Naveta spaţială americană Discovery, având la bord şase astronauţi, a aterizat pentru ultima oară, aşa cum era prevăzut şi fără probleme, miercuri, în Florida, încheind cu succes o carieră spaţială de peste 26 de ani, potrivit imaginilor transmise în direct de postul de televiziune al NASA.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda apreciază, într-un interviu pentru Revista 22, că în acest moment există o distanţă luată de PDL faţă de Traian Băsescu, partidul fiind probabil deranjat sau chiar nemulţumit de faptul că i s-a propus alternativa unui premier tehnocrat.
Conducerea Partidului Social Democrat a discutat, miercuri, despre o întâlnire “de taină” convocată de preşedintele Senatului, Mircea Geoană. La întâlnire se pare că s-a pus problema formării unui nou partid, care să cuprindă “nemulţumiţii de actuala conducere a formaţiunii”.
Parlamentarii din Coaliţia de guvernământ nu dau nicio şansă moţiunii de cenzură depusă ieri de Opoziţie şi spun că “nu este susţinută nici măcar de cei care au alcătuit-o”.
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat ieri că vor fi disponibilizaţi din MAI aproximativ 9.000 de oameni, arătând că încă nu este o “cifră conturată”, dar că numărul de 18.000 vehiculat este “în imaginaţia unora”.
Social-democraţii clujeni atrag atenţia că locuitorii oraşului rămân “cu gunoiul menajer în faţa casei” ca urmare a împărţirii oraşului în două sectoare, deservite exclusiv de una din cele două firme de salubritate, Rosal sau Brantner-Vereş.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut, miercuri, un apel la parlamentarii puterii să voteze la moţiunea de cenzură care va fi dezbătută în 16 martie, în funcţie de cum apreciază Codul Muncii propus de Guvern.
Guvernul a redus perioada de adopţie a unui copil, stabilind ca un copil cu părinţi necunoscuţi să poată fi adoptat la 30 zile după obţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat în îngrijirea statului să fie adoptabil după un an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţia acestuia. Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Guvernului.
Membrii Parlamentului European (PE) critică modul în care a fost gestionată epidemia de gripă A H1N1 din 2009-2010.
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) la pâine nu poate fi redusă în următorii 2-3 ani, deoarece această taxă este o sursă foarte importantă pentru finanţarea cheltuielilor bugetare, inclusiv pentru investiţii şi cofinanţare, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.
Consilierii judeţeni discută astăzi rezilierea contractului de concesiune încheiat cu Nisco Invest pentru mall-ul Akademia Center.
Preţul actual al petrolului nu este cel real, ci este efectul psihologic al tensiunilor din Orientul Mijlociu, astfel că este de aşteptat să scadă după rezolvarea problemelor din zonă, afirmă reprezentanţii unor companii petroliere din Qatar şi Kuweit, potrivit Mediafax.
Investitorii şi-au schimbat preferinţele din domeniul imobiliar în acest an, un sfert din cei 350 de investitori intervievaţi de compania CB Richard Ellis (CBRE) indicând regiunea centrală şi de est, inclusiv România, drept cea mai atractivă din Europa.
Piaţa vinului în 2011 se va menţine la un nivel similar cu cel din 2010, respectiv în jurul valorii de 400 de milioane de euro, a declarat ieri Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV).
Clujeanul Patrick Ciorcilă (foto) a reuşit un adevărat tur de forţă la turneul european Nike Open, categoria 16 ani, care s-a desfăşurat recent la Tallin, capitala Estoniei.
Rusia, Portugalia şi Olanda sunt cele mai bine reprezentate ţări în Europa League, fiecare cu câte trei echipe.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri, la târgul de turism de la Berlin, că problemele de pe litoral se rezolvă cu dificultate deoarece hotelierii nu vor să deschidă unităţile pe toată durata sezonului estival.
Inspectorii Primăriei au verificat, în noaptea de 4 spre 5 martie, mai multe baruri şi localuri de noapte la adresa cărora existau reclamaţii din partea vecinilor privind tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Teatrul de Păpuşi „Puck” organizează mâine, de la ora 18, premiera spectacolului „Zurinka”, de Alina Nelega, o adaptare originală după basme şi legende din folclorul romani. Spectacolul va avea şi o variantă în limba romani.
Ieri au fost desemnaţi câştigătorii celor trei croaziere de lux oferite de Polus Center în cadrul loteriei “Iubirea face valuri la Polus”.
Reprezentanţii Companiei de Apă Arieş au prezentat ieri stadiul lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canal din Turda, Câmpia Turzii şi localităţile învecinate. Comunitatea Europeană (CE) a alocat 80 de milioane de euro pentru acest obiectiv.
Clujul se află printre judeţele cu cele mai puţine ajutoare sociale acordate familiilor sărace.
Diferenţa medie de salarizare între bărbaţi şi femei este de 18% în UE, în unele state membre depăşind chiar şi 30%. În acest context, deputaţii Parlamentului European (PE) îndeamnă statele membre să depună eforturi pentru a se ajunge la plata egală.
De acum înainte, nu doar Primăria va acorda titlul de cetăţean de onoare, ci şi Consiliul Judeţean, urmând să fie luaţi în considerare şi străinii.
Comisia pentru artele spectacolului din cadrul Asociaţiei „Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană” s-a întrunit ieri la sediul municipalităţii. Comisia a deschis discuţiile privind obiectivele care trebuie atinse în următoarea perioadă.
Consiliul Judeţean va aloca în acest an 500000 de lei pentru promovarea unor produse locale. Printre acestea se numără pantofii de Clujana, brânza de Năsal, cartofii de Râşca sau ceapa de Turda, prin intermediul asociaţiei „Produs de Cluj”.
Antrenorul lotului olimpic de gimnastică al României, Mariana Bitang, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că cele patru gimnaste înscrise iniţial la FIG Challenger Cup, de la Cottbus, nu vor mai participa, deoarece organizatorii au schimbat programul competiţiei.
Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, miercuri, că în urma atacurilor la persoană venite din partea preşedintelui FC Timişoara, Marian Iancu, a făcut memoriu la Liga Profesionistă de Fotbal şi va face unul şi la FRF, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 300 de morminte şi cavouri din Cimitirul Central din Cluj vor fi incluse pe o listă a monumentelor istorice pentru a fi salvate de la distrugere.
Consilierii locali clujeni au fost convocaţi pentru o şedinţă de urgenţă care va avea loc astăzi în vederea luării unei decizii pentru eliberarea terenului din proximitatea „Cluj Arena”, unde momentan se află o construcţie a firmei Tenko SRL.
Inspectorii Primăriei Cluj-Napoca au depistat mai multe autovehicule cu greutate mai mare de 2 tone parcate ilegal pe domeniul public, pe raza municipiului.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, speră ca noua arenă sportivă să poată fi inaugurată în luna septembrie, eveniment care urmează să fie marcat prin şapte zile de sport şi distracţie.
Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins pe AS Roma cu scorul de 3-0 (1-0 la pauză), pe teren propriu, în manşa a doua a optimilor.
Ministrul de Externe a declarat ieri că vizele pentru cetăţenii din ţările Golfului Persic vor fi mai flexibile, pentru ca investitorii din zonă să ajungă mai uşor în România.
România ar putea avea creştere economică de 5% în 2012, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Naţionala României a urcat cinci locuri în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) dat publicităţii miercuri şi se află pe poziţia a 52-a, cu 549 de puncte.
Handbalistele clujene pot profita astăzi de problemele echipei din Vâlcea, care este la un pas de eliminarea din Liga Campionilor.
Mâine, de la ora 19, la Casa de Cultură a Studenţilor va avea loc un concert al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorului israelian Noam Zur.
Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni a fugit, miercuri, de sub escorta gardienilor care îl însoţeau la Judecătoria Moreni, unde se afla ca parte într-un proces, bărbatul fiind căutat de poliţiştii din Dâmboviţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Muzeul Israel din Ierusalim a anunţat că o sculptură a maestrului francez Rodin a fost furată în cursul unei renovări a muzeului, potrivit Associated Press.
BERBEC
Dimineaţa luaţi o hotărâre prin care vă schimbaţi tot programul zilei. Este posibil să vă întâlniţi cu câţiva prieteni şi să începeţi pregătirile pentru o petrecere. Puteţi să vă ocupaţi de probleme financiare. Vă sfătuim să evitaţi orice fel de speculaţii. Dacă aveţi de luat decizii importante, ascultaţi-vă intuiţia!
Guvernul bulgar a decis miercuri să reducă taxa de trecere pe Podul Ruse-Giurgiu pentru automobile, din Bulgaria spre România, de la şase la doi euro, hotărâre care urmează să intre în vigoare peste două săptămâni, relatează site-ul Novinite.com.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, acuzat de tentativă de omor, rămâne în arest după ce Curtea de Apel Craiova i-a respins, miercuri, recursul şi a menţinut decizia Tribunalului Olt, de respingere a cererii acestuia de eliberare provizorie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În prima săptămână a lunii martie, Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul” Turda a primit din partea Ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, o Diplomă de Excelenţă Instituţională, oferită ,,pentru excepţionala activitate desfăşurată timp de 103 ani, pentru rezultatele deosebite ale elevilor şi pentru contribuţia adusă la creşterea calităţii actului educaţional”.
A VI-a ediţie a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice are loc sâmbătă şi duminică la Cluj-Napoca.
Asociaţiile de pacienţi cu hepatită consideră că în România este necesar un screening pentru bolile hepatice, deoarece multe persoane suferă de această boală fără să ştie.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a constituit o comisie care va verifica condiţiile în care, în timpul unei serbări la grădiniţa 'Mica Sirenă', s-a introdus şi melodia 'Verde-nrourat', cunoscută ca o piesă reprezentativă pentru Partidul Democrat Liberal.
Prima ediţie a 'Zilelor porţilor deschise' organizată, miercuri şi joi, de Şcoala Populară de Arte 'Tudor Jarda' din Cluj-Napoca, oferă publicului interesat ocazia să viziteze instituţia, să asiste la cursuri şi să admire piese lucrate de tineri şi vârstnici, reunite în expoziţia permanentă şi în cele temporare.
Ion Caramitru, care împlineşte miercuri 69 de ani, pregăteşte un nou spectacol cu piesa Macbeth de Shakespeare, în regia lui Radu Penciulescu.
Mihai Stoica a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va rămâne în funcţia de manager general al FC Steaua, el afirmând că şi-a rezolvat problemele cu noul tehnician Sorin Cârţu.
Grupul german TUI este nemulţumit de serviciile şi preţurile de pe litoralul românesc, iar ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, le-a promis reprezentanţilor turoperatorului german că va încerca să rezolve o parte din probleme.
Gwyneth Paltrow a semnat un contract în valoare de 900000 de dolari cu casa de discuri Atlantic Records, care va produce albumul de debut al actriţei americane.
Patru bucureşteni, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani, atrăgeau bărbaţi, prin intermediul unei pagini pe internet, pe care ulterior îi tâlhăreau.
Senatul a aprobat, miercuri, OUG nr. 131/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, care prevede majorarea plafonului de garantare a depozitelor din sistemul bancar de la 50.000 la 100.000 de euro.
Banca Naţională a României (BNR) estimează o scădere a ratei inflaţiei sub 4% la finalul anului 2011, de la 7% în ianuarie, a declarat miercuri guvernatorul Mugur Isărescu, la forumul economic “Consiliul de Cooperare al Golfului - Oportunităţi de afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est”, organizat la Bucureşti de Forum Invest.
Procesul de restructurare al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) se va finaliza după ce proiectul de lege pe care Guvernul l-a depus la Senat va fi adoptat, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, declarând, miercuri, că restructurarea MAI va viza 9.000 de angajaţi, el afirmând că cifra de 18.000 de restructuraţi este o invenţie.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care este prezentată moţiunea de cenzură a opoziţiei, introdusă ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Codul muncii, a început, miercuri, cu o întârziere de peste 40 de minute.
Câteva mii de persoane au protestat ieri seară pe străzile din capitala croată Zagreb împotriva guvernului, cerând demisia premierului Jadranka Kosor, pe care o acuză de corupţie, relatează AFP.
Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat ieri în premieră în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins pe AS Roma cu scorul de 3-0 (1-0), pe teren propriu, în manşa a doua a optimilor.
Festivalul Internaţional “Cerbul de Aur” nu va fi organizat nici în acest an, existând “premise favorabile” pentru ediţia din 2012 a evenimentului, au declarat pentru Mediafax reprezentaţii TVR.
FC Barcelona s-a calificat ieri seară în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a întrecut pe Arsenal Londra cu scorul de 3-1 (1-0), pe teren propriu, în manşa secundă a optimilor.
Liderul libian, Muammar Kadhafi, a acuzat ţările occidentale că participă la un “complot colonialist” împotriva Libiei, conform unui interviu difuzat azi dimineaţă de canalul de ştiri francez LCI, relatează Mediafax.
Sorin Cârţu (55 ani) a fost numit ieri antrenor al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, în locul lui Marius Lăcătuş, care a demisionat luni, după ce formaţia din Ghencea a fost învinsă duminică pe teren propriu de FC Braşov, cu scorul de 3-0.
Un violent seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs azi în largul coastelor din nord-estul Japoniei, declanşând un avertisment împotriva riscului de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică niponă, citată de AFP. Cutremurul, survenit la 11h45 (02h45 GMT), s-a produs la o adâncime de doar 10 km. Epicentrul său a fost la 160 km est de peninsula Oshika, în prefectura Miyagi. Seismul a fost resimţit la Tokio, la 430 km de acolo, unde imobilele s-au zdruncinat. Agenţia a emis un avertisment împotriva riscului de tsunami pe coasta dinspre Pacific a insulei principale Honshu, unde valurile ar putea atinge înălţimea de 50 cm. Cele două prefecturi Iwate şi Miyagi, apropiate seismului, nu au înregistrat până în prezent nicio victimă şi nici pagube materiale, au indicat responsabili locali.
Moţiunea de cenzură a opoziţiei, introdusă ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Codul muncii, va fi prezentată astăzi, de la ora 9.30, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând ca pe 16 martie să fie dezbătută şi votată.