Politică
Consilierul local PSD Lăpuşan cere explicaţii cu privire la gunoaie
Social-democraţii clujeni atrag atenţia că locuitorii oraşului rămân “cu gunoiul menajer în faţa casei” ca urmare a împărţirii oraşului în două sectoare, deservite exclusiv de una din cele două firme de salubritate, Rosal sau Brantner-Vereş.
Reprezentanţii PSD Cluj cer explicaţii primarului Sorin Apostu şi viceprimarului Radu Moisin pentru modul în care administrează problema deşeurilor menajere. Potrivit consilierului local PSD Remus Lăpuşan, în zonele deservite de societatea Rosal, situaţia este „dezastruoasă”, iar cetăţenii rămân „îngropaţi” în gunoi menajer din cauza „prostei organizari sau a lipsei de interes a celor care încasează banii pentru acest serviciu”.
„Situaţia, prezentată şi în presă, în zona Făget, se repetă şi în centrul municipiului Cluj-Napoca, unde, atât pe bulevardul 21 Decembrie, cât şi pe bulevardul Eroilor, oamenii au rămas fără tomberoane pentru că municipalitatea a decis că de zonă nu se va mai ocupa Brantner, ci Rosal. Reamintim că sunt situaţii în care cetăţenii au făcut contract cu una dintre cele 2 firme pâna la finalul anului, iar acum îi pune în situaţia de a plăti şi celeilalte”, a subliniat liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan.
Social-democraţii cer şi explicaţii cu privire la un autoturism Audi A6 care a aparţinut societăţii Rosal şi care, în prezent, ar fi condus de viceprimarul Radu Moisin.