Politică
4.000 de clujeni primesc ajutor social
Clujul se află printre judeţele cu cele mai puţine ajutoare sociale acordate familiilor sărace.
La sfârşitul anului trecut, în Cluj erau înregistrate aproximativ 4.000 de dosare în plată, în timp ce în judeţe precum Dolj numărul acestora era de patru ori mai mare.
Anul trecut, în judeţul Cluj au fost cheltuiţi peste 7,7 milioane lei pentru ajutoare sociale, iar valoarea medie a unui ajutor a fost de 174 lei lunar, puţin peste media naţională.
Conform unei statistici a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în anul 2010 au solicitat acordarea de ajutoare sociale un număr de 69.122 de persoane, ceea ce înseamnă o medie lunară de 5.760 cereri. “Trendul a fost descendent în prima parte a anului şi apoi ascendent începând cu luna iulie. Valoarea maximă a fost de 8.836 cereri, corespunzătoare lunii noiembrie. În luna decembrie au fost înregistrate 5.358 cereri”, se arată în raportul Ministerului Muncii.
Din iunie au crescut cererile suspendate
Acţiunile de control declanşate de Minister în vara anului trecut au determinat o creştere accentuată a numărului de cereri suspendate în lunile iunie, iulie şi august. Astfel, doar în luna iulie au fost contabilizate peste 12.000 de dosare suspendate la nivel naţional. În schimb, în judeţul Cluj, numărul dosarelor suspendate a înregistrat valori mici comparativ cu alte judeţe. Mai exact, în Cluj, cele mai multe dosare suspendate, 376, au fost înregistrate în luna iulie, în timp ce în alte judeţe din ţară au fost înregistrate în luna respectivă valori duble.
4.000 de dosare în plată în Cluj
Potrivit statisticilor Ministerului Muncii, numărul celor care primesc ajutor social în Cluj era de aproximativ 4.000de persoane la sfârşitul anului 2010, în judeţ fiind cheltuiţi peste 7,7 milioane lei pentru venitul minim garantat, iar valoarea medie a unui ajutor a fost de 174 lei lunar, cu 2 lei mai mult decât media naţională. Clujul se află printre judeţele cu ce mai mic număr de ajutoare sociale acordate. De exemplu, în Dolj se aflau în plată, la sfârşitul anului 2010, de patru ori mai multe cereri decât în Cluj.
Conform reprezentanţilor Ministerului Muncii, valoarea ajutorului social lunar se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
Maxim 137 de cereri pe lună
Realizatorii raportului precizează că din analiza datelor cumulate la nivel de an rezultă că, la nivel naţional, în anul 2010, comparativ cu anul 2009, au fost plătite cu 10.763 mai multe ajutoare, şi o sumă mai mare cu peste 64 milioane lei. Referitor la solicitările de ajutor social, în Cluj au fost depuse în luna ianuarie a anului trecut 137 de cereri, iar începând cu luna mai numărul acestora a scăzut constant, ajungând în lunile iulie şi august la aproximativ 50 de cereri.