Politică
Ponta face apel la parlamentarii puterii să voteze la moţiunea de cenzură, nu neapărat "pentru"
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut, miercuri, un apel la parlamentarii puterii să voteze la moţiunea de cenzură care va fi dezbătută în 16 martie, în funcţie de cum apreciază Codul Muncii propus de Guvern.
Ponta a făcut un apel la toţi parlamentarii, inclusiv la cei de la putere, ca la dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură să îşi exercite dreptul de exprimare prin vot.
"Nu am spus că facem apel să voteze moţiunea de cenzură, ci facem apel să îşi îndeplinească datoria faţă de cei care i-au votat, să îşi exercite sarcina principală, aceea de a vota. Dacă ei consideră că varianta propusă de Emil Boc la Codul Muncii este bună pentru România, să o voteze. Dacă nu sunt de acord cu ea, să nu stea în bănci, ci să vină să voteze alături de opoziţie", a afirmat preşedintele PSD.
Moţiunea de cenzură intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", semnată de 210 parlamentari USL, a fost citită, miercuri, în Parlament.
Dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură vor avea loc în 16 martie, începând cu ora 15.00. Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile.
PDL şi UDMR au anunţat deja că parlamentarii celor două formaţiuni vor fi prezenţi, dar nu vor vota la moţiunea de cenzură. Aceeaşi conduită ar putea avea toţi parlamentarii coaliţiei.
Premierul Emil Boc a venit, marţi, în faţa Parlamentului, pentru a angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului noului Cod al muncii.
Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.
Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii astfel adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.