Ministrul libian al Apărării a avertizat joi împotriva oricărei operaţiuni militare străine în Libia, ameninţând că va ataca traficul aerian şi maritim civil şi militar din Marea Mediterană, a anunţat agenţia oficială Jana, citată de AFP.
Reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul culturii şi ai mediului academic au discutat, joi, într-o reuniune desfăşurată la Consiliul Judeţean (CJ), despre oportunitatea elaborării unei strategii culturale a judeţului Cluj.
Deputatul clujean Mircia Giurgiu a anunţat că va redeveni independent. Aceasta după ce premierul Emil Boc a declarat că el va fi exclus din PDL din cauza votului dat în favoarea moţiunii Opoziţiei pe Codul muncii.
Membrii Comitetului de Bazin Someş-Tisa s-a întrunit ieri la Cluj-Napoca pentru a da startul „Zilei Mondiale a Apei”.
Alain Florin Modrea a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant delict că lua mită.
Beneficiarii noilor investiţii vor fi locuitorii cartierelor Gheorgheni şi Mărăşti.
Cele mai convenabile chirii din Cluj-Napoca sunt cele la apartamentele din Floreşti, potrivit unei analize realizate de imobiliare.ro, pe baza anunţurilor înscrise în portal.
Zvonul conform căruia antrenorul echipei de handbal masculin „U“ Transilvania Cluj, Ştefan Constantin, ar fi primit o ofertă din partea Federaţiei Române de Handbal (FRH) de a prelua echipa naţională masculină a fost confirmat de Mihai Tritean, managerul Universităţii, şi chiar de antrenor.
Pensionarii clujeni vor să dea statul în judecată, nemulţumiţi de faptul că au fost impozitate pensiile peste 740 lei.
Un spectacol de Purim, prezentat de corul „Talmud Tora” - dirijat de prof. Ecaterina Halmos, formaţia klezmer „Mazel tov” - dirijată de prof. Vasile Socea şi grupul de dans „Rikud” va avea loc duminica aceasta la Cluj-Napoca.
Inspectorii Poliţiei Comunitare au efectuat verificări privind identificarea autovehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public.
Funcţionarii publici din judeţele Cluj şi Sălaj au participat ieri la un seminar cu tema „Gestionarea resurselor umane în funcţia publică”. Seminarul a fost organizat la Cluj-Napoca de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).
Cineastul american Clint Eastwood a anunţat că va dona Crucii Roşii din Japonia o parte din încasările generate de cel mai recent film al său. Veniturile provenite din vanzările de DVD-uri şi discuri Blue-ray cu filmul "Hereafter: Dincolo de viaţă" le va dona, informează femalefirst.co.uk.
BERBEC
Cei din jur vă apreciază seriozitatea şi vă cer sfatul. Este o zi bună pentru a lega noi prietenii. Ar fi bine să profitaţi de această perioadă, în care aveţi un randament deosebit. Vă sfătuim să nu neglijaţi persoana iubită.
Nu doar firmele mici, ci şi companiile mari evită să anunţe accidentele de muncă, fie de frica amenzilor, fie pentru că nu le prea dau importanţă.
Vulturii Vultureni şi Atletic Olimpia Gherla, echipele din vârful clasamentului ligii a 4-a, au meciuri uşoare în etapa a 16.
După ce miercuri au fost în grevă japoneză, medicii de familie din Cluj s-au adunat ieri şi au mers „în grup” la Direcţia de Sănătate Publică Cluj. Aceştia au cerut eliberarea certificatelor de conformitate, în baza cărora pot pleca să muncească în străinătate.
Prima recoltare de celule stem din România, în sistem privat, a avut loc în urmă cu cinci ani, la Cluj, în cadrul primei bănci de celule stem din ţară, Cord Blood Center. Peste 45.000 de familii din România au ales până acum să recolteze celule stem din sângele placentar la naşterea copilului.
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Cluj, derulează începând cu anul trecut programul social „20 de lei pe lună pentru o cauză nobilă”.
Ne suntem nouă înşine un izvor captiv. Şi cine să vadă tresărirea lacătului când, uneori, din bunătate, suntem atinşi de toiagul lui Dumnezeu? Cine ne face adâncul fântână şi cine ne slăbeşte cingătoarea de beznă? De ce se fărâmă stânca sub puterea tulburatului nostru vis?
Duminică, 13 martie 2011, prima duminică a Postului Mare, numită şi a Ortodoxiei, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a adresat tuturor un îndemn la rugăciune pentru ca noul arhiepiscop şi mitropolit al Clujului să continue lucrarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania.
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a întrunit în şedinţă specială, luni, 14 martie 2011 la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, pentru desemnarea candidaţilor pentru scaunul vacant de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” organizează, duminică, 20 martie 2011, de la orele 18.00, în sala Auditorium Maximum (Casa Universitarilor) a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Concertul In memoriam MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA 18 martie 1921 – 18 martie 2011.
CFR va juca duminică acasă cu ultima clasată din Liga 1, Sportul Studenţesc Bucureşti.
După victoria de la Bistriţa în faţa Unirii Urziceni, „U“ Cluj va avea o misiune mult mai dificilă: va juca în deplasare cu Oţelul Galaţi, ocupanta primului loc în campionat.
Executivul va aloca în acest an peste 228 milioane lei pentru Programul „Rabla”, sumă care asigură casarea a 60000 de autoturisme.
Percepţia analiştilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a îmbunătăţit în martie, iar România a urcat faţă de februarie o poziţie, pe locul al treilea între statele Europei Centrale şi de Est în această privinţă, potrivit unui sondaj al institutului ZEW.
Trainer-ul internaţional în leadership Jim Bagnola va susţine pe 13 aprilie, la Cluj-Napoca, workshop-ul „Leading is everybody’s business”. Evenimentul se adresează managerilor şi antreprenorilor aflaţi în poziţie de conducere.
Datele ultimului Eurobarometru cu privire la sănătatea orală arată că 66% dintre conaţionali nu merg la dentist nici măcar o dată pe an. Potrivit Mediafax, acest studiu ne clasează pe ultimul loc în Europa la capitolul sănătate orală.
Proiectele „Sistem informatic integrat pentru dosarul electronic de sănătate“ şi „Prescripţia electronică” se vor lansa mâine, anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Un român a fost condamnat la 18 ani de închisoare, în Italia, pentru o crimă comisă în 2010 în regiunea italiană Puglia, informează ediţia online a ziarului La Voce.
Refuzul unui loc de muncă, a participării la cursuri de formare, recalificare sau alte măsuri active poate conduce la diminuarea cuantumului beneficiului social sau la încetarea acestuia şi la interdicţia de acordare pe o anumită perioadă, conform proiectului Legii asistenţei sociale.
Florin Piersic şi Medeea Marinescu revin pe scena Casei de Cultură a Studenţilor.
Regizorul Sergiu Nicolaescu şi-a lansat, joi, volumul 'Mămăliga a explodat! Decembrie 1989', sub egida Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Bistriţeanca Loredana Salanţă, fostă Miss World România 2009, a câştigat concursul Top Model of the World 2011 care s-a desfăşurat în Usedom, Germania.
O statuie în mărime naturală a cântăreţului Michael Jackson va fi inaugurată în faţa stadionului „Craven Cottage“ pe care joacă echipa engleză Fulham, a anunţat Mohamed Al-Fayed, preşedintele acestui club de fotbal, informează thesun.co.uk.
Membrii grupului Faithless au anunţat că se vor despărţi, punând astfel capăt unei cariere strălucite în muzica dance care a durat 15 ani, informează bbc.co.uk.
Clujeanul Răzvan Dumitru Biriş este câştigătorul unui weekend la munte în urma campaniei Ecomax de promovare a gamei de autoturisme Chevrolet.
Formaţia bucureşteană Partizan va susţine astăzi un concert la Cluj-Napoca. Trupa din care face parte Adrian Pleşca (Artan), fostul component al legendarei Timpuri Noi, a fost înfiinţată în 2001.
Zilele Filmului Francofon, care se vor desfăşura la Cluj-Napoca între 21 şi 28 martie sunt dedicate Cambodgiei şi Vietnamului, creaţiile cinematografice urmând să ruleze în premieră în România, iar printre invitaţii speciali ai manifestării se numără regizori, actori, scriitori şi jurnalişti de renume din cele două ţări şi din Franţa.
Peste 50 de medici de familie au cerut astăzi, de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj, certificate de conformitate pentru a putea munci în străinătate.
Deputatul PDL Mircia Giurgiu, despre care Emil Boc a spus că va fi exclus din partid întrucât a votat pentru moţiunea de cenzură, a declarat că va sprijini în continuare proiectele Guvernului, cu unele excepţii.
Percepţia analiştilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a îmbunătăţit în martie, iar România a urcat faţă de februarie o poziţie, pe locul al treilea, între statele Europei Centrale şi de Est în această privinţă, potrivit unui sondaj al institutului ZEW.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus, joi, reţinerea lui Alain Florin Modrea, şef la Serviciul Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, după ce a fost prins în flagrant delict că lua mită.
Şeful Direcţiei Generale Turistice din MDRT, Paul Mărăşoiu, a declarat joi, la deschiderea Târgului de Turism "Holiday Market", că nu hotelierii sunt de vină pentru preţurile mari pe care le practică, ci statul, care percepe taxe mai mari decât ţările din zonă.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine că este posibil ca în viitorul apropiat să fie schimbat premierul Emil Boc, în contextul în care PDL îşi ''va menţine prevederea statutară potrivit căreia liderul partidului nu poate să fie şi prim-ministru''.
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oskar Fuzes, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, probabil, s-a făcut confuzie între mesajul premierului ungar, Viktor Orban, poemul lui Petofi Sandor şi discursul soţiei sale.
USL a depus, joi, o sesizare la Curtea Constituţională privind Codul Muncii, contestând asumarea răspunderii Guvernului pe acest proiect, dar şi încălcarea unor prevederi constituţionale legate de dreptul la muncă, dreptul la concediu, dreptul la asociere şi dreptul la grevă.
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca, a semnalat, joi, o tendinţă în creştere a angajatorilor de a nu raporta accidentele de muncă.
Deputatul PDL Mircia Giurgiu a declarat că avea datoria să voteze împotriva noului Cod al muncii, la fel cum a votat şi împotriva măsurilor de austeritate.
Ambasadorul Ungariei în România, Oskar Fuzes, a fost convocat, joi, la MAE român, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse diplomatice.
Seismul urmat de un tsunami, vineri, în nord-estul Japoniei, a provocat moartea a 5.178 de persoane şi dispariţia altor 8.606, potrivit unui nou bilanţ oficial provizoriu, stabilit joi de poliţia naţională, relatează AFP.
Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri seară, după respingerea moţiunii de cenzură, că grupurile parlamentare ale PSD şi PNL vor depune, joi, contestaţie la Curtea Constituţională faţă de proiectul de modificare a Codului Muncii, considerat adoptat.