Premierul României, Victor Ponta, spune că în timp ce președintele Klaus Iohannis este adversar politic al PSD, Traian Băsescu a fost dușmanul partidului și al țării, completând că PSD e ca pasărea Phoenix și de câte ori toți îi cântă Prohodul, renaște din propria cenușă.
Premierul Victor Ponta ia în calcul să asigure interimatul la Ministerul Finanţelor până miercuri, când Guvernul va adopta proiectele privind noul Cod Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală.
Kelemen Hunor este singurul care şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al UDMR la Congresul Uniunii care va avea loc la Cluj-Napoca în luna aprilie.
Guvernul României, prin primul ministrul Victor Ponta, a fost citat la Curtea de Apel Cluj în calitate de pârât, în procesul intentat de către consilierul judeţean PNL Cluj Mihai Seplecan pentru neorganizarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.
Sistemul electoral din România urmează să fie reconfigurat printr-o modificare a legislaţiei, iar baronii locali vor putea ajunge președinți de CJ prin negociere.
Senatorii jurişti au avizat favorabil cererea DNA privind reţinerea şi arestarea lui Dan Şova. Decizia a fost luată cu şase voturi "pentru" şi cinci "împotrivă".
„Curăţenia de primăvară“ e în toi în Parlament. După ce au făcut scut în cazul Laszlo Borbely şi Varujan Vosganian, zilele acestea urmează să vedem ce se va întâmpla şi cu social democratul Dan Şova. Dar aşa cum am văzut în ultimul timp, senatorii şi deputaţii nu s-au grăbit să se trimită unii pe alţii în arest. Marţi, Comisia Juridică din Senat a decis că votul se va da miercuri, însă în plen abia săptămâna viitoare.
Deputatul PNL Elena Uioreanu trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte situaţia caselor gospodarilor din localitatea Mihai Viteazul care sunt afectate de lucrările la autostradă.