Campaniile electorale s-ar putea desfăşura altfel decât până acum- adică s-ar putea să nu mai vedem feţele candidaţilor pe stâlpi, găleţi, pixuri şi pungi- dacă o propunere a PNL din cadrul Comisiei de Cod Electoral a Parlamentului va primi undă verde.
Elena Udrea a fost adusă, joi dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru judecarea contestaţiei sale la decizia de arestare preventivă luată în dosarul "Gala Bute".
Parlamentarii mai au o săptămână la dispoziţie pentru a pune în acord decizia Curţii Constituţionale privind predarea religiei în şcoli cu Legea Educaţiei.
Deputaţii PMP au decis, miercuri, să adere la grupul parlamentar Democrat şi Popular (fost PP-DD) din Camera Deputaţilor, în vederea unei acţiuni parlamentare comune, fiecare păstrându-şi însă identitatea politică.
Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoş i-a adresat o întrebare ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Graţiela Gavrilescu referitoare la finalizarea proiectului Centrului de Management Integrat al Deşeurilor la Pata Rât în anul 2015.