monitorulcj.ro Menu

Darius Vâlcov poate fi arestat

Cererea de arestare a lui Darius Vâlcov a fost avizată favorabil cu 97 de voturi „pentru”.

Şova vrea o bunăvestire: „Am început ziua la grupul de rugăciune”

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plenul Senatului, unde se dezbate cererea de încuviinţare a arestării sale preventive, că şi-a început ziua într-un mod foarte plăcut, la grupul de rugăciune şi le-a transmis colegilor ca „Dumnezeu să fie cu fiecare, şi să se facă cum vrea EL”.

Clujenii îi cer președintelui să întoarcă legea finanțării partidelor

Reprezentanţii Centrului pentru Studiul Democrației (CSD) consideră că unele modificări privind legea finanţării partidelor sunt „de salutat“, însă sunt însoțite de noi reglementări care sunt în contradicție cu spiritul legii și bunele practici internaționale.