Politică
Şova vrea o bunăvestire: „Am început ziua la grupul de rugăciune”
Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plenul Senatului, unde se dezbate cererea de încuviinţare a arestării sale preventive, că şi-a început ziua într-un mod foarte plăcut, la grupul de rugăciune şi le-a transmis colegilor ca „Dumnezeu să fie cu fiecare, şi să se facă cum vrea EL”.
Senatorul Dan Şova a declarat că şi-a început această zi grea într-un mod foarte plecut, la grupul de răguciune, informează Mediafax.
„Este Buna Vestire, vreau în primul rând să fac o urare: Dumnezeu să fie cu fiecare dintre noi şi să se facă aşa cum vrea El. Am fost întotdeauna onorat să vorbesc de la tribună, şi azi, deşi e un moment delicat în privinţa mea, pentru că o cerere pentru reţinere şi arestare, pentru o presupusă faptă de complicitate morală la abuz în serviciu”, a afirmat el.
Senatorii au respins cererea de arestare a lui Dan Şova, care nu a întrunit decât 79 de voturi din cele 85 necesare. Înaintea votului, Şova le-a cerut senatorilor să nu fie de acord cu trimiterea lui în arest.
Potrivit lui Şova, „complicitatea morală, în opinia celor care îl cercetează, ţine de faptul că în 2007 ar fi convins doi directori de la Complexurile Rovinari şi Turceni să încheie contracte de asitstenţă juridică cu societatea de avocatură în care era asociat”.
„Nu numai că nicio probă din dosar nu indică acest lucru, ci indică contrariul”, a adăugat senatorul PSD.
El a menţionat că nu e o faptă de corupţie, ci de serviciu, nu de senator, de lider de partid sau de fost ministru, ci o activitate de avocat.