Politică
Azi în Parlament- Elena Uioreanu: „O autostradă nu se poate construi pe ruinarea unor case“
Deputatul PNL Elena Uioreanu trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte situaţia caselor gospodarilor din localitatea Mihai Viteazul care sunt afectate de lucrările la autostradă.
„Oamenii se plâng, pe bună dreptate, că legislaţia în vigoare nu este respectată, constructorul încălcând toate cele trei limitări pe care legea i le impune la transportul materialelor: cea de greutate a vehiculelor încărcate (max. 22 tone), de viteză (max.30km/h) şi de orar (noaptea şi duminica transporturile fiind interzise).
Oamenii se tem, însă, cel mai mult de venirea verii, când vremea va permite să se lucreze la Autostrada la capacitate maximă, acum fiind vorba de cca. 30 %.
Oamenii mi-au spus la unison acelaşi lucru: sunt foarte speriaţi că li se prăbuşesc casele, mi-au arătat fisurile din pereţi, faianţă, gresie, parte exterioară. Impresia mea generală este că aceşti oameni vor un minim respect, nu vor să facă scandal. Cu o singura voce, toţi gospodarii mi-au spus aşa: Doamna deputat, poate unii ne cred nebuni, dar eu am lucrat în Spania să fac casa asta. În 2009 am terminat-o şi am stat departe de fata mea ca să am această casă, am contruit şi un şanţde 2 m tocmai pentru rupere de şocuri şi tot degeaba”.
Deputatul are în acest sens o propunere pe care o va trimite spre analiză autorităţilor.
„Printre soluţiile propuse s-a desprins una aparent viabilă şi pe care o voi supune spre analiză autorităţilor competentă. Astfel, există un drum de hotar, pe lângă canalul de irigare, care duce exact la şantierul de la autostradă. Pe lângă faptul că e mai scurt şi, deci, în avantajul constructorului , mai rezolvă şi problema satului Corneşti. O comisie s-a deplasat la acel drum şi a hotărât că îl vor repara şi amenaja. Eu am propus să îi cerem Ministerului Transporturilor să preia în administrare acel drum, ca organizare de şantier, şi să-l pietruiască, pentru că, în primul rând, ar fi în folosul celor două lucrări de la Autostrăzile Turda-Sebes, Tg.-Mureş– Turda. Iar, în cazul nerespectării normelor, să se interzică accesul la drumurile prin localităţi pană se termină amenajarea acestui drum de hotar. Am discutat cu consilierii liberali să iniţieze o hotărâre de Consiliu prin care să ceară preluarea drumului unde este vechea calea ferată pentru a se face o centură ocolitoare a comunei Mihai Viteazu. Acest lucru ar fi posibil printr-o Hotărare de Guvern, deoarece drumul este în administraţia Ministerului Transporturilor. Pentru detalii exacte am să mă documentez în cel mai scurt timp posibil. Le-am promis localnicilor că voi solicita să se facă acel drum de hotar.
De asemenea, voi cere Ministerului Transportului să delege constructorii autostrăzii să amenajeze ei drumul, care trebuie doar pietruit, şi este în beneficiul tututror părţilor implicate. M-a impresionat profund că unul dintre localnicii afectaţi de această situaţie i-a scris o scrisoare preşedintelui ţării în care îşi spune povestea şi îi mărturiseşte că nu mai rezistă. Pentru a-şi susţine pledoaria a trimis chiar dovada depasirii vitezei de către camioane printr-o filmare facută din propria maşină, filmare care , alături de lista semnatarilor petiţiei se afla şi în posesia mea. Acesta susţine că doreşte să prevină un dezastru: să nu se ajungă în situaţia tragică în care, odată cu tăierea panglicii de la Autostradă, cele două localităţi să fie practic în ruine, iar proprietarii păgubiţi, lăsaţi fără truda vieţilor lor“.