Asociaţia nou-înfiinţată "Numai U" trimite, începând de vineri, 70.000 de sms-uri clujenilor, în încercarea de a-i aduce sau readuce lângă Universitatea Cluj.
Doar 3500 de bilete s-au vândut, la care se adaugă şi 300 de abonamente pentru retur, la partida dintre Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti, programată luni, în Liga I, însă organizatorii speră că se va ajunge la vânzarea a 20.000 de tichete.
Şoferii amendaţi care nu achită valoarea sancţiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plăţii, potrivit unei propuneri de modificare a Codului rutier, lansată vineri în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Fostul tenismen George Cosac a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, în cadrul Adunării Generale de Alegeri a forului.
Ministerul Educaţiei a redactat mai multe acte normative privind plata elevilor, profesorilor şi şcolilor cu performanţe la concursurile naţionale şi internaţionale, actualizând valoarea burselor pentru 2013 în funcţie de salariul minim brut şi acordând banii restanţi premianţilor din 2010-2011.
Expunerea la fumatul pasiv a scăzut sensibil în ultimii trei ani în locurile în care se consumă băuturi alcoolice şi ceva mai accentuat în cele de alimentaţie publică din România, dar procentul românilor care afirmă că au de suferit din cauza acestui viciu la locul de muncă este unul dintre cele mai mari din statele UE, indică un document de lucru al Comisiei Europene (CE) utilizat la redactarea unui raport privind situaţia la zi din domeniu, dat publicităţii vineri la Bruxelles.
Ion Ţiriac a renunţat, vineri, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, la funcţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Tenis, a declarat unul dintre participanţii la şedinţă.
Judecătorul sud-african Desmond Nair a decis, vineri, ca multiplul campion paralimpic Oscar Pistorius, acuzat că şi-a ucis iubita la Pretoria, în noaptea de 13 spre 14 februarie, să fie eliberat pe cauţiune, în aşteptarea procesului.
Preşedintele Traian Băsescu a primit vineri, la Cotroceni, o delegaţie condusă de preşedintele Senatului olandez, Fred de Graaf, reamintind că România şi-a îndeplinit angajamentele tehnice de securizare a frontierelor şi că decizia pe Schengen nu trebuie legată de considerente politice sau de MCV.
Şoferii nu vor mai putea circula cu o maşină care nu este înmatriculată pe numele lor, fie pentru că n-au solicitat transcrierea dreptului de proprietate la achiziţie în termen de 30 de zile, fie pentru că autovehiculul este înmatriculat în alt stat, potrivit unui proiect de OUG al MAI.
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă şi să se vaccineze antigripal, pentru evitarea îmbolnăvirilor.
Prefectul de Alba spune că firma din Blaj anchetată în scandalul cărnii de cal ar fi cumpărat 400 de kilograme de carne en gros de la o societate din Bucureşti-Ilfov, care urma să expire în câteva luni, şi a revândut-o aceleiaşi firme en detail, trecând pe etichete o altă dată de valabilitate.
Vremea va fi închisă în sudul şi estul ţării în acest sfârşit de săptămână unde pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ploaie.La munte şi în Moldova precipitaţiile vor fi mixte.Temperaturile maxime care se vor înregistra atât sâmbătă cât şi duminică nu vor depăşi valoarea de 11 grade Celsius, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Congresul extraordinar al PNL a început, vineri, în prezenţa a 1.303 de delegaţi şi a invitaţilor din partea partidelor guvernamentale, a reprezentanţilor UDMR, a minorităţilor naţionale şi a liderilor liberalilor europeni.
Preţurile la alimente şi energie vor duce la o creştere a inflaţiei în România, la 4,6% în 2013, dar riscurile pentru perspectiva inflaţiei pe termen scurt sunt în general echilibrate, menţionează previziunile economice de iarnă ale Comisiei Europene (CE), date publicităţii vineri la Bruxelles.
Producătorul auto român Dacia a anunţat că intenţionează să introducă o ediţie specială a modelului Duster în Belgia, numit 'Adventure Edition', transmite site-ul inautonews.com.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a înmânat, vineri, preşedintelui PNL, Crin Antonescu, la congresul liberalilor, un steag secuiesc ca "dar simbolic", precizând că gestul său înseamnă faptul că liderii UDMR sunt gata să pună capăt "pseudo-conflictului" privind acest subiect.
Comisia Europeană (CE) a modificat prognoza privind rata şomajului în România la 6,9% pentru acest an şi 6,8% pentru 2014, faţă de estimarea de 7,3% avansată în toamnă pentru ambele perioade, îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa forţei de muncă fiind însă încetinită de condiţiile economice dificile.
Târgul imobiliar, de construcţii şi amenajări (a)Casă de la A la Z şi-a deschis porţile în această dimineaţă şi poate fi vizitat până duminică seara la ora 22.00 în Polus Center.
Comisia Europeană (CE) a înrăutăţit prognoza de variaţie a Produsului Intern Brut (PIB) al României pentru anul viitor la plus 2,5%, faţă de estimarea de 2,7% înaintată în toamnă, principalul motor de creştere urmând să fie cererea internă, în timp ce exporturile nete vor avea un aport negativ.
În urma articolului din ziarul Monitorul de Cluj în care semnalam faptul că sute de copaci au fost tăiaţi şi abandonaţi la marginea drumului european E60 din dispoziţia autorităţilor comunei Ciucea, primarul Radu Abrudan a revenit cu o serie de declaraţii încercând să explice situaţia creată şi să facă lumină în acest caz.
CFR Cluj a jucat, joi seara, la Cluj-Napoca, împotriva echipei Internazionale Milano în 16-mile de finală ale Ligii Europa.
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puține minute pe Calea Turzii din Cluj-Napoca. Traficul este în acest moment îngreunat și s-a format coloană de mașini.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au capturat, anul trecut, 100 de kilograme de cocaină şi heroină, 355 de kilograme de cannabis şi rezină de cannabis, 13.000 de comprimate ecstasy şi 3,3 kilograme de metamfetamină, a informat Codruţ Olaru.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Congresul PNL, că îi invidiază pe liberali pentru noul lor coleg, Klaus Iohannis, el arătând că acesta este un câştig pentru PNL şi USL şi că, dacă va găsi curând pe cineva să-l păcălească şi să-l pună premier, în mod sigur nu va fi "primarul Iohannis".
Mai adorabili decât pisicile sau câinii care iau cu asalt internetul sunt uneori leneşii, mamiferele de mărime medie recunoscute după ritmul încet în care se mişcă şi după "zâmbetul" pe care par să îl afişeze mereu.
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, Emilian Roşca, a fost schimbat de la conducerea instituţiei, el urmând să ocupe postul de inspector şef adjunct. Potrivit reprezentanţilor ITM Cluj, Roşca e cel care a făcut o cerere de mutare dintr-un post superior într-unul inferior.
O femeie a fost rănită uşor vineri la prânz în staţia de autobuz de pe strada Memorandumului după ce s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii. Femeia a fost lovită de un autoturism care circula regulamentar. La faţa locului au sosit un echipaj SMURD şi o ambulanţă.
Cel mai în vârstă maratonist din lume, un britanic de origine indiană de 101 ani, va participa, duminică, la Hong Kong, la ultimul său concurs, el luând această decizie pentru că a început să i se pară dificilă competiţia.
Directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Someş-Tisa, Dănuţ Canta, declara joi că a obţinut o finanţare în valoare de 18 milioane de euro pentru lucrările de deviere a Someşului Mic în zona aeroportului. Potrivit propriilor declaraţii, fondurile erau nerambursabile şi asigurau finanţarea în proporţie de 52,6% a lucrărilor.
Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal în care vor fi adoptate modificările la Statutul PNL şi va fi convocată reuniunea ordinară în care va fi aleasă noua conducere a partidului a început, vineri, la Palatul Parlamentului.
Coreea de Nord va oferi vizitatorilor acces la internet de pe telefoane mobile, tablete şi alte dispozitive 3G, relaxând pentru a doua oară în acest an reglementările în domeniul comunicaţiilor, însă populaţia nu va putea folosi serviciile.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost externat, vineri, de la Spitalul Elias, unde a fost internat o zi pentru investigaţiile medicale periodice, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.
Ploile abundente au provocat vineri dimineaţă inundaţii la Atena, ale cărei principale axe rutiere au fost acoperite de apă, în timp ce staţiile de metrou au fost închise, iar alimentaţia cu electricitate, perturbată, relatează AFP.
Cu crimele sale violente, rata mare a şomajului, populaţia în scădere şi criza financiară, Detroit a fost numit 'cel mai nefericit oraş din SUA' de revista Forbes, relatează Reuters.
Preşedintele Senatului Olandei, Fred de Graaf, a declarat vineri în urma întâlnirii cu omologul său Crin Antonescu că "în unele sensuri" România ar trebui să grăbească finalizarea procesului de aderare la Schengen şi că, pe baza informaţiilor primite, este convins că ţara noastră se află "destul de aproape de acest punct".
Duminică, 24 februarie, de la ora 10.00, la Centrul Cutural Casino va avea loc faza finală a Olimpiadei de Șah – ediția pe județ.
Poliţiştii Secţiei 8 Rurale Huedin i-au prins ieri pe DAN G. de 22 ani, GEORGE B. de 18 ani şi RAUL K. de 22 ani şi IONUŢ T. de 28 ani, din Apahida, care sunt suspecţi de comiterea infracţiunii de furt.
Administratorul firmei din Blaj care ar fi vândut carne de cal etichetată ca vită este cercetat penal pentru înşelăciune privind calitatea mărfurilor, după ce în cazul lotului de carne găsit în Ilfov şi etichetat ca fiind vită s-a stabilit că era vorba despre carne de cal.
FBI depune eforturi să îşi descurajeze angajaţii să utilizeze telefonul de serviciu pentru a trimite SMS-uri obscene, poze în care apar dezbrăcaţi sau să plătească servicii sexuale la salonul de masaj, potrivit unor rapoarte disciplinare interne, confidenţiale.
Alin Tișe scrie pe blogul său că în cele zece luni de guvernare USL a avut loc o creştere a preţului la benzină cu aproape 3% şi cu 3,4 % la motorină. În aceeaşi perioadă, în UE preţul la benzină a scăzut în medie cu 2,7% iar la motorină cu 0,9%.
Zece rochii care i-au aparţinut prinţesei Diana, inclusiv cea pe care aceasta a purtat-o la o recepţie la Casa Albă, în 1985, când a dansat cu actorul John Travolta, vor fi scoase la licitaţie pe 19 martie, la Londra, a anunţat, miercuri, casa Kerry Taylor.
În judeţul Cluj aparatele radar pot fi amplasate vineri în următoare locaţii:
India va lansa în cursul acestui an prima sa misiune spaţială pe Marte şi întâiul său sistem de navigare prin satelit, a anunţat preşedintele indian, Pranab Mukherjee, citat vineri de Xinhua.
Trei persoane au fost ucise şi cel puţin alte trei au fost rănite într-un incident armat, produs în trafic, în oraşul Las Vegas (statul american Nevada), anunţă autorităţile americane, citate de CNN.
Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma ninsorilor abundente şi a viscolului, care s-au abătut în ultimele 24 de ore asupra regiunilor din centrul Statelor Unite ale Americii. Mai multe oficii au fost închise, în timp ce traficul este îngreunat, relatează AFP şi AP.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac, vineri, 115 percheziţii la lideri şi membri ai clanurilor "Cămătarii" şi "Sportivii", într-un dosar de tentativă de omor, lipsire de libertate şi şantaj, 80 de suspecţi, printre care Sile şi Nuţu Cămătaru, urmând să fie duşi la audieri.
Autorul "Baladei eliberării" este Ioan Gyuri Pascu și a fost special creată pentru fostul premier Adrian Năstase, actualmente încarcerat la Penitenciarul Jilava.
Autorităţile portugheze au anunţat joi că au confiscat 12.410 pachete de lasagna de vită ce conţinea carne de cal produsă în Luxemburg cu materie primă provenind din România, vândută de un lanţ comercial sub marca Euroshopper.
Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi aproximativ alte 100 rănite, joi, în India, în exploziile simultane ale unor bombe la periferia Hyderabad (sud), potrivit unui bilanţ anunţat vineri de poliţie, care califică acest incident drept un "atac terorist".
Abatoarele implicate în noul scandal al cărnii de cal vândută ca de vită în şapte restaurante din Bucureşti aparţin familiilor unor înalţi oficiali din Ministerul Agriculturii.
Elena Udrea l-a devansat pe Vasile Blaga în topul încrederii în politicieni, arată un sondaj CSOP-IRES, realizat la comanda PDL și citat de România TV.