Actualitate
LUPUL PAZNIC LA OI: Cine se ascude în spatele SCANDALULUI CĂRNII DE CAL din ROMÂNIA?
Abatoarele implicate în noul scandal al cărnii de cal vândută ca de vită în şapte restaurante din Bucureşti aparţin familiilor unor înalţi oficiali din Ministerul Agriculturii.
Potrivit Digi24, abatoarele care vindeau carne de cal, etichetată ca și cea de vită, aparțin secretarului de stat Valentin Şoneriu şi şefului Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Mihai Ţurcanu. De la două abatoare s-a aprovizionat depozitul din Alba, acolo unde autorităţile au descoperit că eticheta cărnii a fost schimbată. Carnea etichetată incorect provine din două abatoare din ţară, dar şi de pe piaţa neagră, spun autorităţile. Loturile au ajuns într-un depozit frigorific din judeţul Alba, unde au fost etichetate drept carne de vită. Din Alba, 300 de kilograme de carne au ajuns într-un depozit din Capitală. Directorul acestui depozit spune că este aproape imposibil ca marfa să provină de pe piaţa neagră, pentru că se vede foarte clar că ea a fost tranşată într-un abator specializat. Au fost confiscate şi de aici 100 de kilograme de carne de cal. Restul de 200 au ajuns în şapte restaurante, fast-food-uri şi pizzerii, deci în farfuriile clienţilor. Giorgios Ladopoulos, reprezentantul depozitului din Bucureşti, declară că „Produsul incriminat a fost recepţionat de la firma Ady Salve din Blaj, judeţul Alba, ca vrăbioară, pulpă şi antricot de vită etichetat în acest sens. (...) Etichetele atestă că obţinerea cărnii s-a făcut de societăţile autorizate firma CarmOlimp din Braşov şi firma Florea Carn din judeţul Botoşani.” Firmele despre care vorbește reprezentantul depozitului aparţin unor oficiali din Ministerul Agriculturii. Abatorul din Braşov, CarmOlimp, este deţinut de tatăl secretarului de stat Valentin Şoneriu, iar cel din Botoşani, Florea Carn, de tatăl lui Mihai Ţurcanu, şef al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare.
Citește și:
Carne de CAL în restaurantele din BUCUREȘTI? Foarte posibil!
Mihai Ţurcanu, preşedintele ANSVSA, consideră că acest aspect nu este relevant: carnea provine „dintr-un abator... Contează acest lucru? Dintr-un abator autorizat sanitar-veterinar din Botoşani.” Descoperirea a fost făcută după ce autorităţile române au început controale amănunţite în abatoare şi în unităţile de comercializare a cărnii, după scandalul izbucnit în Marea Britanie, când România a fost prima ţară acuzată că vinde carne de cal etichetată drept carne de vită. Ulterior s-a descoperit că vinovată era de fapt o companie franceză. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii din România susţin că nu vor arăta toleranţă faţă de cei care se vor dovedi implicaţi în acest scandal, iar de luna viitoare, controalele se extind şi la distribuitorii hipermarketurilor din România.
Citește și:
Carnea de CAL, trimisă din depozitul din Ilfov la şapte RESTAURANTE