monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vezi cu ce problemele "obscene" se confruntă FBI-ul

FBI depune eforturi să îşi descurajeze angajaţii să utilizeze telefonul de serviciu pentru a trimite SMS-uri obscene, poze în care apar dezbrăcaţi sau să plătească servicii sexuale la salonul de masaj, potrivit unor rapoarte disciplinare interne, confidenţiale.

Potrivit CNN Special Investigations Unit, poliţia federală americană (FBI, al cărui motto este "fidelitate, curaj, integritate") şi-a exprimat speranţa să descurajeze aceste practici prin note trimestriale trimise angajaţilor şi să oprească un adevărat "val de cazuri de trimitere de mesaje cu conţinut sexual pe telefonul mobil" implicând angajaţi care utilizează dispozitivele ce le-au fost date de Guvern pentru a trimite texte obscene şi fotografii nud, relatează CNN.

"Sperăm că trimiterea trimestrială a mesajului va învăţa oamenii, dar şi pe supervizorii lor, că nu pot să facă aşa ceva", a declarat Candice Will, asistenta directorului FBI. "Când ţi se dă un BlackBerry FBI, îl utilizezi în mod oficial. Nu trimiţi mesaje scurte unei femei din biroul alăturat, pe care o consideri atrăgătoare, sau trimiţi o poză nud cu tine. Nu de aceea îţi dăm un BlackBerry FBI", a subliniat ea.

Deşi marea majoritate a celor aproximativ 36.000 de angajaţi FBI acţionează cu profesionalism, rapoarte disciplinare întocmite de Biroul pentru Responsabilitate Profesională din cadrul Agenţiei arată că acest comportament durează de mai mulţi ani.

În perioada 2010-2012, FBI a adoptat măsuri disciplinare în 1.045 de cazuri pentru diverse încălcări, potrivit Agenţiei, iar 85 de persoane au fost concediate. Rapoarte interne de anul trecut nu precizează funcţiile celor implicaţi, numele sau locul unde activează, oferind, în schimb, detalii despre faptele reproşate.