monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost externat de la Spitalul Elias

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost externat, vineri, de la Spitalul Elias, unde a fost internat o zi pentru investigaţiile medicale periodice, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.

Medicii spun că starea lui Ion Iliescu este bună, dar trebuie să revină periodic la control.

"Este normal ca orice om să facă periodic un control de rutină, cu atât mai mult în cazul în care ai suferit o intervenţie chirugicală sau ai montate câteva stenturi", a mai spus dr. Dana Safta.

Ion Iliescu trebuie să revină periodic pentru control de rutină după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în ianuarie 2012, de fiecare dată rezultatele fiind bune, preciza joi conducerea Spitalului Elias, după internarea acestuia.

Fostul preşedinte a fost şi în 14 noiembrie 2012 la Spitalul Elias, directorul medical al unităţii sanitare, dr. Dana Safta, declarând atunci că starea acestuia este foarte bună şi nu este necesară internarea lui.

Citește și:

Ion Iliescu, internat la Spitalul Elias pentru investigaţiile periodice