monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Operaţie în premieră pentru Europa de SE, realizată la Clinica Medicală III Cluj-Napoca

Sala de operatie
Prof. dr. Marcel Tanţău de la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie prof. dr. “Octavian Fodor” Cluj-Napoca (Medicală III) a realizat o intervenţie endoscopică, în premieră de către un medic din ţara noastră şi Europa de Sud-Est. În lume există puţine centre medicale unde se practică această tehnică.

Vârsta de pensionare a femeilor ar putea urca până la 65 de ani

Vârsta de pensionare a femeilor ar putea urca până la 65 de ani
Femeile ar putea fi obligate să muncească până la 65 de ani pentru a ieși la pensie, iar stagiul minim de cotizare ar putea crește de la 13 ani, cât e în prezent, la 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, reiese dintr-un proiect de lege lansat, marți, în consultare publică, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
STUDIU: Dietele pe bază de carne, brânzeturi şi lactate cresc riscul de diabet

STUDIU: Dietele pe bază de carne, brânzeturi şi lactate cresc riscul de diabet

O dietă bogată în proteine de origine animală, prin urmare acidifiantă, creşte considerabil riscul de diabet de tip 2, cea mai frecventă formă de diabet, conform unui studiu publicat marţi de cercetătorii de la Institutul naţional al sănătăţii şi cercetării medicale din Franţa (Inserm).

COMUNICAT DE PRESĂ PRIMĂRIA TURDA: Precizări cu privire la Obiectivul de investiţii „Bazin de inot didactic şcolar”

Obiectivul a fost realizat în conformitate cu prevederile convenţiei încheiate cu Compania Naţională de Investiţii CNI SA, încheiată în 2 iunie 2011 şi care reglementa modalitatea de finanţare de către Municipiul Turda a lucrărilor de execuţie pentru realizarea acestui obiectiv, lucrările fiind contractate de CNI SA în urma unei licitaţii publice deschise cu SC Grup 4 Instalaţii SA, în calitate de anterprenor.

“U” Cluj a făcut show contra Zalăului

“U” Cluj a făcut instrucție cu FC Zalău, scor 4-0. La meci au asistat circa 200 de fani ai “șepcilor roșii”, dar și noul președinte al clubului “studențesc”, Vlad Munteanu.

Regiunea de Nord-Vest, cea mai afectată de insolvenţe în 2013

Regiunea de  N-V, cea mai afectată de insolvenţe în 2013
Regiunile de Nord-Vest şi Sud-Est sunt cele mai afectate zone din punctul de vedere al numărului de insolvenţe înregistrate în anul curent, potrivit unui studiu Coface, cu toate că numărul de intrări în incapacitate de plată a scăzut faţă de 2012.
Europarlamentarul Cristian Preda

Preda o atacă pe Macovei: „A ales tăcerea“

Europarlamentarul Cristian Preda o acuză pe Monica Macovei de faptul că a amuţit şi că a ales tăcerea în ce priveşte competiţia internă din PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale.

TAROM s-ar putea îndrepta către zona de low-cost

TAROM s-ar putea îndrepta către zona de low-cost
Compania TAROM s-ar putea îndrepta, în perioada următoare, către două direcții de dezvoltare, respectiv spre zona de low-cost sau spre accesarea de noi piețe, a declarat, marți, George Marin, vicepreședinte Business Strategy la TAROM, într-o conferință de specialitate.

Smiley a devenit ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF

Smiley a devenit ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF
Smiley, unul dintre cei mai apreciaţi artişti pop români, a primit, marţi, titlul de ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF şi a declarat că "adolescenţii şi copiii trebuie influenţaţi, pentru că ei pot schimba lucrurile în România".

Peste 800.000 de bugetari vor avea salariul minim brut majorat din ianuarie 2014

Peste 800.000 de salariaţi vor avea salariul minim brut majorat din ianuarie 2014
Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut pe ţară de la 800 la 850 de lei, dintre care mai puţin de o treime sunt din sectorul bugetar, iar majorarea cu încă 50 de lei se va aplica din iulie pentru 966.405 de angajaţi, potrivit Ministerului Muncii.

FRF scoate la vânzare ultimele bilete pentru meciul retur România - Grecia

Federaţia Română de Fotbal va scoate la vânzare ultimele 2.363 de bilete pentru partida retur România - Grecia, din cadrul barajului de calificare la Cupa Mondială din 2014, prin intermediul a trei portaluri on-line, miercuri, începând cu ora 17.00, informează site-ul oficial al FRF.
Geo Costiniu

Actorul Geo Costiniu a murit

Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii instituţiei de spectacole.

În ce oraşe străine preferă români să îşi petreacă Revelionul?

Artificii
Roma, Viena şi Paris sunt oraşele din străinătate preferate de turiştii români pentru a petrece Revelionul, urmate de Istanbul şi Barcelona, perioada medie a unui sejur în această perioadă fiind de 4 nopţi, iar tariful mediu de 450 euro/persoană, potrivit unui studiu al Vola.ro.
Daniel Buda

Daniel Buda: „Victor Ponta, primul-fanariot al României“

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, cataloghează decizia premierului Victor Ponta de a adopta proiectul de lege privind descentralizarea prin angajarea răspunderii Executivului în faţa Parlamentului, drept o decizie fanariotă şi arogantă.

Listarea Romgaz aduce BVB un record de lichiditate

Bursa de Valori București /BVB/ a consemnat un record de lichiditate de peste 41 milioane de lei (peste nouă milioane de euro) în deschiderea ședinței de marți, prima zi în care au intrat la tranzacționare acțiunile Romgaz.

Au scăzut preţurile la apartamente

Apartamentele din Cluj-Napoca s-au ieftinit cu 2,2% din octombrie 2012 încoace, de la 924 la 904 euro pe metru pătrat, potrivit unei analize imobiliare.ro.

Ponta, atacat din nou de afacerişti

Premierul Victor Ponta
Fundația Romanian Business Leaders a cumpărat o pagina de publicitate în Ziarul Financiar pentru a-i adresa un mesaj premierului. Textul este „un joc de imaginație” pentru Victor Ponta.

Proiectul Guvernului pentru exploatarea de la Roşia Montană a fost RESPINS

 Proiectul Guvernului pentru exploatarea de la Roşia Montană a fost RESPINS
Comisia parlamentară specială a respins, luni, cu 17 voturi "pentru" şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană. Membrii Comisiei s-au reunit, luni după-amiază, în şedinţă pentru a decide prin vot în legătură cu proiectul Guvernului.