monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Părinţii ar putea avea o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor

Părinţii ar putea beneficia de o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor minori, potrivit deciziei luate, marţi, de membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, care au adoptat raport favorabil la o iniţiativă legislativă propusă de mai mulţi parlamentari USL.

Părinţii ar putea avea o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor

Propunerea legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului îi are ca iniţiatori, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu, Elena Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Vâlcov, Rovana Plumb şi Rodica Nassar.

Iniţiatorii propun ca această zi să fie rezervată verificării periodice a stării de sănătate a copiilor.


Potrivit proiectului, ziua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat, scrie Mediafax.

Iniţiativa legislativă mai stabileşte ca indemnizaţia pentru ziua liberă să se plătească din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.


Iniţiatorii mai doresc ca familiile care au trei sau mai mulţi copii să beneficieze de două zile lucrătoare libere pe an pentru verificarea sănătăţii copiilor.

Proiectul va fi dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.