Actualitate
Ciceo: Traficul pe aeroportul din Cluj este în proporţie de 70% trafic low cost
David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România, este de părere că România are un mare potenţial de creştere în următorii ani în ceea ce priveşte traficul aerian.
David Ciceo a spus că unele aeroporturi sunt într-o situaţie îngrijorătoare, pentru că o singură companie generează mai mult de 40% din trafic.
Traficul pe aeroportul din Cluj, a exemplificat Ciceo, este în proporţie de 70% trafic low cost, generat de compania Wizzair.
"Există o competiţie destul de mare între cele 17 aeroporturi din România", a mai spus el, citat de Mediafax.
România a avut anul trecut peste 10 milioane de pasageri pe curse aeriene, faţă de 2 milioane în 1996. "Dacă în 1996 în România erau 2 milioane de pasageri, anul trecut au fost peste 10 milioane. A fost o creştere importantă a traficului aerian. Aeroportul Henry Coandă avea un milion de pasageri, anul acesta va depăşi 7 milioane", a spus Ciceo.