monitorulcj.ro Menu
Politică

Preda o atacă pe Macovei: „A ales tăcerea“

Europarlamentarul Cristian Preda

Europarlamentarul Cristian Preda o acuză pe Monica Macovei de faptul că a amuţit şi că a ales tăcerea în ce priveşte competiţia internă din PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale.

Cristian Preda scrie, pe blogul său, că toată competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale este de fapt o pseudo-competiţie, organizată în favoarea lui Cătălin Predoiu. În opinia lui Preda, Gheorghe Falcă a avut curaj să intre într-o bătălie pe care alții o pregătiseră pentru un singur concurent iar „acum, întrucăt a înțeles despre ce este vorba, e obligat să părăsească pseudo-competiția“.

Acesta mai arată că Gheorghe Falcă nu este singurul care tace, ci „a amuțit“ și Monica Macovei, care a ales tăcerea. „E dreptul ei, de bună seamă, să ignore ceea ce se petrece. N-ar fi primul politician care abandonează lupta în numele unor principii. Am însă impresia că publicul ar dori să afle ce crede ea despre mimarea competiției în partidul din care face parte. Unii dintre susținătorii săi au ajuns să se întrebe dacă poți iubi justiția disprețuind dreptatea.“, mai scrie Preda.
Totodată, europarlamentarul apreciază că acum, în PDL, „e maimuţărită nu doar dreapta, ci şi ideea unei confruntări libere, consistente şi transparente“. „Fiindcă nedreptate e să prezinţi alegerea de sus în jos a lui Predoiu ca o expresie a unei voinţe liber exprimate de organizaţii. Sau crede oare cineva că, pentru Macovei, scorurile staliniste fabricate de la centru şi exprimate în secţii de vot pustii ar acoperi un scrutin corect? Poate că Monica se teme că, dacă spune ceva, riscă să fie confundată cu o susţinătoare a lui Falcă. Dar aici nu e vorba despre simpatie, ci despre adevăr“, argumentează europarlamentarul.


Vă reamintim, Cătălin Predoiu a câştigat competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, în organizaţiile din Regiunea Nord-Est, Regiunea Nord-Vest şi Regiunea Centru.