monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Parlamentari de Sibiu

Au trecut doi ani de la alegerile parlamentare. Atunci, sibienii si-au facut datoria. Au mers la vot si i-au ales pe cei care au crezut ca ii vor ajuta sa isi realizeze proiectele sub deviza „Sa traim bine!". Mai proaspeti sau mai vechi parlamentari au promis atunci „marea cu sarea". Timpul s-a scurs repede. Au trecut patru sesiuni parlamentare si alesii nostri se afla la jumatate de mandat. Sa ne aducem aminte ce au promis.„Sa corectez neajunsurile legislative"Proaspat alesul senator Nicolae Neagu (PD) declara: „Planurile mele sint acelea pe care le-am expus in campania electorala. In primul rind, doresc sa corectez neajunsurile legislative. Apasarea pe comunitatile locale si pe cetateni trebuie sa fie cit mai mica. Activitatea legislativa trebuie sa permita cresterea reala a nivelului de trai si un parcurs corect catre Uniunea Europeana, iar injustitia si coruptia trebuie sa dispara", spunea liderul democratilor sibieni. De atunci, a fost coautor la 3 proiecte de lege si a facut 3 interpelari pentru Guvern. Este membru in grupurile parlamentare de prietenie cu Irlanda si Republica Federala Germania. Este membru al Delegatia Parlamentului Romaniei la Adunarea Uniunii Europei Occidentale.   „Sa reprezint Sibiul asa cum se cuvine"Umanistul Ilie Stoica a intrat in Senat de pe prima pozitie a listei judetene a Uniunii PSD-PUR. „Voi incerca sa reprezint Sibiul asa cum se cuvine. De profesie, sint jurist, dar m-as indrepta, mai degraba, spre Comisia de Administratie Publica", afirma in decembrie 2004 fostul primar al Avrigului, din perioada 1996 - 2000. A participat, dupa propria-i declaratie, la modificarea unor acte normative discutate in cele doua comissii din care face parte si a propus declararea Zonei Fagarasului ca arie naturala protejata. A sustinut, impreuna cu parlamentarii de Sibiu, alocarea unor sume mai mari de bani pentru manifestarile care vor avea loc anul viitor la Sibiu. A sustinut proiectele PC pentru reducerea TVA la produsele de baza si  controlul averilor demnitarilor. A luat cuvintul in plen in 16 sedinte, a fost coautor la 6 propuneri legislative. Este membru intr-o comisie de mediere.  Este membru in grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Indonezia, Republica Islamica Iran si   Regatul Hasemit al Iordaniei. Este membru al Delegatiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentara a NATO. „Sa nu dezamagesc"Viorel Arcas (PSD) reprezinta Sibiul, pentru prima data, in Senat. „Imi propun sa nu-i dezamagesc pe cei care m-au votat. Am mai multe proiecte, privitoare, in special, la dezvoltarea economica a zonei din nordul judetului. Voi sustine infiintarea mai multor parcuri industriale, constructia unei aductiuni de apa pentru Medias si crearea de noi locuri de munca in zona", promitea directorul societatii „Automecanica". A luat cuvintul in plen in 23 de sedinte, a facut 4 declaratii politice si a sustinut 3 motiuni. A fost coautor la 7 propuneri legislative si a facut o interpelare privind acvtivitatea Executivului. Este membru in grupurile parlamentare de prietenie cu Africa de Sud, Regatul Suediei, Republica Italiana si  cu Bosnia si Hertegovina.   „Sa-mi fac datoria"Ioan Cindrea (PSD) este la cel de-al doilea mandat de deputat de Sibiu. Pe cel cistigat in urma alegerilor generale din 2000 nu l-a putut duce la capat, pentru ca i s-a oferit o demnitate mai inalta, aceea de secretar de stat. „Primesc mandatul de deputat cu gindul de a-mi face, in primul rind, datoria fata de cei care m-au ales si de a ajuta la dezvolarea judetului si a tarii. Am mai multe proiecte pe care vreau sa le promovez, cele mai multe in domeniul protectiei sociale", spunea liderul PSD Sibiu. Pina acum, a initiat un proiect de lege privind marirea pensiilor, care se afla in fata de avizare la Guvern, a sustinut o serie de masuri propuse pentru imbunatatirea conditiilor de viata. A luat cuvintul in plen in 24 sedinte, a facut 3 declaratii politice, a initiat 10 propuneri legislative, a depus 10 motiuni, a adresat 42 de interpelari membrilor Guvernului sau unor institutii centrale. Este membru in grupurile parlamentare de prietenie cu Belgia (secretar) si Africa de Sud.   „Sa contribui la integrarea europeana"Radu Podgoreanu este deputat PSD de Sibiu din 2000 si a fost presedintele Comisiei de Politica Externa a Camerei inferioare a Parlamentului. La realegere, deputatul Podgoreanu a declarat ca „doresc sa continui ceea ce am facut in ultimii patru ani si sa contribui la integrarea europeana a Romaniei. Voi sprijini, la nivelul Camerei Deputatilor, proiectele legate de constructia celor doua autostrazi care vor traversa judetul si de pregatirile pentru 2007, cind Sibiul va fi Capitala Culturala a Europei", a sustinut Podgoreanu. A fost coautor la Legea 334/2006 privind activitatea SN TV. In prezent este euroobservator, iar activitatea sa se desfasoara mai mult la Strassbourg. A luat cuvintul in plen in 11 sedinte, a initiat 3 propuneri legislative si a facut 5 interpelari si a sustinut 5 motiuni. Este membru in doua comisii de mediere. Este membru in grupurile parlamentare de prietenie cu Belgia, Republica Argentina si cu Statul Kuwait. A reprezentat Parlamentul Romaniei in Comitetul Director al Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare - pina in dec. 2005, Grupul Partidului Socialistilor Europeni  si este membru in Comisia pentru agricultura si dezvoltare rurala a UE.„Sa reprezint vocea Sibiului"Raluca Turcan (PNL) este la primul mandat de deputat. „Merg in Parlament cu gindul de a nu-i dezamagi pe sibieni. Vreau sa reprezint vocea judetului, la Bucuresti. Voi incerca, pe toate caile accesibile unui deputat, sa promovez Sibiul. Am mai multe proiecte prioritare, in plan legislativ", spunea deputatul liberal. A propus un proiect de lege pentru reglementarea activitatii SN de Radio si a SNTVR, care n-a fost votat de camere. Dupa sustinerea platformei Stoica-Stolojan,  a pierdut presedintia comisiei de cultura a camerei inferioare si sprijinul partidului, fiind exclusa din PNL. A sustinut programul ministrului Culturii privind sprijinirea financiara a proiectului „Sibiu - CCE 2007". A luat cuvintul in plen in 31 sedinte, a facut 3 declaratii politice, a initiat 7 propuneri legislative si a facut 8 interpelari. E membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Argentina (presedinte), Marele Ducat de Luxemburg si cu Republica Araba Egipt.   „Sa schimb modul de lucru in Parlament"Cornel Stirbet (PNL) este deputat de Sibiu din 20 februarie 2001. Din septembrie 2001, este membru al Comisiei Juridice, de Disciplina si Imunitati, al carei secretar a devenit in iunie 2002. „Vreau sa contribui la schimbarea modului de lucru in Parlament. Raportul dintre Presedintie si Guvern, pe de-o parte, si Legislativ, pe de alta parte, trebuie sa fie altul. Parlamentul este institutia cea mai reprezentativa, de aceea, el trebuie sa conduca Presedintia si Executivul, nu invers", considera Stirbet. La formarea comisiilor a avut mai multe functii de vicepresedinte din partea grupului parlamentar PNL, din care a fost demis recent, dupa sustinerea politica a tandemului  Stolojan-Stoica. A luat cuvintul in plen  in   35 sedinte. Are la activ doua interpelari si a initiat 6 propuneri legislative.  Este membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Malayezia (presedinte), Republica Finlanda, Republica Venezuela si  Islanda.   „Sa fac lucruri frumoase pentru judet"Florina Ruxandra Jipa (PRM) a reprezentat, in mandatul anterior, Bucurestiul, in camera inferioara a Legislativului, ca vicepresedinte al Comisiei Juridice. In urma scrutinului din 2004 s-a ales cu cel de-al doilea mandat de deputat, de data aceasta de Sibiu. „Sint un cistig pentru Sibiu, va asigur. Doresc ca, punind la bataie toata experienta mea de pina acum, sa fac lucruri frumoase pentru judet", spunea peremista. Nunai ca, facind parte din comisia de politica externa a Camerei Deputatilor, este plecata mai mult in strainatate, fiind pe lista cu cele mai multe absente (motivate) de la dezbateri. A sustinut curentul de opinie pentru neratificarea Tratatului cu Ungaria cu privire la Fundatia Gojdu. A luat cuvintul in plen in 13 sedinte, a facut doua propuneri legislative si a prezentat doua motiuni. Este secretar a mai multor comisii, dintre care una de mediere. Este membru in grupurile parlamentare de prietenie cu Croatia, Estonia, Republica Araba Siriana, Statul Israel, Costa Rica si cu Belarus. Este presedintele Delegatiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Uniunii Europei Occidentale     „Voi fi deputat de Sibiu"Reprezentantul FDGR, Ovidiu Gant, a fost ales in Camera Deputatilor, dupa ce FDGR a obtinut circa 36.000 de voturi pentru lista unica pe care a prezentat-o in judetele relevante pentru minoritatea germana. „Ma duc in Parlament pentru a face politica FDGR, dar si pentru a sustine proiectele concrete ale Sibiului. De facto, voi reprezenta minoritatea germana, dar de iure voi fi deputat de Sibiu, unde voi avea si biroul parlamentar. Probabil ca voi face parte din Comisia de Invatamint, sector in care mai sint multe lucruri de rezolvat", spunea, dupa alegerea sa, deputatul. A sustinut o serie de proiecte ale minoritatilor, altele decit cele maghiare, proiectul ca  Sibiul sa devina capitala europeana. In calitate de reprezentant al judetului in camera inferioara a luat cuvintul in plen in 15 sedinte, a facut 9 declaratii politice, a initiat 3 propuneri legislative, a avut 3 intrebari si interpelari cu privire la activitatea Executivului. A propus si sustinut venirea la manifestarile de anul viitor de la Sibiu a unor inalte personalitati din strainatate. In prezent este euroobservator la Strasbourg. Este membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg si Republica Federala Germania. A reprezentat Parlamentul Romaniei la  Grupul partidului popular european (democrati crestini) si democratii europeni si la Comisia pentru cultura si educatie a Parlamentului European. Parlamentari maturiParlamentarii sibieni sint in plina maturitate creatoare. Tinerii Raluca Turcan - 31 de ani, Ovidiu Gant - 41 de ani, sint sprijiniti de mai maturii Ilie Stoica - 46 de ani, Nicolae Neagu - 47 de ani, Viorel Arcas - 48 de ani, Ioan Cindrea - 49 de ani, Radu Pogoreanu - 51 de ani, Cornel Stirbet - 54 de ani si Ruxandra Jipa - 61 de ani. MasiniParlamentarii sibieni dispun, cel putin asa arata declaratiile lor de avere, cu exceptia senatorului Ilie Stoica, de masini frumoase si relativ noi. Pe primele locuri se afla Nicolae Neagu - Mercedes Class E, Cornel Stirbet - Mercedes, Viorel Arcas - Mercedes A 190, Ioan Cindrea - Peugeot, Radu Podgoreanu - Honda si Ford, Ovidiu Ganz - Clio Simbol, Raluca Turcan - Toyota Land Cruiser, Ruxandra Jipa - Mini S, Rover 45 si Dacia. La acestea se adauga conturi in banci, actiuni la firme, proprietati imobiliare care depasesc, in mare majoritate, citeva miliarde de lei. Un parlamentar pierdutDin pacate, nici acum Alianta nu a putut desemna un deputat de Sibiu in parlament. Solutiile cele mai multe au venit din afara, iar ultima, promovata de la centru, nu-i satisface pe liberali. Centrul a hotarit  sa se faca un schimb de ... optiuni, intre un judet din sudul tarii si Sibiul. Liberalii sa aleaga acolo un deputat, iar PD-ul Sibiu sa isi promoveze deputatul lor. In prezent, situatia este la fel de tulbure ca la inceput, spre rusinea Aliantei sibiene, care priveaza judetul de o voce in plus in legislativ. Nume noi in ParlamentIesirea conservatorilor de la guvernare anima viata politica la Sibiu. Este posibil ca, in scurt timp, sa apara trei nume noi in Parlament. Este vorba de Dan Pirnoiu, Amalia Balasoiu si Constantin Trihenea. Primul ar urma sa-l inlocuiasca pe conservatorul Ilie Stoica, acuzat ca, in campania electorala ar fi lovit un avrigean. Aceasta mutare este insa cel mai putin probabil sa se produca, intrucit, se pare, plingerea a fost retrasa. Sanse mai mari are Amalia Balasoiu, urmatoarea pe lista PSD, care i-ar lua locul lui Radu Podgoreanu, aflat in pragul desemnarii ca europarlamentar. In fine, Trihenea este cel care asteapta numirea pe locul ramas liber din partea Aliantei.

„Dialoguri de seara cu Sfintul Nicolae"

Ca in fiecare an, Muzeul „Astra" invita sibienii si turistii, buni peregrini ai cetatii Sibiului, sa le fie alaturi si in asteptarea sfintelor sarbatori de iarna. Un astfel de spatiu deschis intilnirilor in spiritul cerebrarii sarbatorilor crestine este si interiorul nelimitat al expozitiei. Astfel, „Dialoguri de seara cu Sfintul Nicolae", de la sala de la subsol a Casei Hermes, din Piata Mica nr. 11, se doreste a fi un dar oferit iubitorilor imaginii sacre si a traditiei crestine, acum la ceasurile de intimpinare a Sfintei Sarbatori a Nasterii Mintuitorului Iisus Hristos. Intreaga expozitie dezvaluie implinirea confesiunii, prin ideaticul dialog de marturisire in miezul rugaciunii de seara, sincera, ca in primele clipe de invatare din copilarie.

Concert la Sala Thalia

Filarmonica de Stat Sibiu va invita, joi, 14 decembrie, incepind cu ora 19, la Sala Thalia, la un concert simfonic. Orchestra va interpreta un program care se afla, din punct de vedere stilistic, la jonctiunea dintre clasicism si romantism: Uvertura „Egmont" in fa minor op.84, Simfonia a VI-a in Fa major op.68, „Pastorala" de Ludwig van Beethoven si Concertul nr.1 pentru clarinet si orchestra in fa minor op.73, de Carl Maria von Weber, sub bagheta maestrului Theo Wolters din Olanda. Veti avea de asemenea ocazia sa il reintilniti pe scena sibiana pe renumitul clarinetist Aurelian Octav Popa.

Ce trebuie sa stiti despre sare

Exista o serie de diete drastice care se bazeaza pe alimente care contin foarte putina sare si pierderea in greutate rezultata este cauzata practic de eliminarea excesiva a apei, iar dupa ce se va reveni la alimentatia normala se va recistiga imediat aceasta „pierdere". In acelasi timp nu se poate spune despre sare ca nu are nici un impact pe termen lung asupra greutatii. De fapt, dietele bogate in sare afecteaza si presiunea singelui, care la rindul ei este asociata cu supraponderabilitatea. Acest lucru se explica prin faptul ca alimentele bogate in sare sint si foarte incarcate caloric, au un continut mnim de fibre si sint foarte procesate. Si invers, o dieta hiposalina va consta in general, din alimente sanatoase, hipocalorice si sint asociate cu scaderea ponderala. Sare sau sodiu? In general, adaugam sare de bucatarie la gatit si in farfurie pentru a imbunatati gustul alimentelor. Producatorii din industria alimentara adauga insemnate cantitati de sare pentru a ameliora gustul alimentelor procesate si pentru a le conserva cit mai bine. Insa atunci cind ne uitam pe eticheta produselor alimentare, cautam de fapt cantitatea de sodiu pe care o contine respectivul produs. Asadar notiunile de sare si sodiu suit diferite: sodiul se gaseste natural in produsele alimentare neprelucrate iar sarea de bucatarie contine si sodiu in procent de 40%. Asadar cind se adauga unui aliment, suplimentar, sare, va creste aportul de sodiu al respectivului aliment cu 40%. De ce sarea cauzeaza retentie hidrica? Organismul nostru contine o serie de electroliti (in principal sodiu si potasiu) care conduc impulsurile nervoase ce contraleaza functiile de baza ale corpului nostru. Pentru o buna functionare a organismului se impune deci ca acesti electroliti sa aiba o concentratie constanta si deci eliminarea totala a sarii din alimentatie nu este recomandata. In acelasi timp, concentratiile prea mari de electroliti aflate in circuitul sanguin, declanseaza mecanismul senzatiei de sete si de aceea se va consuma o anumita cantitate de apa pentru reechilibrare hidrica si electrolitica. Acesta este motivul pentru care foarte multe baruri si restaurante ofera gratis alune si cipsuri foarte sarate, tocmai pentru a se consuma multe lichide. Rinichii sint cei care mentin concentratia de electroliti constanta prin cresterea sau descresterea cantitatii de apa retinute. Ca rezultat al acestei retentii hidrice in singe apare o crestere a tensiunii arteriale si este stiut faptul ca hipertensiunea arteriala reprezinta un mare factor de risc pentru sistemul cardiovascular. Asadar sarea trebuie consumata in cantitati moderate in asa fel incit sa pastram echilibrul electrolitic al organismului constant, valoarea tensiunii arteriale in limite normale si o greutate corporala care sa nu fie modificata de retentia hidrica nedorita.  

Emotii pentru Stirbet

Sapat de ai luiStirbet a lasat sa se inteleaga ca este ingrijorat pentru intilnirea de miine. Situatia sa se afla, de citeva saptamini, sub semnul intrebarii. Inca de cind si-a anuntat sustinerea pentru tabara Flutur - Stolojan. „Nu stiu, e posibil sa fie o discutie in Delegatia Permanenta de miine (astazi - n. r.), dar nu stiu exact. O sa-mi dau cu parerea dupa", a spus, aseara, deputatul PNL. Intrebat cine ar putea sa-i ia locul la sefia PNL Sibiu, Stirbet a evitat sa numeasca vreo persoana. „Oricum, nu e nici o problema. Nu e important cine va fi interimar. Va fi cineva dintre cei mai apropiati oameni ai mei, desigur", este de parere actualul presedinte al filialei judetene.Mitea asteapta un semnIntilnirea saptaminala a organizatiei locale PNL coincide cu ziua in care se decide soarta lui Stirbet. Contracandidatul declarat al deputatului sibian, viceprimarul Eugen Mitea, conduce deocamdata filiala municipala. Dar ar vrea sa-i ia locul, „la judet". „Daca doresc cei de la Bucuresti sa-l schimbe pe domnul Stirbet, atunci sa-l schimbe. Cine va fi numit interimar, numai cei de la Bucuresti stiu. Oricum nu depinde de noi asa ceva. Daca va fi demis domnul Stirbet, conducerea nationala va trebui sa numeasca un birou interimar si un presedinte interimar, care in doua - trei luni va trebui sa organizeze alegeri", explica Mitea. El nu ascunde faptul ca il intereseaza presedintia organizatiei judetene. „Eu voi candida, cind se vor organiza alegerile. Dar nu accept sa fiu numit. Nu stiu ce optiuni au altii si ce au de gind", a anuntat Eugen Mitea.Reactii amestecatePina la inchiderea editiei, grupul de initiativa pentru sustinerea platformei Stolojan nu a fost anuntat de sedinta organizatiei locale. Mircea Pavelescu, Stephan Braune, Mircea Lupu, Mircea Pascu, Sergiu Moldovan, Aurica Muntean si Constantin Lotrean nu aveau cunostinta, aseara, nici despre ceea ce i s-ar putea pregati deputatului Stirbet la Delegatia Permanenta. „Deocamdata, Stirbet este sef", a precizat Mircea Pavelescu. Mircea Cazan, membru al biroului permanent judetean, sustine ca solutia este unitatea. „Eu fac un apel la calm si uniune. Fara probleme si fara agitatie. Lumea trebuie sa stie ca pe Cibin curge alta apa decit pe Dimbovita", spune Cazan.

Accident stupid

O copila de numai cinci anisori a ajuns in spital, dupa ce a fost lovita de o poarta doborita de un utilaj. Accidentul s-a petrecut marti, pe o strada din municipiul Sibiu. Soferul unui utilaj Graifer, datorita neatentiei, a iesit de pe partea carosabila si a lovit poarta metalica a unui imobil. Poarta a lovit-o in cadere pe fetita care se juca in zona. Din fericire, copila a scapat cu rani usoare, dar a fost totusi internata la Spitalul de Pediatrie Luther. Politistii sibieni continua cercetarile in vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs evenimentul.

Bani pe proiecte

Operatorii de proiecte culturale pentru „Sibiu - CCE 2007" au o sansa in plus sa obtina finantari. Administratia Fondului Cultural National a lansat o linie de finantare nerambursabila, pentru care se accepta solicitari pina pe 21 decembrie, la ora 15. Cererile de finantare se obtin de la Serviciul Dezvoltare Regionala si Integrare Europeana, din cadrul Consiliului Judetean Sibiu. Iar informatii suplimentare se gasesc pe pagina de web a A.F.C.N.: www.afcn.ro, la sectiunea Finantari proiecte culturale, sau pot fi solicitate prin e-mail, la adresa contact@afcn.ro.

Buget, in cartiere

Consiliul Local Medias va suspune, astazi, incepind cu ora 13, in dezbatere publica, proiectul de buget pentru anul 2007. Cetatenii interesati de modul in care sint cheltuiti banii prevazuti pentru anul viitor sint asteptati la dezbaterea care va avea loc in sala mare  a Primariei. Dupa prima dezbatere de azi, Consiliul Local doreste ca aceasta actiune sa se desfasoare si in cartierele componente ale municipiului, pentru ca fiecare cetatean sa cunoasca felul in care sint colectati si cum se propune cheltuirea banilor in 2007.

Program la Pensii

Casa de Pensii Sibiu aduce la cunostinta angajatorilor ca, incepind cu luna noiembrie, s-a schimbat programul privind modul de completare si verificare a declaratiei nominale-Declaratiile privind evidenta nominala a asiguratiilor si a obligatiilor catre Bugetul asigurarilor Sociale de Stat. In aceste conditii, angajatorii sint rugati sa consulte site-ul CNPAS (www.cnpas.ro) sau site-ul CJP Sibiu (www.cjpsibiu.ro). Pentru preluarea programului, angajatorii sint invitati sa se prezinte cu un CD la CJP Sibiu, la mezanin, ghiseele 1 si 2, de luni pina vineri, intre orele 9-14.  

Premianti la Primarie

Aproximativ cinci procente din fondul de salarii pe anul 2006 vor fi alocate acordarii de premii de Sarbatori pentru angajatii din aparatul de specialitate al primarului si din cele 18 institutii si servicii subordonate Consiliului Local. In cea mai recenta sedinta ordinara, consilierii municipali au fost de acord sa constituie fondul de premiere si au aprobat modalitatea de acordare a sumelor. Astfel, premiile se acorda salariatilor municipalitatii proportional cu timpul efectiv lucrat in 2006, cu exceptia celor care au fost sanctionati disciplinar pe parcursul anului, sau se afla in concedii de sarcina, de lehuzie, ori pentru cresterea copilului. Seful si legeaPentru cei care au avut grija sa se puna bine cu sefii, vestile sint si mai bune. Rezultatele profesionale ale fiecarui angajat vor fi cele pe baza carora seful ierarhic va diferentia valoarea premiului. Dar oricit de merituosi ar fi fost, sau cit de mult ii apreciaza sefii, angajatii municipalitatii nu vor putea beneficia sub nicio forma de un fond de premiu mai mare de 5 la suta. „Facem precizarea ca aparatul de specialitate al primarului, institutiile si serviciile publice din subordinea Consiliului Local au obligatia constituirii fondului de premiere in limita procentului prevazut de lege si cu incadrarea in cheltuielile de personal din bugetul aprobat in conditiile legii", se arata in raportul de specialitate semnat de Viorica Bindescu, directorul economic al Primariei.

Sarbatori la superlativ

Un brad inalt de 25 de metri, decorat cu lumini feerice, va strajui Piata Mica, iar „fratele sau mai mic" se va afla in Piata Unirii. De asemenea, in ambele locuri, cei mai mici dintre sibieni se vor distra in Oraselele Copiilor. Iar iluminatul ornamental al strazilor este aproape gata. „Pentru a intimpina sarbatorile de iarna, municipalitatea sibiana a demarat o serie de pregatiri, pentru a da Sibiului o atmosfera potrivita, mai ales in contextul in care anul 2007 are o tripla valenta pentru sibieni: aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, statutul de Capitala Culturala Europeana pe care orasul nostru il are in 2007 si trecerea in noul an", spune Sergiu Olteanu, de la Serviciul de Presa al Primariei Sibiu.Din Paltinis, in Piata MicaSimbolul sarbatorilor de iarna, un brad de 25 de metri, a fost amplasat anul acesta in Piata Mica. El este adus din Paltinis si va fi impodobit conform unui concept apartinind firmei timisorene Elba, cu care municipalitatea a semnat contractul referitor la iluminatul de sarbatori. Lucratorii Directiei Tehnice a Primariei, cu asistenta expertilor de la Timisoara, se ocupa, zilele acestea, de montarea decoratiunilor. „Fratele" mai mic al bradului „oficial" vine tot de la Paltinis si a fost amplasat in Piata Unirii. El masoara aproape 18 metri, va fi inconjurat cu ghirlande si va purta in virf o stea luminoasa. „Dupa recoltare, brazii au fost transportati cu ajutorul unui camion special de transportat busteni. Dupa ce au fost incarcati in camion, coroana brazilor a fost legata, pentru a nu provoca pagube sau accidente pe traseul de transport: Paltinis - Rasinari - Sibiu", explica Sergiu Olteanu.Copiii, de doua ori mai fericitiChiar daca nu stiu ei prea bine ce-i cu aderarea la UE sau cu programul „Sibiu - CCE 2007", cei mici vor fi foarte incintati sa gaseasca Oraselul Copiilor atit in Piata Mica, cit si in Piata Unirii. In Piata Mica va fi instalat un ansamblu tematic format din sase casute haioase, cum ar fi Casa de Turta Dulce, Casa Buturuga sau Casa Vrajitoarei. Iar in Piata Unirii se va afla o duzina de chioscuri cu dulciuri, jucarii si alte bunatati de sezon. „Isi vor desface produsele 12 comercianti autorizati, care vor oferi sibienilor produse alimentare si produse nealimentare. Comerciantii care isi vor desface produsele in aceasta locatie si-au creat propriile casute, conform unui model recomandat de municipalitate. Aici, cei mai mici dintre sibieni se vor putea bucura de jocurile destinate in special lor", a precizat Sergiu Olteanu.Iluminat feericIn zona centrala si pe arterele rutiere cele mai circulate este instalat un sistem de iluminat ornamental in valoare de 30.000 de euro. „Echipele firmei Sarmis lucreaza in prezent la montarea ornamentelor pe strazile si in pietele centrale ale municipiului Sibiu. Iluminatul public festiv va fi inaugurat in mod oficial imediat ce vor fi finalizate lucrarile de montare a acestuia", a anuntat Sergiu Olteanu.

Soferii aduna puncte

Noul cod rutier le da batai serioase de cap atit soferilor, cit si celor care se pregatesc sa devina soferi. De vineri, de cind a intrat in vigoare noul cod rutier, zeci de soferi care nu s-au interesat despre noile prevederi au ramas fara permis de conducere, iar alte citeva sute s-au ales cu amenzi grase. Nici cei care se pregatesc pentru obtinerea permisului de conducere nu stau cu mult mai bine la capitolul cunostinte. In primele trei zile de examinari, la proba teoretica au promovat mai putini elevi decit inainte de intrarea in vigoare a noului cod rutier.Multe abateriSoferii sibieni nu sint prea atenti la prevederile noului cod rutier. Cel putin asa arata situatia amenzilor si permiselor ridicate de vineri, de la intrarea in vigoare a noilor reglementari. In aceasta perioada au fost constatate 9 infractiuni de circulatie si 23 de soferi au ramas fara permise, dintre care, din cauza alcoolului - 5, pentru o perioada de 90 zile, pentru neacordare de prioritate - 10 si depasire neregulamentara - 3, pentru o perioada de 60 zile, pentru viteza - 1, pentru o perioada de 90 zile, iar pentru nerespectarea culorii rosii - 2, pe o perioada de 30 zile. De asemenea, au fost aplicate 290 de sanctiuni contraventionale, dintre  care 38 pentru viteza, 56 pentru neportul centurii. Au fost sanctionati si 8 biciclisti, 40 de pietoni si 6 carutasi. Tot in aceasta perioada s-au inregistrat 110 tamponari. Au avut loc si doua accidente rutiere soldate cu un ranit grav si unul usor. Toti soferii vinovati au primit puncte amenda si puncte de penalizare. Un punct amenda valoreaza 33 Ron.  Invatacei neconstinciosiSoferii surprinsi in flagrant de politisti nu sint singurii care nu s-au pus la curent cu prevederile noului cod rutier. Nici invataceii care se pregatesc sa obtina permisul de conducere nu au invatat suficient. „De trei zile, de cind am inceput examinarile dupa intrarea in vigoare a noului cod rutier, am constatat ca procentul de promovabilitate la proba teoretica este usor mai scazut decit inainte. Elevii nu au invatat suficient noile prevederi, in conditiile in care testele de la proba teoretica cuprind intrebari din noul cod. In rest, proba practica se desfasoara exact ca si inainte", spune comisarul Nicolae Neghina, seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise Vehicule din cadrul Prefecturii Sibiu. Bilant negruDe la inceputul anului, in judetul Sibiu, s-au produs 137 de accidente rutiere grave, in urma carora au decedat 63 persoane si 110 au fost ranite grav. Cauzele producerii accidentelor sint aceleasi: nerespectarea regulilor de circulatie de catre pietoni, din vina carora s-au produs 32 accidente, soldate cu 14 morti si 18 raniti grav, viteza si neadaptarea acesteia la conditiile de drum, datorita careia s-au produs 26 accidente, soldate cu 17 morti si 20 de raniti grav si depasirea neregulamentara, care a dus la producerea a 14 accidente soldate cu 10 moti si 12 raniti grav. Cele mai multe evenimente rutiere cu consecinte grave s-au produs in zilele de simbata.

Calendar pentru 2007

Complexul National Muzeal ASTRA, cu sprijinul Consiliului Judetean Sibiu, lanseaza calendarul Astra Muzeum 2007. Noul produs de promovare prezinta imagini care invita la o vizita fascinanta in spatiul Muzeului Civilizatiei Populare Traditionale „Astra". Calendarul a fost realizat sub coordonarea Directorului General al CNM „Astra" Prof. Dr. Corneliu Bucur, prin taletul renumitului regizor Dumitru Budrala, directorul Studioului de Film ASTRA si prin conceptul grafic al Adinei Vargatu, sef sectie.

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, astazi, intre orele 8 si 19, se va intrerupe furnizarea curentului electric in Sibiu, pe strazile Cimpului, Odessa, Patriotilor, Timisoara, Tudor Vladimirescu, G-ral Balan si I.L. Caragiale, iar intre orele 9 si 12, pe Calea Dumbravii, intre hotelul Continental si str. Lomonosov. In aceeasi zi, intre orele 9 si 17, va fi sistat curentul si in Cirta, pe strada Principala si strada Ghetari, si tot intre aceleasi ore, in Sacadate, spre Glimboaca.    

Premii pentru voluntari

Prima editie a Galei Voluntarului, desfasurata marti, in Clubul Stage, s-a lasat cu premii pentru cei mai activi voluntari din Sibiu. Cele 8 premii au mers la Iulia Pivoda, Iosif Derszi, Alexandra Gita, Kira Cheglakova, dar si la trusturile Radio Ring Medias, S.C. Compa SA, Consiliul Local al Copiilor si Tinerilor Sibiu si AIESEC. De asemenea, un premiu a mers si la cel mai reusit proiect „Corpul tau iti apartine", desfasurat de Asociatia ALEG.  Cele doua premii speciale au mers la Stefan Cindea, voluntarul anului, si la Clubul Copiilor Informati, din cadrul Asociatiei de Sprijin Familiala Pro Vita.

Porcii ajung la cutit

 Examinarea costa 7 lei noi. Laboratoarele de analiza lucreaza si simbata si duminica. Porcii sacrificati, care au crotaliu de inregistrare, trebuie stersi din baza de date a Directiei Sanitare-Veterinare.Fenomen in scaderePrevederile legale privind sacrificarea animalelor, conform normelor UE, nu se aplica inca pentru porcii sacrificati in gospodariile populatiei, pentru uz familial. „Va mai trece o perioada pina cind romanii vor renunta la acest obicei-ritual de sacrificare a suinelor. In primul rind, pentru ca odata cu intrarea in UE carnea se va gasi, ca si acum de altfel, din abundenta si la preturi relativ mici. De asemenea, vor exista, in functie de cerere, firme specializate care vor produce preparate si semipreparate din carne dupa retetele traditionale, la preturi modice. In plus, dat fiind pretul pentru un porc, bani care trebuie pusi toti odata, se apreciaza ca fenomenul sacrificarii in curte ori la bloc va scadea considerabil", apreciaza dr. Gheorghe Manegutiu, specialist al DSV Sibiu.Este de retinutCel care cumpara porc din tirg trebuie sa stie ca vinzatorul este obligat sa aiba un certificat de sanatate al animalului pe care il vinde si bilet de proprietate al animalului. Certificatul se elibereaza de medicul veterinar de circa, iar biletul de proprietate de catre primarie. Amenzile in cazul in care lipseste unul din aceste documente sint de pina la 12 milioane de lei vechi, fara a mai socoti alte contraventii legate de transport, avize etc. Porcii care se vind la carcasa au facuta analiza trichinoscopica si au o stampila pe crupa. Examenul trichinoscopicDupa sacrificarea animalului, este necesar examenul pentru depistarea trichinei. Afirmatiile unor „psudo-specialisti" conform carora  boala se vede pe anumite organe etc sint neadevarate. In cazul animalelor, trichineloza nu se manifesta prin nici un simptom. Microbul de Trichinella Spiralis nu se vede cu ochiul liber si poate fi depistat numai la laborator specializat. In Sibiu, laboratoare unde se pot face astfel de analize se gasesc la Piata Rahova, Piata Cibin si la Directia Sanitara Veterinara. In Medias, analizele se fac la laboratorul din Piata Mare. Programul cu publicul al acestora este, de luni pina vineri, inclusiv, de la 8-16, simbata de la 8-14, iar duminica de la 8-12. Analiza costa 7 de lei noi. In cazul in care animalul sacrificat are crotaliu in ureche, este recomndat sa se anunte numarul acestuia, pentru a fi sters din baza de date a DSV. TirgurileDin cele 26 de tirguri care se organizeaza in judet, in special pentru aceste vinzari de animale, este bine sa se stie ca tirgurile de la Orlat, Gura Riului, Ludos, Copsa Mica, Dumbaveni sint suspendate pina la remedierea deficientelor constatate de Directia Sanitara Veterinara Sibiu, iar cele de la Mosna si Tirnava sint inchise pentru nerespectarea masurilor DSV. „Cumpararea de animale din zone neautorizate si fara ca acestea sa aiba documentele cerute de lege il expune pe cumparator la mai multe riscuri, inclusiv confiscarea porcului sau a carnii de porc abia cumparate. Inspectorii veterinari, impreuna cu lucratorii de politie, vor controla transportul si documentele vinzatorului si vor stabili sanctiunile ce se cuvin pentru eludarea legii. Cei care cumpara porci din tirg trebuie sa stie de unde provine animalul, existind pericolul ca acesta sa provina dintr-un focar de infectie si cu alte boli decit trichina. Vinzatorii din alte judete trebuie sa posede aviz sanitar veterinar local si interjudetean", explica dr. Manegutiu.TrichinelozaTrichineloza este boala determinata de consumul de carne sau preparate din carne de porc, mistret, urs, nutrie, infestata cu larve de Trichinella Spiralis si insuficient preparata termic. Dupa consumarea carnii infestate, la primele simptome, trebuie luate purgative, pentru eliminarea alimentelor din stomac si intestine, apoi trebuie ajuns de urgenta la cel mai apropiat spital. Simptomele apar dupa 2-3 saptamini de la consumul carnii infestate, uneori mult mai devreme, sub forma de febra, diaree, stari de voma, dureri musculare, cefalee, manifestari de tip encefalita, miocardita, apare edemul fetei. Formele usoare pot fi suportate pe picioare, iar in unele cazuri boala poate avea un sfirsit tragic.

UE ne-ar putea pedepsi pentru scandalul politic de la Bucuresti

Parlamentul European si-a respectat decizia de a nu interveni in problemele interne ale Romaniei, insa situatia creata dupa iesirea de la guvernare a Partidului Conservator, si reactiile liderilor politici vizavi de aceasta tema au ajuns la urechile parlamentarilor europeni. Euroobservatorii romani au fost primii luati la intrebari, insa in timp ce pesedistii, peremistii si chiar liberalii confirma acest lucru, democratii si udemeristii se fac ca ploua.Imediat dupa vizita presedintelui conservator Dan Voiculescu la Bruxelles, unde s-a intilnit cu Graham Watson, liderul grupului ALDE, acesta a facut o recomandare Romaniei. Potrivit euroobservatorului PNL, Ovidiu Silaghi, “Watson a recomandat ca macar in urmatoarea perioada sa incercam sa avem o stabilitate guvernamentala si discutiile despre alegerile anticipate sa le aminam pentru primavara”. Daca nu, Watson a precizat ca riscam sa alunecam spre activarea unei clauze de salvgardare. Intrebat daca parlamentarii europeni percep Romania ca un partener stabil, euroobservatorul PNL ne-a declarat ca tara noastra “ofera surprize in fiecare luna, dar dovedeste ca stie sa treaca peste ele”. Socialistii europeni, ingrijorati ca nu exista guvern stabilTitus Corlatean, euroobservator si de la 1 ianuarie europarlamentar ne-a declarat ca exista o ingrijorare crescinda la Bruxelles vizavi de miscarile politice din Romania. Aflat la Porto, unde are loc Congresul Socialistilor Europeni, Corlatean a precizat ca “a fost o dezbatere pe tema agendei plenului de la Strasbourg de saptamina viitoare, cind se va da si votul pentru comisarul european, iar Hannes Swoboda, unul dintre cei doi vicepresedinti responsabili cu aceasta problema s-a facut purtatorul de cuvint al acestei angrijorari. Nu mai exista (in Romania, n.r) un guvern stabil, cu o majoritate politica, sint lucruri neclare din punct de vedere al stabilitatii”. Discutiile de la nivelul PE au fost confirmate si de Daciana Sirbu. Aceasta a precizat ca la nivel neoficial, colegii din Parlamentul European au cerut lamuriri suplimentare. “Ni s-a cerut sa explicam ce se intimpla. Toata lumea asteapta, dar se doreste stabilitate si asta mi s-a spus si mie mai mult sau mai putin direct”, a spus Sirbu, adaugind ca a participat si la conferinta de presa organizata de Voiculescu la Bruxelles insa nici acolo nu a fost facut vreun comentariu. PRM: “Haos!”Daniela Buruiana, euroobservator PRM este mult mai categorica. Aceasta spune ca imaginea pe care o are Romania in PE este una de tara haotica. “O tara in care domneste haosul, debandada, neguvernabila si neguvernata. Noi ne-am confruntat cu niste intrebari foarte pertinente de genul: voi nu puteti sa le spuneti sa se linisteasca?! La Bruxelles se crucesc de ce se intimpla aici”, a explicat pe scurt situatia parlamentarul PRM. PD: “Nu am vazut pe nimeni sa fie ingrijorat”Intre timp, trimisii PD in Parlamentul European au declarat ca nu au auzit, si nu au vazut nimic care sa aduca a ingrijorare din partea parlamentarilor europeni, nici cind vine vorba de alegerile anticipate, varianta cu care cocheteaza liderii democrati din Romania. Euroobservatorii democrati au sustinut ca iesirea PC de la guvernare nu i-a ingrijorat in niciun fel pe parlamentarii europeni, pe motiv ca partidul condus de Dan Voiculescu este prea mic pentru a pune in pericol stabilitatea politica din Romania. “Nu am auzit pe nimeni spunind ca ar fi instabilitate in Romania, si nu am vazut pe nimeni sa fie ingrijoarat. Nu cred ca PC reprezinta pentru PE un semn de instabilitate politica”, ne-a declarat Monica Iacob Ridzi. Colega Roberta Anastase a mers mai departe si a sugerat chiar ca nu ar trebui ca retragerea de la guvernare a PC sa primeasca o importanta mai mare decit trebuie tocmai acum, in preajma Consiliului European de iarna. “In general, linia la nivelul PE este aceea de a respecta principiul subsidiaritatii si deci, de a respecta deciziile de la nivel national”, a explicat Anastase.  La fel, euroobservatorul PD, Marian Jean Marinescu, a sustinut ca parlamentarii europeni nu ar considera ca este criza politica nici daca s-ar schimba guvernul in Romania. “Mai sint intrebari, ca sa afle ce o sa fie in viitor, ce o sa se mai intimple, dar atit”, a spus democratul. UDMR: “Sintem la capitolul diverse”Euroobservatorii trimisi de UDMR la Bruxelles au evitat sa faca o “radiografie” a pozitiei parlamentarilor europeni fata de situatia politica din Romania. “Nu am facut niciun fel de sondaj de opinie ca sa vad ce cred europarlamentarii si nici nu am constatat niciun fel de ingrijorare in aceasta directie. Cred ca sintem trecuti la capilolul Diverse”, ne-a declarat senatorul Szabo Karoly. Nici la PC lucrurile nu sint diferite. Silvia Ciornei ne-a declarat ca “nu ne-a intrebat nimeni nimic” si ca Voiculescu a fost la PE tocmai pentru a asigura liderii grupului ALDE ca nu va face nimic pentru a alimenta o stare de instabilitate politica in Romania.

Romania, guvernata de haos

Nici acum, dupa trei zile, liderii Aliantei D.A. nu au reusit sa gaseasca o solutie pentru a rezolva criza guvernamentala. Liberalii si democratii au negociat ieri toata ziua, pe reprize. Primul subiect: daca liberalul Varujan Vosganian, nominalizat pentru functia de vicepremier, si democratul Mircea Toader, nominalizat pentru Ministerul Economiei vor fi votati in parlament. Al doilea subiect, la fel de fierbinte, si care a declansat si zvonul ca PD ar putea sa se retraga din guvern a fost legat de trecerea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) din subordinea Ministerului Economiei si Comertului in custodia AVAS, adica in ograda dusmanului lui Basescu, Teodor Atanasiu. In cele din urma liberalii au cedat si au cazut la un acord cu democratii. Dupa ce o zi intreaga au discutat si au negociat, in final au decis ca Mircea Toader, democratul care il va inlocui pe Codrut Seres la sefia Ministerului Economiei si Comertului, si liberalul Varujan Vosganian, caruia ii va reveni portofoliul fostului vicepremier conservator, Bogdan Pascu, vor trece prin parlament inainte de a fi investiti in functie.Daca in ceea ce priveste modalitatea de numire in functie a lui Varujan Vosganian, liberalii par ca au cedat in fata democratilor, caci peste noapte lucrurile se pot schimba, PNL a obtinut Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) care a trecut din subordinea MEC in cea a AVAS, printr-o ordonanta de urgenta adoptata in sedinta de ieri a executivului in mare graba si fara acordul PD. Ordonanta OPSPI a fost aprobata fara a avea avizele necesare si in lipsa democratilor care au plecat suparati de la sedinta executivului. Surse din interiorul guvernului ne-au declarat ca problema OPSPI nu a fost pe deplin solutionata, si ca in zilele urmatoare pot interveni schimbari.Liberalii l-au sacrificat pe Vosganian pentru OPSPIDis-de-dimineata la Palatul Victoria era o agitatie de nedescris. Sedinta executivului nu a inceput la ora obisnuita, pentru ca liderii PNL si PD nu au incheiat marti seara negocierile privind modalitatea de numire in functie a lui Varujan Vosganian si a democratului Mircea Toader.Democratii i-au acuzat pe partenerii de alianta ca se folosesc de tertipuri politice pentru a evita votul parlamentului in numirea lui Varujan Vosganian ca vicepremier, in locul conservatorului Bogdan Pascu.Initial liberalii doreau ca Varujan Vosganian sa ocupe postul fostului vicepremier democrat, Gheorghe Pogea. Daca le-ar fi iesit jocurile, liberalii nu mai aveau nevoie de votul parlamentului pentru numirea lui Vosganian, mai ales ca acum, dupa iesirea PC de la guvernare, exista pericolul ca Varujan Vosganian sa nu obtina un vot favorabil.Democratii au protestat insa vehement. Presedintele executiv al PD i-a acuzat pe liberali ca incearca sa traga sforile pentru ca rezultatele jocului sa le fie favorabile. “PNL a incercat sa gaseasca un tertip, astfel incit candidatul PD pentru functia de ministru al economiei si comertului, Mircea Toader, sa treaca prin procedurile parlamentare de investire, iar candidatul liberal pentru postul de ministru de stat, Varujan Vosganian, sa nu vina in parlament”, a declarat presedintele executiv al democratilor, Adriean Videanu. Liderul democrat a spus ca PD nu accepta ca liberalul Varujan Vosganian sa ocupe postul ramas vacant dupa retragerea lui Gheorghe Pogea din functia de vicepremier, pentru ca acest portofoliu este al Partidului Democrat. “Vicepremierul pe probleme economice este postul PD, ca il ocupa sau nu il ocupa. PD nu va accepta sub nicio forma acest tertip al PNL. Mi se pare chiar ne-fair-play ceea ce au facut”, a subliniat Videanu. Presedintele executiv al PD considera ca Varujan Vosganian trebuie sa treaca prin parlament, cot la cot cu democratul Mircea Toader. “Din punctul meu de vedere, amindoi trebuie sa mearga in parlament, si Toader si Vosganian. Varianta anuntata de presedintii Camerelor (n.r.- conform careia doar Toader sa treaca prin votul parlamentului, iar Varujan Vosganian sa fie numit de Basescu), Vacaroiu si Olteanu, este neconstitutionala si nu cred ca Mircea Toader va veni in parlament in aceasta situatie. Cred ca va fi aceeasi unitate de masura pentru amindoi”, a mai spus liderul democrat. Mai mult, Videanu ii suspecteaza pe liberali de complot impotriva PD. El crede ca reprezentantii PNL si-au zis: “Il ducem pe Mircea Toader in parlament si poate chiar noi, liberalii, il trintim”. Numai ca planurile liberalilor nu au avut reusita. La prinz liderul PD, Adriean Videanu, a parasit Palatul Victoria, fara a da nici o declaratie. Negocierile nu ajunsesera la nici un rezultat, iar liberalul Dan Motreanu ameninta ca va renunta la Ministerul Agriculturii pentru ca nu vrea sa faca jocurile democratilor, chiar daca intre timp, presedintele Traian Basescu semnase decretul de numire al lui in fruntea agriculturii. In cele din urma negocierile au fost reluate. In runda a doua de negocieri, liberalii l-au sacrificat pe Varujan Vosganian, acceptind ca acesta sa fie supus votului in parlament, in schimbul trecerii OPSPI in subordinea AVAS.Seara, o harababuraDisputele dintre liberali si democrati nu s-au finalizat pina la inchiderea editiei noastre. Daca ziua la Palatul Victoria s-au purtat negocieri dure intre presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu si democratii Radu Berceanu si Adriean Videanu, seara situatia se schimbase total.Presedintele PNL i-a convocat la Palatul Victoria, in sedinta Comitetului Executiv al PNL pe liberalii Puiu Hasotti, Bogdan Olteanu si Ludovic Orban.O declaratie soc a venit din partea liderului PNL Bucuresti care a spus ca liberalii vor cere democratilor portofoliul Ministerului Economiei si Comertului.

Transavia a trecut cu bine peste momentele grele

Desi parea la un moment dat o amenintare grava la adresa crescatorilor si procesatorilor de carne de pasare, fenomenul gripei aviare excesiv mediatizat si prost gestionat de guvern nu a afectat grav productia societatilor de profil. Astfel, intr-o conferinta de presa care a avut loc ieri, directorul general al S.C. Transavia S.A., Ioan Popa, a declarat ca se asteapta cA profitul inregistrat de societate in acest an sa fie cel putin egal cu cel de anul trecut. Anul acesta, societatea a reusit sa ajunga printre cei mai importanti producatori de carne de pui din tara, iar pentru anul viitor si-a sa ajunga lider de piata in Romania. La aceasta ora Transavia dispune de 9 ferme de crestere a puilor, din care 7 amplasate pe teritoriul judetului Alba, precum si abatoare specializate si de unitati de productie a furajelor complexe necesare hranirii puilor. Alte doua ferme de crestere a puilor apartinind Transavia, cele mai mari, dealtfel, se afla in judetele vecine Cluj si Sibiu. Este de remarcat faptul ca unitatile sint moderne si au un grad de securitate sanitar-veterinara crescut, asa incit nici in vara, cind a fost isteria gripei aviare, nici in urma cu doua saptamini, cind la o ferma invecinata cu una apartinind Transavia s-a descoperit pseudo-pesta aviara si in ciuda controalelor drastice efectuate de DSVSA Alba nu a existat nici un fel de contaminare. Cel mai greu moment pentru S.C. Transavia S.A. a fost in acest an, fara indoiala, trecerea peste psihoza in masa creata de fenomenul “gripei aviare”, astfel ca societatea a trebuit sa investeasca masiv in rebranding, precum si intr-o campanie de constientizare a populatiei cu privire la adevarul despre pericolele consumului de carne de pasare. Oricum, societatea a reusit, dupa cum spuneam, nu numai sa se mentina pe linia de plutire, ci si obtina profit. Ioan Popa spune, insa, ca profitul obtinut in acest an a fost obtinut mult mai greu, cu mult mai multa munca si cu un numar mai mare de salariati.  Pentru anul viitor, directorul general Ioan Popa are in proiect deschiderea unei fabrici de procesare complexa a carnii, care va permite realizarea de produse finite: cirnati, snitele, crochete, chiftele, etc. De asemenea, doreste ca Transavia sa devina cel mai mare producator de carne de pasare din Romania, fara a avea in vedere, cel putin in acest moment, intrarea pe pietele din Europa. Proiecte socialeDin banii cistigati in acest an, S.C. Transavia S.A. a finantat si citeva proiecte de interes comunitar, printre care si lucrarile de amenajare a unei sali multifunctionale in cadrul Casei de Cultura a Studentilor din Alba Iulia. Proiectul a costat 10.000 de euro si a fost preluat de societate prin intermediul primei editii a Bursei Proiectelor Comunitare. De asemenea, in primavara, compania Transavia a demarat, in parteneriat cu Asociatia “Filantropia Ortodoxa”, un proiect de burse, prin care incurajeaza performanta sportiva si artistica a copiilor talentati din judetul Alba. Pina in prezent, 6 copii primesc trimestrial sprijin material pe aceasta cale.

Viitorul suna bine pentru Spitalul Judetean Alba

Desi inca nu a primit ordinul de numire in functie, ministrul Eugen Nicolaescu prelungind perioada de interimat pina la 15 decembrie, managerul Spitalului Judetean Alba, Calin Potor, are o sumedenie de proiecte. In perioada 26 noiembrie - 4 decembrie, acesta a facut o vizita de lucru la “Sankt Katharinen Hospital” din Frechen, Koln, precum si la un spital din Koblens, vizitele fiind intermediate de catre Ralf Zielinski, reprezentant al Crucii Malteze.Bucatariile spitalelor dupa modelul germanConform spuselor managerului Calin Potor, scopul vizitei la cele doua spitale din Germania a fost acela de a vedea cum administreaza acestea sistemul bucatariilor si modalitatile in care asigura hrana pacientilor si angajatilor. Prima vizita a avut loc la “Sankt Katerinen Hospital” din Frechen, Koln, unde acesta a fost primit de Friedbert Kappes, directorul de ingrijiri al spitalului. “Sankt Katerinen” este un spital cu 400 de paturi, aproximativ de 3 ori mai mic decit Spitalul Judetean Alba, beneficiind insa de o suprafata de aproximativ 2 ori mai mare, cladirea principala avind 11 nivele. Acest spital detine o bucatarie proprie, precum si un restaurant, unde pot servi masa atit personalul spitalului cit si publicul larg. Astfel, pe linga activitatea spitalului functioneaza si restaurantul, iar toate profiturile acestuia sint directionate catre spital. Cel de-al doilea spital, cel din Koblens, este unul mai mic si nu beneficiaza de un restaurant propriu. La acesta, Calin Potor a fost primit de Michael Sopper, manager pe partea de alimentatie a spitalului. In acest caz, fiind vorba de un spital mai mic, a fost aleasa o alta modalitate de a asigura hrana personalului si a pacientilor. Astfel, bucataria spitalului a fost concesionata unei firme de catering, aceasta livrind mincare atit pentru spital cit si pentru publicul larg, generind astfel mai multe venituri pentru spital.Diferenta intre cele doua spitale germane si Spitalul Judetean Alba este aceea a DRG-ului. DRG-ul este sistemul de plata, modalitatea prin care spitalul este platit de la bugetul de stat, in functie de cazurile rezolvate. Ori, daca in cazul Spitalului Judetean Alba, DRG-ul este de aproximativ 300 euro/bolnav externat, la cele doua spitale germane este de aproximativ 2.300 euro/bolnav externat.Vesela la standarde europene. Sectia ortopedie, sectie pilotPe linga experienta acumulata in cadrul celor doua vizite, Calin Potor s-a intors si cu o mostra de vesela folosita in cadrul celor doua spitale pentru hrana bolnavilor. Aceasta este dintr-un plastic special, termoizolant, fiecare tava avind cite o eticheta pe care este trecut tipul de regim precum si continutul mesei, fiind, conform spuselor lui Potor, tipul folosit in cele mai multe spitale moderne din Europa. Singura problema, in cazul dotarii Spitalului Judetean cu astfel de vesela, este pretul, de aproximativ 130 euro pentru un set. Prin bunavointa lui Michael Sopper, reprezentant al Ordinului Maltez si totodata persoana care administreaza firma de catering de la spitalul din Koblens, Spitalului Judetean Alba ii vor fi donate, din data de 12 decembrie a.c., 40 de astfel de seturi de vesela. Acestea vor fi folosite in cadrul sectiei ortopedie, care, din acest punct de vedere, va  deveni o sectie pilot in cadrul Spitalului Judetean Alba. Conform spuselor managerului Spitalului Judetean Alba, Calin Potor, in functie de cum vor decurge lucrurile in primele doua luni de dupa aducerea noii vesele, se va incerca, pe viitor, ca toata vesela folosita in Spitalul Judetean Alba sa fie de acest tip. “Acest lucru se va intimpla doar in cazul in care vom reusi sa obtinem aceasta vesela sub forma de donatie, pentru ca, sub nici o forma, Spitalul Judetean Alba nu isi permite sa dea 200.000 de euro pentru asa ceva. Am insa promisiunea si speranta ca domnul Michael Sopper va face tot posibilul ca aceasta vesela sa ajunga la noi, iar cheltuiala noastra sa nu depaseasca mai mult de suma pentru transport”, a mai declarat Calin Potor.Restaurant sau firma de catering?Ca urmare a celor vazute la cele doua spitale din Germania, Calin Potor este hotarit ca, pe viitor, sa schimbe modul de asigurare a hranei in cadrul Spitalului Judetean, folosind unul din cele doua modele. O prima varianta ar fi aceea de a concesiona bucataria spitalului unei firma private, pentru ca, in baza unui contract, aceasta sa furnizeze hrana necesara spitalului, eliminindu-se astfel o parte din cheltuielile existente. O alta varianta, cea mai agreata de Calin Potor, ar fi construirea unui restaurant al Spitalului, unde sa poata servi masa nu doar angajatii spitalului, dar orice alt doritor, si la preturi mai mult decit acceptabile. Pentru acest lucru, exista varianta construirii, in partea spitalului unde se afla fosta Policlinica, a unui restaurant - complex, in portiunea de teren in forma de U dintre cele doua corpuri ale spitalului. Aici ar urma sa fie deschis, pe linga un restaurant si un chiosc de ziare, o florarie, un magazin de unde sa poata fi achizitionate incaltaminte si imbracaminte de unica folosinta pentru vizitele in spital, precum si alte puncte comerciale. In acest fel, va fi pastrata si bucataria spitalului, ce ar urma sa fie dotata la standarde moderne, se va crea si un mai mare confort, atit angajatilor spitalului, cit si celor veniti in vizita, iar in plus de asta, datorita preturilor reduse, spitalul va incasa si sumele rezultate din profitul restaurantului si a chiriilor pentru magazinele deschise in mini-complexul comercial. Pentru acest lucru, conform spuselor lui Calin Potor, exista chiar un PUD aprobat, urmind ca, pe viitor, sa fie demarate discutiile cu conducerea Consiliului Judetean Alba.Sectia de Neuropsihiatrie se va muta in cladirea Spitalului JudeteanIncepind cu primavara anului viitor, sectia de neuropsihiatrie se va muta in cladirea Spitalului Judetean, urmind sa paraseasca actuala locatie, din cladirile situate linga Catedrala Reintregirii Neamului. Aceste cladiri vor fi preluate de sectia de recuperare, parterul acestora urmind sa fie transformat in ambulator. Sectia de neuropsihiatrie va fi mutata in cladirea fostei policlinici, urmind ca fiecare salon sa aiba cite trei paturi, iar conditiile sa fie la standarde occidentale. “Sectia <<neuro>> este o sectie grea, iar spatiul in care isi desfasoara activitatea momentan nu este unul foarte bun. In acele cladiri, care sint declarate patrimoniu national, va fi mutata sectia de recuperare, mai ales ca acolo au fost vechile bai ale orasului si ar fi pacat sa nu folosim acele locatii pentru ce se potrivesc ele cel mai bine”, a mai declarat Calin Potor.Diana Ciobotea va trebui sa aleagaOdata cu ordinul de numire al ministrului Nicolaescu, ordin care ar trebui sa soseasca pina pe data de 15 decembrie, Calin Potor va trebui sa isi aleaga un nou consiliu director. Acesta va fi format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de ingrijire (asistentul sef al spitalului), directorul financiar contabil si directorul administrativ. Toate aceste posturi vor fi scoase la concurs, si poate in cea mai interesanta pozitie se afla consilierul judetean liberal Diana Ciobotea. Aceasta, pe linga pozitia de presedinta a organizatiei de femei a PNL Alba, purtatoare de cuvint a PNL Alba si consilier judetean din partea PNL, este si directorul medical al Spitalului Judetean. Astfel, aceasta va fi nevoita ca, in cazul in care va participa si cistiga concursul pentru postul de director medical, sa renunte la calitatea de consilier judetean. Pentru ca, altfel, s-ar afla intr-o crasa incompatibilitate. Nu ca pina acum nu s-ar fi aflat, doar ca unii ne vor spune ca, fiind interimar, incompatibilitatea nu exista. Juridic. Insa, pe linga faptul ca a devenit director medical interimar la ceva vreme dupa ce a devenit consilier, ceea ce inseamna ca pentru o perioada a fost in situatie de incompatibilitate cu acte in regula, se pare ca doamna doctor dermatolog se ocupa mai mult de munca de medic, cu pacientii, si mai putin de cea de director. Ori daca asa stau lucrurile, banuim ca nu-i va fi greu de loc sa opteze.

Banca Mondiala vizeaza Arieseniul

Reprezentantii Bancii Mondiale au avut un prim contact cu acest proiect in cadrul celei de-a 3-a editii a Conferintei dedicate finantarii proiectelor de dezvoltare regionala, ce avut loc la Bucuresti in urma cu aproximativ 10 zile. Acel eveniment a reunit, pentru doua zile, elita financiara a Europei, judetul Alba avind ocazia de a-si prezenta programele de dezvoltare in fata a numerosi reprezentanti ai IMM-urilor, dar si ai marilor companii nationale si europene, reprezentanti ai bancilor, agentiilor de intermediere financiara, agentiilor de rating, precum si reprezentanti ai unor institutii europene si internationale. Proiectul Arieseni a retinut inca de atunci atentia reprezentantilor Bancii Mondiale, care, dorind sa  obtina mai multe informatii, s-au deplasat in judetul Alba.In urma discutiilor de ieri s-a stabilit ca, pe baza datelor oferite de CJ Alba, sa se realizeze o serie de analize si prognoze asupra proiectului. Astfel, se va putea sti care este solutia optima de finantare a sa si cum va evolua exact acest proiect sub aspectul punerii sale in practica.“Ma bucur ca proiectul Arieseni a stirnit interesul reprezentantilor Bancii Mondiale. Este o dovada a seriozitatii cu care am abordat acest proiect si o confirmare a eforturilor noastre de dezvoltare a judetului Alba. Dupa cum ne-au spus si expertii Bancii Mondiale, un mare plus il reprezinta faptul ca am aprobat deja un PUZ pentru domeniul schiabil si pentru zona de statiune propriu-zisa”, a declarat presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.Ce presupune proiectul?Proiectul Arieseni presupune echiparea edilitara a zonei, realizarea de cai de comunicatii si transport, spatii de cazare si alimentatie publica, pirtii de schi si instalatii de transport cu cablu, instalatie de inzapezit artificial, precum si toate dotarile necesare unei statiuni de nivel european.Pentru realizarea acestor obiective a fost intocmit studiul de fezabilitate pentru modernizarea statiunii Arieseni si cresterea atractivitatii turistice prin constructia mai multor pirtii de schi si dotarea acestora. De asemenea, sint in faza de elaborare si proiectele tehnice pentru demararea acestei investitii, fiind intocmita si documentatia necesara obtinerii avizelor si autorizatiilor necesare. Consiliul Judetean Alba, cu sprijinul expertilor de la Transcablu Brasov, propune construirea a 10 pirtii de schi dintre care trei de legatura intre pante. Lungimea totala a pirtiilor care se pot amenaja pe versantii de la Arieseni este 12,95 km, la care se adauga inca 1,22 km de pirtii de schi existente. In total, la Arieseni, un schior care va incerca toate pirtiile intr-o singura zi va cobori peste 14 km. Valoarea totala a investitilor ce urmeaza sa fie realizate la Arieseni este de peste 30 milioane euro. La Arieseni, s-a schiat pentru citeva zileLa Arieseni, s-a schiat in urma cu doua cu doua saptamini, cind s-a depus un strat de zapada de aproximativ 30 de centimetri, insa distractia a durat doar citeva zile, pentru ca incalzirea accentuata a vremii a facut ca zapada sa fie acum topita aproape in totalitate. Si in acest an, statiunea Arieseni ii va astepta pe turisti cu doua pirtii, Virtop 1, de aproximativ un kilometru si Virtop 2, de aproximativ 450 metri, ambele dotate cu instalatie de nocturna si teleschi. De anul viitor, la Arieseni va mai exista cel putin inca o pirtie, a carei amenajare a inceput deja. Pentru aceasta iarna, salvamontistii apreciaza ca sezonul de schi va incepe in a doua jumatate a lunii in curs, atunci fiind prognozate ninsori si racirea vremii la munte. 

Sala arhiplina la “Mostenitorii”

 Festivalul Concurs de Muzica Populara “Mostenitorii”, care se desfasoara in aceste zile la Alba Iulia, a stirnit un interes major in rindul locuitorilor municipiului. Cu toate ca muzica populara face intodeauna sali pline la Alba Iulia, chiar daca pretul biletelor nu este intotdeauna mic, de aceasta data organizatorii - Consiliul Judetean Alba prin Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, in colaborare cu TVR- au decis ca intrarea sa fie libera. Iubitorii muzicii populare au luat cu asalt Casa de Cultura a Sindicatelor, unde are loc festivalul, motiv pentru care a fost nevoie de suplimentarea fortelor de ordine, pentru ca oamenii sa nu se calce in picioare. Cei care au reusit sa intre au umplut sala pina la refuz, inclusiv zonele de trecere catre scaune fiind intestate de oameni. Roxana Reche, prima cistigatoare Prima seara a concursului “Mostenitorii” a fost cistigata de Roxana Reche, care se va alege -in principal- cu un bun start in cariera, in conditiile in care, financiar, premiul cistigat este de 3 milioane lei vechi. In concursul “Muguri de Tezaur” au urcat pe scena, in prima seara a festivalului, noua copii. Toti au primit cadouri si diplome de participare, in cazul lor nefiind vorba despre o competitie “cu podium”. A doua seara de concurs a festivalului este programata pentru astazi, de la ora 19, dupa ce ieri seara -in ziua de “respiro” pentru concurenti- a fost organizat un concert extraordinar de colinde. Promovare nationala pentru folclorul   din Alba     Directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Alba, Petru Comsa, este de parere ca judetul Alba va avea foarte mult de cistigat ca prestigiu, la nivel national in urma organizarii acestui festival. “Vor fi, in total, opt sau noua emisiuni difuzate de TVR, realizate din materialul filmat la acest festival. Cred ca a meritat efortul financiar si organizatoric, pentru ca judetul Alba va fi foarte bine promovat in urmatoarele doua luni”, a declarat Petru Comsa, care a subliniat si importanta implicarii Consiliului Judetean Alba “fara sprijinul caruia festivalul nu ar fi putut avea loc”. El a mai anuntat ca inregistrarea primei seri a festivalului va fi difuzata de TVR 1, duminica, incepind cu ora 17.30. Pe acelasi program, in 24 decembrie va fi difuzat spectacolul de colinde care a avut loc aseara, urmind ca ultima seara de concurs sa fie difuzata in 31 decembrie. In luna ianuarie, vor mai fi difuzate cel putin patru emisiuni realizate cu inregistrari din cele trei spectacole de la Alba Iulia.

Situatie periculoasa la Abrud

 Surprinzator, in urma cu 2 zile, 720 din cei 758 de angajati ai S.C. Cuprumin Abrud, si-au depus preavizele in vederea disponibilizarii. Avind in vedere ca societatea ar mai fi ramas astfel cu doar 38 de angajati, acest fapt ar fi insemnat ca, de la 1 ianuarie, nu se mai putea asigura nici paza incintei, dind astfel liber la furturi si mult mai grav, nu s-ar mai fi putut asigura supravegherea permanenta a iazului de decantare de la Valea Sesii, ceea ce ar fi putut duce la un incident ecologic. S.C. Cuprumin Abrud se afla in acest moment in plin proces de privatizare, dar acest proces nu este inca incheiat. Se pare ca in zona a aparut un zvon, conform caruia, cei care nu demisioneaza pina la sfirsitul anului, nu vor mai beneficia de platile compensatorii. In acest caz este vorba despre 200 de milioane de lei vechi si de alte facilitati. Speriati de acest zvon, oamenii s-au inghesuit marti sa-si depuna cererile de disponibilizare. Zvonul este insa unul fals, deoarece nu este vorba despre 31 decembrie, ca data limita, ci despre 31 ianuarie 2007. Subprefectul Clement Negrut ne-a declarat ca are promisiuni de la Bucuresti ca, pina la sfirsitul anului, privatizarea va fi incheiata. De S.C. Cuprumin Abrud este interesat un consortiu romanesc format din 3 societati comerciale, singurul, de altfel, care a cumparat caietul de sarcini. Conform intelegerilor prealabile, toti cei 758 oameni care lucreaza in prezent vor fi disponibilizati si vor beneficia astfel de plati compensatorii, urmind ca, ulterior, 400 dintre ei sa fie reangajati. Oricum, situatia creata alaltaieri a fost de-a dreptul exploziva si nu a fost dezamorsata decit in urma unor intilniri urgente intre reprezentantilor conducerii societatii, ai sindicatelor, si subprefectul Clement Negrut. Pina la urma, oamenii au inteles care este situatia reala si ca nu sint in pericol sa ramina fara bani, si au acceptat sa-si amine cererile de disponibilizare pina pe 8 ianuarie, data la care S.C. Cuprumin Abrud ar trebui sa aiba un nou patronat.

Noul Cod Rutier - spaima soferilor

 Intrat in vigoare la 1 decembrie, Noul Cod Rutier a reusit sa-i bage in sperieti pe soferi, nu pentru ca este o lege deosebit de dura, ci pentru ca soferii nu au avut timp sa-l asimileze. Serviciul Politiei Rutiere Alba, prin intermediul comisarului Marius Pop, tine sa precizeze ca nu este vorba, asa cum se zvonea, despre „cea mai dura legislatie rutiera din Uniunea Europeana”. Este adevarat ca modificarile aduse codului rutier pot parea, la prima vedere, excesiv de dure, dar nici vorba despre o duritate unicat. Iata citeva exemple: punctele de penalizare se aplica în 19 din cele 25 de tari ale U.E. Amenzile contraventionale sunt de la 2 - 20 de puncte amenda în Romania, fata de 5 pina la 400 în tari precum Anglia, Germania, Austria, Franta, Italia sau Spania. Sistemul cu puncte de penalizare ofera conducatorilor auto sansa sa-si autoregleze, în timp, conduita rutiera, avind posibilitatea sa  previna retinerea permisului de conducere pe o perioada de 30 zile. Retinerea permisului de conducere se aplica în Rominia pe o perioada de la 3 la 6 luni, comparativ cu 1 an în Anglia, 2 ani în Polonia sau 3 ani în Franta. În tari ca Anglia si Olanda, pentru conducerea cu viteza excesiva se confisca autovehiculul. În vechea reglementare, cea mai mare amenda era de 800 lei, în timp ce în noua legislatie, aceasta este de 660 lei, pentru persoane fizice. Achitarea amenzii contraventionale, pe loc, la agentul constatator, scuteste cetateanul de timpul irosit cu achitarea amenzii la unitatile abilitate si trimiterea ulterioara a dovezii de plata la unitatea de politie care a aplicat amenda. Se asigura, astfel, o recuperare mai buna a creantelor. Si aceasta prevedere are o larga utilizare în Europa, în tari precum: Anglia, Austria, Belgia, Franta, Germania, Italia, Spania, Olanda. Oricum, Noul Cod Rutier a reusit sa-i sperie pe soferi. Astfel, in urma cu doua zile, doua echipaje de politie au efectuat, timp de o ora, un control in trafic, pentru a vedea citi dintre soferi nu respecta obligativitatea purtarii centurii de siguranta in timpul mersului. Rezultatele au fost surprinzatoare, deoarece au fost surprinsi doar 6 soferi in aceasta situatie. Comisarul Marius Pop ne-a declarat ca, inainte de 1 decembrie, la astfel de controale ar fi fost descoperiti cel putin 60 de conducatori auto fara centura. Oricum, in aceasta perioada de inceput, politia rutiera a tratat cu indulgenta abaterile de la legea rutiera minore ori cele vadit  neintentionate, aplicind cu precadere avertismente. Totusi, de la intrarea in vigoare a Noului Cod Rutier si pina in prezent au fost incheiate 60 de procese verbale de constatare, care totalizeaza un numar de 130 de puncte de penalizare. Cu preponderenta, punctele au fost aplicate pentru: neportul centurii de siguranta, neasigurarea la efectuarea manevrei de mers înapoi, nefolosirea luminilor de întilnire în timpul zilei în afara localitatii, nefolosirea luminilor pe timp de ceata. Au fost suspendate 9 permise de conducere pentru abateri mai grave de la regulile de circulatie rutiera: neacordarea de prioritate, depasiri neregulamentare si conducere sub influenta alcoolului. Pentru a informa soferii cu privire la modificarile importante ale codului rutier, vom continua sa publicam materiale pe aceasta tema, in numerele viitoare ale ziarului nostru.

Suspectul-cheie, interogat

Ziua de ieri nu a trecut degeaba pentru detectivii britanici veniti la Moscova sa caute explicatii pentru moartea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko. Dupa spaima din ajun, cind declaratiile procurorului general al tarii gazda, Iuri Ciaika, dadusera de inteles ca expertii Scotland Yard nu vor avea prea multa libertate de miscare, permisiunea de a-l interoga pe cel considerat suspectul numarul unu, Andrei Lugovoi, si pe prietenul acestuia, Dmitri Kovtun, a fost o veste extraordinara. Greu de spus daca acceptul a fost urmare a unei indicatii “de sus”. Ieri, presa occidentala conditiona rezultatul vizitei agentilor britanici de viitorul relatiilor dintre Moscova si Londra. Demonstrind o imaginatie inepuizabila, incredibila, chiar prin scenariile schitate, ziaristii au formulat noi si noi versiuni. Astfel, s-a spus ca autoritatile de la Kremlin vor sa se foloseasca de cazul Litvinenko pentru a obtine extradarea de catre Marea Britanie a patru persoane cautate de Rusia, in atentie aflindu-se in special omul de afaceri Boris Berezovski, dusman declarat al presedintelui Putin si emisarul cecen, Ahmed Zakaev. “Londra nu va ceda niciodata unui astfel de santaj”, au anuntat ziarele. S-a mai estimat, de asemenea, ca Londra s-ar folosit de cazul Litvinenko pentru a facilita aprobarea legii privind redotarea flotei cu armament nuclear, otravirea fostului ofiter urmind sa indice pericolul pe care-l emana Rusia zilelor noastre. Intre timp, italianul Mario Scaramella, un apropiat al lui Litvinenko, a fost externat ieri din spital, dupa ce in ajun afirmase ca “viata lui a fost pecetluita”. In ce priveste interogatoriile de la Moscova, potrivit avocatului lui Lugovoi, Andrei Romasov, detectivii Scotland Yard au stat de vorba cu Kovtun Lugovoi o singura data. Nu se stie unde, nici cit. Oricum, la un spital din Moscova, unde Lugovoi, fost agent al serviciilor speciale ruse, fusese internat cu simptome de otravire. De ce natura, nici asta nu s-a anuntat. Lugovoi a fost printre ultimii care au stat de vorba cu Litvinenko inainte ca acesta sa se imbolnaveasca. Interesant este ca, in cursul diminetii, Scaramella isi remodelase discursul, evitind sa mai dea vina exclusiv pe FSB si conducerea Rusiei. De aceasta data, el a vorbit despre “niste dusmani”. Coincidenta a facut ca prezenta detectivilor britanici la Moscova sa se suprapuna peste o ampla actiune anti-coruptie a institutiilor de forta rusesti. In vizorul carora s-au aflat de aceasta data sediile unor firme rusesti si straine de IT, printre care si IBM. Operatiune menita sa depisteze sursele comertului ilegal cu calculatoare. 

Rusia a pus gind rau OSCE

La sedinta Consiliului de ministri ai Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), pentru prima data Moscova a pus problema participarii ei pe mai departe la aceasta structura. Reuniunea s-a incheiat cu un esec absolut: Rusia si Occidentul nu au reusit sa treaca peste divergentele lor in chestiunile cheie. Delegatia Kremlinului nu a dorit sa dea curs indemnului OSCE de a-si retrage trupele din Georgia si Moldova. In replica, Europa a refuzat sa acorde Kazahstanului presedintia organizatiei in 2009. Ministerul rus de externe, Serghei Lavrov, a propus infiintarea unei comisii de lucru a OSCE care sa se ocupe de reforma institutiei. SUA nici nu a vrut sa auda. Marul discordiei l-a constituit, pe de o parte, activitatea Biroului pentru institutii democratice si drepturile omului - instrument de supraveghere a proceselor electorale. Rusia si SUA percep diferit rolul si rostul acestui organ, vazut de Moscova o pirghie de presiune, iar de Washington drept coloana vertebrala a OSCE. Alt punct de profund dezacord l-a constituit, pe de alta parte, situatia din Moldova si Georgia. Seful delegatiei SUA, subsecretarul de stat Nicholas Burns, a afirmat ca a mentine forte militare straine intr-o tara, impotriva vointei ei, vine in contradictie cu spiritul Europei secolului XXI. “Trebuie sa oferim Georgiei si Moldovei sprijinul nostru total”, a declarat diplomatul american. Seful diplomatiei de la Moscova s-a opus, calificind aceste idei ca simpliste. “Sint tentative care nu au nimic in comun cu eforturile noastre de a ajunge la o reglementare a starilor conflictuale din aceste tari. Astfel de actiuni nu fac decit sa amplifice tensiunile si sa aprofundeze neincrederea”, a venit raspunsul lui Lavrov. Pe acest fundal, autoritatile de la Chisinau si-au exprimat regretul ca reuniunea OSCE nu a reusit sa adopte o Declaratie comuna si un document privind conflictul transnistrean. Ministrul de externe, Andrei Stratan, a subliniat ca Republica Moldova dispune de capacitatea de a solutiona pasnic criza de pe Nistru, bazindu-se pe repectul suveranitatii si a integritatii teritoriale a tarii sale. 

Nu sint formule magice pentru Irak

 Ideea fiind ca nu “exista formule magice” pentru a rezolva conflictul irakian. Presedintele SUA, George W. Bush, a promis sa studieze “foarte serios raportul”. Concomitent, practic, Robert Gates primea aprobarea comisiei Senatului american pentru fortele militare de a prelua conducerea Pentagonului. In linii mari, continutul raportului Baker a fost deja amplu prezentat in presa. Informatia a ajuns la ziaristi, care s-au grabit sa o transmita mai departe publicului. Pentru ca acest grup a ajuns sa fie privit ca o ultima speranta pentru gasirea unei iesiri din impasul irakian, pentru identificarea unei rezolvari a instabilitatii ce se extinde cu repeziciune in intregul Orient Mijlociu. Tinind cont de complexitatea situatiei din zona, expertii americani l-au sfatuit pe George W. Bush sa atraga Iranul si Siria in eforturile de gasire a unei solutii globale la o stare de lucruri “grava si in plina deteriorare”.“Evaluare extrem de dura”Daca nu se intreprinde nimic, haosul va pune stapinire pe aceasta parte a lumii, au atras atentia autorii raportului. S-a recomandat ca SUA - care a cheltuit deja 350 miliarde de dolari pentru operatiunile din Irak, lansate in martie 2003 - sa furnizeze rapid un ajutor sporit fortelor irakiene. Grupul Baker s-a pronuntat, de asemenea, in favoarea demararii unei retrageri a trupelor americane, fara a fixa totodata si un calendar. In acelasi timp, se propune “o schimbare in misiunea fundamentala a fortelor SUA”. “Acest raport contine o evaluare extrem de dura a situatiei din Irak. Vom analiza foarte serios fiecare din ideile formulate si vom actiona la momentul oportun”, a declarat Bush, dupa o intrevedere de aproximativ o ora cu membrii Grupului. Citind printre rinduri, analistii au decretat: seful administratiei de la Casa Alba nu este, pentru moment, dispus la modificarea politicii promovata de Washington in Irak.“Conflict regional”In acest timp, adresindu-se senatorilor americani, candidatul la succesiunea lui Donald Rumsfeld la sefia Pentagonului, Robert Gates, estima ca SUA nu vor cistiga razboiul din Irak. In opinia lui, daca situatia nu se stabileaza intr-un fel sau altul, “in urmatorii doi ani incertitudinea va degenera intr-un conflict regional”. “Ceea ce facem noi, nu poate fi catalogat ca satisfacator. Trebuie sa ne concentram pe o rezolvare concreta”, a lansat Gates. Fostul director al CIA a respins, pe de alta parte, perspectiva unor eventuale sanctiuni impuse Iranului si Siriei. Neuitind sa abordeze un subiect fierbinte al politicii externe americane, este vorba de Rusia, Gates a apreciat ca “Vladimir Putin incearca acum sa restituie Rusiei statutul de mare putere”. “Putin vrea sa redea tarii sale mindria nationala. Iar pentru ceea ce face, el se bucura de o mare popularitate la el acasa”, a adaugat noul secretar al apararii. “Eu nu cred ca liderul de la Kremlin vrea sa readuca sub controlul sau tarile care facut parte din imperiul sovietic. El nu are nevoie de problemele lor”, a explicat Gates.

Scormonitorul

• Mare pisicher Niculaie asta. Se da mos, dar e mai aprig ca piperul. Bintuie prin casele omuletilor, le indeasa papucii copiilor cu diverse, si el se mai da mos, auzi! Ieri seara, la noi in redactie, mare veselie mare. Pe motiv ca vine Mosu’. Aiurea. Pina la ora la care am inchis editia, mosulica nici nu plecase pe traseu. Am incercat noi sa-l scoatem la munca. Dar ne-a “taiat-o” scurt. Am incercat sa-l pacalim pe mos, si sa-l substituim cu un alt Niculaie. Si asa ne-a venit ideea sa-l sunam pe Nicolae Popa, deputatul nostru, de Alba, sa-i uram toate cele bune. Pentru ca stiam ca e la Bucuresti, sa ne rezolve, noua, locuitorilor din Alba, probleme legislative. Si il sunam, si il anuntam ca, din respect fata de vecini, intreaga redactie si-a aliniat papucii afara, la intrarea in scara, in asteptarea lui. V-am spus eu ca e bandit… Niculaie, in general. Popa, mai bandit! “Bai, baieti, imi pare rau, dar nu pot sa va pun nimic in papuci in seara asta, ca sint foarte ocupat cu votarea bugetului, si in plus de asta, sint si eu bugetar, stiti si voi, remuneratia mica…”. Ce mai, ne-a facut de numa’ ca nu-i plingeam de mila. Saracutul de el, muncea in interesul nostru, al tuturor, in loc sa sarbatoreasca onomastica… In timp ce alti mosi  Niculai se distrau de mama focului… Lasa, Nicule, nu mai fi nacajit, ca-ti dam noi ocazia sa te revansezi… Apropo’, din cite am auzit noi, colegii de partid te-au sarbatorit deja, in contumancie, dar nu sti de la noi… Nu de alta, dar se organizeaza inca o petrecere, in cinstea ta, in acest week-end. Tot la partid…   • Ar mai fi vreo 24 de zile pina la sfirsitul anului. Si cam tot atitea nopti pina la Revelion. Moment care, din cite spune traditia populara, nu e bine sa te prinda cu datorii. Pe motiv ca, daca ai datorii de Revelion, tot anul viitor vei avea datorii. Drept urmare, rugam Institutia Prefectului Alba sa-si achite obligatiile financiare fata de ziarul nostru. Nenea Covaciu, te rugam, da dovada ca esti reprezentantul in teritoriu al unui guvern care respecta traditia… Nu sintem noi superstitiosi, dar parca n-am vrea sa vedem ditamai Institutia Prefectului cu datorii tot anul viitor. Sau poate… Acest text va fi considerat pamflet 

Mihaela vrea banii lui Patriciu

Vedeta postului Antena 1 Mihaela Radulescu este hotarita sa cistige razboiul pornit impotriva publicatiei care a relatat cu lux de amanunte o cearta dintre ea si Andreea Marin, care, spun cele doua vedete, nu a existat. Pentru asta divele au facut front comun si au decis sa doneze banii pe care ii vor primi despagubire de la patronatul publicatiei. “Mi-am asumat rolul de tinta vie, odata ce am devenit persoana publica”, a declarat Mihaela in emisiunea matinala a postului radio Guerrilla. “Am fost facuta in toate felurile. Au scris despre mine si de bine, si de rau si pe buna dreptate, dar pina acum nu am mai citit o poveste inventata in cele mai mici detalii, cap coada. Cum am intrat in sediul unei firme in bluza galbena si Andreea in bluza rosie si cum ne-am batut cu cafea si maioneza. In primul rind nici eu si nici Andreea Marin nu am calcat vreodata in sediul firmei in care s-a spus ca ne-am certat. Si firma cu pricina a dat un drept la replica si face parte din procesul pe care l-am intentat intregului corp redactional si, bineinteles, lui Dinu Patriciu”.Justitia va triumfaMihaela Radulescu a marturisit ca s-a sfatuit cu avocatii contractati si a decis sa plateasca o taxa de timbru foarte mare pentru a face posibila primirea unei sume foarte mari drept despagubire. La orice proces taxa de timbru se stabileste in baza unor baremuri ce variaza in functie de categorie (civil, penal etc). Suma este fixata de judecator sau de catre avocatul apararii si, la aceea, se adauga 3% din diferenta dintre suma fixa si despagubirea ceruta. “Il voi parafraza pe domnul Patriciu care spunea la sfirsitul unor emisiuni “sper ca justitia va triumfa” si sper ca el va plati un sac de bani”, a mai spus Mihaela Radulescu.Echipa rivalelorVedeta Antenei 1 a mai povestit despre pactul pe care ea si Andreea Marin l-au facut importiva celor care le-au calomniat in egala masura: “Am stat de vorba cu Andreea si am decis sa facem echipa. Ne-am intepat pe ici pe colo, dar de fiecare data politicos. Nici una dintre noi nu poate sa ajunga pina la acele injurii inventate”, a completat vedeta. Contactata telefonic, Mihaela Radulescu ne-a declarat: “Va pot spune cu certitudine ca va fi o suma foarte mare si orice leu cistigat de pe urma acestui proces va fi donat organizatiei Crucea Rosie, al carei voluntar sint”.

Holograf - concert cu nabadai

 Atmosfera a afost incendiara, publicul a cintat aproape tot timpul alaturi de Dan Bittman, iar la sfirsitul spectacolului toti cei prezenti au aplaudat la scena deschisa prestatia inconfundabila a “holografilor”.Holograf este una dintre putinele trupe din Romania care se bucura de o sala plina la un concert pentru care biletul se plateste. Acest lucru a fost dovedit inca o data, cu ocazia acestui turneu care s-a desfasurat in peste 20 de orase din tara. Desi, probabil, membrii trupei erau putin obositi dupa numeroasele spectacole pe care le-au sustinut in tara in ultimele saptamini, ei nu au lasat ca publicul sa vada acest lucru si s-au prezentat in fata spectatorilor intr-o forma de zile mari. Doar un mic incident de la inceputul show-ului a perturbat putin atmosfera. La al doilea cintec, Bittman s-a impiedicat si a cazut de pe scena, ranindu-se usor pe fata si la mina stinga. Desi initial nu parea sa fie foarte grav, solistul s-a ales cu fisura la mina stinga si fisura de piramida nazala. Cum aparent nimic grav nu se intimplase, momentul a fost depasit cu umor si concertul a continuat fara probleme, trupa prezentind publicului atit piese de pe noul album, cit si piese de pe albumele mai vechi. “Sa nu-mi iei niciodata drgostea”, “Ti-am dat un inel”, “Banii vorbesc”, “Ochii tai” - sint melodii care au ajuns foarte usor si au ramas vii in mintea publicului. Holograf a trecut prin toate marile hituri ale formatiei, cintate vers cu vers de intreaga sala.In ciuda incidentului din debutul spectacolului, Bittman s-a aratat a fi in buna forma - a comunicat cu publicul permanent si a cintat impreuna cu spectatorii refrenele tuturor cintecelor. Numerosii fani prezenti au aplaudat, au cintat si au dansat aproape tot timpul, raspunzind provocarilor lansate de Bittman. “N-am stiut ca va veni atit de multa lume. Am sperat de citeva luni, de cind am inceput turneul la Timisoara si pina acum”, a marturisit publicului solistul.Concertul va fi transmis la TVR pe 2 ianuariePe ecranele uriase amplasate linga scena au putut fi vazute imagini ale clipului piesei “Asa frumoasa”, cel mai recent single Holograf, ce poate fi deja vazut la televiziunile muzicale. Pe scena, alaturi de ei, au urcat si o parte dintre cei care au colaborat pe albumul “Taina”: Roxana Andronescu de la Spin, pentru piesa “Si baietii pling” si Flavius Teodosiu, saxofon, pentru primul single “Asa frumoasa”. La final, Sala Polivalenta a fost inundata de baloane alb-albastre, culorile sponsorului acestui turneu si ale Uniunii Europene. Printre fanii Holograf, s-au numarat si citeva vedete: Iulia Vintur, Corina Caragea, Silvia Dumitrescu, Anca Turcasiu. Cei care isi doreau sa-i asculte pe cei de la Holograf, dar care au lipsit de la concert, mai au o sansa de a-si vedea idolii: spectacolul va fi transmis de TVR 1, in seara zilei de 2 ianuarie 2007.Desi albumul “Taina” abia a fost lansat pe piata muzicala acum doua luni, trupa a primit deja din partea casei de productie Discul de Aur, pentru vinzari de peste 10.000 de unitati discografice. 

Omniasig a pierdut Romavia in favoarea Astra-Uniqa

 In urma unei licitatii publice, Astra-Uniqa a preluat contractul de asigurare pe anul viitor a aeronavelor Romavia si raspunderea companiei fata de terti, pasageri, bagaje si marfa, rezultate din toate operatiunile aeronautice, inclusiv pentru riscurile de razboi si actiuni teroriste, valoarea contractului fiind situata in jurul a 640.000 de dolari. Precizam ca si in anul in curs Astra a fost asiguratorul cunoscutei companii aviatice românesti, aceasta din urma platind o prima anuala de circa 734.000 de dolari, suma asigurata fiind de 518 milioane de dolari, aspect confirmat catre Mediafax si de Adrian Goleanu, directorul general al Romavia. La licitatie a mai participat si compania de asigurari Omniasig Bucuresti, cea care a detinut contractul de asigurare pentru flota Romavia in perioada 2003-2005. Anuntul cistigarii licitatiei a fost facut de catre noul asigurator. De asemenea, Adrian Goleanu a declarat ca valoarea primei de asigurare ar fi cea precizata anterior si se ridica la 639.113 dolari, suma asigurata depasind o jumatate de miliard de dolari. Romavia a fost infiintata in aprilie 1991 si se afla in subordinea Ministerului Apararii Nationale, avind ca obiect de activitate, printre altele, executarea de zboruri speciale pentru presedintie, guvern si parlament. In prezent, operatorul in cauza are in dotare un Boieng 707, trei avioane BAC 1-11, doua aeronave cargo tip IL-18 inchiriate in strainatate, doua elicoptere tip Mi-8P si o aeronava BAE 146-200, inchiriata de la BAE Systems pentru o perioada de cinci ani. Operatorul aerian a raportat in 2005 o cifra de afaceri de circa 11,5 milioane de euro si un profit net de doar 172.000 de euro, in timp ce actualul asigurator, Astra-Uniqa, al carui principal actionar este Nova Trade, a avut un volum al primelor subscrise in 2005 de circa 170 milioane de lei, ajungind ca, in prezent, sa aiba o valoare a primelor subscrise, doar pentru acest domeniu, de peste 3,5 milioane de dolari, fiind asiguratorul si pentru Romaero, Blue Air, Aeroportul Bucuresti-Baneasa si Aeroclubul Romaniei.

Comisioanele la fondurile de pensii, considerate prea ridicate

 Sindicalistii contesta comisioanele practicate de fondurile de pensii private. Parerea analistilor economici difera insa putin: fara niste comisioane de administrare, nu poate exista acest sistem de pensii obligatorii, asa-numitele pensii private. In mod normal, un astfel de fond nu va putea avea comisioane foarte mari, pentru ca va fi o concurenta acerba intre fondurile nou create. Fiecare isi va dori sa atraga cit mai multi contribuabili, cit mai multi clienti. Ele vor trebui sa aiba si o performanta cit mai buna. Toate aceste considerente ne pot conduce la ideea ca sint premise favorabile pentru ca, in principiu, comisioanele sa fie cit se poate de scazute . Analistii vad ca inoportuna prevederea prin lege a obligativitatii obtinerii profitului de catre aceste entitati. Telul oricarui agent economic este profitul, deci ele vor face profituri. Cind vorbim de profit, inseamna o crestere a valorii banilor pe care deponentii ii plaseaza la un fond de investitii. Deci, e limpede ca acesti bani vor fi in asa fel gestionati, incit ei vor produce mai multi bani. Ba chiar mai mult decit atit, in lege se specifica faptul ca acele fonduri care nu reusesc sa fie profitabile pentru deponenti vor trebui sa-si inchida portile, respectiv banii lor vor fi preluati de un alt fond care gestioneaza mai bine banii. Desi sindicalistii au semnalat ca fondurile de pensii pot deveni noi cazuri de inginerii financiare, ca la fondurile de investitii SAFI si FNI, analistii cred ca, in principiu, astfel de lucruri nu se pot repeta, pentru ca este o comisie de supraveghere care face norme si care urmareste respectarea lor. Rolul acesteia va deveni unul crucial. Si poate din aceasta cauza, comisia a fost in repetate rinduri pusa sub semnul intrebarii. Exista tot mai multe voci care o contesta, pentru ca din ea ar face parte oameni care au fost inplicati chiar si in administrarea FNI. Dar, in principiu, institutia trebuie sa existe si ea trebuie sa-si faca treaba. In cazul in care se semnaleaza faptul ca cineva din aceasta comisie nu-si va face cum trebuie munca, el nu e batut in cuie in acel post, si poate fi oricind schimbat. Din nefericire, toate aceste contestatii care se aduc atit legii, cit si comisiei  pot reduce gradul de incredere pe care ar trebuie sa il aiba contribuabilii in aceste fonduri de pensii private obligatorii. Totusi, nu trebuie sa aplicam politica drobului de sare, intrucit nu avem nici un fel de garantie ca lucrurile vor sta intr-un fel sau intr-altul. Cert este un singur lucru: sistemul trebuie definitivat, iar institutiile facute in asa fel, incit sa functioneze cu riscuri minime.

Normele CSA vor scuti soferii de drumul la politie

 Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a pregatit noi norme care vor permite procesul de constatare amiabila in cazul unor accidente de circulatie nesoldate cu victime, ci doar cu daune materiale. Trebuie precizat ca, pina la data publicarii acestor norme in “Monitorul Oficial”, respectiv a intrarii lor in vigoare, cei implicati in astfel de accidente vor respecta procedura actuala. Portalul specializat, 1asig.ro, sustine ca ar exista opinia, in rindul unor specialisti de pe piata asigurarilor, potrivit careia “acest mod de constatare a daunelor ar trebui aminat cu cel putin 6 luni.”Incepind cu data intrarii in vigoare a noilor reglementari, doi conducatori de vehicule pot incheia o intelegere in forma scrisa, denumita Constatare amiabila de accident (facsimil), prin care convin cu privire la circumstantele producerii unui accident de circulatie in care sint implicati, daca in urma acestuia nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Apoi, respectivul document se va inregistra la societatea de asigurari care a emis polita de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, al carei titular este conducatorul de vehicul considerat vinovat de producerea accidentului sau, dupa caz, proprietarul ori detinatorul acestuia. Formular procurat de la asigurator Precizam ca, potrivit noilor norme, formularul de constatare amiabila de accident se inmineaza concomitent cu polita de asigurare obligatorie, cu mentiunea ca un asigurat poate solicita, pe perioada de valabilitate a politei de asigurare, unul sau mai multe documente in cazul in care cel pe care l-a dobindit initial a fost folosit, instrainat ori pierdut. Deosebit de important e faptul ca modelul utilizat de societatile din domeniul asigurarilor nu trebuie sa prezinte nici un fel de modificare fata de exemplarul tip, fiind, de asemenea, interzisa reclama societatii de asigurare in cauza pe coperta, in interiorul documentului ori pe verso. Completarea formularului in cauza se va face fie la locul accidentului, fie la sediul societatii de aigurare, care o va inregistra ca avizare de dauna. Dupa completarea formularului, fiecare persoana implicata in accident va semna formularul la rubrica corespunzatoare si va retine cite un exemplar, urmind sa se adreseze societatii de asigurare unde persoana vinovata de producerea accidentului are incheiata polita RCA in vigoare. De asemenea, celalalt asigurat este obligat, la solicitarea reprezentantului societatii de asigurare unde s-a completat constatarea, sa se prezinte si la societatea unde a incheiat polita RCA. Orice greseala conduce la nulitatea documentului Atestarea validitatii documentului de constatare amiabila de accident se va face doar daca este respectat un algoritm, de altfel, destul de simplu. In primul rind, reprezentantul asiguratorului va analiza descrierea evenimentului rutier si indeplinirea conditiilor cumulative de la art. 79 din OG 195/2002, modificata si completata prin OUG 63/2006, inclusiv corecta completare a constatarii, iar daca toate conditiile sint indeplinite, respectivul reprezentant va atesta validitatea acesteia prin semnare si parafare, inclusiv prin inscrierea numelui in clar. Apoi elibereaza celor in drept o copie a formularului, cu mentiunea “conform cu originalul”, insotita de procesul-verbal de constatare tehnica, necesara introducerii vehiculului in reparatie. Constatarea poate fi declarata si nula, daca nu sint indeplinite conditiile legale referitoare la incheierea acesteia, respectiv atunci cind se constata completarea incorecta prin omisiuni, stersaturi, modificari ori adaugiri, si cind se constata ca circumstantele producerii accidentului sint descrise incorect si nu sint conforme cu realitatea. Orice atestare a nulitatii formularului de constatare amiabila se va motiva in scris de catre reprezentantul imputernicit al asiguratorului. Pentru a obtine acceptul de intrare in reparatie, asiguratul va solicita acest lucru asiguratorului unde are incheiata polita de asigurare, chiar pe formularul in cauza , acceptul dindu-se prin completarea rubricii aferente de pe verso. Termenul in care se va lua o hotarire cu privire la atestarea validitatii sau nulitatii documentului este de maximum 3 de zile de la data avizarii daunei si inregistrarea constatarii la una dintre unitatile teritoriale ale asiguratorului. Politia, informata doar in caz de nulitate a constatarii In cazul atestarii nulitatii constatarii, societatea de asigurare, prin intermediul reprezentantului sau, are obligatia sa anunte imediat serviciul politiei rutiere de pe raza judetului unde s-a produs accidentul de circulatie, precum si de a aduce la cunostinta celor implicati in accident obligatia de a se prezenta la unitatea de politie. In toate cazurile, se vor anunta doar serviciile de politie rutiera din cadrul inspectoratelor judetene de politie, respectiv cel al municipiului Bucuresti, informarea facindu-se prin intermediul unui formular special. Serviciul politiei rutiere din cadrul inspectoratelor judetene de politie este abilitata sa redirectioneze adresa catre unitatea de politie de pe raza unde a avut loc evenimentul. O copie a documentului se pastreaza la sediul societatii de asigurare, respectiv la unitatea teritoriala emitenta a politei RCA. In cazul formularului de informare de accident, primul exemplar se ataseaza la originalul constatarii amiabile de accident si se transmite la serviciul politiei rutiere de pe raza judetului unde s-a produs accidentul de circulatie. Al doilea exemplar, care poate fi multiplicat in functie de numarul de conducatori implicati in accidentul rutier in cauza, se inmineaza acestora, pentru a se putea deplasa la unitatea de politie indicata, in timp ce al treilea exemplar se ataseaza copiei constatului amiabil de accident si se pastreaza la sediul societatii din domeniul asigurarilor, in vederea evidentierii in propria baza de date.

Garda Financiara trece sub papucul ANAF

 Garda Financiara va trece din subordinea Ministerului Finantelor Publice in subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), printr-o hotarire de guvern care a fost aprobata ieri si care modifica si completeaza HG nr. 1538/2003 pentru organizarea si functionarea Garzii Financiare. Si numarul de angajati va fi suplimentat cu 300 de posturi, prin preluarea unui numar de 300 de posturi vacante din cadrul MFP, ANAF si al unitatilor subordonate acestora. Aceasta masura se va aplica incepind cu 1 ianuarie 2007. Conform hotaririi aprobate de executiv, atributiile de coordonare ale comisariatelor regionale vor fi limitate strict la probleme de administratie. “Comisariatele locale vor avea, astfel, o mai mare independenta la nivelul coordonarii si organizarii actiunilor de control. In acest fel se va asigura egalitatea in ceea ce priveste competentele de control la nivelul tuturor judetelor”, se mai spune in comunicatul transmis de la guvern. Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, si marirea parcului auto al Garzii Financiare cu 197 de autoturisme, trei microbuze de transport persoane si doua ambarcatiuni fluviale, pentru a raspunde necesitatii de intarire a capacitatii de actiune a acesteia.

Taxe mai mici pentru importul de aluminiu in UE

 Masura ar urma sa intre imediat in vigoare. Aceasta propunere a CE, de reducere a taxelor cu 50%, vine dupa ce mai multe state comunitare, printre care si Polonia, au sustinut eliminarea taxei, in timp ce Germania s-a opus, fapt ce a generat o serie de dispute politice.  Majoritatea tarilor care au exportat aluminiu brut in interiorul Uniunii Europene au intimpinat dificultati. Prima tara interesata de reducerea acestor taxe se arata a fi Polonia, care ani in sir a importat aluminiu brut din Rusia, pina in 2004, cind odata intrata in UE, a inceput sa plateasca taxele impuse. Aceste taxe aplicate pe importurile care intra in Uniune au afectat si producatorii din Arabia Saudita. Dubai Aluminium exporta anual catre UE peste 170.000 tone de aluminiu, ceea ce inseamna aproximativ 20% din productia lor, avind o deosebita importanta, mai ales in contextul in care sint considerati unii dintre cei mai valorosi producatori din lume. Oficialii Dubai Aluminium, au anuntat deja ca o data cu micsorarea taxelor pe importurile catre UE, vor mari exporturile de la 20% la 25%. Federatia Consumatorilor de Aluminiu din Europa a anuntat in acest an ca taxele vamale impuse importurilor de aluminiu implica un cost suplimentar anual de 500 milioane de euro. Cotatiile metalelor, in crestere In paralel cu propunerile anuntate de Comisia Europeana, cotatia nichelului si a plumbului a atins marti noi niveluri record, in timp ce pretul aluminiului a urcat la maximul ultimelor sase luni, la London Metal Exchange (LME) piata asteptind expirarea unor contracte importante. Contractele la termen pentru aluminiu au atins nivelul record de 2.851 dolari pe tona, revenind ulterior la 2.840 dolari pe tona, peste cotatia de 2.815 dolari pe tona inregistrata la inchiderea tranzactiilor de luni. Situatia a creat nervozitate pe piata, deoarece un fond american de hedging detine intre 50% si 80% din stocurile de aluminiu disponibile la LME. Totodata, cotatia ridicata a metalelor a alimentat cresterea pretului titlurilor companiilor miniere europene cu 3% in cazul grupurilor Antofagasta si Anglo American. Un studiu publicat recent de World Bureau of Metal Statistics (Biroul International de Statistica a Metalelor) arata ca in primele noua luni ale anului 2006 s-a inregistrat un deficit de aluminiu burt in valoare de 167.000 tone metrice, in scadere fata de luna august, cind deficitul depasea 260.000 de tone. Situatia pe piata autohtona Alro Slatina este singurul producator de aluminiu primar din România, cel mai mare producator de aluminiu din Europa de Est, daca excludem producatorii de pe teritoriul Rusiei, din punct de vedere al capacitatii instalate si al 7 - lea producator din Europa. Actiunile Alro (ALR) sint listate la Bursa de Valori Bucuresti. In anul 2005, productia Alro a ajuns la 243.606 tone, inregistrind o crestere de 11,05% fata de productia din 2004. Pentru anul 2006, oficialii Alro estimeaza o cantitate de 258.000 tone de aluminiu, sperind ca pina in 2010 productia sa insumeze 455.000 de tone. Mai mult de 80% din productia Alro este vinduta pe piata internationala prin bursa de metale, London Metal Exchange avind la baza contracte directe cu anumiti clienti din peste 20 de tari. La acest moment, principalele piete pe care activeaza Alro sint state din Uniunea Europeana (Italia, Grecia, Austria, Ungaria), Turcia, tari din regiunea Balcanilor si Statele Unite. Compania exporta, de asemenea, in Israel, Coreea de Sud si Arabia Saudita. Alro Slatina este cel mai mare consumator de energie electrica, cu un procent de 8% din consumul national de electricitate. Conform companiei, in ultimii 5 ani au fost investiti 145 milioane de dolari in modernizarea si dezvoltarea productiei, mediu si masuri de siguranta pentru angajati. Alro Slatina nu a dorit sa comenteze vis-a-vis de propunerea facuta de Comisarul European pentru Industrie, in legatura cu reducerea taxelor cu 50% la importurile de aluminiu brut ale UE.

COSR avertizeaza

 Ieri, dupa sedinta Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic si Sportiv Român, presedintele forului, Octavian Morariu, a tras un serios semnal de alarma in legatura cu efectele neadoptarii legii bugetului pentru anul 2007 in domeniul sportului. Astfel, anul 2007 fiind un an preolimpic, federatiile sportive angrenate in pregatirile pentru Beijing 2008 trebuie sa definitiveze programul de pregatire al sportivilor: “Pentru noi este importanta stabilitatea, iar pentru federatii este important proiectul finantarii, in primul rind pentru continuitate. Oamenii trebuie sa stie cum isi dimensioneaza pregatirile, ca nu stiu ce buget au”. Morariu a declarat ca lucrarile de la Complexul de la Izvorani sint in plina desfasurare: “Sala de volei /baschet/handbal e gata. Bazinul va fi finalizat in septembrie - octombrie 2007. Urmeaza la anul sa incepem stadionul de fotbal, rugby si atletism, care va avea si o nocturna de antrenament. Tot atunci vom incepe lucrarile si la al doilea hotel, care va avea o baza de recuperare”. In timpul sedintei Comitetului Executiv al COSR, fosta mare atleta Iolanda Balas-Soter, care este presedintele Fundatiei Atletismului Romanesc, a primit distinctia Colanul de Aur, pentru intreaga sa activitate. Gestul a surprins-o pe Doamna Atletismului Romanesc: “Mi-ati facut o surpriza extraordinara. Am crezut ca vin la o sedinta a Comitetului Executiv. Incerc sa fiu de folos in continuare ateltismului si olimpismului in general, daca va mai fi nevoie de mine”.

Barça a evitat rusinea

  Majoritatea echipelor calificate deja in optimile de finala ale Ligii Campionilor, inaintea partidelor de marti seara, au evoluat fie in formule inedite, fie au titularizat jucatori mai putin cunoscuti, pentru a le permite sa joace la cel mai inalt nivel. Aceasta a fost, in parte, principala cauza pentru rezultatele-surpriza din mai multe intilniri. Una din putinele exceptii s-a numit FC Barcelona, catalanii fiind obligati sa-i invinga pe nemtii de la Werder Bremen pentru a nu intra in istorie drept prima detinatoare a trofeului eliminata inca din faza grupelor. Elevii lui Frank Raijkaard au inceput furios meciul si conduceau in minutul 18 cu 2-0, dupa golurile lui Ronaldinho din lovitura libera (13’) si Gudjohnsen, golul islandezului fiind insa precedat de un off-side. La capatul unei partide controlate autoritar de catalani, acestia au reusit sa obtina una din cele mai muncite calificari in faza superioara a competitiei, Werder urmind a evolua in Cupa UEFA, fiind una din cele mai redutabile formatii din aceasta competitie. In celalalt meci al grupei, Chelsea s-a jucat cu Levski Sofia, cele doua ocazii importante ale bulgarilor nefiind de natura sa schimbe soarta unei partide incheiata cu 2-0. Sahtior Donetk a condus in deplasare timp de 27 de minute pe Olympiakos Pireu si a sperat la primavara Champions League, insa AS Roma s-a impus in fata Valenciei cu 1-0, iar grecii au readus egalitatea pe tabela la inceputul celei de-a doua reprize. Astfel, Mircea Lucescu, Marica si Rat, eliminati in chiar ultimul minut al partidei, vor trebuie sa se multumeasca doar cu saisprezecimile Cupei UEFA. In grupa B a surprins victoria clara a rusilor de la Spartak Moscova la Lisabona, in fata lui Sporting, cu 3-1, lusitanii fiind eliminati astfel din competitiile continentale, in timp ce Bayern Munchen si Inter Milano, calificate inca din etapa trecuta in optimi, au remizat, 1-1. In grupa C s-au inregistrat cele mai mari surprize: Galatasaray-Liverpool 3-2 si PSV-Bordeaux 1-3, insa invinsele erau deja calificate in optimi, iar francezii, in Cupa UEFA.

Gigi Becali promite circ in returul campionatului

Finantatorul formatiei Steaua Bucuresti, Gigi Becali, a facut o noua declaratie in stilu-i caracteristic, in care a precizat ca echipele care vor reusi sa impiedice pe liderul la zi din Liga I, Dinamo, vor cistiga foarte multi bani din partea sa. Boss-ul din Ghencea nu a tinut cont insa de decizia Comitetului Executiv al Federatiei Române de Fotbal, care a decis inca din luna iulie a acestui an ca cei care vor mai folosi astfel de metode sa fie sanctionati. “Din retur o sa ma implic eu ca lumea. Toate echipele care vor reusi sa bata pe Dinamo vor cistiga multi bani”, a declarat oficialul stelist, la plecarea spre Lyon, unde echipa sa urma sa dispute meciul din Liga Campionilor cu Olympique Lyon.  Comitetul Executiv al FRF, intrunit la 17 iulie la Mamaia, a decis ca gruparile care stimuleaza financiar adversarele contracandidatelor sa fie suspendate, amendate sau depunctate. “Echipele risca suspendarea de la un an la doi ani, penalitate pecuniara sau ar putea fi depunctate de la trei la noua puncte”, declara atunci presedintele Federatiei, Mircea Sandu. Aceasta decizie a conducatorilor din fotbalul românesc venise tocmai in urma unor astfel de practici, prin care Gigi Becali a iesit in evidenta in returul sezonului trecut. Finantatorul Stelei a recunoscut ca i-a recompensat pe jucatorii Farului Constanta, care au remizat, scor 0-0, pe terenul Rapidului, formatie aflata in lupta directa cu ros-albastrii pentru titlul de campioana a României. Cel mai cunoscut episod a fost acela petrecut inainte de partida dintre Rapid si Gloria Bistrita, in cadrul etapei a XXVII-a, cand Gigi Becali i-a urmarit pe bistriteni cu masina pe strazile Bucurestiului pentru a le spune ca le ofera 10.000 de dolari in caz de victorie si cite 5.000 de dolari pentru un egal in Giulesti. Rapidistii au reusit insa sa se impuna cu scorul de 1-0, dar finantatorul Stelei nu s-a lasat batut si le-a promis si jucatorilor de la Sportul Studentesc cite 5.000 de dolari, insa si acestia au fost invinsi. Singurii care au mai reusit sa goleasca sacul cu bani al lui Becali au fost jucatorii de la Jiul Petrosani, care au invins pe Rapid si au primit suma totala de 100.000 de dolari.   Chiar daca decizia Comitetului Executiv al FRF de la inceputul sezonului interzice astfel de practici, “portita” finantatorului stelist ar putea fi faptul ca acesta nu detine nicio functie la clubul din Ghencea, iar cei din FRF nu au cum sa ia vreo masura impotriva echipei sale. Oricum ar fi, in cazul in care Gigi Becali va recurge la astfel de premieri ale adversarilor lui Dinamo, cel mai probabil vom asista la un nou “circ” atit de specific campionatului de pe meleagurile mioritice. Becali a raspuns atacurilor lui Borcea Finantatorul din Ghencea a tinut sa vorbeasca si despre atacurile omologului sau de la Dinamo, Cristi Borcea, la adresa Stelei si la adresa managerului general, Mihai Stoica. “Probabil e si frustrarea asta de atita timp de cind nu se putea lauda, acum daca s-au calificat, se lauda. Dar Borcea nu e baiat rau, asta face din teribilism, nu prea il ajuta mintea, e ca si copiii, vorbeste aiurea, dar nu sint suparat pe el. La mintea lui Borcea...”, a declarat Becali, care nu a dorit sa-i raspunda presedintelui gruparii Poli Timisoara, Marian Iancu, un alt oficial aflat in conflict cu Mihai Stoica. “Ce treaba am cu Marian Iancu? Pe mine nu m-a implicat, ca n-are cum sa ma implice, eu despre Borcea vorbesc pentru ca mi-e simpatic si mi-e si prieten. Despre altii nu vorbesc, n-am nicio legatura. Cu Borcea imi permit orice fiindca sint prieten cu el. Cu altii n-am ce discuta, nu ma intereseaza”, a adaugat Gigi Becali.

Clujul la lumina luminarii

Concerte si luminari pentru clujeniMiine incepe a treia editie a „Festivalului Luminii", manifestare organizata din 2004 de catre filiala clujeana a Organizatiei Nationale a Cercetasilor Romani. Evenimentul dureaza pina vineri, cind peste 8.000 de luminari vor lumina aleile Parcului Central din oras, acesta fiind punctul culminant al festivalului.Organizatorii au pregatit pentru miine o serie de expozitii foto si de grafica, ce vor avea loc la Casa de Cultura a Studentilor. Inedita este metoda de prezentare, si anume, toate lucrarile vor fi prezentate in rame luminate de foarte multe candele. Tot miine, vor avea loc si recitalurile trupelor Passa Mezzo, Ijilo si Jazztics.Cercetasii raspindesc luminaPunctul culminant al manifestarii organizate de cercetasii clujeni il constituie ziua de vineri, a doua si ultima zi a „Festivalului Luminii", cind luminarile vor impinzi aleile Parcului Central, intre orele 18-20. Evenimentul va fi cu atit mai special, cu cit iluminatul public din parc va fi oprit in acest interval orar, cu acordul Primariei, candelele cercetasilor devenind astfel singura sursa de lumina din zona. In jurul orei 17, trupa The Serious Road Trip va oferi publicului prezent la manifestare un numar de jonglerie cu foc. Tot pe aleile din parc, copiii din cadrul Centrului de Plasament „Prichindel" si cei din cadrul Fundatiei Romane pentru Copii, Comunitate si Familie isi vor expune la lumina luminarii propriile desene. 2007, centenar cercetasescAnul urmator, circa 25-30 de milioane de cercetasi de pe Glob sarbatoresc centenarul Cercetasiei. Evenimentul va fi aniversat si la Cluj printr-o serie de evenimente care au in prim plan numarul 100. Tot anul viitor, cercetasii clujeni vor organiza un festival medieval la Cluj-Napoca si unul la Seini, in judetul Maramures, cu ocazia incheierii lucrarilor de restaurare la cetatea medievala din localitate.

Pe scurt

¤ Ramin la „U"Speculatiile conform carora jucatorii Universitatii Cluj Gabi Giurgiu si Janos Szekely ar ezita sa-si prelungeasca contractele cu gruparea de pe „Moina" au fost infirmate de cei doi fotbalisti. „Eu sint jucatorul lui «U» si asa vreau sa ramina pentru mult timp de acum inainte. Singurul meu gind acum este la promovare, iar visul meu este sa fiu capitanul lui «U» in Liga I", a declarat capitanul „studentilor", Gabi Giurgiu, pe site-ul oficial al clubului. De cealalta parte, Szekely si-a manifestat si el atasamentul fata de culorile clubului: „Imi doresc sa ramin la Universitatea pentru ca, sincer, aici ma simt ca acasa si nu in ultimul rind pentru ca Universitatea este clubul care mi-a oferit toate conditiile pentru a ajunge un atacant dorit de echipe din prima liga". (G. J.)¤ Debut cu dreptulFC CIP Deva a debutat cu dreptul in grupa B a Futsal Cup. In Sala „Drujba" din Moscova, campionii Romaniei la fotbal in sala au invins, cu scorul de 4-3, echipa ucraineana FC Sahtior Donetk, semifinalista a editiei 2005-2006 a competitiei continentale. In cealalta partida a rundei inaugurale, gazdele, futsalistii de la MFK Dinamo, au perforat de cinci ori poarta celor de la Sporting Club Portugal. Aseara s-au disputat meciurile MFK Dinamo - FC CIP si Sporting - Sahtior, iar joi, in cadrul ultimei etape, FC CIP va intilni pe Sporting, iar Sahtior pe MFK Dinamo. Echipele clasate pe primele locuri in cele patru grupe vor juca in Final Four-ul programat in primavara anului viitor. (T.-J. L.)¤ Platit regesteNoul pilot al celor de la Ferrari, finlandezul Kimmi Raikkonen, va fi remunerat, in noul sezon de Formula 1, cu nu mai putin de 51 de milioane de dolari, ceea ce se traduce intr-o suma de aproximativ un milion de dolari pe saptamina. Celalalt pilot al constructorului italian, brazilianul Felipe Massa, va fi platit cu doar 10 milioane de dolari, la fel ca si componentul team-ului Renault, Giancarlo Fisichella. Campionul mondial in exercitiu, Fernando Alonso, va primi de la noua sa echipa, McLaren Mercedes, 35 de milioane de dolari pentru sezonul 2006-2007. (G. J.)

Lupta pentru onoare

Meci lejerSezonul de Liga Campionilor se termina astazi pentru Steaua in Franta, acolo unde elevii lui Cosmin Olaroiu intilnesc liderul grupei din care fac parte, Olympique Lyon. In tur, pe stadionul din Ghencea, scorul a fost net favorabil francezilor, care s-au impus cu 3-0, la capatul unui meci in care fotbalistii antrenati de Gerard Houlier le-au dat o adevarata lectie de pragmatism stelistilor. Intre timp, lucrurile s-au lamurit in aceasta grupa, care mai contine pe Real Madrid si Dinamo Kiev, astfel ca ultima serie de meciuri este una fara miza, cel putin pentru ocupantele locurilor 3 si 4. Steaua va continua sa joace in Europa, insa in Cupa UEFA, gratie locului 3 pe care si l-a asigurat in confruntarea de acum doua saptamini cu Dinamo Kiev. Acestia din urma au avut o stagiune dezastruoasa de Liga si vor parasi competitiile continentale pe usa din dos, indiferent de rezultatul meciului cu Real Madrid. Si in frunte lucrurile sint lamurite: Lyon a scapat in cistigatoarea grupei, in timp ce Real Madrid ii va insoti pe francezi spre urmatoarea faza a Ligii Campionilor.Revine Iacob?Dupa ce a stat departe de terenul de joc mai bine de 3 luni, datorita unei accidentari, atacantul Victoras Iacob are sanse de a evolua in partida contra francezilor de la Lyon. Iacob a facut deplasarea cu echipa stelista in Franta si este de asteptat sa fie trecut pe foaia de joc si chiar sa bifeze citeva minute in tricoul „ros-albastru". Dintre cei care nu au insotit echipa la Lyon se numara si israelianul Klemi Saban, care pare, astfel, tot mai aproape de o despartire de formatia din Ghencea. In rest, este de asteptat ca tehnicianul Stelei, Cosmin Olaroiu, sa menajeze mai multi titulari, dat fiind faptul ca formatia sa este deja calificata in „16"-imile Cupei UEFA, iar in campionat o asteapta un meci foarte dificil pe terenul Universitatii Craiova. Astfel, Cernea, Goian, Ghionea, Nicolita, Ovidiu Petre si Oprita sint toti la un pas de suspendare in cazul in care vor primi un cartonas galben, astfel ca Olaroiu ar putea renunta la serviciile lor pentru acest meci. In aceste conditii, in poarta Stelei ar putea reveni portughezul Carlos, care si-ar incheia cariera la echipa bucuresteana la cel mai inalt nivel. La fel, Bostina, Lovin, Radoi sau Cristocea ar putea fi titulari in aceasta ultima reprezentatie a Stelei din actualul sezon de Liga Campionilor.Greu in FrantaDeplasarile precedente ale Stelei pe tarim francez, sapte la numar, nu au consemnat nici o victorie pentru „ros-albastri", mai mult decit atit, acestia au fost invinsi de fiecare data de oponentii din „Hexagon". Montpellier (in 1990) si PSG (in 1997) au administrat Stelei cele mai usturatoare infringeri, ambele intilniri terminindu-se cu victoriile la scorul de 5-0 in favoarea formatiilor franceze. Cea mai recenta confruntare din Franta a avut loc in sezonul 1997-1998 al Cupei UEFA, cind stelistii s-au inclinat in fata celor de la Bastia cu scorul de 2-3.PROGRAM LC, MIERCURI, 6 DECEMBRIEAC Milan - LilleAnderlecht Bruxelles - AEK AtenaDinamo Kiev - Real MadridFC Copenhaga - Celtic GlasgowFC Porto - Arsenal LondraHamburg SV - CSKA MoscovaManchester United - Benfica Lisabona

FIFA, pe linia reformelor

Prin vocea autorizata a presedintelui sau, Joseph Blatter, FIFA comunica iminenta introducere a regulii „6^5", care stabilieste acest raport intre fotbalistii autohtoni si stranierii din cadrul unei echipe. „Cu siguranta va intra in vigoare", a declarat elvetianul in interviul sau acordat publicatiei germane „Kicker". El spera ca aceste modificari sa mareasca atasamentul suporterilor, sa acorde noi posibilitati de afirmare tinerelor talente si sa duca la o reducere a cheltuielilor cluburilor. Totusi, Blatter a spus ca introducerea acestor modificari nu se poate face decit treptat. Ideea de baza a regulii „6^5" ii apartine lui Franz Beckenbauer, campion mondial cu Germania atit ca jucator (1974), cit si ca director tehnic si selectioner (1990). De asemenea, Blatter si-ar dori schimbari in modul de desfasurare a campionatelor de fotbal din Europa. Presedintele agreeaza varianta „primavara-toamna", in perioada februarie-noiembrie. „Vom avea atunci o lunga perioada de refacere si vom putea juca in iarna meciuri de calificare (la Campionatul European sau la Cupa Mondiala) pe parcursul a trei saptamini. Marile cluburi europene sustin aceasta idee", spune Sepp Blatter. Criticilor constante ale marilor cluburi europene, nemultumite de numarul mare al meciurilor echipelor nationale, Blatter le raspunde sec: „Problema exclusiv europeana". El spune ca acesta-i pretul platit pentru ca si echipele mici sa se poata masura cu cele mari, dupa ce pe celelalte continente se practica cu succes sistemul precalificarilor. Presedintele FIFA se pronunta, de asemenea, in favoarea majorarii numarului de grupe calificative pentru CE. Comitetul Executiv al FIFA s-a intrunit ieri la Zürich pentru a stabili programul orar al Mondialelor din 2010, precum si definitivarea sistemului de calificare. Pe ordinea de zi mai figureaza Cupa Confederatiilor din 2009 si candidaturile pentru organizarea CM din 2014.

Am urcat in grupa a doua valorica!

Daca anul trecut cele 22 de goluri marcate de Ionut Mazilu nu i-au fost de ajuns atacantului de la Sportul sa se bata pentru Ghetele de Aur, Argint si Bronz, in acest sezon sansele romanilor sint mai mari. In sezonul 2005-2006, Romania a avut un coeficient de 1, insa in acest sezon coeficientul este de 1,5. Astfel ca in clasamentul oficial al golgheterilor europeni Ionel Ganea (12 goluri marcate) figureaza cu 18 puncte.Spaniolii, englezii, italienii, francezii si nemtii sint singurii care beneficiaza de coeficientul maxim, 2, in timp ce alte 16 tari au multiplicatorul de 1,5. Provenind  dintr-un campionat cu coeficient 1, cel mai prolific marcator din Europa, estonianul Maksim Gruznov (Trans Narva, 31 de goluri, 31 de puncte) ar putea fi ajuns in timp scurt de cei din campionatele de top ale Batrinului Continent. In prezent, cele 10 reusite ale lui Ronaldinho ii aduc super-vedetei de la FC Barcelona 20 de puncte, insa fiecare nou gol inscris de el inseamna doua puncte in clasament.Intr-un alt clasament al golgheterilor mondiali, cel intocmit de IFFHS, reusitele sub culorile echipei nationale se cumuleaza cu cele de la echipa de club, toate pentru anul in curs. In aceasta ierarhie, lider este englezul Peter Crouch, care are 16 goluri la activ, 11 pentru nationala Angliei si 5 pentru FC Liverpool. Podiumul este completat de chilianul Humberto Andrés Suazo (Colo Colo; 4^12) si germanul Miroslav Klose (Werder Bremen; 13^0).Cel mai bine clasat roman este Claudiu Niculescu (0^10), atacantul lui Dinamo fiind pe locul al 14-lea.

Cu zece echipe in cupele europene

Recent facute publice, clasamentele Federatiei Europene de Handbal (EHF) stau la baza atribuirii locurilor in cupele europene inter-cluburi, editia 2007-2008. La feminin, ordinea celor mai bune a suferit o singura modificare, Norvegia (70,44p) urcind in locul Spaniei (62,00p) pe pozitia a treia. In frunte este Danemarca (126,22p) urmata de Ungaria (100,67p), cele doua tari putind alinia la startul cupelor europene cite cinci echipe (cite doua in Liga Campionilor si Cupa EHF, una in Cupa Cupelor).In aceasta ierarhie, Rusia (57,11p) este pe pozitia a cincea, iar Slovenia (51,10p) pe a sasea. Pe locul 9 in precedentul clasament, Romania (37,50p) este acum pe 12, ceea ce inseamna ca are rezervate cite un loc in Liga Campionilor, Cupa Cupelor si Cupa EHF plus doua in Cupa Challenge. In prezent, culorile romanesti sint reprezentate de patru formatii feminine, toate angrenate in runda a treia, cu meciuri in luna ianuarie a anului viitor. In Cupa Cupelor, Oltchim Rimnicu Vilcea va intilni echipa ungara Cornexi Alcoa, in timp ce in Cupa EHF HC Zalau va avea adversar din aceeasi tara vecina, pe Debreceni VSC. In Cupa EHF va juca si Rulmentul Brasov (cu danezele de la FCK Handebold Kopenhagen), iar in Cupa Challenge clujencele de la „U" Jolidon vor incerca sa gaseasca ac de cojocul portughezelor de la CS Madeira.Desigur, cistigarea unui trofeu al editiei 2006-2007 inseamna automat un loc in plus pentru tara respectiva la editia urmatoare.La masculin, Spania (131, 78p) si Germania (115,56p) vor avea la startul editiei 2007-2008 al cupelor europene cel putin trei echipe in Liga Campionilor, doua in Cupa EHF si una in Cupa Cupelor. Slovenia (77, 11p), Franta (62,50p), Ungaria (53,00p) si Rusia (50,42p) vor participa la intreceri cu cite doua echipe in Liga Campionilor, doua in Cupa EHF si una in Cupa Cupelor.Romania (33,50p) a urcat un loc, pina pe 10, ceea ce inseamna cite un loc in Liga Campionilor, Cupa EHF si Cupa Cupelor, plus doua in Cupa Challenge. In editia 2006-2007 a cupelor europene au mai ramas in cursa trei echipe romanesti. Doua dintre ele, Dinamo-Bamit Bucuresti si HCM Constanta, lupta pentru un loc intre primele opt echipe din Cupa Cupelor. In optimile Cupei Challenge, resitenii lui Aihan Omer au o sansa buna sa-i elimine pe croatii de la RK Elektromodul Rijeka si sa ajunga in sferturile de finala ale competitiei.

Muresan: „Vom termina pe podium“

„O alta atmosfera"Victoria clujenilor repurtata in fata Otelului Galati a fost nu doar pe placul fanilor echipei feroviare, ci si pe cel al conducerii din Gruia. Iuliu Muresan, presedintele CFR-ului, a laudat evolutia formatiei pe care o conduce pentru determinarea si calitatea jocului afisate in partida cu „otelarii": „Am inceput returul de campionat cu dreptul, insa cel mai important este faptul ca echipa joaca tot mai bine. Baietii au inteles ce dorim noi, conducerea, si echipa tehnica de la ei si au inceput sa puna in aplicare ceea ce fac la antrenamente. In acest moment, la CFR Cluj este o alta atmosfera, o alta stare de spirit." Muresan a vorbit si despre revirimentul regasit la compartimentul cel mai problematic al clujenilor, cel defensiv: „Am observat si o imbunatatire a jocului de aparare. Cind vom avea o defensiva precum cele ale lui Dinamo sau Steaua vom putea emite pretentii la un loc pe podium. Oricum, colaborarea dintre compartimente este una mult imbunatatita, se joaca mai complex, mai modern, mai eficient. Ceea ce urmarim este atingerea unui nivel la care sa cistigam toate meciurile."IncrezatorDesigur, in aceasta perioada, cea mai dezbatuta tema este cea a transferurilor. Presedintele CFR-istilor a prezentat, intr-un cadru general, intentiile clubului sau in ceea ce priveste achizitionarea de noi jucatori: „Nu ne dorim sa aducem la club un numar prea mare de fotbalisti noi. Vrem, in primul rind, sa imbunatatim concurenta la nivelul posturilor, pentru a avea, la reluarea competitiei interne, un lot mai valoros decit cel de acum". Boss-ul din Gruia si-a exprimat convingerea ca, o data cu achizitionarea a trei noi fotbalisti, CFR Cluj isi va putea duce la bun sfirsit obiectivul propus la inceputul sezonului, acela de a termina pe un loc de cupa europeana. Referitor la competitia interna, Muresan a precizat ca echipa sa va lupta cu Steaua si Rapid pentru podium, de vreme ce Dinamo „se afla mult prea in fata".Acuza administratia localaIn vederea lucrarilor de modernizare care se impun clubului CFR pentru a se alinia standardelor europene, Muresan a declarat ca lucrarile noii tribune vor demara, asa cum s-a promis, insa data finalizarii este prognozata undeva spre toamna lui 2008. In acest timp, jocurile lui CFR s-ar desfasura pe un stadion din tara, care sa corespunda atit exigentelor Ligii I, precum si celor europene. Desigur, lipsa de interes pe care autoritatile locale o afiseaza vizavi de fotbalul clujean a atras criticile lui Muresan: „Noi dorim sa facem schimbari pe Gruia, dar, spre rusinea lor, consiliile locale, primaria si restul organelor de decizie nu si-au manifestat sustinerea". Prima conditionataSarbatorile de iarna i-ar putea prinde pe jucatorii lui CFR mai bogati cu 200 de milioane de lei, asta in cazul in care se vor impune pe terenul Unirii Urziceni. Aceasta este prima pe care clubul a stabilit-o pentru ultimele patru meciuri ale „feroviarilor". De vreme ce primele trei au fost cistigate, cele 200 de milioane sint conditionate de victoria in fata formatiei lui Dan Petrescu, in caz contrar, CFR-istii nemaiprimind nici un ban.

Primavara vin anticipatele

Doina S., 52 de ani, profesoara„Aceasta este, dupa parerea mea, dovada previziunilor facute inca din momentul alegerilor de acum 2 ani. Si, pentru cei care nu credeau, s-a vadit faptul ca un conglomerat de partide la guvernare nu poate avea rezultate, cel putin din punctul de vedere al stabilitatii politice. La fel s-a intimplat si in cadrul Aliantei, situatia actuala fiind la fel de previzibila."Aurel Lungu, 67 de ani, pensionar„Treaba lor, domnule! De ce sa ne pese noua ce se intimpla acolo sus, cind nici lor nu le pasa de noi? Noi sintem importanti pentru ei o data la 4 ani, la alegeri, dupa aia nu ne mai au grija. Sa ma bata Sfintul daca ma mai duc eu la vot, cind ii apuca pe ei anticipatele! Ne-am saturat de promisiuni."Adriana Iordache, 34 de ani, vinzatoare„Pe mine nu ma intereseaza cine a iesit de la guvernare si de ce. Vreau sa va spun un singur lucru, care e numai parerea mea: Toti politicienii astia sint dornici de alegeri anticipate, dar nu-si dau seama ca noi, cei care ii alegem, nu mai sintem asa dornici. Ei cred ca daca sintem cu un picior in Uniunea Europeana si-au asigurat voturile, dar s-ar putea sa nu fie asa."I. C., 37 de ani, functionar public„Eu zic asa: Partidul Conservator, fost PUR, la fel ca UDMR-ul, nu sint decit niste formatiuni de pluton, pe care nu poti sa te bazezi intr-o guvernare. PC a parasit coalitia fara nici o remuscare, asa cum a parasit si PSD-ul in momentul in care acesta a inceput sa se clatine. Acest oportunism s-ar putea sa-i coste la un moment dat, in rindul electoratului."Mihai O., 29 de ani, economist„Eu cred ca acest pas este legat si de scandalul in care este implicat unul dintre ministrii lor, Seres parca, ceva cu energia. Oricum, nu mi se pare corect cum procedeaza de fiecare data. Eu cred ca aceasta criza politica a fost declansata de ei, nu de problemele interne din Alianta."

Vechi leacuri ale inimii

Alimente bune, alimente releTotul porneste de la alimentatie si de la stilul de viata. Exercitiile fizice, odihna si o dieta corecta preintimpina si rezolva bolile inimii fara medicamente. Cardiacii trebuie sa evite carnea, grasimile, untul, zaharul rafinat, uleiul fabricat prin presare la cald, piinea alba si sarea. Regimul de cruditati este obligatoriu. Sint considerate alimente medicament: simburii de caisa, soia, nautul, fasolea, cerealele integrale (mai ales hrisca), merele, piersicile, catina, macesele, lamiia, grapefruitul, strugurii, leurda, urzica, frunzele de patrunjel, leusteanul si telina, usturoiul, tarhonul, chimenul, rozmarinul, scortisoara si pestele. Contraindicate sint condimentele: sare, piper, ardei iute, ghimbir, maghiran, curry (mai ales in hipertensiune si insuficienta cardiac?). Laptisorul-de-matca are puteri miraculoase. Este un bun tonic cardiac. Mierea ajuta muschiul cardiac slabit, diminuind oboseala si durerile din regiunea inimii. Este eficienta in edeme ale inimii, nevroza cardiaca, micsorind numarul extrasistolelor. Se recomanda o lingura de miere de salcim diluata in ceai de paducel sau talpa-gistei, cu doua ore inainte de masa.Hipertensiunea arterialaRomania are trei milioane de hipertensivi. Extractul de seminte de struguri aduce TA la valori normale, reduce nivelul colesterolului. Se poate folosi si suc de struguri, efectul va fi acelasi. Remediul este contraindicat diabeticilor. Pentru HTA, exista si alte leacuri din batrini. Frunzele de aloe se tin 12 zile in frigider, invelite intr-o hirtie (ca un rulou) astfel incit capetele sa ramina libere. Se dau prin masina de tocat ca sa se obtina o jumatate de pahar de masa verde. Frunzele tocate se amesteca cu 4 lamii tocate si ele impreuna cu coaja, 1 pahar de miere de albine si 1 pahar de tuica. Se consuma cite 2 linguri, de doua ori/zi. Sau 1 pahar de miez de nuca si 100 g de aloe se dau prin masina de tocat, se amesteca apoi cu 1 pahar de miere de albine si 20 g de spirulina. Se consuma cite o lingura, de 3 ori pe zi, dupa masa, timp de 20-30 de zile. Se amesteca un pahar de miere de albine cu un pahar de suc de sfecla rosie, un pahar de suc de morcov si sucul de la o lamiie. Se ia cite o lingura, de 2-3 ori/zi, la o ora dupa masa.Insuficienta cardiacaIata ce leacuri cunosteau stramosii nostri pentru alinarea suferintelor inimii. Pentru insuficienta cardiaca, se lua cite o lingurita de miere, amestecata cu lapte sau brinza de vaci, de doua-trei ori pe zi. Cine mesteca zilnic coaja de lamiie are o inima mai sanatoasa. Sau un catel mare de usturoi. Se toarna apa peste boabe de ovaz (proportia de 1/10) si se lasa 24 de ore, dupa care se strecoara. Se bea cite 1/4 pahar de 2-3 ori pe zi. Peste o lingurita de flori de lacramioare se toarna un pahar de apa clocotita. Se fierbe 10 minute, se lasa sa se raceasca, dupa care se strecoara. Se va lua cite o lingura, de 3 ori pe zi. 4 linguri de talpa gistei peste care se toarna 2 pahare de apa clocotita, se fierb la baie de abur timp de 15 minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. Se mai fierbe pina se ajunge la jumatate din cantitatea initiala. Se ia cite 1/3 pahar, de 2 ori pe zi, cu o ora inainte de masa. Se mai recomanda infuzii de frunze de menta, pe stomacul gol, cu 1/2 ora inainte de masa, de cicoare maruntita, de sunatoare, de fructe de paducel, coada-soricelului in amestec cu sunatoare si flori de arnica.Cardiopatia ischemicaCardiopatia ischemica este rezultatul unei insuficiente irigari cu singe a muschiului cardiac. Tratamentul naturist recomanda: ulei de peste sau ulei de soia (rapita, masline), 1-2 linguri/zi, cu 10-20 picaturi de zeama de lamiie, dimineata, cu 30 de minute inaintea micului-dejun. Mai e bun otetul de mere, 1-2 linguri/zi, dimineata, diluat in 100 ml ceai medicinal sau apa, luat cu inghitituri mici. Un remediu eficient este si maceratul de usturoi cu miere si propolis, la care se adauga o tinctura speciala. Mai intii se prepara tinctura de usturoi (600 g de bulbi trecuti prin masina de tocat carne la un litru alcool etilic de 90-95 de grade). Se lasa la macerat o saptamina, agitind zilnic. Se foloseste doar lichidul ramas dupa decantare. Apoi se prepara tinctura de propolis: la 100 ml alcool peste 80 grade se adauga 20 g propolis; amestecul se introduce intr-un vas, se incalzeste la 30-35 de grade Celsius si se amesteca bine. Procedura se repeta zilnic, o saptamina, dupa care, amestecul se lasa la decantat si se alege doar lichidul curat. Se amesteca apoi cele trei ingrediente: 62% tinctura de usturoi, 32% miere de albine (de preferinta de salcim) si 6% tinctura de propolis.Angina pectoralaPacientul cu angina pectorala trebuie sa tina regim alimentar. In plus, e recomandat sa se bea, alternativ, ceai de coada-soricelului si visc (2 cani/zi). Mai e buna si infuzia de paducel cu roinita (o lingurita/cana), o cana dimineata si una seara. Tinctura de paducel (20 g/100 ml alcool de 60-70 de grade, 10 zile), se ia sub forma de picaturi, cite 15, de trei ori pe zi. E bine sa se consume alimente bogate in vitamina E si macese (si sub forma de infuzie sau macerat), coacaze negre, dude negre, mure, lamii. Foarte bun pentru curatarea singelui si intarirea muschiului inimii este sucul de morcovi cu sfecla si spanac (castravete sau laptuca) sau morcov cu telina si spanac.Infarctul miocardicPacientii care au suferit deja un infarct miocardic au nevoie de vitamina F (cu B6, A). Vitamina K se gaseste in: griu, cartof, orez, varza, fasole, praz, orz, struguri, pere, banane, curmale, alune, migdale, polen. Manganul e continut de cereale, varza, telina, morcov, ceapa, papadie, polen. Usturoiul incetineste pulsul. La preinfarct, se va bea pe stomacul gol, 4 zile la rind, un decoct de ghimpe. Dupa infarct este indicat paducelul, care favorizeaza revascularizarea muschiului inimii, stabilizeaza tensiunea arteriala si reface calibrul vaselor de singe. Frunzele de ceai verde sau negru contin circa 25-30% substante flavonoide, care, asemenea celor din struguri sau legume si fructe, ne protejeaza de bolile de inima: Ceaiul verde impiedica astuparea arterelor si previne depunerea de colesterol. Consumul a 3 cesti de ceai, zilnic, reduce cu 11% accidentele cardiace. Insa mare atentie! Nu depasiti aceasta doza! In exces, ceaiul verde sau negru ar putea diminua absorbtia fierului la nivelul intestinului, ceea ce ar putea dauna persoanelor anemice si femeilor insarcinate.Circulatie perifericaDaca picioarele sint reci, se face baie calda cu faina de mustar sau bai fierbinti cu infuzie de rozmarin. Daca picioarele sint obosite, se face baie calda cu apa si sare sau baie cu decoct de pelin sau menta. Mai sint bune baile cu fructe uscate de castane, urzici. O cura cu 1-2 pahare/zi de moare (zeama acra de varza), prin continutul de vitamine, stimuleaza circulatia singelui la persoanele sensibile la frig. Atentie, zeama nu trebuie sa fie prea sarata! Zilnic, trebuie sa se bea multe lichide, mai ales ceai de paducel si supe, sa se consume mere (pentru scaderea colesterolului si stimularea circulatiei), varza, afine, hrean. Cataplasmele cu malai si hrean ras (2:1) se aplica pe picior, apoi se pun sosete.Pentru a imbunatati circulatia sint suficiente 3 nopti de tratament. Frectiile cu tinctura de arnica se fac seara. Daca pe picioare apar vinisoare bleu ca urmare a deficientei circulatorii, aplicati cataplasme cu infuzie de marul-lupului si galbenele (1 lingura din fiecare planta/50 ml apa). Se face zilnic masaj al picioarelor de jos in sus. Usturoiul are efect vasodilatator mai ales pentru arterele periferice cerebrale, retiniene si ale membrelor inferioare, previne formarea cheagurilor si a trombozei.Contra palpitatiilorPalpitatiile sint bataile de inima neregulate care apar, de obicei, din cauza abuzului de cafea, alcool sau in diverse boli de inima cu substrat nervos. Mai intii, trebuie inlaturata cauza care le-a provocat. Apoi, se recomanda un ceai dintr-un amestec, in parti egale, din frunze si flori de paducel, radacina de valeriana, talpa-gistei si flori de tei. Se prepara infuzie din 2 lingurite de amestec la o cana cu apa clocotita, se lasa 15 minute, se strecoara si se beau 2 cani pe zi, atit in timpul crizelor, cit si ca tratament de intretinere. Pentru aritmii cardiace, se recomanda si sucul de ridiche neagra, cite o lingura, de trei ori pe zi, ceai de galbenele.Plante cardio-vasculare¤ Paducelul fortifica inima. Grabeste sinteza de colagen, care va repara si va cicatriza vasele de singe cu restabilirea circulatiei in zonele necrozate, prevenind infarctul miocardic. Amelioreaza circulatia coronariana si cerebrala periferica, linisteste inima si calmeaza starile tensionale. Ceaiul de paducel e bun in aritmii, ischemie, angina pectorala, scleroza coronariana, arterioscleroza, hipertensiune, tensiune oscilanta.¤ Sulfina ajuta la imbunatatirea circulatiei periferice.¤ Turita mare scade aciditatea singelui¤ Patlagina are rol hipotensor, ajuta in ateroscleroza, hipercolesterolemie¤ Radacina si frunzele de papadie constituie un tonic circulator, ajuta in ateroscleroza¤ Traista-ciobanului regleaza tensiunea arteriala¤ Talpa-gistei e buna pentru dureri de inima si tahicardie¤ Viscul ajuta in hipertensiune, ateroscleroza si tulburari circulatorii. Nu se foloseste mult, pentru ca devine toxic¤ Coacazul negru scade tensiunea, elimina acidul uric in exces din singe¤ Coada-calului, bogata in potasiu si siliciu, ajuta inima sa functioneze normal.Inima are nevoie de optimismPersoanele optimiste sint mult mai ferite de bolile de inima decit cele care au o viziune pesimista asupra vietii, conform unui nou studiu. Cercetatorii olandezi au descoperit ca la persoanele optimiste riscul unui deces datorat bolilor cardiovasculare e mai mic cu 50% decit la cele pesimiste.Vin pentru inimaZece tulpini proaspete de patrunjel (frunze si radacini rase) se pun intr-un litru de vin natural (pentru cei care au hipertensiune, vinul trebuie sa fie alb). Se lasa sa fiarba 10-15 minute, apoi se adauga 300 g miere de salcim. Mierea nu se fierbe. Fierbinte, se pune in sticle care se astupa ermetic. Se tin la rece. Se iau 3 linguri de vin pe zi (in special la intepaturi la inima) inainte de mese. Prima lingura se ia dimineata. Cine nu are probleme de aciditate gastrica poate adauga si 3-4 linguri de otet din mere.

Pe scurt

¤ Bugetul, cu pasi foarte miciParlamentarii au reusit sa voteze, ieri, anexele care stabilesc bugetul Ministerului Administratiei si Internelor si pe cel al Ministerul Muncii. Ei au adoptat un amendament care se refera la transferul in cadrul Ministerului Muncii a 50 de milioane RON pentru sprijinul tinerelor familii. Acest amendament fusese promovat de un deputat PD si sustinut de Guvern. Sedinta de lucru a inceput cu mare intirziere, iar discutiile s-au oprit la anexa care vizeaza bugetul Ministerului Economiei, din cauza lipsei de la lucrari a ministrului de resort. (C. J.)¤ Proces pentru Radu PrisacaruProcurorii DNA l-au trimis in judecata, ieri, pe fostul prefect de Iasi, Radu Prisacaru. Alaturi de el sint invinuiti si fostul sef al Agentiei Domeniului Statului, Flavius Ionita, omul de afaceri Cristian Maftei si avocatul Toni Baltag. Ei sint acuzati de fapte de coruptie privind conditionarea retrocedarii unui teren de 16 hectare. Cei patru au fost arestati preventiv la inceputul lunii septembrie, in urma unui denunt al lui Dorin Fornea. Acesta l-a acuzat pe Prisacaru ca a cerut cota parte dintr-un teren, pentru a infaptui punerea in posesie decisa de instanta. Terenul era o mostenire a sotiei lui Fornea, recuperata prin Justitie. (C. J.)

Noua coalitie ia friiele puterii

PD, PNL si UDMR au decis ca vor guverna singuri, dupa retragerea PC din Coalitie. Functiile ramase vacante dupa demisiile conservatorilor au fost reimpartite intre cele trei formatiuni ramase in Coalitie. Astfel, secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a fost propus pentru functia de ministru al Agriculturii, post ramas vacant dupa demiterea lui Gheorghe Flutur. Purtatorul de cuvint al PNL, Varujan Vosganian, a fost nominalizat pentru postul de vicepremier, care a ramas liber dupa retragerea conservatorului Bogdan Pascu. Postul de ministru al Economiei si Comertului, eliberat de Codrut Seres, le revine democratilor. Posturile de secretar de stat si directori de agentii vor fi impartite intre PNL si UDMR, dupa algoritmul 80% PNL - 20% UDMR. Pentru postul de ministru al Agriculturii au mai fost vehiculate numele lui Decebal Traian Remes, Ludovic Orban, Alexandru Moisiuc si Nicolae Lazin. Varujan Vosganian, insa, nu a avut nici un contracandidat pentru functia de vicepremier. Nominalizarea lui este un semn de incredere din partea PNL, dupa scandalul creat in jurul acestuia cind nominalizarea sa ca si comisar european a fost respinsa de catre Bruxelles. Procedura de investire a noilor ministri a fost subiectul unei discutii intre premierul Tariceanu si presedintele Basescu.

Ne place autoritatea

In Alianta, PD este lider la procenteAlianta ar obtine 27% din voturile alegatorilor, dar, daca ar fi sa se desfaca, democratii se aleg cu aproape 20% din voturi, in vreme ce PNL abia stringe un 7%. PSD aduna 20% dintre optiuni, o serioasa concurenta pentru PD, in cazul in care democratii ar merge singuri in alegeri, si nu in alianta cu PNL. PRM se mentine la 13%, un procent care ii aduce, fara probleme, prezenta in Parlament, iar UDMR isi pastreaza electoratul fidel de 7%. PNG a venit puternic din spate, in sondaje, fiind cotat cu 5% in acest moment. In privinta optiunilor pentru postul de presedinte al tarii, Traian Basescu nu are concurent: el este preferat de 61% dintre respondentii barometrului, urmat la distanta de liderul PRM, Vadim Tudor, cu 13%, si de Gigi Becali, cu 10%. Liderul social-democrat Mircea Geoana se claseaza abia pe locul al patrulea, urmat la doar doua procente de Adrian Nastase.Nemultumiti de GuvernBarometrul de opinie a relevat si faptul ca romanii sint dezinteresati de implicarea in viata publica. Doar jumatate din persoanele cu drept de vot s-ar prezenta la urne. In cealalta jumatate, 14% sint decisi sa nu voteze, iar 36% nu se pot hotari, inca, pe cine sa voteze. Pentru cei care ar merge la vot, liderii partidelor politice sint, in continuare, „locomotivele" acestor formatiuni si capitalul lor electoral. Astfel, partidele cu lideri care apar in public si dau dovada de hotarire, de autoritate, cresc in sondaje (este cazul PNG, spre exemplu), in vreme ce electoratul PSD nu reuseste sa se identifice cu vreunul dintre liderii social-democrati, ca atare, partidul stagneaza la 20%, se arata in concluziile barometrului. Acesta identifica si o usoara crestere a optimismului romanilor in legatura cu directia inspre care se indreapta tara. Fondul general ramine cel de nemultumire fata de nivelul veniturilor si de Guvern. Majoritatea, inclusiv votanti ai partidelor de la putere, se declara nemultumita de activitatea Executivului, in toate domeniile.Profil de liderRomanii prefera autoritatea la presedintele lor. Principalele atributii ale acestuia trebuie sa fie lupta impotriva coruptiei, organizarea foarte buna, impunerea ordinii si... sa fie un bun roman. Doar 32% dintre romani considera ca este important ca presedintele sa nu fi colaborat cu fosta Securitate. Basescu se incadreaza cel mai bine profilului, fiind extrem de popular in rindul femeilor, al populatiei din orasele mari, dar si in rindul celor cu educatie post-liceala. 40% dintre sustinatorii declarati ai PSD l-ar vota tot pe Basescu drept presedinte, mai arata barometrul FSD, ceea ce inseamna ca social-democratii nu reusesc sa isi convinga nici macar propriul electorat ca au un contracandidat real pentru Basescu, in acest moment. Nu exista un lider bine definit la PSD. Desi ar fi trebuit sa fie „locomotiva electorala", Geoana nu aduce prea multe voturi partidului. El este mai popular printre pensionari si, in general, in rindul persoanelor de peste 55 de ani. Vadim Tudor este preferat de barbatii de peste 55 de ani si de alegatorii din comunitati rurale mici. Iar Gigi Becali este popular in rindul tinerilor barbati care au lucrat in strainatate macar o data, sint necasatoriti si locuiesc in orase medii. Si iubesc fotbalul.

Variante cistigatoare in afacerile sfirsitului de an

Lenjerie intima la mare pretCele mai bine vindute produse au fost cele de lenjerie intima pentru dame si barbati, cu conditia ca preturile sa fie „la reduceri", si daca se poate calitatea sau marca sa nu lipseasca. Astfel, o inghesuiala infernala a fost in fata standurilor cu lenjerie pentru dame marca Jolidon si Piera, anul acesta asezate fata in fata si amindoua cu preturi reduse la 16,5 lei per bucata. La citeva standuri mai sus, o firma mai putin cunoscuta, sosita la Cluj din Satu Mare, vinde lenjerie barbateasca din bumbac, productie proprie si destul de bine realizata calitativ, dar la preturi care ar face invidios orice alt producator, inclusiv producatorii chinezi. Astfel, doua perechi de indispensabili barbatesti costa 10 lei, trei maieuri tot 10 lei, iar patru perechi de boxeri autohtoni costa tot 10 lei. Cu alte cuvinte, pentru 5, pentru 2,5 sau 2 lei, orice barbat se putea imbraca din tirg, pentru a se proteja de frig toata iarna, fara a avea motive de a se plinge de calitatea materialului sau a lucraturii. Iar daca e sa ne gindim ca cele mai ieftine produse de gen in oras nu costa mai putin de 2 lei, chiar in magazinele cu produse chinezesti, alegerea n-ar fi prea greu de facut, iar cozile si inghesuiala din tirg sint un fapt perfect explicabil.Ambalam cadouriStandul unei fime mici clujene, asezat chiar in inima tirgului, nu spune mai nimic prin decor, dar spune suficient prin inghesuiala din fata sa. In dupa-amiaza care a precedat sosirea Mosului Nicoale. Pentru 2,5 lei noi, o bluza putea fi transformata intr-un decor unic, capabil sa stirneasca imaginatia oricui. Panglici colorate, hirtie de ambalaj pe alese. Clientul alege culorile in care cadoul sau urmeaza a fi ambalat si decorat, iar vinzatorul ofera consultanta. Daca imaginatia este mai bogata si „punga" mai generoasa, decorul poate ajunge si la 10 lei sau chiar peste. Important este ca astfel dispare chinul de a aranja cadoul si de a alerga prin oras dupa hirtie decorativa si panglici. Iar daca e sa punem in calcul ca o hirtie ornamentala nu costa sub 2 lei noi coala, iar panglicile au, in mercerii, preturi care pleaca de la 0,5 lei noi si ajung la 3 lei chiar, atunci este mult mai simplu si mai ieftin sa apelam la acest tip de serviciu, nou in Cluj la tirgurile de gen. O idee originala si foarte bine primita de clujeni. Deci o afacere care a debutat cu dreptul. Tot in faza de debut, firmele de tricotaje care au avut inspiratia de a scoate „cosuri promotionale" pline ochi cu marfa la 10 sau 15 lei noi au cistigat nu doar clientela, ci si un renume.Bataie pentru decoratiuniDesi n-as fi crezut, clujenii s-au inghesuit la standurile companiilor clujene sau nu care au venit cu decoratiuni ieftine si originale. O marca deja pe piata sint produsele binecunoscute ale companiei Home Sweet Home. Standul sau a fost unul dintre cele mai cautate. Originalitatea decorurilor, varietatea lor si preturile deloc mari au facut sa se stea la coada pentru un decor de masa, suporturi de luminari, decoruri gen bibelouri-jucarie. Preturile variaza intre 5 si 25 de lei, nu doar la standul acestei companii. Iar managerii care au mizat pe decorurile de lumini, gen perdelele de becuri colorate au cistigat si de asta-data la tirg. O asemenea „perdea" costa in medie 15 lei, in functie de dimensiuni, iar anul acesta clujenii au cautat perdelele de lumini ale caror becuri sa fie „ambalate" in flori, conuri de brad sau pitici, „oricum, numai simple ca in anii trecuti sa nu fie", a declarat Marian Turc, reprezentant al unei firme mici de decoratiuni de gen.Bijuterii si cosmeticale - o piata nesatula la ClujBijuteriile de argint au fost la mare cautare. „Am vindut in doua zile aproape toata marfa pe care am adus-o. Gablonturile au si nu prea au cautare. Probabil ca pentru un cadou oamenii se orienteaza totusi sa ofere ceva mai pretios. Domnii cumpara in general bratari si medalioane pentru doamne, domnisoare. Dar pina la urma tot femeile sint cei mai buni clienti. Cel mai bine vindut este argintul italian si bijuteriile italiene, mai ales cele care nu trec de valoarea de 25 de lei bucata", a declarat Ildiko Turos, vinzatoare de bijuterii la tirg. La standurile firmelor bucurestene care au adus la Cluj cosmetice de marca, dar la preturi bune a fost mare inghesuiala. In mod bizar, clujencele au preferat totusi parfumurile la 100 de lei chiar daca nu au fost neaparat de marca, in locul parfumurilor frantuzesti, cunoscute si de marca ce puteau fi gasite la citeva standuri mai incolo, in pavilionul cu decoratiuni.Fara prea mare succesChiar daca nu se pling, totusi nici prea fericiti cu nivelul vinzarilor nu sint managerii care au adus la tirg produsele pe care le gasim si prin „piete", dar la aceleasi preturi sau la preturi chiar mai mari. De exemplu, posetele de dama din import, din materiale de inlocuitori erau la tirg mai scumpe decit in plin centrul orasului, unde pe bulevardul Eroilor o geanta similara costa 25 de lei, iar la tirg aceeasi poseta costa chiar si 40 de lei. Cojoacele, desi moderne, impecabil prelucrate de mesterii de la Orastie, au cautare, dar concurenta unor produse similare, chiar daca nu egale calitativ, face ca piata sa scada. Astfel, un cojoc mo-dern si elegant prelucrat „ca pentru export" de mesterii de la Orastie care acum si-au deschis propriile afaceri costa in medie 650 de lei, pret negociabil, iar un cojocel din import costa in medie 200 de lei. Incaltamintea se bucura de cautare dar vinzarile, spun reprezentantii firmelor, sint inca mici, desi interesati sint destui. Preturile nu sint mari. Incaltamintea din piele costa in medie 220 de lei, iar calitatea este oricum superioara produselor similare importate din Orient.

Politrucii printre noi

Oriunde te invirti, dai tot peste ei, semn sigur ca rezerva de cadre a partidelor este epuizata. Nu mai gasesti figuri noi, proaspete, in politica romaneasca, in ciuda promisiunilor ca vor fi promovati tinerii ori ca vor fi cooptate personalitati neinregimentate politic pina acum, profesionisti pina in maduva oaselor.Retragerea Partidului Conservator de la guvernare a lasat un gol de functii care trebuie umplut de restul partidelor ramase in coalitie, PNL, PD si UDMR. Si, ce sa vezi, a inceput rotirea cadrelor... Adica au fost numiti oameni in Guvern care ocupasera anterior alte functii, tot in Executiv, ori fac parte din cercul de intimi ai liderilor partidelor. Nici vorba de specialistii si de „singele proaspat" de care se tot vorbea. Toti politrucii au inhatat cite un ciolanut, desi sint habarnisti in domeniile de care vor raspunde.Sa luam, de exemplu, PD, care l-a nominalizat ca ministru al Economiei si Comertului in locul lui Codrut Seres pe Mircea Toader, secretar de stat la Ministerul Administratiei si Internelor. Fost coleg de vapor si partid cu Basescu, Toader s-a specializat in ultimii 2 ani in probleme de administratie publica in ministerul lui Vasile Blaga, fost consilier prezidential si actual secretar general al PD. Omul lui Basescu. Acum se va ocupa, cica, de economie si comert... In locul lui Toader a fost numit...PNL l-a nominalizat pe Dan Motreanu, secretarul general al PNL, provenit din „grupul de interese" al presedintelui PNL, Calin Popescu Tariceanu, pentru functia de ministru al Agriculturii. Motreanu este absolvent al Facultatii de Filosofie-Istorie si are si ceva cursuri de administratie publica. Inainte de a intra in politica, a fost ziarist in judetul Alba! Macar Flutur era inginer zootehnist...Despre Vosganian, ce ar mai fi de spus? Ca e bun la toate, ca se pricepe la orice? Ca a fost nominalizat pentru functia de comisar european si nu a iesit si ca in functia de vicepremier va face tot atit de multe ca demisionarul Bogdan Pascu, adica nimic? 

Ce nu vad in drum spre aeroport?

Cica omul sfinteste locul. Dar stati sa vedeti ce iese atunci cind omul denumeste locul: in Argentina, de exemplu, exista localitati cu denumiri mioritice ca: Brasov, Sinaia, Predeal - iar in Tara de Foc (particica aia de harta care incheie sudul Americii de Sud, sa nu se termine brusc), exista o localitate... Caracal.Deci, ori carul cu prosti s-a rasturnat in mai multe locuri de pe mapamond, ori cel care a a scris pe harta era vreun notar de-al nostru si-n loc de „Caracas" a scris ce-a iesit, ori e adevarat ce se zice prin mass media si William Dutchinson, Guvernatorul Tarii de Foc prin 1816, era nascut din parinti romani. Parca si vad cum opreste trenul in gara din localitatea respectiva si un calator oarecare intreaba pe un trecator la intimplare: „Nu va suparati, aici este Caracalul?" „Bine ca esti tu destept"! - l-ar repezi trecatorul.Unde dai si unde crapa - expresie neaosa, de-a noastra, cu aplicatii multiple. De exemplu, pleaca „Felix" Voiculescu de la guvernare si nu mai vine in vizita la noi premierul turc. Sau: in 1640, la numai 16 ani, Blaise Pascal a publicat un mic tratat despre coniace („Essaie sur les coniaques") in care, printre coniace, alte spirtoase si vinoase, expune si faimoasa teorema de geometrie sintetica ce astazi ii poarta numele - „Laturile opuse ale unui hexagon inscris intr-un cerc se taie doua cite doua in trei puncte coliniare". Ceva mai tirziu, nea Nicu Vacaroiu a inventat cresterea zero. Faimoasa sa teorema, care inca mai inspaiminta ospatarii: „Laturile opuse ale celor trei carari ale noastre, parerea mea, circumscrise intr-un opt impleticit, daca se intretaie cu patrulaterul usii pe care dorim sa iesim (sa intram?) este foarte posibil sa duca la toaleta".Ca tot e fierbere in tara, sa vorbim despre cartof. Ca si el stie sa fiarba si, chiar daca nu sta in lant, nu latra si nu musca, a devenit cel mai bun prieten al omului: prajit, rumenit, copt, fiert, terciuit, cu sare, cu ulei, cu ceapa, cu brinzica etc. - umple ideologic orice stomac, indiferent de apartenenta (apetenta?) politica. De aceea, nu este de mirare ca prietenului cartof i se dedica, din 1996 incoace, un intreg bal. Principalul punct de atractie al balului este intrecerea cartofului. Concursul se desfasoara pe categorii: cel mai mare si mai greu cartof, cel mai interesant ca forma si cel mai sanatos cartof.No, acum incercati sa raportati cartoful la politicieni, atit din punctul de vedere al prieteniei pe care acestia ar putea-o lega cu dumneavoastra ca om (cum ar fi daca, din cind in cind, Justitia sau Procuratura ne-ar servi, sa ne tina de foame, politician prajit, copt, tavalit? - mmm!, ca la mama acasa), cit si din punctul de vedere al intrecerilor pe categorii (cel mai mare, cel mai greu... de cap, cel mai sanatos). Daca imaginea pe care v-o formati este tentanta, haideti sa militam pentru unificarea „Balului cartofului" cu „Balul alegerilor" si... fie ca tocanita cea mai satioasa sa ne conduca peste avatarurile iernii pina la loboda din primavara! 

Pe scurt

¤ Accident pe DN1Trei persoane au fost ranite aseara intr-un accident de circulatie produs pe DN1, la iesirea din Cluj-Napoca inspre localitatea Feleacu. Soferul unui autoturism Nissan, D. V., in virsta de 46 de ani, a intrat pe contrasens dupa ce nu a adaptat viteza la conditiile de drum, carosabilul fiind umed. Soferul neatent s-a tamponat frontal cu o masina Renault, condusa de J. R., de 57 de ani, din Cluj-Napoca. In urma accidentului, cei doi conducatori auto au fost raniti, alaturi de pasagera din fata din Renault. Politia face cercetari pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. (I. O.)¤ Candidati PSD Cluj la CongresPresedintele PSD Cluj, Ioan Rus, si senatorul Vasile Dincu si-au depus ieri candidaturile pentru functii de conducere la nivelul partidului, la Congresul programat pentru 10 decembrie. Astfel, Rus va candida pentru functia de vicepresedinte pe Regiunea de Nord-Vest, in timp de Dincu vrea un post de vicepresedinte pentru strategie si analiza politica. PSD Cluj va deplasa la Congres o delegatie formata din 27 de persoane. Un numar de 16 social-democrati clujeni vor candida pentru a fi alesi in Consiliul National al PSD. (V. M.)¤ Campanie pentru noul Cod Rutier20.000 de brosuri continind modificarile aduse codului rutier si 10.000 de pliante adresate pietonilor, care cuprind principalele reglementari legislative ce ii privesc pe acestia, sint impartite zilele acestea pe strada, in intreg judetul, pentru ca publicul sa se familiarizeze cu prevederile noului Cod Rutier. La campania „Viata ta conteaza, informeaza-te!" participa 200 de voluntari, elevi si studenti, insotiti de politisti. Imaginea campaniei este cunoscutul pilot de curse de raliuri, Bogdan Marisca. „Daca la raliu incercam sa adunam puncte, aici incercam sa scapam de ele", a glumit pilotul cu ocazia initierii campaniei. (I. O.)¤ Marga, vicepresedinte la TokyoAndrei Marga, presedintele Consiliului Academic al Universitatii „Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, a fost ales de catre Consiliul Universitatii Natiunilor Unite din Tokyo (Japonia) in functia de vicepresedinte al acestei structuri. Presedinte al Consiliului este Jahanta Dhahapala (Sri Lanka), fost secretar general adjunct al ONU, iar ceilalti vicepresedinti sint din Tokyo, Washington DC, Londra si Quito. Ca vicepresedinte in cadrul acestui consiliu, Andrei Marga are in sfera de raspundere programele „Peace and Governance" ale consiliului. (F. T.)¤ Centrala la nevazatoriIn incinta Liceului pentru deficienti de vedere din Cluj a avut loc ieri inaugurarea unei noi investitii. A fost vorba despre punerea in functiune a noii centrale termice, instalatie care va deservi intreaga cladire. Costurile legate de investitie au fost suportate de catre Consiliul Judetean Cluj, care a alocat 3,3 miliarde de lei vechi, Rotary Club Rhein-Ruhr, din Duisburg, Germania, cu o contributie de circa 17.000 de euro, si Clubul Rotary Sams Cluj-Napoca, sponsor al proiectului tehnic. (V. M.)

Brazi taiati cu hectarele

Un hectar de padure de brad a fost defrisat in zona localitatii Chiuesti, linga Dej. In urma sesizarii Ocolului Silvic Dej, jandarmii s-au deplasat in zona padurii Mogosa, unde au constatat ca aproximativ 170 de brazi au fost taiati cam in doua saptamini. Un numar insemnat de brazi aveau o virsta de peste 10 ani, acestia fiind taiati de la distanta de un metru de la pamint, luinduli-se doar virfurile, pentru a putea fi valorificate. Prejudiciul estimat de oamenii legii se ridica la 75 de milioane de lei vechi.In urma cercetarilor, au fost identificati sapte hoti, cu virste cuprinse intre 24 si 45 de ani, carora li se vor intocmi actele premergatoare pentru savirsirea infractiunilor de taiere ilegala de material lemnos si furt. Daca vor fi gasiti vinovati, cei sapte risca pedeapsa cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.

Sotia lui Man, invinuita in dosarul „Gazeta“

Milena Man, sotia patronului Trustului „Gazeta", a fost citata de procurorii Sectiei Teritoriale a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) Cluj pentru a fi audiata in calitate de invinuita. Procurorul Mircea Hrudei ne-a declarat aseara ca nu poate comenta pentru ce infractiune va fi urmarita, pina nu i se va aduce la cunostinta oficial. Liviu Man este cercetat pentru santaj si constituirea unui grup infractional in dosarul „Gazeta", alaturi de alte sase persoane, dintre care trei in stare de libertate. Milena Man este actionar la firma care editeaza saptaminalele „Gazeta de Cluj" si „Gazeta de Bucuresti", SC Loretto European LLC. Sotia lui Man a mai fost audiata de procurori in acest dosar, insa numai in calitate de martor.

Big Brother in Hasdeu

Gunoaiele vin prin termopaneLa fel ca majoritatea caminelor din Campusul Hasdeu, caminul XVI, vestit prin faptul ca e singurul „de baieti" al Universitatii „Babes-Bolyai" si prin spiritul „veritabil studentesc" in care vietuiesc locatarii sai, a intrat, dupa multe decenii, intr-un proces amplu de renovare. Cea mai vizibila dovada a acestui fapt sint termopanele amplasate de curind la toate geamurile celor noua etaje ale cladirii. In apropierea acesteia devin, insa, vizibile gunoaiele ce impodobesc gospodariile din imediata apropiere. Bucati de hirtie igienica flutura prin copaci, cultura de prezervative rasare din iarba, sticlele de plastic sint omniprezente si o masa multicolora de deseuri menajere acopera plasa de sirma cu care unul dintre vecini si-a acoperit strategic curtea. „De sus vin gunoaiele, de la geamuri. Acum le-au pus termopane, da' degeaba, tot se mai pot arunca mizerii prin alea care se deschid...", afirma cu naduf un localnic din zona.„Nu sintem inchisoare, sa avem gratii"Si in interiorul caminului, recentele investitii sint vizibile cu ochiul liber. Lifturile sint functionale, exista aspiratoare, masini de spalat si spatii pentru uscarea rufelor, parchet laminat, iar cei de la ultimele trei etaje au camerele renovate si mobilier nou. Se lucreaza si la refacerea dotarilor pentru reteaua de Internet. Zvonul ca se vor lua masuri pentru stoparea aruncarii gunoaielor pe geam a stirnit controverse in rindul caministilor. „Ar da un aspect urit caminului si nu sintem inchisoare, sa avem gratii...", considera unul dintre caministi. „Nu demult era sa se arunce unu' de sus, poate ar fi mai bine cu gratii", replica alt student. „Cele mai multe gunoaie sint in curtea unui vecin care adaposteste ciini vagabonzi, asa ca se poate spune ca studentii sint provocati sa reactioneze la latraturi si urlete...", adauga acesta.S-a aprobat metoda „subtila"Dincolo de aspectul inestetic si de conotatiile gratiilor, cel mai des invocat argument al celor ce nu doreau aceasta masura a fost, insa, imposibilitatea de a mai depozita alimente pe geam. „Nici pungile cu mincare atirnate la ferestre nu arata bine, insa atita vreme cit nu toti studentii isi pot permite frigidere, nu cred ca ar fi o schimbare pozitiva. Renovarile sint binevenite, putem zice ca este pregatit si caminul XVI de integrare in UE. Cred, insa, ca problema ar putea fi rezolvata prin metode mult mai subtile", considera Marius Oprea, presedintele caminului, care se declara in sprijinul amplasarii de camere de luat vederi in exteriorul caminului. In urma unei sedinte la care au participat ieri reprezentanti ai studentilor si ai administratiei UBB, s-a stabilit amplasarea a trei camere prin care caminul XVI sa fie supravegheat de pe doua din casele vecine si una de pe caminul XII, din fata imobilului. Televizoare noi pentru adaptarea la UEAlta noutate pentru caministii din XVI este amplasarea din acest an de televizoare la fiecare etaj, in spatii amenajate special si pentru fumatori. „Pe de o parte, este mai confortabil asa, iar pe de alta, am vrut sa aplanam tensiunile de la meciurile de fotbal din holul de jos, unde era pina acum singurul televizor. Intram in Europa, trebuie sa acceptam mai multe tari, viziuni si echipe...", explica Marius Oprea.

Mosu’ la Oncologie

„Leo Bastion" si „Clipe Magice"Este deja al patrulea an in care membrii organizatiei non-guvernamentale „Leo Bastion" din Cluj-Napoca imbraca straiele lui Mos Nicolae pentru copiii internati la Spitalul de Oncologie. Evenimentul a fost botezat „Clipe Magice" tocmai din dorinta de a le oferi acestor suflete citeva momente in care sa uite de infernul bolii si al tratamentului cu citostatice pe care sint nevoiti sa-l suporte zi de zi. Cuprinsi de spiritul sarbatorilor care se apropie, cu licariri de inocenta in privire, micutii internati i-au primit zimbind pe cei 15 membri „Leo" care le-au impartit pungi cu daruri. Desi conectati la perfuzii, copiii n-au uitat sa se bucure de cadouri asa cum se bucura copiii sanatosi.Boala, dusa cu zimbetul pe buze „Sint aici de 6 luni. Am fost operata la sin, mi l-au extirpat si acum sint sub tratament pina in luna august. De Craciun merg acasa, la Aiud, dar in ianuarie ma intorc la spital", le povesteste „mosilor" Ecaterina, o adolescenta diagnosticata cu cancer la sin. Desi luna aceasta, implineste 16 ani si deja nu mai este un copil, Ecaterina a fost emotionata de gestul celor de la „Leo" parca mai tare decit micutii ei colegi de salon. Membrii „Leo Bastion Cluj", condusi de Florin Somodi, managerul organizatiei, vor initia noi proiecte caritabile incepind cu anul 2007, primul dintre ele fiind organizarea unui bal, in luna februarie, cu scopul stringerii de fonduri.

CIB cere ancheta la „Babes-Bolyai“

Vicepresedintele CIB Kovacs Lehel a declarat ieri ca hotarirea Senatului UBB prin care el si Hantz Peter au fost exclusi trebuie analizata, deoarece incalca normele legale in vigoare. „Peste decizia Senatului UBB nu se poate baga ministerul, deoarece exista autonomia universitara, dar peste procedura de vot se poate. Noi asta contestam, faptul ca nu s-a respectat procedura si nu s-au numarat corect voturile", a afirmat Kovacs. Acesta sustine ca la solicitarea adresata MEC au fost anexate declaratii ale unor studenti si profesori care fac parte din Senatul UBB legate de sedinta in care s-a votat excluderea membrilor CIB.Kovacs Lehel a mai declarat ca atit el, cit si Hantz Peter au fost citati ieri dimineata la Politie pentru a da declaratii despre actiunea de montare a placutelor bilingve in cladirile universitatii, in baza unei plingeri a UBB. Cei doi nu s-au prezentat, insa, iar avocatii lor au cerut reprogramarea intilnirii.In semn de solidaritate cu cei doi lectori, mai multe organizatii de tineret si studentesti maghiare vor organiza joi un miting. Presedintele Uniunii Organizatiilor Studentesti Maghiare din Romania, Posa Tibor, a declarat ieri ca mitingul va avea loc in fata statuii Sfintului Gheorghe si ca la manifestare sint asteptate peste 1.000 de persoane. „Sint invitati studenti si profesori de la UBB atit de la linia maghiara, cit si de la linia romana, precum si lideri ai UDMR", a afirmat Posa.Vicepresedintele Comitetului de Initiativa „Bolyai" (CIB) Kovacs Lehel a declarat, la rindul sau, ca un alt scop al mitingului de solidaritate va fi si acela de a cere o reforma structurala la UBB, la ambele linii, cea maghiara si cea romana. „Reforma la linia romana ar consta in comasarea mai multor facultati de stiintele naturii - de chimie, matematica, biologie - intr-una singura. De asemenea, cerem si o mai mare autonomie a liniilor de studiu", a afirmat Kovacs Lehel.El sustine ca CIB va colabora cu membrii Revistei „Echinox", editata de Facultatea de Litere a UBB, pentru reformarea universitatii. Multiculturalism europeanRectorul UBB, Nicolae Bocsan, sustine ca in prezent se pronunta asupra multiculturalismului oameni cu preocupari variate. „Intre ceilalti, se pronunta agresiv persoane care, in 1995, cind Universitatea «Babes-Bolyai» a lansat proiectul multicultural, ce a adus universitatii si tarii noastre prestigiu, se ascundeau spre a vedea cine invinge. Se «delimiteaza» acum persoane care atunci tineau lectii la scolile extremistilor de pe cealalta parte. Se pronunta persoane care vor sa foloseasca multiculturalismul in scopuri demagogice, straine acestuia", a aratat Bocsan.

Razboi pe nume de festivaluri studentesti

Evenimente precum una din editiile precedente ale Tirgului Universitaria (la finalizarea caruia firma Amprenta a demarat un festival studentesc cu acelasi nume) sau recentul Campus Fest, „continuat" de aceeasi firma cu Pro Campus, au fost invocate de catre reprezentantii COS sprijinul demersului lor. „Se folosesc de noi pentru a-si amagi sponsorii. Nu sint organizate pentru studenti, ci pentru a atrage parteneriate si fonduri invocind un public care nu exista, mai ales ca evenimentele lor au foarte putin public", declara Sergiu Penciu, director executiv StudCard. O serie de nume de manifestari ale StudCard se afla in curs de inregistrare la OSIM, iar Campus Fest a fost deja inregistrat. O alta nemultumire a celor de la StudCard este legata de folosirea chiar a numelui organizatiei si a proiectului in mediatizarea manifestarilor celor de la Amprenta „mai ales pe acelasi afis cu nume ca Gabriel Rosia Montana sau Token Media". „Daca nu se va inceta cu aceste actiuni de copy-paste, ne vom rezerva dreptul de a-i actiona in instanta", afirma Penciu. In replica, reprezentantii Amprenta Advertising afirma ca acuzatiile sint nefondate. „Numele de Pro Campus este un brand inregistrat al nostru, iar festivalul a fost programat cu mult inainte, chiar am fost surprinsi sa aflam ca mai este unul inainte. Am avut ca parteneri 7 organizatii studentesti si public considerabil la evenimente", declara Cristina Szasz, director PR Amprenta Advertising.

Afaceri banoase cu si pentru studenti

„Ti-e lene, ti-e frig, esti obosit(a) sau pur si simplu nu ai chef sa mergi la cumparaturi? Facem noi asta pentru tine. Iti facem cumparaturile in cel mai scurt timp, la orice magazin din zona Zorilor. Toate acestea pentru un comision foarte mic (0,5-2 lei). Plata se face in camera dumneavoastra si oferim bonul fiscal de la magazin pentru verificare. Apelati cu incredere la serviciile noastre. Zilnic intre 10 dimineata si 2 noaptea". Asa arata afisele pe care Andrei, student in anul III la Constructii, le-a impartit prin caminele din „Obs" pentru a face cunoscut serviciul „Comanda Ta". Ideea i-a venit cu citeva saptamini in urma. „Sta-team intr-o zi in pat, fiindu-mi lene sa ma duc pina la magazin, si imi inchipuiam cit de bine mi-ar fi sa dau un telefon si sa imi aduca cineva cumparaturile. Atunci m-am gindit: de ce sa nu fac eu asta pentru altii si sa cistig ceva de acolo?", povesteste, amuzat, Andrei. In trei saptamini a avut profit peste 3 milioane de lei vechi, in conditiile in care timpul efectiv alocat afacerii nu depaseste doua ore pe zi. Andrei onoreaza 10-15 co-menzi pe zi. Cind nu are timp sau e ocupat, lasa „Comanda" pe miinile unui coleg de camera. „Suma pe care o cistiga cind ma inlocuieste ii revine in totalitate. Nu-i percep nici un comision pentru ei", zimbeste Andrei.Prima comanda pe care a efectuat-o a fost un pachet de tigari. L-a cumparat pe banii sai. Lucrurile au inceput sa mearga bine si a reusit sa puna deoparte un fond pentru cumparaturi. Marea majoritate a comenzilor pe care le face o reprezinta alimentele si berea. „Am fost nevoit o data sa car doua lazi de bere dintr-un supermarket. In rest, lumea nu se sfieste sa comande. Am cum-parat o data ceva pentru calculatorul unui tip, cineva m-a trimis sa-i cumpar un tran-dafir rosu pentru prietena lui. Comenzile sint destul de di-verse. Predomina totusi be-rea, mai ales in weekend-uri", mai spune studentul.Lumea il contacteaza pe chat - are peste 130 de contacte, din care peste jumatate ii sint clienti fideli. In prezent, are un site in constructie si planuieste sa isi deschida un magazin virtual, poate chiar sa colaboreze cu niste firme pentru publicitate. „Sper ca in viitor sa imi deschid o firma cu acte in regula in domeniul acesta. E chiar mai bine decit sa ma angajez", conchide Andrei.

Cu casa la CEDO

Retrocedare fara acteDin septembrie 2005, mai multe familii sint in proces cu Biserica Reformata din Ardeal, care cere retrocedarea cladirii din Piata Mihai Viteazul nr. 1. Potrivit lui Gheorghe Grajdan, proprietar al unui apartament de la adresa mentionata, reprezentantii bisericii s-au prezentat in instanta cu „o hirtie pe care scria ca, in 1938, Bisericii Reformate din Ardeal i se distribuie imobilul asta (n.r., Piata Mihai Viteazul nr. 1) prin comasatie, deci nu scrie ca Biserica a primit prin donatie sau a cumparat cladirea". „Cum poate un administrator de cladire sa intre in posesia cladirii de pe o zi pe alta?", exclama dezamagit Gheorghe Grajdan. In 2001, familia Grajdan a reusit sa cumpere de la Primaria Cluj-Napoca apartamentul in care locuiau in chirie din 1981. Potrivit unei hotariri a Consiliului Local, emise in 2002 si puse in aplicare abia anul trecut, Biserica Reformata din Ardeal trebuia sa primeasca inapoi doar apartamentele care nu fusesera cumparate de catre fostii proprietari, insa hotarirea nu i-a multumit pe reprezentantii bisericii. Acestia au dat in judecata pina si Consiliul Local.„Mergem pina la CEDO"Familia Grajdan e doar una dintre cele implicate in scandalul pentru retrocedarea apartamentelor in care locuiesc de o viata. „Oamenii care isi duc zilele in aceasta cladire sint batrini, si daca vom pierde apartamentul nu mai avem unde sa stam. Dintr-o pensie de 5 milioane, cit am eu, si 3 milioane jumate, cit are sotia, nu putem inchiria un apartament si sa si traim", a precizat Gheorghe Grajdan.In procesul intentat de reprezentantii bisericii, Tribunalul Cluj le-a dat cistig de cauza acestora, iar Asociatia de proprietari din Piata Mihai Viteazul nr. 1 a inaintat un recurs, care a fost respins de Curtea de Apel Cluj pe motiv ca „nu este intemeiat". „Cind ne-au trimis acasa, sentinta aceasta nu avea data pe ea, asa ca nu am putut-o ataca cu recurs. A fost un siretlic de-al lor", este de parere clujeanul.„Am ajuns la capatul puterilor si nu ma pot vedea evacuat din apartamentul pe care l-am cumparat. Sintem cu totii decisi sa mergem la Strassbourg, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pentru ca sintem convinsi ca acolo vom avea parte de dreptate", este hotarit Gheorghe Grajdan. Funar, de partea proprietarilorGheorghe Grajdan a apelat, in demersul sau pentru salvarea apartamentului pe care-l detine de ani buni cu acte in regula, la ajutorul senatorului PRM Gheorghe Funar. „M-am interesat de acest caz, dar nu se poate rezolva de azi pe miine. In momentul de fata, studiez atent legislatia referitoare la retrocedari. Sint foarte indignat de cum se efectueaza retrocedarile in Cluj-Napoca", a mentionat pentru Monitorul de Cluj senatorul Funar.„Am inaintat un proiect referitor la anchetarea Statusului Romano-Catolic comisiilor speciale ale Senatului, proiect care a fost aprobat. Mentionez ca toate retrocedarile catre institutiile de cult au fost efectuate, in ultima perioada, pe baza Statusului Romano-Catolic, de aceea anchetarea acestuia e un lucru foarte important", a mai declarat acesta.