Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Cluj şi Mureş au destructurat un grup infracţional specializat în operaţiuni financiare frauduloase. Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.
Fostul preot Cristian Pomohaci rămâne caterisit şi nu mai poate sluji în biserică, a decis Consistoriul Mitropolitan de la Sibiu, hotărâre validată de Sinodul Mitropolitan condus de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, potrivit unui comunicat de presă remis vineri.
Nu se declară, deocamdată, stare de alertă la Pata Rât. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi prefectul Aurel Cherecheş s-au certat ca la uşa cortului într-o şedinţă care a durat mai bine de două ore fără niciun rezultat.
Pasionat de motociclism și sporturi extreme, Silviu este șofer partener UBER în timpul liber pentru că iubește independența, libertatea de mișcare și faptul că a reușit să cunoască mulți oameni interesanți de-a lungul timpului.
Peste 1100 proiecte au fost deja depuse pentru a primi finanţare din REGIO 2014-2020, în Transilvania de Nord, solicitând aproape 5 miliarde lei, în contextul în care alocarea regională pentru întreg Programul Operaţional Regional este de 858,74 milioane Euro, deci aproape 4 miliarde lei.
Cristian Pomohaci află vineri dacă rămâne caterisit sau nu, decizia Consistoriului Mitropolitan de la Sibiu reunit joi urmând să fie comunicată Sinodului Mitropolitan, care se reuneşte în cursul acestei zile şi urmează să comunice public verdictul în cazul fostului preot, a precizat secretarul Cabinetului Mitropolitului Ardealului, preotul Cristian Vaida.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță o nouă ediție a campaniei „Ai carte, ai parte... de transport public gratuit!”, realizată în parteneriat cu CTP – Compania de Transport Public Cluj-Napoca.