monitorulcj.ro Menu
Economie

Peste 1100 proiecte au fost deja depuse pentru a primi finanţare din REGIO 2014-2020, în Transilvania de Nord (P)

Peste 1100 proiecte au fost deja depuse pentru a primi finanţare din REGIO 2014-2020, în Transilvania de Nord, solicitând aproape 5 miliarde lei, în contextul în care alocarea regională pentru întreg Programul Operaţional Regional este de 858,74 milioane Euro, deci aproape 4 miliarde lei.

De curând s-a închis apelul de proiecte pentru reabilitarea termică a clădirilor publice, iar proiectele potenţialilor beneficiari solicită de aproape 3 ori mai multă finanţare decât suma disponibilă în regiunea Nord-Vest.

Astfel, pentru axa prioritară 3 - Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, Operațiunea B - Clădiri Publice în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, proiectele regiunii au la dispoziţie suma de 187,961 milioane lei, iar “încărcarea” este de 292%. În acest moment, 74 proiecte de reabilitare a clădirilor publice se află în diverse etape de selecţie.


Nu este cea mai mare căutată operaţiune de finanţare REGIO, pentru ca Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, Axa 2, are o încărcare de 636,91%, sute de IMM-uri au depus proiecte şi 245 dintre acestea se află în diverse etape de selecţie.

Mai multe detalii aici http://www.nord-vest.ro/peste-1100-proiecte-au-fost-deja-depuse-pentru-a-primi-finantare-din-regio-2014-2020-solicitand-aproape-5-miliarde-lei/