Vicepimarul municipiului Cluj-Napoca Anna Horvath este singurul reprezentatnt UDMR Cluj care și-a înscris intenția de a candida la primărie pe lista Uniunii.
În căutare de voturi, sub pretextul că vor înnoire, principalale partide politice declanșează operațiunea de racolare a unor personalități care nu fac însă parte din viața politică.
Fiscul se interesează ce studii au patronii din România, ce bani deţin în conturile din străinătate, dacă au datorii şi cine îi poate recomanda că sunt oneşti. Toate aceste întrebări sunt trecute într-un formular pe care patronii trebuie să-l completeze dacă vor să devină plătitori de TVA.
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Administraţia Naţională de Meteorologie în intervalul 21.01 – 25.01.2016 se instituie la nivelul judeţului Cluj codul galben, fenomenele vizate fiind val de frig, ger mai ales noaptea şi dimineaţa.
Cinci elevi din Cluj-Napoca au luat locul întâi la Competiția Europeană de Robotică spațială, concurs organizat sub îndrumarea NASA, care a avut loc în luna ianuarie în Olanda.
La Amsterdam are loc sedința Comitetului director al ACI, în contextul în care Olanda deține până la finele lunii iunie a acestui an Presedinția Consiliului Uniunii Europene.
Curtea Constituţională a decis miercuri că legea prin care sunt introduse pensii pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea înaintată de Guvern.
Elicopterul Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj - Napoca a fost solicitat miercuri dimineaţa pentru evacuarea a 70 de persoane blocate în zona Bâlea-Lac.