monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Imagini feerice din Parcul Central după prima ninsoare – GALERIE FOTO

Foto Saul Pop
Bucuria copiilor, nervii șoferilor! Așa poate fi caracterizată prima ninsoare înregistrată luni în Cluj-Napoca. Perioada cu temperaturi scăzute urmată de ninsori, pe lângă discomfort și îngreunarea traficului rutier, a avut și un efect benefic asupra Clujului.

Dolarul urcă din nou spre 4,20 lei

A doua zi de tranzacţionare din 2016 a fost una negativă pentru leu, acesta depreciindu-se în faţa principalelor valute, după ce în şedinţa precedentă reuşise să se întărească.

Ana Moura revine la Cluj

După un concert sold out în urmă cu doi ani, Ana Moura va concerta din nou, la Cluj, pe 28 februarie 2016, începând cu ora 20:00, la Sala Polivalentă. Evenimentul face parte din turneul de promovare al noului album al artistei intitulat “Moura”, care a fost lansat în 2015, la finalul lunii noiembrie.

ANALIZĂ: 2016, anul alegerilor locale şi parlamentare. Noile reguli electorale

În anul 2016 vor fi organizate alegeri locale şi parlamentare după noi reguli, cu primari aleşi într-un singur tur şi şefi de CJ aleşi indirect, dar şi cu un Parlament mai mic, ales pe liste, PNL având stabilite criterii pentru alegerea lor şi chiar candidaţi, în timp ce PSD amână luarea unor decizii.

Firmele care se ocupă cu deszăpezirea în Cluj, AMENDATE de Poliţie!

Poliţiştii au amendat firmele care se ocupă cu deszăpezirea din Cluj pentru proasta gestionare a situaţiei. Ieri seara, oraşul a devenit practic un imens patinoar, după ce firmele care sunt plătite să cureţe drumurile de zăpadă au întârziat scoaterea utilajelor pe drumuri.

Bazinul de Inot si-a reluat activitatea

Bazinului de Inot aflat in administrarea societatii Turda Salina Durgau S.A. si-a reluat activitatea incepand cu data de 4 ianuarie 2016.