monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj – Noordwijk prin spațiul cosmic

Cinci elevi din Cluj-Napoca au luat locul întâi la Competiția Europeană de Robotică spațială, concurs organizat sub îndrumarea NASA, care a avut loc în luna ianuarie în Olanda.

Sursă foto: Facebook

Elevii de la liceele ”Nicolae Bălcescu” și ”Iuliu Hațieganu”, Tudor Bodea, Ilie Raus, Darius Miclea, Vlad Florea și Vlad Tomoiagă au participat la categoria de vârstă 11-12 ani. Cei cinci copii au fost coordonați de profesoara Carmen Coțop și asistentul universitar doctor Radu Donca.

Pași mărunți spre victorie

Drumul a fost unul greu și anevoios, copiii trebuind să își formeze anumite cunoștiințe și abilități.


Scopul lor? Să creeze un robot care poate să mute o încărcătură de la un capăt al unei Stații Spațiale Internaționale până la celălalt.  

Munca pentru proiect a început în luna mai, iar pașii mici, dar siguri au dus spre o victorie incredibilă, Fiecare pas pe care l-au făcut l-au postat pe pagina de facebook a proiectului, pentru a le da informații celor care îi susțineau. Aceștia au postat poze și filmări pentru a arăta progresul pe care l-au făcut.


Chiar primul lucru pe care l-au învățat tinerii, a fost să construiască un motor de curent continuu folosind o sârmă, o baterie și un magnet.

Nu după mult timp, robotul lor a început să prindă contur. Desigur, s-au făcut teste după teste pentru ca totul să iasă perfect. Partea cea mai grea li s-a părut sincronizarea brațelor robotului, iar unul dintre cele mai fericite momente a fost atunci când au reușit să controleze robotul cu ajutorul telefonului mobil.


Munca pe un an de zile

În 25 iunie 2015, elevii au anunțat calificarea echipei I-Robot în finala internațională ce urma să aibă loc în decembrie în Noordwijk, Olanda la sediul ESTEC.

Cei cinci tineri nu au avut nici un moment de răgaz din momentul în care s-au angajat în această competiție, chiar și în vacanța de vară, când colegii lor pierdeau vremea prin fața blocului, ei munceau într-un laborator de fizică. Știau că speranțele românilor sunt pe umerii lor, că trebuie să facă România mândră.


Vlad Tomoioagă este cel mai recent membru al echipei în ciuda faptului că toți coechipierii lui sunt la liceul Nicolae Bălcescu, iar el aparține unui alt liceu.

”Am mai participat la un alt concurs de robotică, cu proiectul meu personal, iar profesoara care i-a pregătit pe cei patru copii a spus că mă pune și pe mine în echipă cu ei”, spune Vlad.


Elevii au câștigat premiul întâi la categoria lor de vârstă, 11-12 ani, au primit un trofeu și foarte multă experiență.