Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că "cea mai rapidă soluţie", pe care i-a şi propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie asumată apoi răspunderea în Parlament.
Propusă ministru pentru Dialog Social, Aurelia Cristea (PSD) a dialogat marţi cu parlamentarii din comisiile de Muncă şi Protecţie Socială cu un consilier suflându-i la ureche şi cu Maria Grapini, fostul ministru pentru IMM-uri, scriindu-i pe foiţe de hârtie sugestii de răspuns.
Poliţiştii efectuează cercetări faţă de un bărbat de 42 ani, din comuna Mintiu Gherlii, judeţul Cluj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu o companie din Uniunea Europeană, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I, suma încasată fiind egală cu cea din ultimele trei sezoane.
Guvernul Ponta III a primit, marţi, votul Parlamentului, fiind întrunite 346 opţiuni favorabile, în timp ce 192 senatori şi deputaţi s-au exprimat "împotrivă". Votul exprimat în Parlament a fost anunţat în plenuRILE reunite.
Un număr de 43 de edili din judeţul Argeş sunt urmăriţi penal, pentru abuz în serviciu, în dosarul deputatului Mircea Drăghici şi al fostului preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu, în legătură cu atribuirea unor contracte de aproape 3,8 milioane de lei firmei controlate de parlamentar.
Prin gestul său de a-şi da demisia de la şefia Senatului, CRIN ANTONESCU "s-a sinucis politic". Aprecierea a fost făcută de preşedintele PSD, Victor Ponta.
Ca urmare a continuării cercetărilor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu privire la incidentul din data de 24 februarie, în care au fost implicate cinci minore, s-a stabilit că victima ar mai fi fost contactată de acestea şi anterior datei menţionate.
Crin Antonescu a anunţat că demisionează din funcţia de preşedinte al Senatului, declaraţia fiind făcută în plenul Parlamentului, la şedinţa în care se dezbate validarea noului Guvern Ponta.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, că noul Cabinet propus de Victor Ponta se poate numi "Boc 7" sau "Guvernul Ponta – Boc", menţionând că este format prin traseismul folosit în regimul Traian Băsescu şi aplicat de PSD în prezent.
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă a declatat, în timpul vizitei la Washington, că autorităţile de la Chişinău urmăresc cu mare atenţie situaţia din Ucraina. Mai ales că şi Republica Moldova a avut probleme cu o mişcare secesionistă, imediat după declararea independenţei faţă de URSS.
Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, a primit, marţi, vizita unei delegații Bosch, respectiv managerul general Konrad Kaschek, însoțit de managerul comercial Jurgen Ruprecht.
O stradă din cartierul Dâmbul Rotund este un adevărat pericol pentru pietoni. 13 accidente au avut loc anul trecut, iar anul acesta s-au produs două accidente, unul urmat de un deces.
Curtea de Apel București a decis ca cei 8 condamnați în Dosarul Transferurilor să plătească 6 milioane de lei părților civile din dosar. De asemenea, acestora li s-au confiscat și alte sume importante de bani.
Comisia de evaluare a finalizat analiza ofertelor pentru construirea parcului industrial Tetarom IV. Câștigătorul licitației a fost declarată asocierea formată din S.C. ACI S.A. Cluj, S.C. Electromontaj S.A., S.C. Nordo Conforest S.A. și S.C. Erbi ProdcomS.R.L., cu o ofertă de 36.355.757,95 lei fără TVA.
Avocatul Cătălin Ciubotă a lansat o ipoteză-șoc privind condamnările primite de George Copos, Gică Popescu, Gigi Nețoiu, Jean Pădureanu, MM Stoica, frații Becali și Cristi Borcea în Dosarul Transferurilor de jucători.
Forţe ruse care încercuiesc baza aeriană ucraineană de la Belbek, în apropiere de Sevastopol, în Crimeea, au executat foc de avertisment după ce militari ucraineni au încercat să se apropie, a declarat un ofiţer ucrainean pentru AFP.
Dan Radu Ruşanu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti.
Conducerea celor două licee unde învaţă cele cinci minore implicate într-o bătaie a luat primele măsuri împotriva acestora. Comisii de disciplină înfiinţate la nivelul Liceului Teoretic Mihai Eminescu şi a Liceului Sportiv au stabilit pedepsele pe care fetele le vor primi.
153 de elevi clujeni au abandonat şcoala după ce au terminat clasa a VIII-a: unii pe motive financiare, iar alţii pentru că s-au căsătorit sau au plecat în străinătate.
De ieri, bucăţi mari de tencuială dintr-o clădire de pe strada Memorandumului au început să cadă pe trotuar. Imobilul se află în retrocedare, astfel că nu va fi inclus în programul de refaţadizare derulat de Primărie.
Un lucru e sigur! Dorel lucrează şi în domeniul montării indicatoarelor rutiere pe străzile din Cluj-Napoca şi a reuşit să îi bage cu totul în ceaţă pe şoferi.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Palatul Cotroceni, că noul Guvern trebuie să aibă "măcar o legitimitate parlamentară" şi a precizat că programul vechi al Guvernului nu poate fi continuat, având în vedere că "o parte a proiectului USL nu mai există".
Curtea de Apel Bucureşti a anunțat azi sentința în Dosarul Transferurilor de jucători. Instanța a decis să-i trimită după gratii pe toți cei opt inculpați!
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că în acest moment nu este necesar să fie trimise trupe în Ucraina, dar Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la "toate mijloacele" pentru a-şi proteja cetăţenii din această ţară.
Un şofer a filmat și a postat pe canalul Trafictube modul în care se desfăşoară circulaţia în intersecţia străzilor Tache Ionescu şi Septimiu Albini din Cluj-Napoca, acolo unde şoferii, deşi au interzis, intră pe strada pe care a fost instituit sensul unic.
Liderul consilierilor judeţeni ai PDL, Alexandru Coroian, i-a cerut, marţi, preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, să retragă licenţele eliberate operatorilor de transport, pentru ca acestea să revină Companiei de Transport Public Cluj-Napoca.
Preşedintele înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, a murit noaptea trecută, informează presa centrală din Kiev, citându-l pe un lider al opoziţiei, Mikhail Lebed.
Județul Prahova găzduiește, în perioada 5-9 martie, Cupa României la handbal masculin, meciurile urmând a se desfășura în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești și în sala de sport de la Brazi.
La data de 3 martie, un bărbat de 38 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autoturism pe DN15 E 60, din direcţia Turda spre Câmpia Turzii, s-a angajat în depăşirea unei coloane de autovehicule, fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus.
Tratatul dintre Rusia şi Ucraina privind staţionarea Flotei ruse a Mării Negre în Crimeea prevede că Moscova poate avea până la 25.000 de militari în această zonă, au replicat reprezentanţi ruşi la acuzaţiile aduse de occidentali, care consideră această mobilizare drept un act de agresiune.
În 3 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia-Turzii au identificat doi tineri, cu vârsta cuprinsă între 17 şi 18 ani, din comuna Viişoara, judeţul Cluj, care, în noaptea de 26 spre 27 februarie, ar fi pătruns într-un lăcaş de cult de pe raza comunei, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
În capătul străzii Unirii din cartierul Gheorgheni, de mai multe luni, o conductă este spartă şi ca să mascheze situaţia, unele persoane care locuiesc în zonă au acoperit-o cu gunoaie.
Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu 8,2% în ianuarie, comparativ cu acelaşi interval din 2013, la 59.701 operaţiuni, în timp ce ipotecile înregistrate la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliră (ANCPI) s-au redus în aceeaşi perioadă.
Concertul ”Back to Swing” a lui Marius Mihalache, muzicianul care a reușit să confere țambalului valențe, subtilități și rezonanțe incredibile a fost amânat.
Un profesor de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca a dispărut fără urmă de mai bine de două luni. Marius Popa, profesor de geografie la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, a dispărut în cursul zilei de 21 ianurie şi de atunci nu a fost găsit.
“Chiulangita cronică” este la modă printre elevii clujeni. În doar primul semestru al anului şcolar ei au reuşi să însumeze un număr de 376.225 de absenţe nemotivate.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie din municipiul Cluj-Napoca au identificat un bărbat de 40 ani domiciliat în Cluj-Napoca, persoană care, în data de 7 septembrie 2013, în jurul orei 10:30, s-ar fi prezentat la o locuinţă de pe raza municipiului şi sub pretextul verificării instalaţiei de gaze naturale.
Preşedintele PDL Cluj Daniel Buda cere demisia de îndată a premierului Victor Ponta, declarându-l corigent la disciplina de Drept Constituţional, ca urmare a declaraţiilor conform cărora preşedintele Traian Băsescu nu ar putea ataca la Curtea Constituţională Guvernul Ponta 3.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cei care au instrumentat cazul Yanninei Oltean, tânără de 29 de ani care, băută fiind, a spulberat un taximetrist pe Calea Moţilor, au refuzat să facă publice motivele pentru care aceasta nu a fost prezentată unui judecător cu propunere de arestare preventivă.
Simona Halep (foto), locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 25, Monica Niculescu, locul 63 WTA, şi Alexandra Cadanţu, locul 59 WTA, vor lua startul pe tabloul principal de simplu al turneului de la Indian Wells, primele două fiind acceptate în turul 2.
Filarmonica de Stat Transilvania invită melomanii clujeni vineri, 7 martie 2014, de la ora 19, să participe la un concert vocal-simfonic ce curpinde lucrări renumite semnate de Richard Wagner, Leonard Bernstein, Franz Liszt, Pietro Mascagni şi Georges Bizet, sub bagheta lui Tiberiu Oprea, prim-dirijor al Filarmonicii din Piteşti.
Rusia este dispusă pentru negocieri pe tema crizei din Ucraina cu o singură condiție: să fie pus în aplicare acordul de la 21 februarie, a anunţat o sursă din cadrul Ministerului rus de Externe.
Medicii rezidenţi din Cluj ameninţă că vor ieşi în stradă pentru a protesta faţă de faptul că şi-au primit bursele de 150 de euro promise de Guvern încă din luna noiembrie a anului 2013.
Gabriel Oprea, propus ministru al Afacerilor Interne şi vicepremier, a primit, marţi, avizul pentru aceste funcţii din partea comisiilor parlamentare reunite, fiind validat cu 20 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi patru abţineri.
Aurelia Cristea a primit, marţi, avizul comisiilor parlamentare pentru a ocupa funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, fiind validată cu 30 de voturi "pentru" şi 16 "împotrivă".
Marile puteri ale lumii precum Franța, Marea Britanie, Germania, SUA sau Canada, au amenințat Rusia cu măsuri drastice pe toate planurile, inclusiv suspendarea colabărărilor militare sau excluderea din G8 dacă aceasta nu va înceta imediat ocuparea peninsulei ucrainene Crimeea și retragerea trupelor din teritoriu.
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exerciţiu militar surpriză în vestul şi centrul Rusiei să se întoarcă la unităţile lor.
Deputatul PNL Cristina Pocora a spus marţi, la comisiile reunite de muncă, că Aurelia Cristea, propusă pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, nu ar trebui să fie audiată pentru că ea vine din PSD pentru un post care era deja al acestui partid, iar acum se face doar o remaniere.
Aurelia Cristea, propusă pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, este deputat PSD la primul mandat şi a fost timp de patru ani (2006-2010) membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.