monitorulcj.ro Menu
Politică

Aurelia Cristea este audiată în comisia parlamentară. Pocora: Cristea ar fi trebuit să meargă direct la Cotroceni

Deputatul PNL Cristina Pocora a spus marţi, la comisiile reunite de muncă, că Aurelia Cristea, propusă pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, nu ar trebui să fie audiată pentru că ea vine din PSD pentru un post care era deja al acestui partid, iar acum se face doar o remaniere.

"Cred că nu sunteţi printre preferaţii premierului Ponta, pentru că nu ar fi trebuit să fiţi la audiere. Veniţi să ocupaţi un post PSD, dumneavoastră fiind membru PSD, la fel ca în situaţiile domnului Duşa, Pricopie şi Teodorovici", a spus Pocora.

Ea a invocat articolul 85 din Constituţie, precizând că, potrivit acestuia, Aurelia Cristea ar fi trebuit să meargă direct la Cotroceni, fiind vorba doar de o simplă remaniere.


"Nu avem ce să audiem, pentru că este o simplă remaniere pe care o face premierul", a spus Pocora.

Propunerea Cristinei Pocora a fost supusă la vot, fiind respinsă cu 26 de voturi "împotrivă", şase "pentru" şi cinci abţineri.


La ora transmiterii acestei ştiri, Aurelia Cristea este audiată de membrii comisiilor parlamentare pentru muncă şi protecţie socială şi ai comisiilor pentru egalitate de şanse.

Aurelia Cristea, propusă pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, este deputat PSD la primul mandat şi a fost timp de patru ani (2006-2010) membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Aurelia Cristea este din 2010 membru al Consiliului Naţional al PSD şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Cluj.