Mii de persoane au ieşit duminică seara pe străzile capitalei Crimeei, Simferopol, şi Sevastopolului, care găzduieşte flota rusă la Marea Neagră, pentru a sărbători votul favorabil alipirii Crimeei la Rusia, relatează AFP.
Locuitorii din Crimeea au ales duminică, cu 95% din voturile exprimate, alipirea peninsulei ucrainene la Rusia, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne.
Un jandarm clujean în vârstă de 37 de ani, Adrian Petre, a doborât, duminică, recordul mondial la flotări pe dosul palmelor, după ce a făcut 631 de flotări în 15 minute.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis telefonic cancelarului german Angela Merkel că Rusia va respecta rezultatul referendumului din Crimeea, în curs duminică, privind alipirea regiunii ucrainene la Rusia, a anunţat Kremlinul. Uniunea Europeană a condamnat în mod oficial, duminică, referendumul din Crimeea, catalogându-l drept "ilegal şi ilegitim", şi a anunţat că va adopta sancţiuni luni.
Cu binecuvântarea Episcopului de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu şi a PS Mihai Frăţilă, Episcop vicar de Bucureşti, relicva Fericitului Vladimir Ghika, (un fragment din centura pelviană), a fost adusă în Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla, de la Vicariatul greco-catolic din Bucureşti, de către pr. Dan, superiorul Comunităţii călugărilor Congregaţiei "Sf. Ioan Evanghelistul", care şi-a propus să poarte şi să protejeze preţioasa raclă, astfel încât şi credincioşii de pe meleaguri transilvane să se poată bucura de harurile pe care Dumnezeu le revarsă prin mijlocirea Fericitului Ghika.
Duminică, 16 martie, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La tragerile loto de joi, 13 martie, Loteria Română a acordat 12.779 de câştiguri în valoare totală de 697.317 lei.
Aproape toată ţara, inclusiv Capitala, se află sâmbătă sub cod galben de vânt puternic, potrivit unor atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Membrii Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) îi încurajează pe creştini să ia parte în mod activ la alegerile europarlamentare din perioada 22 - 25 mai, contribuind astfel la "perfecţionarea proiectului european".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar putea să se pronunţe, luni, în dosarul "Hidroelectrica", în care sunt inculpaţi fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş şi şase foşti directori ai companiei.
Instanța i-a dat dreptate lui Ionel Ganea în conflictul cu Universitatea Cluj. Fostul dinamovist a amenințat că se va prezenta la antrenamentele echipei dacă cei din conducere nu îi vor achita restanțele salariale în valoare de 200.000 de euro.
Cristian Chivu își va agăța ghetele-n cui mai probabil la finalul sezonului din cauza problemelor de sănătate. Fostului internațional i se va propune însă o funcție în cadrul Federației Române de Fotbal.
Sume importante din banii pentru cultură, alocaţi din bugetul local, merg către TIFF şi proiectele legate de Capitala Europeană a Tineretului 2015 şi candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană.
Ministerele Apărării ale Ucrainei și Rusiei au căzut de acord asupra unui armistițiu în Crimeea până la 21 martie, a anunțat duminică ministrul apărării ucrainean Ihor Teniuk, citat de Reuters.
România a avut anul trecut un excedent comercial de produse agroalimentare, pentru prima dată după anul 1994, de 324,9 milioane euro, faţă de un deficit de 745,5 milioane euro în 2012.
Băncile şi companiile din Rusia retrag miliarde de dolari din băncile occidentale care au operaţiuni în SUA, de teama îngheţării activelor sau altor posibile sancţiuni economice impuse de Washington în contextul crizei din Crimeea, potrivit unor surse bancare mosccovite, citate de Financial Times.
Germanul Nico Rosberg (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Australiei, prima etapă a CM de Formula 1. Colegul său britanic Lewis Hamilton şi cvadruplul campion mondial german, Sebastian Vettel (Red Bull), au abandonat după doar patru, respectiv cinci tururi.
Secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei Nemeth Zsolt a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că autoritățile ungare nu au fost încă informate cu privire la interdicțiile impuse de statul român unor cetățeni maghiari declarați indezirabili, dar că după ce li se va comunica oficial acest lucru vor analiza dacă măsura este în acord cu legislația europeană și internațională.
Nu mai eşti în siguranţă nici când traversezi strada regulamentar! A simţit-o pe propria piele un bărbat de 31 de ani care a fost lovit de o maşină în timp ce traversa pe trecerea de pietoni.
În patru ani de când este voluntar la SMURD Cluj, Cătălin Constantinescu a văzut tragedii cât pentru o viaţă, a intervenit la multe cazuri grele şi sute de persoane sunt în viaţă datorită lui şi colegilor săi de echipă.
Este vorba despre un bărbat de 68 de ani din comuna clujeană Mihai Viteazu. Acesta a suferit multiple leziune după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea şi a fost prins sub el.
Novak Djokovic, locul 2 ATP, şi Roger Federer, locul 8 ATP, se vor afla, duminică, pentru a 33-a oară faţă în faţă (scor 15-17 în acest moment), în finala turneului de 1.000 de puncte de la Indian Wells.
Şoferul unei autoutilitare, care transporta mai multe animale, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp. O persoană a fost GRAV rănită şi transportată la spital.
Nouă şoferi au rămas fără permise de conducere şi alte 169 de persoane au fost amendate: fie pentru că nu au respectat legea rutieră, fie pentru că nu au respectat liniştea şi ordinea publică.
Revista germană Autobild susţine că producătorul auto Dacia, divizie a grupului Renault, îşi va îmbunătăţi gama de modele cu o maşină mică de oraş bazată pe platforma Renault Twingo 2.
Liderul PRM, Gheorghe Funar, a anunţat că Ilie Năstase va candida pe lista PRM pentru Parlamentul European, la alegerile europarlamentare din 25 mai. Fostul tenismen spune însă că nu a luat încă o decizie în acest sens.
Mai mult de jumătate dintre bărbaţi sunt mai afectaţi dacă partenera de viaţă are o aventură sexuală, decât dacă aceasta este infidelă emoţional, potrivit unui studiu recent efectuat de cercetătorii americani, conform dailymail.co.uk.
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată de Pro TV, că dacă Victor Ponta decide să candideze la Preşedinţie va fi sprijinit de toţi social-democraţii, în caz contrar PSD urmând să se îndrepte spre următorul candidat, Geoană precizând că numele său "este acolo".
Evoluţia raportului euro/leu a fost una cu o volatilitate minimă, de circa un ban, la aceasta contribuind temerile investitorilor că BNR ar putea interveni din nou în piaţa valutară, în contextul în care situaţia din Ucraina/Crimeea nu şi-a găsit o rezolvare.
Europarlamentarul Cristian Preda a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie care îi înfăţişează pe Traian Băsescu, Adrian Papahagi şi Theodor Paleologu, într-un restaurant, după mitingul Mişcării Populare.
Carburanţii se vor scumpi cu 7 eurocenţi pe litru, astfel cel mai ieftin sortiment de benzină va fi de 6,40 lei, iar motorina va fi de minimum 6,50 lei pe litru!
Un milion şi jumătate de alegători din Peninsula ucraineană Crimeea au început să voteze duminică în vederea unei alipiri la Rusia, într-un scrutin denunţat de întreaga lume, dar susţinut de Moscova şi al cărui rezultat nu ridică nicio îndoială.