monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Se pregăteşte un Cod al insolvenţei

Ministerul Justiţiei va publica la începutul lunii august proiectul Codului insolvenţei, urmând ca în septembrie actul să fie definitivat, în urma propunerilor primite din partea instituţiilor implicate, şi să fie prezentat Guvernului, spre aprobare, şi ulterior Parlamentului.

Condiţiile puse referendumului respectă recomandările Comisiei de la Veneţia

Curtea Constituţională a României a anunţat că cele două condiţii impuse legii referendumului şi anume reducerea cvorumului la 30% şi introducerea condiţiei votului a 25% din alegători, respectă legea fundamentală, jurisprudenţa şi recomandările Comisiei de la Veneţia, potrivit Mediafax.ro.

Primele carduri de sănătate vor fi gata la sfârşitul lunii iulie

Card de sănătate, sursă foto: www.evz.ro
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Cristian Buşoi a decarat, joi, că primele 200.000 de carduri de sănătate vor fi gata până la sfârşitul lunii iulie urmând ca până la sfârşitul anului un număr de 7,5 milioane de astfel de carduri să fie produse de Imprimeria Naţională, informează Agerpres.ro.

Report uriaş la extragerile de joi ale Loteriei Române

Peste 10,3 milioane de euro este valoarea reporturlui la categoria I, la Loto 6/49 informează Loteriei Române. Joi, 4 iulie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce duminică, 30 iunie, au fost acordate 55.836 de premii în valoare totală de peste 3,2 milioane lei, informează Loteria Română.
Susă foto: www.realitatea.net

Angajatorii din EU ar putea fi obligaţi să ia măsuri în cazul persoanelor cu handicap

O hotărâre a Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) ar putea obliga angajatorii din statele UE să ia măsuri eficiente şi practice ţinând seama de fiecare situaţie individuală, pentru a permite oricărei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, prin această decizie urmărind-se discriminarea acestor persoane.

Cluj IT Cluster cere platformă cu informaţiile de interes public

Membrii clusterului au trimis deja către premierul Victor Ponta o scrisoare deschisă prin care solicită accelerarea adoptării de către statul român a standardelor Open Data şi urgentarea realizării unei asemenea platforme, care va permite accesul liber şi gratuit la toate informaţiile de interes public din organizaţiile guvernamentale şi care să faciliteze consultarea acestora din partea cetăţenilor şi a mediului de afaceri.

Două licee din Cluj, printre cele mai “râvnite” licee din România

Sursă foto: www.adevarul.ro
Concurenţa pentru locurile la liceele cele mai bune din ţară este mult mai mare în acest an, comparativ cu anul trecut. Aceasta se datorează şi faptului că numărul elevilor care au obţinut note peste 5 la Evaluarea Naţională este cu 10 % mai mare decât în 2012, când doar 66,12% elevi cu note peste 5, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei.

România a urcat în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României ocupă locul 33, cu 732 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna iunie, dat publicităţii, joi, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.

Alex Velea divorţează!

Scandalul din triunghiul conjugal Alex Velea – Ana, soţia artistului - Antonia se îndreaptă spre un final aşteptat.

Sandu: „Popescu este un om indicat să conducă FRF“

Mircea Sandu, președintele FRF,a declarat că Gheorghe Popescu este o persoană potrivită să conducă forul de la Casa Fotbalului și că nu s-a răzgândit în ceea ce priveşte decizia sa de a nu mai candida.

Ce s-a întâmplat cu steagurile americane înfipte pe Lună acum 43 de ani?

Specialiştii sunt de părere că steagurile americane înfipte pe suprafaţa Lunii în urmă cu 43 de ani de astronauţii misiunii Apollo sunt încă acolo dar nu mai păstrează nimic din identitatea ţării care aniversează astăzi îşi serbează Ziua Naţională, scrie Gizmodo.

Căprior de 2500 de euro, împuşcat de doi clujeni

Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au identificat în flagrant pe Cornel M. şi Nicolae C., ambii din Fizeşu-Gherlii, care au fost depistaţi în timp ce desfăşurau activităţi de braconaj cinegetic.

Voronin l-a OCĂRÂT pe Băsescu! De ce?

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat nemulţumit de invitaţia adresată preşedintelui român, Traian Băsescu, de a vizita R.Moldova, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică de joi.

Gică Popescu va candinda la alegerile FRF

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că va candida la alegerile următoare pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF).

Mechel Câmpia Turzii concediază 148 de angajaţi

sursa foto: jurnalul.ro
Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, măsura fiind anunţată de liderul de sindicat, Ioan Pascu, potrivit căruia decizia este "ilegală".

RECENSĂMÂNT 2011: Câţi ortodocşi există în România?

Un număr de 18.861.900 de persoane şi-au declarat religia la Recensământul din 2011, 86,5% arătând că sunt ortodocşi, 4,6% romano-catolici, 3,2% reformaţi, 1,9% penticostali şi 0,2% "fără religie" sau atei, potrivit rezultatelor definitive privind populaţia anunţate joi de INS.

Câţi analfabeţi are România?

Datele finale ale recensământului din 2011 arată că 44,2% din români au un nivel de educaţie scăzut, 44,2% au declarat că au un nivel de educaţie mediu, doar 14,4% au studii superioare, iar 245.400 sunt persoane analfabete.

RECENSĂMÂNT 2011: Câţi maghiari şi romi sunt în România

Maghiarii şi romii sunt cele mai numeroase minorităţi etnice din România, populaţia de etnie maghiară fiind de 1.227.600 de persoane (6,5%), iar numărul celor care s-au declarat romi fiind de 621.600 (3,3%), potrivit rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011.

Se pregăteşte un Cod al insolvenţei

Ministerul Justiţiei va publica la începutul lunii august proiectul Codului insolvenţei, urmând ca în septembrie actul să fie definitivat, în urma propunerilor primite din partea instituţiilor implicate, şi să fie prezentat Guvernului, spre aprobare, şi ulterior Parlamentului.

Află CUM SLĂBEŞTI în funcţie de vârstă!

Fiecare femeie trebuie să ţină cont de vârstă atunci când vine vorba despre alimentaţie şi cure de slăbire deoarece organismul se schimbă o dată cu vârsta, metabolismul devine tot mai lent, modificările hormonale influenţează starea de spirit, forma corporală şi sănătatea, iar sistemul digestiv nu mai funcţionează ca în tinereţe.

Duel românesc la Wimbledon - junioare

Ioana Ducu
Româncele Ioana Loredana Roşca şi Ioana Ducu vor fi adversare, joi, în optimile de finală ale probei de dublu a junioarelor în turneul de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Clujul ocupă locul 4 în topul celor mai populate judeţe

Clujul se situează pe locul 4 în topul celor mai populate judeţe din România
Potrivit rezultatelor definitive ale celui mai recent recensământ, din 2011, municipiul Bucureşti are cea mai mare populaţie din ţară, de 1,88 milioane persoane, urmat de judeţul Iaşi cu 772.300 locuitori, Prahova cu 762.900, Cluj cu 691.000 locuitori.

Little People Cluj, cei mai buni din 136 de ONG-uri din Europa

Little People Cluj a fost desemnat cel mai bun ONG din Europa
Asociaţia Little People din Cluj a câştigat un premiu de 40.000 euro, bani care vor fi folosiţi pentru a-i învăţa pe copiii şi tinerii afectaţi de cancer să înţeleagă şi să gestioneze mai bine temerile care apar în urma unui astfel de diagnostic.

CFR a învins cu 2-1 pe Maccabi Haifa

Velayos, in actiune pentru CFR
CFR Cluj a câștigat amicalul de miercuri seara, disputat în compania israelienilor de la Maccabi Haifa, prin reușitele semnate de Batin și Tade.

FMI sprijină măsurile sociale şi economice ale guvernului bulgar

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a exprimat miercuri sprijinul pentru guvernul bulgar, puternic criticat de către populaţie, în eforturile sale de a ajuta persoanele cele mai defavorizate şi întreprinderile, menţinând în acelaşi timp o anumită stabilitate fiscală, informează joi AFP.

Proteste în toată Transilvania împotriva proiectului de regionalizare

Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a anunţat că vrea să organizeze proteste în peste o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare
Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a anunţat, miercuri, că în 20 iulie vrea să organizeze proteste în peste o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare şi pentru obţinerea autonomiei în zona locuită majoritar de maghiari.