Actualitate
De la BAC, la spital. Ce au păţit trei elevi pentru că au încercat să copieze!
Trei adolescenţi din Târgu Jiu au avut nevoie de o intervenţie medicală după ce le-au rămas blocate în urechi minicăştile pe care le cumpăraseră cu scopul de a copia la examenul de bacalaureat, potrivit Mediafax.ro.
Potrivit şefului Secţiei ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, dr. Gheorghe Stanciu, tinerii au ajuns la spital după ce nu au mai putut să îşi scoată din urechi sistemele hands-free cu magnet pe care le achiziţionaseră prin comenzi făcute pe internet, cu scopul de a copia la bacalaureat.
"Sunt la fel de mici ca o baterie de ceas şi cu ele, probabil, recepţionează din afară răspunsurile care îi interesează pe ei. Ele se scot din ureche cu un magnet special, dar dacă în interior există cerumen sau e acolo vreo otită supurată, căştile astea se lipesc şi nu mai pot fi scoase", a afirmat Stanciu.
Medicul a explicat că pentru a extrage din urechi aceste dispozitive a folosit un magnet puternic, folosit de obicei la Secţia Oftalmologie pentru a îndepărta din ochi fragmente metalice.
"Dacă nu se bâzâie ei prea mult în ureche şi vin la noi repede cu acest magnet putem scoate uşor aceste dispozitive. Dacă lucrurile se complică se poate ajunge şi la o intervenţie chirurgicală. Nu am avut anul acesta, dar în alţi ani au fost cazuri, chiar şi la părinţi care, probabil, au vrut să verifice şi ei cum se aude prin căştile astea", a precizat şeful secţiei ORL din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.
El a mai afirmat că două dintre cazurile la care a intervenit acum au fost chiar înainte de începerea examenelor scrise de la bacalaureat, tinerii spunându-i că au vrut să testeze căştile, după care nu au mai putut să le scoată din urechi.