Actualitate
Reţeta miraculoasă a lui Dorel Vişan pentru vindecarea unei boli teribile
Actorul clujean Dorel Vişan a reuşit să scape de hepatită cronică virală cu ajutorul medicinei naturiste, după ce un medicament puternic folosit în tratarea acestei boli nu a avut efectul dorit.
Dorel Vişan a aflat, întâmplător, în urmă cu câţiva ani că suferă de hepatită cronică virală.
A început imediat tratamentul cu interferon, despre care spune că “este un medicament extraordinar, dar are nişte reacţii secundare teribile, care pot mai degrabă să strice, decât să repare în organism. Poţi să-l iei, să te chinui degeaba şi să n-aibă nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit şi vindecat total”.
Actorul clujean a povestit pentru Formula AS că în acea perioadă a cunoscut un medic mai tânăr, care l-a orientat spre medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară. Aşa a ajuns să îşi planifice singur vindecarea, iar acum este un om vindecat. “Eu aşa am procedat, şi mi-am planificat ca în 3 săptămâni să scap de viruşii care mi-au atacat ficatul şi aşa a fost, în 3 săptămâni n-a mai fost nici un virus. După alte 3 săptămâni au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: virus hepatic nedetectabil. Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci aşa să fie şi aşa a fost. Asta înseamnă să planifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi. Aşadar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, programul acela chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat aşa, adică şi-au imaginat vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat”, a spus Dorel Vişan.