Societatea GFU Gesellschaft fur Unfali und Schadenforschung vă informează: Noi modalităţi de lucru, progres şi succese cu noile proteze din Germania
În urma părăsirii Parlamentului, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, nu va mai fi judecat în dosarul de corupţie de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul care l-a condamnat pe Adrian Năstase la închisoare cu executare, scrie rtv.net.
Procedura de privatizare în cazul Poştei Române trebuie finalizată până la jumătatea acestui an, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.
Asigurarea stabilităţii financiare prin intermediul căsătoriei pare a fi în zilele noastre mult mai importantă pentru tinerii bărbaţi decât pentru tinerele femei, afirmă autorii unui studiu realizat în Marea Britanie.
Preşedintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun din România, Petru Bota, afirmă că preţul de achiziţie al tutunului ar trebui să crească cu 25 la sută, pentru că altfel producătorii nu vor putea rezista pe piaţă, întrucât au apărut noi cheltuieli.
Preşedintele Curţii de Onoare şi Arbitraj (COA) a PNL, Ingrid Zaarour, acuză conducerea partidului de "abuz" şi încălcarea Statutului PNL în urma unei decizii de suspendare a activităţii acestui organism luată la nivelul Delegaţiei Permanente, conform unei adrese obţinute de Mediafax.
Sâmbătă a avut loc primul concurs de pescuit păstrăv la copcă din România, pe lacul La Sote din localitatea clujeană Ciurila.
Suporterii echipei CFR Cluj care vor face deplasarea la Milano, pentru a asista la meciul dintre „feroviari“ și Inter, din cadrul șaisprezecimilor de finală ale Europa Leagua, își pot cumpăra bilete la această partidă de la casele stadionului San Siro.
Luni a avut loc Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la FC Universitatea Cluj.
Reducerea TVA la 9% pentru pâine ar putea fi aplicată de la 1 iulie ca proiect-pilot dacă veniturile bugetare vor creşte asfel încât să acopere deficitul de 200 de milioane de lei generat de această decizie, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, la finalul întrevederii cu FMI.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că, prin recenta solicitare de extindere cu două luni a actualului acord cu Fondul Monetar Internaţional, Victor Ponta îşi arată adevărata faţă şi admite faptul că măsurile luate de Guvernul Boc acum mai bine de 3 ani, şi atât de blamate de întregul bloc USL -ist, au fost de fapt cele mai bune şi benefice măsuri pentru România.
Unii liberali s-au declarat „stupefiaţi“ de ideea lui Călin Popescu Tăriceanu privind alegerea unui candidat la prezidenţiale print-un scrutin intern. Aceasta pentru că, au subliniat ei, Crin Antonescu a fost ales şi validat deja în cadrul Congresului de anul trecut drept candidatul USL la Preşedinţie.
În România criza a pus în mişcare grupuri importante de persoane, doar în 2011 aproximativ 25.000 de oameni alegând să părăsească Bucureştiul şi să se stabilească în Provincie. Potrivit unei analize businessmagazin.ro., o bună parte dintre cei care se mută sunt tineri activi, de peste 30 de ani, care au ajuns la un anumit statut social, lucrând în corporaţii pe posturi de conducere.
Silviu Matei, director general în cadrul FRT și Ciprian Porumb, căpitanul nejucător al echipei României de Cupa Davis, susțin că Victor Hănescu nu a venit la lot pentru că nu a acceptat oferta financiară propusă.
Românii care pleacă în străinătate fac un sacrificiu pentru un trai mai bun, nu se duc să strice obiceiurile, cultura şi comportamentul unei societăţi, a declarat, luni, secretarul de stat din Ministerul Muncii Codrin Scutaru, răspunzând unei întrebări privind îngrijorările britanicilor, scrie Mediafax.
Microîntreprinderile care au realizat în anul precedent venituri sub nivelul de 65.000 euro sunt obligate începând cu data de 1 februarie 2013 să plăteasca impozit de 3% asupra veniturilor realizate conform modificărilor aduse la Codul Fiscal prin OG nr.8/2013.
Preşedinţii de consilii judeţene liberali susţin că o discuţie despre desemnarea candidatului PNL la Preşedinţie este depăşită şi punctează că prin rezoluţiile adoptate anul trecut s-a stabilit că liderul liberalilor, Crin Antonescu, va fi candidatul la această funcţie.
În urma unui flagrant şi a şapte percheziţii efectuate în judeţul Bistriţa-Năsăud, şapte suspecţi de trafic şi consum de droguri de risc au fost reţinuţi. A fost ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de 10 grame de cannabis şi 750 grame rezină de cannabis (haşiş).
Guvernul a promis FMI că, până la începutul lunii iulie a acestui an, va modifica modul de calcul al impozitelor pe proprietate, care vor fi stabilite în funcţie de destinaţia imobilului, comparativ cu sistemul actual care stabileşte cote diferenţiate pentru persoane fizice şi firme, scrie Mediafax.
Clujeanul Mircea Pop, catalogat „prinţul bugetar” datorită averii sale a demisionat, ieri, din funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).
Farmec a dezvoltat o nouă gamă de produse bogate în ingrediente naturale, destinate îngrijirii tenului, corpului, mâinilor şi părului.
Marele Bal al Operei, eveniment unic de impact național, amplă manifestare cultural-artistică polivalentă şi gală dedicată valorii, a devenit o tradiţie la Cluj-Napoca din 1992 și a ajuns anul acesta la cea de-a XVIII-a ediție.
Ridicarea şi transportarea gunoiului menajer se va scumpi în Cluj-Napoca. Firmele de salubritate vor o majorare cu peste 27%, dar Primăria nici nu vrea să audă de o creştere atât de mare.
Pista de 3.500 de metri a Aeroportului Internațional Cluj este afectată de centura Vâlcele-Apahida, la capătul pistei existând o porţiune care ar putea obtura zborurile avioanelor, iar investiția necesară pentru a remedia problema se ridică la 10 milioane de euro.
Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca organizează un eveniment cultural-educativ cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la apariţia publicaţiei Transilvania şi a 160 de ani de la apariţia publicaţiei Telegraful Român.
Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a fost învinsă în deplasare de formația Olimpia Brașov, scor 64-87.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, l-au depistat pe ieri pe U. ILMAZ, cetăţean turc cu domiciliul în România, care a purtat fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, având destinaţia autoapărare, respectiv un pistol marca RECK fără serie cal. 9 mm.
Fondul Monetar Internaţional a agreat în principiu extinderea cu două luni a acordului stand-by, a anunţat premierul Victor Ponta, la finalul discuţiilor avute, luni, cu delegaţia FMI.
Contractele managerilor de spitale vor fi amendate astfel încât aceştia să poată fi înlocuiţi în urma unor evaluări trimestriale, dacă spitalul înregistrează datorii pentru trei luni consecutive, conform scrisorii de intenţie convenite de Guvern cu FMI şi obţinute de MEDIAFAX.
Pacientul va plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (coplata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi obţinută de MEDIAFAX.
Valorile termice vor continua să se situeze în limite apropiate de normele climatologice în decursul lunii februarie, cu temperaturi încadrate între -5 şi zero grade Celsius, mai ales în Transilvania şi Moldova.
Mircea Irimie spune că a plecat din PDL din cauza primarului Tudor Ştefănie, pe motiv că nu a avut libertate de exprimare şi că actualul preşedinte al democrat liberalilor turdeni i-ar fi îngrădit evoluţia politică.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) efectuează cercetări faţă 10 persoane, acuzate că au sustras articole de îmbrăcăminte aparţinând firmei Armani, în valoare de 2 milioane euro.
Cunoscutul regizor Radu Gabrea (Cocoșul decapitat, Călătoria lui Gruber, Trei zile până la Crăciun, Mănuși roșii) își prezintă la Cluj-Napoca ultima producție: lungmetrajul documentar Evrei de vânzare. Premiera va avea loc miercuri, 30 ianuarie, de la ora 21:00, la Cinema Victoria, iar la finalul proiecției Radu Gabrea va răspunde întrebărilor publicului.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat luni în şedinţa de îndată a Consiliului Local că Primăria nu va cumpăra hotelul Continental atâta timp cât situaţia juridică a imobilului este neclară. Primăria are drept de preemţiune la cumpărare, după ce statul român, prin Ministerul Culturii, a anunțat că nu înțelege să-și exercite dreptul de preempțiune.
Sâmbătă, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, sub preşedinţia IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei s-au desfăşurat lucrările anuale ale Adunării eparhiale, în care a fost analizată retrospectiv întreaga activitate a Arhiepiscopiei Clujului din anul 2012, sub aspect administrativ, economic şi cultural. Potrivit datelor ofeite de Arhiepiscopie, credincioşii clujeni au donat anul trecut aproape un milion de euro în 2012.
Reprezentanţii Consiliului Local Cluj au anunţat că în cursul dimineţii de azi, la nivelul judeţului Cluj, nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia autovehiculelor desfăşurându-se în condiţii de iarnă.
Sâmbătă, o patrulă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca care asigura măsurile de ordine publică în zona pieţei „Oser” a prins o persoană care comercializa DVD-uri şi CD-uri piratate.
Echipa naţională de handbal masculin a Spaniei a câştigat pentru a doua oară în istorie Campionatul Mondial, după ce a învins, duminică, în finală, la Barcelona, cu scorul de 35-19 (18-10), reprezentativa Danemarcei, informează AFP.
Acţionarul majoritar al clubului de fotbal Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, a convocat luni la prânz Adunarea Generală a Acţionarilor de la clubul Universitatea, şedinţă care urmează să aibă loc la baza Sportivă Dan Anca. Această adunare AGA va avea loc deoarece Marginean doreşte să reia procedura intrării în insolvenţă a clubului.
Ministerul american al Apărării îşi va majora de cinci ori numărul angajaţilor însărcinaţi cu asigurarea securităţii informatice, relatează Washington Post, preluat de AFP.
Toyota Motor Corp a recâştigat în 2012 titlul de cel mai mare producător auto din lume datorită vânzărilor record, depăşind astfel rivalele General Motors (GM) şi Volkswagen (VW), transmit AP şi Reuters.
Electric Castle Festival organizat de Boiler Events în perioada 21-23 iunie 2013 va avea loc la Castelul Bánffy din Bonțida, în apropiere de Cluj-Napoca. Prima ediție a festivalului clujean va debuta într-o locație unică și neconvețională, având în line-up unele din cele mai importante nume internaționale și autohtone din scena electronică de DJ și live acts.
Senatorii sunt convocaţi, luni, în sesiune extraordinară, pe ordinea de zi a şedinţei de plen aflându-se proiectul de lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dar şi aprobarea unei ordonanţe de urgenţă privind majorarea pensiilor cu 4%.
Secretarul de Stat american în exerciţiu Hillary Clinton nu exclude o eventuală candidatură în alegerile prezidenţiale din 2016, într-un interviu comun cu preşedintele Barack Obama.
Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a câştigat turneul ITF de la Antalya (Turcia), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, după ce a dispus în finală de unguroaica Reka-Luca Jani (N. 5), cu 6-2, 6-2.
Administraţia Naţională de Meteorologie va emite în această săptămână doar avertizări de ceaţă pe termen scurt şi, eventual, de polei pentru noaptea de 30 spre 31 ianuarie în estul ţării, ninsorile urmând să fie slabe şi fără viscol în această perioadă, a anunţat directorul instituţiei, Ion Sandu.
Numerele extrase duminică la 6/49 sunt 40, 18, 25, 33, 39 şi 43, iar numărul "Noroc" este 5878946.