monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Filmul "Poziţia copilului", în competiţia pentru Ursul de Aur, la Berlin

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, este singurul lungmetraj românesc inclus în selecţia oficială a celei de-a 63-a ediţii a Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7 - 17 februarie 2013), informează Direcţia Comunicare a Institutului Cultural Român (ICR), într-un comunicat transmis, vineri, Agerpres.

Adele va cânta melodia 'Skyfall' la ceremonia Oscarurilor de la 24 februarie

Cântăreaţa britanică Adela va interpreta melodia nominalizată la Oscar, 'Skyfall', de pe cea mai recentă producţie din seria James Bond, în cadrul prestigioasei ceremonii de decernarea a premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc în februarie la Hollywood, relatează AFP.

Euro a atins maximul ultimelor 11 luni faţă de dolar

Euro s-a apreciat vineri la maximul ultimelor 11 luni faţă de dolar, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că băncile vor rambursa anticipat săptămâna viitoare o parte mai mare decât s-a anticipat din împrumuturile de urgenţă pe termen de trei ani primite în decembrie 2011, scrie Mediafax.

Băsescu propune ca şefii DNA şi Ministerului Public să fie selectaţi de CSM ca soluţie de ieşire din blocaj

Preşedintele Traian Băsescu propune ca şefii DNA şi Parchetului General să fie selectaţi de Consiliul Superior al Magistraturii ca soluţie pentru ieşirea din blocaj, după ce iniţial a avansat ideea, la întâlnirea cu premierul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, de creare a unei comisii formate din reprezentanţi ai Preşedinţiei, CSM şi Ministerul Justiţiei, variantă despre care susţine că a eşuat.

STUDIU: Femeile par mai bătrâne… MIERCUREA

Femeile par mai bătrâne în fiecare miercuri, la 15h30, arată un studiu desfăşurat de marca de produse cosmetice bronzante St Tropez, 12% dintre cele intervievate afirmând că miercurea este pentru ele cea mai stresantă zi a săptămânii.

6 studenţi străini, prinși că locuiau ilegal în Cluj

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat în perioada 17 – 23 ianuarie a.c., mai multe acţiuni pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Daniel Buda: În privinţa revizuirii Constituţiei, PDL susţine Parlamentul unicameral şi regionalizarea prin renunţarea la judeţe

PDL va participa la dezbaterile pentru revizuirea Constituţiei şi va susţine Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi, păstrarea imunităţii parlamentarilor raportată strict la declaraţiile politice, dizolvarea Legislativului în cazul invalidării unui referendum de demitere a şefului statului, regionalizarea prin renunţarea la judeţe şi menţionarea unui deficit de 3% din PIB, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Daniel Buda, preşedinte al Comisiei democrat-liberale pentru revizuirea Constituţiei şi fost preşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

Cursuri suspendate în 96 de şcoli din Moldova

Cursurile au fost suspendate vineri în 96 de unităţi de învăţământ, dintre care 66 în judeţul Vaslui, 25 în Galaţi, patru în Iaşi şi una în Bacău, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

PDL Turda are un nou lider în Consiliul Local

După plecarea lui Mircea Irimie în Parlamentul României şi apoi schimbarea "macazului" politic spre Partidul Conservator, Partidul Democrat Liberal din Turda a rămas fără lider în Consiliul Local.

Proiecții despre Holocaust, în weekend la Cinema Mărăști

În perioada 26-27 ianuarie 2013, UN Youth Association Cluj organizează în parteneriat cu Cinema Mărăşti  două proiecţii cinematografice cu scopul de a marca „Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului”.

Profitul Samsung a crescut cu 76% în trimestrul patru

Profitul net al Samsung Electronics a crescut cu 76% în trimestrul patru din 2012, la 6,55 miliarde de dolari, însă compania a avertizat că rezultatele operaţionale din acest an ar putea fi afectate cu cel puţin 2,8 miliarde de dolari de aprecierea wonului sud-coreean.

La Cluj nu sunt drumuri județene închise

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj, în cursul dimineţii zilei de 25.01.2013, la nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia autovehiculelor desfăşurându-se în condiţii de iarnă.

Artificii spectaculoase cu ocazia Unirii Mici

Câteva mii de clujeni au urmărit joi seara în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, focul spectaaculos de artificii, cu ocazia împlinirii a 154 de ani de la Mica Unire. Primarul Emil Boc a dat tonul numărătorii inverse, după care, timp de aproximativ 20 de minute, cerul a fost brăzdat de artificii multicolore. Evenimentul s-a încheiat cu Hora Unirii, la care s-au prins sute de clujeni.

Cehii îşi aleg noul preşedinte

Fostul prim-ministru social-democrat ceh Milos Zeman şi actualul ministru de externe, aristocratul pro-european Karel Schwarzenberg, se vor confrunta vineri şi sâmbătă în turul doi al alegerilor prezidenţiale, ei depunând în ultimele zile eforturi pe reţelele de socializare pentru a-i convinge pe alegători, comentează agenţia EFE.

A DECEDAT umoristul, scenaristul şi regizorul DAN MIHĂESCU

Cunoscutul umorist, scenarist şi regizor Dan Mihăescu, autorul unor memorabile scheciuri şi scenete scrise pentru nume mari ale comediei româneşti, precum Toma Caragiu şi Dem Rădulescu, a murit joi seară, la vârsta de 79 de ani.