Politică
Daniel Buda: „Guvernul Ponta practică o politică de „sapă de lemn”“
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că, prin recenta solicitare de extindere cu două luni a actualului acord cu Fondul Monetar Internaţional, Victor Ponta îşi arată adevărata faţă şi admite faptul că măsurile luate de Guvernul Boc acum mai bine de 3 ani, şi atât de blamate de întregul bloc USL -ist, au fost de fapt cele mai bune şi benefice măsuri pentru România.
Daniel Buda aminteşte că „trio- ul politic Ponta- Antonescu- Voiculescu nu ratau nici o ocazie de a împroşca cu noroi şi de a discredita acţiunile Guvernului Boc“. Acum, după mai bine de 8 luni de Guvernare USL, premierul Ponta nu numai că păstrează măsurile luate de Guvernul Boc, ba mai mult, încearcă, sub schimbarea denumirii măsurilor, să şi le asume ca măsuri proprii, atrage atenţia liderul PDL Cluj.
„În privinţa noului acord cu FMI, suntem surprinşi de faptul că premierul Ponta nu se mai afişează pe toate canalele media pentru a le reaminti românilor cuantumul anual al datoriei pe cap de locuitor, aşa cum făcea odinioară. România va avea, în viziunea USL, soarta care va asigura „băltirea” în situația actuală și nicidecum dezvoltarea și prosperitatea, promise de Victor Ponta în campania electorală. Măsurile populiste şi iresponsabile, prin cheltuirea banului public printr-un exces de ajutor social şi lipsă de investiţii şi creare de noi locuri de muncă, nu vor duce la altceva decât la o nemeritată politică de „sapă de lemn” faţă de cetăţenii României“, a declarat Buda, într-un comunicat de presă.