monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Eckstein: “Indiferent dacă voi câştiga sau nu, voi activa în UDMR”

Consilierul prezidenţial Peter Eckstein Kovacs, candidat la şefia UDMR, a declarat ieri, la Satu Mare, că dacă va fi ales preşedinte al formaţiunii la congresul din 26-27 februarie, va demisiona din funcţia de consilier pe probleme de minorităţi al preşedintelui Traian Băsescu. “Dacă voi ajunge preşedinte al UDMR-ului voi demisiona din postul de consilier prezidenţial. Este o situaţie de incompatibilitate care nu poate să fie păstrată. Indiferent de situaţie, dacă voi câştiga sau nu, voi continua să activez în UDMR. Eu sunt sigur că voi colabora foarte bine şi cu Kelemen Hunor şi cu Gergely Olosz în continuare. Şansa mea este că delegaţii la congres, sper sincer, vor avea posibilitatea să voteze într-adevăr în secret”, a spus Eckstein Kovacs, citat de Agerpres.

Deputatul PDL Negruţ, curtat de PSD

Deputatul PDL Clement Negruţ, care săptămâna trecută a demisionat din funcţiile politice deţinute în organizaţia Alba, are uşile deschise în Partidul Social Democrat, a declarat ieri liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu. Negruţ a precizat că şi-a dat demisia nemulţumit de modul în care au decurs alegerile Consiliului de Coordonare Judeţean Alba, susţinând că acestea au fost nedemocratice şi că au fost o “mascaradă”, în care au avut loc “o serie de manipulări şi incidente”. El a subliniat şi că nu poate accepta ca imaginea sa de “parlamentar, deocamdată, al Puterii să aibă de suferit de pe urma unor incidente gen Păsat sau Ridzi, momente în care parlamentarii PDL ar fi trebuit să dea un semnal clar împotriva oricăror suspiciuni de vinovăţie şi să dovedească faptul că sunt împotriva corupţiei”.

Cererea lui Vîntu de recuzare a judecătoarei Bogdan, respinsă

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, cererea de recuzare a judecătoarei Camelia Bogdan formulată de avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu, în procesul în care omul de afaceri este judecat pentru favorizarea infractorului. Urmează ca instanţa să stabilească un nou termen de judecată, pentru continuarea procesului. Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului în dosarul privind fuga din ţară a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI. În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei omul de afaceri Octavian Ţurcan şi şoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian.  Agerpres

“PDL nu va mai avea un lider ca Băsescu”

Declaraţia îi aparţine deputatului Sulfina Barbu (foto), unul dintre politicienii apropiaţi preşedintelui. Pe cine vede ea în fruntea PDL? PDL nu va mai avea un lider ca Băsescu şi va avea nevoie de o conducere care să regăsească busola, a declarat ieri deputatul PDL Sulfina Barbu, într-un interviu acordat Ziare.com. Deputatul PDL – despre care se ştie că este unul dintre politicienii foarte apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu – susţine că Monica Macovei şi Cristian Preda, dar şi Teodor Baconschi şi Sever Voinescu au mari şanse pentru a accede în funcţia de preşedinte al formaţiunii politice, ocupată în prezent de premierul Emil Boc. Având în vedere că partidul nu va mai avea o personalitate la fel de puternică precum Traian Băsescu, la conducere va fi nevoie de colegialitate, adaugă Sulfina Barbu. În ceea ce priveşte posibilitatea scindării partidului, vehiculată recent în presă, Sulfina Barbu respinge categoric această variantă. PDL nu are vocaţia scindărilor, aşa cum s-a întâmplat cu PSD şi mai ales PNL, susţine deputatul democrat-liberal, precizând ca la vârful partidului sunt multe persoane care au înţeles nevoia de curătire a partidului.

Ghişeu unic pentru IMM-uri, din martie

Săptămâna aceasta, la Cluj-Napoca a avut loc sesiunea de prezentare a primului birou unic „One Stop Shop” pentru IMM-uri, proiect dezvoltat de Ministerul Economiei prin fonduri europene. În cadrul sesiunii s-a discutat despre înfiinţarea, luna viitoare, a unui birou unic online “One Stop Shop”. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii şi eficientizarea furnizării serviciilor publice destinate întreprinderilor mici şi mijlocii, prin simplificarea procedurilor administrative cu impact asupra înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor. Mai exact, aceste ghişee virtuale ar permite înfiinţarea unei firme în mai puţin de o oră, cu cheltuiala zero, potrivit unui anunţ făcut anul trecut de vicepreşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici, Dumitru Nancu. Astfel, biroul unic pentru IMM-uri ar permite firmelor atât obţinerea a cât mai multe din actele necesare pentru înfiinţare sau lichidare, cât şi achitarea taxelor şi depunerea declaraţiilor. Biroul ar fi trebuit deschis până la sfârşitul anului 2010, conform promisiunilor oficialilor din ziua lansări.

Simpozion dedicat autorităţilor publice

Primarii şi reprezentanţii autorităţilor publice din Transilvania sunt aşteptaţi astăzi să participe la simpozionul de administraţie publică „Soluţii pentru dezvoltarea durabilă a autorităţilor publice locale”. Printre vorbitorii oficiali ai simpozionului se numără primarul Sorin Apostu, Ovidiu Colceriu - secretarul Asociaţiei Comunelor din România şi totodată primar al comunei clujene Sânpaul, deputaţii clujeni Vasile Soporan şi Mircia Giurgiu, dar şi Aurel Şaramet – preşedintele Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Conferinţa îşi propune să informeze şi să pună în contact direct reprezentanţi ai administraţiei locale, ai Guvernului şi furnizorii de tehnologie şi de soluţii financiare, pentru a găsi cele mai fiabile şi eficiente căi de modernizare a administraţiei publice locale. Participanţii la simpozion vor căuta împreună soluţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale sau izolarea termică a locuinţelor, dar şi soluţii de eficientizare a activităţii şi de scădere a costurilor.

Salarii mai mici, dar mai puţini şomeri

În judeţul Cluj, câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna decembrie 2010 a fost de 2.046 lei şi cel net de 1.492 lei, cu 1,8% mai mic faţă de aceeaşi lună din anul 2009, arată datele Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Cluj. Valoarea salariului mediu net a fost în Cluj asemănătoare cu cea la nivel naţional, care era în decembrie de 1.496 lei. Cele mai mari majorări ale câştigului salarial, de peste 20%, au fost la nivel naţional cele din extracţia minereurilor metalifere (39,9%), fabricarea produselor farmaceutice (29,2%) şi în intermedieri financiare (20-22%). În ceea ce priveşte numărul de şomeri din judeţul Cluj, acesta era la sfârşitul lunii decembrie 2010 de 16.858 persoane, iar rata şomajului, calculată faţă de populaţia activă, reprezenta 4,9%, cu 1,5% mai mică faţă de rata şomajului înregistrată în luna decembrie din anul 2009. Din numărul total al şomerilor, 45,4% erau femei. De asemenea, 65,1% din cei care în decembrie nu aveau loc de muncă erau muncitori.

Daniela Gyorfi a născut o fetiţă!

Daniela Gyorfi a născut astăzi o fetiţă perfect sănătoasă şi a fost asistată la naştere de George Tal. Fetiţa Danielei şi a lui George a avut 2,600 kg la naştere, scrie Cancan. Naşterea fetiţei a survenit cu o săptămână înainte de termenul stabilit iniţial, conform emisiunii Drept la ţintă de la Kanal D. Daniela a născut prin cezariană, însă cu o săptămână mai devreme decât se stabilise la început. Daniela a fost foarte emoţionată înainte de naştere dar a fost susţinută de George care a însoţit-o la spital.    Agerpres

Cătăniciu acuză Primăria că a ascuns pierderea unei şcoli

Parohia Romano-Catolică a obţinut în luna mai 2010 retrocedarea imobilului în care funcţionează Şcoala „Ioan Bob”. Conducerea şcolii şi Consiliul Local nu au fost înştiinţate oficial de Primărie, motiv pentru care Steluţa Cătăniciu îl acuză pe Sorin Apostu de „abuz de putere”. Consilierul local Steluţa Cătăniciu (PNL) acuză Primăria municipiului că a “ascuns” retrocedarea clădirii în care funcţionează Şcoala “Bob”. Retrocedarea imobilului din Piaţa Unirii nr. 15 s-a făcut în luna mai, a anului trecut. Consilierul local, alături de alţi colegi liberali va face o plângere penală împotriva Primăriei. “În mai 2010 a fost retrocedat, de către Comisia Specială de Retrocedări de la Bucureşti,  un imobil care este în patrimoniul Clujului din anul 1948. În opinia mea este vorba de un abuz de putere al primarului Sorin Apostu. Dispoziţia de retrocedare nr. 2331 din 2010 a fost ascunsă de cei din Primărie, din motive pe care le bănui”, a declarat ieri Steluţa Cătăniciu, într-o conferinţă de presă. Consilierul local a subliniat faptul că forul deliberativ local nu a fost înştiinţat de executivul Primăriei de decizia de retrocedare a imobilului din Piaţa Unirii.

Cât costă un apartament în Cluj?

24% din apartamentele din Cluj-Napoca scoase la vânzare costă între 50.000 şi 60.000 de euro, în timp ce 26% se înscriu în intervalul de preţ 60.000-80.000 de euro. În Cluj-Napoca, proporţia caselor şi vilelor în oferta rezidenţială este mai mare decât în celelalte oraşe din ţară, atingând 27%, în timp ce 70% din locuinţele de pe piaţa clujeană scoase la vânzare sunt apartamente, arată un studiu realizat de portalul imobiliare.ro. „Ponderea apartamentelor noi reprezintă 41% din totalul apartamentelor scoase la vânzare în Cluj, peste media pe ţară. Majoritatea dintre acestea sunt apartamente cu două (37%) şi trei camere (34%), ceea ce face ca peste jumătate (53%) din unităţile locative noi din acest oraş să fie scoase la vânzare la un preţ mai mare de 60.000 de euro“, se menţionează în studiu.

A crescut numărul de turişti străini

Anul trecut, în unităţile de turism din judeţ au fost cazaţi 226.597 turişti, din care circa 55.000 au fost turişti străini. Comparativ cu anul 2009, numărul turiştilor străini a crescut cu 14,6%. Cei mai  mulţi turişti străini au fost maghiari (11.656), italieni, (8.021), nemţi (6.895), francezi (3.937), englezi (2.537) şi spanioli (2.224).Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna decembrie 2010 a fost de 12,5%, cu 0,5% mai mare faţă de luna decembrie 2009.

Târg de soluţii pentru birou, la Metro

În perioada 10 februarie-24 martie, Metro Cash & Carry România organizează evenimentul „Târgul de birou Metro 2011”, sub sloganul „Imaginează-ţi biroul tău!”. Evenimentul se desfăşoară inclusiv în magazinul din Cluj-Napoca, unde sunt expuse în această perioadă soluţii complete de birou privind spaţiile de recepţie, birourile directoriale, sălile de conferinţe, birourile de lucru, bucătăriile şi spaţiile de depozitare. Totodată, clienţii Metro pot beneficia de numeroase oferte promoţionale dedicate acestor soluţii de birou. Reţeaua Metro Cash & Carry România numără în prezent 30 de magazine, în 23 de oraşe.

Două cazuri de gripă A H1N1 la Cluj

Două cazuri de gripă A H1N1 au fost înregistrate în ultima săptămână în judeţul Cluj. Potrivit informaţiilor Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii, la nivel naţional, în săptămâna 07 – 13 februarie, au fost diagnosticate 104 cazuri de gripă din totalul de 298 înregistrate de la debutul sezonului, octombrie 2010. Anul acesta au fost înregistrate şi 3 cazuri de deces, câte unul în judeţele Prahova, Ilfov şi Neamţ. Specialiştii atrag atenţia că, odată cu începerea cursurilor în şcoli, o importanţă majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, la prima oră de curs, pentru evitarea riscului apariţiei de focare în colectivităţi. De asemenea, medicii recomandă vaccinarea şi păstrarea regulilor de igienă.

Accident auto, soldat cu doi morţi

Un accident de circulaţie, soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, a avut loc ieri dimineaţă în zona localităţii clujene Gilău. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, un autoturism Logan în care se aflau cinci persoane a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal de un autovehicul greu. Gina Pop a precizat că în urma impactului o persoană din Logan a murit pe loc, iar o alta a decedat la scurt timp. De asemenea, celelalte trei persoane din Logan sunt grav rănite. Gina Pop a adăugat că sunt rănite uşor şi două persoane care se aflau în autovehiculul greu. Circulaţia în zonă a fost blocată ieri dimineaţă, la trei ore de la accident circulându-se tot pe un singur fir.

Incursiune în „epoca” chibriturilor comuniste

Ieri, la Casa Municipală de Cultură a avut loc vernisajul unei inedite expoziţii de filumenie intitulată “Propaganda comunistă - Teoria Chibritului”. Expoziţia “Propaganda comunistă - Teoria Chibritului” cuprinde 60 de exponate din perioada comunistă şi alte o sută din perioada de după anii 90. Expoziţia de la Municipală prezintă exemple de propagandă comunistă, sanitară, ecologică, politică sau de protecţia muncii şi mediului. Exponatele prezentate sunt imagini mărite ale cutiilor originale de chibrite, care fac parte din colecţia Dorotea Momir, una dintre cele mai mari colecţionare din ţară. „Etichetele propriu-zise ale cutiilor sunt foarte valoase, iar din acest motiv avem aici în expoziţie doar copii, pentru a evita orice riscuri”, a explicat cercet. dr. Ancuţa Chiş. Expoziţia face parte din proiectul dezvoltat de Casa Municipală de Cultură, intitulat „Un secol de publicitate în România”.

Iubire ca-n Las Vegas, în Iulius Mall

Numeroasele momente amuzante oferite de Dezbrăcatu’ şi super concertul HI-Q au atras în Iulius Mall Cluj un număr impresionant de tineri de Valentine’s Day. Incredibilul sejur în Las Vegas, oraşul luminilor, iubirii şi hazardului, a atras în Iulius Mall Cluj peste 350.000 de persoane în cele 10 zile ale campaniei “Iubire în Las Vegas”. Fericita câştigătoare a excursiei romantice în Las Vegas este Adina Mura, de 23 de ani, din Cluj-Napoca, studentă la Contabilitate. „Ca orice tânără, sunt pasionată de shopping. Am depus taloane în urnă, dar nu speram să fiu atât de norocoasă, mai ales că America şi Las Vegas-ul înseamnă visul multor tineri”, a spus emoţionată fericita câştigătoare.

Raul, cel mai bun marcator

Atacantul spaniol Raul Gonzalez a devenit marţi seara cel mai bun marcator din istoria cupelor europene. Jucătorul format la juniorii lui Atletico Madrid, transferat încă din tinereţe la rivala „alb-roşilor“, Real Madrid, a devenit marţi seara cel mai bun marcator din istoria cupelor europene, cu 71 de goluri, unul mai mult decât italianul Filippo Inzaghi. Spaniolul a înscris pentru actuala sa echipă, Shalke 04 Gelsenkirchen, în meciul terminat la egalitate, 1-1, deplasare la Valencia. Recordul stabilit de Raul a stârnit însă şi controverse. După unele publicaţii din Vestul Europei, atancatul spaniol l-a egalat pe Filippo Inzaghi, la 70 de goluri, după altele l-a depăşit cu un gol. Divergenţele apar din cauza golului marcat de Raul în Cupa Intercontinentală din 1998 (Real Madrid – Vasco Da Gama 2-1).

„U“ şi CFR încep returul în aceeaşi zi

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit ieri programul şi televizările meciurilor din etapa a 19-a a Ligii 1, prima a returului. Universitatea şi CFR Cluj vor juca primele meciuri oficiale din 2011 în aceeaşi zi. „Şepcile roşii“ vor întâlni în etapa a 19-a formaţia FC Braşov. Clujenii vor să-şi ia revanşa în faţa echipei de sub Tâmpa, care i-a învins în tur (1-3) şi i-a eliminat din Cupa României. Până la disputa cu FC Braşov însă, elevii lui Ionuţ Badea vor juca sâmbătă (19 februarie) o partidă amicală cu Unirea Alba Iulia, pe stadionul Cetate, arenă pe care cele două echipe o împart în acest sezon. Conducerea Universităţii a anunţat pe site-ul oficial că abonamentele emise la începutul campionatului vor fi valabile şi pentru retur. De asemenea, se vor vinde abonamente şi pentru retur, începând din data de 28 februarie, la următoarele tarife: tribuna 1 – 70 de lei, tribuna 2 – 60 de lei şi tribuna oficială – 200 de lei. „U“ va primi în retur vizita formaţiilor FC Braşov, Unirea Urziceni, Dinamo, Gaz Metan Mediaş, Universitata Craiova, Politehnica Timişoara, Sportul Studenţesc şi Rapid.

Artiştii timişoreni expun la Cluj

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca prezintă, în perioada 23 februarie – 20 martie, expoziţia de pictură „În miezul lucrurilor”, organizată de curatorul Ileana Pintilie cu lucrări selectate din creaţia unor tineri artişti timişoreni. Expoziţia face parte din programul muzeului de prezentare a creaţiei artistice contemporane din centre culturale importante ale României. „Timişoara este unul din cele mai dinamice, unde dimensiunea artistico-plastică este susţinută atât de prestigiosul învăţământ de artă cât şi de un efervescent climat creator”, explică organizatorii expoziţiei.

TIFF a intrat în liga marilor festivaluri

Festivalul Internaţional de Film Transilvania a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film. Începând cu acest an, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) este acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF). Potrivit unui comunicat al TIFF, comunitatea internaţională a producătorilor de film, reprezentată de FIAPF, a decis, în unanimitate de voturi, să recunoască Festivalul Internaţional de Film Transilvania drept un festival competitiv specializat în filme aparţinând regizorilor debutanţi sau aflaţi la al doilea film de lungmetraj din carieră. Decizia a fost luată cu ocazia Adunării Generale desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2011. „Acreditarea FIAPF funcţionează drept o etichetă a calităţii festivalului şi contribuie la dezvoltarea acestuia, garantându-i o promovare eficientă printre profesioniştii din întreaga lume. Într-un mediu aflat într-o continuă competiţie, festivalurile trebuie să se adapteze noilor reguli. Fiecare festival aflat într-o fază de dezvoltare şi expansiune are tot interesul să fie acreditat de către FIAPF“, a explicat Benoit Ginisty, directorul general FIAPF.

ÎCCJ a decis ca 15 vameşi şi poliţişti de la PTF Moraviţa să rămână în arest preventiv

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins miercuri, ca nefondate, recursurile a 15 poliţişti şi vameşi de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Moraviţa la decizia prin care au fost arestaţi preventiv de către instanţa Curţii de Apel Bucureşti (CAB). ÎCCJ a luat în discuţie miercuri recursul ofiţerului de poliţie Valerian Dragomir, şef de tură la PTF Moraviţa, precum şi recursurile a nouă agenţi de poliţie - Marin Ivana, Costinel Chiosa, Ion Rada, Iulian Colf, Nicolae Surulescu, Gabriel Bebe Haşu, Victor Ivanovici, Cosmin Marian Toma şi Marius Dorin Chiţan, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat. De asemenea, se vor mai judeca şi recursurile a cinci lucrători vamali la Biroul Vamal Moraviţa, respectiv Aurel Ioan Selegean (şef de tură), Olimpiu Jurcuţiu, Petru Tarcea, Florin Dărăbuţ şi Florin Sever Dobîndă, acuzaţi de aceleaşi fapte, informează Agerpres.

Plan de lucru pentru cultură

Comisia de Diversitate Culturală din cadrul Asociaţiei “Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană” şi-a început ieri activitatea după ce, anterior, au mai avut loc întâlniri ale comisiilor de Arte Vizuale şi de Arte Literare şi Publicistică. Activitatea comisiei de Diversitate Culturală s-a rezumat ieri, la prima întâlnire, doar la prezentarea membrilor şi la stabilirea unui program de lucru pentru viitor. Spre deosebire de celelalte două comisii, în acest caz nu au fost vehiculate pentru început idei legate de manifestări ce ar putea fi organizate dacă Clujul va ajunge Capitală Culturală Europeană în anul 2020 sau 2021. De asemenea, nu s-a discutat deocamdată nici despre strategia pe care comisia ar trebui să o elaboreze în cursul acestui an.

PDL aşteaptă după UDMR

Cum văd reprezentanţii UDMR varianta premierului tehnocrat şi “alăturarea” cu PDL? Emil Boc nu şi-a dat demisia, iar varianta premierului tehnocrat a picat, cel puţin pentru moment. Democrat liberalii aşteaptă acum o “evaluare a situaţiei şi din partea UDMR”. După discuţiile din ultimele zile cu şeful statului, democrat-liberalii au decis să se consulte cu partidele şi grupurile aflate alături de ei la putere în privinţa posibilităţilor de “relansare” a încrederii în Coaliţie şi în Guvern. Mai mult, preşedintele Traian Băsescu a explicat că o decizie finală în acest sens se va lua după alegerile din UDMR. Se amână Consiliul de Conducere al PDL Delegaţia democrat-liberalilor clujeni nu mai pleacă, la sfârşitul acestei săptămâni la Bucureşti. PDL a decis să mai aştepte până după Congresul UDMR şi să amâne Consiliul Naţional de Conducere (CNC), care trebuia să aibă loc la sfârşitul acestei săptămâni. Anunţul a fost făcut de conducerea partidului după întâlnirea cu parlamentarii PDL şi cu liderii locali ai partidului. CNC al PDL trebuia să convoace Convenţia Naţională la mijlocul lunii mai.

Maraton în Apuseni

Secţia Universitară Cluj a Clubului Alpin Român anunţă inaugurarea unui maraton în Apuseni care va avea loc pe data de 25 iunie 2011 în staţiunea Băişoara, din Muntele Mare. Competiţia are ca obiective promovarea sportului, a mişcării în aer liber, respectul faţă de natură şi va face parte dintr-un campionat naţional începând din 2012, alături de Maraton Moeciu (judeţul Braşov), Hercules Maraton (judeţul Caransebeş) şi Maraton Piatra Craiului (judeţul Braşov). „Apusenii au acel farmec aparte, o lume ascunsă care păstrează încă aroma vremurilor trecute. Prin organizarea primului maraton montan încercăm să aducem aceste frumuseţi mai aproape de oameni şi să contribuim la dezvoltarea în zonă a unui turism durabil”, a spus Mihai Constantinescu, preşedintelele Clubului Alpin Român – secţia Universitară Cluj.

A murit scriitorul francez François Nourissier

Scriitorul francez François Nourissier a murit, marţi, la vârsta de 83 de ani, au anunţat reprezentanţii Academiei Goncourt, al cărei membru a fost timp de peste 30 de ani, înainte de a demisiona în 2008, din motive medicale. Autor a peste 25 de romane, François Nourissier a fost recompensat cu marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză în 1965, pentru volumul „Une histoire française”, şi cu Prix Femina, în 1970, pentru romanul “La Crève”. Figură marcantă a literaturii franceze de dreapta, François Nourissier a fost asociat uneori cu ideologia promovată de "Les Hussards", reprezentanţi ai unui curent literar francez care, în anii '50 şi '60, s-a opus existenţialiştilor şi figurii intelectualului de stânga angajat, reprezentat de Jean-Paul Sartre.

Filmul românesc, remarcat la Festivalul de la Göteborg

Presa suedeză a dedicat articole ample participării româneşti la Festivalul de Film de la Göteborg, la care România a fost anul acesta pentru prima dată invitată de onoare. Într-un interviu acordat publicaţiei Fokus, directorul artistic al festivalului, Marit Kapla, explică prezenţa României ca ţară-focus la ediţia din acest an. “În România se fac de mulţi ani filme bune. Avem de-a face cu un suprarealism care analizează atât marile evenimente sociale, cât şi chestiunile mărunte, personale, însă general-valabile. Ca de pildă în «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», un film despre avort ce are tensiunea unui thriller şi care te ţine cu inima cât un purice până la final. Mi-ar fi plăcut ca mai multe dintre filmele suedeze să fie ceva mai serioase şi mai exigente şi să descrie realitatea aşa cum o face filmul românesc”, a declarat Marit Kapla. Aflat pentru prima dată în Suedia, Cristi Puiu s-a aflat în atenţia presei, filmul Aurora fiind capul de afiş al secţiunii româneşti. Şi cotidienele Svenska Dagbladet şi Göteborgs-Posten au dedicat articole ample programului românesc de la Göteborg.       Agerpres

O elevă de clasa a V-a expune la “Galeria 55”

La sediul din Mărăşti al Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” avut loc ieri seară vernisajul unei expoziţii de pictură cu titlul „Oniric”, cu lucrări realizate Teodora Gavriluţ, elevă în clasă a V-a la Liceul teoretic “Gheorghe Sincai”. Teodora Gavriluţ e cursantă în anul 2 la Şcoala Populară de Arte, secţia Pictură pentru copii, clasa expert Isabela Balog. Prin picturile expuse la “Galeria 55”, artista propune o incursiune inedită în lumea contrastantă şi vie a copilăriei.

Concurs de afişe

Librăria Cărtureşti Cluj vrea să adune într-o expoziţie cele mai bune afişe de evenimente culturale din Cluj. „Acele afişe care în 2010 ne-au făcut să întoarcem capul pe stradă, să zâmbim sau chiar ne-au convins să mergem la un eveniment”, explică reprezentanţii Cărtureşti. În concurs pot fi înscrise orice fel de afişe, de la foi A4 trase la xerox până la printuri uriaşe, de la cele pictate de mână până la cele produse pe calculator, afişe ininteligibile, bilingve sau nu etc. Machetele pot fi trimise în format jpg până la data de 20 februarie inclusiv, acestea urmând să fie evaluate de un juriu a cărui componenţă va fi anunţată după data limită de înscriere. Vor fi alese cele mai bune 20 de lucrări, ce vor fi expuse apoi, timp de o lună, în ceainărie.

Zestrea turistică a României

Monitorul vă oferă o recenzie a cărţii „Patrimoniul Turistic al României“, ce va fi lansată mâine la Cluj-Napoca. Cartea „Patrimoniul Turistic al României“ va fi lansată mâine, 18 februarie, la ora 12, la Clubul Colegiului Academic (Casa Universitarilor) din Cluj Napoca. Cartea este, datorită contextulului aparte în care a văzut lumina tiparului, şi fără să-şi fi propus neapărat aceasta, o viguroasă, documentată şi pertinentă alternativă autohtonă adusă acelui brand fără nicio semnificaţie de conţinut în patrimoniul atractiv al ţării noastre. Un brand de împrumut, utilizat şi de alţii în cele mai prozaice ipostaze, imaginat de specialişti străini care ştiu, desigur, multe despre fenomenul turistic actual, dar nu au simţit, pentru că nu-l cunoşteau în profunzime, specificul intim al zestrei noastre turistice. De altfel nu e nevoie, cititorule, să-i deschizi filele pentru a te putea pătrunde de înţelesurile adânci ale acestei cărţi de excepţie. Este de ajuns sa-i admiri piramida ilustrată, rezultată din cele două triptice ale copertei, pentru a-ţi da seama, încă de la prima privire, care sunt pilonii de rezistenţă ai turismului românesc.

Concert cu subtitrare

Orchestra şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” va prezenta mâine „Cantata Das Paradies und die Peri” a compozitorului Robert Schuman. Orchestra şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, în colaborare cu Centrul Cultural German, va prezenta mâine, de la ora 19, la Casa de Cultură a Studenţilor, „Cantata Das Paradies und die Peri” a compozitorului Robert Schuman, sub bagheta dirijorului de muzică contemporană, Jochen Wehner din Germania. Cantata „Paradis şi Peri” - în limba germană „Das Paradies und die Peri” - a fost finalizată şi publicată în anul 1843 la Liepzig ca Op. 50 a renumitului compozitor german Robert Schuman. Opera romantică este bazată pe o traducere germană, realizată de Schuman şi prietenul său, Emil Flechsig, a poveştii de la Lalla-Rookh de Thomas Moore şi are drept punct central încercarea unei creaturi misterioase din mitologia persană şi islamică, pe nume Peri, de a fi primită înapoi în Paradis, în urma expulzării.

Fanii lui Bon Jovi pot achiziţiona şi vouchere de transport odată cu biletele de intrare la concert

Fanii lui Jon Bon Jovi care vor veni la concertul din 10 iulie, din Piaţa Constituţiei, au posibilitatea să achiziţioneze, o dată cu biletele pentru concert şi vouchere de transport dus-întors din principalele oraşe ale României, anunţă organizatorii, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES. Oraşele care sunt incluse în transportul special organizat pentru spectacolul de la Bucureşti sunt Timişoara, Cluj, Iaşi, Bacău, Târgu Mureş, Sibiu, Constanţa şi Braşov. Compania Eventim anunţă că biletele promoţionale la concert au fost epuizate, numărul total de bilete vândute depăşind în prezent 10.000 de bucăţi. 'Ne bucurăm că aşteptările noastre au fost confirmate, chiar dacă asta a însemnat program prelungit în weekend şi o perioadă extrem de încărcată', a declarat Valentin Vasiloiu, managing director Eventim. Reprezentanţii organizatorilor precizează că şi în ţările vecine se epuizează rapid stocurile de bilete repartizate lor, numai în Bulgaria fiind vândute peste 1.500 de bilete. De asemenea, s-au mai vândut bilete şi în Serbia, Ungaria şi Austria, informează Agerpres.

Înfrângere pentru handbalişti

Handbaliştii de la „U“ Transilvania au cedat meciul din deplasare cu UCM Reşiţa, cu scorul de 26-27. Elevii lui Ştefan Constantin nu au reuşit să se impună în Banat, în faţa unei echipe slăbite în această iarnă, după ce mai mulţi jucători au plecat liberi de contract din cauza restanţelor salariale. Doi dintre aceştia, Predrag Vuiadinovic şi Ionuţ Irimuş, s-au transferat chiar la echipa clujeană. Partida a fost una foarte echilibrată şi nici una dintre echipe nu a reuşit să se desprindă decisiv. Reşiţenii au fost însă mai lucizi şi datorită experienţei superioare au reuşit să gestioneze mai bine finalul partidei, fapt care le-a adus victoria la un punct diferenţă. Meciul a contat pentru etapa a 13-a, ultima a returului şi iniţial trebuia să se joace la finalul săptămânii dar a fost reprogramată din cauza participării celor de la UCM în cupele europene.

Bolnavii de HTAP, condamnaţi la moarte?

50 de pacienţi din Cluj care suferă de hipertensiune arterială pulmonară (HTAP), o boală gravă rară, sunt condamnaţi la moarte, din cauza listelor de aşteptare pentru tratament. Tratamentul pentru un pacient bolnav de HTAP costă 38.000 euro anual, finanţarea de la stat este insuficientă, iar un loc de pe lista de aşteptare se eliberează doar când un pacient care suferă de HTAP moare. HTAP este o boală rară, severă, care afectează 15-25 de persoane dintr-un milion. În ţara noastră nu există statistici care să indice numărul exact al bolnavilor, dar se estimează că aproximativ 500 de români suferă de HTAP. Această afecţiune este o boală care nu iartă şi, fără un tratament corespunzător, bolnavul ar trăi doar doi-trei ani de la diagnosticare. Cu alte cuvinte, HTAP înseamnă moarte în lispa medicamentelor salvatoare. Boala a fost confirmată pentru prima dată acum 60 de ani, iar medicamente eficiente au apărut abia în urmă cu 15-20 de ani.

Prea puţini bani pentru bolile cardiovasculare

Programul Naţional pentru cardiologie se află pe locul 12 din totalul programelor de sănătate din punct de vedere al finanţării alocate, iar specialiştii în cardiologie spun că acest lucru nu este normal în condiţiile în care bolile cardiovasculare fac ravagii în rândul românilor. „Peste tot în lume se alocă bani în funcţie de gravitatea bolii şi de numărul de decese, însă la noi nu se întâmplă aşa ceva”, a declarat prof. dr. Radu Căpâlneanu, directorul medical al Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca. Atât în ţara noastră cât şi în străinătate, bolile cardiovasculare se află pe locul I în ceea ce priveşte incidenţa tuturor bolilor. În judeţul Cluj, conform statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, în 2009, aproape 80.000 de clujeni sufereau de hipertensiune arterială şi alţi 38.000 erau bolnavi de cardiopatie ischemică. De departe, aceste două boli sunt cele mai răspândite în rândul populaţiei din judeţ.

Premii la finalul concursului E.ON

E.ON Energie România a finalizat ieri concursul on-line „Copilăria e mai frumoasă în siguranţă!”. Prin acest proiect, compania a urmărit să promoveze regulile de siguranţă în utilizarea gazelor naturale şi energiei electrice, în vederea prevenirii posibilelor accidente, în special în rândul copiilor. Astfel, consumatorii au fost invitaţi să stabilească un „Top al siguranţei”, ierarhizând 10 reguli de aur ale utilizării energiei în condiţii de siguranţă. La concurs au participat aproximativ 13.650 de consumatori, iar 2.100 de participanţi au câştigat premii constând în rechizite şi biciclete. Valoarea totală a premiilor s-a ridicat la aproximativ 70.000 de lei.

21 clujeni au mers la tratament în străinătate

21 de clujeni au plecat, anul trecut, la tratament în străinătate pe baza formularului E 112. Au fost depuse 21 de dosare, toate fiind aprobate. Numărul clujenilor care s-au tratat anul trecut în clinici din străinătate pe baza acestui formular a fost similar cu anul 2009. Însă, comparativ cu anul 2008, când au fost aprobate doar 8 dosare numărul lor a crescut semnificativ. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj precizează că toate dosarele depuse au fost aprobate. „Anul trecut am avut 21 de cereri şi tot atâtea dosare aprobate pentru că oamenilor li se explică de la început ce documente să aducă şi atunci ei vin pregătiţi”, afirmă Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj.

Borcea a fost audiat la Tribunalul Bucureşti

Cristian Borcea a declarat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti că transferurilor de fotbalişti au reprezentat succese ale clubului întrucât banii au fost utili în "momente grele" şi că iniţiativa efectuării lor nu i-a aparţinut, fiind desemnat pentru aceasta de Consiliul de Administraţie al clubului. Acţionarul FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost audiat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, în legătură cu transferul mai multor jucători în perioda 1999 - 2001, dosar în care a fost trimis în judecată. Cristian Borcea a dat declaraţii în legătură cu transferurile jucătorilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Nicolae Mitea, Dan Alexa şi Adrian Mihalcea.

Lacunele din Legea autismului

Forma actuală a Legii autismului nu prevede decontarea psihoterapiei pentru persoanele cu această boală şi nici accesul la educaţie al adolescenţilor şi adulţilor. Asociaţiile pacienţilor cu autism consideră că depistarea precoce a acestei afecţiuni ar trebui aplicată tuturor copiiilor, nu doar a celor din categoria de vârstă 1-3 ani, aşa cum prevede noua Lege a autismului. 13 organizaţii non-guvernamentale din toată ţara au trimis ieri scrisori deschise către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii, prin care solicită modificarea normelor de aplicare a Legii autismului, deoarece forma actuală nu respectă dreptul la tratament şi educaţie al persoanelor cu tulburări din spectrul autist (TSA). În prezent, normele de aplicare a Legii autismului se află în dezbatere publică.

Benzină mai scumpă la Rompetrol

Rompetrol Downstream a majorat miercuri preţul benzinei cu doi bani pe litru şi pe cel al motorinei cu şapte bani pe litru. Astfel, benzinele Efix 95 şi Alto 101 costă 5,07 lei pe litru, respectiv 5,74 lei pe litru. Totodată, noile preţuri ale sortimentelor de motorină Efix şi Alto 55 sunt 5,11 lei litru şi 5,45 lei pe litru. Preţurile carburanţilor vânduţi în staţiile Rompetrol pot varia cu +/- 5% faţă de cele medii, anunţate miercuri. Grupul Rompetrol este controlat integral de compania KazMunaiGaz din Kazahstan. Şi OMV Petrom (SNP) a majorat, miercuri, preţul de referinţă al motorinei, cu şapte bani pe litru, dar a menţinut tarifele pentru benzină. Principalele companii care distribuie carburanţi în România sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL şi OMV.     Mediafax

Cărţi de identitate noi în Săvădisla

81 de locuitori ai comunei clujene Săvădisla vor avea cărţi noi de identitate, în urma unei acţiuni cu staţia mobilă în localitate. Acţiunea a fost desfăşurată ieri de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Cluj. Astfel, lucrătorii DJEP au primit de la locuitorii comunei un număr de 81 cereri, reprezentând diferite cazuri: 6 tineri care au împlinit vârsta de 14 ani, 4 persoane care şi-au schimbat domiciliul, 29 de persoane care au avut nevoie de preschimbarea buletinului de identitate, 34 persoane care aveau cărţi de identitate expirate şi 8 persoane care s-au regăsit în alte situaţii, actele de identitate urmând să fie eliberate în termenul prevăzut de normele legale.

Competiţii sportive între licee

Din această toamnă, între echipele liceelor din oraş vor fi organizate campionate de fotbal şi baschet. Primăria clujeană, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Asociaţia Judeţeană de Baschet şi Asociaţia Judeţeană pentru Fotbal vrea să readucă spiritul competitiv şi fair-play-ul în şcolile clujene. Din acest motiv, din toamnă, vor fi organizate în oraş competiţii de baschet şi fotbal între licee. Primarul Sorin Apostu a anunţat ieri că acest proiect de practicare a sportului de masă în rândul elevilor vine în completarea eforturilor pe care primăria le-a făcut pentru încurajarea alimentaţiei sănătoase. Tradiţii reînviate „Vom demara, din această toamnă, competiţii oficiale de fotbal şi baschet în municipiul Cluj-Napoca, unde vor putea participa echipele reprezentante ale tuturor liceelor, grupurilor şcolare şi colegiilor din oraşul nostru.

Mai puţine autorizaţii de construire

Anul trecut, în judeţul Cluj au fost eliberate 1.249 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 325 de autorizaţii mai puţin faţă de anul 2009, arată datele pe 2010 ale Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Cluj. În total, pentru toate tipurile de clădiri, în Cluj-Napoca au fost emise anul trecut 1.714 de astfel de autorizaţii. Scăderea de pe piaţa imobiliară s-a resimţit în toate zonele ţării, la nivel naţional fiind acordate 42.189 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 13,6% faţă de 2009. Cele mai semnificative reduceri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (-1.468 autorizaţii) şi Nord-Vest (-1.457 autorizaţii), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

3.500 de cereri pentru subvenţii

Fermierii din zonele sărace ale judeţului Cluj au depus, în această sesiune, peste 3.500 de cereri pentru a primi subvenţia pentru vite. Directorul APIA Cluj, Gheorghe Şerban, a declarat ieri că termenul de depunere a acestor cereri a expirat marţi, după o perioadă care a durat aproape o lună şi jumătate. Termenul a fost prelungit, el având iniţial scadenţa în 21 ianuarie, după ce în acele zile s-au înregistrat cozi de sute de persoane. “În toată această perioadă, la nivelul Clujului, s-au depus la APIA 3.560 de cereri din partea fermierilor din zonele defavorizate ale judeţului. O subvenţie poate ajunge până la 250 de euro pe cap de vacă şi s-au depus cereri pentru un total de peste 12.000 de vite”, a mai spus Gheorghe Şerban. El a mai declarat că primele plăţi se vor face cel mai devrme în luna aprilie, iar, între timp, cererile vor fi trimise la Bucureşti, unde vor fi procesate şi înregistrate.         Agerpres

Lavinia Miloşovici, în Hall of fame

Fosta gimnastă Lavinia Miloşovici, acum în vârstă de 34 de ani, a primit vestea că a fost acceptată în Hall of Fame din partea Nadiei Comăneci, care, alături de soţul ei, fostul mare gimnast Bart Conner, se ocupă direct de organizarea evenimentului ce va avea loc în luna mai. Lavinia Miloşovici a cucerit la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) două medalii de aur, un argint pe echipe şi un bronz la individual compus. La Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996), a luat o medalie de bronz cu echipa şi una la individual compus. Alţi români primiţi în Hall of Fame-ul gimnasticii sunt Nadia Comăneci, Bella şi Martha Karolyi, Teodora Ungureanu, Daniela Silivaş şi Octavian Bellu.  Agerpres

Turneu de rugby la Câmpia Turzii

Clubul Sportiv Municipal Câmpia Turzii va organiza în data de 19 februarie turneul de Rugby Tag pentru juniori şi copii cu vârste cuprinse între 14-15 ani, 12-13 ani şi 10 -11 ani. Competiţia se va desfăşura la Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev” din Câmpia Turzii, începând cu ora 11.00. Echipa de rugby a CSM Câmpia Turzii a participat anul trecut la un turneu regional unde s-a clasat pe locul I. Rugby-tag este varianta oficială a rugby-ului pentru şcolari, dezvoltată special pentru a permite familiarizarea copiilor cu rugby-ul, fără a-i expune însă la duritatea specifică acestui joc. E vorba deci despre un joc complet non-violent, în care sunt promovate valori precum sportivitatea, responsabilitatea şi respectul.

Sonda americană Stardust-NExT a survolat cometa Tempel 1

Sonda spaţială americană Stardust-NExT şi-a îndeplinit obiectivul şi a zburat la mică distanţă de cometa Tempel 1, în noaptea de luni spre marţi, reuşind să transmită către Terra numeroase fotografii şi date ştiinţifice preţioase, au anunţat cercetătorii americani, citaţi de AFP. "Este un succes formidabil al ştiinţei, ne-am atins toate obiectivele", a declarat Joe Veverka, de la Universitatea Cornell din New York, principalul responsabil ştiinţific al misiunii Stardust-NExT. Aceasta a fost pentru a doua oară în istorie când o sondă spaţială a observat de la o distanţă foarte mică aceeaşi cometă, în două ocazii. Cele două misiuni au avut loc la un interval de cinci ani, a precizat Tim Larson, şef de proiect la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena.

Regii României, lansaţi în premieră din ciocolată, la Peleş

Grupul de firme Pralin din Cisnădie, distribuitor exclusiv al produselor Callebaut-Gourmet, a anunţat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea în fabricaţie, în premieră naţională, a tabletelor din ciocolată Regii României produs sub licenţa Muzeului Naţional Peleş. 'Pasiunea mea pentru istorie se îmbină foarte bine cu pasiunea mea pentru ciocolată. Cred că acest nou produs pe piaţa din România este un eveniment care poate să ajute la promovarea valorilor pe care le avem', a declarat miercuri, în cadrul conferinţei de presă, Ing. Florin Bălan, managerul grupului de firme Pralin din Cisnădie (Sibiu). Fiecare dintre tabletele de ciocolată au ca reprezentare grafică pe Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria. Cele patru tablete de ciocolată, de câte 50 de grame, din seria Regii României se vor putea achiziţiona pentru început, de la începutul lunii martie 2011, doar de la Muzeul Naţional Peleş, cu preţul de aproximativ 7,5 lei/bucata potrivit Agerpres.

Marko Bela: Nu doresc să mai am o funcţie de conducere în UDMR

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că nu doreşte să mai aibă o funcţie de conducere în Uniune, dar că va participa la lucrările Consiliului operativ al formaţiunii, dacă va fi nevoie şi dacă şi colegii săi doresc acest lucru. ''Eu nu doresc să mai am o funcţie de conducere în UDMR. Statutul (Uniunii - n.r.) preconizează participarea fostului preşedinte la lucrările Consiliului operativ al UDMR şi, dacă va fi nevoie, voi participa la reuniunile acestui for şi dacă se doreşte acest lucru de către colegii mei, dar nu voi îndeplini nicio funcţie de conducere'', a spus Marko Bela, întrebat dacă agreează ideea de a face parte din conducerea operativă a UDMR. Ministrul Culturii, Hunor Kelemen, candidat la şefia UDMR, a afirmat, într-un interviu acordat, săptămâna trecută, AGERPRES, că actualul lideral Uniunii, Marko Bela, va face parte din conducerea operativă a formaţiunii şi că va depinde doar de el cât de mult va vrea să se implice, informează Agerpres.

Dosarul morţii Mădălinei Manole, închis definitiv de procurori

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a respins ca nejustificată plângerea formulată de părinţii Mădălinei Manole împotriva deciziei anterioare a procurorilor de clasare a dosarului privind moartea artistei. 'În urma analizării criticilor formulate de petiţionari, acestea au fost apreciate ca nefondate, soluţia dispusă de procuror fiind legală şi temeinică', se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei remis miercuri AGERPRES. Pe 20 ianuarie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus neînceperea urmăririi penale împotriva vreunei persoane în dosarul privind decesul artistei Mădălina Manole.

Protest împotriva tergiversării dosarelor Revoluţiei şi a celor de mare corupţie

Asociaţia '21 Decembrie 1989' a organizat, miercuri, în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un pichet de protest împotriva 'tergiversării finalizării cercetării' în dosarele Revoluţiei din decembrie 1989 şi în dosare de mare corupţie. 'Începând de astăzi nu mai disociem corupţia de crima din decembrie 1989, solicităm finalizarea tuturor dosarelor aflate şi ţinute de ani de zile, atât de crimă, cât şi de corupţie, de către procurori, la comandă politică. Nu despărţim crima de corupţie, pentru că are o legătură strânsă. Pe sângele din decembrie 1989 noi nu ne-am dorit ca unii să se îmbogăţească şi să-şi bată joc de sacrificiu, noi ne-am dorit o ţară cu legi drepte, o justiţie dreaptă pentru întregul popor. Şi, de fapt, cei care au fost lăsaţi să fure după decembrie 1989 nu au făcut decât să realizeze o complicitate extraordinară între cei care au ucis şi cei care au furat', a declarat preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş.

Adrian Năstase: Băsescu are un plan de a menţine PDL la putere

Preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, a postat, miercuri, pe blogul personal, o analiză conform căreia ar exista 'un plan după care ar acţiona preşedintele Traian Băsescu şi apropiaţii săi şi care ar viza menţinerea la putere a sa şi a PDL'. Adrian Năstase a precizat că acest 'plan' face parte dintr-o analiză primită în aceste zile referitoare la ultimele evoluţii politice. Conform documentului, principala preocupare a preşedintelui Traian Băsescu ar fi asigurarea organizării alegerilor de către actuala putere, 'dar mai ales de a se salva de la o eventuală suspendare şi scoaterea sa în afara vieţii politice'.

Unele staruri mănâncă şerveţele pentru siluetă

Janet Jackson a declarat într-un interviu recent că presiunea la care sunt supuse femeile celebre de la Hollywood este atât de mare, încât acestea, pentru arăta bine şi pentru a-şi menţine silueta, îşi potolesc senzaţia de foame mâncând şerveţele din hârtie, relatează contactmusic.com. Cântăreaţa americană a vorbit, totodată, despre numeroasele probleme cu greutatea pe care le-a avut de-a lungul anilor, mărturisind că tulburările ei de alimentaţie sunt de natură emoţională şi au legătură cu pierderea respectului de sine, acest sentiment datând încă din copilăria artistei, pe când aceasta juca în serialul de televiziune "Good Times".

Cluj: Peste 3.500 de fermieri au depus cereri pentru a primi subvenţia pentru vite

Fermierii din zonele sărace ale judeţului Cluj au depus, în această sesiune, peste 3.500 de cereri pentru a primi subvenţia pentru vite. Directorul APIA Cluj, Gheorghe Şerban, a declarat, miercuri, că termenul de depunere a acestor cereri a expirat marţi, după o perioadă care a durat aproape o lună şi jumătate. Termenul a fost prelungit, el având iniţial scadenţa în 21 ianuarie, după ce în acele zile s-au înregistrat cozi de sute de persoane, conform Agerpres.

ANI verifică averea liderilor de sindicat

Agenţia Naţională de Integritate verifică averea în cazul a 15 lideri de sindicat care nu şi-au depus declaraţiile de avere şi interese sau a căror avere acumulată este nejustificată. Surse din cadrul ANI au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că printre liderii de sindicat verificaţi se numără Bogdan Hossu, Vasile Marica, Dumitru Costin, Liviu Luca, Gheorghe Izvoranu, Ion Popescu, Marius Petcu, Anton Hadar şi Vasile Lincu. Inspectorii de integritate susţin că verificarea averii liderilor de sindicat a început în urmă cu câteva luni. Preşedintele FNS Alma Mater, Anton Hadar, a confirmat, la un post public de televiziune, că a primit o scrisoare din partea ANI, prin care era informat că 's-a declanşat o evaluare a averii dobândite împreună cu familia'.

TIFF, acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a fost acreditat de către Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), informează organizatorii evenimentului care are loc între 3 şi 12 iunie, la Cluj-Napoca. Cu ocazia Adunării Generale desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2011, Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF) a aprobat acreditarea Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), începând cu anul în curs. Comunitatea internaţională a producătorilor de film, reprezentată de FIAPF, a decis, cu unanimitate de voturi, să recunoască Festivalul Internaţional de Film Transilvania drept un eveniment competitiv specializat în filme apaţinând regizorilor debutanţi sau aflaţi la al doilea lungmetraj din carieră.

Dacia, al şaptelea constructor auto din ECE după vânzări

Dacia este al şaptelea constructor auto în Europa Centrală şi de Est (ECE) după numărul de unităţi vândute în 2010, în timp ce Loganul ocupă locul trei în topul modelelor, potrivit companiei de consultanţă în domeniul auto JATO. Astfel, potrivit JATO, Dacia a vândut anul trecut puţin peste 50.000 de autoturisme în regiune (Polonia, Cehia, România, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Slovacia, Cipru, Estonia, Lituania şi Letonia), în scădere uşoară faţă de 2009. Lider regional este Skoda, cu peste 127.000 de unităţi vândute, urmat de Volkswagen (76.491), Ford (64.928), Renault (63.727), Opel (55.270), Fiat (51.202), Dacia, Toyota (45.121), Hyundai (42.304) şi Peugeot (38.807). La modele conduc Skoda Octavia şi Fabia, cu 63.014, respectiv 39.862 de maşini vândute, urmate de Dacia Logan (31.246).     Mediafax

Geoană: Sunt mai pesedist ca oricând

Mircea Geoană susţine că e "mai pesedist ca oricând" şi le cere celor care păstoresc astăzi PSD mai multă maturitate, mai puţină încrâncenare pentru propria funcţie şi mai mult respect pentru istoria partidului, spunând că e mai bine să fie excluşi Băsescu şi Boc de la guvernare, decât el din partid "După experienţele din 2009 şi din 2010, pot să spun astăzi cu tot glasul că sunt mai pesedist ca oricând!", scrie Mircea Geoană pe blogul său. El menţionează că, de câteva luni, nişte "oameni de bine" nu mai pot trăi de grija sa, plimbându-l pe surse de la un partid la altul, îl dau exclus sau suspendat de fiecare dată când i se rosteşte numele, doar-doar i-o veni gândul cel rău şi îi va scuti cu prezenţa sa politică.

Grupa a IV-a a turneului de calificare pentru CE de futsal Croaţia 2012, la Târgu Mureş

Selecţionata de futsal a României se află în cantonament la Târgu Mureş, unde, în perioada 24-27 februarie, se vor disputa partidele din grupa a IV-a a turneului de calificare la Campionatul European de anul viitor, din Croaţia. În cadrul Grupei a IV-a, selecţionata de futsal a României va lupta pentru calificare alături de naţionalele Republicii Cehe (locul III la ultima ediţie a Europenelor), Slovaciei şi Norvegiei. Pe 24 februarie, de la ora 16,30 se va disputa partida Cehia - Norvegia, iar de la ora 19,00 România va întâlni Slovacia. Pe 25 februarie, sunt programate partidele Slovacia-Cehia, de la ora 16,30, şi România-Norvegia, de la ora 19,00. Pe 27 februarie, Norvegia va juca cu Slovacia, de la ora 16,30, iar Cehia va întâlni selecţionata României, de la ora 19,00. La turneul final de anul viitor se va califica direct formaţia care va încheia turneul pe prima poziţie. Echipa clasată pe locul secund va intra într-un clasament alături de selecţionatele clasate pe poziţiile secunde în celelalte cinci grupe de calificare, informează Agerpres.

Teo se simte tot mai rău

Teo Trandafir luptă încă cu boala, la mai bine de o lună şi jumătate de când a fost internată în clinica din Viena. Se pare că infecţia internă cauzată de o pancreatită acută s-a extins din nou în abdomen. Medicii austrieci au reînceput tratamentul însă nu au internat-o încă la Terapie intensivă, scrie agentiadepresamondena.com, potrivit Agerpres. Teo urma sa fie externată şi să revină în ţară pe 10 februarie, fiind aşteptată de prietenii săi cu o petrecere surpriză. Vedeta de televiziune a fost internată la începutul lunii ianuarie în Spitalul Universitar din Viena, deoarece suferea de o inflamaţie acută a pancreasului. Starea ei de sănătate este cauzată de un factor benign, cel mai probabil de apariţia unor pietre la vezica biliară, eliberate pe tractul biliar.

Judecarea dosarului Poşta Română, amânată pentru 21 martie

Judecarea procesului în care foştii miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy, precum şi fostul şef al Poştei Române Mihai Toader au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul Poşta Română a fost amânată, miercuri, de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Dosarul a fost amânat pentru 21 martie, pentru ca o parte dintre inculpaţi să-şi angajeze avocaţi. Potrivit DNA, fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu au fost deferiţi justiţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, informează Agerpres.

Cele mai active românce din 2010, premiate la a VII-a ediţie a Galei Femeilor de Succes

A VII-a ediţie a Galei Femeilor de Succes din România, organizată de Professional Celebrity şi Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), a desemnat, marţi seară, cele mai active românce care au excelat anul trecut în domenii cum ar fi politica, diplomaţia, muzica, moda, televiziunea. Evenimentul, prezentat de realizatoarea TV Mihaela Şerban, avându-l alături pe solistul de muzică populară Gheorghe Turda, şi-a propus să le aducă în atenţia publicului pe cele mai importante personalităţi feminine din România, adevărate modele de viaţă, cu o carieră de succes. Juriul, prezidat de soprana Felicia Filip, a desemnat-o cea mai activă femeie politician pe ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, printre nominalizări mai aflându-se Elena Băsescu, Rovana Plumb, Anca Boagiu, Daciana Sârbu, Teo Trandafir, Sulfina Barbu şi Andreea Vass. Ministrul Elena Udrea nu a putut ridica personal premiul acordat. Andreea Vass a primit, la rândul ei, premiul pentru 'cea mai activă femeie într-o funcţie de stat'. Consilierul de stat de la Palatul Victoria a anunţat că în curând va lansa şi o carte despre femeile românce politician, potrivit Agerpres.

Japonia îşi suspendă vânătoarea de balene

Japonia şi-a suspendat vânătoarea anuală de balene din Antarctica, din cauza presiunilor exercitate de asociaţia de apărare a a mediului Sea Shepherd, şi analizează posibilitatea de a-i pune capăt mai devreme decât era prevăzut, a anunţat azi un responsabil al Agenţiei de Pescuit, relatează AFP şi Reuters. ”(Nava) Nisshin Maru, care este urmărită de Sea Shepherd, şi-a suspendat activităţile de la 10 februarie din motive de securitate şi suntem pe cale de a analiza situaţia, inclusiv posibilitatea de a pune capăt prematur misiunii sale”, a explicat responsabilul Agenţiei, Tatsuya Nakaoku, potrivit Agerpres. Japonia pescuieşte în fiecare an mai multe sute de balene în zona Antarcticii în numele “cercetării ştiinţifice”, în contextul în care vânătoarea în scopuri comerciale a acestui cetaceu este interzisă din 1986. Autorităţile japoneze susţin că este vorba de o tradiţie culturală ancestrală, argument respins de ecologişti. Încercările regulate ale Sea Shepherd de a întrerupte vânătorile au cauzat iritare în Japonia, una din doar cele trei ţări care vânează în prezent balene.

Accident grav la Gilău

Doi oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi cinci au fost răniţi în urma unui grav accident de circulaţie, produs în această dimineaţă în zona localităţii clujene Gilău. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat, pentru Agerpres, că un autoturism Logan în care se aflau cinci persoane a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal de un autovehicul greu. Gina Pop a precizat că în urma impactului o persoană din Logan a murit pe loc, iar o alta a decedat la scurt timp. De asemenea, celelalte trei persoane din Logan sunt grav rănite. Gina Pop a adăugat că sunt rănite uşor şi două persoane care se aflau în autovehiculul greu. Circulaţia în zonă a fost blocată pentru scurt timp, iar la ora 9.00, la trei ore de la accident, se circula încă pe un singur sens.

Arhiva

          Arhiva Monitorul Cluj   Articolele le puteti accesa de aici ori folosind modulul de Cautare.   Click aici ca sa va intoarceti la stirile actuale. Lista cu toate articolele le puteti accesa de aici. ( Atentie! Fisier de mare dimensiune )