monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Colegiul Naţional “M. Viteazu” din Turda, modernizat

Consilierii turdeni au aprobat proiectul de reabilitare energetică a Colegiului Naţional “Mihai Viteazu”. Obiectivul vizează definitivarea reabilitării energetice a clădirii colegiului, înlocuirea reţelei de distribuţie electrică, înlocuirea acoperişului, zugrăveli interioare şi exterioare – ţinând cont de faptul că avem de-a face cu o clădire monument istoric - reabilitarea sălii de sport şi a reţelei de canalizare aferentă clădirii instituţiei. Durata de realizare a lucrărilor este de 36 de luni. Valoarea totală a proiectului e de aproape 9,5 milioane de lei. Fondurile structurale reprezintă 85% din totalul costurilor eligibile ale proiectului iar fondurile de la bugetul de stat - 13%, în timp ce bugetul local contribuie cu 2%, adică 146.729 lei, la care se adaugă costurile neeligibile ale proiectului.

Asociaţiile de proprietari nu mai vor femei de serviciu cu pensie şi şomaj

Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari (FAP) Cluj nu mai vor ca femeile de serviciu şi preşedinţii asociaţiilor de locatari să mai plătească contribuţii la asigurările de sănătate sau şomaj, motivul fiind criza financiară şi scumpirea utilităţilor. “Având în vedere situaţia economică şi socială actuală şi creşterile de tarife la utilităţi, considerăm că măsurile de simplificare şi reducere a costurilor de administrare a imobilelor sunt esenţiale pentru a sprijini categoriile vulnerabile de populaţie să depăşească o perioadă extrem de dificilă”, precizează reprezentanţii FAP. Astfel, ei solicită ca persoanele angajate ale asociaţiilor de locatari să plătească doar impozitul de 16%. „Solicităm ca angajaţii asociaţiilor de locatari să plătească doar impozitul pe venit (cota unică de impozit pe venit de 16%) fără nicio altă contribuţie (ex. pensii, şomaj, sănătate etc) pentru contractele/convenţiile încheiate de către asociaţiile de proprietari pentru persoanele care desfăşoară diverse activităţi în beneficiul acestora (preşedinte, cenzor, administrator, femeie de serviciu etc.) De asemenea, solicităm ca, pentru asociaţiile de proprietari, declararea şi plata impozitului să se facă anual. Totodată, cerem ca, pentru asociaţiile de proprietari, să se simplifice declaraţia şi să se renunţe la obligativitatea de a fi completată doar în format electronic. Solicităm ca aceste măsuri să fie adoptate de urgenţă”, precizează reprezentanţii FAP.

Clujeni în Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană

Trei profesori universitari din Cluj-Napoca - Ioan Aurel Pop, Nicolae Gudea şi Alexandru Diaconescu – sunt printre iniţiatorii Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPRM), recent înfiinţat. Tot printre iniţiatorii Grupului se mai numără şi academicianul Alexandru Vulpe - membru al Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române, academicianul Răzvan Theodorescu - membru al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audio-Vizual a Academiei Române, conferenţiarul Vasile Moga - Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia, profesorul universitar Ioan Opriş - Universitatea Valahia din Târgovişte şi conferenţiarul Florin Anghel - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa. Potrivit GIMPRM, componenţa grupului este flexibilă, urmând să i se alăture, pe parcurs, şi alţi specialişti. GIMPRM a anunţat ieri că va face o analiză obiectivă şi profesionistă a situaţiei patrimoniului cultural, arheologic, istoric şi etnologic din zona Roşia Montană. „Prin documentele pe care le va redacta, GIMPRM urmează să emită recomandări către compania minieră, către autorităţile statului sau către orice altă entitate ale cărei activităţi vor afecta starea patrimoniului cultural din zonă şi îşi exprimă disponibilitatea de a colabora şi de a asculta opiniile tuturor specialiştilor în domeniu cu adevărat interesaţi de soarta patrimoniului cultural din Roşia Montană”, se arată într-un comunicat al Grupului.

Hidroconstrucţia face Centrul de Deşeuri

Consorţiul format din firmele Hidroconstrucţia, Iridex şi Argif Proiect a fost desemnat câştigător al licitaţiei pentru construirea Centrului de Management al Deşeurilor din judeţul Cluj. Consorţiul format din firmele Hidroconstrucţia SA, Iridex Group şi Argif Proiect SRL a fost desemnat de Consiliul Judeţean câştigător al licitaţiei pentru construirea viitorului Centru de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Cluj. Oferta consorţiului, în valoare de 103 milioane de lei plus TVA, a fost considerată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic dintre toate cele cinci oferte înscrise în competiţie. Vă reamintim că deschiderea ofertelor a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. „Sperăm ca până la finele anului să avem prima celulă funcţională. Noul centru va gestiona deşeurile clujenilor timp de mai bine de 50 de ani”, a precizat ieri preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Trotuare pe Bună Ziua, din acest an

Primarul Sorin Apostu, s-a întâlnit ieri, cu ocazia unei consultări publice, cu mai mulţi locuitori ai cartierului Bună Ziua. Cu acest prilej, Apostu i-a informat pe cetăţenii din zonă că municipalitatea intenţionează să reabiliteze strada în acest an, după darea în folosinţă a centurii Vâlcele-Apahida şi scoaterea traficului greu din oraş. Reabilitarea va consta inclusiv în amenajarea de trotuare în zonă şi de alveole pentru staţiile de autobuz. „Împreună cu cei de la Drumurile Naţionale, dorim ca din primăvară să începem execuţia unui trotuar pe partea cu magazinul Plus. Ulterior va fi amenajat un trotuar şi pe cealaltă parte a străzii. Autorizaţia dată celor care au construit magazinul a fost condiţionată de o retragere pentru formarea unui trotuar pe toată strada Bună Ziua. De asemenea, dorim amenajarea unor alveole pentru mijloacele de transport în comun pentru a creşte numărul acestora”, i-a informat primarul pe cetăţenii din Bună Ziua. Apostu a mai informat că trotuarul va avea o lăţime de doi metri.

Falsuri la ajutoarele de încălzire

Primăria Cluj-Napoca a preluat, în perioada noiembrie-ianuarie 2011, aproximativ 9.000 de cereri de ajutor pentru încălzirea locuinţei, dintre care 8.300 au fost aprobate şi au intrat în plată, valoarea în bani a alocaţiilor de stat ridicându-se la 570.000 de lei. Numărul de cereri a scăzut cu 34.5 % faţă, de 2010 când au fost depuse aproape 24.000 astfel de cereri, care au  costat bugetul de stat peste 9,6 milioane de lei. „În urma verificărilor prin sondaj, efectuate la circa 3% din numărul total de cereri depuse, conform normelor legale în vigoare, au fost respinse 629 de cereri, în 239 de situaţii fiind depistate cazuri de declaraţii false pe propria răspundere, a unor persoane care deţineau o a doua locuinţă, pe lângă cea de domiciliu sau autovehicule ce depăşesc capacitatea cilindrică de 1.600 cmc, aceste persoane, conform legii, nefiind eligibile pentru a beneficia de ajutorul de stat pentru încălzire. Aceste persoane riscă amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei noi şi dosare penale pentru fals în declaraţii”, au transmis reprezentanţii Primăriei clujene.

Pfizer va produce în Cluj-Napoca

Compania farmaceutică americană Pfizer va achiziţiona producătorul danez de suplimente alimentare Ferrosan Consumer Health, prezent pe piaţa românească printr-o fabrică la Cluj-Napoca. Tranzacţia se va finaliza în a doua jumătate a anului şi va marca intrarea Pfizer pe segmentul producţiei pe piaţa internă, compania americană fiind deocamdată prezentă pe piaţa românească doar ca importator de medicamente. Danezii de la Ferrosan au intrat pe piaţa din România în 2007, când au cumpărat o mică fabrică de medicamente din Cluj-Napoca. Reprezentanţii celor două companii nu au făcut publice detaliile financiare ale înţelegerii, dar au anunţat că aceasta vizează doar producţia de suplimente alimentare, fără partea de producţie de dispozitive medicale, care va rămâne sub controlul Altor, fondul de private equity care controlează compania daneză Ferrosan din 2005. În 2009, Ferrosan a înregistrat afaceri la nivel global de 150 de milioane de euro.

PDL Cluj, „trup şi suflet” alături de Boc

Cele două funcţii nu “se bat cap în cap”, iar un premier independent nu este soluţia potrivită, cel puţin în acest moment. Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu din ultimele zile şi întâlnirile cu liderii organizaţiilor judeţene ale partidului, pe tema demisiei lui Emil Boc din funcţia de premier au generat reacţii şi în rândul democrat-liberalilor clujeni. Unii dintre ei au declarat, pentru monitorul că varianta “Boc preşedinte de partid şi premier” ar trebui să rămână în picioare. Cele două funcţii nu “se bat cap în cap”, potrivit unor membri PDL de la Cluj. Iar un premier independent nu ar fi soluţia potrivită, cel puţin în acest moment.

Cordoş îi cere explicaţii ministrului Anca Boagiu

Senatorul clujean Alexandru Cordoş (PSD) îi cere explicaţii ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, cu privire la concedierile de la CFR Marfă. Cordoş consideră că disponibilizările cu pricina sunt deja o „obişnuinţă”. Senatorul se referă la disponibilizarea celor 3.300 de angajaţi de la CFR Marfă, 380 dintre ei fiind din Regionala CFR Cluj. Concedierile ar urma să aibă loc în lunile aprilie-mai ale acestui an. “În proiectul de concedieri, aveţi prevăzute salarii compensatorii pentru disponibilizaţi sau alte măsuri de protecţie socială? Ministerul dumneavoastră vizează măsuri similare de amputări de locuri de muncă şi pentru celelalte două companii, CFR Călători si CFR Infrastructură?”, sunt întrebările adresate de Cordoş Ancăi Boagiu. Potrivit senatorului social democrat, sindicatul şi conducerea companiei au elaborat un plan de măsuri pentru echilibrarea situaţiei economice, putându-se astfel evita concedierile. “Dacă nu se va ajunge la un acord cu ministerul, sindicatul isi rezervă dreptul de a apela la grevă generală”, a adăugat Cordoş.

Pista de 2.100 m, scoasă la licitaţie

Viitoarea pistă de 3.500 de metri a aeroportului clujean va fi construită în două etape: întâi până la 2.100 de metri, apoi restul. Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a publicat ieri, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţul de participare pentru contractul de achiziţii publice privind construirea pistei de decolare–aterizare de 3.500 m, etapa I, şi suprafeţele aferente de mişcare. “Este vorba despre primii 2.100 de metri ai viitoarei piste, pentru care există în acest moment şi terenul şi resursa financiară. În paralel, vom continua demersurile privind exproprierile şi celelalte proceduri care au în vedere suprafaţa în continuare, urmând ca în perioada următoare să demarăm procedurile care vizează şi construirea ultimei părţi a pistei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Cinci firme au depus oferte pentru scaunele “Cluj Arena”

Scaunele ce vor fi montate pe noua arenă sportivă a judeţului Cluj vor arăta exact ca şi cele de pe stadionul “Allianz Arena” din Munchen: sunt ergonomice, iar în interior au un strat de aer. Compania clujeană ACI SA, care se află în fruntea consorţiului ce construieşte stadionul “Cluj Arena”, a primit ieri cinci oferte la procedura de achiziţie organizată în vederea furnizării scaunelor. Totuşi, compania a refuzat să facă publice numele ofertanţilor şi valoarea ofertelor primite. “Am primit un număr de cinci oferte, dar nu putem să facem publice mai multe informaţii. Dacă doresc, cei de la Consiliul Judeţean ar putea spune mai multe”, a precizat directorul ACI Cluj, Dorin Aşchilean.

Corupţia şi evaziunea, văzute ca o hidră

Consilierul primului ministru, Andreea Paul Vass a declarat ieri că lupta împotriva corupţiei trebuie intensificată. Mai mult, ea a afirmat că evaziunea fiscală es răspunzătoare pentru inflaţie. Inflaţia din România este determinată atât de lipsa concurenţei şi de intermediari, cât şi de cererea care se bazează în continuare pe venituri din munca la negru şi evaziune fiscală, a declarat marţi Andreea Paul Vass, consilier al premierului Emil Boc. „Avem nevoie de concurenţă şi de competitivitate. Din nefericire, când vorbim de inflaţia din România, nimeni nu spune că ea se bazează, din păcate, pe o concurenţă foarte redusă, care nu pune presiune pe preţ. Aşa se face că în anumite zone, mai ales în cele legate de producţia internă, la legume - unde la cartofi avem inflaţie de 6% pe ianuarie 2011 faţă de luna anterioară - creşterea preţurilor se datorează aproape în exclusivitate practicilor de intermediere, pentru că producţia internă acoperă în mare parte consumul. Sigur că perioada iernii justifică creşterea preţurilor, dar nu atât de mult”, a declarat Andreea Paul Vass, potrivit Mediafax.

Amendă record pentru Orange şi Vodafone

Consiliul Concurenţei (CC) a amendat operatorii de telefonie Orange România şi Vodafone România cu 63 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă, a declarat, marţi, preşedintele autorităţii, Bogdan Chiriţoiu. „Decizia a fost adoptată luni, 14 februarie, într-o şedinţă a Consiliului Concurenţei. Orange a fost amendată cu 34,8 milioane de euro, iar Vodafone cu 28,3 milioane de euro, reprezentând puţin peste 3% din cifra de afaceri a operatorilor în 2010”, a declarat Chiriţoiu, citat de Mediafax. El a adăugat că operatorii au dreptul să conteste decizia Consiliului Concurenţei în justiţie şi a menţionat că este cea mai mare amendă dată de instituţie, de la înfiinţare. Investigaţia CC a fost declanşată în 2006, ca urmare a unei plângeri depusă de Netmaster Communications SRL, şi are ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de Orange, Vodafone şi Romtelecom pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile în propria reţea publică de telefonie. Mai exact, Netmaster Communications a reclamat faptul că o parte dintre apelurile internaţionale ale clienţilor săi fuseseră blocate de cei trei operatori de telefonie.

48% din bani ni se duc pe rate şi mâncare

Anul trecut, românii au alocat circa 48% din venituri pentru hrană şi rate la bănci, mai mult faţă de începutul crizei, în noiembrie 2008, reducând din cheltuielile pentru haine, produse de îngrijire personală, mobilă sau educaţie, potrivit unui studiu al Mercury Research, preluat de Mediafax. De asemenea, patru din zece români erau mult mai îngrijoraţi în legătură cu situaţia lor financiară comparativ cu şase luni în urmă faţă de data interviului. Potrivit studiului, criza financiară a fost cel mai puternic resimţită de persoanele cu vârsta între 35 şi 50 de ani, dar i-a afectat în general pe 85% dintre românii cu vârsta peste 18 ani. Pentru cei mai mulţi (57%), efectul negativ s-a resimţit la nivelul venitului şi prin scăderea nivelului de trai. Studiul a fost realizat în noiembrie 2010, pe un eşantion de 1.200 de persoane cu vârsta peste 18 ani.

200.000 de joburi, scoase de la „negru” de Legea „zilierilor”

Adoptarea Legii “zilierilor” de Camera Deputaţilor ar scoate la suprafaţă, din zona muncii la negru, 150-200.000 mii de locuri de muncă, a declarat, marţi, la Parlament, ministrul Muncii, Ioan Botiş. Astfel, el a pledat pentru adoptarea cât mai rapidă a acestei legi. „Aş face exact ca Mucius Scaevola, mi-aş arde mâna dreaptă, garantându-vă că, dacă legea «zilierilor» va trece în Parlament, vom scoate la suprafaţă cel puţin 150-200.000 de locuri de muncă. În fond, prin reglementări minimale putem să constatăm că avem potenţial de a creşte aceste contracte de muncă, purtătoare de contribuţii. Şi este interesul nostru, ca societate, să avem contributori şi nu asistaţi”, a declarat ministrul Ioan Botiş. În noiembrie 2010, Senatul a respins reglementarea raporturilor de muncă ale zilierilor.           Agerpres

Marica, exclus din lotul VfB Stuttgart

Atacantul român al echipei germane VfB Stuttgart, Ciprian Marica, a fost exclus ieri din lot, după declaraţiile pe care le-a făcut cu referire la situaţia sa de la club. În continuare, Marica se va antrena individual, pe termen nedefinit, informează kicker.de, citat de Mediafax. Marica nu a fost convocat pentru meciul disputat sâmbătă împotriva formaţiei FC Nürnberg, pierdut de Stuttgart acasă cu 1-4, iar luni şi marţi a fost chemat la discuţii de către conducerea clubului. Marţi, după o discuţie între antrenorul Bruno Labbadia, managerul Fredi Bobic şi Ciprian Marica, VfB l-a exclus din lot pe român. Deşi Marica a negat faptul că s-ar fi declarat nemulţumit de situaţia sa la club, şefii au decis să-l excludă din lot, urmând ca el să se antreneze individual până când se va lua o altă hotărîre. „Interesul echipei stă deasupra interesului individual. Ciprian Marica nu este pregătit să se pună în interesul echipei. Hotărârea noastră nu reprezintă o suspendare, dar el se va antrena deocamdată separat“, a spus Labbadia, conform sursei citate.

FRF vrea să reformeze ligile inferioare

Federaţia Română de Fotbal vrea să reducă în următorii ani numărul echipelor din ligile a doua şi a treia. Conducătorii fotbalului românesc vor ca în ligile a doua şi a treia să evolueze mai puţine echipe, care să fie însă mai puternice. În cadrul Şedinţei de marţi a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a fost prezentată o informare cu privire la proiectul de modificare a sistemului competiţional la nivelul ligilor a 2-a şi a 3-a, în condiţiile în care numărul echipelor din Liga 1 nu poate fi redus în următorii ani, din cauza contractelor semnate cu televiziunile care transmit competiţia internă. Proiectul a fost discutat şi cu ocazia întrunirilor pe care conducerea FRF le-a avut, în cursul lunii ianuarie, cu membrii afiliaţi. De la 146 de echipe la 90 În acest sezon, precum şi în sezonul următor (2011/2012), structura competiţiilor interne este: Liga 1: 18 echipe; Liga a 2-a: 32 de echipe împărţite în două serii; Liga a 3-a: 96 de ehipe împărţite în 6 serii. În cele trei eşaloane evoluează în prezent 146 de formaţii, iar FRF vrea să reducă numărul acestora treptat, până la 90.

Weekend fierbinte pe ritmuri salsa

Cei mai buni instructori de salsa din ţară şi-au dat întâlnire în acest sfârşit de săptămână la Cluj-Napoca. În acest sfârşit de săptămână, la Cluj-Napoca are loc ediţia a doua a “Transilvania Salsa Fest”, un eveniment dedicat tutoror iubitorilor de salsa. „Transilvania Salsa Fest” pomovează şcolile şi instructorii de salsa din ţară, pentru a ajuta la creşterea fenomenului „Salsa” în România, fiind totodată o bună ocazie de întâlnire a tuturor dansatorilor de salsa din ţară. Festivalul este organizată de şcoala de dans BAILArte din Cluj-Napoca, iar prima ediţie a avut loc acum doi ani, la iniţiativa celor doi instructori de salsa, Bogdan şi Carolina, vicecampioni naţionali la acest tip de dans în 2007.

Şahistul Kasparov, câştigător la „Vrei să fii miliardar?”

Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov, în prezent unul din cei mai charismatici lideri ai opoziţiei ruse, a făcut spectacol luni seara, în cadrul emisiunii “Cine vrea 20.000?”, versiunea georgiană a celebrei emisiuni “Vrei să fii milionar?”, potrivit Interfax. Kasparov a câştigat 20.000 de lari (aproximativ 11.000 de dolari) dând răspunsuri corecte la toate cele 15 întrebări din concurs. El a spus că banii sunt destinaţi pentru operaţiile de inimă a doi copii cu malformaţii. Fostul campion mondial la şah i-a surprins pe georgieni, fiind primul câştigător al acestei emisiuni difuzate de mai mulţi ani de canalul Rustavi-2. Până la el, nici un concurent nu a reuşit să răspundă corect la toate cele 15 întrebări.

Mini-festival de teatru

Mîine se va lansa la Cluj-Napoca mini-festivalul de teatru „4X4“, în cadrul căruia vor fi puse în scenă trei spectacole „one-woman show”, a trei actriţe absolvente a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj Napoca, cel de-al patrulea fiind un spectacol de mişcare. Astfel, în cadrul evenimentului va fi jucată, pentru prima oară la Cluj-Napoca, piesa „Halta Ibusar”, cu Ágnes Benedek, spectacolul „Am omorât-o pe mama”, cu Eszter Nagy, şi „A cincea Sally“, cu Gabriella Mezei. Tot în cadrul festivalului va avea loc premiera spectacolului de teatru-fizic „Executorul”, în regia coregrafului Péter Uray. Reprezentaţiile din Cluj-Napoca sunt finanţate de Fondul Cultural Naţional al Ungariei, iar evenimentul se va derula în perioada 17-24 februarie, în Studioul Fabricii de Pensule. Preţul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei pentru studenţi. Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară, cu subtitrare în limba română şi engleză.

Tişe dă o „Şansă la viaţă” copiilor

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean, a fondat asociaţia „Şansa la viaţă”, în calitate de persoană fizică, aceasta fiind o mai veche dorinţă a sa. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, împreună cu fosta jurnalistă Călina Berceanu, au lansat ieri Asociaţia Creştină „Şansa la viaţă”, creată cu scopul de a atrage donaţii pentru cei peste 600 de copii instituţionalizaţi din judeţul Cluj. La ora actuală, în Cluj există 41 de centre speciale şi centre de plasament pentru copii, în care sunt instituţionalizaţi 621 de copii. „Este o dorinţă mai veche a mea, încă de pe vremea când eram prefect, de a mă preocupa şi altfel de aceşti copii instituţionalizaţi din judeţ. Eu, în caliate de preşedinte al Consiliului Judeţean, instituţie care are în subordine toate centrele de plasament din judeţ, pot să spun că sunt părintele cu cei mai mulţi copii, pentru că sunt tutorele celor 621 de instituţionalizaţi. Ei au nevoie de acordul meu, de la plecarea din ţară până la o operaţie sau căsătoria înainte de a împlini vârsta legală”, a spus Alin Tişe.

Avocaţii vameşilor de la PTF Siret: Este ilegal să provoci o infracţiune pentru a strânge probe

Apărătorul unuia dintre poliţiştii de la Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Siret a declarat, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) unde se judecă recursurile a 15 poliţişti şi lucrători vamali de la PTF Siret, că este ilegal să provoci o infracţiune, referindu-se la investigatorul sub acoperire Mădălin Ionescu, cel care a condus în ultimele luni PTF Siret. 'Este interzis să provoci o infracţiune pentru a strânge probe, scrie în lege. Pericol public nu reprezintă clientul meu, ci persoana care a organizat presupusul grup, şi anume investigatorul sub acoperire', a declarat, marţi, avocatul lui Constantin Bogdan Rurac, Gheorghe Florea. ÎCCJ urmează să se pronunţe, marţi, în cazul recursul unui lot de 15 poliţişti şi lucrători vamali de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret la decizia prin care au fost arestaţi de Curtea de Apel Bucureşti.

Ioan Botiş: Legea 'zilierilor' ar scoate la suprafaţă peste 200 de mii de locuri de muncă

Adoptarea Legii 'zilierilor' de către Camera Deputaţilor ar scoate la suprafaţă, din zona muncii la negru, 150-200 de mii de locuri de muncă, a declarat, marţi, la Parlament, ministrul Muncii, Ioan Botiş. Prezent la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, pentru o informare asupra negocierilor cu patronatele şi sindicatele pe marginea Codului Muncii şi a legilor speciale (Legea patronatelor, a sindicatelor şi a conflictelor de muncă), ministrul Ioan Botiş a pledat pentru adoptarea cât mai rapidă a legii 'zilierilor', proiect de lege supus spre dezbatere şi adoptare în Camera Deputaţilor.

Pături marca BCR pentru familiile nevoiaşe din Cluj

BCR a donat ieri 100 de pături unor familii nevoiaşe din Cluj-Napoca. Beneficiarii au fost desemnaţi de către Crucea Roşie Cluj, iar distribuirea ajutoarelor a avut loc la sediul Crucii Roşii. Acţiunea BCR a avut loc în 20 de localităţi din ţară şi a marcat 20 de ani de existenţă a băncii. Donaţiile de pături au avut loc în lunile decembrie, ianuarie şi februarie, fiind distribuite în total 10.000 de pături. „La aniversarea a 20 ani de la înfiinţare, Banca Comercială Română continuă să sprijine comunităţile româneşti şi îi ajută pe cei fără posibilităţi materiale să se protejeze de frig în această iarnă”, au declarat reprezentanţii BCR. Toţi cei care au primit donaţia s-au arătat încântaţi de iniţiativa BCR. „Este mulţumitor că s-au gândit şi la o familie cu probleme. Eu sunt şomer, avem un copil cu handicap, iar soţia primeşte ajutor pentru întreţinerea copilului”, a afirmat Ioan Juşcău, unul dintre beneficiari.

Concurenţă mare la biletele de tratament

Aproape 3.500 de pensionari au depus până acum cerere la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Cluj pentru bilete de tratament în staţiuni. Deocamdată, judeţul Cluj a primit doar 93 de bilete. Până acum nu au fost definitivate contractele de achiziţionare a biletelor de tratament pentru anul 2011 şi din acest motiv judeţul Cluj a primit doar bilete pentru staţiunile proprii ale Ministerului Muncii. Adriana Mocanu, directorul CJP Cluj, afirmă că au fost distribuite locuri în Covasna, 1 Mai, Geoagiu, Bizuşa, Buziaş, Olăneşti, Moneasa, Bala, Lacul Sărat, Pucioasa şi Amara. Se pare însă că pensionarii clujeni nu au fost foarte interesaţi de aceste staţiuni, deoarece din cele 93 de locuri disponibile în prima serie, care a început pe 14 februarie, au mai rămas nevândute două bilete. Din experienţa anilor anteriori, cele mai cerute bilete sunt pentru staţiunile de pe litoral.

Sprijin pentru copiii afectaţi de cancer

În perioada 4-15 februarie, membrii Clubului Temerarii - clubul adolescenţilor români care au învins cancerul – i-au vizitat pe copiii internaţi la secţia de oncologie a Institutului Oncologic Cluj. În acest fel, ei au împărtăşit din experienţa proprie a luptei împotriva cancerului şi i-au încurajat pe cei aflaţi sub tratament. De asemenea, clovnii Asociaţiei Little People România au oferit momente vesele, pline de energie şi magie micuţilor pacienţi. În acest fel au fost marcate două zile recunoscute pe plan mondial: 4 februarie - Ziua mondială de luptă împotriva cancerului şi 15 februarie - Ziua mondială de luptă împotriva cancerului la copil. Tot în perioada 4 – 15 februarie a avut loc şi campania “Poţi şi tu!”, în cadrul căreia voluntarii asociaţiei au distribuit brăţări galbene în mallurile din Cluj, Timişoara, Bucureşti şi Iaşi. Peste 4.000 de români şi-au manifestat sprijinul pentru campania “Poţi şi tu!”. În România, aproximativ 5.000 de copii sunt bolnavi de cancer şi în fiecare an sunt descoperite 500 de cazuri noi. Printre simptomele care pot indica prezenţa canceului se numără febra prelungită, scăderea în greutate, astenia, durerile osoase, creşterea în volum a abdomenului, modificare a aspectului aluniţelor existente.

Întrunire pentru antrenori

Casa Fotbalului va găzdui luni, 21 februarie, reuniunea anuală a antrenorilor principali din Liga 1, Liga a 2-a şi a posesorilor de Licenţei PRO. Dan Apolzan, antrenor metodist al echipei naţionale a României, va prezenta tema „Monitorizarea adversarului“. Vor mai lua cuvântul Marco Gianpaolo (antrenor şi lector la Sectorul Tehnic al Federaţiei Italiene de Fotbal, Şcoala de Antrenori Coverciano) şi Fabio Micarelli (fost secund al lui Giampaolo la Catania), care vor prezenta „Tendinţe tactice actuale în fotbalul european şi în fotbalul italian“.

CFR face abonamente pentru retur

Clubul CFR Cluj a pus în vânzare, începând de ieri, abonamente pentru returul sezonului în curs, 2010-2011. Suporterii „feroviarilor“ se pot prezenta în fiecare zi lucrătoare la casele de bilete ale stadionului „Dr. Constantin Rădulescu“, între orele 10-16. Pentru a putea achiziţiona abonamente, doritorii sunt rugaţi să aibă asupra lor o poză color şi cartea de identitate sau, în cazul copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, certificatul de naştere. Preţurile variază între 50 şi 350 de lei, cele mai ieftine fiind la peluză, iar cele mai scumpe la tribuna 1. Se acordă reduceri pentru studenţi şi elevi. În turul campionatului, CFR a avut o medie de 6.400 de spectatori.

Baschet şi paintball pe schiuri

În acest sfârşit de săptămână, pe pârtia de la Băişoara va avea loc cea de-a zecea ediţie a Serbărilor Zăpezii. La Serbările Zăpezii din acest an vor participa aproximativ 1.000 de elevi, atât din judeţul Cluj, cât şi din alte judeţe, iar numărul participanţilor ar putea fi peste 2.000, dacă va fi vreme bună şi zăpadă. Serbările Zăpezii sunt organizate în fiecare an la mijlocul lunii februarie şi se doresc a fi un eveniment la care să participe cât mai mulţi copii şi adulţi care să se bucure de zăpadă şi de sporturile specifice iernii, timp de trei zile, pe pârtia de la Băişoara. „Această ediţie este una jubiliară şi de aceea ne dorim ca totul să iasă foarte bine”, a spus Valentin Cuibus, directorul Palatului Copiilor din Cluj-Napoca. În plus, în acest an vor exista mai multe concursuri şi pentru public, astfel încît să fie antrenate la distracţie cât mai multe persoane.

Cluj: Aproape 200.000 de ţigări, confiscate de poliţişti

Poliţiştii clujeni au confiscat aproape 200.000 de ţigări şi câteva mii de kilograme de legume pentru care nu existau documente de provenienţă. Potrivit unui comunicat remis marţi de purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, poliţiştii din Turda au confiscat doar în cursul zilei de luni 164.400 de ţigări şi 34 kg de cafea, în valoare totală de 83.500 de lei. Produsele au fost depistate într-un autovehicul iar şoferul nu a putut prezenta documente privind provenienţa mărfii. Tot luni, poliţiştii clujeni au depistat un autoturism în care erau 30.000 de ţigări de provenienţă din Republica Moldova şi care erau destinate comercializării pe piaţa din Cluj-Napoca. Marfa, în valoare de 35.000 de lei, precum şi autovehiculul au fost confiscate iar persoanele implicate au fost amendate cu 20.000 lei. De asemenea, în cauză a fost demarată începerea urmăririi penale, informează Agerpres.

Cupa Îndrăgostiţilor pe patru roţi

Sâmbătă, 19 februarie, va începe cea de-a VII-a ediţie a Cupei Îndrăgostiţilor, competiţie ce reprezintă prima etapă din Campionatul Judeţean de Automobilism. Concursul e organizat de filiala din Cluj a ACR (Automobil Clubul Român), împreună cu CS Speed Hunters Cluj-Napoca, şi se va desfăşura pe kartodromul din cartierul Gheorgheni. Campionatul Judeţean de Automobilism 2011 va conţine anul acesta şase etape, de îndemânare pe circuit sau de viteză. Participantii pot fi atat piloti licentiati cat si piloti amatori, clasificati in grupe distincte. Inscrierile pentru acest concurs se vor incheia vineri, 18 februarie ora 20:00. Taxele de inscriere sunt 80 RON/participant, 60 RON pentru membrii ACR. La startul editiilor precedente ale Cupei Indragostitilor s-au inscris in medie cate 30 de participanti. Anul acesta organizatorii ofera posibilitatea doritorilor de a urca in masinile echipate de curse si de a parcurge cate o tura de circuit alaturi de pilotii inscrisi in concurs.

Carte despre India, la Muzeul de Artă

La Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va avea loc sâmbăta, de la ora 13, în Sala Tonitza, lansarea cărţii „India. Scrieri despre cultura, istoria si identitatea indiană”, de Amartya Sen, în traducere de Mihaela Gligor. Amartya Sen este laureat Nobel pentru Economie şi profesor de Economie şi Filosofie la Harvard University. Tot sâmbătă vor avea loc proiecţii de filme realizate de Traian Penciuc şi prezentarea „Pe urmele poveştii lui Eliade în Calcutta”, susţinută de Mihaela Gligor. Evenimentul este organizat de Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, cu sprijinul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

2010, record la insolvenţe

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, susţine că e pentru prima oară în ultimii 20 de ani când un număr atât de mare de companii private intră concomitent în insolvenţă. Multe companii private au intrat în criza economică fără a avea rezerve, a atras ieri atenţia Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). „România nu a avut, în ultimii 20 de ani, un număr atât mare de companii private care să intre concomitent în dificultăţi de plată în aşa fel încât să nu-şi mai poată plăti datoriile. Un număr mare de companii au intrat în criză fără rezerve, fără lichidităţi”, a afirmat Isărescu, citat de Agerpres. El a adus în discuţie şi un caz pozitiv de restructurare a datoriilor, când băncile au acceptat să devină parteneri alături de investitor. „Avem şi cazuri pozitive. Cel mai cunoscut este cel al Flanco. Băncile creditoare au acceptat să devină parteneri alături de investitorul strategic. Băncile au creat un plan de creditare, iar întreaga procedură a beneficiat de publicitate la vremea respectivă”, a menţionat Isărescu.

Reforma PAC, în iunie

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a anunţat că propunerile de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) vor fi prezentate de Comisia Europeană la jumătatea lunii iunie. “Comisia va prezenta propunerile sale de reformă şi perspectivele financiare ale PAC la jumătatea lunii iunie, iar în al doilea semestru al anului vor fi înaintate forului legislativ european, pentru dezbateri şi o decizie pe această problemă”, a spus Cioloş, cu ocazia participării la Conferinţa de iarnă 2011 a Forumului Ecosocial, de la Viena. Pe 18 noiembrie 2010, Comisia Europeană a prezentat comunicarea privind “Politica agricolă comună în perspectiva 2020 - cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii”. Aceasta prevede că scopul reformei este ca sectorul agricol european să devină mai dinamic, competitiv şi eficient în contribuţia sa la viziunea Strategiei Europa 2020 privind stimularea creşterii durabile, inteligente şi favorabile incluziunii.

UE e de acord cu taxa de poluare

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a afirmat ieri că este necesară „sancţionarea” celor care poluează mai mult aducând în ţară maşini vechi, în contextul în care numărul autoturismelor second-hand înmatriculate în România s-a ridicat anul trecut la 210.000, dintre care 130.000 erau mai vechi de 10 de ani. „Noi am dat anul trecut 720 milioane de lei pentru programul Rabla, pentru a casa maşinile mai vechi de 10 ani. Deci statul român trebuie să ia decizii în acest sens”, a precizat ministrul. El i-a avertizat pe toţi posesorii de autovehicule care doresc să dea statul român în judecată pentru taxa de poluare că există un punct de vedere al Curţii Europene de Justiţie care statuează că această taxă nu contravine reglementărilor UE.

FC Universitatea caută talente

Universitatea Cluj doreşte să îşi îmbogăţească centrul de copii şi juniori. În acest sens, clubul clujean va organiza în zilele de 26 şi 27 februarie o amplă acţiune de testare şi depistare pentru tineri jucători din Ardeal şi din toata ţara, născuţi între anii 1991-1996, care sunt dornici să intre în acest program de performanţă. Pe site-ul oficial al „şepcilor roşii“ se menţionează că Florian Walter, finanţatorul clubului, doreşte astfel să pună bazele unui proiect pe termen lung privind consolidarea unui centru puternic de copii şi juniori.

Nu este exclus un premier independent

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, marţi, că ideea unui premier independent nu este o variantă exclusă, dar trebuie să fie decizia partidului, arătând că, dacă vor fi opţiuni în acest sens, este "una cel puţin la fel de bună ca un premier politic". "Nu este o variantă exclusă (cea de premier idependent - n.r.), dar trebuie să fie decizia partidului. Dacă vor fi opţiuni pentru această varaintă, cred că este una cel puţin la fel de bună ca un premier politic", a precizat Udrea, la întrebarea cum vede ideea unui premier independent. În legătură cu propunerea de separare a funcţiei de preşedinte al PDL de cea de premier, Udrea a spus că "depinde de perioadă". "Depinde de perioadă, nu ca principiu, cred că preşedintele partidului poate fi şi premier, ca regulă, însă depinde de context, cum este mai bine pentru partid, cum este mai bine şi pentru Guvern", a explicat Udrea. Ea a spus că îşi va spune punctul de vedere la întâlnirea cu colegii de partid.

O româncă vrea să ajungă în finala Campionatului Mondial al Maeştrilor Ciocolatieri

Prima româncă invitată să îşi demonstreze măiestria la cea mai importantă competiţie mondială din lumea ciocolatei, Anda Calinici, a mărturisit marţi, pentru AGERPRES, care este ingredientul secret al succesului său: pasiunea pentru ceea ce a făcut şi face. Anda Calinci este o tânără medic psiholog, manager al unei companii IT din Cluj Napoca, pasionată de ciocolată, considerată una din cele mai talentate specialiste în deserturi din România. 'Când a trebuit să completez formularul pentru concurs am scris de ce mergem acolo: ca să câştigăm locul întâi şi să ajungem în marea finală a Campionatului Mondial al Maeştrilor Ciocolatei care va avea loc în octombrie la Paris', a mărturisit Anda Calinici.

Cluj: Numărul cererilor pentru ajutoarele la încălzire a scăzut cu două treimi

Peste 200 de persoane din Cluj-Napoca riscă amenzi de până la 10.000 de lei şi dosare penale pentru depunerea unor declaraţii false în vederea obţinerii ajutorului de încălzire. De asemenea, numărul cererilor a scăzut, faţă de iarna trecută, cu două treimi. Potrivit unui comunicat al Primăriei Cluj-Napoca transmis, marţi, AGERPRES, cererile depuse de clujeni au fost verificate prin sondaj şi astfel au fost respinse 629 dintre ele. 'S-au verificat, prin sondaj, aproximativ 3 la sută din numărul total de cereri depuse şi în 239 de situaţii au fost depistate cazuri de declaraţii false, pe propria răspundere, ale unor persoane care deţineau o a doua locuinţă, pe lângă cea de domiciliu, sau autovehicule ce depăşesc capacitatea cilindrică de 1.600 de centimetri cubi. Aceste persoane nu sunt eligibile pentru a beneficia de ajutorul de stat pentru încălzire şi riscă amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei şi dosare penale pentru fals în declaraţii', se arată în comunicatul de presă.

Vîntu vrea capul lui Băsescu

Sorin Ovidiu Vîntu a venit, marţi, la Tribunalul Bucureşti într-un scaun cu rotile, el spunând că începe vânătoarea împotriva preşedintelui, pentru că procesul său nu are legătură cu justiţia, ci este consecinţa luptei sale directe cu regimul lui Traian Băsescu. Sorin Ovidiu Vîntu a lipsit de la ultimele trei termene din dosarul în care este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, pentru că înaintea datelor programate pentru judecată s-a internat în spital, ultima dată pentru o fractură la rotulă. Omul de afaceri s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, el fiind adus într-un scaun cu rotile.

Comisia de apărare: Dacă la recalcularea pensiilor militarilor rezultă sume mai mari, să se aplice

Majoritatea membrilor Comisiei pentru apărare din Senat propune modificarea OUG 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor militarilor, astfel încât să fie luate în calcul doar pensiile care, în urma recalculării, sunt mai mari decât cele anterioare. Senatorii din Comisie au adoptat, în acest sens, un amendament la proiectul de lege pentru aprobarea a Ordonanţei de Urgenţă 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Amendamentul, care îl are drept coautor pe preşedintele comisiei, Teodor Meleşcanu (PNL), prevede că, dacă la recalculare vor rezulta sume mai mari, acestea se vor aplica, iar dacă vor rezulta sume mai mici, vor rămâne în plată pensiile care au cuatumul mai mare.

Măsuri comune PNL-PC în vederea unui viitor program pentru agricultură

Comisia Naţională Partidului Naţional Liberal (PNL) pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală s-a reunit, marţi, alături de reprezentanţi ai Partidului Conservator (PC) pentru a discuta câteva măsuri ce vor pune bazele unui viitor program comun pentru agricultură al Alianţei de Centru-Dreapta (PNL-PC). Anunţul a fost făcut de preşedintele PC, Daniel Constantin, care a participat la şedinţa Comisiei PNL, precizând că acest plan de măsuri va fi discutat şi cu reprezentanţii Partidului Social Democrat (PSD). 'Departamentele reunite pentru agricultură ale PNL şi PC vor discuta câteva măsuri ce vor fi incluse în viitorul program de guvernare al Alianţei de Centru-Dreapta. Sigur, vor fi apoi discutate şi cu cei de la PSD. Ne interesează să analizăm de ce există această creştere de preţuri la alimente în ultimul timp şi dacă e oportun să avem un TVA redus la alimentele de bază', a declarat pentru AGERPRES preşedintele PC, înainte de începerea şedinţei.

Băncile ar putea prelua acţiuni în companii şi dacă deţin sub 60% din datoriile acestora

Băncile ar putea să preia acţiuni ale companiilor în contul sumelor aferente creditelor neperformante şi dacă deţin mai puţin de 60% din totalul datoriilor acestor societăţi, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. "Este posibil să extindem cadrul (…) şi să renunţăm la dispoziţia că băncile trebuie să deţină cel puţin 60% din debitele companiei pentru a realiza conversia creditelor în acţiuni (…) Pe de altă parte, direcţia de Supraveghere din BNR, are rezerve privind excesul de reluare de acţiuni", a spus Isărescu la seminarul "Deţinerea temporară de acţiuni de către instituţiile de credit – formă de restructurare a agenţilor economici". El a adăugat că băncile trebuie să-şi stabilească structuri capabile să gestioneze participaţiile dobândite. "Managementul trebuie rectrutat extern. Băncile nu sunt ca atare pregătite de aşa ceva, au personal limitat care se poate ocupa de aşa ceva. În interior, băncile trebuie să-şi stabilească structuri capabile să gestioneze participaţiile dobândite", a spus Isărescu.

Arie naturală transfrontalieră, prin cooperarea româno-ungară

Comisia mixtă româno-ungară privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului a menţionat că au fost îndeplinite activităţile în parteneriat derulate în perioada 2009-2010, printre care crearea Parcului Natural Cefa şi joncţiunea acestuia peste graniţă cu Parcul Koros-Maros (Criş-Mureş), o arie protejată transfrontalier de peste 13.000 de hectare. Colaborarea dintre Directoratul Parcului Naţional Koros-Maros şi Administraţia Parcului Natural Apuseni a dus la înfiinţarea unei noi arii naturale protejate, cu denumirea Parcul Natural Cefa, de partea română a graniţei, declarată Parc Natural de către Guvernul României prin hotărâre în decembrie 2010. 'Importanţa acestuia pentru ambele ţări constă în faptul că parcul nou înfiinţat se învecinează cu teritoriul Parcului Naţional Criş-Mureş şi împreună formează o arie naturală protejată transfrontalieră de 13.000 de hectare', a precizat în conferinţă de presă ministrul mediului Laszlo Borbely, alături de ministrul Dezvoltării Rurale din Ungaria, Fazekas Sandor, conform Agerpres.

Jazzmanul George Shearing a murit

Sir George Shearing, pianistul de jazz autor al celebrei piese "Lullaby of Birdland" dar şi al multor alte piese clasice de jazz, atât din postura de solist cât şi alături de cvintetul său, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani. George Shearing, orb din naştere, a încetat din viaţă ieri dimineaţă în locuinţa sa din Manhattan, din cauza unei afecţiuni cardiace, conform managerului său, Dale Sheets. “A fost un interpret cu adevărat unic. A fost extraordinar să am posibilitatea să-l urmăresc în timp ce lucra”, a comentat managerul şi prietenul muzicianului, potrivit Agerpres.

Dan Păsat s-a autosuspendat din PDL

Deputatul Dan Păsat a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a decis să se autosuspende din PDL, deoarece “problemele sale personale nu au nimic cu partidul”. Dan Păsat a precizat că va da un comunicat în acest sens şi că, după ce a luat această decizie, este posibil să nu mai participe la întâlnirea grupurilor parlamentare cu preşedintele Traian Băsescu. Anterior, deputatul declarase că va participa la întâlnirea parlamentarilor democrat-liberali cu preşedintele Traian Băsescu şi că va anunţa, printr-un comunicat oficial, decizia pe care a luat-o referitoare la autosuspendarea sa din partid. Deputatul PDL a spus că nu-şi va da demisia din Parlament, deoarece se consideră nevinovat. Preşedintele Traian Băsescu urmează să aibă, marţi după-amiază, o întâlnire cu parlamentarii PDL, în care să se discute despre desemnarea unui premier independent în cazul demisiei lui Emil Boc.

Gafă la ONU

Din greşeală, ministrul indian de externe a citit la ONU discursul omologului său portughez. La o reuniune a membrilor Consiliului de Securitate al ONU, ministrul indian de externe Somanahalli Mallaiah Krishna (foto) a citit din eroare un discurs al omologului său portughez, confundând foile de pe masă, potrivit portalului IMK.com. Ministrul indian (78 de ani) şi-a început discursul cu fraze comune, pe care şeful diplomaţiei portugheze, care vorbise înaintea sa, evitase să le dea citirii. Numai în al treilea minut al alocuţiunii, reprezentantul Indiei la ONU, Hardeep Singh Puri, a observat eroarea şi a încercat să-l corecteze pe compatriotul său, relatează Agerpres. “Iar acum aş dori să-mi exprim satisfacţia profundă în legătură cu fericita împrejurare că astăzi, aici, sunt prezente două ţări de limbă portugheză - Brazilia şi Portugalia”, a spus Krishna, înainte de a i se atrage atenţia că citeşte de pe o foaie străină. Confuzia a intervenit din cauză că pe masă se aflau mai multe discursuri ale antevorbitorilor. “În faţa mea erau atât de multe foi că accidental am început să citesc de pe prima care mi-a căzut sub ochi”, a explicat şeful diplomaţiei indiene.

Expoziţia artiştiştilor plastici din Mureş

Astăzi de la ora 16, la Libraria Diverta - Universitatii va avea loc vernisajul expozitiei colective  a artistilor profesionişti membri ai Asociatiei Artistilor Plastici Targu Mures. Expoziţia în cadrul căreia sunt prezentate lucrările a 22 de artişti plstici este organizată de Galeria de Artă Diverta şi Polul Cultural Clujean. Evenimetul va fi prezentat de Sabin Mircea Rus, Ilarie Opriş, preşedintele AAP Tg.Mureş şi muzeograful Vasile Mureşan.

“Luceafărul huilei” s-a însurat

Fostul lider al minerilor Miron Cozma s-a însurat, sâmbătă, cu Marinela Niţu, cu care a avut o relaţie încă din 1998, timp de câţiva ani, ceremonia având loc la Braşov, într-un cadru restrâns, potrivit ziarului Gândul. Ceremonia a fost oficiată la Biserica “Sfânta Treime” din Scheii Braşovului, în prezenţa unor rude apropiate.

Andreea Antonescu este însărcinată

Într-un interviu acordat pentru revista Story, fosta membră a trupei “Andre”, Andreea Antonescu, a recunoscut pentru prima dată, deşi acest lucru era speculat de ceva vreme de presa tabloidă, ca este însărcinată, scrie ziarul Click. “Nu am ştiut ce mă aşteapta. Am luat 9 kilograme şi mi se pare enorm” a declarat Andreea pentru revista “Story”, scrie Click. Vedeta susţine că tatăl copilului este Traian, un tânăr om de afaceri cu care cântăreaţa are o relaţie de mai bine de patru ani.