Actualitate
Concurenţă mare la biletele de tratament
Aproape 3.500 de pensionari au depus până acum cerere la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Cluj pentru bilete de tratament în staţiuni. Deocamdată, judeţul Cluj a primit doar 93 de bilete. Până acum nu au fost definitivate contractele de achiziţionare a biletelor de tratament pentru anul 2011 şi din acest motiv judeţul Cluj a primit doar bilete pentru staţiunile proprii ale Ministerului Muncii. Adriana Mocanu, directorul CJP Cluj, afirmă că au fost distribuite locuri în Covasna, 1 Mai, Geoagiu, Bizuşa, Buziaş, Olăneşti, Moneasa, Bala, Lacul Sărat, Pucioasa şi Amara. Se pare însă că pensionarii clujeni nu au fost foarte interesaţi de aceste staţiuni, deoarece din cele 93 de locuri disponibile în prima serie, care a început pe 14 februarie, au mai rămas nevândute două bilete. Din experienţa anilor anteriori, cele mai cerute bilete sunt pentru staţiunile de pe litoral.
Adriana Mocanu a mai precizat că numărul de înregistrare al cererii nu reprezintă un criteriu la acordarea biletului de tratament. Cu alte cuvinte, nu se mai merge pe principiul „primul venit, primul servit”, ca în urmă cu doi ani, când se formau cozi interminabile la depunerea cererilor. De anul trecut au prioritate cei cu venituri mici şi cei care nu au mai fost până acum într-o staţiune prin CJP Cluj. Se întocmeşte un punctaj pentru fiecare cerere, iar biletele se acordă în funcţie de acest punctaj.
Cererile trebuie depuse cu cel puţin 40 de zile înaintea primei luni din perioada pentru care se solicită bilet. Solicitantul poate opta pentru cel mult trei staţiuni.