MINDRU SI IMPRESIONAT * iPhone a ajuns la generatia 4-a. Fondatorul Apple, Steve Jobs, a prezentat la conferinta dezvoltatorilor de la San Francisco noua generatie de iPhone. Telefonul are camera frontala si blitz la camera de pe spate, este cu 24% mai subtire decit cel lansat anul trecut, dar bateria tine cu 40% mai mult decit la iPhone 3GS. Cu toate acestea, Steve Jobs sustine mindru ca noul iPhone este cel mai subtire smartphone de pe piata. Preturile variaza in SUA, singura tara unde este deocamdata disponibil, intre 199 si 299 de dolari, cu abonament.
Centura Vilcele-Apahida a fost inchisa, dupa ce lucrarile la aceasta portiune de drum au fost reluate, spre cosmarul soferilor, dar si al localnicilor, relateaza realitatea.net. Localnicii sint nemultumiti ca traficul greu tranziteaza din nou comuna Apahida, iar aglomeratia a revenit pe sosea. Inaugurata in decembrie in prezenta premierului, centura a fost inchisa zilele trecute pentru a se turna stratul de uzura. Soferii sint nemultumiti deoarece dupa deschiderea centurii ocolirea comunei Apahida le lua 5 minute, iar acum strabat acelasi drum in 20 de minute. Circulatia pe centura Vilcele-Apahida urmeaza sa fie reluata in citeva zile, iar proiectul va fi finalizat integral abia in august.
Doi tineri de 21 si 23 de ani au fost retinuti de politisti dupa ce au furat clopotul unei capele din cimitirul comunei clujene Floresti. Purtatoarea de cuvint a IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat ieri ca tinerii au fortat usa capelei din cimitirul ortodox si au furat clopotul, in valoare de circa 6.500 de lei, dar prejudiciul a fost recuperat. Cei doi tineri sint din Floresti, iar acum vor fi cercetati pentru infractiunea de furt calificat. Ei au fost retinuti 24 de ore si vor fi prezentati instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva pe 29 de zile.
Presedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat ca este este surprins de decizia Curtii Constitutionale cu privire la Legea lustratiei, dar ca va tine cont de recomandarile si motivarea acesteia. Concret, Buda sustine ca va proceda potrivit dispozitiilor legale, respectiv examinarea legii prin prisma recomandarilor facute de Curtea Constitutionala si punerea in acord cu deciziile acesteia. „Legea lustratiei este o reparatie morala a celor care si-au varsat singele pentru libertatea si drepturile de care beneficiem fiecare dintre noi astazi si avem datoria morala fata de acestia de a face tot ceea ce ne sta in putinta pentru a clarifica misterele revolutiei din decembrie 1989. Este inadmisibil ca persoane care au ocupat inalte demnitati publice in perioada comunista si au comandat uciderea a mii de persoane sa fie, chiar si acum, dupa 20 de ani, reprezentantii acestei natiuni democratice in sferele puterii“, sustine Buda.
Foto Radu PadureanUrbanistii spun ca e nevoie de o noua abordare a zonei strazilor Dacia - Traian, dar si a zonei Clujana si Parcul FeroviarilorRiul Somes si malurile lui au fost tema proiectului realizat de participantii la Scoala de vara de urbanism din localitatea Tautelec (judetul Bihor). Timp de 5 zile, arhitecti clujeni si germani impreuna cu studenti ai Facultatii de Arhitectura din Cluj si ai Academiei de Arte Vizuale din Hamburg au venit cu idei pentru proiectul „Cluj, oras deschis. Spre Somes“. Concluziile celor 5 zile de munca au fost prezentate ieri la sediul Primariei clujene de arhitectii romani si germani. „Timp de 5 zile, am lucrat traditional, mai mult cu mina, intre vaci si gaini“, a spus in debutul prezentarii arhitectul Michael Buck. Tema Scolii de vara a fost culoarul Somesului in municipiul Cluj-Napoca, avind ca subiecte principale cercetarea structurii urbane, a situatiei spatiului public, a functiunilor si a diferitelor tipologii urbane si elaborarea de propuneri concrete de folosire durabila a culoarului riului. Propuneri pentru orientarea orasului spre SomesIn urma studierii cursului Somesului in Cluj, urbanistii au ajuns la concluzia ca este nevoie de o noua abordare a zonei strazilor Dacia – Traian, dar si a zonei Clujana si Parcul Feroviarilor. „Obiectivul nostru nu a fost elaborarea unui masterplan, ci am dorit sa venim cu un schimb de idei care ar putea constitui o viziune pentru a promova orasul“, a mentionat unul dintre arhitectii germani. Pentru dezvoltarea orasului pe linia culoarului Somesului si pentru punerea in evidenta a cursului de apa, a fost elaborat si un set de propuneri care scot in fata amenajarea Parcului Feroviarilor si orientarea lui spre Somes sau realizarea unui nou pod peste Somes. De asemenea, s-a propus crearea unui sistem de trafic „in scara“ cu magistrale pe directia est-vest si legaturi pe directia nord-sud, precum si implementarea unui sistem de trafic care sa contina piste pietonale si pentru biciclete si un sistem de transport public eficient. In plus, participantii la Scoala de urbanism considera ca ar fi nevoie de conectarea strazilor, amenajarea Pietei 1 Mai si a Pietei Garii, deschiderea promenadei urbane pe strada Traian si crearea unor statii de tren urban. Au fost si critici„In PUG-ul anterior, elaborat in anul 1999, malul Somesului avea un statut privilegiat. Se dorea sa fie o axa de interes major si sa fie amenajat ca alte riuri din marile orase europene. Din pacate, dinamica economica si investitionala nu s-a indreptat spre acest culoar“, a mentionat arhitectul-sef al Clujului, Ligia Subtirica, aceasta explicind ca multe terenuri din apropierea Somesului sint in curs de retrocedare sau revendicate. Prezent la dezbatere, arhitectul Vasile Mitrea a tinut sa atraga atentia asupra faptului ca linia apei trebuie sa fie integrata intr-un sistem de spatii verzi. Mitrea a adus si o serie de critici, afirmind ca este nevoie de o politica pe termen in lung in ceea ce priveste cursurile de apa din oras. „O atentie deosebita trebuie sa acordam si Canalului Morii“, a subliniat arhitectul. Reprezentantii firmei Planwerk au explicat ca datele prezentate vor fi utilizate si in elaborarea noului Plan Urbanistic General al municipiului.
Dupa victoria in fata Angliei, toti jucatorii echipei nationale, in frunte cu Gica Hagi, si-au vopsit parul blondCoupe du Monde '98 a fost a saptea si ultima editie la care a participat nationala Romaniei. Practic, cintecul de lebada al generatiei de aur a fotbalului romanesc la Cupa Mondiala. De atunci, romanii nostri nu s-au mai calificat la CM, din cauza ca mereu au pierdut preliminariile. La cirma echipei se afla Anghel Iordanescu, probabil cel mai longeviv antrenor din istoria recenta a echipei nationale. Iordanescu pregatise reprezentativa noastra si la editia din SUA '94, cind Romania a ajuns in sferturi. In preliminarii, Romania a facut parte din grupa europeana 8, alaturi de Irlanda, Lituania, Macedonia, Islanda si Liechtenstein. A terminat pe primul loc fara probleme, cu noua victorii si un egal: 4-2 si 3-0 cu Macedonia, 8-1 si 8-0 cu Liechtenstein, 4-0 si 4-0 cu Islanda, 1-0 si 3-0 cu Lituania, 1-0 si 1-1 cu Irlanda. Cu un total de 28 de puncte si un golaveraj uluitor de 37-4, romanii au obtinut fara emotii biletele pentru Franta inca din 1996. Romanii ar fi obtinut recordul de zece victorii din zece, dar irlandezul Tony Cascarino le-a incurcat planurile, prin egalarea de la Dublin. O data ajunsa in Hexagon, echipa noastra a fost repartizata in grupa G, in urma tragerii la sorti, alaturi de Anglia, Columbia si Tunisia. Primele doua victorii ale „puilor de gaina“Debutul Romaniei la Coupe du Monde a avut loc la 15 iunie 1998, pe stadionul „Gerland“ din Lyon, in prezenta a 39.000 de spectatori. Tricolorii au invins Columbia cu 1-0, gratie golului inscris de Adrian Ilie in minutul 45. Columbia lui Valderrama era o cunostinta mai veche a romanilor, pe care au invins-o si la CM din 1994, cu 3-1. Intilnirea a fost condusa de arbitrul An-Yan Lim Kee Chong din Mauritius. Sud-americanii erau antrenati de Hernan Gomez. A urmat cea mai frumoasa victorie a romanilor la acel turneu final: 2-1 cu Anglia. La 22 iunie, pe „Stade Municipal“ din Toulouse, echipa nationala a trecut de la agonie la extaz. Mai intii, a deschis scorul in minutul 47, autor Viorel Moldovan. Apoi, a fost egalata dupa reusita din min. 79 a promitatorului Michael Owen, revelatia Cupei Mondiale. Verdictul partidei s-a prelungit pina in ultimul minut, cind sutul lui Dan Petrescu l-a lasat fara replica pe portarul David Seaman. Echipa antrenata de Glenn Hoddle dispunea de nume mari: Alan Shearer, David Beckham, Paul Scholes, Sol Campbell, Gareth Southgate. In tribune, au asistat 33.500 de suporteri, iar meciul a fost arbitrat de francezul Marc Batta. In urma victoriei din confruntarea cu britanicii, toti fotbalistii romani si-au vopsit parul blond, asa cum promisesera. Astfel, la partida cu Tunisia, pe teren au aparut 11 jucatori greu de recunoscut, motiv pentru presa sa-i numeasca „pui de gaina“. In ultimul meci al grupei, romanii nu au mai reusit o victorie clara, ci au remizat, 1-1 cu Tunisia. In minutul 10, scorul a fost deschis de Skander Souayeh din penalti. Egalarea a venit mult mai tirziu, spre sfirsitul partidei, cind Viorel Moldovan si-a salvat echipa de la infringere. Partida din 26 iunie de pe marele „Stade de France“ din Saint-Denis a avut un numar fabulos de spectatori: 77.000. A fost arbitrata de australianul Edward Lennie. Banca tehnica a tunisienilor era condusa de polonezul Henryk Kasperczak. Dupa calificarea in optimile de finala, in special dupa meciul cu Anglia, suporterii romani erau in delir. Au umplut pietele oraselor din tara si au salutat accederea echipei in faza superioara, exact cum facusera la World Cup '94, dupa meciurile cu Argentina si SUA. Trimisi acasa de golgheterul competitieiRomanii s-au oprit in optimi. Cei care i-au trimis acasa au fost croatii, printr-un 1-0 sec. Tricolorii nu au stralucit mai deloc, ba chiar au avut cea mai slaba evolutie din toate cele patru partide disputate de ei la CM. Golul infringerii selectionatei noastre a venit tocmai de la Davor Suker, golgheterul competitiei, care a marcat din penalti unicul gol al meciului, in prelungirile primei reprize. Meciul s-a jucat la 30 iunie, pe „Parc Lescure“ din Bordeaux, in prezenta a 32.000 de oameni in tribune. A fost arbitrat de argentinianul Javier Castrilli. Echipa croata era antrenata de bosniacul Miroslav Blazevic, care a dus-o pina in semifinale. De altfel, aceea nu a fost numai generatia de aur a romanilor, ci si a croatilor, cu Suker, Zvonimir Boban, Slaven Bilic, Igor Tudor si Dario Simic. Agerpres
Pugilistul Lucian Bute se va lupta cu boxerul american Jesse Brinkley pentru titlul mondial in versiunea IBF, a anuntat ieri presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja. El a mai afirmat ca pina la sfirsitul lunii iunie trebuie sa ii anunte pe reprezentantii Interbox daca meciul pentru titlul mondial va avea loc in Romania sau in alta tara. „In Romania e situatia care e, iar deocamdata mi-a fost imposibil sa port discutiile finale cu autoritatile. Am obtinut, in principiu, promisiunea Interbox ca daca avem ce ne trebuie, adica garantiile financiare, am avea inca posibilitatea sa organizam in Romania gala. Cred ca va fi ultimul meci al lui Lucian anul acesta, iar apoi se va duce acolo unde HBO ii va impune, cel mai probabil in SUA“, a declarat Obreja.
Fostul international german Lothar Matthaus va fi prezent astazi la finala Campionatului National de Juniori „A“ dintre CFR Cluj si ACU Arad, a declarat pentru Mediafax omul de afaceri Marius Vizer. Finala se va disputa pe terenul 1 al Centrului de Fotbal Mogosoaia, de la ora 18, iar Lothar Matthaus va participa, probabil, si la festivitatea de premiere. Ceremonia de premiere a invingatorilor din finala Campionatului National de Juniori „A“, CFR Cluj – ACU Arad va fi oficiata de presedintele FRF, Mircea Sandu. Alaturi de Mircea Sandu, ceremonia va mai fi oficiata de presedintele Consiliului Judetean Ilfov Cristache Radulescu si primarul localitatii Buftea, Ion Stoica. Finala pentru locurile 3-4 se va disputa intre Viitorul Constanta si Metalul.
Expozitia, organizata in colaborare cu Centrul Cultural German Cluj, va prezenta publicului 48 de afise, precum si 34 de simboluri publicitare folosite de Lucian Bernhard, unul dintre cei mai mari graficieni si designeri de publicitate germani de la inceputul secolului XX. In plus, va fi expusa o impresionanta colectie de afise realizate pe email, litografii originale prezentate in suplimente ale ziarelor epocii, materiale tiparite in serie, ambalaje, etichete, obiecte folosite in construirea reclamelor, grafica oficiala, probe de tipar, design de carte, design de ziar si anunturi publicitare. Vernisajul expozitiei va avea loc miine, 10 iunie 2010, ora 18. „Publicitatea realizata prin afise a inceput sa fie considerata drept arta in Germania anilor ’90. Cita importanta i s-a acordat acestui nou instrument de publicitate, arta afisului, la inceputul secolului trecut se reflecta si in aceasta expozitie a Institutului pentru Relatii Externe, care va fi deschisa la Cluj-Napoca din 10 iunie pina in 10 iulie. Au fost necesari ani de cercetari, pe care curatorul Hubert Riedel le-a efectuat pentru acest proiect“, se arata intr-un comunicat al organizatorilor. Expozitia astfel rezultata ofera pentru prima data publicului o perspectiva detaliata asupra vietii si operei artistului Lucian Bernhard, un maestru al artei grafice germane din secolul XX. Astfel, iubitorii de arta, precum si profesionisti din domeniul publicitar vor obtine o introspectiva in arta de publicitate a unui celebru designer german si vor putea compara publicitatea actuala cu produse de design si afise publicitare anterioare. Prelegeri si workshop-uriTot miine, curatorul expozitiei, Hubert Riedel, va sustine o prelegere si un workshop de la ora 10, in care va fi prezentata activitatea artistului german si arta publicitara in context istoric. Prelegerea va avea loc la Casa Matei. In continuare, vineri, 11 iunie, de la ora 11, la Muzeul de Arta, Hubert Riedel va conduce in cadrul evenimentului un atelier de creatie, dedicat lucrului practic, la care va fi invitata o clasa a unei scoli din Cluj-Napoca.
Muzeul de Arta din Cluj-Napoca, in colaborare cu Societatea Culturala Filarmonia si FNPR, organizeaza miine un concert extraordinar intitulat „De la Scala din Milano la Palatul Banffy“. Cistigatorul ultimei editii a concursului international de canto „Operalia“ desfasurat pe scena teatrului Scala din Milano sub conducerea lui Placido Domingo, tenorul Stefan Pop, va oferi publicului clujean un recital de exceptie alaturi de alti tineri interpreti ce provin din prestigioasa scoala de canto romaneasca. Evenimentul va contine arii din opere, interpretate de tenorul Stefan Pop si invitatii sai: basul Petre Burca, tenorul Darius Coltan, soprana Luiza Fatyol, mezzosoprana Liza Kadelnyk si baritonul Marian Pop. La pian vor interpreta Codruta Gheuceanu si Maria Roxana Rus, iar regia este asigurata de Petre Burca. Concertul se va desfasura miine, 10 iunie, ora 19, in ambianta baroca a Palatului Banffy, sediul Muzeului de Arta. Accesul se face numai pe baza de invitatie. A. V.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, Mark H. Gitenstein, a declarat ieri, la Alba Iulia, ca SUA nu are nici o pozitie in privinta proiectului minier Rosia Montana. “Nu stiu multe despre proiectul Rosia Montana. Stiu ca Guvernul Romaniei analizeaza impactul asupra mediului in aceasta perioada. Imediat ce fac acest lucru vor lua o decizie. Guvernul Statelor Unite nu are nici o pozitie cu privire la acest proiect”, a declarat ambasadorul Mark H. Gitenstein.
Sediul PD-L Alba va fi pichetat de bugetari in zilele de 10 si 11 iunie de reprezentantii sindicatelor si de catre pensionari in semn de protest fata de masurile de austeritate pentru care Guvernul Romaniei si-a asumat in cursul zilei de luni raspunderea. La actiune se preconizeaza ca vor participa in jur de 150 de persoane. ‘’In conformitate cu programul comun de actiuni stabilit cu celelalte confederatii nationale sindicale, Filialele Alba CNS Cartel Alfa, Blocul National Sindical, CNSLR Fratia, organizeaza in data de 10 iunie, intre orele 13.00 – 15.00, o actiune de pichetare in municipiul Alba Iulia, locul de desfasurare fiind in fata sediului PDL Alba de pe strada Basarabiei’’, a declarat in cursul zilei de ieri Ioan Petrut, liderul Cartel Alfa Filiala Alba.
Casele de pariuri din municipiul Alba Iulia au fost inchise in cursul zilei de ieri in semn de protest fata de decizia Guvernului de a elimina plafonul minim de 600 de lei pina la care nu se impoziteaza premiile cistigate si veniturile din jocurile de noroc. Conducerile agentiilor au afisat la intrare cite un afis de protest prin care isi aratau nemultumirea fata de introducerea acestor noi impozite. Potrivit Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania, masura impusa de Guvern va duce la somaj si va incuraja pariurile ilegale. Purtatorul de cuvint al ACPR Dan Matei Agathon a declarat ca masura luata este nedreapta, in conditiile in care agentiile de pariuri aduc statului un venit lunar de 4,9 milioane de lei. ‘’O masura similara de eliminare a plafonului neimpozabil a fost adoptata in anul 2005, iar consecinta imediata a acesteia a fost inregistrarea de catre organizatorii de pariuri a unei scaderi a incasarilor medii per agentie de 47,5% ceea ce a determinat un proces accelerat de inchidere a agentiilor de pariuri care anterior erau neprofitabile sau cu profit redus’’, a declarat Agathon care a mai metionat ca la vremea respectiva Guvernul a revenit asupra deciziei. El a mai declarat ca la ora actuala, agentiile de pariuri din intreaga tara asigura locuri de munca pentru 4.000 de persoane, iar acesta s-ar putea injumatati daca masura va fi pusa in aplicare. Potrivit Asociatiei Organizatorilor de Pariuri din Romania, protestul agentiilor va fi pe perioada nedeterminata, pina cind Guvernul va fi dispus sa analizeze studiul de impact asupra acestei situatii intocmit de asociatie.
La mai putin de o luna de la deschiderea oficiala, Galeriile ‘’Leul de Aur’’ din Sebes tind sa devina un punct de intilnire preferat de sebeseni, intrucit saptaminal aici, prin bunavointa domnului Ioan Istrate sint gazduite manifestari diferite, care ii atrag pe tineri si virstnici deopotriva.De aceasta data, evenimentul la care sinteti invitati sa participati, este prilejuit de premierea elevilor implicati in realizarea primului numar al revistei in limba engleza ‘’Cool adolescent’’. Elevii Colegiului National ‘’L. Blaga’’ din Sebes fac cu acest prilej din nou dovada implicarii in proiecte care tin mai mult de pasiunea pe care o depune fiecare dintre ei in realizarea acestora, decit strict de programa scolara, si care certifica inca odata nivelul de top al pregatirii elevilor la aceasta institutie de invatamint. Astfel elevii claselor a IX-a (B, E si D), a X-a (B si D), a XI-a B si a XII-a B, au gasit de-a lungul anului scolar care tocmai se incheie, timpul necesar pentru conceperea si realizarea primului numar al revistei ‘’Cool adolescent’’. In elaborarea acestora, doamna prof. indrumator Adriana Savu a tinut sa fie urmata atit programa scolara cit si programele europene in pregatirea limbilor straine. Daca in momentul intrarii lor in aceasta scoala, pentru cei mai multi copii limba engleza era o limba straina la propriu si la figurat, iata ca dupa numeroase ore dedicate studiului la clasa, dar si individual elevii claselor mentionate se pot mindri cu realizarea unei reviste originale si unice din toate punctele de vedere. Pentru a sarbatori evenimentul, toti cei implicati in elaborarea si realizarea acestui proiect indraznet si unic, vor prezenta miercuri 9 iunie, de la orele 17 in Galeriile ‘’Leul de Aur’’ un program special, realizat integral in limba engleza, care va cuprinde atit scenete original interpretate din creatia marelui William Shakespeare cit si momente muzicale special alese, interpretate de formatia ‘’Caliypto’’ formata de asemenea din elevi ai Colegiului ‘’L. Blaga’’. In plus, cei prezenti se vor putea delecta urmarind o prezentare de moda (creatiile vestimentare fiind puse la dispozitie chiar din magazinele aflate in incinta Galeriilor) si un concurs de body painting realizat de elevi.
Cu toate ca reprezinta inca partidul de guvernamint, Gheorghe Wagner s-a pronuntat categoric impotriva acestor masuri, si a declarat ca in contextul ac-tual nu-si va mai putea indeplini promisiunile facute cetatenilor in campania electorala. In urma sedintei de ieri a CL Rosia de Secas a fost intocmit un proces verbal care a fost trimis conform legii prefectului de Alba. Prefectul Stefan Bardan a declarat ieri ca asteapta sa-i parvi-na acest proces verbal, care tot potrivit procedurilor legale il va trimite la Guvern. Executivul va trebui mai apoi sa dispuna organizarea de alegeri anticipate, pina la desfasurarea carora interimatul va fi asigurat de viceprimarul comunei. Afaceri, nu politicaInca primarul Wagner a declarat ieri ca “s-a lecuit” de politica si de administratie si ca nu va ramine nici in functia de consilier local. “Nu voi mai ocupa nici o functie publica si nu ma voi mai implica in politica cite zile voi avea. Cel mai probabil copiii si familia vor pleca in Germania, unde avem mai multe rude care au afacerile lor. Noi vom deschide chiar saptamina viitoare o afacere in Alba Iulia si ma voi concentra asupra ei”, a declarat ieri Gheorghe Wagner.Edilul din Rosia de Secas este acum la cea de-a doua demisie din functia de primar la care a renuntat in anul 2008 pentru a candida ca independent la un fotoliu de parlamentar. Candidatura esuata, iar la organizarea de alegeri anticipate a fost din nou ales ca primar al comunei. Investitiile vor continuaPresedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, care este si coleg de partid cu Gheorghe Wagner, s-a declarat deza-magit de decizia acestuia, dar a spus ca investitiile incepute vor continua si fara el. “Imi pare rau ca si-a dat demisia din functia de primar, pentru ca era chiar un primar bun. Noi am inceput anul trecut doua lucrari importante si anume canalizarea pe odonanta 7 si alimentarea cu apa pe hotarirea de Guvern 577. Alocatiile bugetare pentru astfel de lucrari, pina acum, in nici o parte din Romania nu s-au facut. Noi am facut propunerile catre Secretariatul general al Guvernului pentru ordonanta 7 si Ministerul Dezvoltarii pentru HG 577, sint prevazute sume importante si pentru Rosia de Secas. Asteptam sa se faca aceste alocatii bugetare. In ce pri-veste lucrarea pe care noi o avem in plan sa o realizam pina in 2012, este vorba despre drumul judetean de la Blaj pina la Spring, acum se lucreaza la fi-nalizarea proiectului, va fi licitata in vara aceasta si undeva catre toamna se vor incepe lucrarile. Obiectivul nostru este ca, pina in 2012, sa fie gata drumul judetean Blaj-Spring si spun ca asa va fi, va fi finalizat. (...) Eu nu am avut o discutie de nemultumire, sa-mi spuna ca este nemultumit. Ma surprinde decizia lui, pentru ca eu stiu ca este un luptator. Nimanui nu-i e usor in perioada aceasta, nici altor primari, cum nu-i e bine nici unui cetatean roman. S-ar putea ca dumnealui sa fi gasit alta posibilitate sa-si intretina familia. Imi pare rau, pentru ca a fost un primar bun, un om care prin el si la solicitarile dumnealui am pornit cele doua investitii (...) Este o perioada grea pentru toata lumea. Unii pot sa dea piept cu greutatile si sa le invinga, altii nu. Dar cind intri intr-o echipa, trebuie sa joci impreuna. Si la bine si la greu. In ce priveste investitiile, in mod normal, acestea trebuie sa continue”, a declarat Ion Dumitrel.
Reprezentantii DIICOT Alba, Cluj si Vilcea, impreuna cu ofiterii de la Crima Organizata, a efectuat, astazi 48 de perchezitii domiciliare in Bucuresti, Ploiesti, Sibiu si Vilcea. In urma acestor descinderi, zece persoane au fost aduse pentru audieri la DIICOT- Serviciul Teritorial Alba Iulia. Acestea sint suspectate ca faceau parte dintr-un grup infractional organizat specializat in comiterea de fraude la firmele de leasing, in urma carora s-ar fi creat un prejudiciu de peste un milion de euro. Potrivit reprezentantilor DIICOT Alba Iulia, persoanele retinute sint invinuite ca ar fi achizitionat mai multe autovehicule de la firmele de leasing, care au fost ulterior inscrise in circulatie prin folosirea de documente de identificare si omologare false. Procurorii au aratat ca acest grup infractional are legatura cu un alt grup, destructurat in februarie, si in care noua inculpati, printre care un sirian, au fost trimisi recent in judecata. In cazul ambelor grupari, modul de actiune era similar, adica induceau in eroare administratorii unor societati comerciale ce utilizau in sistem leasing utilaje si autovehicule folosite in special pentru constructii - autobasculante, buldozere, betoniere etc - pe care le vindeau imediat in strainatate, in special in tari arabe.Dupa audieri, procurorii vor decide pentru care dintre persoanele retinute vor solicita mandate de arestare preventiva.
Balanta - VarsatorO pereche ideala Ambele zodii sint atrase de oameni neobisnuiti, de agitatie, de multa activitate si socializare, ceea ce face foarte mari sansele sa se intilneasca si sa se indragosteasca. Iar daca Varsatorul iese din senin in toiul noptii pentru a ajuta un prieten, Balanta nu numai ca va intelege, dar probabil il va si insoti. Si in orice alte actiuni similare. Desi exista aspecte ale personalitatii fiecaruia care il irita pe celalalt, lor le este mai usor decit multor altor zodii sa faca diverse compromisuri. Opiniile altora inseamna foarte putin pentru Varsator, caruia ii vine foarte greu sa inteleaga de ce Balanta e atit de usor de ranit de o replica cruda a altcuiva si o considera hipersensibila. Fie ca inainte sexul insemna mai mult sau mai putin pentru Varsator, Balanta, fiind mai impulsiva, il va determina sa fie mai spontan. O legatura buna, ce probabil va tine. Un ideal.Balanta - PestiNu tocmai perechea perfecta Pestii au inclinatii spre paranoia si autocompatimire, crezind ca cineva, undeva, face sau gindeste ceva impotriva lor. Compatimirea ar putea fi catalizatorul care sa-i aduca pe acestia doi impreuna, Balanta incercind sa linisteasca Pestele. Balantei ii place firea romantica si sensibila a Pestilor, care, indreptate asupra Balantei, o pot face sa se simta ca cea mai minunata persoana din lume. Balanta joaca teatru de cele mai multe ori, dar Pestii chiar simt ce spun, iar Balanta crede ca acestia iau viata prea in serios cind observa depresiile profunde in care mai cad Pestii din cauza nedreptatilor vietii. Daca Balanta incearca sa-si linisteasca partenerul Pesti si incearca in acelasi timp sa-l domine, va avea parte de o izbucnire din partea lui. Intr-o relatie, Pestii pot fi foarte secretosi, si chiar mai mult in cazul uneia cu o Balanta, ce analizeaza fiecare miscare si reactie a oricui. Pestii prefera sa conduca in dormitor, asa ca Balanta va trebui sa-si controleze tendinta de a fi prea pretentioasa. Pestele este foarte constient de necesitatile si de dorintele Balantei si va face tot ce-i sta in putere s-o multumeasca, dar orice critica la adresa lui ii va rani mindria in asemenea masura incit isi va pierde interesul in actul sexual. O legatura nu tocmai indicata.
Pensionarii din Cugir au trimis zilele trecute o scrisoare reprezentantilor lor in Parlamentul Romaniei carora le-a solicitat sa voteze motiunea de cenzura initiata deja de opozitie. Este vorba despre senatorul PD-L Alexandru Peres si despre deputatul liberal Teodor Atanasiu. ‘’Credem ca sintem in masura sa va solicitam acest lucru avind in vedere faptul ca v-am votat ca persoane, si nu ca partid, din moment ce v-am acordat increderea si v-am delegat pe dumneavoastra, personal, sa ne reprezentati interesele in Legislativul tarii’’, au aratat pensionarii cugireni in apelul trimis in scris celor doi parlamentari de Alba. ‘’Domnul presedinte Basescu si domnul premier Boc ne cer sa intelegem situatia dificila in care se afla tara noastra si sa fim solidari! Insa ne uitam la actuala clasa politica, la ministri si la presedintele tarii si nu ni se par a oameni aflati in criza. Cu cine ni se cere sa fim solidari? Cu cei care-si permit sa cheltuiasca intr-o zi banii pe care noi ii avem pe o luna?’’, au mai mentionat pensionarii din Cugir. Mai mult decit atit, cugirenii de virsta a treia le-au solicitat parlamentarilor sa-si exprime public pozitia vis a vis de votul asupra motiunii de cenzura.
Finantarea, in valoare de 30.000 de dolari, a fost acordata Asociatiei Culturale Hyeronimus, in vederea elaborarii documentatiei si inventarierii celor aproximativ 4.500 de artefacte descoperite pe locul Catedralei romano-catolice “Sfintul Mihail” si al Palatului arhiepiscopal din Alba Iulia. Artefactele au fost descoperite cu ocazia lucrarilor de reparatie si restaurare a Catedralei romano-catolice din Alba Iulia, pe durata a zece ani de sapaturi, in care au fost gasite peste 10.000 de obiecte, care ilustreaza perioada romana, epoca migratiilor, intregul ev mediu si inceputurile epocii moderne, pina in jurul anului 1700. “Cercetarile arheologice nu au acoperit suprafete mari, fiind limitate la strictul necesar pentru realizarea unor lucrari de restaurare si reabilitare. Totusi, data fiind incarcatura istorica extraordinara a acestui loc, din sapaturi au rezultat cantitati impresionante de obiecte arheologice: fragmente ceramice, monede, obiecte de podoaba din metale semipretioase si pretioase, unelte si piese de armament din fier, fragmente de obiecte din sticla, cahle de soba, placi de paviment, precum si numeroase pietre profilate. Desigur, importanta unei astfel de colectii nu e afla neaparat in cantitate, ci este vorba mai ales de calitatea acestui patrimoniu, care ilustreaza istoria de 2000 de ani a Cetatii Alba Iulia, mai bine decit o pot face cuvintele”, a declarat coordonatorul proiectului Daniela Marcu Istrate. O parte dintre piesele descoperite au fost restaurate de specialistii Muzeului National al Unirii din Alba Iulia. “Sint aproximativ 600 de piese care au fost restaurate de laboratorul nostru, din categoria metal, ceramica, sticla, din epoca romana, evul mediu timpuriu si evul mediu dezvoltat”, a declarat directorul adjunct al muzeului albaiulian, Constatin Inel. Expozitie permanenta Peste 200 dintre obiectele care au fost restaurate si inventariate fac acum obiectul unei expozitii permanente amenajata la Palatul Arhiepiscopal si care se doreste a fi baza unui viitor muzeu de arheologie. Restul pieselor se afla intr-un depozit nou, dotat cu aparatura de monitorizare a temperaturii si umiditatii. Potrivit Arhiepiscopului Romano-Catolic, György Jakubiny, au fost primite deja solicitari ca aceasta expozitie sa fie itinerata in mai multe orase din tara, dar si la Budapesta si in alte orase din Ungaria. “Din obiectele gasite, 4518 obiecte au fost identificate si catalogate din care, la o expozitie, este clar ca sint prezentate intr-o masura restrinsa, dar totusi reprezentativa. Sint expuse obiectele care arata istoria orasului si Arhiepiscopiei (...) si cupinde o perioada din secolul II pina in secolul XVIII. Expozitia este publica, deschisa tuturor. Noi dispunem de aceasta expozitie care va fi partial itineranta. Deja sint cereri sa fie expuse in orase mari, dar si in capitala Ungariei. Deocamdata numai in Romania si Ungaria, pentru ca este vorba despre cultura comuna din bazinul carpatic, din care face parte si Transilvania”, a declarat Arhiepiscopul Romano-Catolic, György Jakubiny. Istorie fascinanta“Prin acest eveniment aratam cit de importanta este cultura romaneasca pentru noi si cit de importanti sint romanii ca prieteni si aliati pentru Statele Unite”, a declarat ambasadorul SUA, Mark H. Gitenstein. “Intr-un fel, prin acest proiect, le spunem romanilor ca noi, americanii, sintem fascinati de trecutul tarii voastre, de bogatia istoriei romanesti si de ceea ce aduceti culturii mondiale”, a mai spus ambasadorul american. Dealtfel, dupa inaugurarea expozitiei, acesta a studiat cu mare atentie obiectele expuse si a cerut detalii, in special legate de cele din perioada romana. Ambasadorul Mark H. Gitenstein s-a aflat pentru prima data la Alba Iulia, dar s-a declarat hotarit sa revina. “Este un oras foarte frumos, cu multa istorie. Tocmai am aflat mai multe despre acest oras si sint fascinat. Voi reveni cu siguranta, cit de repede voi putea”, a afirmat ambasadorul SUA in Romania.
Lucrarile au fost finantate prin programul Phare 2006. Proiectul, cu o valoare totala de peste 800.000 euro, a beneficiat de fonduri nerambursabile in valoare de 675.000 euro. Din aceasta suma nerambursabila ADR Centru a cheltuit mai putin de 513.000 euro, circa 76% din fondurile puse la dispozitie de Uniunea Europeana, dupa cum au mentionat reprezentantii Agentiei.Cladirea reabilitata si extinsa prin acest proiect dispunea initial de 6 birouri, magazie, arhiva, precum si anexele aferente, pe o suprafata totala de circa 300 mp. Lucrarile de reabilitare au fost necesare pentru a putea aduce cladirea la un nivel corespunzator din punct de vedere al necesitatilor: conditii de lucru, numar de personal si tipuri de activitati desfasurate. Dupa finalizarea lucrarilor, noua cladire a Agentiei este formata din 16 birouri, o sala de conferinte, arhiva, magazie si spatii administrative, totul pe o suprafata de peste 870 mp. “Proiectul de reabilitare si extindere a spatiului a fost impus de cresterea volumului nostru de activitate, pentru eficientizarea muncii (...) Activitatea ADR Centru este foarte laborioasa, deoarece consta in colaborarea cu beneficiarii de fonduri publice, evaluarea si monitorizarea unor proiecte, dar necesita si anumite cerinte de confidentialitate, in spatii adecvate”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
La initiativa prefectului Stefan Bardan, Institutia Prefectului Alba, împreuna cu Directia Judeteana de Tineret Alba, Primaria Alba Iulia, Inspectoratul Scolar Judetean Alba si Asociatia Oamenilor de Afaceri din Sebes, îi vor premia pe toti elevii din judet care au obtinut în acest an scolar premii si mentiuni la olimpiadele nationale si internationale pe discipline de învatamint. Festivitatea de premiere va avea loc astazi la ora 11.00, la sala de conferinte a Hotelului Parc. În total, vor fi premiati peste 160 de elevi si cadre didactice care i-au îndrumat pe elevi pentru obtinerea acestor performante.
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a anuntat ieri suspendarea, la nivelul Regiunii Centru, a domeniului ce aloca fonduri nerambursabile pentru reabilitarea infrastructurii sociale, din cauza bugetului depasit. Suma solicitata de catre proiectele depuse, contractate si ramase in evaluare depaseste deja bugetul alocat domeniului cu peste 7 milioane euro. Reprezentantii ADR Centru au precizat ca mai pot fi depuse totusi proiecte pina la data de 25 iunie, ora 12.00, limita de timp stabilita de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului ca data de suspendare a domeniului. Domeniul major de interventie 3.2 din cadrul Programului Operational Regional aloca 10,63 milioane euro fonduri nerambursabile pentru “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale” din Regiunea Centru.
Pugilistul Ionut Ion, alias Jo Jo Dan, a declarat, marti, într-o conferinta de presa, ca si-ar dori sa urce în categorie de la 63,5 kilograme la 67 de kilograme, dar a precizat ca va lupta doar acolo unde va avea ocazia sa se bata pentru titlul mondial la profesionisti. Jo Jo Dan, a fost învins în meciul pentru titlul interimar al categoriei semimijlocie, în versiunea WBC, simbata, la Istanbul, de turcul Selçuk Aydin. “Mi-as dori sa lupt la 67 de kilograme, sa fac performanta. Ma simt mult mai bine si la antrenamente la aceasta categorie. Sint mai putin stresat cu pierderea kilogramelor. Ma antrenez mai bine, am mai multa energie, am mai multa putere în pumni. O sa lupt acolo unde o sa am sansa sa o fac pentru titlul mondial. Stiti cum e vorba aia «ciinele cu burta plina doarme sub caruta, ciinele cu burta goala musca»”, a spus Ionut Ion. Jo Jo Dan a afirmat ca experienta capatata în meciul cu Selçuk Aydin este benefica pentru viitorul sau în boxul profesionist. “A fost o experienta buna pentru mine, din care am avut multe de învatat. Meciul în sine a fost unul greu, cu un adversar destul de tare si de puternic. Sper la o rejucare, sa ne batem înca o data si sa vedem cu adevarat cine e mai bun”, a adaugat românul. Jo Jo Dan a crezut, imediat dupa terminarea partidei, ca a cistigat lupta cu Selçuk Aydin, el fiind chiar felicitat în acest sens de catre sportivul turc, dar si de promotorul acestuia, Amet Oner. “Dupa terminarea meciului am crezut ca am cistigat, antrenorul a sarit în ring, iar galeria turcilor amutise. Am sarit în sus de bucurie ca am cistigat, dar arbitrii au avut alta parere. Promotorul turcului a venit la mine si mi-a pupat mina. Eu am ramas uimit si i-am spus ca sper sa fie o decizie corecta, iar el mi-a spus ca o sa fie. Dupa meci m-am dus la Selçuk sa-l îmbratisez, el mi-a raspuns la îmbratisare, si mi-a spus ca eu am cistigat înainte sa se dea decizia”, a subliniat sportivul român.
Gindurile si multumirile mele se îndreapta catre toti albaiulienii si catre toti cei care au îmbratisat si au facut posibila cea de-a VII-a editie a Zilelor Municipiului Alba Iulia. Stim cu totii ca trecem printr-o perioada dificila, pe care multi o invoca drept scuza pentru a ne determina sa renuntam la lucruri ce ne bucura. Am aratat ca indiferent de cit de tulburi sint vremurile, noi albaiulienii ne iubim orasul si sintem împreuna atit la bine cit si la greu. Am demonstrat celor care mai aveau vreun dubiu ca stim sa ne înseninam împreuna viata si sa ne bucuram în fiecare an de momente cu adevarat speciale. As dori sa multumesc albaiulienilor si oaspetilor nostri pentru ca ne-au fost alaturi în numar atit de mare. Totodata vreau sa aduc multumiri celor care au realizat si au organizat Zilele Orasului. Toti artistii, si aici nu ma refer numai la cei locali, au venit pe scena de la Alba Iulia din suflet si nu pentru bani. Tot ce s-a facut s-a facut cu orasul si pentru oras. Chiar daca pentru prima oara am sarbatorit în alta parte decit în santurile Cetatii satisfactia celor trei zile petrecute împreuna a fost aceeasi sau poate chiar mai mare. Nimic nu ar fi fost posibil fara bunavointa si generozitatea celor care printr-un efort real au sustinut finaciar acest eveniment. Datorita celor care au înteles sa rasplateasca comunitatea din care fac parte ca oameni de afaceri, artisti sau simpli cetateni am reusit sa econosim bani ce vor putea fi investiti în continuarea unor proiecte importante pentru oras. În urma mesajului de solidaritate pe care l-am lansat n-au fost putini cei care au raspuns prezent. Vreau sa le multumesc urmatoarelor firme: Aloref, Salprest SA, Albalact, Mercur Grup, Supremia, Albacons, Rekord, Sews Romania, CETI Grup, AD Forstar, Varga’s, STP Alba Iulia, Apa CTTA, Elco, Coral Impex, Instalatorul, Raiffeisen Bank, Auto Drive Center, BRD Groupe Societe Generale, Florea Grup, Fenesasa, Transivins, Independent Media, Mova, PF Costea, Sport Arena. Desigur mai sint oameni inimosi carora as vrea sa le multumesc chiar daca nu le vom pomeni numele. Ma bucur de asemenea ca mesajul nostru a fost în sfirsit înteles si de catre persoane care fac politica în Alba Iulia si nimic altceva. Cu toate ca am dubii serioase în privinta nobletii gestului pus în scena de catre unii politicieni, sint satisfacut totusi ca un elev albaiulian, a primit o suma de bani din partea celor care ani de-a rindul au stat pe margine si s-au multumit sa priveasca. Primaria si Consiliul Local alaturi de oameni de suflet au premiat în fiecare an astfel de valori, tineri albaiulieni merituosi fara a avea pretentia ca acest gest sa fie asumat politic. Însa la noi a devenit o practica uzuala ca evenimente cu traditie sa fie preluate din zbor si folosite ca argumente politice în lipsa unor angajamente serioase fata de comunitate. As putea vorbi mai mult despre cei care au dorit sa foloseasca expunerea oferita de Zilele Municipiului pentru capital politic neîntelegind ca oricit de justificat ar parea gestul lor momentul ales a fost nepotrivit. Însa albaiulienii sint oameni întelegatori si vor trece cu vederea si de aceasta data astfel de încercari populiste. Mircea HAVAPrimarul municipiului Alba IuliaN.B. Facem precizarea ca data relativ tirzie de aparitie a acestui material a fost cauzata de ratiuni de organizare a sistemului de sponsorizare pe care unii dintre partenerii nostri îl folosesc. Din aceast motiv confirmarea finala a anumitor sponsori s-a facut la citeva zile dupa finalizarea evenimentului. E de la sine înteles ca omiterea unui sponsor în mesajul de multumire, pe care primarul Mircea Hava l-a adresat în fiecare an, ar fi fost un lucru mai neplacut decit scurta perioada de întirziere determinata de motive obiective, pentru a putea avea o lista completa a celor care au contribuit la realizarea Zilelor Municipiului. (Biroul de presa al Primariei municipiulu Alba Iulia)
Pugilistul Lucian Bute se va lupta cu boxerul american Jesse Brinkley pentru titlul mondial în versiunea IBF, a anuntat, marti, într-o conferinta de presa, presedintele Federatiei Române de Box, Rudel Obreja. “Lucian Bute va lupta cu Jesse Brinkley din SUA, el fiind desemnat de IBF challenger obligatoriu. În cazul în care Brinkley se va accidenta, atunci Bute va întilni un alt sportiv”, a spus Obreja. Rudel Obreja a afirmat ca pina la sfirsitul lunii iunie, trebuie sa îi anunte pe reprezentantii Interbox daca meciul pentru titlul mondial va avea loc în România sau în alta tara. “În România e situatia care e si deocamdata mi-a fost imposibil sa port discutiile finale cu autoritatile. Am obtinut, în principiu, promisiunea Interbox ca daca avem ce ne trebuie, adica garantiile financiare, am avea înca posibilitatea sa organizam în România gala. Cred ca va fi ultimul meci al lui Lucian anul acesta, iar apoi se va duce acolo unde HBO îi va impune, cel mai probabil în SUA”, a completat Obreja.
Dinu Bogdan Moldovan, un jucator român în virsta de 20 de ani nascut la Alba Iulia, va fi din sezonul viitor al treilea portar al lui Espanyol Barcelona.Dinu a ajuns în Spania în 2007 de la Scoala de fotbal “Ardealul”, din Cluj. A început la echipa de juniori “Juvenil B”, în sezonul urmator a ajuns la “Juvenil A”, iar în 2009-2010 a jucat la echipa a doua a catalanilor, Espanyol B. Zilele trecute, a fost anuntat ca va fi al treilea portar al primei echipe si, cu putin noroc, în sezonul viitor, va apara poarta lui Espanyol în Primera Division. Felicitari pentru promovarea la prima echipa a lui Espanyol!Multumesc. Deocamdata sint al treilea portar al echipei, nu stiu daca voi avea ocazia sa apar în Primera Division, pentru ca avem doi portari foarte valorosi. Eu sper ca voi juca. Astept sa am sansa sa apar la prima echipa si voi profita de ea! Esti practic singurul român din prima liga a Spaniei... Da... Mai am un coleg, Alexandru Maxim, care evolueaza tot la Espanyol B... Mai este si Danciulescu la Hercules, în liga a doua, care se bate acum la promovare. De ce crezi ca nu ai fost convocat la nationala de tineret a României?Asta este! Daca ei considera ca nu pot... Eu nu ma supar. E problema lor daca nu ma cheama. Eu tot astept o convocare... Cred ca jucatorii care pleaca din tara la o virsta frageda au mai putine sanse sa ajunga la nationala.Am înteles ca ai fi putut sa ajungi la nationala de tineret a Spaniei. Ce s-a întimplat?Da, a fost ceva... Cind eram la juniori, la Espanyol, antrenorul echipei Under 19 a Spaniei a venit la un antrenament, ne-a vazut si a vrut sa ne ia la nationala, pe mine si pe Alexandru Maxim. Cind au vorbit cu oficialii clubului, au aflat ca sintem români. Oricum, clubul a zis ca nu avem sanse pentru ca sintem români si cei care au prioritate sint spaniolii. 6 meciuri a bifat Moldovan pentru echipa secunda a spaniolilor Lucian Marinescu, impresarul jucAtorilor“Conducerea lui Espanyol mi-a spus ca Dinu si Maxim, un alt jucator român aflat în curtea spaniolilor, vor fi în citiva ani jucatori de baza la prima echipa”Emil SAndoi, selecTioner naTionala de tineret“E foarte greu sa urmarim toti jucatorii care pleaca în strainatate. Multi pleaca de la 12-13 ani si pierdem contactul cu ei. O sa-l urmarim cu mare atentie pe Moldovan., Pe Maxim îl monitorizam de mai mult timp”
Pozitia secunda a echipei noastre s-a datorat meciaverajului superior din partidele directe, respectiv 29 la 28. Asadar din toamna acestui an, Unirea va evolua in Divizia A impreuna cu liderul diviziei B - CSM Cluj Napoca II.Prima partida a turneului a fost meciul decisiv dintre Unirea si Voluntari. Unirea trebuia sa cistige obligatoriu pentru a promova in A si in plus trebuia sa nu piarda decit maximum 6 jocuri, avind in vedere criteriul meciaverajului direct (meciurile directe anterioare au fost: 9-5 etapa 5 Cluj Napoca, 3-9 etapa 6 Voluntari, 8-9 etapa 7 Resita ). La 9-6 ar fi fost egalitate si la meciaveraj si ar fi intrat in joc setaverajul unde eram mai buni.Un handicap pentru echipa Unirea a fost aparitia in premiera pentru noi a unui jucator numit Ilie Alexandru, care din luna noiembrie 2009 si pina recent a jucat in Italia si care evident a fost si cel mai bun om al echipei adverse. Cu toate acestea, jucatorii din Cetatea Marii Uniri s-au mobilizat exemplar si au reusit cea mai buna prestatie din acest campionat. Desfasurarea jocului a inceput entuziasmant pentru albaiulieni ajungindu-se destul de rapid la 8-3, dar in continuare a fost un thriller. Radu Sufletel se autodepaseste si il conduce pe Ilie cu 2-1 la seturi si 10-7, deci trei mingi de meci si de calificare in Divizia A, dar se retrage in aparare si adversarul nu-l iarta: dupa 5 mingi de atac scorul se duce la 12-10 pentru Voluntari si 2-2 la seturi. Setul 5 decisiv este fara istoric si jocul se termina cu 3-2 pentru bucurestean. Se mai pierde apoi un meci si se face 8-5. In acest moment intra in scena Rusu Cristian, jucatorul nr. 1 al echipei locale care este obligat sa faca punctul decisiv al partidei, dar presiunea psihica isi spune cuvintul, el jucind neasteptat de slab: pierde foarte usor primul set, il cistiga pe al doilea, il pierde pe al treilea si apoi este condus cu 10-8, deci doua mingi de meci si de calificare in Divizia A, dar de data aceasta pentru echipa vizitatoare ! (la alta masa, Ilie era aproape de o noua victorie, deci daca Rusu pierdea, echipa nu putea cistiga decit cu 9-7, insuficient pentru calificare). Ataca totusi si la acest scor fara sa forteze si adversarul greseste. Se face 10-10, apoi 11-10 pt adversar, dar cu un ultim efort reuseste 3 mingi consecutive si cistiga setul cu 13-11. Setul decisiv il incepe ca si pe primul si este condus cu 6-3, dar reuseste un comeback extraordinar printr-o serie de 7 puncte consecutive, pierde prima minge de meci, dar nu o rateaza pe a doua si cistigam cu 9-5. SINTEM IN DIVIZIA A !La a patra incercare de promovare de la infiintarea sectiei de tenis de masa a clubului se reuseste accederea in divizia superioara pentru prima oara.Cu echipa Clujului meciul a fost fara emotii, liderul seriei prezentind o formatie cu multi copii, clujenii fiind calificati matematic inaintea acestui turneu. Cel mai bun jucator al acestei etape a fost Fugaretu Marius, elev al Colegiului Militar “Mihai Viteazul” (pregatit de instructorul sportiv Grozav Florin) cu 6 victorii, urmat de Rusu Cristian cu 5 victorii, Sufletel Radu 4 victorii si Cirpaci Alexandru 1 victorie. Dar sa-i numim si pe ceilalti jucatori din lotul divizionar: Sufletel Emil Gelu, Ispas Emil si Urian Nicusor.Pe banii lor...In acest an competitional greu incercat de criza financiara, clubul nu a putut asigura in intregime finantarea echipei. Primele doua etape ale campionatului au fost finantate integral de Sufletel Radu, jucator de baza al echipei. In retur, toate cheltuielile legate de ultimul jucator venit in echipa, dar primul ca valoare, Rusu Cristian cit si de alte cheltuieli secundare au fost suportate de acelasi Sufletel Radu si de un grup de 17 iubitori ai acestui sport care au facut donatii pentru echipa si dintre care amintim pe Remete Aron, Susan Mircea si Pralea Constantin. Obiectivul principal pentru anul competitional viitor este mentinerea in Divizia A, dar si improspatarea echipei si bineinteles jocuri de calitate care sa atraga cit mai multi spectatori la etapele de acasa si care sa duca implicit la un mai mare numar de practicanti ai acestui frumos sport olimpic.Clasamentul final al play-off-ului de calificare in Divizia A este urmatorul:1. CSM Cluj Napoca II 10 victorii 2 infringeri2. CS Unirea Alba Iulia 7 victorii 5 infringeri3. CSO Voluntari 2005 7 victorii 5 infringeri4. CS Ivana Oravita 0 victorii 12 infringeri
Toate acestea sint prevazute intr-un ordin al ministrului Sanatatii din data de 20 mai, care a intrat in vigoare incepind cu data de 1 iunie. Potrivit directorului Spitalului Judetean Alba, Doru Dragan, procedurile de reorganizare sint in plina desfasurare. El a declarat ca a solicitat deja angajatilor de la resurse umane normativul de personal dupa noua structura, in paralel fiind purtate discutii cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru a se vedea in ce fel va trebui modificat contractul dintre cele doua parti ca urmare a acestor modificari. Vestea buna pentru angajatii din sectiile desfiintate este ca nu vor fi dati afara. “Personalul va fi redistribuit pe alte sectii, unde este nevoie. Si avem nevoie, pentru ca de mai bine de un an de zile noi nu am facut nici o angajare. Aveam posturi vacante, dar erau blocate”, a declarat directorul Spitalului Judetean Alba. Pe de alta parte, el s-a aratat nemultumit de faptul ca ordinul a fost dat de la Bucuresti, fara ca directorii de spitale din tara sa fie intrebati cum cred ei ca ar trebui reorganizata activitatea. “Era normal sa fim consultati si hotarirea sa fie luata impreuna cu noi. Dar s-a decis la nivel central. Angajatii nu vor fi afectati, dar trebuie sa vedem ce facem cu pacientii. De exemplu, pe Oftalmologie-ORL era o linie de garda comuna. Trebuie sa discutam cu cei de la CAS sa vedem daca o putem pastra, pentru ca era singura garda din judet pe aceste domenii. Daca nu reusim sa o pastram, urgentele vor trebui trimise la Cluj sau la Sibiu”a mai spus Doru DraganDoar doua sectii la Spitalul din CimpeniSpitalul orasenesc Cimpeni a fost afectat de recentul ordin al ministrului Sanatatii Cseke Atilla prin care reprezentantul Guvernului a dispus reducerea numarului de paturi din spitalele “patriei”, pentru a face si pe aceasta cale economii la bugetul de stat. Potrivit directorului economic al unitatii spitalicesti din Capitala Tarii Motilor, Ana Elena Taran, pina acum Spitalul Cimpeni dispunea conform legii de 155 de paturi, dintre care au fost reduse din ordinul ministrului un numar de 35 de paturi. Odata cu aceasta taiere “guvernamentala”, Spitalul Cimpeni nu mai are sectie de chirurgie, care datorita numarului mai scazut de paturi s-a transformat in “compartiment de chirurgie”. La ora actuala unitatea spitaliceasca din Cimpeni mai are doar doua sectii, respectiv cele de interne si de pediatrie. In cadrul spitalului functioneaza compartimentele de chirurgie generala, ortopedie, traumatologie, obstetrica-ginecologie si neonatologie. Mai exista totodata in cadrul spitalului compartimente de neurologie si psihiatrie si un compartiment ATI care dispune de 10 paturi. Reprezentanta spitalului a mentionat ca potrivit ordinului ministrului de resort, nici unul dintre cei 193 de angajati nu va fi concediat, ei urmind sa fie redistribuiti in cadrul sectiilor si compartimentelor institutiei. De mentionat este insa faptul ca fondurile ce vor fi dirijate catre Spitalul Cimpeni de la Casa Judeteana pentru Asigurari de Sanatate vor fi diminuate odata cu aceste reduceri si transformari organizatorice, deoarece fondurile sint alocate dupa lege spitalelor in functie de numarul de paturi. C. F.
Rata somajului in luna mai, la nivel national, a fost de 7,67%, in scadere usoara fata de luna aprilie 2010, cind a depasit 8,07%, dar in crestere comparativ cu aceeasi luna a anului 2009 (5,7%). Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 701.854, din care 291.072 femei. Judetul Cluj, cu un somaj de 6,20% se situeaza sub media pe tara, alaturi de judete precum Bistrita-Nasaud, Constanta sau Maramures, dar departe de Bucuresti (2,5%), Ilfov (2,81%) sau Timis (4,38%). Din totalul somerilor inregistrati, 410.933 sint indemnizati, iar 290.921 neindemnizati.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a stabilit ieri un curs de 4,2311 lei pentru 1 euro, in crestere cu 0,31% fata de sedinta anterioara, cea de luni, cind se anuntase un curs de referinta de 4,2180 de lei pentru moneda europeana. Un nivel atit de scazut al monedei nationale nu a mai fost inregistrat din data de 16 decembrie 2009. Totodata, dolarul american a cistigat teren in fata monedei nationale, BNR stabilind un curs de 3,5496 de lei, in crestere cu 2,53 de bani (0,72%), comparativ cu valoarea de 3,5243 de lei, consemnata in sedinta de luni. Gramul de aur a fost cotat ieri la 142,5666 de lei, in crestere cu 5,30 de lei (3,86%), fata de valoarea de 137,2649 de lei stabilita luni.
Restantele de peste 30 de zile la creditele luate de populatie au crescut in primele 4 luni ale anului cu 40,4%, ajungind astfel la 3,98 de miliarde de lei, arata datele raportate la Biroul de Credit, publicate de BNR. Comparativ cu luna martie, totalul sumelor restante de peste 30 de zile a crescut in aprilie cu 10%. In ceea ce priveste numarul restantierilor, acesta era de 710.407 persoane in aprilie, cu 4,9% mai multi decit in martie si cu 3,9% mai multi decit la sfirsitul anului trecut. Datele Biroului de Credit mai arata ca in paralel a crescut si valoarea medie a unei restante. Astfel, aceasta se situa la sfirsitul lunii aprilie la 3.729 de lei, in urcare cu 33% fata de finele anului trecut si cu 4,7% comparativ cu luna martie.Mai mult, aproape trei sferturi dintre restantele populatiei sint mai vechi de 90 de zile, insumind un total de 2,95 de miliarde de lei la finele lunii aprilie, in crestere cu 9,85% fata de martie si cu 34,6% fata de ultima luna a anului trecut.
Spitalul CFR din Cluj ar putea fi privatizat dupa ce conducerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii a decis privatizarea tuturor celor 15 spitale din tara, aflate in reteaua CFR. In subordinea spitalului clujean se afla si o policlinica in Dej care este formata din sase cabinete medicale si mai multe laboratoare de analize. Potrivit unor surse din Minister, citate de paginamedicala.ro, privatizarea ar putea incepe chiar in acest an, anuntul de privatizare urmind sa fie dat pina la sfirsitul lui 2010. Nu respecta normele UESpitalul CFR din Cluj a fost foarte putin modernizat in ultimii ani, iar lucrari capitale nu au mai fost fost facute de aproximativ 20 de ani. Imobilul este foarte vechi si dateaza din 1884. Unitatea sanitara functioneaza in trei corpuri de cladire: Chirurgie, Interne si Neurochirurgie, ORL si Oftalmologie. Capacitatea unitatii este de 277 de paturi, dar saloanele spitalului nu au fost recompartimentate asa cum cer normele Uniunii Europene, astfel ca bolnavii sint cazati in saloane de cite 10-12 paturi. Unitatea sanitara deserveste in principal angajati din reteaua Ministerului Transporturilor, dar si alte categorii de asigurati. Spitalul CFR din Cluj nu poate primi fonduri de la Consiliul Local sau Consiliul Judetean, singura sursa de finantare fiind Ministerul Transporturilor, in administrarea caruia se afla in prezent. Potrivit paginamedicala.ro, primul pe lista privatizarii este Spitalul CFR din Bucuresti, care a fost implicat recent in scandalul cu cele doua paciente care au fost infectate in urma unor interventii chirurgicale. In toate spitalele din reteaua CFR profeseaza aproximativ 600 de medici.
Foto Radu PadureanDesi ieri nu era deloc inghesuiala in jurul listelor cu posturile vacante titularizabile, la concurs sint asteptati circa 3.000 de profesoriLa nivelul judetului Cluj sint 142 de posturi vacante titularizabile, din totalul celor 1.198 publicate. Dintre posturile vacante in acest an, cele mai multe, adica 45, sint pentru educatoare in limba romana (35 de locuri in mediu urban si 10 in mediu rural), urmate de posturile de profesor de Limba si literatura romana, respectiv 10 posturi (doua in mediul urban si 8 in mediul rural) si cele de profesor de Limba franceza, respectiv 8 posturi (7 la oras si unul la tara). Concursul se va desfasura in trei centre judetene din municipiul Cluj-Napoca: la Grupul Scolar „Alexandru Borza“, la Liceul Energetic si la Liceul „Lucian Blaga“. Inscrierile se desfasoara in perioada 14-25 iunie, iar in perioada 5-7 iulie candidatii trebuie sa isi valideze fisele de inscriere. Examenul scris va avea loc pe 14 iulie, urmind ca in perioada 21-30 iulie sa aiba loc repartitia pe posturi. Se estimeaza circa 3.000 de candidatiPotrivit inspectorului scolar general adjunct, Marinela Marc, anul trecut au fost aproximativ 400 de posturi titularizabile, in timp ce in acest an sint doar 142. „Fata de anul trecut a scazut sub jumatate numarul de posturi titularizabile deoarece foarte multe posturi s-au ocupat in celelalte etape ale miscarii de personal, respectiv pretransferul cadrelor didactice, transfer pentru restringere de activitate, asta avind in vedere ca am restructurat reteaua scolara si am comasat mai multe scoli, iar acele cadre didactice care se aflau in situatia de restringere de activitate au fost repartizate pe alte posturi la nivelul judetului. In consecinta, numarul posturilor titularizabile a scazut in acest an“, a declarat Marinela Marc. Ea a mai spus ca se asteapta ca numarul persoanelor care vor da concurs in acest an sa fie acelasi ca anul trecut, cind au fost aproximativ 3.000 de candidati. „Estimam, totusi, ca vor fi destul de multi candidati, pentru ca numarul absolventilor este din ce in ce mai mare si sint destui interesati sa lucreze in invatamint, unde exista o anumita siguranta a postului“, a afirmat inspectorul scolar adjunct.
Foto Radu Padurean„Ne-a fost reconfirmata vizita doamnei cancelar Angela Merkel la Cluj pe parcursul acestui an, urmind ca perioada exacta sa o stabileasca domnia sa. Situatia, nu numai in Romania, ci in intreaga Europa, este una grea si, in functie de timpul de care dispune, domnia sa va efectua vizita anuntata la Cluj“, a spus primarul Clujului. Va reamintim ca Angela Merkel a primit invitatia de a vizita Clujul din partea mai multor institutii clujene, printre care Primaria si Universitatea „Babes-Bolyai“, cea de a doua urmind sa ii ofere cancelarului german titlul de Doctor Honoris Causa. „Am vorbit si despre schimburile universitare. De altfel, domnul ambasador a apreciat ca principal potential al orasului nostru faptul ca este un centru universitar atit de puternic. Legat de schimburile culturale, domnul ambasador a confirmat primirea scrisorii referitoare la sprijinirea municipiului Cluj-Napoca pentru titlul de Capitala Culturala Europeana in anul 2020. Orasul german Essen este in acest an Capitala Culturala Europeana si cred ca experienta celor de acolo ne-ar putea fi de folos“, a mai declarat primarul Sorin Apostu la finalul intilnirii cu Andreas von Mettenheim. Aflat la prima sa vizita oficiala la Cluj de la preluarea mandatului, ambasadorul german a avut intrevederi atit cu primarul municipiului Cluj-Napoca, cit si cu prefectul judetului Cluj, Florin Stamatian, si cu vicepresedintele Consiliului Judetean, Radu Bica. Pe parcursul discutiilor cu prefectul, a fost abordat si subiectul reconstituirii dreptului de proprietate si nivelul aplicarii legilor fondului funciar, mai exact, situatia semnalata de unii cetateni germani, care vizeaza terenurile de la Palacsay. Prefectul Florin Stamatian a reiterat punctul de vedere exprimat in mai multe rinduri, si anume ca sentintele care vizeaza livada Palacsay vor putea fi puse in executare in momentul aparitiei Legii Cercetarii Agricole, care sa stabileasca delimitarea cu exactitate a domeniului apartinind statiunii de cercetare, respectiv domeniul public si privat al statului. Parlamentari germani in vizita la ClujUn grup de 18 parlamentari din Berlin, condus de deputatul Christian Gaebler, purtator de cuvint politic si director coordonator parlamentar al fractiunii SPD, si de deputatul Daniel Buchholz, presedintele Comitetului de Comunicatie si Dezvoltare Urbana a Camerei Deputatilor, va vizita Clujul in data de 21 iunie. In cadrul discutiilor cu oficialii municipalitatii vor fi atinse teme precum planul de urbanism sau minoritatile din municipiul Cluj-Napoca.
Liceenii clujeni s-au descurcat foarte bine la proba de competente lingvistice din cadrul examenului de Bacalaureat, desfasurata saptamina trecuta, in cele 60 de centre de evaluare din judet. Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala a fost ultima din cadrul probelor orale ale Bacalaureatului si a presupus trei tipuri de teste: un test scris, cu durata de 90 de minute, format din doua sectiuni – „Intelegerea textului citit“ si „Producerea de mesaje scrise“ –, un test oral, de 10-15 minute, si un test de intelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute, impartit tot pe doua sectiuni – „Producerea de mesaje orale“ si „Interactiune orala“. La aceasta proba, desfasurata in cele 60 de centre de evaluare din judet, au fost inscrisi 6.952 de elevi. Dintre acestia, 649 de elevi nu au mai sustinut proba deoarece aveau certificate lingvistice care au fost recunoscute, iar 186 de elevi clujeni au absentat. Din totalul de 6.117 elevi care au dat testul de competente lingvistice, cele mai bune rezultate obtinute de elevii clujeni au fost la sectiunile „Intelegerea textului citit“, la care 4.953 (80,97%) au luat calificativul maxim, si la sectiunea „Intelegerea unui text audiat“, la care 5.354 (87,53%) au obtinut, de asemenea, punctajul maxim. In perioada urmatoare, respectiv 21-23 iunie, absolventii din promotiile anterioare vor sustine evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana (proba A), iar intre 23-25 iunie va avea loc proba evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna (proba B). Urmatoarea proba din cadrul examenului de Bacalaureat, sustinuta atit de absolventii din 2010, cit si de cei din promotiile anterioare, va fi cea la Limba si literatura romana, care se va desfasura pe 28 iunie.
Evenimentul va fi organizat de Conferinta Rectorilor Maghiari (CRM) si Universitatea Sapientia (US). Potrivit organizatorilor, scopul evenimentului este acela de a dezbate situatia invatamintului superior din Ungaria si Romania, a invatamintului superior in limba maghiara din Romania, precum si a oportunitatilor de cooperare si dezvoltare din domeniu. Printre invitatii forumului se numara rectorii institutiilor de invatamint superior din Ungaria si personalitati din cele doua tari cu rol definitoriu in formarea politicii educationale din cele doua tari – conducatori de institutii, experti si politicieni, presedintii Academiilor de Stiinta si alti specialisti din domeniu. Astfel, printre cei care vor sustine prelegeri se numara Szabo Gabor, presedintele CRM, Ecaterina Andronescu, presedintele Conferintei Rectorilor din Romania, Marko Bela, viceprim-ministru, Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane etc.
„Veniturile mai mici de 600 de lei din jocurile de noroc nu vor fi impozitate, insa masura de impozitare cu 25% a celorlalte venituri ar putea fi aplicata“, a declarat ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, citat de Agerpres. Ministrul Finantelor a precizat ca inchiderea caselor de jocuri de noroc nu este principala preocupare a sa si nici una dintre problemele care ar putea dezechilibra economia nationala. Aceste declaratii au fost facute dupa ce casele de pariuri din intreaga tara au fost inchise, ca urmare a unei decizii a Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania, in semn de protest dupa ce printre masurile de austeritate asumate luni de Guvern a aparut si impozitarea jocurilor de noroc. Impozitarea cu 25% a cistigurilor obtinute din jocuri de noroc ar trebui sa atraga in bugetul de stat circa 1,7 milioane de lei, estimeaza finantistii. Reprezentanta Aliantei care a organizat manifestarea de protest, in schimb, estimeaza ca, in cazul in care masura va fi aplicata, Guvernul va pierde o suma de trei ori mai mare, ca urmare a scaderii profitului inregistrat. Confederatiile patronale sustin ca, indirect, masura eliminarii pragului de neimpozitare a veniturilor obtinute din jocuri de noroc va avea si alte efecte economice, asupra fortei de munca si achizitiilor de bunuri si servicii. Din acest motiv, aproape 97% dintre casele de pariuri din Romania au fost inchise ieri, in semn de protest.
Consilierul local Steluta Cataniciu (PNL) a acuzat ieri conducerea Clinicii de Ortopedie, aflata in subordinea Spitalului Clinic de Adulti, de proasta gestionare a banului public in vremuri de criza. „Am fost sesizata ca la Clinica de Ortopedie nu sint bani pentru medicamente si tratamente, dar conducerea spitalului a investit in pavarea curtii“, a spus Cataniciu. In replica, directorul Clinicii de Ortopedie, Bogdan Baciu, a explicat ca banii folositi pentru investitii provin dintr-o sursa total diferita fata de banii necesari pentru medicamente. „Cladirile si spatiile apartin de Consiliul Judetean, iar banii pentru medicamente vin de la Casa de Asigurari de Sanatate, prin contractele pe care le avem. Nu aveam cum sa folosim banii de la Consiliul Judetean pentru altceva, pentru ca ar fi fost deturnare de fonduri“, a precizat Baciu. M. O.
Proiectele cu finantare nerambursabila FEADR vor fi punctate doar in functie de cheltuielile eligibile, a anuntat ieri Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP). Masura e luata pentru a veni in sprijinul beneficiarilor, aducind clarificari la modul in care investitiile propuse primesc punctaj in cadrul criteriilor de selectie aplicate proiectelor implementate prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013. Astfel, investitiile suportate din cheltuieli neeligibile nu sint luate in considerare la punctarea criteriilor de selectie. „Fondurile nerambursabile sint acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile. Cheltuielile considerate a fi neeligibile vor fi suportate integral de catre beneficiarul proiectului. Lista tipurilor de investitii si cheltuielile eligibile, cit si a celor neeligibile se regaseste in Ghidul Solicitantului aferent fiecarei Masuri de finantare“, se arata intr-un comunicat al APDRP. A. D.
Sapte firme care comercializau online plante ornamentale si de apartament din mai multe judete, printre care si Cluj, au fost sanctionate de inspectorii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului. Principalele nereguli au vizat conditiile de livrare a marfii si modul in care se poate cumpara de pe site. Inspectorii de la Protectia Consumatorului au realizat un amplu control in toata tara la peste 850 de agenti economici, la aproape 760 dintre acestia fiind constatate nereguli. Au fost aplicate amenzi totale in valoare de 1,2 milioane de lei si au fost oprite temporar de la comercializare produse in valoare de aproape 950.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate 16 masuri de oprire definitiva de la comercializare pentru produse in valoare de peste 4.300 de lei. G. D.
In acest weekend (11-13 iunie), la Sala Sporturilor va avea loc Tirgul „Baby Expo“ – Salonul dedicat nou-nascutului, copiilor intre 0-5 ani, viitoarelor mamici si tinerilor parinti. La aceasta editie a evenimentului, companiile prezente asteapta parintii si viitoarele mamici cu o oferta variata de produse si servicii destinate celor mici, precum articole pentru nou-nascuti, puericultura mica si mare, produse alimentare si de igiena, cosmetice, jocuri si jucarii, imbracaminte si incaltaminte, mobilier, carti etc. De asemenea, in cadrul tirgului vor fi prezentate si gradinite sau servicii medicale dedicate celor mici. „Baby Expo“ a pregatit si o serie de concursuri si jocuri pentru vizitatori, iar in parcarea din fata Salii Sporturilor „Horia Demian“ se va organiza concomitent si Tirgul „Piata Taraneasca“ si un salon de articole mestesugaresti. A. D.
Modificarea pretului de referinta la medicamentele compensate va fi discutata vineri in cadrul unei dezbateri publice organizate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), la care vor participa specialisti din mai multe domenii. Conform proiectului de ordin al CNAS, se intentioneaza schimbarea pretului de referinta de la generic, adica pe substanta continuta de medicament cum este in prezent, la clasa terapeutica. Altfel spus, vor fi compensate cele mai ieftine medicamente pentru o clasa terapeutica. Producatorii de medicamente nu privesc insa cu ochi buni modificarea propusa de CNAS si considera ca pretul medicamentelor va creste cu 40%. La rindul lor, farmacistii spun ca pacientii ar putea fi nevoiti sa cumpere medicamente dintr-o generatie mai veche, doar acestea fiind mai ieftine. G. D.
Foto Radu PadureanCentrul de Diabet se afla in renovare, iar lucrarile vor fi terminate la sfirsitul anuluiModificarea contractului cadru pe acest an, dar si numarul tot mai mare de bolnavi de diabet au provocat o aglomeratie foarte mare la cele sase cabinete ale Centrului de Diabet de pe strada Clinicilor. Zeci de bolnavi de diabet asteptau ieri la coada pentru o consultatie. Oamenii spun ca aproape de fiecare data se asteapta la rind, insa asa aglomeratie ca in ultimele zile nu a mai fost demult. „Ieri a fost coada si mai mare. Tot holul era plin si pe scari in jos tot asa. Asteptau oamenii pina la usa aceea de la intrare“, spune o femeie care asteapta sa intre la medic. Femeia are deja reteta in mina si a primit-o ieri, insa nu si-a putut ridica tratamentul de la farmacie pentru ca medicamentul recomandat de specialist nu se gasea in farmacii. Din acest motiv, a fost obligata sa se intoarca la medic, sa mai astepte inca o data la coada, pentru schimbarea tratamentului. „Ieri am stat mai bine de o ora. Nu ai ce cauta aici daca nu ai trimitere sau programare“, adauga femeia. Un alt pacient este nemultumit de faptul ca sint inghesuiti intr-un spatiu mult prea mic si ca trebuie sa stea cel putin o ora pina sa ajunga la rind. „Sintem umiliti in ultimul hal. Dupa ce ca ne trag bani din salarii pentru asigurare nici macar un pic de respect nu primim. Sintem bolnavi de diabet si oricind poate sa ni se faca rau daca stam in picioare atit de mult timp“, spune barbatul. Omul asteapta deja de o jumatate de ora si in fata lui mai sint inca cinci persoane. S-au suprapus programarile din cauza contractului cadruConducerea Centrului de Diabet precizeaza ca in ultima perioada a crescut foarte mult numarul bolnavilor de diabet, dar numarul cabinetelor si cel al medicilor au ramas aceleasi. Statisticile arata ca in judetul Cluj exista 26.000 de diabetici, citeva mii fiind dependenti de insulina. La Centrul de Diabet exista sase cabinete si aproximativ 15 medici de specialitate. „Conform noului contract cadru pe acest an, pacientii nu pot fi vazuti decit o data la 3 luni. Din acest motiv s-au facut suprapuneri ale pacientilor programati acum 6 luni cu cei de acum. Speram ca in scurt timp sa revenim la normal“, afirma Ioan Veresiu, seful Centrului de Diabet. Conditii mai bune de anul viitorReferitor la conditiile in care bolnavii sint nevoiti sa astepte, Ioan Veresiu spune ca de anul viitor vor fi create sali noi de asteptare plus inca doua cabinete de consultatii. In acest moment, salile de asteptare sint mult prea mici pentru numarul mare de bolnavi care trec zilnic pragul unitatii sanitare.
In anul 2006, in legea privind reforma in domeniul sanatatii aparea o descriere a cardului electronic de asigurari sociale de sanatate plus precizarea ca in anul urmator se vor aloca fonduri pentru punerea in practica a acestuia. Nu s-a facut insa nimic, iar anul acesta conducerea CNAS preciza ca din 2011 se va introduce cardul electronic. „In acest moment nu se stie nimic despre cardul electronic. La un moment dat se vehicula chiar introducerea lui din anul 2012“, precizeaza reprezentantii Biroului de Presa din cadrul CNAS. Pe acest card electronic pacientul va avea inregistrate toate datele personale si istoricul medical. De asemenea, va fi dovada ca detinatorul lui este asigurat. Acest lucru va duce la eliminarea cozilor de la casele de asigurari de sanatate unde sint obligati sa astepte cei care trebuie sa arate ca sint asigurati. Daca CNAS intirzie de ani buni introducerea cardului electronic, privatii nu au stat pe ginduri si au inceput sa emita astfel de carduri pentru pacientii lor. Este cazul unor clinici private din Timisoara care au anuntat punerea in aplicare a cardurilor private electronice prin intermediul unor firme de sisteme informatice medicale. „Aceasta facilitate scuteste pacientul de vizitele la medic de fiecare data cind simte ca ceva este in neregula din punctul de vedere al starii sale de sanatate. El completeaza observatiile sale in fisa sa electronica, medicul din sistem care il trateaza vede informatiile inregistrate de pacient, iar, in functie de toate celelalte detalii medicale ale pacientului, poate lua decizia corecta, chemindu-l pe pacient la cabinet pentru o consultatie amanuntita, trimitindu-l la urgente sau recomandindu-i sa solicite sfatul unui medic de o alta specialitate“, afirma reprezentantii unei firme de sisteme informatice medicale. Atit pacientul, cit si medicul au nevoie de un calculator conectat la Internet.
Pentru prima data in ultimele 18 luni, angajatorii romani cred ca ar putea sa faca recrutari de personal in urmatoarele luni, in timp ce 19% se declara pesimisti si nu exclud posibilitatea de a renunta la anumiti subalterni. Potrivit unui studiu Manpower, dat ieri publicitatii, „angajatorii raporteaza imbunatatiri considerabile de 9 puncte procentuale, atit comparativ cu trimestrul anterior, cit si fata de anul trecut“. Si de la Cluj se vede „luminita“ pentru someriIn regiunea de Nord-Vest, din care face parte si judetul Cluj, angajatorii raporteaza semne incurajatoare pentru cei care se afla in cautarea unui loc de munca in decursul trimestrului al treilea, potrivit aceluiasi studiu. Previziunea neta de angajare este relativ optimista, de A5%. Practic, comparativ cu celelalte trimestre, situatia este evident mai optimista. Iar cifrele au crescut de la o perioada la alta, inregistrind un progres de 22%, iar de la an la an o crestere de 9 puncte procentuale. Totusi, cei mai optimisti se declara angajatorii din Centrul tarii, care au prevazut o crestere cu 22 de procente a numarului de angajari ce urmeaza sa fie facute in semestrul urmator. Ei sint urmati de investitorii din regiunea de Sud-Est care spera la o crestere cu 8% a recrutarilor, si de cei din regiunea de Nord-Vest. Cele mai multe angajari este de asteptat sa fie facute pentru agricultura, vinatoare si sivicultura, cu o „crestere sanatoasa a previziunii nete de angajare“ la plus 21%. Nici in industrie lucrurile nu stau rau. Administratorii din acest sector apreciaza o crestere de 9%, aceasta dupa ce in cursul zilei de ieri Institutul National de Statistica a raportat cresteri usoare pentru industria prelucratoare. Interesanta este situatia din constructii, domeniu care a fost puternic afectat de criza si din care provin un numar insemnat de someri. Pentru trimestrul al treilea, angajatorii din sector anticipeaza o „activitate de angajare blocata, cu o previziune de angajare slaba, de - 3%. In comparatie cu trimestrul anterior se poate constata o ameliorare considerabila de 18 puncte procentuale, de la an la an“, se arata in studiul Manpower.
Victor Ponta sacrifica viitorul fiecaruia dintre romani pentru a se rafui cu PDL. Motiunea PSD va duce in mod cert la aminarea aplicarii masurilor de restabilire a echilibrului bugetar si va pune Romania alaturi de Grecia, in rindul tarilor ale caror economii au fost distruse de "statul bugetofag"Motiunea de cenzura „Opriti genocidul social!“, initiata de 120 de deputati si senatori PSD, va fi citita astazi in plenul Parlamentului, iar martea viitoare va fi dezbatuta si votata. Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului au decis ieri calendarul dezbaterii motiunii de cenzura initiate de PSD dupa ce Guvernul Boc si-a asumat raspunderea in fata Camerelor reunite ale Parlamentului pentru proiectul de lege privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care se reduc salariile din sistemul bugetar cu 25% si pensiile cu 15%, se recalculeaza pensiile speciale si se verifica pensiile de invaliditate. Semnatarii motiunii de cenzura sustin ca Romania fie este aruncata intr-o criza sociala si economica si mai profunda prin adoptarea legilor propuse de Guvern, fie Cabinetul Emil Boc este demis si astfel s-ar deschide calea pentru gasirea altor solutii politice, economice si sociale. Social-democratii afirma ca motiunea de cenzura are ca scop blocarea „genocidului social“ pe care taierea pensiilor si a salariilor il va produce. Nici UDMR, nici UNPR nu sustin motiuneaPSD a cautat sustinere la parlamentarii PNL, UDMR si la independentii afiliati UNPR, dar numai primii s-au aratat interesati sa voteze motiunea. Maghiarii si-au anuntat raspicat sustinerea pentru Cabinetul Boc. Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei nu sustine motiunea de cenzura la adresa Guvernului depusa de PSD-PC, a anuntat ieri presedintele formatiunii, Marian Sirbu. Potrivit acestuia, principalul motiv invocat de UNPR se refera la stabilitatea Romaniei si la nevoia de stabilitate guvernamentala pentru a putea exista un partener legitim in relatia cu Fondul Monetar International. El a precizat ca, daca pina la 31 decembrie masura diminuarii pensiilor nu va fi ridicata si acestea nu vor reveni la valoarea actuala, UNPR va iesi din coalitia de guvernamint.
Organizatia clujeana a Partidului National Liberal lanseaza o campanie de stringere de semnaturi prin care spera sa ii convinga pe parlamentarii PDL sa voteze motiunea de cenzura depusa de PSD. „PNL a demarat campania pentru ca a considerat ca acest Guvern trebuie stopat cu o riposta publica. Oamenii trebuie, daca sint nemultumiti, sa ia atitudine“, a declarat senatorul Marius Nicoara. Liberalii clujeni vor aduna semnaturi, in cadrul campaniei demarate, de la locuitorii municipiului Cluj-Napoca in mai multe puncte din oras, iar datele vor fi facute publice si vor fi trimise celor sase parlamentari ai PDL din Cluj-Napoca.
Inscrierile pentru primul tirg imobiliar virtual online, organizat de catre site-ul imobiliare.ro, s-au incheiat ieri. Tirgul va avea loc intre 21 si 27 iunie si va avea 28 de expozanti, in majoritate dezvoltatori imobiliari, care vor prezenta peste 25 de ansambluri rezidentiale din sapte mari orase printre care si Cluj-Napoca. Expozantii clujeni care vor fi prezenti la tirgul virtual vor fi Mao Life Residence, Genesis si Belle Ville Residence. L. P.
Miine, 10 iunie, va avea loc simpozionul „Noul manager (tendinte regionale)“, organizat de Danis Consulting. „Motivul principal pentru organizarea acestui simpozion este demersul global de redefinire a managementului ca profesie. Teoriile secolului trecut par sa nu mai faca fata realitatilor actuale“, spun organizatorii evenimentului. Printre participantii la simpozion se numara Roman Menz – director de fabrica Holcim Cement Alesd, Mihaela Rus – manager general Vitrina Advertising, Constantin Buda – director tehnic Electrica Distributie, Ioan Cupsa – director comercial RBS si Dan Nistor – administrator Nisco Invest. In cadrul simpozionul vor fi prezentate rezultatele studiului „Provocari manageriale si evolutia organizatiilor“, realizat de Danis Consulting, urmind apoi sa aiba loc si o prezentare sustinuta de Risto Meskus, general manager la Nokia Romania. Evenimentul va avea loc la Hotel Best Western Topaz, de la ora 10. A. D.
Compania de asigurari de viata KD Life a ajuns la un acord cu asiguratorul Eureko pentru a-i transfera acestuia portofoliul sau, format din circa 5.500 de polite. Dupa transfer, KD Life se va inchide. Compania se afla inca din luna martie in administrare speciala, din cauza problemelor financiare cu care s-a confruntat. KD Life este o societate de mici dimensiuni, care face parte din grupul sloven KD, cu prime brute subscrise de aproape 6,7 milioane de lei in 2009, nivel asemanator cu cel din anul 2008. Compania-mama are activitati si in domeniul fondurilor mutuale, fiind infiintata la sfirsitul lui 2005. A. D.
Actionarii BT Medical Leasing IFN au decis majorarea capitalului social cu 10 milioane de lei, pina la 27,69 de milioane de lei. Majorarea de capital se va face prin emiterea unui numar de 100.000 de actiuni ce vor fi subscrise si platite exclusiv de Banca Transilvania, actionarul majoritar al societatii de leasing. Decizia a fost luata in sedinta din 6 mai. Compania a anuntat la inceputul acestei luni ca isi propune ca in acest an sa finanteze proiecte noi in valoare de cel putin 10 milioane de euro, dupa ce in 2009 a finantat bunuri de 17,6 milioane de euro. A. D.
O prabusire a economiei maghiare i-ar face pe investitorii occidentali sa se retraga nu numai din Ungaria, ci chiar din Europa de EstIn ultimele zile, oficialii statului maghiar au facut o serie de declaratii contradictorii care au condus la ideea ca tara vecina s-ar afla, din punct de vedere economic, la marginea prapastiei. Clujul, un judet in care legaturile economice si culturale cu Ungaria sint foarte puternice, ar putea avea mult de suferit daca tara ar avea soarta Greciei. Multe dintre firmele clujene exporta masiv catre pietele din Ungaria. Mai mult, reprezentantii de la Jolidon si Farmec, branduri de top pentru intreaga zona, au anuntat pe la sfirsitul anului trecut ca vor sa isi majoreze cota de pe piata maghiara. De asemenea, o serie de organizatii non-guvernamentale care functioneaza sau doar opereaza in judet sint sprijinite prin fonduri din Ungaria, la fel ca o serie de organizatii culturale. Astfel, in cazul in care previziunile liderilor maghiari s-ar confirma, fondurile trimise catre ONG-uri ar fi oprite, iar firmele care produc pentru piata din tara vecina ar avea de pierdut din cauza devalorizarii forintului. Iar in ultima instanta produsele romanesti ar ramine pe rafturile magazinelor din Ungaria, fara a mai putea fi comercializate, din cauza scaderii puterii de cumparare a cetatenilor, respectiv din cauza pretului care ar deveni prea piperat pentru cetateni. Unul dintre semnalele de alarma puse sub reflector de catre oficiali, iar apoi mediatizate puternic de agentiile de rating a fost datoria externa a Ungariei, care a depasit 70% din PIB. Doi se bat si tara pierde...Kerekes Sandor * Consilierul presedintelui Camerei de Comert Romano-Maghiare Cluj: "In Ungaria situatia s-a stabilizat, iar pietele s-au linistit. Cred ca investitorii ar trebui sa fie mai ingrijorati de situatia Romaniei decit de cea a Ungariei."Firmele clujene care exporta catre Ungaria au constatat, peste noapte, ca declaratiile de la sfirsitul saptaminii trecute, potrivit carora tara vecina ar putea impartasi soarta Greciei, au condus la devalorizarea cu 5% a monedei maghiare, iar panica generala i-a determinat pe unguri sa cumpere mult mai putine produse. Aceasta in contextul in care Ungaria este printre primele cinci piete de desfacere, ca volum, pentru firmele din Transilvania si nu numai. Totusi, consilierul presedintelui Camerei de Comert Romano-Maghiare din Cluj, Kerekes Sandor, a precizat pentru monitorul ca situatia Ungariei nu este nici pe departe atit de grava cum s-a anuntat. Bun cunoscator al mediului de afaceri din cele doua tari, Kerekes spune ca panica a trecut si investitorii s-au calmat, ceea ce va conduce la stabilizarea forintului. „A fost vorba de niste declaratii care au creat panica. Vremea lor a trecut, insa. Oricum, multe nu au fost intelese asa cum trebuie, fiindca situatia Ungariei nu este catastrofala“, a precizat el. Reprezentantul Camerei de Comert Romano-Maghiare a adaugat ca nu se pune problema ca Ungaria sa intre in faliment si ca cei care conduc unitatile de productie din Cluj se pot linisti. Kerekes Sandor a mai explicat ca oficialii maghiari care au facut declaratiile alarmiste fac parte din gruparea care a cistigat recent puterea in urma alegerilor, astfel ca afirmatiile lor au un scop politic clar, acela de a culpabiliza vechea putere pentru situatia nu tocmai usoara in care se afla Ungaria. Si presedintele Uniunii Democratice a Maghiarilor din Romania Cluj, Laszlo Atilla, s-a declarat contrariat de declaratiile oficialilor de la Budapesta. „Ma intreb daca politicienii isi dau seama de consecintele unor asemenea declaratii. Bursa maghiara s-a prabusit, iar forintul a cazut vertiginos din cauza acestora“, a precizat Laszlo. Potrivit acestuia, reprezentantilor firmelor din Cluj nu le este indiferenta soarta Ungariei, dat fiind volumul tranzactiilor cu tara vecina. Relatii in pericol, bani sub semnul intrebariiIntre Guvernul Romaniei si cel al Ungariei a fost semnat un acord de coperare economica in 25 aprilie 2004, care a intrat in vigoare dupa un an si jumatate. Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe a Romaniei (MAE), schimburile comerciale romano-ungare au crescut constant in ultimii 10 ani, cifrele de care se vorbeste fiind de ordinul milioanelor de euro. Deci, in cel mai rau caz, romanii ar putea pierde una dintre cele mai importante piete de desfacere. Mai exact, in 2007, valoarea schimburilor comerciale intre cele doua state a fost de 5,17 miliarde de euro, din care exporturile au insumat 1,64 de miliarde de euro, iar in 2008 suma totala a ajuns la 5,88 de miliarde de euro, dar vinzarile romanilor au crescut la 1,70 de miliarde de euro. Pina la sfirsitul lunii septembrie a anului trecut, valoarea tranzactiilor a fost de 3,23 de miliarde de euro, iar cea a exporturilor de 911 milioane de euro. Din datele MAE se poate observa astfel ca balanta dintre importuri si exporturi a tins sa se echilibreze in ultimii ani, dupa o prabusire drastica in 2007. In ultima parte a lui 2009, in Romania functionau 9.992 de societati cu capital ungar, adica 6,01% din totalul societatilor cu capital strain. In Cluj, procentul este, insa, mult mai mare, fiind estimat la 15% sau chiar mai mult. Cele mai importante firme ungare care au investit in Romania sint compania petroliera MOL, cu sediul in Cluj-Napoca, si grupul ungar Zalakeramia, proprietarul Cesarom Bucuresti. Pe de alta parte, potrivit paginii oficiale MAE, dintre firmele romanesti cu investitii semnificative in Ungaria amintim Petrom, Anex SRL, Flamingo Computers sau Scandic Royal SRL.