monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Guvernul a "cazut" in picioare

Matematic, calculele sunt cat se poate de simple. Guvernul Boc urma sa fie demis daca se pronuntau pentru motiune cel putin 236 de parlamentari. Cum numarul celor care au fost pro motiune este de 228, tentativa de salvare a pensionarilor si a bugetarilor de rand, a fost sufocata din „fasa". Emil Boc poate taia lsinistit din pensii, aceasta daca eforturile PSD nu vor fi incununate de succes. Initiatorii motiunii respinse au promis, dupa numararea voturilor, ca vor merge la Curtea Constitutionala. Pusi in fata faptului implinit, reprezentantii PSD vor scoate aplea si la masura extrema. „Vom ataca la Curtea Constitutionala deoarece credem ca masurile de austeritate sunt aberante. Cel putin, ceea ce se face cu pensiile este ilegal. Pensiile nu pot fi micsorate. Cel mult inghetate, dar micsorate, nici vorba. La fel se intampla si cu salariile. Vom vedea daca legea este de partea noastra si speram ca la CC se va rezolva totul. Trebuie sa ne gandim si la acesti oameni, pentru care o taiere cat de mica este groaznica. Atunci cand am venit cu motiunea, am crezut in ea. Acest vot ar fi insemnat stoparea abuzului", a explicat deputatul  PSD, Ioan Cindrea.  Lupta continua Deputatul PSD, Ioan Cindrea sustine ca PSD va ataca la Curtea Constitutionala masurile de austeritateDeputatul Ioan Cindrea a mai subliniat ca nu stie cine ar fi putut pune gume si pastile in urna. „Stim cu totii cine din PDL a votat pentru motiune. Cel mai mult s-a vorbit de doamna Teo Trandafir. Au fost, probabil, si altii dintre cei care nu au votat cu bilele la vedere. Nu vreau sa comentez faptul ca s-au gasit in urma piramidoane sau gume de mestecat. Probabil au fost, dar nu acestea ne intereseaza pe noi. Noi trebuie sa le aratam oamenilor ca suntem dispusi sa recurgem la toate caile pentru ca acest Guvern sa nu isi bata joc de pensionari sau de salariati", a conchis deputatul Ioan Cindrea. Boitan il critica pe Berceanu Senatorul Minerva Boitan a condamnat gestul Elenei Udrea de a sarbatori cu sampanie faptul ca a lasat pensionarii fara 15% din pensiiSenatorul PNL Minerva Boitan s-a aratat profund dezamagita de rezultatul votului. „Imi spunea vecina mea, duminica aceasta, ca a mai ramas cu trei lei in buzunar dupa ce a platit utilitatile. Dupa ce ii taie pensia, ce o sa faca, va apelea la copii? Nu se stie daca toti pensionarii nostri vor avea de cine sa se roage. Acesti pensionari care au lucrat cate trei ture, care au venit la lucru si sambata si duminica, de sarbatori si care au fost exploatati cum s-a putut, acum sunt batjocoriti. Vine Guvernul si le spune ca pentru a salva poporul, ii va sacrifica pe ei. Nici in comunism nu s-au bucurat, pentru ca nu au avut timp, iar acum, cand ar trebui sa se odihneasca fara griji, nu au cum, pentru ca sunt sacrificati. Oare cand ar trebui sa se bucure si ei?", s-a intrebat Minerva Boitan. Tot senatorul PNL a mai criticat vehement si faptul ca discutia din Parlament, de ieri, a fost indreptata catre alte directii, nicidecum catre cea primordiala, pentru care s-au strans alesii, respectiv, motiunea de cenzura. „Daca ati urmarit discutiile televizate, ati vazut ca parca nici nu se dezbatea motiunea. Toti au sarit sa se atace intre ei si au uitat, de fapt, pentru ce au venit acolo. Berceanu a incercat sa agite spiritele, e bataie de joc. Nu interesele de partid ar fi trebuit sa aiba prioritate, ci interesele oamenilor. Acum, Guvernul Boc a taiat salariile si pensiile. Dupa sase luni, daca nu le ies calculele marete, ce fac, mai taie iar 25%? Ar trebui sa le fie teama de Dumnezeu. De abia pe locul doi vine constiinta fiecaruia si faptul ca poate dormi sau nu noapte", este de parere Boitan, care a tinut sa descalifice gestul Elenei Udrea, privind oferirea sampaniei. Blonda din fruntea turismului romanesc a declarat ca „Daca pica motiunea, sampania o dau eu!". In replica, Boitan si-a exprimat aversiunea fata de gestul „bonom" al democrat-liberalei. „Nesimtire curata. Bea sampanie pentru a sarbatori ca i-a lasat pe pensionari fara bani de medicamente", a punctat Boitan. In stand-by Deputatul FDGR, Ovidiu Gant, care a fost prezent la dezbateri, dar nu a votat motiunea de cenzura, este de parere ca actualul Guvern, reconfirmat, are sase luni la dispozitie pentru a demonstra ca a meritat tergiversarea ceruta, pentru repunerea pe picioare a economiei nationale. „Guvernul ar face bine sa isi revina si sa se tina de cuvant. Stim prea bine ca aceste masuri sunt doar temporare si ar trebui sa fie urmate de o redresare. Ca sef al Guvernului, cred ca Boc poate sa stie daca este sau nu capabil sa conduca un Guvern si sa scoata tara din criza. Daca nu, sa plece", a spus deputatul Ovidiu Gant. Nu se stie daca Teo pleaca sau nu din PDL In tabara democrat-liberala, se face deja treaba serioasa. Aceasta, din moment ce imediat dupa dezbaterile din Parlament, reprezentantii Puterii au intrat in sedinta. Nu se stie daca pentru a cauta solutii pentru redresarea economica sau pentru a desface sampania oferita de Elena Udrea. „Nu am timp. Sunt in sedinta", a fost singura replica a lui Ion Ariton, contactat telefonic de reporterul Monitorului de Sibiu. Colegul sau de partid, Cornel Stirbet, s-a aratat mai deschis dialogului si a tinut sa precizeze ca priveste cu optimism spre viitor. „Inainte am fost optimst si o sa fiu la fel si de acum incolo. Urmeaza ca PDL sa puna in aplicare reformele promise, sa reduca si cheltuielile politice si sa adopte solutiile cele mai bune pentru iesirea din criza. Oamenii trebuie sa inteleaga ca totul este spre binele lor si sa aiba rabdare. In ceea ce priveste votul celor care au aprobat motiunea, ramane sa decide ce vom face. Nu stim daca doamna Teo Trandafir va fi exclusa sau nu din PDL", a declarat Cornel Stirbet. In ceea ce priveste voturile si identitatea celor care au inlocuit bilele cu gume de mestecat, Stirbet a preferat sa nu intre in detalii. „Au fost si gume si pastile. Alea nu se stie cine le-a pus, dar nu este primul incident de acest gen. Au mai fost si altele. Nu vreau sa dau cu presupusul, din moment ce a fost vot secret", a concluzionat Stirbet.

Ozzy, recordman

Ozzy Osbourne a intrat in Cartea Recordurilor pentru cel mai lung si puternic tipat din lumeRockerul britanic, aflat la Los Angeles pentru a-si promova cel mai nou material discografic, intitulat „Scream", a participat, alaturi de membrii fundatiei de lupta impotriva cancerului „ThinkCure!", la o tentativa de stabilire a unui nou record mondial pentru cel mai lung si mai puternic tipat din lume. Tentativa a avut loc pe terenul echipei locale Los Angeles Dodgers in meciul impotriva rivalilor de la Los Angeles Angels, in seara de vineri, 11 iunie. Oficialii de la Guinness World Records au fost prezenti pentru a inregistra taria sunetului, iar Stuart Claxton, directorul Guinness World Records, a confirmat faptul ca Ozzy si fanii sai au intrat in Cartea Recordurilor. Recordul Un purtator de cuvant al rockerului britanic a declarat: „Ozzy a primit un certificat pe care scrie: «Recordul Guinness, stabilit de Ozzy Osbourne, pentru cel mai lung tipat din lume, a fost doborat pe Dodger Stadium din Los Angeles (California, SUA), pe 11 iunie 2010»".  Ozzy Osbourne este fostul solist al trupei Black Sabbath, infiintata in Birmingham, Marea Britanie, in 1968. De-a lungul anilor, Black Sabbath a vandut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial. Albumul solo „No More Tears", lansat de Ozzy Osbourne in 1991, a primit patru discuri de platina in Statele Unite ale Americii si a avut parte de o primire calduroasa din partea publicului si a criticilor de specialitate. Urmatoarele albume - „Ozzmosis" (1995), „Down to Earth" (2001), „Under Cover" (2005), „Black Rain" (2007) si „Scream" (2010), desi nu au mai avut acelasi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate. Supravietuitoru Si ispravile artistului nu s-au oprit aici. Ozzy Osbourne a acceptat sa participe la un experiment stiintific, cercetatorii urmand sa alcatuiasca harta genomului muzicianului britanic, pentru a putea sa afle cum a supravietuit acesta abuzurilor de droguri si de alcool, informeaza contactmusic.com. In varsta de 61 de ani, fostul solist al trupei Black Sabbath s-a luptat de-a lungul multor ani cu dependenta de alcool si de anumite medicamente. Recent, muzicianul britanic a spus ca obisnuia sa consume „patru sticle de coniac pe zi". Ozzy Osbourne considera ca supravietuirea lui pana la aceasta varsta reprezinta „un miracol medical", iar la inceputul acestei luni a declarat ca isi va dona corpul oamenilor de stiinta pentru ca acestia sa il poata studia dupa ce va muri, pentru a afla cum a reusit sa traiasca atat de mult. Ozzy Osbourne a anuntat deja ca a semnat un contract care ii permite sa devina unul dintre primii oamenii ce vor participa la un experiment stiintific, contra sumei de 40.500 de dolari. Genomul muzicianului britanic va fi secventiat pe baza unei mostre de sange.

Victoria Beckham e sirena Queen

 Victoria Beckham si-a imprumutat vocea unei sirene in serialul de desene animate „SpongeBob Squarepants_, informeaza dailymail.co.uk Victoria Beckham, in varsta de 36 de ani, a devenit sirena Queen Amphitrite intr-un nou episod din serialul de desene animate „SpongeBob Squarepants", difuzat de postul de televiziune Nickelodeon. Considerand aceasta colaborare inedita drept o mare onoare care i-a fost facuta, vedeta britanica a declarat: „Am fost extrem de incantata atunci cand mi s-a cerut sa particip la realizarea unui episod din «SpongeBob», deoarece copiii mei adora acest serial. Atunci cand le-am spus ca voi participa la realizarea unui episod din serial, ei au fost entuziasmati. M-am simtit foarte bine cand am inregistrat vocea pentru personajul Queen Amphitrite. E foarte amuzant sa fii regina pentru o zi. Abia astept sa vad episodul impreuna cu familia mea". Episodul intitulat "The Clash of Triton" va fi difuzat de postul american pe 5 iulie. 

Pretul corect

  Actrita Maria Dinulescu vorbeste, intr-un interviu acordat revistei Flacara, despre conditia artistului roman. „Pana la urma, tu esti singurul care trebuie sa aiba grija de tine. Sa te vinzi cat mai bine, atunci cand toti te vor! Sa investesti banii in terenuri si sa nu lasi sansa sa treaca pe langa tine. Daca asteptam ca altii sa ne ajute, atunci murim de foame!" spune Maria Dinulescu. Cat despre sansa, actrita este de parere ca „sunt o groaza de actori talentati pe care nu-i stie nimeni. Cred ca fiecare primeste atat cat cere si atat cat trebuie sa aiba. Nimic nu vine fara sens!".   

Nu mai cumparam masini

Piata auto din Romania a cunoscut cel mai mare declin din UE in 2010Piata romaneasca a autoturismelor a inregistrat in perioada ianuarie-mai cel mai abrupt declin din Uniunea Europeana (UE) dupa numarul inmatricularilor noi, de 49%, la 26.351 de unitati, iar constructorul local Dacia a continuat sa consemneze in luna mai scaderi la nivelul blocului comunitar. In luna mai, piata romaneasca a automobilelor destinate pasagerilor a coborat cu 24,6%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 8.657 de unitati, nivel care plaseaza Romania pe locul 14 in UE, potrivit datelor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). In aprile, Romania s-a plasat pe locul 18 in Uniune in functie de numarul inmatricularilor noi de autoturisme. Cifrele prezentate de ACEA referitoare la situatia pietei din Romania au fost anuntate anterior de Directia Regim Permise Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Dacia, in crestere Inmatricularile noi de autoturisme Dacia au crescut in primele cinci luni, in UE, cu 21,3%, comparativ cu perioada similara din 2009, la 108.505 unitati. In luna mai, insa, inregistrarile au coborat cu 5,4%, la 23.415 de masini, dupa un declin de 15,6% in aprilie. Cota de piata a constructorului auto roman a avansat de la 1,5% in perioada ianuarie-mai 2009 la 1,8% in primele cinci luni ale acestui an si a urcat de la 2% in mai 2009 la 2,1% in mai 2010. Mai putine masini noi La nivelul Uniunii, in primele cinci luni au fost inmatriculate 5.943.096 de autovehicule destinate pasagerilor, in urcare cu 1,9% fata de intervalul similar al anului trecut. In mai, inmatricularile au scazut cu 9,3%, la 1.129.508 de masini. „Cererea pentru masini noi din UE a scazut pentru a doua luna consecutiv in mai, ceea ce reflecta retragerea programelor guvernamentale de sprijin a pietei auto si situatia economica dificila", se arata in raportul ACEA. Cea mai mare piata auto din Uniune fost, atat in mai, cat si in primele cinci luni ale acestui an, Germania, cu un nivel al inmatricularilor noi de 249.708 de unitati si, respectiv, 1.179.532 masini. Cea mai mare crestere a numarului de inmatriculari a avut-o, in ianuarie-mai, Portugalia (56,3%), iar in luna mai Irlanda (70,6%). Constructori pe profit Grupul Renault, proprietarul Dacia, a inregistrat in perioada ianuarie-mai un avans de 24,9% al numarului de inmatriculari noi, la 623.881 de masini. In mai, indicatorul a urcat cu 5,9%, la 118.631 masini. Cota de piata a constructorului auto a crescut in primele cinci luni de la 8,6% la 10,5% si a urcat in mai de la 9% la 10,5%. Grupul german Volkswagen a fost producatorul auto cu cea mai mare cota de piata din UE, atat in mai, cat si in intervalul ianuarie-mai, de 22,1% si, respectiv, 21%. Urmatoarele locuri sunt ocupate de PSA Peugeot Citroen, Renault si Ford. Raportul ACEA nu include date referitoare la Cipru si Mata

Economia Romaniei va scadea din nou

  Agentia de evaluare financiara Fitch nu considera necesara schimbarea perspectivei de rating a Romaniei, deocamdata, in conditiile in care in februarie a ridicat-o de la „negativa" la „stabila", datorita progresului inregistrat cu acordul stand-by si a perspectivei economice favorabile. „Deocamdata, nu sunt motive sa schimbam perspectiva „stabila" a Romaniei. Nu e imposibil sa se intruneasca din nou comitetul si sa revizuiasca perspectiva Romaniei, dar deocamdata nu avem motive sa facem acest lucru", a spus, marti, Richard Hunter, managing director EMEA & Asia Pacific Fitch Ratings. Scenariul optimist Fitch anticipeaza ca economia Romaniei va scadea cu 1% in acest an si nu se asteapta la imbunatatirea „semnificativa" a ratingului acordat statului, a declarat Richard Hunter, director pentru Europa, Orientul Mijlociu, Africa si Regiunea Asia Pacific in cadrul agentiei de evaluare financiara. El a precizat ca prognoza de scadere a economiei cu 1% este „foarte conservatoare" si ca agentia incearca sa nu discute despre cel mai rau scenariu posibil. El a adaugat ca principalele ingrijorari ale Fitch, la nivel mondial, sunt reprezentate de scaderea increderii consumatorilor, de nivelul crescut al somajului si de faptul ca numeroase companii au acumulat datorii foarte mari si nu se pot refinanta, intrucat bancile nu-si asuma riscuri. „Avem o problema de 400 miliarde euro in Europa Occidentala cu asa numitele companii «zombie». Bancile nici nu le lasa sa moara, dar nici nu le finanteaza", a adaugat Hunter. Previziuni descurajatoare In acelasi timp, Hunter a atras atentia ca una dintre problemele anului 2010 este reprezentata de stirile negative, referitoare la scaderea preturilor marfurilor. „Daca sectorul energetic inregistreaza scaderi ale pretului, barilul scade, sectorul minier scade, sectorul minier australian scade, bancile australiene scad si Australia se prabuseste, de exemplu", a exemplificat Hunter. In plus, politica zonei euro a pierdut in calitate in 2010, in conditiile in care „am pierdut spiritul anilor 2008-2009, cand toate tarile cadeau de acord unele cu altele, iar acum fiecare tara vede mai multe solutii nationale la probleme internationale", a spus Hunter. Fitch a imbunatatit, in februarie, de la «negativa» la «stabila» perspectiva de rating a Romaniei si a confirmat totodata ratingul pentru imprumuturi pe termen lung in valuta si in lei la «BBA», respectiv la «BBB-», motivand decizia prin conditiile economice mai bune. Fitch a confirmat, totodata, plafonul de tara al Romaniei si ratingul pentru creditele pe termen scurt in valuta la «BBB», respectiv «B». 

Un altfel de orasel al copiilor

Duminica, intre orele 10-16, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu va da curs invitatiei facute de catre Asociatia „Exploratori pentru viitor" care, cu sprijinul Primariei Sibiu va organiza prima editie locala a proiectului „Un oras pentru copii", care se va desfasura in Parcul Sub Arini. Actiunea doreste sa ofere tuturor copiilor din clasele I - VIII din Sibiu si imprejurimi, lectii de viata din diverse activitati recreativ educative desfasurate in Parcul Sub Arini din oras, sub motto-ul „Visez sa devin om mare!". Voluntari cu experienta in activitatile cu copiii din cadrul asociatiei „Exploratori pentru viitor" vor construi un mini orasel pentru copii avand reprezentate institutiile obisnuite intr-un oras: primarie, scoala, spital, politie, biserica, aeroport, filarmonica, piata, pompieri, stadion etc. Printre invitati se numara reprezentanti ai Politiei Rutiere si Departamentului Interventie Rapida, ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu, SMURD, Jandarmerie, Centrul Chinologic Sibiu, Asociatia Nationala Antidrog. Toate aceste institutii vor fi prezente cu echipajele si aparatura din dotare. Jocuri si exercitii Accesul se va face gratuit pe baza unui „pasaport" primit la intrarea in orasel. Dupa aceasta, copiii urmeaza sa participe la fiecare stand, unde vor invata o multime de lectii utile pentru viata. Organizatorii vor pregati multiple activitati si jocuri recreative (jocuri, concursuri, trasee cu obstacole, trasee de orientare, invatarea unor reguli de politete si a bune-lor maniere), educative (educatie antidrog, invatarea unor reguli de supravietuire, concursuri, invatarea regulilor de prim ajutor, introducere in orientare, biserica, scoala, filarmonica, viata in natura etc.), exercitii pentru stimularea creativitatii si cunoasterea de sine (scoala, ateliere de noduri etc.). Copiii vor primi diplome si vor putea lua acasa, gratis, obiectele lucrate de ei. Asociatia continua desfasurarea acestui gen de activitati recreativ educative datorita interesului starnit de totalul celor peste 25.000 de copii participanti pana acum in multe orase din tara. Participarea ISU La acest eveniment Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu va deplasa in Parcul Sub Arini o autospeciala de lucru cu apa si spuma, o autosanitara a Serviciului Mobil de Urgenta Reanimare si Deascarcerare (S.M.U.R.D.) din cadrul inspectoratului, machete ale unor materiale pirotehnice, un cort unde va fi facuta o demonstratie de acordarea primului ajutor, si de asemenea se vor distribui materiale informative privitoare la activitatea desfasurata de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu.     

Baschet pentru cei mici

  Clubul de baschet Whitesnakes isi va incepe activitatea in data de 1 iulie si este unul dintre cele mai ambitioase proiecte sportive din Romania. Proiectul gandit de cei trei tineri antrenori are la baza metodologia de lucru a clubului Partizan Belgrad si se intinde pana in anul 2018, moment in care cei trei si-au propus sa produca cel putin doi-trei baschetbalisti care sa joace in prima liga. Pe prim plan sunt, insa, copiii si dezvoltarea lor armonioasa. Whitesnakes este primul club din tara care va antrena copii de la varsta de 5 ani. Antrenamentele se vor desfasura in salile de sport ale unor scoli din municipiul Sibiu iar copiii vor avea la indemana echipament nou, de cea mai buna calitate, mingi Spalding, panouri nou-noute, etc. Prima intalnire Astazi, de la ora 19, antrenorii clubului de baschet se vor intalni cu parintii si bunicii copiilor care s-au inscris sau doresc sa se inscrie la Clubul de baschet Whitesnakes pentru a le explica pe indelete filosofia unui club profesionist si modul de lucru cu copiii. „Scopul este acela, ca inainte de a demara orice antrenament, sa ne facem intelesi parintilor asupra a ceea ce vrem, cum vrem si mai ales de ce vrem sa avem copiii lor la noi in club. Va fi ceva interesant, unic si prea putin folosit in Romania. Fara suportul si intelegerea parintilor si a invatatorilor copiilor, nu o realizam ce ne-am propus", spune Dragos Floarea, unul dintre cei trei antrenori ai clubului. Intalnirea va avea loc in Sala Transilvania, in sectorul D.

Motiunea PSD a cazut. Legile austeritatii se aplica

Motiunea impotriva Guvernului Boc a picat, iar pachetul de legi pe care Executivul si-a asumat raspunderea a fost, implicit, aprobat de Parlament.     Dezbaterile de ieri au durat peste 6 ore si au fost caracterizate prin tensiuni si injurii la adresa lui Emil Boc, iar in fata Palatului Parlamentului manifestantii au dat foc unei marionete cu chipul premierului.     „Nu stiti pentru ce lege introduceti motiunea. Habar nu aveti pe ce lume traiti!“, a acuzat premierul Boc, sustinind ca PSD a amestecat cele doua legi pe care a introdus motiunea si acuzind Opozitia ca a plagiat textul motiunii dupa un articol de ziar. In toata aceasta vreme, in sala se tipa „Demisia!“.Democrat-liberalul Vasile Blaga a sustinut ca motiunea de cenzura initiata de PSD a fost scrisa „in bataie de joc“, iar modul in care secretarul Camerei, deputatul PSD Valeriu Zgonea, a „strigat catalogul“ in momentul votului, ironizindu-i pe parlamentarii Puterii, nu a facut decit sa confirme spusele ministrului Administratiei si Internelor.    Giurgiu a votat „pentru“ si asteapta sanctiuneaCinci parlamentari PDL au votat pentru motiune! Printre ei, clujenii Mircia Giurgiu si Silviu Prigoana, dar si deputatul „vedeta“ al PDL, Teo Trandafir. Patru parlamentari ai UNPR au sustinut si ei motiunea.      Deputatul Mircia Giurgiu spune ca se asteapta acum sa fie exclus din PDL. „Eu am votat impotriva taierii pensiilor si a salariilor celor care lucreaza in sistemul bugetar. Eu timp de 13 ani m-am luptat pentru drepturile si interesele salariatilor si acum nu puteam vota altfel. Cu siguranta urmeaza sa fiu dat afara din partid, dar asta este. Voi ramine in continuare independent, asa cum am mai fost timp de 4 ani“, a declarat Giurgiu pentru monitorul.     Reuters: Romania „a evitat o noua criza politica“„Pe mine ma intereseaza mai putin faptul ca nu a picat Guvernul, ci ma intereseaza implementarea corecta a masurilor luate de acest Guvern si urmarirea rezultatelor acestora“, a precizat, scurt, liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda.      „Eu nu cred ca a fost un esec, avind in vedere faptul ca ne-au lipsit doar 8 voturi pentru ca motiunea sa treaca. Eu cred ca am cistigat totusi o batalie pentru democratie, chiar daca nu am reusit sa stringem toate voturile necesare trecerii motiunii. Cred ca acest Guvern nu mai are legitimitate si mai cred ca acest Guvern ar trebui sa demisioneze, avind in vedere faptul ca nici populatia, nici Parlamentul nu-l mai sustin. Daca mai traim intr-un stat democratic, eu consider ca Executivul nu mai are voie sa ia astfel de masuri, sa puna in aplicare aceste legi. Noi oricum o sa atacam aceste legi la Curtea Constitutionala“, a mentionat senatorul PSD Cluj Alexandru Cordos.     „In cele din urma, parlamentarii au evitat consecintele darimarii guvernului, care ar fi aruncat Romania intr-o noua criza politica si ar fi prabusit costul creditarii, temindu-se ca aceasta ar fi avut consecinte mult mai grave decit reducerile de cheltuieli“, scria Reuters la doar citeva minute dupa inchiderea votului.

Se cauta solutii pentru Ocna Mures

 Prefectul judetului Alba, Stefan Bardan si presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel s-au deplasat in cursul zilei de luni la Ocna Mures unde au participat la o întilnire cu lideri de sindicat ai SCGHCL - Upsom Ocna Mures, S.C Salina Ocna Mures, directorul SCGHCL -Upsom Ocna Mures, Ioan Bogdan si primarul localitatii Ocna Mures, Augustin Dragut. Prefectul de Alba a precizat ca scopul acestei intilniri a fost analizarea situatiei din prezent a SCGHCL - Upsom, care se confrunta cu grave probleme financiare. “In urma discutiilor a reiesit o solutie viabila, care însa trebuie pusa în aplicare de patronii unitatii. Se impune astfel, realizarea unei investitii care consta într-o noua retea de tehnologizare, pentru ca în alte conditii societatea ar urma sa functioneze în pierdere. În cursul lunii viitoare va avea loc o sedinta a Adunarii Generale a Actionarilor, urmind sa se stabileasca solutiile care vor fi întreprinse de catre patronatul societatii”, a declarat prefectul judetului Alba, Stefan Bardan.                                 

Prefectul s-a intilnit cu sefii institutiilor agricole

 Prefectul judetului Alba, Stefan Bardan a avut in cursul zilei de ieri o sedinta de analiza desfasurata împreuna cu directorul Directiei Agricole Alba, Ioan Stanciu, directorul Centrului Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Ana Goia Mocan, si directorul Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Carmen Morariu. Tema intilnirii a vizat stadiul proiectelor depuse la nivelul judetului Alba, pe Masura 121, privind modernizarea exploatatiilor agricole. Precizam ca de la lansarea Masurii 121 si pina la sfirsitul lunii mai s-au depus 102 proiecte, din care au fost selectate un numar de 39. Scopul acestei masuri vizeaza cresterea competitivitatii sectorului agricol printr-o utilizare mai buna a resurselor umane si a factorilor de productie si îndeplinirea standardelor nationale si comunitare. Managerii prezenti la întilnire au semnalat nemultumirile producatorilor agricoli fata de continutul ghidului solicitantului, reclamind criteriile stufoase si rigide, care trebuie îndeplinite si care dezavantajeaza un numar mare de producatori agricoli din judet, care doresc sa acceseze fonduri europene. Prefectul judetului Alba, Cornel Stefan Bardan a solicitat reprezentantilor institutiilor din domeniu sa se consulte cu producatorii agricoli locali si sa vina cu propuneri concrete de modificare a ghidului solicitantului. Prefectul Cornel Stefan Bardan a precizat ca aceste propuneri vor fi centralizate de catre Institutia Prefectului si vor fi transmise Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Autoritatii de management pentru PNDR.

Concert in catedrala

 Astazi, la ora 19, la Catedrala Romano-Catolica din Alba Iulia va avea loc un concert extraordinar de orga si violoncel. Vor concerta Georges Athanasiades, abate si titular al orgii Basilicii din St. Maurice din Elevetia, la orga si Alexandru Morosanu, solist concertist al Orchestei Nationale Radio Romania Bucuresti, la violoncel. Concertul este organizat de Rotary Club Alba Iulia si Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis.   

Mesaje antidrog pentru detinuti

La Penitenciarul Aiud a fost organizata, in cursul zilei de luni, o actiune menita sa ii convinga pe detinuti sa stea cit mai departe de droguri. In actiune au fost implicate circa 40 de persoane private de libertate. Actiunea a fost organizata in colaborare cu Centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog din Alba Iulia, reprezentat de dr. Mihaela Sava. Detinutii au participat la informari si dezbateri antidrog cu deviza “Manifest pentru viata”. Sase dintre detinuti au pregatit si sustinut sceneta “Drogurile - aripi de ingeri decazuti”. Cei 40 de participanti la actiuni au vizionat, de asemenea, o prezentare si un film cu mesaje anti-drog. “Activitatile organizate au vizat o mai buna informare si constientizare a populatiei carcerale privind efectele negative ale consumului de droguri, identificarea unor solutii pentru a face fata situatiilor critice, schimbarea atitudinilor, astfel incit consumul de droguri sa fie evitat (...) Problematica detinerii si consumului de droguri tinde sa devina una de mare actualitate in societate, inclusiv in mediul penitenciar. Confruntata tot mai frecvent cu incercari de introducere din partea unor vizitatori a drogurilor sau substantelor interzise, precum si cu aparitia unor situatii in care persoane private de libertate au ingerat diferite combinatii de medicamente in scopul obtinerii de efecte halucinogene similare celor produse de droguri, administratia Penitenciarului Aiud a intensificat actiunile de prevenire si combatere a acestui adevarat flagel”, a aratat purtatorul de cuvint al Penitenciarului Aiud, Nicoleta MataringaAceasta a precizat ca actiunile de informare si constientizare anti-drog vor continua in aceasta luna in asezamintul de detinere din Aiud, cu atit mai mult cu cit in ziua de 26 iunie se celebreaza “Ziua internationala impotriva traficului si consumului ilicit de droguri”.

Valea Aiudului inunda orasul

 Astazi, la Aiud, are loc un exercitiu de alarmare publica efectuat de catre Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta al municipiului, în cadrul caruia vor fi simulate inundatii pe Valea Aiudului, piriul care traverseaza localitatea si care, în anii 2005-2006, a creat probleme reale prin inundarea citorva zeci de gospodarii din oras si provocarea unor pagube considerabile. Astfel de exercitii pe linie de protectie civila se organizeaza o data la 2 ani, cu scopul prevenirii populatiei fata de astfel de evenimente, dar si în vederea perfectionarii interventiilor autoritatilor în caz de urgenta. În Aiud, stiut fiind faptul ca anii trecuti municipiul a fost serios afectat de inundatii, exercitiul de miine va verifica modul de reactie al comunitatii fata de o asemenea situatie. Actiunea ia startul o data cu primirea avertizarii meteo de catre Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta Aiud. 45 de minute mai tirziu, dupa convocarea Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta si stabilirea masurilor necesare, va fi data alarma de dezastre si se va trece la oprirea si dirijarea corespunzatoare a circulatiei în zonele de actiune. 25 de persoane care locuiesc pe strada Hotar vor fi evacuate, iar digul vaii din zona strazii va fi consolidat. La podul CFR, din zona strazii Cimpului, precum si la cel de strada Bailor, puncte care s-au dovedit nevralgice în timpul inundatiilor reale, autoritatile vor interveni în scopul realizarii digurilor de protectie, iar actiunea va culmina cu interventiile pentru înlaturarea efectelor inundatiilor pe strazile Morii, Cimpului, Tribun Tudoran si Bailor. În acest context, vor fi refacute caile de comunicatii si va fi evacuata apa din gospodariile afectate.   

Motiunea a picat! Incep taierile!

Prezenti la vot, parlamentarii de Alba au votat, in majoritate, dupa cum au hotarit partidele din care fac parte.Radu Coclici - PSD: “pentru” motiunea de cenzuraTeodor Atanasiu - PNL: “pentru” motiunea de cenzuraNicolae Dobra - PDL: “impotriva” motiunii de cenzuraAlexandru Peres - PDL: “impotriva” motiunii de cenzuraCorneliu Olar - PDL: “impotriva” motiunii de cenzura.Singurii care au facut exceptie sint Calin Potor, care a VOTAT SECRET si Clement Negrut, care si-a mentinut punctul de vedere exprimat cu citeva zile in urma si a votat “pentru” motiunea de cenzura. Huiduit pe tot parcursul discursuluiÎnca de la primele cuvinte rostite de la tribuna Parlamentului de seful Guvernului, parlamentarii opozitiei au început sa vocifereze, sa fluiere si sa strige “Hotii”, încercind astfel sa întrerupa discursul premierului. Unii dintre parlamentarii opozitiei i-au adresat premierului si cuvinte ca “Handicapatule”, “Mars de aici”, “Sa va fie rusine”.Vociferarile parlamentarilor au fost însotite si de fluieraturile celor aproximativ 300 de sindicalisti care asista la sedinta Parlamentului, care i-au strigat sa demisioneze.Pe acest fundal sonor, premierul i-a acuzat pe parlamentarii opozitiei ca protesteaza astfel deoarece îsi pierd privilegiile si pensiile “de lux”, eliminate prin proiectul de lege privind reglementarea pensiilor speciale, care mai poate fi atacat la Curtea Constitutionala. “Vad parlamentari din opozitie care sufera pentru ca si-au pierdut pensiile de parlamentari. Asta este reactia, huiduieli, va agatati pina în ultima clipa cu toate puterile, cu dintii de pensiile de lux. Plingeti pe umerii pensionarilor obisnuiti, dar dati dovada de ipocrizie”, a spus Boc. El a acuzat din nou fostul Guvern ca a cheltuit banii pe “huzur si pomeni”, iar reprezentantii acestuia ofera acum lectii de morala si a sustinut ca, în mandatul de premier al liberalului Calin Popescu Tariceanu, PSD a santajat PNL cu diverse privilegii pentru a-i mentine pe liberali la putere.Boc i-a acuzat pe parlamentari si de faptul ca, în realitate, îsi doresc ca România sa intre în incapacitate de plata, pentru cistiguri electorale.Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a intervenit de mai multe ori în timpul discursului premierului pentru a cere parlamentarilor sa fie calmi, dar fara succes. Acestia au protestat permanent, iar sindicalistii i-au strigat premierului “Cheama-l pe Base sa vedem daca mai aveti curaj sa faceti bai de multime”, “Jos clientela politica”, “Comunistule”.Clement Negrut s-a tinut de cuvintDeputatul PDL de Alba, Clement Negrut, a votat in favoarea motiunii de cenzura initiata de PSD, asa cum anuntase in urma cu mai bine de o saptamina, cind a spus ca daca nu ii va fi acceptat un amendament care sa duca la nediminuarea pensiilor sub 1.000 lei, va vota aceasta motiune.“Am votat pentru motiune, asa cum am spus. Dar este pentru prima si ultima data cind votez asa, cu bilele la vedere, pentru ca in acest fel pur si simplu desfiintam votul secret. Eu cred ca trebuie sa existe incredere. Dar am vrut sa dovedesc ca un cuvint dat este respectat. Am considerat ca ma respect in primul rind pe mine ca om si ca ii respect pe alegatorii care m-au trimis in Parlament sa ii reprezint”            a declarat imediat dupa vot Clement Negrut. “Nu stiu daca voi fi exclus sau nu. Sper sa nu se intimple asa, pentru ca sint totusi o voce in PDL si vreau sa ramin o voce in interiorul partidului, nu in afara lui”, a completat deputatul PDL de Alba.Pe de alta parte, el a spus ca era totusi convins ca motiunea nu va trece, in ciuda votului sau. “Eu am fost sigur ca nu trece motiunea, pentru ca nici interesul celor care au formulat-o nu a fost sa treaca, pentru ca nu-s in stare sa guverneze acum. Vreau sa fiu bine inteles. Eu nu am votat cu PSD, ci am votat impotriva unor masuri luate de Guvernul pe care l-am votat si l-am sustinut, pe care nu le consider ca fiind cele mai bune, masuri care nici nu au fost discutate. Eu nu sint las. Nu am fost de acord nici sa nu merg la vot, nici sa-mi incalc cuvintul pe care l-am dat alegatorilor”, a mai declarat Clement Negrut.                                                                                              M. M.  Nu a vrut sa voteze “la vedere”“Am votat secret, asa cum am spus si asa cum voi vota intotdeauna. Da, partidul mi-a cerut sa votez la vedere, dar le-am spus si la grupul parlamentar ca eu voi vota secret. Nu vad nici un motiv pentru care un vot secret trebuie sa devina la vedere”, a declarat deputatul PDL de Alba, Calin Potor. El nu a exclus posibilitatea sa existe anumite sanctiuni impotriva sa pentru ca a ales sa voteze secret in ciuda solicitarii colegilor de partid. “S-ar putea sa ma pedepseasca. Nu stiu. Vor discuta, trebuie sa cintareasca fiecare cu ce am gresit, cit am gresit si vom vedea”, a mai spus deputatul.

Suicid esuat

 O femeie din cartierul “Kogalniceanu” din municipiul Sebes a vrut ieri sa-si puna capat zilelor aruncindu-se in gol de la inaltime, de la fereastra apartamentului in care locuia. Tentativa de suicid a dat gres, femeia alegindu-se doar cu multiple fracturi. Victima este internata la Spitalul Judetean Alba unde se afla sub ingrijirea medicilor.                        

Medici sanctionati de CAS Alba

 Mai multi medici din Alba au fost sanctionati de reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate ca urmare a unor controale privind modul de acordare a concediilor medicale. Potrivit reprezentantilor acestei institutii, cu acest prilej au fost controlati 73 de medici care au eliberat 355 de concedii medicale, iar in urma verificarilor au fost aplicate 10 amenzi si 5 avertismente. “Abaterile au constat în inexistenta sau neconformitatea unor documente prevazute de lege. La fisa pacientului nu au fost anexate declaratii cu privire la locul ales pentru verificare, lipsa declaratiei prin care se dovedeste plata asigurarilor de sanatate sau nu exista atasata adeverinta de la angajator din care sa reiasa numarul zilelor de concediu de care pacientul a beneficiat în ultimele 12 luni. Au existat de asemenea certificate completate cu coduri gresite si certificate medicale care nu erau semnate de beneficiar”, au aratat in cursul zilei de ieri reprezentantii CAS Alba.   

Transporturi ilegale de lemne

 În noaptea de 12 spre 13 iunie politistii Serviciului de Ordine Publica Alba au actionat pe linia prevenirii faptelor de natura silvica, constatind astfel urmatoarele: pe DJ. Valea Bistrii, din orasul Cîmpeni a fost identificat în trafic S.A., din comuna Vadu Motilor, care transporta cu o autoutilitara, cantitatea de 1,876 mc. material lemnos esenta rasinoase, fara documente legale de provenienta si transport. Barbatul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 1000 lei si s-a luat masura confiscarii cantitatii de 1,876 mc. material lemnos transportat ilegal. De asemenea a fost identificat în trafic T.B., din com. Poiana Vadului, care transporta cu un autoturism o cantitatea de 1,760 mc. cherestea rasinoase, fara documente legale de provenienta si transport.       

Proxeneta cercetata in libertate

 Cu ocazia continuarii cercetarilor în dosarul penal nr. 485/P/ 2010 privind infractiunile de proxenetism si raport sexual cu o minora comise de catre Aurel R., din comuna Valea Lunga, care în prezent se afla încarcerat în arestul IPJ Alba, s-a constatat ca Livia M., în virsta de 34 ani, din orasul Copsa Mica, judetul Sibiu, a comis si ea infractiunea de proxenetism, constind în aceea ca în perioada septembrie 2009 – martie 2010 a obligat o minora de 15 ani, fiica sa naturala si o alta minora de 16 ani, sa întretina raporturi sexuale cu diverse persoane în schimbul unor sume de bani. Suspectei i-a fost emisa ordonanta de retinere pentru 24 de ore, fiind introdusa în Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul IPJ Alba, iar în data de 10.06.2010, a fost prezentata Parchetului de pe linga Tribunalul Alba cu propunere de arestare preventiva. Parchetul a dispus punerea în miscare a actiunii penale fata de Livia M. si Aurel R., pentru savirsirea infractiunilor de proxenetism si raport sexual cu o minora si a propus arestarea preventiva a acestora. Acesta a însusit propunerea unitatii de parchet si a dispus arestarea preventiva a lui Aurel R., pentru o perioada de 30 zile, iar fata de Livia M., a luat masura interdictiei de parasirea a localitatii de domiciliu.

Electricitate pina la Poarta Raiului

“Acum se termina proiectul, finantarea este aprobata, trebuie sa faca licitatia si cu siguranta in toamna vom avea curent pina la Poarta Raiului. Este important sa avem curentul adus in acea zona, pentru ca sint oameni interesati sa inceapa sa construiasca”a declarat presedintele CJ Alba.Electrificarea zonei Luncile Prigoanei-Poarta Raiului este insa singura problema care va fi rezolvata in acest an privitoare la statiunea turistica ce va fi dezvoltata aici. E drept ca, odata adus curentul electric, cei care au concesionat terenuri pentru construirea de pensiuni si moteluri se pot apuca de treaba, iar constructiile oricum vor fi finalizate cel mai devreme in cursul anului viitor. O problema importanta ramine reabilitarea drumului judetean care asigura accesul in zona. Pentru acest drum a fost deja depus un proiect in vederea finantarii din fonduri europene, insa acesta este pe o lista de rezerva, din cauza fondurilor insuficiente. Ar exista totusi si o alta solutie, asigurarea unei finantari din alte fonduri derulate prin Ministerul Dezvoltarii si Turismului. “Noi am vorbit la Ministerul Dezvoltarii si ni s-a promis ca vom fi sprijiniti. Daca nu intra bani pe rezerve pe Programul Operational Regional, atunci acesti zece kilometri vor fi considerati prioritate. Au prioritate zonele de dezvoltare economica, iar aceasta este o zona de dezvoltare economica (...) Noi avem tot ce trebuie pentru el, daca ne cer sa depunem. Am putea sa depunem de anul acesta. Sa vedem ce fonduri vor fi disponibile”, a spus Ion Dumitrel. Pe de alta parte, pe linga pirtiile deja amenajate de un investitor privat in zona, autoritatile judetene au in plan amenajarea unei noi pirtii, insa si acesta este un proiect care depinde de accesarea unor fonduri europene. “Pentru pirtia pe care trebuie sa o facem noi am discutat cu primarii, care sint oameni seriosi, sa ne asociem sa aducem fonduri europene sau guvernamentale. Dar nu va fi gata pina in aceasta iarna”, a conchis Ion Dumitrel.

Criza sau nu, vom avea teatru la Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia va avea un teatru “de oameni mari”, chiar daca multi se asteptau ca problemele economice sa amine un astfel de proiect. Autoritatile judetene sint hotarite sa nu abandoneze aceasta idee, fiind deja incepute demersurile pentru gasirea celei mai bune solutii arhitectonice. “Construirea acestui teatru este o actiune prioritara a Consiliului Judetean Alba. Noi speram ca, in 6-10 octombrie, sa aiba loc concursul de solutii si sa se faca jurizarea pentru acest teatru de proiecte. Avem in vedere o cladire care sa aiba mai multe functionalitati, de la sala multimedia pina la sala de spectacol, cu spatiu versatil, astfel incit sa putem desfasura si alte activitati. Ca tema de proiectare gindim un teatru cu 250 de locuri. Ca urmare a studiilor realizate de noi a rezultat ca este suficient ca numar de locuri. Vrem sa fie un centru cultural serios”, a declarat directorul Directiei Tehnice din cadrul Consiliului Judetean Alba, Dan Popescu. ConcursPentru a alege cea mai buna solutie, institutia judeteana va apela la un concurs de solutii. “Acum sintem in faza elaborarii caietelor de sarcini si a solutiei privind concursul de arhitectura. Dorim sa fie un concurs de arhitectura la nivel international. Lansam tema de proiectare si caietul de sarcini. Termenul maxim este undeva la inceputul lunii august, sa lasam macar doua luni de zile pentru prezentarea unor solutii. Noi, pina in data de 1 august, vrem sa lansam, dar daca reusim sa lansam pe SEAP mai repede, va fi un timp mai lung pentru elaborarea solutiilor arhitecturale. Pe linga publicitatea obligatorie prin lege, vom face si o publicitate in reviste de arhitectura, pentru ca este o zona in care publicul tinta il reprezinta arhitectii. Vrem sa vina cit mai multi arhitecti si sa avem cea mai buna solutie”, a precizat Dan Popescu.El a aratat ca solutiile vor fi prezentate in perioada 6-10 octombrie, deoarece in aceasta perioada va avea loc Festivalul de teatru din acest an si “vrem sa fie o sectiune care sa aiba vizibilitate in rindul iubitorilor de teatru”.ConstringeriCJ Alba are de pus la dispozitie un teren de peste 1.000 de metri patrati, destul de putin totusi pentru un teatru. “Avem peste o mie de metri patrati de teren, am avea nevoie de mai mult, dar trebuie sa vedem si cum rezolva Planul Urbanistic Zonal zona respectiva. Este un teren nu foarte generos, dar este ce avem acum. Noi vrem o idee arhitecturala, din acest motiv facem concursul si lasam o anumita marja in privinta solutiei arhitecturale. Bineinteles, in caietul de sarcini vor fi constringeri la nivelul costurilor de realizare, la nivelul costurilor de proiectare, anumite constringeri de ordin financiar, pentru ca este o perioada in care sint putini bani”, a aratat directorul Directiei Tehnice din cadrul CJ Alba care vor fi constringerile. El a precizat ca, cel putin deocamdata nu a fost stabilita o suma care va fi pusa la dispozitie de administratia judeteana pentru construirea teatrului. “Deocamdata, trebuie sa avem o solutie arhitecturala, un proiect tehnic, cu detalii de executie si cind le avem vom vedea si care este costul real al unui astfel de teatru. Cert este ca este o actiune prioritara a consiliului judetean Alba pentru dezvoltarea unei infrastructuri culturale absolut necesare judetului si municipiului”, a afirmat Dan Popescu. Teatru “suplu”“Acest teatru nu are nici o legatura cu teatru de papusi. Este un teatru de proiecte, un teatru flexibil. Nu va fi un teatru cu un buget de functionare major, va fi un teatru suplu, cu citiva angajati... Aceasta este proiectia institutionala la care noi lucram. El trebuie sa traiasca prin proiecte, sa se autofinanteze in parte, sa-si dezvolte productii proprii pe care sa le poata vinde, el trebuie sa intre in piata culturala”, a mai spus directorul din cadrul CJ Alba. Constructia teatrului ar urma sa inceapa in cursul anului viitor, “Un astfel de teatru dureaza, ca termen de executie, circa doi ani, dar in functie de disponibilitatea constructorului si de ce rezulta din proiectul de executie vom putea spune exact cind va fi gata. Depinde, bineinteles, si de disponibilitatile financiare”, a conchis Dan Popescu.

Noua din zece directori ar trebui schimbati

Ion Dumitrel a declarat ca el nu este multumit de activitatea multor directori de institutii deconcentrate din judet, precizind ca este vorba despre toate institutiile, nu doar de cele subordonate Consiliului Judetean Alba. “Sint foarte multi de care nu sint multumit. S-ar putea sa fiu subiectiv, dar subiectivismul meu porneste din experienta pe care am trait-o aici, la consiliul judetean. Am inceput cu oameni tineri, acum 6 ani, impletit cu experienta unor angajati, unor fosti sefi si actuali sefi in consiliul judetean. Tinerii cu cei mai in virsta au facut o echipa de succes, zic eu. Cunoscind Consiliul Judetean Alba de acum 6 ani, s-au schimbat multe lucruri si eu zic ca in bine. Eu cred ca institutiile judetene trebuie, in aproape toate, sa spun 90%, alti oameni in fruntea lor. Si acesti oameni, din punctul meu de vedere, 99% trebuie sa provina din aceleasi institutii si, de regula, trebuie sa fie oameni noi, care cunosc institutia, care vor sa o reformeze. Este nevoie de oameni care au personalitate si care au puterea sa spuna << am nevoie in aceasta institutie ca sa fac treaba, nu de 100 de oameni, ci de 50, dar acesti oameni intr-adevar trebuie platiti dupa legea care ar trebui sa intre in vigoare in 2011 prin care, din cite stiu, cel putin la institutiile pe care le coordonam noi, ar trebui sa creasca salariile. Cu aceiasi oameni, o spun din experienta, nu poti face decit acelasi lucru”, a declarat Ion Dumitrel. Legi care incurcaPresedintele CJ Alba a refuzat sa nominalizeze directorii de care ar fi cel mai nemultumit, dar s-a plins de legile care nu permit schimbarea acestora, chiar daca sint neperformanti. Avind si functia de prim-vicepresedinte al PDL Alba, Ion Dumitrel a aratat ca pentru el nu conteaza din ce partid este un director, atita timp cit isi face treaba, ba chiar ar prefera sa lucreze cu oameni din afara partidului. “Pot sa aiba treaba cu orice partid. Eu am in CJ Alba oameni care au cistigat concursurile si au alte optiuni politice si nu ma incurca deloc sa faca treaba si sa avem succes pe domeniul respectiv. Partidele politice, revin, nu doresc lucrul acesta, pentru ca au impresia ca daca isi trimit un om fata de care au o obligatie, le rezolva problemele. Nu. Convingerea mea - si din experienta pe care o am eu si din experienta primarului Mircea Hava - este ca mai bine faci treaba cu oameni care nu sint implicati politic, decit cu cei care fac parte din partidul tau... Trebuie meseriasi cu experienta de 5-8 ani macar in institutie si sa aiba ambitia de a ramine ceva dupa ei, in interesul judetului”, a declarat liderul PDl Alba.El a mai precizat ca in toate institutiile deconcentrate ar trebui facuta o analiza, care sa aiba ca rezultat si schimbarea unor directori. Exemplu pozitivDaca nu a vrut sa nominalizeze directorii de care este total nemultumit, Ion Dumitrel a fost de acord sa dea un exemplu de director de care spune ca este foarte multumit. “Este directorul de la Directia Agricola, domnul Ioan Stanciu. L-am cunoscut cind am inceput sa ne implicam in asociatiile profesionale ale agricultorilor (...) L-am cunoscut mai bine, iar in momentul in care a trebuit sa propunem un director, eu l-am propus. Nu are nici o legatura cu PDL, dar l-am simtit ca vrea sa faca ceva pentru agricultori si nu face ca obligatie profesionala, ci din convingere. Este un director foarte bun. Pacat ca are o virsta mai inaintata. Am zis oameni noi, nu oameni tineri”, a mai spus presedintele CJ Alba. Pe de alta parte, el este de parere ca la Directia Agricola ar fi nevoie si de oameni mai tineri deoarece, dupa ce a cerut statul de functii de acolo, a constatat ca o singura persoana are in jur de 30 de ani, restul avind 50-60 de ani. Din aceasta cauza, el crede ca meritul actualului director este cu atit mai mare, pentru ca “i-a pus sa munceasca si mai greu implici un om care se gindeste la pensie”. “Din pacate, legile Statului Roman nu permit schimbarea unui director. Legile sint facute in asa fel incit acel om, indiferent ca este bun sau nu, ajuns acolo cu un ajutor sau altul va ramine pe veci, iar institutia va face ce nu trebuie. Aceasta este nemultumirea mea si nemultumirea mea pleaca din faptul ca nici un partid din Romania (...) nu accepta ideea ca trebuie sa puna profesionisti”, a afirmat Ioan Dumitrel.

Cel mai slab leu al anului

Cursul oficial anuntat ieri de Banca Nationala a Romaniei a crescut la maximul acestui an, 4,2322 de lei/euro, in crestere cu aproape 1 ban (A0,21%) comparativ cu sedinta anterioara. Luni, cursul afisat de BNR a fost de 4,2234 de lei/euro. Un curs mai mare decit cel de astazi a fost anuntat de banca centrala in 16 decembrie 2009, cind moneda nationala a fost cotata la 4,2459 de lei/euro.     Astfel, dupa o evolutie linistita in timpul noptii, moneda nationala s-a depreciat brusc ieri dimineata, de la 4,2278 la 4,2395 de lei/euro in jurul orei 11.30. Ulterior, tendinta s-a inversat, iar leul a ajuns in jurul orei 13 la o cotatie de 4,23 de lei/euro.     Leul s-a depreciat usor si in raport cu dolarul american, iar banca centrala a publicat o rata de referinta de 3,4556 de lei/dolar, cu 0,96 de bani mai mare decit cea de luni, cind BNR afisa o cotatie de 3,4460 de lei/dolar.     Dobinzile overnight au fost marti de 5,76% pe an (Robid) si 6,26% pe an (Robor), in scadere cu 0,28 de puncte procentuale fata de ziua precedenta.

Cursuri de vara la Scoala de Arte

Elevii clujeni vor beneficia de sprijinul, sfatul si orientarea artistica a expertilor Scolii de Arte in cadrul unor cursuri care se vor desfasura de-a lungul verii.     Scoala de Arte „Tudor Jarda“ Cluj organizeaza pe perioada verii cursuri si cercuri de vacanta pentru a-i initia pe elevi in diverse discipline artistice. Astfel, in perioada 1-8 iulie, la „Galeria Arte“, de pe strada Vasile Alecsandri nr. 1, se va organiza un Cerc de pictura si grafica, condus de Isabela Balog. Elevii care iubesc teatrul pot opta pentru cursul de „Initiere in actorie“, condus de Petre Bacioiu, care va avea loc in perioada 5-8 iulie la Scoala de Arte de pe strada Fabricii de Zahar nr. 51. Un alt curs propus de Scoala de Arte este cel de „Initiere in design vestimentar“, care va avea loc la „Galeria Arte“ in perioada 13-16 iulie si va fi condus de Monica Indolean.      Pentru elevii clujeni care doresc sa fie initiati in diferite genuri muzicale, Scoala de Arte „Tudor Jarda“ le propune patru ateliere. Primul dintre ele este cel de „Initiere in cintul popular“, care se va desfasura in perioadele 5-8 iulie si 19-23 iulie. Cel de al doilea este cel de „Initiere in muzica usoara, muzica clasica, pian si orga electronica“, care va avea loc in perioada 13-16 iulie si va fi este condus de  Mihai Ghircoias. O alta propunere de curs este cel de „Initiere instrumente de suflat (saxofon, saxofon sopran, taragot)“, condus de Ciprian Poienar, care avea loc in perioada 19-22 iulie, iar ultima oferta pentru categoria muzicala este cercul de „Initiere in chitara si muzica folk“, condus de Claudiu Vintila, care va avea loc in perioada 23-26 august. Toate aceste patru cursuri muzicale se desfasoara la Scoala de Arte „Tudor Jarda“ din Cluj-Napoca, iar inscrierile se fac la secretariatul Scolii de Arte sau la nr. de telefon 0264592576.

Cel mai bun elev clujean, premiat cu un laptop

Premiul a fost acordat in cadrul unui parteneriat incheiat intre Inspectoratul Scolar Judetean Cluj si compania de telecomunicatii, prin care se ofera anual cite un premiu elevilor clujeni deosebiti.     „Parteneriatul a inceput anul trecut, cind am premiat un elev olimpic national si international la Chimie, iar in acest an a venit rindul Matematicii sa fie premiata. Dorin Moldovan este un elev care a obtinut rezultate foarte bune la toate olimpiadele nationale si internationale la care a participat de-a lungul mai multor ani si de aceea l-am propus pentru acest premiu“, a explicat inspectorul scolar general, Anca Hodorogea, care a adaugat ca elevul nu a fost informat despre premiu decit la fata locului.     „A fost o surpriza foarte placuta si chiar nu m-am asteptat. Le multumesc tuturor celor care m-au propus pentru acest premiu“, a marturisit Dorin Moldovan.    Intre Cluj, Bremen si ParisElevul din Dej este proaspat absolvent de liceu, deoarece a sustinut Bacalaureatul in sesiunea speciala din acest an dedicata olimpicilor si in prezent are oferte de la doua facultati din strainatate, la Bremen (Germania) sau la Paris (Franta). „Inca nu m-am hotarit unde voi merge, exista si posibilitatea de a urma cursurile de la Mate-Info de la UBB, sau la Politehnica din Cluj, dar si strainatatea ar fi o varianta destul de tentanta. Mai am inca timp sa ma hotarasc ce vreau sa fac“, a spus Dorin Moldovan.

Clujenii, impresionati de talentul copiilor cu dizabilitati

Organizatorii spun ca au vrut sa demonstreze ca si persoanele cu dizabilitati sint apte de lucruSergiu, un baietel de vreo 8 ani, se chinuie sa lipeasca bucati de coji de oua cu aracet pe o scindura de lemn. Desi nu ii iese din prima, nu se da batut si incearca in continuare. „Daca nu se lipeste, mai trebuie sa punem aracet, asa ca pune linistit, avem un borcan urias de aracet… il punem pe tot daca vrei“, glumeste „profesorul“ de pictura, iar Sergiu ride cu pofta.      Copiii „speciali“ ai Clujului au fost incintati ieri sa-si vada munca admirata de trecatori, dar si entuziasmati sa invete tehnici noi de pictura si sculptura de la artistii populari prezenti la tirgul mestesugaresc al persoanelor dizabilitati.      „E fericit, se vede pe el ca ii face placere sa lucreze“, explica mindru Mircea Bodea, din Turda, unul dintre mesterii invitati la tirg.      „Am fost invitati sa ne prezentam produsele, dar si ca sa le aratam copiilor cu dizabilitati diferite tehnici de creatie. Eu fac icoane pictate pe coji de oua, am mai tinut cursuri si la o scoala din Turda, iar copiii sint receptivi la asa ceva. Si copiii cu dizabilitati care au venit azi la standul meu sint foarte interesati sa invete sa creeze lucruri noi si frumoase. Sotia mea ii invata alaturi cum sa tricoteze“, a spus Mircea Bodea.    Bijuterii din linaLa o alta taraba, unde la o prima impresie parca se fac placinte, o doamna alaturi de doua fete cu dizabilitati framinta ceva de zor. „Facem bijuterii din lina de oaie, printr-un procedeu numit «nemezeles». Se ia lina de pe oaie, dupa care se spala cu apa si sapun de cinci-sase ori, se vopseste, iar apoi se piaptana. Lina astfel obtinuta se rupe in bucati, se fac cocoloase si se freaca in mina plina cu sapun. Dupa citeva minute se obtin niste bile compacte pe care apoi le coloram si facem din ele cercei, bratari, brose sau margele. Eu sint singura din judetul Cluj care face asa ceva“, spune mindra Ecaterina Gaal din Turda.      „Cred ca e benefic pentru acesti copii cu probleme sa invete sa lucreze diverse lucruri, in primul rind pentru ca e relaxant, iar apoi pentru ca le da o satisfactie foarte mare si incredere in ei cind vad ca au reusit sa faca singuri ceva“, a adaugat ea.     La standul urmator, mesterul popular Palfy Csaba il ajuta pe un copil sa sculpteze: „Am venit ca sa transmit mai departe ceea ce stiu sa fac. Copiilor le place, desi la inceput se cam tem de dalta, dar e bine pentru ei sa stie sa faca ceva util si frumos in acelasi timp“.      „Dorim sa schimbam mentalitatea oamenilor care cred ca noi nu putem face nimic. Mie imi place foarte mult sa lucrez, desi din cauza handicapului sever de care sufar imi este destul de greu, dar fac tot ce pot ca sa creez lucruri cit mai placute“, ne-a spus si Ioana Badiu de la Centrul „Napoca Protheus“.    Contact direct cu lumea„Prin acest tirg am vrut sa demonstram ca si persoanele cu dizabilitati sint apte de lucru. Oamenii pot astfel sa-si dea seama ca si ei au abilitati utile pentru societate si isi pot crea o viziune mai reala despre acesti copii si probabil ca isi vor depasi astfel prejudecatile existente. Am vrut sa organizam acest tirg pe strada tocmai pentru a le oferi acestor copii speciali ocazia sa interactioneze direct cu lumea, care ar trebui sa fie mai toleranta, sa-i includa in societate si sa stie ca se poate lucra si coopera cu ei“, a spus Kovacs Melinda, de la Asociatia „Providenta“ – Centru de zi pentru persoanele cu dizabilitati Cluj, organizator al manifestarii.     „Participam cu produsele beneficiarilor din trei centre si am vrut sa aratam ca orice activitate este mult mai benefica decit lipsa oricarei ocupatii. Toate aceste lucruri sint in prezent posibile datorita sprijinului material si moral oferit de Asociatia Transilvaia pentru promovarea Bolnavilor Pshici“, a spus Eva Carausu, asistent social la Spitalul de Boli Psihice Cronice Borsa. „Produsele expuse sint realizate de cei din spitalul nostru, in cadrul celor trei ateliere pe care le avem: de terapie prin arta, de timplarie si ergoterapie. O parte din valoarea produselor pe care le vom vinde le vor fi returnate celor care le-au creat. Prin acest tirg am vrut sa atragem atentia ca si persoanele cu probleme psihice exista si pot crea lucruri frumoase si folositoare pentru cei de-afara“, a explicat asistenta sociala.„Este prima data cind participam la un astfel de tirg, pictam si facem diverse obiecte decorative la atelierele noastre lucrative, iar pentru copiii veniti astazi aici este un prilej bun sa socializeze cu persoane din exterior si cu alti copii si totodata sa invete sa faca lucruri noi“, ne-a spus Amalia, profesoara la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva.     Evenimentul este organizat cu prilejul Anului European al incluziunii sociale 2010 de Consiliul Judetean Cluj, prin intermediul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Tirgul mai poate fi vizitat si astazi, pina la ora 18.

Numarul salariatilor, relativ constant

Astfel, trendul descendend a incetinit pentru cel de-al patrulea trimestru consecutiv, cu toate ca declinul din Romania ramine totusi usor mai accentuat decit cel inregistrat la nivelul UE, de 1,5%. In zona euro, numarul angajatilor a coborit cu 1,2% in perioada analizata. In trimestrele precedente, numarul salariatilor din Romania a scazut cu 2,1%, 1,8%, respectiv 1,7%, comparativ cu perioadele similare ale anului anterior. Scaderea inregistrata in economia romaneasca este similara cu cea din Portugalia si este una dintre cele mai restrinse din UE.     Eurostat estimeaza ca, in primul trimestru al acestui an, in Uniunea Europeana munceau 220,5 milioane de persoane, din care 144,3 milioane in zona euro.     Potrivit datelor INS, populatia ocupata insuma in Romania, in trimestrul al patrulea al anului trecut, putin peste noua milioane de persoane, din care 6,098 de milioane reprezentau salariati.

Spitalul de Recuperare, singurul modernizat cu bani europeni

Cele mai multe spitale din judet au reusit sa depuna proiecte doar pentru informatizare din fonduri europeneSpitalul de Recuperare a prins un proiect de modernizare prin fonduri europene de aproximativ 1 milion de euro, iar spitalul din Dej a depus un proiect pentru finantare europeana de 400.000 de euro. In rest, majoritatea spitalelor nu au reusit sa acceseze fonduri pentru reabilitare.      De departe cel mai amplu proiect de modernizare a sistemului sanitar de stat prin fonduri europene este cel derulat la Spitalul Clinic de Recuperare, valoarea totala a investitiei fiind aici de aproape 5 milioane de lei, 85% din bani provenind din fonduri europene nerambursabile. Proiectul este finantat prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa Prioritara 3, care se refera la reabilitarea, modernizarea si echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate. In acest moment, nici un spital din judet nu mai poate depune proiecte, domeniul fiind suspendat in septembrie 2009 ca urmare a depasirii fondurilor disponibile in raport cu numarul mare de solicitanti.     La Spitalul de Recuperare, modernizarea vizeaza sectia de Hidroterapie, lucrarile fiind incepute acum 2 ani. Sanda Patrichi, directorul spitalului, a declarat ca in decurs de o luna urmeaza sa fie finalizate lucrarile de modernizare la infrastructura, iar pina in luna februarie a anului viitor va fi primita si aparatura necesara.     Spitalul din Dej vrea 400.000 de euro din bani europeniDaca proiectul depus de spitalul din Dej impreuna cu primaria din oras se va aproba, ambulatorul unitatii sanitare ar urma sa fie modernizat cu ajutorul a 400.000 de euro proveniti din fonduri europene. „Nu stiu inca stadiul in care se afla proiectul deoarece este derulat de primarie, noi fiind doar beneficiarii. Sper, insa, sa fie aprobat“, afirma doctorul Antonela Nicoara, managerul spitalului.     Si Spitalul de Boli Psihice Cronice Borsa ar putea sa fie renovat tot prin fonduri europene, insa conducerea va primi un raspuns asupra proiectului realizat doar luna viitoare. Ana Jucan, managerul spitalului, declara ca au realizat doua proiecte, unul pentru reabilitarea saloanelor si unul pentru construirea de puncte de colectare pentru deseuri menajere.    Alte spitale asteapta aprobariIn rest, multe spitale din Cluj-Napoca fie au primit deja, fie asteapta aprobarea pentru diverse proiecte de informatizare. Este cazul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, cel de Adulti si cel Judetean.      „Avem in curs de derulare un proiect de informatizare a spitalului in care spitalul contribuie cu 2%, iar restul sint fonduri europene. Acum asteptam aprobarea proiectului a carui valoare este de citeva sute de mii de euro“, precizeaza Vasile Muresan, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca.      Situatia este asemanatoare si in cazul proiectului de informatizare de la Spitalul de Adulti care spera sa obtina pentru partea de IT si hardware aproximativ 1,8 milioane de lei din fonduri europene.       Proiectul celor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj a fost declarat eligibil si urmeaza sa primeasca finantarea ceruta, aproximativ 5 milioane lei.     Spitalele mici nu au nici o sansa la fonduri europeneManagerii spitalelor din orasele mici spun ca nu au nici o sansa sa obtina fonduri europene pentru modernizarea unitatilor sanitare. Conducerea spitalului din Gherla precizeaza ca este greu de realizat chiar si un proiect pentru solicitare de fonduri, deoarece este nevoie de bani. De altfel, din lipsa banilor, spitalul din Gherla nu a reusit sa acceseze deloc fonduri europene.      La fel este si la Huedin. „Noi am incercat sa depunem proiecte, dar avind in vedere ca se pot face numai cu o contributie financiara si din partea noastra, lucrurile sint greu de realizat. Primaria nu are bani, si nici noi“, afirma Gheorghe Pop, managerul spitalului din Huedin. Unitatea sanitara ar avea nevoie de bani pentru reabilitare termica si pentru o noua centrala termica.     De unde vin banii?Modernizarea sectiei de Hidroterapie din cadrul Spitalului de Recuperare costa aproape 5 milioane de lei, din care:- 4,2 milioane de lei finantare nerambursabila din fonduri europene - 644.000 de lei finantare nerambursabila din bugetul national, - 99.000 de lei cofinantare de la Consiliul Judetean Cluj

Expozitia de pictura ?Iris?

Scoala de Arte „Tudor Jarda“ Cluj organizeaza vineri, 18 iunie, o expozitie de pictura intitulata  „Iris“, realizata de Rodica Scutaru Milas. Lucrarile artistei prezinta peisaje vazute cu o puternica amprenta personala, pline de flori realizate in culori pastelate, suave si transparente, cit si scene de interior, naturi statice create special pentru a fi imortalizate pe pinza. Expozitia va avea loc de la ora 17, la Galeria „Arte“ de pe strada Vasile Alecsandri, nr. 1.    A. V.

O treime din liceeni sint mari fani fast-food

O treime din liceeni consuma produse fast-food de trei-cinci ori pe saptamina, arata un sondaj realizat in cadrul proiectului GeneratiaS. Potrivit aceluiasi studiu, doar 46,2% dintre studenti se spala des pe miini, iar 20% dintre ei se spala pe miini de maxim 5 ori pe zi. Nu in ultimul rind, tinerii au fost intrebati daca stiu ce este HIV/SIDA. Desi toti au raspuns afirmativ, doar 46,8% dintre ei stiu ca este o infectie virala. Studiul a fost realizat pe un esantion de 250 de tineri care au participat la prima caravana educationala de film pe teme de sanatate. Actiunea a avut loc in Bucuresti, Brasov, Cluj, Timisoara si Iasi.    G. D.

Ziua Donatorilor de Organe, marcata la Cluj

Peste o mie de donatori de organe si beneficiari, dar si specialisti in domeniul medical vor participa simbata la Cluj-Napoca la Ziua Recunostintei in Transplant, eveniment dedicat donatorilor de organe. Actiunea va avea loc la Teatrul National si este organizata de Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca si Societatea Romana de Boli Genito-Urinare, cu sprijinul Norvartis Pharma Services. Initiativa apartine prof. dr. Mihai Lucan, seful Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj. La eveniment si-au anuntat prezenta ministrul Sanatatii, Cseke Attila, presedintele Academiei Romane, academician prof. dr. Ionel Haiduc, presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului, prof. dr. Mihai Voiculescu, si coordonatorul national al Programului de Transplant din Romania, dr. Victor Zota.    G. D.

Micii baschetbalisti de la ?U? fac senzatie

In primul meci al zilei, Galactica Cluj (feminin) a invins CSS Alexandria cu 36-9, cedind insa mai tarziu cu 7-17 in fata echipei Phoenix Constanta. Derbiul dintre Dinamic Cluj si Speranta Cluj (masculin) a fost cistigat de cei din urma cu greu, 42-39, dupa un meci spectaculos. Fetele de la Dinamic au cedat in fata Gloriei Arad, 11-42, dar cele de la MC Sport au invins formatia CSS Ploiesti cu 26-18. Baietii de la „U“ Mobitelco au invins la scor clubul Cuza Sport Braila, 55-7, iar in meciul de dupa-masa au facut instructie cu Axiopolis Cernavoda, 95-8. Si echipa secunda s-a impus cu 78-2 in fata celor de la Galactica Brasov II si cu 36-8 impotriva formatiei Pro Baschet Fagaras. Universitatea I a cedat surprinzator cu CSS Sfintu Gheorghe, 7-13, dar la fel de surprinzator, colegii lor de la Universitatea II au invins formatia Chemp Ploiesti cu 33-15. In derbiul clujencelor, fetele de la MC Sport le-au invins usor pe cele de la Dinamic, cu 32-7. Formatia Cuadripol Brasov a reusit cea mai categorica victorie in meciurile de marti, invingind cu 102-6 pe CSS Focsani.     Campionatul National de Baby-baschet a inceput luni, editia din acest an desfasurindu-se la Brasov. Competitia se va incheia simbata, 19 iunie, iar cistigatorii vor fi premiati de Federatia Romana de Baschet. Ulterior, din 20 iunie se va desfasura, timp de 6 zile, competitia de mini-basket masculin, intrecerea incheindu-se cu proba feminina.

Civilizatia parkingurilor nu-i de nasul tuturor clujenilor

Foto Radu Padurean"La Cluj se inregistreaza fenomenul 'not in my backyard' (nu in curtea mea, in limba engleza - n.r.)", a explicat primarul de ce unii cetateni sint de acord cu parkingurile in general, dar se revolta cind acestea sint construite la ei pe stradaRegulamentul de exploatare a parkingurilor de cartier construite de municipalitatea clujeana din bani publici a fost votat ieri de consilierii locali, insa nu inaintea unor lungi discutii.      Acestea au fost declansate in urma luarii de cuvint a unor cetateni care locuiesc in cartierul Marasti, in zona unde va fi construit viitorul parking de la intersectia strazilor Fabricii si Fabricii de Zahar.      „Noi nu am fost instiintati din timp de constructia acestui parking. Dumneavoastra stiti care este distanta la care se construieste acest parking fata de blocul nostru, care are patru etaje? Vrem sa ne explicati care este procedura de acces in acest parking pentru ca, din cite stim noi, accesul se va face numai pe locul dintre blocurile situate pe strada Fabricii de Zahar, nr. 5 si 7. Vom avea acolo un du-te-vino, vor fi multe masini si toate noxele le vom inghiti noi“, a spus unul dintre cetateni, care a luat cuvintul in plenul Consiliului Local.     310 parcari in locul a 98 de garaje si 38 de parcari ilegalePrimarul Sorin Apostu a respins acuzele, precizind ca proiectul parkingului a fost prezentat cetatenilor din timp.      „Am distribuit plansele cu proiectul acestui parking in toate casutele postale din blocurile afectate. Locatia pe care vom construi nu este un parc, ci e o zona unde astazi sint masini si exista 98 de garaje si 38 de parcari ilegale. Parkingul nu se va construi sub geamurile dumneavoastra. Daca acum un loc de parcare se afla la o distanta de 3 metri de geam si un garaj la o distanta de 5 metri, parkingul se va construi la o distanta de 20 de metri fata de blocurile vecine“, a explicat Apostu.      Edilul a aratat si ca municipalitatea a realizat un sondaj printre locuitorii din zona privind oportunitatea realizarii parcajului suprateran, ce va avea o capacitate de 310 locuri. Astfel, din 307 apartamente chestionate, in cazul a 78 nu a fost nimeni acasa, iar 149 s-au declarat de acord cu realizarea parkingului. Alte 38 de pozitii au fost impotriva, iar in 21 de cazuri oamenii au fost indecisi. „In cazul celor indecisi, exista mari sanse ca, daca noi scoatem o Hotarire de Consiliu Local prin care le garantam pretul la abonament si faptul ca vor avea prioritate la un abonament de parcare persoanele care au detinut parcare in zona, ei sa fie de acord cu proiectul nostru“, a mai tinut primarul sa arate.      Sorin Apostu a mentionat ca realizarea noului parking va aduce cu sine si doua noi locuri de joaca in zona, iar in total, prin constructia de parkinguri de cartier, se vor elibera 30.000 de metri patrati de spatiu verde: „In acest caz am decis sa construim parkingul pentru ca in mare parte cetatenii au fost de acord. In cazul parkingului din cartierul Zorilor, insa, nu putem deocamdata da drumul la licitatie, pentru ca asteptam ca cei care vor sa se ridice constructia sa se constituie intr-un comitet de initiativa“.     Tragere la sorti pentru locurile de parcareReferitor la modul in care se va face distributia locurilor de parcare in noile parkinguri construite de municipalitate, Apostu a mentionat ca „locurile de parcare vor fi trase la sorti pentru ca nu dorim sa facem impartiri preferentiale“.      Tarifele pe care persoanele fizice le vor plati pentru un abonament anual in noile parkinguri sint de 110 lei in interior si 65 de lei pe terasa, iar persoanele juridice trebuie sa plateasca 225 de lei pentru un loc pe terasa si 840 de lei pentru unul in incinta parcajului. Locurile de parcare de pe terasa sint mai ieftine, avind in vedere faptul masinile nu sint protejate de un acoperis.     Ce-au mai decis ieri consilierii?Consilierii locali si-au dat ieri acordul pentru o serie de masuri de preluare a Spitalului Clinic Municipal „Clujana“. „Ne dam acceptul pentru preluarea acestui spital ca management si a tuturor atributiilor legate de activitatea profesionala si il imputernicim pe domnul primar sa semneze protocolul de predare-primire. Dupa ce vom avea protocolul, vom veni iar in fata dumneavoastra“, a explicat viceprimarul Laszlo Attila.      De asemenea, alesii au votat un regulament de desfiintare pe cale administrativa a constructiilor amplasate pe domeniul public sau privat al municipiului. Toate aceste actiuni vor fi inregistrate video, iar in cazul in care proprietarii refuza sa le ridice, acestea vor fi depozitate „intr-un loc special amenajat“ pina cind proprietarii vor fi somati din nou. Daca acestia nu raspund in alte 30 de zile, bunurile vor fi valorificate prin licitatie publica.      Consiliul Local a fost de acord si cu noul regulament prin care Primaria Cluj-Napoca intentioneaza sa impuna preturi maximale in cele trei piete pe care le administreaza la ora actuala in municipiu.

Eminescu, omagiat la Cluj

Foto Radu PadureanPoetul national Mihai Eminescu a fost omagiat ieri la Cluj, la 121 de ani de la moartea sa. Primarul Sorin Apostu, viceprimarul Radu Moisin, liderul PRM Cluj, Gheorghe Funar, dar si consilieri locali, reprezentanti ai partidelor politice si cei ai unor institutii culturale sau fundatii s-au strins ieri in fata Teatrului National, la statuia poetului Mihai Eminescu pentru a depune coroane si jerbe de flori. Un grup de elevi a recitat poezii ale lui Mihai Eminescu.     M. O.

Confirmari la ?U? Mobitelco

Presedintele executiv al echipei „U“ Mobitelco, Mircea Cristescu, a declarat ca intentioneaza sa aduca la echipa si citiva jucatori noi. Singurul transfer oficializat de pina acum este cel al lui Milos Pesic, care a venit de la Elba Timisoara.     „La ora actuala sint trei certitudini in privinta jucatorilor straini care vor continua la noi: Zoran Krstanovic, Rob Thomson si David Lawrence. Am decis ca e mai bine sa avem sase straini in lot, anul trecut a fost foarte greu, dupa accidentarea lui David. Dintre jucatorii clujeni si romani, am incheiat discutiile cu Mihai Silvasan si Paul Chetreanu. Vom discuta si cu ceilalti baieti din echipa. Medvedj, Cuic si Dykes sint si ei in vederile noastre“, a spus Cristescu. Presedintele de la „U“ Mobitelco l-a reconfirmat in functie pe antrenorul Marcel Tenter, care va fi ajutat tot de secundul Bobo Pintea. Silvasan si Chetreanu au fost chemati la echipa nationala, unde vor incepe pregatirile la sfirsitul acestei luni.    Nu se stie bugetul pentru sezonul urmatorCristescu a mai precizat ca inca nu stie pe ce buget se va putea baza in sezonul urmator si nu s-a hotarit inca in ce competitie europeana va fi inscrisa echipa. „Avem drept de participare in mai multe cupe europene, dar totul va depinde de buget. De la o cupa la alta, diferentele de buget sint consistente. Ne dorim, ca de obicei, sa ducem echipa cit mai sus, indiferent de competitia in care evoluam“, a precizat Cristescu.    Campionatul incepe in 2 octombrieFederatia Romana de Baschet a anuntat ca sezonul 2010-2011 va debuta in data de 2 octombrie. „U“ Mobitelco Cluj, vicecampiona Romaniei, va incepe pregatirile pentru noul sezon la inceputul lunii august, nefiind inca stabilita data exacta.      „In aceasta perioada incercam sa definitivam lotul, sa stim sigur cine vine si cine pleaca. Sintem in negocieri cu mai multi jucatori. Vrem sa mentinem structura din sezonul trecut, dar in acelasi timp ne dorim si sa imbunatatim posturile care au fost deficitare. Echipa se va reuni in august. Prima faza a pregatirilor se va derula in Cluj si va tine 2 saptamini. Apoi vom pleca in cantonament la munte timp de 2 saptamini, la Poiana Brasov sau undeva in Serbia, unde vom combina pregatirea cu antrenamente de sala“, a declarat Marcel Tenter, antrenorul clujenilor.     Tehnicianul lui „U“ Mobitelco va participa la doua cursuri de perfectionare pentru antrenori, unul la Barcelona, la finalul acestei saptamini, si unul la Hamburg, intre 9 si 11 iulie. Tenter a mai declarat ca pentru completarea pregatirii in vederea noului sezon echipa are nevoie de 10-15 meciuri amicale si ca spera ca la finalul lunii septembrie clubul sa organizeze un turneu la Sala Sporturilor.

Laura Cosoi si Bogdan Boanta, din nou pe ringul de dans in Mexic

Laura Cosoi si Bogdan Boanta intra din nou in duel duminica viitoare, cu echipa din PeruDansatorii romani Laura Cosoi si Bogdan Boanta au reintrat in competitia „Bailando por un sueno International“ in urma unui duel-surpriza decis de catre producatorii emisiunii.      Show-ul, care are loc anual in Mexic, a debutat duminica cu mai multe surprize, printre acestea aflindu-se anularea duelului dintre echipele din Franta si Peru si hotarirea echipei din Africa de Sud de a parasi competitia in urma neintelegerilor cu juriul si a notelor primite. Astfel, Laura Cosoi si Bogdan Boanta, care au fost eliminati din competitie saptamina trecuta, au intrat din nou in concurs in urma unui duel surpriza decis de producatorii programului TV, care au dorit sa readuca in ring doua dintre perechile eliminate care sa se dueleze, iar echipa cistigatoare sa ramina in continuare in concurs. Astfel, in urma duelului cu Columbia pe ritmuri de cha-cha, Romania a fost votata in unanimitate de catre juriu pentru a ramine in concurs. Regula spune ca perechea salvata din duelul de duminica sa ramina in competitie, dar sa intre automat si in urmatorul duel cu perechea care a inregistrat cel mai mic punctaj al serii. Astfel, Romania se afla din nou pe muchie de cutit duminica viitoare, de aceasta data cu Peru.      In cea de-a sasea editie a galei „Bailando por un sueno internacional“, duminica, echipele s-au confruntat astfel: Statele Unite si Peru cu mambo, Spania si Argentina cu cha-cha, iar Mexic si Franta cu mambo. In urma acestor confruntari au obtinut cite 2 puncte in plus echipele din Statele Unite, Spania si Mexic.

Rochia lui Marilyn Monroe, vinduta la licitatie

Rochia roz din matase purtata de Marilyn in scena in care a interpretat celebra melodie „Diamonds Are a Girl's Best Friend“ s-a vindut saptamina trecuta la licitatie pentru suma de 213.000 de lire sterline. Dintre obiectele scoase la vinzare in cadrul licitatiei „Profiles in History“ – desfasurata la Los Angeles intre 10 si 12 iunie, se numara si foarfecele purtate de Johnny Depp in „Edward Scissorhands“, precum si masca extraterestrului Balok din „Star Trek: The Original Series“care s-a vindut pentru suma de 48.000 de lire sterline. Anul trecut, un sutien purtat de Marilyn Monroe s-a vindut pentru 3.500 de lire sterline in cadrul aceleiasi licitatii.    Agerpres

?Bebelusa? Oana asteapta un bebe

Oana Ionita va fi mamica in toamna acestui an. Cunoscuta drept „bebelusa blonda“, Oana Ionita, de la Cronica Circotasilor, si iubitul ei, un spaniol de aproape 40 de ani, alaturi de care a petrecut o vacanta in Republica Dominicana, si-au pastrat pina acum relatia ascunsa de ochii presei.    Agerpres

Compatibilitate zodii

 Scorpion - SagetatorNu tocmai perechea perfecta Acestia doi sint atit de deosebiti incit e de mirare cum s-au putut simti atrasi unul de altul. O atractie pur fizica, ce e putin probabil sa dureze o luna-doua, daramite mai mult. Scorpionul este genul care trebuie sa posede persoana iubita si s-o manipuleze asa cum doreste, ceea ce nu prea se potriveste cu independentul Sagetator, ce adora libertatea si refuza sa fie legat sau restrictionat in vreun fel. E imposibil pentru oricine sa “imblinzeasca” acest Sagetator mereu in cautare de emotii, aventuri si oameni noi de sex opus. Scorpionii sint cei care trebuie sa se ocupe de finante, iar riscurile pe care si le asuma Sagetatorii in fiecare zi le vor cauza un atac nervos. Sub nici o forma Sagetatorul nu va fi de acord sa devina o persoana rezonabila, serioasa, indiferent cit de mult incearca Scorpionul. Daca Sagetatorul are impresia ca este transformat in proprietatea sexuala a Scorpionului, (si ar fi total neindicat ca acesta sa se comporte ca atare) va incepe fara nici o indoiala sa isi caute alti parteneri. Este o legatura foarte putin indicata.Scorpion - CapricornNu tocmai perechea perfecta Scorpionii au nevoie de liniste si asta ar putea stimula atractia spre celalalt, in timp ce Capricornul este atras de ceea ce considera o fire putin complicata. Cind adevarata natura a Scorpionului iese la iveala, Capricornul gaseste forta sentimentelor acestuia ametitoare. Analog, inclinatia puternica a Capricornului spre munca lui stirneste gelozia Scorpionului. Siguranta financiara este o prioritate pentru amindoi, asa ca acest plan nu va crea proobleme. Pot ajunge la intelegere in ceea ce priveste banii si caminul, dar nu prea multe altele, fiind personalitati atit de diferite. Daca Scorpionul incearca sa isi impuna parerile sau sa controleze Capricormul in orice alt fel, nu va reusi decit sa-l irite pe acesta. Putin probabil sa se ajunga la o viata comuna linistita cu acestia doi. In plan fizic, Scorpionul este mai activ si are impresia ca celalalt nu-l iubeste daca isi continua obiceiul de a lucra in pat. O legatura nu tocmai bine aspectata.

Taxa de acces in Cimpeni

 În orasul Cîmpeni este perceputa o taxa de acces pentru autovehiculele cu o capacitate mai mare de 3,5 tone, soferii fiind avertizati în acest sens prin indicatoarele amplasate la cele patru intrari în localitate.În valoare de 100 de lei, taxa se achita o singura data pe an. În acest scop este depusa o cerere la primarie, alaturi de o copie dupa certificatul de înmatriculare, adeverinta primita fiind valabila pentru anul urmator.Daca localnicii si cei din zona cunosc faptul ca trebuie sa detina o asemenea adeverinta, problema apare pentru soferii din alte judete ale tarii sau din strainatate, care tranziteaza orasul si care nu au cum sa cunoasca decizia consiliului local. Daca sint depistati în oras fara a avea achitata taxa anuala, acestia pot fi informati, în cel mai bun caz pentru ei, ca trebuie sa plateasca cei 100 de lei sau pot fi sanctionati contraventional de catre politisti, conform OUG 195/ 2002 privind circulatia pe drumurile publice.                A. P.

Retinut pentru coruptie

In sarcina celor doi s-a retinut faptul ca in perioada august - septembrie 2009 au primit suma de 41.400 de lei pentru diverse “servicii”, dupa care au fost denuntati la politie de cei care trebuiau sa beneficieze de ele. Au scapat atunci “basma curata” pentru ca nu a fost realizat flagrantul. Pe vremea aceea, cind prefect de Alba era Coriolan Simedru, Nicolae Puiulet indeplinea functia de sef al Oficiului Prefectural Cimpeni, adica mina dreapta a prefectului in zona Muntilor Apuseni. Luni seara, Puiulet si sotia sa au fost prinsi in flagrant de oamenii legii, in timp ce primeau suma de 5.000 de lei de la o persoana careia i-au promis ca o va angaja sofer la Serviciul Judetean de Ambulanta Alba. Barbatul a fost retinut pentru 24 de ore pentru coruptie, iar sotia sa care nu activeaza in cadrul Prefecturii Alba, pentru complicitate. Demis pentru indisciplinaPuiulet a fost demis din functia de sef al Oficiului Prefectural Cimpeni in timpul mandatului fostului prefect Dan Coriolan Simedru din motive disciplinare, una dintre cauze fiind intirzierile repetate la serviciu. Acesta nu s-a lasat insa cu una cu doua, a actionat prefectura in instanta si a cistigat reangajarea in cadrul aceleiasi institutii. Nu a fost pus insa pe acelasi post, ci a fost angajat ca si consilier in cadrul Compartimentului Juridic al Institutiei Prefectului judetul Alba. Cei doi au fost astfel retinuti in cursul zilei de luni, iar reprezentantii IPJ Alba deruleaza inca o ancheta care include audierea martorilor. Mandatul de retinere expira in cursul serii de ieri, moment in care Tribunalul Alba trebuia sa decida daca cei doi vor fi arestati pentru o perioada de 29 de zile sau vor fi cercetati in stare de libertate. Prefectul in asteptarePrefectul judetului Alba, Stefan Bardan nu avea cunostinta ieri dupa amiaza de decizia judecatorilor. “Conform procedurilor, trebuie sa primesc de la Tribunalul Alba o instiintare scrisa cu privire la hotarirea ca angajatul Institutiei Prefectului sa fie arestat pentru 29 de zile, sau sa ramina in libertate. Daca va fi arestat, va trebui sa luam masura administrativa a suspendarii lui din functie”, a declarat prefectul Bardan.

Dezamagire la Rapid

 Antrenorul Marius Sumudica a declarat, marti, ca jucatorii giulesteni sint putin dezamagiti de decizia TAS, care a mentinut hotarirea Comisiei de Disciplina a LPF în cazul “Varga - Balan”, deoarece în cazul în care participau în Liga Europa aveau de primit niste bonusuri din partea clubului. “Îmi pare rau pentru ca jucatorii au cistigat punctele pe teren în meciul cu Timisoara si meritau sa joace în Liga Europa, dar asta e viata. Jucatorii sint dezamagiti putin, pentru ca aveau niste bonusuri de primit, plus ca era altceva sa joace în Liga Europa. Cind stii ca ai cistigat pe teren acel meci e frustrant, dar asta este, o luam de la capat. Speram sa nu mai fie un alt caz care sa împiedice accederea Rapidului în cupele europene”, a spus Sumudica la finalul antrenamentului de marti dimineata.

Andone spera sa-l convinga pe Lobont

 Antrenorul FC Dinamo Ioan Andone a declarat marti ca portarul echipei nationale Bogdan Lobont, al carui împrumut la AS Roma expira la 30 iunie, nu mai doreste sa evolueze în campionatul României, dar spera sa-l convinga sa se întoarca la formatia “alb-rosie”. “Am stat de vorba cu Lobont, tot cautam sa rezolvam, el mai are contract cu Roma pina în 30 iunie, cind expira împrumutul. Noi speram sa lamurim aceasta problema pentru ca Dinamo are nevoie de Lobont. Este un jucator extrem de important si pentru mine si pentru ceilalti jucatori si pentru suporteri. El nu mai vrea sa mai joace în România, asta e singura problema. Sa vedem, mai exista si solutia sa prelungeasca acordul cu noi si sa-l împrumutam daca Roma îsi mentine oferta. El nu mai vrea în campionatul românesc, nu ca nu ar mai vrea la Dinamo. Încerc cu domnul Badea sa-l convingem, noi speram sa vina. Nu e vorba de bani, nu mai vrea în campionatul românesc. De ce, sa spuna el motivele”, a declarat Andone. Impresarul portarului Bogdan Lobont, Victor Becali a declarat ca în saptamina în curs internationalul român va sti unde va evolua sezonul urmator, la AS Roma sau la Dinamo, jucatorul dorind sa continue la formatia italiana. “Lobont e jucatorul lui Dinamo. Depinde de ceea ce va decide Roma, daca va activa acea optiune de cumparare. Saptamina aceasta se decide, se negociaza deocamdata. Jucatorul îsi doreste sa ramina la Roma, normal, dar depinde de italieni ce se va întimpla”, a spus Victor Becali.Pe de alta parte, Dinamo l-a transferat, marti, pe fundasul argentinian Juan Pablo Garat, care a evoluat ultima data pentru formatia Club Atletico Tigre, a declarat antrenorul echipei “alb-rosii”, Ioan Andone. “Argentinianul Garat va semna azi, la ora 12.00, a facut controlul medical. Ne-a fost propus de Nelu Moldovan. El l-a urmarit, apoi am luat referinte despre el în Elvetia, pentru ca acolo a jucat patru ani si ne-am uitat si pe CV si am vazut ca a fost împrumutat la Tigres, unde a jucat toate meciurile. Am vorbit cu mai multi oameni si toti mi l-au descris ca un fundas central foarte bun”, a spus Andone.

INFO CUPA MONDIALA

 Luni, 14 iunie 2010, 14:30 Olanda 2 – 0 Danemarca E Luni, 14 iunie 2010, 17:00 Japonia 1 – 0 Camerun E Luni, 14 iunie 2010, 21:30 Italia 1 – 1 Paraguay F Marti, 15 iunie 2010, 14:30 Noua Zeelanda 1 – 1 Slovacia F Marti, 15 iunie 2010, 17:00 Coasta de Fildes -  Portugalia G Marti, 15 iunie 2010, 21:30 Brazilia -  Coreea de Nord G Miercuri, 16 iunie 2010, 14:30 Honduras -  Chile H Miercuri, 16 iunie 2010, 17:00 Spania  - Elvetia H Miercuri, 16 iunie 2010, 21:30 Africa de Sud  - Uruguay

BBC vrea sa transmita meciurile de la CM fara sunetul vuvuzelelor!

 Postul de televiziune BBC studiaza cum poate sa transmita meciurile de la Cupa Mondiala din Africa de Sud fara sunetul vuvuzelelor dupa ce mai multe plingeri au venit pe adresa postului de televiziune din Marea Britanie din cauza zgomotului produs de suporteri. Postul britanic a primit peste 220 de plingeri din cauza sunetului produs de vuvuzele si studiaza posibilitatea ca meciurile sa fie transmise fara zgomotul produs de acestea.Conform sursei citate, telespectatorii care vor urmari meciurile Cupei Mondiale vor avea posibilitatea sa întrerupa doar sunetul produs de spectatorii aflati pe stadion. Dar, în ciuda numeroaselor plingeri, în Marea Britanie, la Supermarket Sainsbury’s, au fost comercializate 22.000 de vuvuzele cu 12 ore înaintea începerii meciului Anglia - Statele Unite ale Americii, iar site-ul comercial Amazon a anuntat ca a vindut cu 1.000 la suta mai multe astfel de instrumente.

Federatia cauta antrenori pentru nationalele de juniori!

 Federatia Româna de Fotbal si Comisia Tehnica anunta faptul cã începind cu ziua de luni, 14 iunie 2010, se scot la concurs posturi de antrenori federali pentru urmatoarele echipe nationale de juniori: “Under 13”, “U 14”, “U 15”, “U 16”, “U 17” si “U 18”. Dosarele se vor depune personal de catre cei interesati la secretariatul Scolii Federale de Antrenori, pina la data de 1 iulie a.c., specificindu-se categoria de virsta a echipei nationale pentru care antrenorul doreste sã opteze. Conditiile pentru admiterea dosarelor sint urmatoarele, cu mentiunea ca fiecare candidat trebuie sa includa aceste informatii în cuprinsul dosarului sau: cetatenie româna; maximum 55 de ani; minimum licenta “A” UEFA; vechime efectiva la copii si juniori - 5 ani; curriculum vitae - rezultate obtinute, formare si lansare de jucatori, participarea la turnee finale, etc; certificat medical si aviz psihologic; cazier juridic.Examenul propriu-zis va avea urmatoarele etape:1. Examen scris cu subiecte din cultura generala fotbalistica, psihopedagogie si fiziologie;2. Examen oral cu subiecte din selectia, pregatirea si jocul juniorilor de virsta echipei nationale pentru care se opteaza, precum si cu subiecte din competitiile interne si internationale ale juniorilor si organizarea fotbalului în tara noastra;3. Examen practic, care va consta în conceperea si conducerea unei teme de antrenament pentru juniorii de virsta echipei nationale pentru care se opteaza;4. O limba straina de circulatie europeana la alegere - scris si oral;5. Operare calculator.

Gabi Szabo atentioneaza atletii: ?Nu e suficient sa faci deplasarea!?

 Vicepresedintele Federatiei Române de Atletism, Gabriela Szabo, a declarat ca se asteapta ca România sa fie reprezentata de 20-30 de sportivi la Campionatele Europene de la Barcelona. “Deocamdata nu ne-am hotarit asupra numarului de sportivi care vor merge la Barcelona, dar preconizam ca 20-30 de atleti sa faca deplasarea. Sa vedem si citi dintre ei îsi vor îndeplini baremul. Din punctul meu de vedere, nu e suficient sa-si îndeplinesti baremul si sa fii trecut pe hirtie ca faci deplasarea. Conteaza si ce faci la campionatul respectiv. Te duci acolo sa alergi doar calificarile si sa iesi afara? Nu e suficient. Sportivii trebuie sa înteleaga ca a fi sustinut de federatia de atletism si a fi la lotul national nu înseamna numai sa cistigi campionate nationale si sa faci baremuri pentru campionatele internationale. Trebuie sa se gindeasca mult mai departe”, a spus fosta atleta.Gabriela Szabo a adaugat ca va putea evalua actualul lot al României dupa ce acesta va participa la Cupa Europei pe echipe, care va avea loc, în perioada 19-20 iunie, la Budapesta: Lotul national al României este în pregatire pentru Campionatele Europene de la Barcelona. Pe data de 17 iunie vor pleca la Cupa Europei pe echipe, unde va fi un test pentru echipa nationala si vom vedea la ce nivel de pregatire au ajuns. Îmi doresc foarte tare ca sportivii sa înteleaga ca nimic nu se cistiga usor, iar ca sa faci o mare performanta ai nevoie de foarte multa seriozitate si perseverenta. De ei depinde daca vor face performanta, pentru ca în momentele astea de criza mondiala federatia de atletism face eforturi uriase sa sustina un numar consistent de atleti”.Campionatele Europene de atletism vor avea loc în perioada 27 iulie - 1 august la Barcelona. Gabriela Szabo a alergat, marti, alaturi de mai multi jurnalisti la crosul Grand Prix Urgo. Evenimentul a avut loc pe Stadionul Iolanda Balas-Soter, iar concurentii s-au întrecut pe distanta de 1.500 de metri.

Patru pentru liga I!

Victoria BranestiAflata pentru prima oara in istorie in prima liga, echipa condusa de Ilie Stan va fi nevoita sa-si dispute partidele de pe teren propriu la Buzau, timp in care stadionul din Branesti va fi modernizat. Clubul a facut deja primul transfer in vederea noului sezon, in persoana fostului jucator de la Steaua, Rapid si Vaslui, Marian Aliuta. Oficialii ilfovenilor au anuntat deja un buget de 4 milioane de euro.Sportul Studentesc“Studentii” au revenit in prima liga dupa patru ani, si par hotariti sa reia firul succeselor dupa ce in 2006 au fost retrogradati din Liga I, desi incheiasera sezonul pe locul 4. Baietii lui Selymes vor evolua pe acelasi stadion din Regie, unde nu vor beneficia insa de o instalatie de nocturna.Din punct de vedere financiar “studentii” se bazeaza pe vinzarea lui Varga si Balan pentru a nu avea probleme in acest sezon. Momentan ei au un buget anuntat de 1.5 milioane de euro si garantia ca golgheterii Ferfelea si Curelea vor continua in Regie.FCM Tirgu MuresPromovati in Liga I la doar doi ani de la infiintare, cei de la Tirgu Mures inca mai au emotii in ceea ce priveste participarea in prima liga, locul lor fiind contestat de cei de la Pandurii Tirgu-Jiu. Totusi, campionii din B2 anunta ca nu au nici o problema privind dreptul de participare in prima liga, sperind chiar sa recupereze palmaresul fostei ASA Tirgu Mures, echipa desfiintata practic in 2005. FCM-ul va evolua in Liga I tot la Tirgu Mures, in prezent stadionul fiind in refacere, pentru a indeplini criteriile necesare.U Cluj“Sepcile rosii” au revenit in prima liga dupa doi ani, si par a fi mult mai bine pregatiti decit in sezonul 2007-2008. De data aceasta, clujenii beneficiaza de sustinerea lui Florian Walter, care anunta investitii importante, 6 milioane de euro, astfel incit echipa sa nu aiba emotii in ceea ce priveste retrogradarea. In plus, Florian Walter l-a ofertat si pe managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica.

Mutu nu scapa de amenda

In cursul zilei de luni, Tribunalul Federal Elvetian a anuntat ca sprijina decizia TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), prin care Adrian Mutu este obligat sa plateasca 17 milioane de euro daune pentru clubul de fotbal Chelsea. Impresarii jucatorului spun ca vor face din nou apel la aceasta decizie, sperind sa scape de amenda sau macar sa reduca suma ceruta. Adrian Mutu a fost transferat in 2003 in Anglia, la Chelsea, formatie finantata de Roman Abramovici. Intr-un an, jucatorul roman s-a facut remarcat prin golurile marcate pentru echipa britanica, insa in 2004, la un control antidoping, a fost depistat pozitiv cu cocaina. A fost concediat de club, amendat cu 20.000 de lire sterline si suspendat pe o perioada de 7 luni.     In 2005, Mutu a semnat un contract cu Juventus Torino, pentru ca mai apoi sa plece la clubul AC Fiorentina in anul 2006, pe suma de 8 milioane de euro.La sfirsitul lunii ianuarie, anul curent, Mutu a fost din nou depistat pozitiv, cu subutramina, primind o suspendare de 9 luni.    S. P.

CFR, cistigatoare la Cupa Zalau

Dupa 3 luni de la cistigarea Cupei Primaverii, Grupa 2000 a CFR 1907 si-a mai adjudecat un trofeu. De data aceasta, baietii antrenati de Szocs Zoltan au reusit sa cistige Turneul Cupa Zalau, desfasurata in perioada 12-13 iunie. Golgheterul echipei la acest turneu a fost Paul Potra, cu 3 reusite. Rezultatele inregistrate de clujeni sint: CFR 1907 – Atletico Baia Mare: 1-0, Sportul Simleu – CFR 1907: 0-3, LPS Satu Mare – CFR 1907: 0-3,  CFR 1907 – FC Zalau: 7-1 (marcatorii acestui meci fiind Sitaru si Potra cu cite 2 goluri; Pop, Todea, Dorogi cu cite un gol) si Gloria Bistrita – CFR 1907: 0-0.     „In perioada imediat urmatoare, grupa de juniori 2000 nu va mai participa la nici un concurs. Vor efectua doar citeva antrenamente, urmind sa intre in vacanta pina in data de 15 iulie“, a declarat ofiterul de presa al clubului CFR 1907, Marian Radu.    S. P.

?Sepcile rosii? se reunesc in 23 iunie

Lotul nou promovatei Universitatea Cluj se va reuni pe data de 23 iunie, cu o luna si o zi inaintea datei oficiale de incepere a sezonului 2010-2011 a Ligii 1. Studentii vor efectua vizitele medicale, iar la sfirsitul lunii vor pleca in cantonament. „Sepcile rosii“ vor efectua un singur stagiu de pregatire, care va avea loc cel mai probabil in Austria. In data de 1 iulie va avea loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal tragerea la sorti a programului noului sezon. Pentru ca este nou-promovata, Universitatea Cluj va juca pe teren propriu primul meci. Desi inca nu este nimic oficial, cel mai probabil noua casa a studentilor va fi stadionul din Alba-Iulia. Daca lucrarile la noul stadion municipal vor avea ritmul bun de pina acum, studentii se vor putea intoarce la Cluj in returul campionatului. In 2010 vor avea loc 19 etape din noul sezon, cele 17 din tur si inca doua din retur, iar mini-returul va incepe in luna februarie, daca temperaturile vor fi favorabile.    L. B.

Meciurile de la Mondiale, ?bruiate? de trompetele spectatorilor

Vuvuzelele – niste trompete din plastic, de circa 1 metru, folosite de obicei de suporterii sud-africani – scot un zgomot asurzitor.      De cind a inceput Campionatul, FIFA a primit mai multe plingeri si solicitari de interzicere a vuvuzelelor, in primul rind din partea unor posturi de televiziune, dar si a unora dintre jucatori, deranjati de zgomotul produs de aceste trompete.      Mijlocasul spaniol Xabi Alonso a cerut si el interzicerea vuvuzelei, spunind ca sunetul puternic face grea comunicarea intre jucatori, distrage atentia fotbalistilor si, din cauza sunetului puternic, este posibil ca acestia sa nu se poata auzi fluierul arbitrului.     In ciuda plingerilor, Comitetul Local de Organizare al Cupei Mondiale a declarat ca aceste vuvuzele vor ramine in tribune pe parcursul meciurilor.    S. P.

Radiatiile ultraviolete ating niveluri periculoase

In Mangalia, Braila sau Bucuresti indicele a fost de 8,1.     Acest indice se masoara pe o scara de la 0 la 11A, unde 0 este minim, iar ceea ce trece de 10 si 11 este extrem.      „Valoarea indicelui UV in conditii de cer senin este estimata in functie de concentratia stratului de ozon, localizarea geografica, pozitia Soarelui, albedoul suprafetei terestre, aerosoli. Din acest motiv, indicele UV poate avea valori diferite in zile diferite in aceeasi localitate sau in aceeasi zi in localitati diferite“, explica reprezentantii ANM.     Medicii dermatologi atentioneaza asupra pericolelor expunerii la aceste radiatii. „Expunerea la ultraviolete duce la cresterea riscului de cancer de piele si agravarea imbatrinirii pielii“, afirma prof. dr. Rodica Cosgarea, medic primar dermatolog, seful Clinicii de Dermatologie a Spitalului Judetean Cluj. Medicii recomandata evitarea expunerii la soare in intervalul orar 11-18 si protejarea cu creme cu factor de protectie 50.

Furtunile de luni au taiat lumina in aproape 40 de sate si catune

Aproape 40 de localitati din judetul Cluj au ramas fara curent electric luni din cauza vintului puternic, au transmis ieri reprezentantii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Cluj. Astfel, in urma furtunilor puternice inregistrate la nivelul judetului Cluj in cursul zilei de luni, reprezentantii Sucursalei Distributie Energie Electrica Cluj au anuntat ca a fost intrerupta furnizarea cu energie electrica in 39 de localitati. In cazul a 34 de localitati a fost sistata partial furnizarea energiei electrice, in localitatile Fundatura (comuna Iclod) si Ghirisu (comuna Mociu) au fost arse transformatoarele, iar in alte 5 localitati a fost sistata total furnizarea de energie electrica. Cele 5 localitati sint: Huta (comuna Chiuiesti), Doroltu si Macau (comuna Aghiresu), Valea Ungurasului (comuna Unguras) si Ghirisu (comuna Mociu). Zona cea mai afectata de vintul puternic a fost cea a municipiilor Dej si Gherla. Inca din cursul serii de luni, echipele Electrica s-au deplasat in teren pentru a remedia defectiunile produse si pentru a inlocui transformatoarele arse.

Tempestini si Pulpea merg in Serbia

Marco Tempestini si Dorin Pulpea au ridicat Cupa Europei de Est in 2009Marco Tempestini si Dorin Pulpea nu au participat la prima etapa a Cupei Europei de Est, un raliu din Bulgaria de coeficient doi, dar vor lua parte la cele sase curse ramase: Raliul Serbiei, alte doua raliuri in Bulgaria, unul in Ucraina, unul in Rusia si ultimul in Georgia.     Daca victoria de anul trecut a fost o surpriza, anul acesta asteptarile sint mari inainte de inceperea competitiei. Pilotii clujeni vor incerca o clasare cit mai buna la Raliul Serbiei, unul dintre cele mai grele, cu coeficient 10, ceea ce inseamna ca un loc cinci obtinut aici aduce mai multe puncte chiar decit o victorie la un raliu cu coeficient patru sau doi.      „Anul trecut a fost o cursa interesanta, dar anul acesta va fi si mai tare! Sint probe noi, vom avea adversari noi, deci concurenta va fi mai mare. Ne vom lupta cel mai probabil cu pilotii bulgari. Sint optimist inaintea acestui raliu, atit eu, cit si Dorin sintem pregatiti, iar masina merge foarte bine. Vom merge cit de tare se poate, vrem sa obtinem un loc pe podium“, a declarat Marco Tempestini.     Si Dorin Pulpea, copilotul italianului, spera la rezultate bune: „Sintem foarte increzatori, cunoastem majoritatea adversarilor. Va fi un raliu diferit fata de ce este la noi in tara. La noi sint multe sprinturi, iar la raliurile pe asfalt se merge ca pe autostrada, cu 130-140 de kilometri pe ora. In Serbia traseul este cu adevarat dificil si nu se va merge asa rapid“, a spus Pulpea.     Raliul Serbiei va incepe vineri, 18 iunie, startul festiv urmind sa se dea din fata Primariei din Belgrad, acolo unde va fi si finish-ul duminica. Competitia va cuprinde 18 probe speciale pe 230 km dintr-un traseu total de 676 km.     „Nu cred ca vom fi in stare sa ne clasam pe podium la fiecare cursa, dar vom incerca sa mergem la maxim peste tot si ne dorim sa cistigam macar o etapa. Cel mai important este sa reusim sa ne ferim de abandonuri“, a mai declarat Tempesta referitor la intregul sezon din Cupa Europei de Est. Echipajul clujean a plecat ieri dupa-masa spre Belgrad, iar astazi vor efectua primele antrenamente si vor testa traseul. Desi este italian, Marco Tempestini reprezinta Romania, deoarece pilotul NRT a obtinut licenta la noi in tara.

Criza pune lacatul pe scoli noi-noute dar fara elevi

Mai multe scoli aproape noi, in care s-a investit semnificativ in anii trecuti, risca acum sa ramina abandonate, pentru ca Ministerul nu mai are fonduriDupa ce in urma cu numai 4 ani la Dealul Negru a fost construita o scoala noua, aceasta risca sa fie acum inchisa din cauza lipsei de fonduri cu care se confrunta Ministerul Educatiei si Cercetarii.     Vasile Tripon, primarul comunei Calatele, cea de care apartine si satul Dealul Negru, spune ca a incercat pina acum de mai multe ori sa salveze scoala, respectiv grupele de gradinita din Finci si Calatele-Padure, din aceeasi comuna. Insa nu a avut succes, asa ca in prezent cauta solutii atit pentru a nu rupe de scoala copiii din aceste zone, cit si pentru a folosi in continuare cladirile la ceva.     Direct la scoala, fara gradinitaPrimarul din Calatele este constient de faptul ca situatia din satele din comuna nu este izolata si ca, de fapt, cam peste tot in tara se pun lacate pe usile scolilor cu elevi putini. „Avem doua grupe de copii de gradinita, la Finci si Calatele-Padure, cu cite 8-10 copii, care vor fi desfiintate din toamna. Noi am cerut Inspectoratului Scolar Judetean Cluj sa ne dea o educatoare macar cu jumatate de norma in fiecare sat, pe care sa o platim din fondurile Consiliului Local. Copiii sint prea mici pentru a face naveta. Pina si prin lege ne este interzis sa ii urcam in microbuze si sa ii transportam in alt sat. Totusi, ne-ar parea rau sa vedem ca acestia vor merge la scoala fara sa fi fost mai intii la gradinita“, povesteste primarul Vasile Tripon. Mai mult, el spune ca e posibil ca micutii din sat sa fie dezavantajati pe viitor de faptul ca nu vor avea acces la gradinita.    O cladire aproape noua risca sa fie parasitaO problema asemanatoare este si in satul Dealul Negru. Copiii de gimnaziu de aici vor trebui sa mearga din septembrie la Scoala din Calatele. Aceasta in ciuda faptului ca la Dealul Negru a fost construita in 2006 o scoala nou-nouta, din fonduri europene. Mai mult, dupa finalizarea lucrarilor, comunitatea locala s-a zbatut pentru a dota cladirea, respectiv pentru a gasi sumele necesare amenajarii. „Numai anul trecut am investit 50.000 de lei pentru a rezolva problema incalzirii, pentru a schimba fosta centrala pe una cu lemne“, a precizat primarul din Calatele.     Totusi, pentru ca la scoala mergeau doar 22 de copii, aceasta urmeaza sa fie inchisa.      Iar pentru ca toate lucrarile si toti banii alocati sa nu fost aruncati in vint, primarul s-a gindit sa solicite Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj schimbarea destinatiei spatiului si sa transforme scoala intr-o tabara de vara pentru elevi.    Schimbarea destinatiei, o solutieInspectorul Scolar General, Anca Hodorogea, a explicat pentru monitorul ca ideea primarului din Calatele nu este total noua, in judet existind deja un precedent. „Pentru Scoala din Petresti, desfiintata acum 5 ani, s-a depus un proiect de schimbare a destinatiei in camin de batrini“. Pentru a se face astfel de „transformari“ este necesar ca reprezentantii comunitatilor locale sa vina cu un proiect viabil pe care sa il prezinte la ISJ, ai caror reprezentanti, la rindul lor, sa il inainteze Ministerului Educatiei si Cercetarii pentru a fi analizat si, eventual, aprobat. „Singura conditie este ca destinatia scolilor sa fie tot in domeniul educatiei, sa nu fie propusa transformarea lor in hoteluri sau asa ceva“, a precizat Hodorogea.

Conturile de pensii private ramin mai mult goale

Angajatorii nu au virat in luna mai la Pilonul II contributiile datorate pentru 1,658 de milioane de persoane, reprezentind 32,89% din totalul de participanti, informeaza Comisia pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private (CSSPP).      De asemenea, pentru 314.410 persoane, reprezentind 6,24% din totalul de participanti la Pilonul II, nu au fost niciodata virate contributii, de la inceputul colectarii.      Numarul persoanelor pentru care nu se vireaza contributiile lunare a crescut permanent in 2010, el fiind de 1,568 de milioane in ianuarie (31,76%), 1,612 milioane in februarie (32,42%), 1,647 de milioane in martie (32,9%), 1,641 de milioane in aprilie (32,64%).     Activele nete ale fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II) au crescut cu 3% in mai, fata de aprilie 2010, iar cele ale fondurilor de pensii din Pilonul III au fost cu 0,2% mai mari.      La fondurile de pensii administrate privat au participat in luna mai 5,041 de milioane de persoane, in crestere cu 0,3% fata de aprilie si cu 3% in primele 5 luni ale anului 2010.      Cele noua fonduri de pensii din Pilonul II au fost administrate in mai de cei noua administratori autorizati de catre CSSPP. Fondurile de pensii administrate privat detineau, in mai, active nete de 3,236 de miliarde de lei (774 de milioane de euro), in crestere cu 3% fata de aprilie 2010, inregistrind in primele 5 luni ale anului o crestere cu 36%. Comparativ cu luna mai 2009, cresterea a fost de 2,3 ori, iar fata de luna mai 2008, de 37 ori.      Structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat a fost caracterizata de investitii preponderent in active cu grad scazut de risc (67,22% titluri de stat si 2,07% obligatiuni ale organismelor straine neguvernamentale).

Pretul ?corect? al unui apartament: 40.000 de euro

Mult blamatele "cutii de chibrituri" revin acum in atentia cumparatorilor, ramasi fara bani si fara curajul de a se mai imprumuta de la banciLa 5 saptamini de la anuntarea de catre Guvernul Boc a masurilor de austeritate, foarte putini dintre clujeni mai au banii necesari pentru a se avinta catre constructia de case si vile, asa ca, fata de anii trecuti, majoritatea aleg locuinte mai mici si mai accesibile ca pret, arata o analiza realizata de portalul imobiliare.ro     Potrivit acestei analize, la nivel national, in perioada 6 mai – 9 iunie, 70,4% dintre cumparatori s-au aflat in cautare de apartamente, in timp ce doar 21,2% au fost interesati de case si vile, iar 8,4% de terenuri pentru constructii. Dintre clujeni, doar 2,9% au dorit sa cumpere terenuri, media fiind totusi usor mai ridicata fata de cea din Capitala, bucurestenii fiind in cautare de terenuri in proportie de 2,4%.    Clujenii nu isi mai permit case sau vileNici apetenta fata de vile si case nu mai e la fel ca in anii trecuti. Clujenii si-au redus drastic cheltuielile si abia 12,3% mai cred ca se pot hazarda la o investitie atit de mare. „Dintre cele sase mari orase analizate individual, Iasiul iese in evidenta prin procentul mai mare al cautarilor de case si vile, respectiv 20,1% din totalul cautarilor. Urmeaza Timisoara cu 15,1%, Bucuresti cu 13,9%, Brasov cu 13,1%, Cluj-Napoca cu 12,3% si Constanta cu 10,6% din totalul cautarilor“, se arata in document.     Daca la case si vile clujenii se situeaza pe locul doi de la coada, in topul celor mai mari doritori de apartamente se claseaza tot pe locul doi, dar de data aceasta in fata celorlalte orase. Astfel, circa 84,9% dintre potentialii cumparatori clujeni au optat pentru apartamente, potrivit analizei realizate de imobiliare.ro.    Revin la moda apartamentele vechiUn alt lucru interesant este ca majoritatea covirsitoare a clujenilor, respectiv 96,2%, au cautat apartamente cu preturi de pina la 40.000 de euro si doar 1,6% au vrut locuinte cu preturi intre 40.000 si 60.000 de euro, in timp ce un procent aproape nesemnificativ dintre potentialii cumparatori, respectiv 1,2%, s-au declarat dispusi sa plateasca mai mult de 80.000 de euro pentru un apartament.      „Apetitul romanilor pentru apartamente vechi este in pezent foarte ridicat. Din numarul total al cautarilor care au vizat apartamente, in absolut toate cele sase orase analizate proportia cautarilor care au avut ca rezultat apartamente vechi este covirsitoare“, a precizat Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.      In urma cu citeva zile, Sanda Moldovan, presedintele Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare din Cluj, explica pentru monitorul ca, din cauza crizei, multi dintre cumparatori prefera sa achizitioneze apartamente in oras si evita zonele cu constructii noi, mai indepartate si mai putin accesibile. Mai mult, Sanda Moldovan sustine ca, din cauza ca preturile locuintelor din cartiere a scazut pina in jurul valorii de 1.150 de euro/mp, diferentele fata de cele din zonele noi s-au atenuat.

Fara cozi la Registrul Comertului

Proiectul de digitalizare a Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC) face parte din programul eRomania si va costa 51,9 milioane de lei, fiind finantat din fonduri structurale.      Finantarea nerambursabila e in cuantum de 21,5 milioane de lei, se arata intr-un comunicat al Ministerului Comunicatiilor, iar proiectul va fi implementat pina in iulie 2011. Din cele 34 de servicii publice online, 24 vor fi nou create in cadrul acestui proiect, mai spun reprezentantii ministerului.     Proiectul isi  propune cresterea numarului de utilizatori ai serviciilor publice online oferite de ONRC, estimarile indicind un ritm anual de crestere de 5% a numarului de utilizatori in perioada ulterioara implementarii proiectului, si de 25% pina in al cincilea an de functionare.    Date despre situatia juridica a firmeiPotrivit reprezentantilor Ministerului Comunicatiilor, prin implementarea acestui program se urmareste eficientizarea fluxului de informatii in relatiile cu institutiile avizatoare si cele guvernamentale cu care ONRC are incheiate protocoale de colaborare. Astfel, 16 institutii publice vor beneficia de reducerea timpului necesar obtinerii informatiilor din Registrul Comertului Central Computerizat (RCCC).     Totodata, prin acest proiect este vizata implementarea unui serviciu de plati online, iar portalul de servicii online va avea in vedere si posibilitatea interoperabilitatii cu sistemul juridic, urmind sa comunice in viitor datele referitoare la firmele care sint in procedura de faliment, inregistrate in instante.     In prezent, ONRC se afla in faza de executie a contractelor de achizitie publica incheiate pentru realizarea activitatilor specifice proiectului.

South Stream, pe agenda lui Videanu

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, va efectua, miercuri, o vizita la Moscova, unde va discuta cu directorul companiei ruse Gazprom, Aleksei Miller, despre proiectul South Stream. Vizita lui Videanu la Moscova intervine dupa ce premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat ca tara sa renunta la proiectele importante pe care le avea cu Rusia, intre care gazoductul South Stream, preferind Nabucco. In acest context, este asteptata invitarea Romaniei la South Stream. Vicepresedintele Gazprom, Aleksander Medvedev, a efectuat o vizita la Bucuresti, in luna februarie, in cursul careia a solicitat date necesare pregatirii studiului de fezabilitate pentru varianta de traseu a gazoductului pe teritoriul Romaniei, dar nu a invitat compania romaneasca Transgaz sa participe la proiectul South Stream. Pe de alta parte, ministrul Videanu a dat asigurari, recent, ca toate proiectele energetice din zona sudica a Europei – South Stream, Nabucco, AGRI – vor trece prin Romania.

?Virfurile? datoriei publice, in iulie si noiembrie

Virfurile de plata pentru datoria publica a Romaniei in acest an vor fi in lunile iulie si noiembrie, a declarat ieri, la Palatul Parlamentului, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu. El a precizat ca in luna iulie ajunge la maturitate o emisiune de eurobonduri lansata de Romania pe pietele externe. Potrivit lui Vladescu, Romania nu va avea probleme cu onorarea platilor, existind resursele financiare necesare. Ministrul a evitat sa faca mai multe precizari legate de posibilitatea unui nou imprumut al Romaniei de la Fondul Monetar International, afirmind ca tipul unui nou acord cu FMI va fi discutat la momentul expirarii actualului acord.    Agerpres

Inca 2 saptamini pentru depunerea Declaratiei 205

Directia Generala a Finantelor Publice Cluj reaminteste ca pina la 30 iunie trebuie depuse Declaratia 205 si Declaratia informativa. Declaratia 205 se completeaza si se depune de platitorii de venit care au obligatia virarii impozitului pe veniturile cu regim de retinere la sursa, in cuatum de 16%, impozit final, pentru veniturile platite anul trecut. Astfel, Declaratia 205 se depune pentru veniturile din dividende, din dobinzi, din premii si jocuri de noroc, dar si pentru veniturile realizate in baza conventiilor civile pentru care s-a optat pentru impozitarea cu 16% impozit final.     In ceea ce priveste Declaratia informativa, aceasta se refera la impozitul retinut si platit pentru veniturile cu regim de retinere la sursa sau veniturile scutite realizate in 2009 pe beneficiarii de venit nerezidenti. Nedepunerea la termen a declaratiilor se sanctioneaza cu amenda intre 500 si 1.000 de lei in cazul persoanelor fizice si intre 1.000 si 5.000 de lei in cazul persoanelor juridice.     A. D.

Piata auto, in scadere

Inmatricularile de masini noi in Europa au scazut in luna mai 2010, pentru a doua luna consecutiv, pe masura ce efectele programelor guvernamentale de sprijinire a industriei auto s-au diminuat, iar mediul economic a ramas dificil, a anuntat ieri Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile, citata de Reuters. In luna mai 2010, piata auto din Uniunea Europeana a inregistrat un declin de 9,3%, comparativ cu luna mai 2009, fiind inmatriculate 1.129.508 noi autoturisme. In Romania, au fost inmatriculate 8.657 de autoturisme in luna mai 2010, in scadere cu 24,6% fata de 11.475 de unitati in luna mai 2009. Marile piete auto din Europa au inregistrat si ele scaderi, pe primul loc fiind piata din Germania, cu o scadere de 35,1%.    Agerpres

Investitie mare la Huedin, conditionata de introducerea gazului

In Huedin urmeaza a fi demarate lucrarile la una dintre cele mai importante investitii anuntate in judet, a declarat purtatorul de cuvint al Consiliului Judetean Cluj, Victor Popa, insa numai daca va fi introdus gazul si va fi refacuta infrastructura din zona. Popa a explicat ca investitia care ar putea sa repuna partial pe picioare economia din zona este dependenta de anumite masuri care trebuie luate in zona. „Daca va fi introdus gazul, de exemplu, lucrurile vor decurge altfel“, a afirmat el. Pe linga proiectul din Huedin, CJ Cluj are in vedere o serie de alte investitii care sa creeze locuri de munca, avind in vedere restructurarile masive din ultima perioada. „Se lucreaza la marile proiecte de infrastructura, la Clujana se fac angajari si, cel mai probabil, si in perioada urmatoare se vor face recrutari“, a afirmat Popa.    L. P.

"Masurile de austeritate sunt pentru binele tuturor"

Speranta Senatorul de Medias, social-democratul Viorel Arcas spera ca parlamentarii vor reactiona pozitiv pe ultima suta de metri. „Pana maine (n.r. - azi) sper sa le vina mintea la cap. Ati vazut ca si din PDL mai apare cate unul care se impotriveste masurilor de austeritate", a declarat senatorul mediesean. Tot acesta s-a mai aratat indignat si de faptul ca voturile pentru judecatorul CC nu au fost secrete. Senatorul a afirmat ca, la iesirea din cabine, fiecare senator a fost luat la „puricat", evident, impreuna cu votul sau. „Toti voteaza cu puterea. Sunt speriati, amenintati, manevrati. Pai si la alegerea judecatorului, in Senat, a fost hotie. Stateau cate trei, in haita, langa cabine sa vada cu cine s-a votat. Este penibil ce fac cei de la PDL. Le era frica sa nu aiba mai putine voturi. Trebuia sa fie vot secret, dar ce sa mai zici?", s-a intrebat, retoric, senatorul Arcas. Prezenti in sala, dar nu si la vot Deputatul FDGR, Ovidiu Gant opineaza ca o rupere de echilibru nu este benefica la ora actuala si ca nu ar ajuta chiar deloc la propulsarea economica. In consecinta, nu va aproba motiunea de cenzura, la unison cu ceilalti colegi ai sai, din minoritate. „Sa facem un exercitiu de imaginatie. Sa presupunem ca trece motiunea de cenzura. Si ce? Va fi desemnat un premier, care poate nu va primi votul de increrere si nu am avea in discutie decat o tragere de timp. Grupul nostru parlamentar, cel al minoritatilor, a decis ca nu sustine motiunea de cenzura. Noi vom fi prezenti cand se va vota, dar nu vom vota nicicum. In toata istoria noastra nu am sustinut nicio motiune de cenzura. Asta nu inseamna ca suntem de acord cu masurile de austeritate. Nimeni nu spune ca este benefic sa tai pensiile, dar nici sa astepti mult si bine pana se formeaza alt Guvern. Cel mai mare partid din Opozitie a spus clar ca nu va veni in Guvern decat in cazul in care se fac alegeri anticipate. Asa cum stau lucrurile, sunt sanse slabe sa treaca motiunea. Aritmetica este clara", este de parere Gant. Tot acesta a mai recunoscut si ca Emil Boc ar trebui sa actioneze urgent sau, in caz contrar, sa lase loc altora mai comepetenti. „De maine (azi, n.red) Guvernul Boc ar trebui sa vada daca poate sau nu sa mearga mai departe. Daca nu, atunci sa arunce prosopul, ca la box. Nu este momentul sa cumparam avioane. Nu avem bani pentru avioane. Fac, aici, o aluzie la marile societati. De ce sa nu recunoastem? Ar trebui sa renunte la cumpararea de autoturisme de lux si sa se abtina de la alte cheltuieli pe timp de criza. Avem centralele mici care ar putea fi privatizate, avem creante internationale bune de valorificat si impozite mari, ca in Germania, pentru salariile de lux. Acestea ar fi doar cateva dintre masurile viabile", a concluzionat Ovidiu Gant. Pentru motiune Deputatul PNL Mircea Cazan si-a aratat adeziunea pentru caderea actualului Guvern. „Eu voi vota pentru caderea Guvernului. Asta pot sa va spun cu certitudine", a declarat deputatul Mircea Cazan. Fermitate Senatorul PNL Minerva Boitan spune ca va vota fara sa stea pe ganduri. „Cum sa nu o votez? Ce face actualul Guvern este bataie de joc. Sa iei 25% din salarii si 15% din pensii este genocid. Unui pensionar daca ii iei 15%, il omori. El va trebui sa renunte fie la medicamente, fie la masa de zi cu zi. Votez motiunea si sper ca si ceilalti colegi vor face la fel", a spus Minerva Boitan. Evident, impotriva! Senatorul PDL Ion Ariton va fi, evident, impotriva. „Voi vota impotriva acestei motiuni de cenzura, fara discutii. Oricum, toata lumea se va lamuri cum stau lucrurile abia peste sase luni. Atunci se va vedea ca masurile de austeritate sunt pentru binele tuturor", a spus senatorul Ion Ariton. Dispusa la compromis Raluca Trucan se arata dispusa sa accepe, in numele partidului, sugestii si din partea Opozitiei, conditionand ca acestea sa fie constructive, evident. In mesajul postat pe blogul personal, http://www.turcanraluca.ro/blog/, cu ceva timp in urma, Turcan declara ca Opozitia ar putea ajuta Puterea sa gaseasca solutii verosimile pentru iesirea din criza. „Acest guvern are cateva teme importante, cateva legi de interes general. E vorba de legea salarizarii unice, legea educatiei, legea pensiilor. Opinia mea e ca pe asemenea legi, care sunt reforme de sistem, e nevoie de un consens cat mai larg. Suntem intr-o perioada de dezbateri, in care ideile bune merita acceptate de oriunde ar veni ele. Suntem deschisi si acceptam sugestii pe aceste teme chiar de la opozitie, rolul opozitiei este sa critice, dar sa vina si cu solutii. In loc sa profite de aceasta perioada, PSD si PNL se comporta de parca e iminenta o noua campanie electorala", considera deputatul PDL, Raluca Turcan.  Fara comentariiDeputatul social-democrat Ioan Cindrea este categoric. „Ceea ce reprezinta Guvernul Boc si regimul Basescu nu sunt solutii reale pentru combaterea crizei, ci sunt solutii care urmaresc numai reducerea cheltuielilor, deci a efectelor crizei. Este un atentat la securitatea sociala a cetatenilor romani, din punctul de vedere al PSD. Dupa sase ani ai regimului Basescu asistam la falimentul economic, la falimentul bugetar si la o lipsa totala de viziune economica si de masuri anti-criza. Nicio tara in UE nu a redus pensiile. Legile pentru care Guvernul isi angajeaza raspunderea incalca principiile intr-un stat de drept, incalca principiul stabilitatii legii prin modificarea unor drepturi legal stabilite si incalca principiul retroactivitatii unei legi, motiv pentru care ele pot fi oricand declarate neconstitutionale", sustine Ioan Cindrea.