monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

PSD renunta la a doua motiune de cenzura

Partidul Social Democrat nu va depune o noua motiune, acest subiect urmind sa fie reluat, cel mai probabil, in toamna acestui an, a declarat presedintele Consiliului National al partidului, Adrian Nastase, vicepresedinte al Camerei Deputatilor. „Am urmarit, la acest sfirsit de saptamina, mai multi lideri politici consumindu-si energia, spunind ca ei nu vor sprijini noua motiune de cenzura pe care o va depune PSD. Nu este cazul. PSD nu va depune, in cele 10 zile care au mai ramas din aceasta sesiune, o noua motiune – de fapt motiunea generala (una singura), care poate fi depusa in fiecare sesiune, in afara motiunilor provocate prin angajarea raspunderii de catre Guvern“, a spus Nastase duminica, intr-o postare pe blogul personal. El mai considera ca lista cu numele parlamentarilor care au votat impotriva motiunii de cenzura ar trebui cit mai larg mediatizata.     Nastase a apreciat ca guvernantii Romaniei se confrunta, cel putin in ultimii 6 ani, cu probleme majore de moralitate. „Chiar si asa, solutia la aceasta problema nu este de a nu mai plati taxe, la fel cum solutia la a te vindeca de diabet nu este de a renunta la insulina. Romania trebuie sa devina un stat social, pentru ca aceasta este singura solutie ca toti romanii sa aiba posibilitatea unui trai decent“, a spus fostul premier.

Ungaria e impotriva proiectului Rosia Montana

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat ieri ca tara sa este impotriva proiectului Rosia Montana. Demnitarul a spus ca Ungaria nu doreste sa se realizeze acest proiect, fiindca nu exista garantii in privinta sigurantei mediului. Vicepremierul a subliniat ca nu este o problema romano-maghiara, dar daca se va intimpla ceva din punctul de vedere al mediului, atunci ambele tari vor fi afectate. Semjen Zsolt a precizat ca legile Romaniei sint hotaritoare, dar avind in vedere aspectul mediului este foarte importanta si legislatia internationala in domeniu. Ambasadorul Ungariei in Romania, Füzes Oszkár, a afirmat, la rindul sau, in urma cu 2luni, ca Ungaria este impotriva proiectului minier de la Rosia Montana: „Sintem impotriva, Ungaria spune NU. Nu avem incredere in tehnologia aceasta“, a spus in aprilie ambasadorul maghiar, care a amintit de „experienta foarte rea“ din 2000 cu accidentul de la Baia Mare.

Sudor ranit grav in timpul serviciului

Un barbat de 48 de ani, sudor la o firma din Cluj-Napoca, a fost grav ranit, dupa ce a cazut intr-un cazan, de la o inaltime de 12 metri. Purtatorul de cuvint al IPJ Cluj, Adnana Ilies, a declarat ieri ca barbatul a cazut in timp ce efectua o sudura la cazanul respectiv, la o societate comerciala din municipiul Dej. Adnana Ilies a mai spus ca barbatul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgentelor din Cluj-Napoca cu leziuni grave. De asemenea, o echipa de politisti coordonata de un procuror s-a deplasat la locul accidentului pentru a cerceta circumstantele in care s-a petrecut incidentul.     Agerpres

Comisia de invatamint a Senatului vrea invatamint obligatoriu de 12 ani

Dupa ce a suspus la vot trei variante privind invatamintul preuniversitar obligatoriu, Comisia a adoptat-o pe cea potrivit careia structura sistemului preuniversitar cuprinde: o grupa mare pregatitoare obligatorie care functioneaza in cadrul gradinitei (5-6 ani), ciclul primar cu clasele I-IV (6-10 ani), ciclul gimnazial cu clasele V-IX (10-15 ani), ciclul liceal cu clasele X-XIII (15-19 ani) sau invatamintul profesional (15-17 ani). La finalizarea ciclului gimnazial, elevul va fiobligat sa aleaga intre frecventarea a minimum 2 ani din ciclul liceal sau a unei scoli profesionale cu aceeasi durata. Invatamintul obligatoriu este de 12 ani, iar obligatia de a urma forma cu frecventa inceteaza la virsta de 18 ani.      O alta varianta supusa la vot a fost cea adoptata de Camera Deputatilor, amendata de Comisie cu propunerea de continuare a studiilor pe o ruta profesionala dupa absolvirea ciclului gimnzial pentru elevii care nu opteaza pentru un ciclu liceal, iar in cea de-a treia varianta propusa, ciclul gimnazial pastreaza vechea structura de 4 ani, cu clasele  V-VIII, respectiv 4 ani pentru ciclul liceal, cu clasele IX-XII. Variantele respinse vor putea fi sustinute ca amendamente in plenul Senatului.     In cadrul lucrarilor la Legea educatiei nationale, Comisia al carei presedinte este senatorul PDL Cluj Mihail Hardau a solicitat Biroului Permanent al Senatului prelungirea cu o saptamina a termenului de depunere a raportului.

Ungaria ne da cu dubla cetatenie peste nas

Semjen Zsolt (foto, in centru) a efectuat o vizita oficiala simbata in Romania„Am informat pe colegii nostri din Romania despre ideile Guvernului maghiar privind dubla cetatenie a maghiarilor din afara granitelor Ungariei. Legea privind cetatenia maghiara este inspirata din legea similara din Romania. Asa cum Romania acorda cetatenia romana celor care stau in Basarabia, in Moldova, asa si Ungaria acorda cetatenie maghiara celor care locuiesc in Transilvania“, a declarat Semjen Zsolt.     Lectii despre impozitarea bogatilorOficialul maghiar a mai spus ca autoritatile romane au profitat de vizita sa pentru a discuta modelul de impozitare din Ungaria, care ar putea fi aplicat si in Romania. „Am avut discutii serioase cu presedintele Traian Basescu referitoare la situatia financiara grea in care se afla Romania si Ungaria la momentul actual. Guvernul roman s-a aratat interesat de modelul maghiar privind tratamentul fiscal, ce face referire la impozitarea celor care cistiga bine. Vom impozita bancile private, care urmeaza sa plateasca din luna mai aproape 50% din profitul lor“, a explicat vicepremierul ungar.      De asemenea, Semjen Zsolt a promis sprijin la nivel european cu privire la includerea Romaniei in spatiul Schengen. „I-am asigurat pe guvernantii romani ca Ungaria va sprijini Romania sa ajunga noul hotar Schengen“, a afirmat Semjen Zsolt.     Sprijin pentru Episcopia Ortodoxa din GyulaVicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a promis ca Executivul de la Budapesta va sprijini Biserica Ortodoxa din Ungaria si Episcopia de la Gyula, eparhie despre care a afirmat ca a fost infiintata in timpul celuilalt mandat al Guvernului Orban, cind el detinea functia de secretar de stat pentru culte. „Episcopia Ortodoxa din Gyula a fost infiintata in timpul mandatului meu. Vom sprijini Biserica Ortodoxa din Ungaria, asa cum am facut si in perioda celuilalt Guvern Orban“, a fost promisiunea oficialului de la Budapesta.      Vicepremierul Ungariei a fost prezent la Cluj, unde a depus coroane de flori la mormintele unor oameni de cultura maghiari si la cripta familiei Banffy. El a fost insotit de ambasadorul Ungariei la Bucuresti, Fuzes Oszkar, si de consulul general al Ungariei  la Cluj, Szilagyi Matyas.     Divergente privind Consiliul autonomieiDe asemenea, Semjen Zsolt, presedintele UDMR, Marko Bela, si presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, Tokes Laszlo, au participat la Forumul Consultativ al Maghiarilor si au avut o intilnire cu conducerea Universitatii „Sapientia“.     Forumul Consultativ Maghiar din Ardeal, care reuneste conducerile UDMR si CNMT, a aminat infiintarea Consiliului autonomiei culturale maghiare, din cauza unor diferente de opinii intre cele doua parti. „Am convenit ca vom discuta aceasta tema saptamina viitoare. Astazi (simbata, 19 iunie – n.r.) am discutat exclusiv despre relatiile maghiare-maghiare, despre conceptiile Guvernului Ungariei privind sustinerea culturii, educatiei maghiare din tarile invecinate“, a spus Marko Bela. In schimb, Laszlo Tokes a explicat ca aminarea a fost cauzata de diferente de opinii. „Au fost pareri diferite in 2-3 puncte ale documentului de baza al Consiliului de autonomie culturala si de aceea am aminat hotarirea. Sapamina viitoare vom ajunge la o intelegere in aceste puncte, iar pe de alta parte eu cer binecuvintarea domnului Semjen Zzolt pentru politica noastra de unitate si conlucrare maghiara“, a explicat Laszlo Tokes.

Arestat pentru santaj sexual

Un barbat de 32 de ani a primit, simbata, mandat de arestare pentru 29 de zile, emis de Judecatoria Dej, dupa ce a fost prins in flagrant in timp ce primea 1.000 de euro de la o persoana pe care o santaja. „Cu ocazia cercetarilor efectuate s-a stabilit ca suspectul, impreuna cu doua minore de 16 ani si respectiv 15 ani, in perioada februarie-iunie 2010, prin amenintarea cu expunerea publica a unor imagini compromitatoare care relevau acte de natura sexuala, a estorcat sistematic mai multe persoane de pe raza municipiului Dej cu sume cuprinse intre 4.000 si 7.000 de euro“, a declarat purtatorul de cuvint al IPJ Cluj, Adnana Ilies. Barbatul este acuzat de santaj, iar politistii continua cercetarile pentru descoperirea altor fapte similare ale acestuia.

Portretul robot al ?bogatilor? din spitale

Spitalul Municipal, cel de Copii si cel de Recuperare sint institutiile medicale cu cei mai instariti manageriMajoritatea directorilor de spitale nu au averi spectaculoase, potrivit declaratiilor de avere. Putini sint cei care au actiuni la societati comerciale sau bijuterii si obiecte de arta scumpe.      Intr-un posibil clasament al „bogatilor“ de la conducerea spitalelor din Cluj-Napoca, in top trei ar putea fi inclusi managerul de la Spitalul Municipal, cel de la Spitalul de Copii si cel de la Recuperare.     Conform declaratiei de avere, Nicolae Constantea, managerul Spitalului Municipal Cluj-Napoca, detine doua terenuri, unul in Somesul Cald si celalalt in Balcesti, suprafetele lor fiind de 250 de metri patrati, respectiv 625 de metri patrati. Cele doua terenuri au fost dobindite imediat dupa 1990, fiind incadrate la „alte categorii de terenuri extravilane, in circuitul civil“.     Pe numele doctorului Constantea mai figureaza doua apartamente in Cluj-Napoca si un spatiu comercial in constructie in Somesul Cald. La capitolul autoturisme, seful Municipalului detine un BMW, cu anul de fabricatie 1998, si un Jeep, fabricat in 2000. Tot la capitolul avere, Nicolae Constantea a declarat si un cont bancar de 43.000 de lei, pe linga veniturile rezultate din functia de manager si cele de la Universitatea de Medicina si Farmacie, care se apropie de 120.000 de lei anual.    Bijuterii si obiecte de arta de zecii de mii de euroIn ceea ce priveste obiectele de arta sau bijuteriile detinute, Sanda Patrichi, directorul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, iese in evidenta. Potrivit declaratiei sale de avere, veniturile salariale sint de aproximativ 130.000 de lei anual, bani proveniti de la conducerea spitalului dar si a unei societati comerciale. In acelasi document, Patrichi a declarat ca detine un singur teren in Somesul Cald, iar la capitolul imobile figureaza ca proprietar, impreuna cu familia, al unui apartament si al unei case de vacante.     La capitolul bijuterii si obiecte de arta, Patrichi a declarat bunuri in valoare totala de 130.000 de euro, iar la capitolul automobile este proprietara unui Daewoo Espero, an de fabricatie 1996. Managerul spitalului mai detine si actiuni si parti sociale la zece societati comerciale in valoare de aproape 225.000 de lei.    Actionar la cinci societati comercialeCornel Aldea, manager la Spitalul de Copii, se afla printre sefii de spitale cu o avere destul de mare in comparatie cu colegii de la alte unitati sanitare. Acesta detine patru terenuri, situate atit in Cluj-Napoca cit si in satele limitrofe, doua fiind intravilane si doua agricole.Aldea mai este proprietarul unui apartament si al unei case de vacanta in Cluj-Napoca, precum si al unei case la tara. Detine doua autoturisme marca Ford, fabricate in 1998 si 2003. Cornel Aldea mai detine si actiuni la cinci societati comerciale a caror valoare totala declarata la zi este de peste 44.000 de lei. Din functia de conducere a spitalului, cistiga anual aproape 70.000 de lei.     Seful de la Institutul Inimii, cel mai prost platitPotrivit propriei declaratii de avere, Tudor Simionescu, managerul Institutului Inimii Cluj-Napoca, nu detine nici un teren si nici o locuinta, singura sa avere fiind cele doua autoturisme, unul marca Daewoo Tico, fabricat in 1997, si celalat Fiat Uno, an de fabricatie 1993.Seful unitatii sanitare nu detine nici conturi bancare, singurele venituri declarate fiind salariile de la conducerea institutului, in valoare de aproximativ 32.000 de lei anual. Simionescu figureaza cu cel mai mic salariu dintre toti directorii de spitale din oras.     Ceilalti se incadreaza in „tipar“Cristiana Ciortea, fostul manager al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj si actualul director medical al institutiei, detine, impreuna cu sotul, doua terenuri intravilan in Cluj-Napoca, a caror suprafata este de 200, respectiv 150 de metri patrati. De asemenea, potrivit declaratiei de avere, Ciortea mai detine si trei apartamente in Cluj-Napoca, toate dobindite prin cumparare impreuna cu familia. Conform aceluiasi document, actualul director medical al SCJU Cluj nu detine nici un autoturism.     Mihai Mlesnite, directorul Spitalului de Adulti Cluj-Napoca, nu detine nici un teren, insa figureaza ca proprietar, impreuna cu familia, al unui apartament in Cluj-Napoca dobindit prin mostenire, si a doua case, una in Cluj-Napoca si una in judetul Alba. La capitolul autoturisme, in declaratia de avere figureaza un Renault Megane, fabricat in 1996. Mlesnite nu detine nici un cont bancar, singura sursa de venit declarata fiind salariul de la spital, care este de aproximativ 87.000 de lei anual.     Ioan Muresan, directorul Spitalului Clinic de Boli Infectioase Cluj, are doua terenuri agricole si doua apartamente, unul in Cluj-Napoca si unul in judetul Salaj, toate detinute impreuna cu familia. La capitolul bunuri mobile, acesta a declarat un autoturism marca Audi, fabricat in 2000. Singura sursa de venit din declaratia de avere este salariul de la spital, a carui valoare anuala este de aproape 50.000 de lei.      Vasile Muresan, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca, detine doua terenuri intravilan in Cluj-Napoca si Baisoara, iar la capitolul imobile figureaza cu o casa si un apartament in Cluj-Napoca, dar si o casa de vacanta in Muntele Baisorii. Bunurile mobile vizeaza doua automobile, un Ford si un Renault, fabricate in 1997, respectiv 2008. Sursele de venit declarate sint salariile de la spital cu o valoare anuala de 72.000 de lei.

Donatorii de organe, celebrati la Cluj

O NOUA SANSA 1.251de transplanturi renale au fost realizate la Cluj in ultimii 19 ani Doar trei romani din zece sint de acord cu prelevarea de organe, iar majoritatea donatorilor din ultimii ani s-au aflat in moarte cerebrala. In ultimii 19 ani, la Cluj au fost realizate 1.251 de transplanturi renale.     Ziua Recunostintei in Transplant a fost organizata in semn de multumire pentru donatorii de organe si a avut loc la Teatrul National „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca. Actiunea a fost organizata de Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal din Cluj-Napoca si Societatea Romana de Boli Genito-Urinare, cu sprijinul Novartis Pharma Services. La eveniment au participat prof. univ. dr. Mihai Lucan, directorul Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, Cseke Attila, ministrul Sanatatii, Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, prof. dr. Mihai Voiculescu, presedintele Asociatiei pentru Studiul Ficatului, si dr. Victor Zota, coordonatorul Programului National de Transplant.    Majoritatea donatorilor sint in moarte cerebralaPotrivit profesorului Mihai Lucan, in ultimii ani majoritatea donatorilor de organe din centrele din Transilvania s-au aflat in moarte cerebrala, in 19 ani fiind realizate 1.251 de transplanturi renale la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj. „Evident, in ultimii ani, s-a schimbat ceva in atitudinea oamenilor si a medicilor de la sectiile de Terapie Intensiva si este consecinta clara a activitatii sustinute a Agentiei de Transplant, care ne-a apropiat foarte mult de Europa“, a declarat Lucan. Profesorul a mai subliniat ca exista mai multe cereri decit posibilitati de transplant.    Doar trei romani din zece si-ar dona organeleLa rindul sau, ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a explicat ca doar trei romani din zece sint de acord cu prelevarea de organe dupa moarte.Statisticile Agentiei Nationale de Transplant releva faptul ca, in 2009, 119 persoane au donat rinichi sau o parte din ficat si au dat o noua sansa altora, iar 42 de persoane au fost donatori multipli. „Cifrele se pot schimba, ele pot creste doar cu ajutorul oamenilor cu suflet bun“, a completat ministrul.     Potrivit acelorasi statistici, in 2008 au fost realizate 120 de transplanturi de rinichi, 45 de ficat si 18 de cord de la donatori aflati in moarte cerebrala, plus 100 de transplanturi de rinichi si cinci de ficat de la donatori vii.    Marturiile celor salvati prin transplantEvenimentul de simbata seara a inclus si prezentarea unui film cu marturii ale bolnavilor salvati prin transplant, dar si ale familiilor celor care au donat organe. Calin Irimescu, decanul Facultatii de Arhitectura din Cluj, a povestit in fata publicului cum a fost salvat de la moarte. „Eu reprezint pacientul. Eu sint acela care nu va putea multumi vreodata pentru ceea ce i s-a dat, desi spun multumesc din toata inima. (...) Eu sint unul dintre cei 1.251 de primitori care au beneficiat de serviciile echipei conduse de profesorul Mihai Lucan“, a afirmat Calin Irimescu. Si artistul Victor Socaciu traieste acum o noua viata, dupa ce in urma cu 9 luni a primit rinichii unei fetite de 10 ani care era in moarte cerebrala.    Ziua Recunostintei in Transplant va fi marcata in fiecare an, la data de 19 iunie.

Spera la bani europeni

 Consilierii locali din Alba Iulia spera sa atraga noi fonduri europene pentru lucrari de interes local necesare in viitor. In acest sens, in sedinta ordinara din cursul acestei luni, alesii vor discuta unele proiecte eligibile prin Programul Operational Regional. Practic, consilierii trebuie sa aprobe unele modificari, aceste proiecte fiind dezbatute deja in mai multe rinduri. Alesii locali din Alba Iulia vor discuta in prima faza proiectul de modernizare a DN 1, in zona delimitata de strada Alexandru Ioan Cuza, podul peste riul Ampoi si pasajul peste calea ferata din zona. Aici se doreste realizarea unei interventii complexe pe o distanta de aproape 3 kilometri. Cu aceeasi ocazie, consilierii locali discuta si proiectul privind lucrarile de interventie necesare pentru DN 1, intre Sebes si Alba Iulia, respectiv in zona pasajului superior peste calea ferata.Aproape de finalProiectele respective se afla in lucru inca de la sfirsitul anului trecut si au fost aprobate prin doua hotariri ale Consiliului Local Alba Iulia datind din 2009. In prezent insa, procedura de accesare a fondurilor impune unele modificari, astfel ca deciziile trebuie adaptate de noile cerinte. De retinut ca administratia locala a municipiului Alba Iulia intentioneaza sa apeleze la Programul Operational Regional - Axa 1 - Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor – poli urbani de crestere. In acest sens se incearca atragerea de fonduri pe Domeniul Major de Interventie 1.1, respectiv “Planuri integrate de dezvoltare urbana - sub-domeniul - Centre urbane. In plus, tot cu ocazia sedintei ordinare din cursul lunii iunie, alesii locali vor discuta oportunitatea si posibilitatea modificarii indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul de lucrari de interventii DN1 Sebes – Alba Iulia, respectiv pasajul superior peste calea ferata la Alba Iulia. Odata finalizate aceste etape decizionale, proiectele vor putea merge in faza de evaluare si, cu putin noroc, administratia locala sa poate utiliza din nou fondurile europene pentru finantarea unor lucrari de importanta locala.

Locuri de parcare din abundenta la Cimpeni

 Edilul Ioan Calin Andres a aratat, la finele saptaminii trecute, ca la Cimpeni au început recent lucrarile de trasare a marcajelor în oras. El a mentionat ca era necesara reîmprospatarea vechilor marcaje, a trecerilor de pietoni si marcarea celor 700 de de locuri de parcare nou create. Dintre acestea, pe strazile Motilor, Libertatii, Horea, Mestesugarilor, Avram Iancu si Revolutiei 1848 sint 315 parcari. Alte 183 sint parcari rezidentiale în zona blocurilor, din care au fost închiriate pina acum 26. ‘’Pentru restul se va organiza în fiecare zi de luni a saptaminii, începind cu orele 13, licitatie pina la închirierea tuturor parcarilor. Solicitantul trebuie sa faca o cerere si sa cumpere caietul de sarcini de la compartimentul ADPP din cadrul Primariei Cimpeni’’, a mentionat Andres. El a mai precizat ca printr-o hotarire a consiliului local din 2010 a fost aprobata scoaterea la licitatie a unor terenuri din domeniul public al orasului pentru amplasarea unei terase, a unei rulote comerciale si a unui chiosc. ‘’În urma unei licitatii au fost adjudecate doua dintre aceste locuri, si anume, pentru terasa care fi functiona în imediata vecinatate a parcului si a statuii lui Avram Iancu, pe o perioada de 6 luni si pentru rulota comerciala care se va afla în piata agroalimentara’’, a mai adaugat edilul sef al orasului din Apuseni.                       

DGFP Alba a adus la buget peste 3 milioane de lei

 Activitatea de inspectie fiscala din cadrul Directiei Generale de Finante Publice Alba a stabilit suplimentar doar in cursul lunii mai pentru buget peste 3.000.000 de lei, iar in opt cazuri au fost formulate sesizari penale pentru o valoare totala a prejudiciului prezumtiv de 2.294.000 lei. Reprezentantii DGFP Alba au aratat ca in cadrul actiunilor de control desfasurate in cursul lunii trecute de catre organele de inspectie fiscala s-au avut in vedere ca obiective principale, verificarea legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale, corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, respectarea prevederilor legislatiei fiscale si contabile, verificarea sau stabilirea dupa caz a bazelor de impunere, stabilirea diferentelor obligatiilor de plata si a accesoriilor aferente acestora. De asemenea, s-a urmarit respectarea prevederilor Titlului VI din Codul Fiscal, privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul contribuabililor care au solicitat rambursarea sumei negative a taxei pe valoarea adaugata.                 

Sanctionat, dar nu exclus

 Deputatul PDL de Alba, Clement Negrut, va fi sanctionat, dar nu va fi exclus din partid. Cel putin aceasta este convingerea colegului sau de partid, senatorul Alexandru Peres, in urma discutiilor care s-au purtat joi seara la nivelul conducerii filialei judetene a PDL. Totusi, decizia finala apartine structurilor nationale de conducere, care s-au intrunit aseara pentru a lua in discutie mai multe subiecte, intre care si situatia parlamentarilor care au votat in favoarea motiunii de cenzura a PSD. “Vor fi sanctionati, dar nu cu excluderea din partid. Eu astept ca PNL-ul sa-l excluda intii pe Dan Ilie Morega, pentru ca nu a fost la vot, PSD-ul sa mai excluda citiva, pentru ca ei au fost cu declaratiile acestea dure, in privinta celor care nu-si arata voturile... Deocamdata, am avut aceasta analiza in organizatiile locale, iar noi vom pleca cu o recomandare. Oamenii, datorita acestui vot vor primi o sanctiune, iar acestea sint: plecind de la avertisment, atentionare, suspendare si maxima sanctiune care este excluderea din partid (...) Noi putem sa facem o recomandare. Din discutia de joi a rezultat ca, intr-adevar avem niste deficiente in privinta comunicarii si explicarii, dar asemenea lucruri nu pot sa se intimple intr-un partid politic. Recomandarea noastra este sa primeasca o sanctiune, dar nu excluderea din partid”, a declarat senatorul Alexandru Peres, vineri, in conferinta de presa saptaminala a PDL Alba. LamuririEl a precizat ca situatia este similara pentru toti membrii partidului care au votat motiunea de cenzura. “Este general pentru toti cinci ai nostri care au facut acest gest de a vota pentru motiune. Se analizeaza si de aceea este sedinta de duminica seara, in care probabil si domnul presedinte Hava si noi o sa ne spunem punctul de vedere. Ne-am lamurit acum, dar din punct de vedere politic o sanctiune se impune. Care va fi sanctiunea? In afara de excludere mai exista multe posibilitati. A accepta sau nu, de aceea avem comisia nationala de etica si litigii, putem sa facem contestari acolo”, a mai spus senatorul, precizind ca decizia se ia in Consiliul National de Coordonare si apoi in Biroul Permanent National.In privinta deputatului Calin Potor, Alexandru Peres a declarat ca situatia sa nu a fost luata in discutie, mai ales ca el este convins ca acesta a votat impotriva motiunii. “Calin Potor si-a luat angajamentul ca va vota si nu va arata bilele (...) Unii dintre noi - eu nu ca eram departe - l-au monitorizat si eu zic ca domnul Potor a votat bine”, a declarat senatorul PDL de Alba. ContestareIn ceea ce-l priveste, deputatul Clement Negrut a declarat ca orice sanctiune ar fi luata impotriva lui, o va contesta, mai ales ca el si-a exlicat punctul de vedere si crede ca s-a facut inteles. “A fost o discutie lunga joi seara, in care s-a facut referire nu doar la votul meu, ci si la motivele care au generat o asemenea situatie in PDL. Eu apreciez foarte mult maturitatea colegilor mei si faptul ca mi-au dat posibilitatea sa ne spunem lucrurilor pe nume si asta este foarte important. Nu cred ca voi fi exclus din PDL. Joi nu s-a decis nimic, nici macar nu s-a luat in discutie o astfel de idee. Nu va ascund faptul ca au fost critici si e normal sa se intimple asa ceva intr-un partid democrat, lucrurile sa se intoarca pe toate fetele, pentru a vedea unde am gresit, pentru ca undeva s-a gresit. Spunea si domnul senator de lipsa de comunicare, sustin si eu acest lucru. Undeva, am pierdut pe drum - dupa cistigarea alegerilor - contactul intre virful partidului si marea majoritate a votantilor partidului. Sint multe lucruri care s-au spus si poate e bine ca s-au spus, nu foarte tirziu (...) Mi-e foarte greu sa accept o sanctiune mai ales dupa ce, de aproape o luna de zile incerc sa ma manifest in interiorul partidului, sa-mi spun neclaritatile, nu neaparat nemultumirile. Am incercat sa fac tot posibilul sa-i fac pe cei care conduc partidul sa inteleaga ca ne indepartam de masa electorala a PDL, care ne-a sustinut intr-un numar foarte mare. Sper sa fi reusit sa misc ceva din punctul acesta de vedere. Voi avea mai multe posibilitati de a ma manifesta in cazul unei sanctiuni, dar nu-mi cereti acum sa va spun care va fi. Contestatie sau alta decizie. Cind voi lua decizia, voi anunta”, a declarat Clement Negrut.

Marko: Remanierea n-ar rezolva nimic

 Presedintele UDMR, Marko Bela, crede ca nici o remaniere guvernamentala n-ar rezolva problemele cu care se confrunta Romania la ora actuala. „Orice remaniere inseamna schimbarea citorva ministri. Dupa parerea mea, problemele sint mai mari in ce priveste structurile guvernamentale, administratia noastra, si avem nevoie de o reforma profunda, de desfiintarea multor agentii, entitati guvernamentale, comasarea lor, transferul lor la nivel judetean si local. N-am discutat inca in coalitie problema unei remanieri. Daca cineva va ridica aceasta problema vom discuta, vom ajunge la o anumita concluzie, dar cu o remaniere nu se vor rezolva problemele“, a declarat Marko.    M. O.

Furtunile au facut ravagii

Totul dupa ce grindina a lovit judetul Alba inca inainte ca aceasta avertizare sa intre in vigoare. In plus, pentru mai multe judete din centrul tarii, intre care si Alba, avertizarea a fost extinsa pina in aceasta dimineata fiind anuntate ploi cu caracter torential, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vintului si izolat caderi de grindina.Din nefericire, cele trei zile extrem de capricioase din punct de vedere al vremii vin imediat dupa o perioada de canicula, astfel ca schimbarea a fost extrem de greu de suportat pentru localnici. Ca dovada, foarte multe persoane, in special batrini, s-au plins de dureri articulare, au avut probleme cu tensiunea si au preferat sa ramina in case. Nici asa nu au scapat insa de furia naturii. Astfel peste 100 de case au ramas fara acoperis si mai multe masini au fost avariate, in timpul unei furtuni puternice care a lovit la sfirsitul saptaminii trecute zona localitatilor Ghirbom si Girbova de Sebes. Nici zonele urbane nu au fost scutite de probleme, cantitatile mari de apa cazute in ultimele ore fiind cu greu absorbite de pamint si sistemele de canalizare. Chiar daca avertizarea de cod galben a expirat in aceasta dimineata, hidrologii si meteorologii anunta o vreme extrem de instabila. Pentru astazi sint prognozate înnorari si averse, însotite de descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vintului. Local, cantitatile de apa pot fi mai însemnate, insa temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 si 30 de grade. Presiunea atmosferica este in scadere.Puhoi distrugatorReprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de urgenta ‘’Unirea’’ al judetului Alba au aratat simbata, intr-un raport, ca cele mai mari pagube au fost înregistrate în zona localitatii Ghirbom, unde în urma unei furtuni puternice, însotita de grindina, acoperisurile a 118 case si 53 de anexe gospodaresti au fost avariate. De asemenea au fost inregistrate pagube însemnate si la biserica baptista din localitate. Tot la Ghirbom, sapte autoturisme au suferit pagube importante din cauza caderilor de grindina, fiind sparte parbrizele sau luneta, iar geamurile caminului cultural din sat au fost sparte de rafalele puternice de vint. Tot în zona localitatii Ghirbom, citeva zeci de hectare de culturi agricole sau vita-de-vie au fost calamitate de grindina puternica, bucatile de gheata fiind mari cit un ou de gaina. “A fost ca la sfirsitul lumii. De mult nu am mai vazut asa ceva. Cind fulgera se lumina cerul ca ziua, iar apoi cind tuna parca era cutremur. A plouat cu galeata mai bine de doua ore. Am crezut ca nu se mai opreste. Ne-a fost frica si sa dormim”, a marturisit o femeie din Alba Iulia. Oamenii din zonele mai expuse ale judetului au avut insa alte motive de ingrijorare. “S-a intunecat dintr-o data si apoi a inceput sa ploua si in citeva zeci de secunde a dat cu gheata. A rupt tot prin gradini, a spart acoperisuri, a stricat tot. Dadea asa de rau de credeai ca sta sa trinteasca totul la pamint. Nu a durat mult, dar a lasat in urma numai prapad”a povestit un localnic din Ghirbom acolo unde 100 de case au ramas fara acoperis din cauza grindinei si vintului puternic. Probleme similare au fost inregistrate si la Girbova de Sebes unde 15 case, anexe gospodaresti si curti au fost inundate. De asemenea a fost inundata si o farmacie din localitate, unde apa a distrus, potrivit estimarilor autoritatilor, medicamente in valoare de peste 70.000 de lei.Potrivit atentionarii emise de meteorologi, ploile cu caracter torential, descarcarile electrice si intensificarile vintului mai persista in zona de centru a Transilvaniei pina in aceasta dimineata. Vremea se mai potoleste apoi insa cantitatile de apa pot depasi local 25 - 30 de litri pe metru patrat si izolat chiar 50 - 60 de litri. In schimb, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 si 29 de grade, iar cele minime se vor situa între 12 si 20 de grade Celsius.

A murit de la inaltime

 Agentii Postului de Politie Vintu de Jos au fost sesizati vineri seara prin numarul de urgenta 112, cu privire la faptul ca în timp ce efectua lucrari la acoperisul unui imobil situat pe raza localitatii, un barbat, s-a dezechilibrat si a cazut de la înaltime, de la o distanta de aproximativ 5 metri. La fata locului s-a stabilit ca persoana în cauza se numeste B.N., de 43 de ani, domiciliat în comuna Vintu de Jos. Acesta a fost transportat cu o ambulanta la Spitalul Municipal Sebes, pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Judetean Alba, unde la ora 21.40 a fost declarat decedat cu diagnosticul de ‘’policontuzii prin cadere de la înaltime’’. În cauza se efectueaza cercetari în vederea stabilirii exacte a împrejurarilor în care s-a produs decesul victimei.       

PSD Cluj se pregateste de alegeri

"Dorim sa incepem pregatirea candidatilor pentru alegerile din 2012 cu cel putin un an si jumatate inainte", a spus liderul PSD Cluj, Valentin CuibusTotodata, Cuibus a informat ca majoritatea organizatiilor PSD din judetul Cluj si-au finalizat conferintele de alegeri, urmind ca in aceasta saptamina sa aiba loc alegeri si in organizatiile Dej si Cluj-Napoca. Presedintii organizatiilor au fost schimbati in proportie de circa 35%, iar in ce priveste functiile de conducere in general, ponderea schimbarii este de circa 50%. Printre altele, au avut loc schimbari ale conducerii in organizatiile din municipiile Cimpia Turzii si Gherla, dar si in cea din orasul Huedin.     Oficial, un candidat. Neoficial, toti vor!Pina in prezent, doar senatorul Alexandru Cordos si-a anuntat oficial candidatura pentru presedintia organizatiei judetene, insa este foarte posibil sa candideze si actualul presedinte al PSD Cluj-Napoca, Remus Lapusan.      In plus, presedintele in functie, Valentin Cuibus, nu exclude o candidatura pentru un nou mandat, desi, potrivit noilor prevederi legale, functia sa de director la Palatul Copiilor Cluj nu este compatibila cu vreo functie de conducere in politica.      Intr-o conferinta de presa, Valentin Cuibus a spus ca, pina la finalul acestui an, PSD Cluj intentioneaza sa-si desemneze candidatii pentru principalele primarii din judet. „Dorim sa incepem pregatirea candidatilor pentru alegerile din 2012 cu cel putin un an si jumatate inainte“, a precizat Cuibus.     Congres PSD pentru diasporaPrezent vineri la Cluj, presedintele PSD Bruxelles, clujeanul Dan Luca, a anuntat ca social-democratii ce locuiesc in afara Romaniei ar putea sa aiba un congres in luna septembrie, la Bruxelles.      „Diaspora poate fi considerata ca noua regiune de dezvoltare a Romaniei si nu trebuie neglijata. Este nevoie de o strategie a PSD pentru diaspora, tinind cont de modul in care s-a votat la alegerile din 2008 si din 2009“, a declarat Luca. El a mai mentionat ca filialele din diaspora ar trebui sa devina entitati distincte, si nu doar organizatii ale PSD Bucuresti, asa cum sint in prezent.      Dan Luca este originar din Cluj, insa locuieste de mai mult timp la Bruxelles, iar la alegerile europarlamentare de anul trecut a candidat pe listele PSD.

Tigari de contrabanda confiscate

 În vederea prevenirii si combaterii activitatilor ilegale cu produse din tutun, Inspectoratul de Politie Judetean Alba, Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia si Inspectoratul de Jandarmi Judetean Alba, împreuna cu Garda Financiara si Biroul Vamal Alba desfasoara activitati specifice, pentru descoperirea si documentarea activitatilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul si comercializarea tigaretelor.Astfel, în perioada 14-18 iunie au fost confiscate 7.560 bucati tigarete, reprezentind 378 pachete, fiind aplicate 7 sanctiuni contraventionale, în valoare totala de 5.000 lei. Astfel de actiuni vor continua si în perioada imediat urmatoare, urmarindu-se combaterea comertului ilicit cu produse din tutun.           

Nu renunta

 Liberalii nu renunta la “lupta” cu puterea locala. Chiar daca sint in minoritate in componenta Consiliului Local Alba Iulia, reprezentantii PNL vor propune modificarea hotaririi privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale, alte taxe asimilate, taxe speciale, precum si amenzile aplicabile in 2011. Hotarirea in cauza a fost adoptata la finele lunii mai prin votul tuturor consilierilor si este greu de crezut ca mai poate fi modificata, avind in vedere ca reprezentantii PD-L au majoritate absoluta in cadrul forului decizional.

Tabara pentru copii de VIP

 Atractiile turistice ale judetului Alba atrag in continuare turisti dintre cei mai pretentiosi. Astfel, in aceasta perioada, in comuna Almasul Mare copiii mai multor personalitati din capitala participa la o tabara organizata de o pensiune locala. De retinut ca evenimentul este filmat de catre o echipa a TVR1, fapt ce constituie un real avantaj pentru imaginea judetului.

Ungaria nu ar dori sa porneasca proiectul Rosia Montana

 Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat, duminica, la Alba Iulia, ca Ungaria ar dori sa nu se faca proiectul minier de la Rosia Montana pe motiv ca nu exista garantie în privinta sigurantei mediului. Semjén Zsolt a spus ca, din punctul sau de vedere, în aceasta problema sint importante doua aspecte: faptul ca legile României sint hotaritoare si în al doilea rind ca sint importante protectia mediului si legile internationale în acest domeniu. “Avind în vedere faptul ca nu exista garantie în privinta sigurantei mediului, noi am dori sa nu se efectueze acest proiect”, a spus Semjén Zsolt. Oficialul maghiar a precizat ca nu este vorba de o problema româno-maghiara, ci este o problema de mediu care îi va afecta la fel si pe români, si pe maghiari. Semjén Zsolt a adaugat ca nu este specialist în mediu si nu se poate pronunta pe probleme tehnice privind proiectul minier, însa a spus ca este important sa existe în continuare discutii privind acest proiect “pentru ca nu doar România este afectata, ci si Ungaria”. “Fara sa fiu specialist în mediu sau inginer în mediu stiu ca este o tehnologie deja foarte veche care nu prea se practica mai nou. Noi spunem «Nu» pentru acest program si spunem ca trebuie purtate în continuare discutii în aceasta privinta”, a afirmat Semjen Zsolt.Întrebat daca Ungaria intentioneaza sa mai organizeze dezbateri sau discutii de specialitate privind proiectul de la Rosia Montana, vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a raspuns ca, desi nu este ministrul de specialitate, considera ca astfel de discutii sint importante. M. F.

Contre ?nationale? intre PNL si UDMR

Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a lansat la Cluj un avertisment catre UDMR: „UDMR se joaca cu focul. Daca UDMR crede ca noi putem accepta tot comportamentul sau numai prin prisma faptului ca o minoritate trebuie sa se apere pe sine si sa fie mai neglijenta cu situatia generala a tarii, sa nu se iluzioneze cu asta“. In replica, liderul UDMR, Marko Bela, a afirmat ca: „Nu stiu daca mai avem nevoie de o colaborare cu PNL, care a trecut printr-o metamorfoza bizara in ultima vreme. Poate ca sint naiv, fiindca de multe ori am declarat ca sintem in relatii foarte apropiate cu PNL si ca ne-am inteles foarte bine, inclusiv in problema etnica, iar acum ma trezesc ca ei sint cei mai nationali sau, daca vreti, cei mai nationalisti“.

Simulari de accidente in pesteri

Exercitiul a fost organizat de Salvaspeo Cluj, in colaborare cu ISU Cluj. Actiunea a fost coordonata de Vari Laszlo, coordonator tehnic al Salvaspeo Cluj, sub forma a doua ateliere, in care s-au simulat cele doua tipuri de accidente.In cadrul primului atelier, a fost simulata posibilitatea ca o echipa de speologi sa fie blocata in subteran de cresterea brusca a apei si inundarea unei galerii. Reprezentantii ISU Cluj au golit o galerie inecata, pentru a permite speologilor captivi sa iasa din pestera. Cea de-a doua simulare a vizat posibilitatea accidentarii unui speolog prin cadere intr-o cavitate si fracturarea unui picior. Acesta a fost imobilizat si transportat pe targa pina in exteriorul pesterii. Participare importantaTudor Marin, coordonatorul tehnic national Salvaspeo Romania, a precizat ca la actiune au participat peste 80 de speologi, acesta fiind exercitiul cu cea mai importanta participare din Romania pina in prezent. Totodata, el a apreciat ca exercitiul a fost un succes.Medicul si speologul Christian Ciubotarescu, care a participat la actiune, a aratat ca, in afara accidentului propriu-zis, in pestera, unde temperaturile sint in jur de 6 grade Celsius, victimele sint expuse si riscului hipotermiei, respectiv scaderii temperaturii corpului sub 36 grade Celsius, stare care poate duce la pierderea cunostiintei si, uneori, chiar la deces.“Din acest motiv, echipa medicala formata din 11 cadre medicale, medici si asistenti, dupa imobilizarea imaginatei fracturi, reincalzirea, tratarea si fixarea pe targa a speoloagei care a jucat rolul de victima, a organizat un <<punct cald>>, un fel de cort care a fost incalzit. Acest <<punct cald>> se construieste pentru a preveni pierderea de caldura pina la organizarea transportului persoanei pe targa catre exterior. In cazul accidentelor din pestera, echipele de salvare sint formate din salvatori care pot parcurge pesterile, adica din salvaspeologi. Pentru a putea participa la salvari in cazuri reale salvaspeologii organizati in Corpul Roman Salvaspeo, se pregatesc organizind exercitii de salvare cu simularea unor conditii reale”, a precizat Christian Ciubotarescu.La exercitiul organizat la pestera Humpleu, au participat peste 80 de salvaspeologi de la majoritatea cluburilor din Romania, precum si membri salvamont din Muntii Apuseni. Pestera Humpleu are circa 30 de kilometri cartati, alti 40 de kilometri fiind in curs de explorare. Speologii apreciaza ca aceasta ar putea fi cea mai lunga pestera din Romania, in prezent acest “titlu” fiind detinut de Pestera Vintului, care are 45 de kilometri. Sala Gigantilor din Pestera Humpleu este cea mai mare sala de pestera din tara noastra, avind o lungime de 530 metri si o latime de 111 metri.

Fostul primar din Rachitele va fi deshumat dupa 6 decenii

Teodor Susman avea, printre altele, si doua gatere de taiat cherestea, ceea ce ii oferea o anumita independenta in relatia cu statul, lucru care l-a transformat in final in "dusmanul de clasa" ce trebuia neutralizatCentrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (CICCR) organizeaza, la cererea rudelor si urmasilor, deshumarea osemintelor lui Teodor Susman senior.      Operatiunea va fi executata, in zilele de 22 si 23 iunie, de o echipa specializata in astfel de actiuni, coordonata de Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj. In echipa de arheologi se va afla si Paul Scrobota, arheolog specialist si director al Muzeului de Istorie din Aiud, Horatiu Groza, arheolog specialist la Muzeul de Istorie din Turda si Marius Oprea, arheolog specialist si coordonator al CICCR.      Unul dintre obiectivele investigatiilor CICCR este acela de cautare si identificare a locurilor unde au fost inhumate victimele Securitatii comuniste, mai ales acelea care, fara a fi judecate, au fost ucise prin mijloace violente, de obicei prin impuscare, asa cum este si cazul lui Teodor Susman, decedat in 15 decembrie 1951. Locul unde se afla ingropate ramasitele pamintesti ale acestuia a fost stabilit cu aproximatie in urma unor cercetari de teren efectuate pe teritoriul satului Rachitele, comuna Margau    Mic industrias devenit „dusman de clasa“Grupul „Teodor Susman“ reprezinta unul dintre cele mai importante repere ale rezistentei anticomuniste romanesti. Denumirea grupului a fost data de familia Susman din Rachitele, care a avut un rol determinant pe tot parcursul evenimentelor desfasurate in zona Muntilor Vladeasa, in perioada 1948 1958.      Potrivit reprezentantilor CICCR, „Grupul Susman“ nu si-a propus actiuni concrete de sabotare a regimului comunist, actiunile lor armate vizind doar aprovizionarea personala, obtinerea de materiale si informatii, precum si gasirea unui adapost temporar.      Teodor Susman senior, liderul grupului, a detinut in numeroase rinduri functia de primar al comunei Rachitele, fara a fi membru in vreun partid politic. De altfel, el s a manifestat de la inceput ca opozant al regimului comunist, refuzind propunerea de intrare in PCR si realizind pe plan local o propaganda electorala favorabila Partidului National Taranesc. Acest lucru plus faptul ca era definit in documentele Militiei ca un mic „industrias si comerciant al lemnului“ au dus la o serie de masuri coercitive, care au determinat fuga sa in padure. In 1951, Susman a fost prins de Militie intr-o sura, asupra careia a fost executat un puternic foc cu armament de infanterie. Dupa ce s-a patruns in sura, inauntru a fost gasit cadavrul lui Teodor Susman senior. In documentele Securitatii s-a mentionat ca Susman s-ar fi sinucis cu un foc de pistol tras in timpla dreapta.

Cartianu si-a lansat ?Sfirsitul Ceausestilor?

Grigore Cartianu, Victor Lungu si Doru Radosav le-au vorbit clujenilor despre Revolutie, si despre cartea "Sfirsitul Ceausestilor"La evenim ent au participat, alaturi de autor si Victor Lungu, autorul unei serii de volume privind desfasurarea evenimentelor in timpul Revolutiei din 1989 la Cluj, si Doru Radosav, directorul Institutului de Istorie Orala si al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj.      Volumul „Sfirsitul Ceausestilor“ prezinta ultimele zile ale sotilor Ceausescu si ale regimului comunist din Romania.      „Cartea este una riguroasa, unde nici o virgula nu este pe linga adevar. Poate pentru istorici sotii Ceausescu erau ca doi roboti prin care nu curgea singe, dar eu am incercat sa-i umanizez si sa arat ca, desi erau dictatori, totusi erau oameni. Am incercat astfel sa surprind ceea ce credeau ei, ce simteau in ultimele zile din acele momente dramatice, deoarece exista un blanc in constiinta oamenilor, de la ultimele imagini cu ei zburind in elicopter si pina pe 25 decembrie, cind au fost omoriti si aratati la televizor“, a explicat autorul cartii. El a mai precizat ca ar fi extraordinar daca cineva ar face un film dupa aceasta carte si a adaugat ca regizorul Cristian Mungiu i-a spus ca „nu ai cum sa nu te gindesti la un film dupa ce citesti aceasta carte“.    Cartianu promite „Crimele Revolutiei“Grigore Cartianu a explicat cum 159 de oameni au murit inainte de fuga sotilor Ceausescu si 957 de oameni dupa, adica in perioada a ceea ce el numeste „contrarevolutie“, cind totul a fost „mai mult o inscenare si o diversiune“.      „Revolutia ar fi fost una desavirsita daca n-ar fi urmat contrarevolutia din 22 decembrie in care si-au pierdut viata aproape 1.000 de oameni“, a spus Cartianu. El a explicat ca marile maceluri de dupa 22 decembrie nu au fost intimplatoare, ci au fost „bine“ construite din timp si foarte minutios organizate. „Iliescu a stat ascuns pina a fost ferm convins ca Ceausestii sint prinsi si abia apoi si-a luat puloverul celebru, care avea si rol de propaganda, si a venit la televiziune sa le vorbeasca oamenilor, aparind ca salvatorul romanilor, cel care i-a scapat din miinile teroristilor fanatici pentru ca astfel sa-si asigure guvernarea in continuare“, a explicat Cartianu.      Scriitorul a povestit apoi despre cum a trait el evenimentele din 22 decembrie, in timpul studentiei, cum a venit la Bucuresti si a fost inarmat pe baza de buletin si cum a fost sfatuit sa impuste cit mai multi teroristi, dar „noroc ca n-a trecut nici unul pe acolo si ma bucur pentru ca altfel as fi avut constiinta incarcata“, a glumit el.     „Ideea cartii mi-a venit dupa mai multe intilniri cu oameni care au inca in ei gloantele incasate atunci, cu parinti care si-au pierdut copiii si copii care si-au pierdut parintii si care trebuie sa afle adevarul despre ceea ce s-a intimplat atunci“, a marturisit autorul volumului „Sfirsitul Ceausestilor“.      Grigore Cartianu le-a spus celor prezenti la lansarea de la Cluj ca, in toamna, va lansa un nou volum, o continuare a celui prezentat duminica, intitulat „Crimele Revolutiei“.

Persoanele cu mai multe case vor plati o ?taxa de solidaritate?

Persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe cladiri cu destinatie de locuinta vor trebui sa plateasca o taxa de solidaritate, care se va situa intre 50% si 200% din impozitul pe proprietate, conform proiectului de ordonanta de urgenta privind modificarea Codului Fiscal, publicata vineri pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP).     Masura va aduce un surplus de venituri bugetare de 31 de milioane de lei, pentru a doua jumatate a anului 2010, conform estimarilor MFP.      Taxa de solidaritate va fi de 50% din impozitul datorat in anul 2010 pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, de 100% din impozitul datorat in anul 2010 pentru a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu si de 200% din impozitul datorat in anul 2010 pentru cea de-a treia cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu.    Agerpres

Majoritatea romanilor isi fac concediul acasa

Circa 70% dintre romani isi vor petrece timpul liber si concediile acasa in 2010, arata ultimul studiu international realizat de compania de cercetare Gfk, in timp ce in statele vest-europene cifra celor care ramin acasa scade la 37%. La polul opus fata de Romania se afla tari precum Suedia, unde 87% dintre locuitori nu renunta la calatorii, Olanda – unde 85% din populatie urmeaza sa plece in concediu si Belgia – 77% dintre belgieni avind programata o vacanta. Fata de tarile vestice, in care cel mai des pornesc in calatorie persoanele in virsta, in Romania, 9 din 10 batrini nu se indeparteaza de casa.    L. P.

Cu 30% mai multe evaziuni fiscale

In primele 5 luni ale anului au fost inregistrate peste 5.900 de infractiuni de evaziune fiscala, cu circa 30% mai mult decit in aceeasi perioada a anului trecut, se arata intr-un raport al Politiei Romane. Datorita gravitatii acestora, 728 de dosare au fost transmise spre solutionare catre DNA sau DIICOT, se mai arata in raport. De asemenea, potrivit Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), cele mai frecvente forme ale evaziunii sint neinregistrarea in totalitate sau in parte a veniturilor realizate, inregistrarea de cheltuieli fictive, indeosebi sub aspectul prestarilor de servicii (management, marketing, know-how, consultanta), majorarea cheltuielilor prin inregistrarea in contabilitate de documente de provenienta a marfurilor si serviciilor cu preturi nereale, in scopul diminuarii TVA de plata si a impozitului pe profit, dar si retinerea si nevirarea in termenul legal a impozitelor cu stopaj la sursa. In ceea ce priveste cazurile de frauda vamala, in primele 5 luni ale anului s-au constatat 467 de astfel de infractiuni, cu 5,66% mai mult fata de perioada ianuarie-mai 2009.    L. P.

Centru de mediere la Camera de Comert

De saptamina trecuta, in cadrul Camerei de Comert si Industrie (CCI) Cluj s-a infiintat „Centrul de mediere“, al carui scop este de a sprijini solutionarea conflictelor dintre oamenii de afaceri, si nu numai, pe cale amiabila. Solutionarea pe cale amiabila se poate realiza cu ajutorul unui mediator sau, la cererea uneia din parti, a doi mediatori, iar in unele cazuri se poate apela chiar si la un supramediator. Centrul de mediere este coordonat de un Consiliu Consultativ, constituit din trei persoane numite de catre Colegiul de Condurere al Camerei, se arata intr-un comunicat al CCI Cluj. Sucursala din Cluj a Uniunii Mediatorilor Bancari a fost infiintata la sfirsitul lunii aprilie.    A. D.

Dobinda din impozitele bancare, impozitata

Persoanele fizice care are au constituit depozite bancare la termen anterior datei de 1 iulie vor plati impozit de 16% doar pe dobinda calculata de la aceasta data pina la scadenta, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta de modificare a Codului Fiscal.     Incepind cu 1 iulie, toate veniturile sub forma de dobinzi din conturile si depozitele bancare, indiferent daca sint la vedere sau la termen, vor fi impozitate cu 16%. Potrivit notei de fundamentare care insoteste proiectul de ordonanta, in prezent nu sint venituri impozabile dobinzile la depozitele la vedere/conturi curente, depozitele la termen sau instrumentele de economisire, precum si dobinzile bonificate la depozitele clientilor constituite in baza legislatiei privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ. Impozitul pe veniturile din dobinzile bancare a fost scutit de la plata in 2009, iar masura a fost extinsa si pentru anul 2010.    L. P.

Compatibilitate zodii

 Sagetator - GemeniNu tocmai perechea perfecta E usor sa te indragostesti de un Sagetator datorita faptului ca este atit de plin de viata si de afectiune sincera pentru oamenii din jur; totusi, nu e tocmai simplu sa faci aceasta dragoste sa dureze. Gemenii au nevoie sa vorbeasca, sa invete, sa observe, iar asta ar putea atrage Sagetatorul, ce impartaseste aceleasi trasaturi. Geamanul are o latura extrem de incapatinata care ar putea determina Sagetatorul sa isi doreasca o pauza, mai ales ca planurile si ideile fiecaruia despre bani nu coincid. Deoarece ambii sint magneti pentru alti oameni, vor sta putin timp impreuna. Amindoi au nevoie de multa libertate personala, dar in moduri diferite. Sagetatorul trebuie sa simta mereu ca este liber si ca poate face orice doreste, in timp ce Gemenii vor sa faca tot felul de lucruri interzise. Desi este prin natura lui un pisalog, Sagetatorul nu suporta sa fie pisalogit la rindul lui, ceea ce-l face sa-si simta amenintata pretioasa libertate. Asta l-ar putea indeparta. Gelozia Geamanului are un rol major, deoarece Sagetatorul rareori este fidel. Pe plan fizic lucrurile merg mai bine, fiind de fapt singurul unde sint compatibili. Prin urmare, nu este tocmai perechea perfecta.Sagetator - RacNu tocmai perechea perfecta Amindoi ar trebui sa intre in aceasta relatie cu manusi de box si pregatiti sa le foloseasca; ar trebui sa adore sa se certe pentru ca inevitabil vor aparea confruntari. Racul trebuie sa fie pregatit sa iasa din cochilia lui si sa traiasca viata din plin, nu sa stea inchis in el, bosumflat. Sagetatorul vrea ca Racul sa mearga cu el peste tot, sa fie de acord cu ideile lui si sa aiba o viata sociala activa, ce include cit mai multa distractie (sau ceea ce numeste Sagetatorul distractie!) posibil. Ocazional, cind Racul se satura si vrea sa stea acasa si sa se linisteasca putin, Sagetatorul se va stradui sa-l convinga sa se razgindeasca. Daca nu reuseste, Sagetatorul va pleca singur si isi va cauta probabil pe altcineva. Aceasta e o zodie plina de farmec si isi vede libertatea ca fiind foarte importanta. Daca Racul se supara ca devine gelos, Sagetatorul va incepe sa aiba impresia ca a gresit alegindu-l ca pereche. Felul atent si afectuos de a fi al Racului atrage de regula un Sagetator; dar nu e de ajuns pentru a-l face sa-i fie fidel. Pe plan sexual, Sagetatorul este foarte activ, iar Racul este foarte usor de satisfacut pentru el. Aceasta insa ii lasa celui din urma un sentiment de neimplinire si e foarte posibil sa isi caute alt partener.

Centrala hidroelectrica de 18 milioane de euro

Potrivit documentatiei, aceasta centrala a fost proiectata sa functioneze in doua trepte. Prima treapta este constituita din Centrala Valea Mare 2 situata la altitudinea de 858 m, cu o putere instalata de 3,8 MW, iar cea de-a doua, Centrala Valea Mare 1, este situata la altitudinea de 675 m, cu o putere instalata de 3,5 MW. ‘’In afara de faptul ca energia electrica produsa aici va constitui un argument de siguranta energetica pentru zona, ea va permite alimentarea cu apa a localnicilor direct de la altitudinea de 1051 m, ceea ce inseamna o calitate mult sporita a apei, ce necesita costuri mult mai mici pentru tratare, in situatia in care i se da folosinta de consum uman. Intr-un final, aceasta constructie va deschide ample perspective de dezvoltare a comunei Bistra, cu efecte benefice de nesperat pina mai ieri’’, a aratat primarul comunei Bistra, Traian Gligor. Prima autorizatie din Romania De curind a fost emisa de catre Consiliul Judetean Alba Autorizatia de Constructie nr. 42/ 22. 04.2010, pentru construire CHEMP Valea Mare (Microhidrocentrale 1 si 2), avind ca investitor firma SC Casito Transimpex SRL. Este bine de stiut ca aceasta autorizatie este prima si deocamdata singura autorizatie emisa de CJ Alba, care are un asemenea obiectiv de constructie. Mai trebuie cunoscut de asemenea faptul ca este si prima autorizatie de acest gen din Romania. Este pentru prima data dupa 1989 cind se pun bazele unei asemenea constructii hidroenergetice, in sistem privat. Urmeaza etapa in care, pe linga atragerea unei sume uriase, de circa 18 milioane de euro - conform Studiului de Fezabilitate intocmit de cea mai renumita firma de specialitate din Romania, Institutul de Studii si Proiectari Hidroenergetice din Bucuresti (ISPH), nimeni altul decit cel care a realizat proiectele pentru toate lucrarile hidroenergetice din Romania de pina in 1989 – potrivit programului investitional, se spera ca intr-o perioada de aproximativ 2 ani, (termenul de finalizare fiind prevazut pentru finele anului 2012), proiectul CHEMP Valea Mare sa devina realitate. Lucrarile vor incepe in curind si vor fi inaugurate cu realizarea obiectivelor organizatorice, specifice santierului, ce vor asigura suportul logistic al viitoarelor constructii hidroenergetice. Benefica pentru dezvoltarea zoneiPrimarul Traian Gligor a mai mentionat ca realizarea acestui proiect va avea efecte benefice asupra dezvoltarii zonei, precum inceperea valorificarii potentialului turistic, prin dezvoltarea unor proiecte aditionale proiectului de baza, cum ar fi construirea unui motel cu o capacitate de minim 30 de camere precum si a mai multor bazine piscicole. ‘’Cresterea insemnata a numarului celor ce-si vor gasi locuri de munca, atit in perioada de realizare a obiectivelor propuse, cit si ulterior, in capacitatile de productie date in exploatare, intretinere, servicii este de asemenea un avantaj pentru oamenii din zona’’, a declarat primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Statul mizeaza pe 1 milion de dolari din unificarea cotei de impozit la jocurile de noroc

 Cota de impozitare pentru cistigurile din jocurile de noroc va fi unificata la 25%, de la 1 iulie, iar statul spera sa obtina prin aceasta masura un plus de venituri bugetare de 3,5 milioane de lei (circa 1 milion de dolari) in a doua jumatate a anului in curs, conform proiectului de ordonanta de urgenta privind modificarea Codului Fiscal, publicata vineri pe site-ul Ministerului Finantelor. In prezent, veniturile din jocuri de noroc sub 10.000 de lei se impoziteaza cu o cota de 20%, iar partea care depaseste acest plafon se impoziteaza cu 25%. Pentru cistigurile din jocuri de noroc se aplica deocamdata un plafon de venit neimpozabil de 600 de lei.    Agerpres

INFO CUPA MONDIALA

 Vineri, 18 iunie 2010, 14:30 Germania 0 – 1 Serbia D Vineri, 18 iunie 2010, 17:00 Slovenia 2 – 2 SUA C Vineri, 18 iunie 2010, 21:30 Anglia 0 – 0 Algeria C Simbata, 19 iunie 2010, 14:30 Olanda 1 – 0 Japonia E Simbata, 19 iunie 2010, 17:00 Ghana 1 – 1 Australia D Simbata, 19 iunie 2010, 21:30 Camerun 1 – 2 Danemarca E Duminica, 20 iunie 2010, 14:30 Slovacia 0 - 2 Paraguay F Duminica, 20 iunie 2010, 17:00 Italia 1 - 1 Noua Zeelanda F Duminica, 20 iunie 2010, 21:30 Brazilia -  Coasta de Fildes G Luni, 21 iunie 2010, 14:30 Portugalia -  Coreea de Nord G Luni, 21 iunie 2010, 17:00 Chile - Elvetia H Luni, 21 iunie 2010, 21:30 Spania - Honduras H

Steaua a renuntat la Zapata, Vitca, Ninu, Tudose, Baciu si Onicas

 Jucatorii Robinson Zapata, Cosmin Vitca, Emil Ninu, Alexandru Tudose, Eugen Baciu si Mihai Onicas au fost pusi pe lista de transferuri a clubului Steaua, ei nefacind deplasarea cu echipa “ros-albastra” în primul cantonament din Austria, informeaza site-ul oficial al FC Steaua. “Robinson Zapata, Cosmin Vitca, Emil Ninu, Alexandru Tudose, Eugen Baciu si Mihai Onicas nu mai fac parte din lotul Stelei. Cei sase jucatori nu au facut deplasarea cu Steaua în cantonamentul din Austria. Cei sase fotbalisti urmeaza sa-si gaseasca în urmatoarea perioada noi angajamente”, se arata în comunicatul clubului din Bulevardul Ghencea. Componetii echipei FC Steaua au plecat, simbata, în cantonament la Bad Gadstein (Austria), acolo unde se vor pregati timp de doua saptamini pina în 2 iulie. În acest stagiu de pregatire, Steaua va disputa doua meciuri amicale, cu Apoel Nicosia (27 iunie, ora 15.00) si cu Viktoria Plzen (30 iunie, ora 18.00).

Fiorentina este interesata de Ciprian Marica

 Gruparea Fiorentina este interesata de serviciile atacantului român de la VfB Stuttgart, Ciprian Marica, scrie duminica site-ul violanews.com. “Ciprian Marica, în virsta de 24 de ani, a fost semnalat conducatorilor de noul antrenor Sinisa Mihajlovici. Marica are contract pina la 2012 cu VfB Stuttgart si este cotat la cinci milioane de euro”, scrie violanews.com. Potrivit sursei citate, Marica mai este dorit în Italia de Palermo si Sampdoria.

Tricolorii s-au calificat la CM! Rusia - Romania 32-37

 Echipa nationala de hanbal masculin a României a realizat marea surpriza a preliminariilor CM si s-a calificat la turneul final din Suedia. Triolorii au învins selectionata Rusiei în deplasare, scor 37-32, si au obtinut biletele pentru CM 2011. “Înca mai cred în calificare. Acum, nu trebuie sa cred numai eu, ci si baietii. Ne dorim sa facem un meci bun, sa nu ne predam”, declara selectionerul Vasile Stinga înainte de partida de astazi, iar Sania si Compania au facut minuni pe teren. Rusia se impusese în partida tur la patru goluri diferenta (32-28), iar returul parea o simpla formalitate pentru trupa lui Maximov. Tricolorii au evoluat însa entuziasmant si au facut 60 de minute de vis a Chekhov. Cu cinci minute înante de final, avantajul baietilor nostri era de doar doua goluri, însa Sania, Csepreghi si Ghionea au înscrisi au adus linistea în tabara noastra. Marcatorii României au fost Csepreghi 8 goluri, Sania 7, Novanc 5, Jurca 4, Ghionea 4, Florea 4, Stamate 2, Fenici 2, Sabou 1. Este a doua calificare consecutiva a României la un turneu final la Campionatului Mondial, dupa cea din 2009, venita dupa 14 ani de pauza. Dupa încheierea calificarilor, tragerea la sorti a celor patru grupe preliminare de cite sase echipe, ale CM din 2011, va avea loc în 9 iulie, la Goteborg.Turneul final al CM din Suedia va avea loc între 13 si 30 ianuarie 2011, orasele gazda fiind Malmo, Lund, Kristianstad, Goteborg, Skovde, Jonkoping, Linkoping si Norrkoping.

Bucurica va da probe la Steaua!

 Antrenorul ros-albastrilor, Victor Piturca, a deplasat în Austria, pentru primul cantonament al verii, un lot de 24 de jucatori. Steaua încearca zilele acestea sa mai rezolve cîteva transferuri.Formatia din Ghencea îl va testa si pe fundasul stînga Bogdan Bucurica (Unirea Alba Iulia) tot în Austria. Victor Piturca îl are în vedere si pe bulgarul Stanislav Angelov pentru a acoperi postul de închizator, dupa ce se va desparti de Ovidiu Petre.Iata lotul de 24 de fotbalisti care se afla în Austria: Portari: Stanca, Tatarusanu, C. Lungu;Fundasi: Todorov, Mustata, Abrudan, Martinovici, Gardos, Al. Iacob, Emeghara, L. Filip;Mijlocasi: Nicolita, Nastasie, D. Stoica, Bicfalvi, Pacurar, Radut, Toja, Cr. Tanase, Muzac, Al. Lazar;Atacanti: B. Stancu, Surdu, Bîtfoi;

Pe stadionul Cetate vor mai fi montate 1500 de scaune

 Stadionul “Cetate” din Alba Iulia va fi modernizat în aceasta vara pina la debutul Universitatii Cluj în Liga I, pe 24 iulie. Astfel, pe arena albaiuliana urmeaza sa fie montate înca 1.500 de scaune, în sectorul peluzei. Astfel, capacitatea stadionului pe care mai evolueaza si echipa locala, Unirea Alba Iulia, va ajunge la peste 8.500 de locuri. Clubul clujean îsi va disputa jocurile de pe teren propriu în acest campionat la Alba Iulia, pina cind noul stadion, “Cluj Arena”, va fi finalizat.

Modificarile la Codul Fiscal un ?aspirator? de 100 mil. ? la buget!

Sebastian Vladescu si Mihai Seitan au pregatit lovitura de gratie pentru PFA-uri si colaboratorii ocazionali ai firmelor si asa greu incercate de crizaIncepind din 1 iulie, vor fi obligate sa plateasca la buget contributii pentru asigurari sociale si de sanatate persoanele care desfasoara activitati total dependente de anumite firme.      De asemenea, o serie de modificari vor aparea si in ceea ce priveste tichetele cadou, platile compensatorii si cheltuielile deductibile.    Finantele vor face re-evaluarea dependentei Potrivit proiectului de OUG, inspectorii de la Directiile de Finante vor aprecia ca activitati dependente pe cele ceindeplinesc una sau mai multe dintre urmatoarele conditii, prezentate mai jos.      „Orice activitate poate fi reconsiderata drept activitate dependenta daca indeplineste cel putin unul din urmatoarele criterii:      a) beneficiarul de venit se afla intr-o relatie de subordonare fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit si respecta conditiile de munca impuse de acesta, cum ar fi: atributiile ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru;      b) in prestarea activitatii, beneficiarul de venit foloseste baza materiala a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare, echipament special de lucru sau de protectie, unelte de munca si altele asemenea;      c) beneficiarul de venit contribuie numai cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu; d) platitorul de venituri suporta in interesul desfasurarii activitatii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura;      e) platitorul de venituri suporta indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit“.Practic, o buna parte dintre prestatorii de activitati independente in acest moment vor fi inclusi, dupa evaluare, in categoria celor care desfasoara activitati dependente.     Cine, ce datoreaza statului?Cei care vor intra, in urma re-evaluarii de catre organele fiscale a gradului de subordonare, in categoria prestatorilor de activitati dependente vor trebui sa aplice regulile de determinare a impozitului si a contributiilor sociale obligatorii, stabilite potrivit legii pentru veniturile din salarii realizate in afara functiei de baza, adica sa plateasca, din venitul brut, contributiile sociale obligatorii, pe cele de sanatate si pentru somaj, iar din venitul net, calculat, sa directioneze catre stat impozitul de 16%.      Deci, in cazul reconsiderarii unei activitati ca activitate dependenta, impozitul pe venit si contributiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate si virate, fiind datorate solidar de catre platitorul si beneficiarul de venit.     Deductibilitate „ajustata“Inceputul lunii urmatoare va mai aduce o modificare a normativelor privitoare la deductibilitatea unor cheltuieli. Cota de cheltuieli deductibile pentru venitul net obtinut din drepturile de proprietate intelectuala va fi redusa la jumatate, de la 40%, la 20%, din venitul brut, iar pentru realizarea unor lucrari de arta monumentala cota va fi injumatatita, de la 50% la 25%, fiind estimate cresteri ale incasarilor la buget de 10,5 milioane de lei.     Dupa modificarea Codului Fiscal, prin aprobarea proiectului postat la sfirsitul saptaminii trecute pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, tichetele de masa, de vacanta, de cresa si tichetele cadou vor fi impozitate prin includerea contravalorii lor in salarii.     Miza: aproape 400 de milioane in 6 luniDupa intrarea in vigoare a ordonantei, cel putin teoretic, catre bugetul de stat ar trebui atrase, in urmatoarele 6 luni, 345 de milioane de lei pentru tichetele de masa, 45 de milioane de lei pentru cele cadou si 1,7 milioane de lei pentru tichetele de vacanta.      Tot pentru reechilibrarea bugetului, ministerul condus de Sebastian Vladescu a propus, cel putin pentru lunile ramase din 2010, impozitarea platilor compensatorii, pentru a atrage inca 1,1 milioane de lei. Cititi aici textul Ordonantei de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003  privind Codul Fiscal.

Bosniacul Blaz Sliskovic, posibil antrenor la FC Brasov

 Fostul selectioner al Bosniei si al Unirii Alba Iulia spune ca a fost contactat de oficiali de sub Timpa pentru preluarea echipei. Fostul antrenor al echipei Unirea Alba Iulia, bosniacul Blaz Sliskovici, a declarat ca fost contactat de oficialii FC Brasov privind o eventuala preluare a acestei formatii. “S-ar putea sa antrenez Brasovul, sa-mi iau astfel o revansa fata de fotbalul din România, dupa ce în returul trecutei editii de campionat nu am reusit sa salvez Alba Iulia de la retrogradare. Sint bucuros ca am retrogradat cu capul sus “, a precizat fostul antrenor al nationalei Bosniei.El se afla pe o lista a posibililor antrenori ai echipei FC Brasov, alaturi de italienii Cristiano Bergodi si Nicolo Napoli si de tehnicianul Petre Grigoras. Blaz Sliskovici (51 de ani) a preluat echipa Unirea Alba Iulia în martie 2010, însa formatia a retrogradat în liga secunda, iar în prezent banca tehnica a gruparii din Cetatea Marii Uniri a ramas vacanta.

Veljovic si Vitinha merg spre Gloria

Hora este singurul jucator transferat pina acum de CFR pentru care Arpad Paszkany a bagat mina in buzunar. 800.000 de euro a costat transferul mijlocasului, iar Gloria va incasa si 10 la suta dintr-un viitor transfer al jucatorului. Insa asta nu e tot. Pentru ca Jean Padureanu sa nu-l lase pe Ioan Hora la Nurnberg, care insista de asemenea pentru jucator, CFR a plusat. Concret, sefii din Gruia au acceptat sa-l cedeze definitiv la Gloria pe Rade Veljovic si sa-l imprumute Bistritei pe unul dintre stoperii Viera si Vitinha. „Ne-am inteles cu CFR pentru transferul unui atacant si imprumutul unui fundas central. Mai mult nu pot sa va spun. Vom semna actele dupa ce domnul Muresan va reveni din Italia”, a confirmat presedintele Gloriei, Jean Padureanu.CFR renunta astfel la atacantul sirb care a jucat un singur meci pentru echipa din Gruia de la venirea sa la Cluj, in ianuarie 2009. In ceea ce priveste fundasul central, bistritenii vor opta cel mai probabil pentru imprumutul lui Ousmane Viera, ivorianul trimis anul trecut la International Curtea de Arges avind un plus de experienta in Liga I fata de nigerianul Patrick Kanyuka.5 goluri a marcat Veljovic in campionatul trecut pentru Unirea Alba Iulia  Jean PAdureanu, preSedinte Gloria BistriTa„Pe linga un atacant mai luam imprumut si un fundas. Vom alege intre Viera si Vitinha”Ex-uniristul Sorin Radoi a ajuns la Vaslui!Inaintea plecarii in stagiul extern din Austria (20 iunie – 5 iulie), echipa lui Porumboiu a transferat nu mai putin de 3 jucatori, toti romani: fundasul Sorin Radoi, mijlocasul Ciprian Vasilache si atacantul Daniel Pancu. Cel mai rasunator nume dintre cele 3 e cel al lui Pancu. In virsta de 33 de ani, “Pancone” a jucat ultima data in Bulgaria, la TSKA Sofia, bifind in returul trecut 7 meciuri si doua goluri. El revine in Liga I dupa trei ani, in 2007 evoluind la Rapid. Vasilache (26 de ani) a venit de la Ceahlaul, retrogradata in Liga a II-a. Mijlocasul a jucat in returul trecut in 12 meciuri pentru nemteni si a marcat 3 goluri, unul dintre ele in victoria de pe Ghencea, scor 3-1. Cel de-al treilea, Sorin Radoi, care va implini la finalul lunii 25 de ani, a jucat fundas central la Unirea Alba Iulia, o alta retrogradata, unde a bifat 20 de meciuri si nici un gol.

Clujenii au pierdut doua finale la baby-baschet

Clubul alb-negru a fost reprezentat la Brasov de nu mai putin de patru echipe, „U“ Mobitelco I si II, Universitatea Cluj I si II. Cele patru echipe au fost pregatite de antrenorii clujeni Miorita Iurian, Aurora Dragos, Anca Rodina si Bobo Pintea.     „Tot ce pot spune este ca avem niste copii minunati care, pe lînga talent, muncesc si foarte mult. M-a bucurat cel mai mult unitatea echipelor din Cluj, indiferent pe ce loc au încheiat. Au fost foarte uniti si ne dau mari sperante pentru viitor, atît copiii, cît si antrenorii lor. Finala mare a fost pierduta la un punct, pacat ca au gustat prea devreme din cea mai dureroasa înfrîngere din baschet. Le-am spus dupa încheierea meciului, cînd plîngeau cu totii, ca trebuie sa fie mîndri de ei, sînt vicecampioni, iar noi sîntem mîndri de ei. Am dovedit înca o data ca «U» Mobitelco respecta baschetul de la 7 ani si pîna la old-boys. E un prim-pas al unui întreg club. Asteptam si rezultatele de la mini-baschet si cred ca pot cita logo-ul FIBA, dupa felul în care au luptat copiii de la echipele noastre: We are basketball!“, a declarat Mircea Cristescu, presedintele executiv al «U» Mobitelco.     Va reamintim ca în luna mai si seniorii clubului au cedat finala campionatului în fata formatiei CSU Ploiesti. Si finala mica a fost pierduta de o echipa clujeana: CSU Brasov a învins clar BC Dinamic Cluj, cu 53-28. Clujul a fost reprezentat cu succes si la competitia feminina. BC Galactica a terminat pe locul trei, dupa ce a învins în finala mica o alta echipa clujeana, MC Sport, cu 25-15.

Pilotii clujeni, pe locul 5 dupa prima zi din Serbia Rally

Doua decizii gresite consecutive in alegerea pneurilor l-au impiedicat pe Tempesta sa forteze. Italianul nu a vrut sa riste sa loveasca masina cu o saptamina inainte de Raliul Clujului, etapa determinanta in lupta pentru titlul national.     Dupa cele noua probe speciale ale zilei de simbata, care au insumat 145 de kilometri, liderul raliului in clasamentul FIA European Rally Cup (East) este bulgarul Krum Donchev, urmat de compatriotii sai Petar Gyosev, Dimitar Iliev si Jasen Popov. Tempesta a obtinut al cincelea timp in clasament. „A fost foarte greu, in special din cauza vremii. Dimineata ploua, am plecat cu setarile pentru asfalt ud, dar ploaia s-a oprit foarte repede si, fiind foarte cald, s-a uscat imediat. La a doua bucla am mers cu pneurile potrivite pentru asfalt uscat, dar, la jumatatea buclei, a inceput furtuna, iar restul a fost dezastru: aproape doua probe le-am parcurs cu slick-urile pe ploaie. Pe a treia trecere am decis sa nu mai fortez, chiar daca aveam cauciucurile si setarile potrivite. Suprafata era foarte alunecoasa si am hotarit sa coborim ritmul, sa nu ne asumam riscuri inutile. Fata de anul trecut, ecarturile sint mai mici, trebuie mers la risc pentru a reusi un loc pe podium si nu vrem sa lovim masina acum, inainte de Raliul Clujului. Per ansamblu, sintem multumiti, daca nu se intimpla ceva neprevazut nu putem pierde locul cinci“, a declarat Tempesta in ultimul parc de service de simbata.     Clasamentul general al raliului, in care Tempesta ocupa pozitia a opta, este dominat de vicecampionul mondial Mikko Hirvonen, care foloseste Serbia Rally pentru a-si seta Fordul Focus WRC pentru urmatoarea etapa de Campionat Mondial. Pilotul finlandez nu  puncteaza in clasamentul competitiei, la fel ca sirbii Dusan Borcovic, locul trei, si Vladan Petrovic, locul sapte, ei nefiind inscrisi in European Rally Cup.

Simbata dedicata fotbalului in familie, ?instaurata? de Gica Popescu

Foto Radu PadureanSimbata dupa-masa s-a lansat in parcul Rozelor din Cluj-Napoca proiectul „E.ON – Fun Factory, fotbal si distractie in familie“.     Potrivit initiatorilor – organizatia studenteasca AISEC, compania E.ON Gaz si Primaria municipiului Cluj-Napoca – proiectul promoveaza fotbalul in familie, practicat ca distractie, ca prilej de intilnire si dialog intre generatii. Astfel, toate familiile care doresc sa joace fotbal sint invitate in fiecare simbata, pina la finalul lunii august, in Parcul Rozelor, intre orele 16-20.     Prima editie a evenimentului, care a avut loc in acest weekend, s-a bucurat de un succes remarcabil. In ciuda conditiilor meteorologice deloc favorabile pentru un eveniment in aer liber, aproximativ 100 de parinti si copii au fost prezenti in Parcul Rozelor, unde organizatorii au amenajat un mini-teren de fotbal imprejmuit cu un gard gonflabil, barele portilor fiind de asemenea gonflabile, pentru a evita accidentarea jucatorilor. Echipele participante au fost formate, evident, din parinti si copii, insa mamicile au evitat sa intre pe teren si au preferat sa-si incurajeze favoritii si sa faca poze de pe margine. S-au mai organizat concursuri de tras la poarta si de driblat jaloane, iar la final a avut loc o tombola.     Invitatul special al evenimentului a fost Gica Popescu, component al „generatiei de aur“. Fosta vedeta a nationalei a dat autografe si a facut poze cu fanii, iar apoi a asistat la meciuri si la concursuri. Organizatorii proiectului spera ca fiecare editie a „Fun factory“ sa aiba acelasi succes precum editia inaugurala.     „Bucuria de a juca fotbal este mai importanta decit performanta sportiva“monitorul: De ce ati ales proiectul „Fun factory – fotbal si distractie in familie“?     Gica Popescu: M-am implicat in acest proiect pentru ca promoveaza o perspectiva inedita, noua, asupra fotbalului. E o bucurie pentru mine faptul ca ma aflu aici. Bucuria de a juca fotbal este mai importanta decit performanta sportiva, iar acest proiect a fost o idee foarte buna. Lumea a venit aici sa joace fotbal si sa se simta bine.Clujul este singurul oras din provincie care are doua echipe in Liga 1. Ce parere aveti?     E meritul celor de aici pentru acest lucru. Au reusit sa atraga interesul fotbalului romanesc spre Cluj, au reusit sa atraga investitori. Realizarile CFR-ului, cistigarea a cinci trofee in 3 ani confirma faptul ca echipele care isi doresc sa realizeze performante pot reusi.Cum vedeti campionatul Romaniei in sezonul urmator?     Cred ca va fi un campionat incarcat, fara o favorita certa la titlu. E bine ca in ultimii ani au aparut mai multe echipe puternice, inainte doar Steaua si Dinamo se luptau pentru campionat. In ultima perioada, cei de la CFR au concretizat un proiect indraznet, cistigind mai multe trofee. Steaua s-a intarit foarte mult, cei de la Timisoara se straduiesc si ei, iar Porumboiu a reusit lucruri minunate la Vaslui. Cred ca va fi un sezon incarcat, cu multe meciuri tari.Care credeti ca sint favoritele la CM 2010?     Favorite sint Spania, Anglia, dar si Germania joaca foarte bine. Sa nu uitam Brazilia, eterna favorita a Campionatelor Mondiale.

Handbalistii s-au calificat la CM

Echipa nationala de handbal a produs o surpriza de proportii, reusind sa se califice la Campionatul Mondial. Romania a trecut in barajul de calificare de Rusia. Favorita inca inainte de dubla mansa, nationala Rusiei a invins in primul meci de la Bucuresti cu 32-28 si conturile pareau incheiate. Dar elevii lui Vasile Stinga si Nicolae Munteanu au intors calculele hirtiei si au reusit sa invinga in deplasare cu 37-32, obtinind o calificare istorica. Tricolorii au dominat de la un capat la altul partida retur, avind un moral foarte bun si o mare precizie la aruncari.     Marcatorii Romaniei au fost: Csepreghi – 8 goluri, Sania – 7, Novanc – 5, Jurca – 4, Ghionea – 4, Florea – 4, Stamate – 2, Fenici – 2 si Sabou – 1. Tragerea la sorti a celor patru grupe preliminare de cite sase echipe ale CM din 2011 va avea loc in 9 iulie, la Goteborg. Turneul final al CM din Suedia va avea loc intre 13 si 30 ianuarie 2011, orasele gazda fiind Malmo, Lund, Kristianstad, Goteborg, Skovde, Jonkoping, Linkoping si Norrkoping.    L. B.

Se pregatesc de noul sezon

Jucatorii campioanei CFR Cluj s-au reunit ieri pentru a incepe pregatirile noului sezon competitional. „Feroviarii“ vor efectua in aceasta perioada vizitele medicale, iar vineri vor pleca in cantonament in Austria. Unul dintre primii campioni reintorsi la Cluj a fost Tony. „Noul sezon va fi extrem de echilibrat. Toate echipele s-au intarit, Andone a ajuns la Dinamo, Rada si Hora au venit la noi. Este bine ca a promovat si «U» Cluj, lumea este civilizata si nu cred ca vor mai fi probleme“, a declarat francezul.     Nou venitul Dominique Kivuvu a declarat ca este incintat de faptul ca va evolua la CFR. „Am ales CFR pentru ca este un club bun, a cistigat de doua ori campionatul si va juca in grupele Champions League“, a spus olandezo-angolezul transferat de la NEC Nijmegen. Mijlocasul de 22 de ani a mentionat ca a auzit de Yssouf Kone, Traore si Leo Veloso din lotul campioanei. CFR va efectua un cantonament in Austria, de unde se vor intoarce in 16 iulie si vor incheia la Cluj pregatirea noului sezon, care va debuta pe 24 iulie.    L. B.

Campioni la handbal

La finalul saptaminii trecute a avut loc la Odorheiul Secuiesc turneul final al Campionatului National de handbal masculin rezervat juniorilor V. La competitie au participat cele mai bune sase echipe din tara: „U“ Transilvania Cluj, LPS Roman, Minaur Baia Mare, LPS Suceava, LPS Vaslui si HC Odorheiul Secuiesc. Formatia clujeana a cistigat detasat competitia, impunindu-se in toate partidele. Iata rezultatele juniorilor alb-negri: „U“ – LPS Vaslui 10-0 (formatia moldava nu s-a prezentat si a pierdut toate partidele la masa verde), „U“ – HC Odorhei 14-6, „U“ – LPS Suceava 11-4, „U“ – Minaur 19-14 si „U“ – LPS Roman 15-7. Lotul folosit de antrenorul Mircea Parv este urmatorul: Stoica Andrei Mihai, Socaci Marius Cristian, Ielceanu Alex Catalin, Tripon Daniel Ioan, Lacatus Darius Marian, Hulea Robert George, Bogdan Mihai Avram, Chira Aurelian Paul, Hossu Calin Demetrios, Baciu Mihai Sebastian, Porumb Mihai, Rosu Razvan, Cristea Vlad Catalin, Rosca Bogdan Horea, Pop Andrei Octavian si Rus Dan.    L. B.

Concert caritabil la Teatru National

Duminica, 27 iunie, de la ora 19, in sala mare a Teatrului National din Cluj-Napoca, va avea loc un concert de caritate sustinut de artistul Adi Gliga. Evenimentul este organizat de Asociatia pentru Protejarea si Ajutorarea Handicapatilor Neuro-Psihici din Cluj (APAHNP). „Scopul acestui spectacol caritabil este stringerea de fonduri pentru construirea unui imobil in cartierul Manastur care sa gazduiasca activitatile Centrului de Zi, singura institutie din Cluj care ofera programe social-comunitare pentru tinerii cu dizabilitati intelectuale. Cladirea de pe strada Milton Lehrer nr. 18, unde functioneaza acum centrul, este revendicata, iar Primaria municipiului Cluj-Napoca a oferit APAHNP Cluj un teren in cartierul Manastur pentru ridicarea unui nou asezamint“, explica organizatorii evenimentului. Intrarea la concertul de la Teatrul National este gratuita, dar se pot dona bani in urnele amenajate in sala de spectacol.    A. V.

Filme antropologice si studentesti, de la Budapesta la Cluj

Scena din filmul "Spirits in the Wood", al regizorului ungar Janos Tari, ce va rula in prima zi a evenimentului de la Casa TranzitIn perioada 24-26 iunie, Festivalul „Dialektus“ din Budapesta si atelierul de comunicare vizuala din cadrul Fundatiei Tranzit din Cluj organizeaza vizionarea unui program de filme antropologice si documentare realizate de autori europeni.     Pe linga vizionarea programului de filme antropologice si studentesti, publicul clujean va avea ocazia sa voteze pentru filmul preferat. Premiul publicului clujean va fi inminat la Budapesta, in cadrul ceremoniei oficiale de decernare a premiilor. Filmele pot fi vizionate in limba originala, cu subitrare in engleza.     Festivalul de filme documentare si antropologice „Dialektus“ a fost conceput pentru a reprezenta diversitatea culturala din lume si pentru a arata reprezentarile cineastilor din Europa acestei diversitati. Specificul festivalului este prezentarea istoriilor personale. Organizat incepind cu anul 2002 ca un festival al filmelor etnografice-antropologice din Ungaria, festivalul s-a dezvoltat intr-o competitie internationala in 2007, iar datorita colaborarii cu Fundatia Tranzit a fost adus si la Cluj din anul 2008.     Editia din 2010 cuprinde 43 de filme din 15 de tari din Europa. Premiul manifestarii, „Cerbul de Aur“, este desemnat de catre personalitati marcante ale filmului documentar european. Festivalul poate fi considerat evenimentul cel mai de prestigiu pe scena filmului documentar din Ungaria, datorita invitatilor internationali, profesionalismului juriului si calitatii filmelor prezentate. Premiul cel mare a Festivalului „Dialektus“ este decernat pentru categoriile „Istorii personale“ – cel mai bun documentar din Europa, „Descriere densa“ – cel mai bun film antropologic din Europa si sectiunea pentru studenti – cel mai bun film studentesc din Europa. Cistigatorii sint desemnati de catre un juriu international compus din personalitati marcante ale filmului documentar.     Pretul unui bilet pentru o zi de vizionari la Casa Tranzit costa 8 lei, iar abonamentul, pe toate cele 3 zile ale festivalului, costa 20 de lei.

Tabara de astronomie la Marisel

O tabara tematica de astronomie se va desfasura in localitatea clujeana Marisel in perioada 21-28 iunie. Tabara tematica pilot „Generatia urmatoare“ va fi organizata de Scoala „Constantin Brancusi“, iar activitatile vor fi structurate pe trei sectiuni: astronomie in spectrul vizibil, elemente de baza ale radioastronomiei si elemente de baza ale comunicatiilor radio. Astfel, timp de o saptamina, elevii participanti, impartiti in patru grupuri de lucru, vor dobindi primele notiuni legate de radioastronomie, pe echipamente educationale prototip. Copiii vor face transmisii audio-video pe o linie radio demonstrativa, vor participa la prezentari si prelegeri pe teme de astronomie, iar seara vor face observatii astronomice cu lunete, telescoape si binocluri. Actiunea va fi sprijinita de cercetatori ai firmei BITNET CCSS din Cluj si de astronomi profesionisti de la Observatorul Astronomic al Academiei Romane.    L. P.