Unde dai si unde crapaBancherii doresc ca BNR sa revizuiasca regulamentul privind creditarea populatiei, pentru a debloca activitatea de creditare ipotecara, a declarat ieri Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Române a Bancilor (ARB), la Forumul Bancar Român. "Noile norme au blocat acest tip de credit în conditiile actuale de teama si neîncredere. Dupa ce am facut ajustarile impuse de regulament, am observat ca foarte putine persoane se mai pot califica pentru un credit ipotecar", a explicat Ghetea. El a precizat ca, în momentul discutarii regulamentului, conditiile din piata erau diferite si ca nimeni nu anticipa înrautatirea actuala. Ghetea a mentionat ca revizuirea nu vizeaza si creditul de consum si ca, în principal, modificarile vor viza testele de stres aplicate portofoliilor bancilor. Potrivit presedintelui ARB, noul regulament de creditare a populatiei a redus, în medie, cu 5% gradul maxim de îndatorare, însa acesta variaza în functie de diferitele tipuri de credit. "Aceasta este diminuarea în medie a gradului maxim de îndatorare, dar corelat cu alte elemente, precum calitatea garantiilor, termenul de acordare a creditului sau avansul, gradul de îndatorare variaza", a precizat Ghetea.Creditele in valuta, inaccesibileIn ceea ce priveste fisa fiscala, contestata de banci înca dinaintea aprobarii noului regulament, Ghetea a spus ca inca nu poate evalua impactul acestei masuri, din cauza diminuarii puternice a activitatii de creditare. "Vom sti dupa citeva saptamini sau luni care este impactul fisei fiscale, dar deocamdata nu ne putem exprima din lipsa activitatii de creditare", a declarat presedintele ARB. El a reamintit ca in urmatoarea perioada creditul în valuta va deveni din ce în ce mai inaccesibil si mai scump, iar pe partea de creditare în lei, noi reduceri ale rezervelor minime obligatorii si ale dobinzii de politica monetara sint de natura sa atraga reducerea dobinzilor.
Parking "full"Data in folosinta in vara anului trecut, parcarea etajata de linga Primarie a fost multa vreme ocolita de conducatorii auto. La doar citeva luni de la inaugurare, gradul mediu de ocupare a locurilor de parcare trecea rareori peste 50%. Parcarea supraterana construita din bani publici incepe sa dea randament: in toiul zilei parcarea e ocupata in intregime. Conform statisticilor municipalitatii, gradul de ocupare a parkingului ajunge, la orele de virf, la 100%. Pe timpul noptii, desi tariful este de doar 1 leu de la ora 19 si pina la 7 dimineata, doar 15-25% din locuri sint ocupate. "Face" 60.000 lei/lunaIncasarile municipalitatii, de pe urma parkingului, sint de aproape 644.000 de lei, in conditiile in care costurile de administrare pentru acest an au fost de aproximativ 91.000 de lei. Administratia locala a cheltuit 14,6 milioane de lei pentru ridicarea cladirii. Primaria va putea acoperi valoarea investitiei in aproximativ 20 de ani, daca profitul va continua sa fie acelasi in aceasta perioada. Lucrarile la parkingul din Piata Pacii au inceput in 2006, iar obiectivul a fost finalizat in vara anului trecut. Parkingul are 382 de locuri de parcare (au fost prevazute locuri de parcare si pentru persoanele cu dizabilitati). Primaria planuieste sa ridice inca 5 astfel de parkinguri in municipiu, care vor insuma aproximativ 1.000 de locuri noi de parcare. Problema parcarilor continua sa fie insa una acuta, in conditiile in care, potrivit datelor oficiale, in Cluj sint inmatriculate in jur de 140.000 de autovehicule, asta insemnind in medie un automobil la fiecare 5 clujeni.
Foto Mihai HendeaLocatarii blocului unde s-a intimplat tragedia au avut ieri o zi de cosmarLocatari in capoate, politie, masini ale E.ON Gaz din care reprezentantii companiei coborau alertati, muncitori pe care harnicia i-a prins parca peste noapte, copii gura-casca. Furnicarul care inconjura ieri, inca de dimineata, unul din blocurile de pe strada Byron, din cartierul Iris, prevestea o poveste tragica, care i-a speriat pe toti. "Il stiam pe domnul Karcsi de ani de zile, imi era ca un tata", au fost primele cuvinte ale lui Nicu Todea, alese unul cite unul printre lacrimile amare. "Azi dimineata (ieri - n.r.) l-am gasit mort, linga usa. Sigur a incercat sa ceara ajutor, dar n-a reusit sa iasa din casa. Era cu femeia cu care traia, ea a murit in bucatarie. Nu imi vine sa cred! Eu am vrut sa il ajut, jur pe ce-am mai drag", a continuat povestea barbatul de la apartamentul 2, vizibil afectat. Dupa o noapte in care au lasat aragazul pornit pentru a se incalzi, vecinul sau, Benesy Karol, de 65 de ani, impreuna cu concubina sa, cu care se afla in imobil, au murit intoxicati cu monoxid de carbon. Au ramas fara aerTreziti din somn de mirosul puternic de gaz, locatarii blocului E de pe strada Byron au dat buzna in apartamentul al treilea, spargind usa cu picioarele. Pentru cei doi era deja prea tirziu. "Vecinei de deasupra i s-a facut rau, in jurul orei 7, de la mirosul de gaz. Imediat m-am gindit la domnul Korcsi, am iesit si i-am spart usa. Gazul de la aragaz era pornit, iar el zacea linga usa. Si femeia era moarta. A venit si politia, si toti, dar numai sa-i constate moartea. Mi-au zis criminalistii ca daca mergeam mai repede cu 10 minute, il salvam. Obisnuiau sa mai bea, dar numai Dumnezeu stie cum s-a-ntimplat si de cind erau lesinati", a spus cu regret in voce vecinul victimei.Mobilizati in cel de-al 12-lea ceasEvenimentul din cartierul Iris s-a petrecut pe fondul acumularii de gaze arse din imobil, iar alimentarea cu gaze a fost oprita imediat in intreaga zona. Potrivit reprezentantilor E.ON Gaz, aerisirea apartamentului era infundata din cauza lucrarilor de mansardare a blocului. Imediat dupa incident, angajatii firmei "Sandu Cons", care lucrau la acoperis, au inceput sa roiasca, trebaluind la curatarea aerisirilor. "Ce sa facem? Lucram la hornuri. Am angajat un cosar pe banii nostri", a incheiat unul din muncitori discutia, inainte sa o inceapa. Oamenii din bloc, cot la cot cu ei, ajutau la golirea lor, carind cu spor galetile pline cu resturi ce zaceau in aerisiri.
Consiliul Judetean va imparti suma de 10 milioane de lei, bani proveniti de la Guvern si destinati cheltuielilor curente si de capital, pentru reparatia mai multor drumuri judetene si comunale. Astfel, cei mai multi bani, 400.000 de lei, vor merge la Huedin pentru un covor asfaltic. Alti 220.000 de lei vor merge la Turda pentru reparatia drumurilor comunale si judetene din zona. Reabilitarea drumului comunal din Vilcele va costa 100.000 de lei, iar drumurile comunale din comuna Floresti alti 80.000 de lei. Totodata, consilierii judeteni vor vota o noua rectificare bugetara, mai multe biserici, asociatii si institutii de cultura urmind sa primeasca suplimentari de fonduri. Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania - filiala Cluj va primi suma de 30.000 de lei pentru desfasurarea activitatilor specifice, aceeasi suma fiind repartizata si Serviciului Public Salvamont Margau pentru dotarea cu echipamente specifice. De asemenea, Filarmonica de Stat Transilvania va primi o suplimentare de 22.000 de lei pentru achitarea chiriilor pe lunile octombrie-decembrie la Casa de Cultura a Studentilor. La capitolul Culte, cei mai multi bani, 5.000 de lei, vor reveni Manastirii Tauti din comuna Floresti. M. O.
Dorin Isoc, fost cadru didactic la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (UTCN), trebuie sa primeasca 20.000 de lei despagubiri morale din partea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MEdCT). "Am fost concediat abuziv si am contestat decizia si la Colegiul Central de Onoare al Ministerului Educatiei, care ar fi trebuit sa-mi dea un raspuns in termen de 20 de zile. Lucru care nu s-a intimplat. Asa ca am chemat in Instanta si Colegiul si ministerul. Saptamina trecuta, Curtea de Apel Cluj a obligat Colegiul si ministerul sa-mi plateasca daune morale in valoare de 20.000 de lei", a declarat ieri pentru monitorul, Dorin Isoc. "Eu din 8 iulie am incetat colaborarea cu Universitatea Tehnica si, practic, cersesc la coltul strazii ca sa-mi intretin familia pentru ca cineva e impotent si nu e in stare sa conduca o institutie intr-o perioada de criza", a comentat Isoc. Dorin Isoc a tinut cursuri de identificarea sistemelor si control inteligent la UTCN si a fost dat afara in 7 iulie 2008. Urmatorul termen in procesul acestuia cu MEdCT are loc miine. A.-D. S.
400.000 de euro ca sa mergi la votAgentia pentru Strategii Guvernamentale va cheltui aproximativ 415.000 de euro pentru o campanie de atragere la vot a cetatenilor. Cea mai mare suma (peste 390.000 de euro) va fi achitata pentru serviciile de publicitate ale firmei Imager - The Image Creator SRL, care a cistigat licitatia organizata de ASG. "Scopul campaniei consta in cresterea gradului de constientizare in rindul populatiei Romaniei cu privire la importanta alegerilor parlamentare, cresterea gradului de participare la vot la data de desfasurare a alegerilor, precum si cresterea gradului de informare a cetatenilor cu privire la noul sistem de votare uninominal", se arata intr-un comunicat al Agentiei. Campania a inceput ieri si se va derula pina in 27 noiembrie. A. M. P.Controale de CraciunPolitistii si specialistii silvici vor face controale, inaintea sarbatorilor de iarna, pe drumurile nationale, comunale si forestiere, precum si in piete, tirguri si oboare pentru a preveni taierile si vinzarile ilegale ale brazilor de Craciun. Politia Romana a anuntat ieri ca structurile care se ocupa de ordinea si siguranta publica vor intensifica actiunile de control si patrulare in fondul forestier si in zonele acoperite cu vegetatie forestiera din afara acestuia, pentru a preveni taierilor ilegale de brazi de Craciun. Actiunile vor fi desfasurate in cooperare cu Jandarmeria si personalul de specialitate din Directia de Control Silvic si Cinegetic, Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic si Vinatoare, Regia Nationala a Padurilor Romsilva, Directiilor Silvice, Garda Financiara si Garda Nationala de Mediu. L. P.Cursuri de manageriAngajatii care doresc sa inteleaga mai bine domeniul economic pot urma cursurile de certificare EBCL (European Business Competence License). EBCL e recunoscut in 26 de tari, iar cursurile, care costa in jur de 350 de euro si dureaza intre 16 si 60 de ore, pot fi urmate inclusiv de cei care trebuie sa se recalifice. EBCL are trei nivele, respectiv trei grade de dificultate a cursurilor. Cursurile de nivel A contin informatii generale (contabilitate, calculul costurilor, aspecte juridice etc. ), nivelul B abordeaza tehnicile de planificare a unei afaceri, in timp ce nivelul C se ocupa de tehnicile de conducere. Deocamdata, in tara se pot urma doar cursurile de la nivelul A si B si, cu toate ca in Cluj nu exista centre de testare, se cauta deja formatori pentru un astfel de centru. A. D.Manageri "made in China"Managers Exchange and Training Programme (METP) cauta candidati pentru cea de-a patra etapa a programului, care va începe în primavara anului viitor. Scopul acestuia este sa se încurajeze schimbul dintre intreprinderile mici si mijlocii din China si cele din UE, dar si de a crea experti în afaceri cu China. În afara de organizarea sederii lor în China, UE suporta si taxele pentru formarea managerilor, acestia primind in plus si cite 1.000 de euro pe luna pentru cheltuielile zilnice. Termenul limita de candidare este 4 ianuarie 2009, iar cunoasterea limbii chineze nu e o conditie eliminatorie. Candidatii trebuie sa aiba intre 26 si 40 de ani si o experienta profesionala de cel putin cinci ani. A.D.
Tratamentele pe care profesorii le aplica elevilor "capsunari" ii fac pe acestia sa regrete ca s-au intors in Romania. Din cauza ca elevii intimpina greutati de exprimare, profesorii aleg, de multe ori, sa nu le acorde atentia necesara, ajungind pina la a le ignora nevoile. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj recunosc ca problemele de adaptare nu sint rare. "Cei care vin in tara trebuie sa recupereze foarte mult, iar toate relele pornesc de la uitarea limbii. Sint probleme mari la Istorie sau Geografie, materii la care elevii trebuie sa dea dovada de o exprimare clara. Profesorii ar trebui sa ii ajute, iar parintii sa ii supravegheze mai mult, deoarece decalajul dintre programele scolare este foarte mare", a declarat purtatoarea de cuvint a ISJ Cluj, Anca Radu. Un mod de rezolvare a problemelor de adaptare ar fi formarea claselor cu ore intensive de limbi straine. O alta varianta este extinderea serviciilor pe care psihologul, reprezentat printr-un profesor in fiecare scoala, e platit sa le ofere. "Peste tot exista un cadru didactic care se ocupa cu asa ceva, insa unul e prea putin pentru o scoala. El asculta problemele elevilor si incearca sa-i sprijine, dar, pentru un rezultat bun, intoleranta profesorilor trebuie sa dispara", a completat Anca Radu. Aproximativ 400 de elevi de gimnaziu si liceu s-au intors in acest an din scolile din Spania, Italia, Austria sau Germania pentru a studia in Cluj.
Nici macar somajFoto Mihai HendeaFeroplas risca o amenda de 100 de milioane de lei daca se demonstreaza ca a operat concedieri colective fara sa fi anuntat AJOFMAngajatii din Cluj-Napoca ai societatii Feroplas SRL au fost instiintati ieri ca de joi nu mai au slujbe. "Potrivit deciziei pe care am vazut-o, noi de joi sintem liberi. Asta, insa, nu e o problema, dar noi nu putem intra in somaj, pentru ca societatea e falimentara. Acuma noi incercam sa aducem un creditor, ca sa ne declare cineva falimentul, pentru ca, asa, am putea intra in somaj, asta fiind singura posibilitate de a beneficia de cele 10 salarii compensatorii stipulate in contractul colectiv de munca", a spus un muncitor de la Feroplas Cluj.Decizia neagraLa Feroplas Cluj este vorba de 164 de angajati care vor ramine fara locuri de munca. monitorul a intrat in posesia actului care dovedeste disponibilizarile colective din companie. Administratorul SC Feroplas SRL, Vasile Muresan, a emis decizia nr. 438 din 18 noiembrie 2008 care arata cauzele concedierilor: prabusirea preturilor pe piata metalelor, rezultatele negative ale societatii si imposibilitatea sustinerii cheltuielilor cu salariile. Astfel, din 20 noiembrie, 449 de angajati vor fi in preaviz. In Petrosani 24 de muncitori vor ramine pe drumuri, in Alba-Iulia 248 de oameni vor fi dati afara si in Sibiu inca 13 salariati.Fara iesireIn decizia prin care se stipuleaza concedierile, se arata ca ocupantii posturilor in cauza nu pot fi redistribuiti in cadrul societatii, deoarece concedierea survine ca urmare a suspendarii pe termen nelimitat a activitatii. Mai mult decit atit, concediatii vor primi, potrivit actului, plati compensatorii egale cu un salariu de incadrare avut la data emiterii deciziei. Potrivit notificarii, decizia desfiintarii locurilor de munca operate in SC Feroplas Ind. SRL are caracter colectiv si va fi dispusa intr-o perioada de 30 de zile. Directorul de productie al Feroplas Cluj, Ioan Urcan, a refuzat sa comenteze situatia. "Tot ce pot sa spun este ca sint comenzi de onorat si ca vom putea trece de iarna", a spus pentru monitorul Urcan.AJOFM nu a primit instiintareContactat telefonic, directorul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a spus ca nu s-a primit nici o instiintare de concedieri colective din partea S.C. Feroplas SRL. "Concedierile colective trebuie anuntate cu 45 de zile inainte la AJOFM. Pina in acest moment nu am primit o notificare din partea firmei Feroplas". Daca nu anunta concedierile, amenda e de 100 de milioane de lei vechi.
Curtea Constitutionala a respins ieri exceptia de neconstitutionalitate invocata de PRM in procesul prin care a cerut anularea Hotaririi de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale. La termenul de ieri, vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas a cerut magistratilor Curtii Constitutionale sa admita execeptia invocata pe motiv ca legea privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului a fost modificata prin ordonante de urgenta date in beneficiul Guvernului. Bolcas a mai sutinut ca modificarile facute de Executiv aduc atingere drepturilor electorale fundamentale, in special egalitatii votului, creind "spatii electorale". De cealalta parte, reprezentantii Guvernului au declarat la infatisarea de ieri ca o eventala decizie care sa constate ca ordonantele de urgenta atacate ar fi neconstitutionale ar duce la blocarea alegerilor, lasind tara fara Guvern si Parlament. NewsIn
La spectacolul "Turandot", de Giaccomo Puccini, in regia artistica a lui Rares Trifan care se va juca la Opera Nationala Romana din Cluj-Napoca in aceasta seara, accesul publicului este liber. Spectacolul, care incepe la ora 18, este inclus in «Saptamina Puccini», desfasurata sub inaltul patronaj al Ambasadei Italiei la Bucuresti.
Filmele portugheze, deliciul clujenilorFoto Teodor DumitruAmbasadorul Portugaliei, Alexandre Vassalo, a tinut sa fie prezent la deschiderea evenimentului cinematografic"Cinematografia portugheza este nescunoscuta de romani, dar ea trebuie sa fie mai aproape de inima clujenilor", au fost cuvintele ambasadorului extraordinar si plenipotentiar al Republicii Portugheze in Romania, Alexandre Vassalo, prezent ieri seara la Cluj-Napoca. Vassalo a deschis "Zilele Filmului Portughez", eveniment lansat de Casa Municipala de Cultura (CMC) si care are loc in perioada 18-20 noiembrie, in orasul de la poalele Feleacului. Ambasadorul a laudat valorile cinematografiei din tara sa de bastina celor peste 100 de cinefili prezenti ieri seara la deschiderea festivalului. Dupa discursul lui Vassalo, acestia au vizionat pelicula "Misterul drumului de Sintra", o productie din 2007 a lui Jorge Paixao da Costa.Clujul promoveaza filmele europene"Zilele Filmului Portughez" este un eveniment inclus in programul de promovare a filmelor europene, pe care CMC din Cluj-Napoca l-a initiat inca de acum doi ani. Acesta va continua in fiecare an, pentru ca a reprezentat un real succes in rindul cinefililor clujeni. "Simtim o deschidere foarte mare din partea tuturor. In 2006 am inceput o colaborare cu ambasada Finlandei, apoi cu cea olandeza. Am continuat cu reprezentantii din Ungaria, Polonia si Cehia, care, cu mult interes, ne-au trimis filmele pentru a le promova", a declarat pentru monitorul profesorul Ucu Bodiceanu, coordonator de programe al CMC. "In acest an, am luat legatura cu ambasada Portugaliei, care ne-a pregatit trei filme de succes din perioada 2006-2008, iar excelenta sa, Alexandre Vassalo, a acceptat sa fie alaturi de noi", a completat acesta. Bodiceanu este cel care se ocupa in fiecare an de organizarea Cinematecii TIFF si are in spate 10 ani de cinematografie. Proiectiile din cadrul "Zilelor Filmului Portughez" incep la 18.30, la Casa Municipala de Cultura, din Piata Unirii, iar astazi si miine clujenii pot viziona alte doua filme de succes. Daca in aceasta seara ruleaza "Alice", ultima zi a festivalului va fi rezervata pentru "Atrás das Nuvens", o drama regizata de Jorge Queiroga. Intrarea este gratuita.
Website-ul zapp.ro, realizat de clujenii de la Vitrina Advertising, a cistigat marele premiu la categoria "Best Design" la gala RoWebDesign, concurind cu proiectele vexio.ro (Unique Illusions), heineken.ro/greattogether, logankissfm.ro (Driff Studios Media Agency) si bellevueresidence.ro (X3 Studios Company). La sectiunea "Best of RoWebDesign Awards" website-ul Zapp s-a clasat al doilea, premiul fiind acordat de catre Miguel Ripoll, presedintele juriului. Concursul este dedicat asa-numitilor designeri "anti copy-paste", "care au reusit sa îmbine într-un mod unic si exceptional designul si continutul", dupa cum explica cei de la Vitrina. "Aceste website-uri devin ulterior adevarate hit-uri, generind un nivel de trafic ridicat si creind loialitate in rindul vizitatorilor", precizeaza acestia. A fost luat in vedere design-ul (40%), originalitatea (30%), functionalitatea (20%) si continutul (10%).
Etapa a XV-aCerbul Babutiu - Somesul Bontida 3-4 Viitorul Rascruci - Avintul Recea Cristur 1-10 Progresul Vlaha - Inter Pol Cluj 5-0 Iris Cluj - Ariesul Mihai Viteazu 1-6 AS Borsa - AS Feleacu 2-1 Unirea Floresti - Dacia Felix Cluj 1-2 Crisul Izvorul Crisului - Unirea Jucu 1-2 Progresul Sinnicoara - Partizan Baciu 2-4 Somesul Gilau - Viitorul Sinpaul 5-1 Inter Dezmir a stat. Etapa a XVI-aViitorul Sinpaul - Inter Dezmir 0-1 Partizan Baciu - Somesul Gilau 2-0 Unirea Jucu - Progresul Sinnicoara 3-3 Dacia Felix Cluj - Crisul Izvorul Crisului 2-1 AS Feleacu - Unirea Floresti 1-0 Ariesul Mihai Viteazu - AS Borsa 3-1 Inter Pol Cluj - Iris Cluj 0-4 Avintul Recea Cristur - Progresul Vlaha 3-1 Cerbul Babutiu - Viitorul Rascruci 3-4 Somesul Bontida a stat.Clasament1. Avintul Recea Cristur 15 13 1 1 78-19 40 2. Ariesul Mihai Viteazu 15 13 1 1 74-15 40 3. Unirea Jucu 15 11 2 2 35-11 35 4. Partizan Baciu 16 11 0 5 63-32 33 5. Dacia Felix Cluj 15 11 0 4 50-23 33 6. Crisul Izvorul Crisului 15 9 1 5 54-38 28 7. Somesul Bontida 15 8 3 4 41-39 27 8. Viitorul Rascruci 16 8 1 7 43-55 25 9. Progresul Sinnicoara 15 7 3 5 44-33 24 10. Progresul Vlaha 15 6 2 7 34-36 20 11. Somesul Gilau 15 5 4 6 44-31 19 12. AS Borsa 15 6 1 8 32-39 19 13. Unirea Floresti 15 5 3 7 28-26 18 14. AS Feleacu 15 5 0 10 25-56 15 15. Inter Dezmir 15 4 2 9 26-44 14 16. Cerbul Babutiu 15 4 0 11 25-41 12 17. Iris Cluj 15 2 1 12 18-47 7 18. Inter Pol Cluj 15 2 0 13 16-92 6 19. Viitorul Sinpaul 16 1 1 14 19-71 4 Etapa viitoare (23 noiembrie): Vlaha - Babutiu, Iris - Recea Cristur, Borsa - Inter Pol, Floresti - Mihai Viteazu, Izv. Crisului - Feleacu, Sinnicoara - Dacia Felix, Gilau - Jucu, Dezmir - Baciu, Bontida - Sinpaul. Viitorul Rascruci sta.
Divizia A, etapa 9 Roma - Kopár Manó 1-8 Gulden - Pro Flora 3-3 Gold Estate - HSV 3-8 Artana - Nottingham 3-5 Bolha - Neon 2-5 Meridian - Rancos 4-5Clasament1. Pro Flora 8 7 1 0 48-23 22 2. HSV 8 7 0 1 54-20 21 3. Kopár Manó 9 5 2 2 44-29 17 4. Gulden 9 5 2 2 35-27 17 5. Nottingham 9 4 2 3 44-36 14 6. Gold Estate 9 4 1 4 38-36 13 7. Neon 9 4 1 4 36-37 13 8. Meridian 9 4 0 5 34-39 12 9. Rancos 9 3 0 6 41-51 9 10. Artana 9 2 1 6 34-47 7 11. Bolha 9 2 0 7 35-48 6 12. Roma 9 1 0 8 25-76 3 Divizia B, etapa 9Cluj Juniors - Campeones 0-3 Sparta - All Stars 3-7 Panzelere - Pro Napoca 2-6 Manchester - Pro Italia 3-3 Phoenix - Kocogók 4-1 Ajax - Wega 1-3Clasament1. Campeones 9 7 1 1 37-21 22 2. Wega 8 6 2 0 40-11 20 3. All Stars 9 5 2 2 41-26 17 4. Pro Italia 9 5 1 3 38-32 16 5. Ajax 9 5 0 4 29-25 15 6. Manchester 9 3 4 2 35-25 13 7. Pro Napoca 9 4 0 5 27-26 12 8. Kocogók 9 3 1 5 29-36 10 9. Panzelere 9 3 0 6 26-32 9 10. Sparta 9 2 2 5 25-42 8 11. Phoenix 8 2 1 5 20-30 7 12. Cluj Juniors 9 1 0 8 23-63 3
Etapa a XII-aLeii Tritenii de Jos - Vulturii Vultureni 1-1 Minerul Ocna Dej - Stiinta 2004 Cluj 2-1 CFR Dej - FC Ariesul II Turda 0-4 CFM “U” II Cluj - FC SESO II Iara 5-0 Meciul Unirea Tritenii de Jos - Vladeasa Huedin nu s-a disputat. Scoala de fotbal Ivansuc a stat. Clasament 1. FC Ariesul II Turda 11 10 1 0 39-7 31 2. CFM "U" II Cluj 11 8 1 2 36-14 25 3. Vulturii Vultureni 11 7 2 2 34-11 23 4. Vladeasa Huedin 10 7 1 2 44-9 22 5. FC SESO II Iara 11 6 1 4 33-24 19 6. Stiinta 2004 Cluj 11 4 1 6 33-27 13 7. Leii Tritenii de Jos 11 3 3 5 26-32 12 8. CFR Dej 11 3 1 7 20-34 10 9. Minerul Ocna Dej 11 3 1 7 20-35 10 10. Sc. de fotbal Ivansuc 10 1 1 8 15-53 4 11. Unirea Tritenii de Jos 10 0 1 9 9-63 1Etapa viitoare (20 noiembrie): FC SESO II Iara - Un. Triteni (in tur: 6-2), Vladeasa - CFR Dej (3-2), FC Ariesul II - Min. Ocna Dej (4-0), Stiinta 2004 - Leii (6-3), SF Ivansic - Vulturii (1-8). CFM “U” II sta.
In viziunea sa, acestia din urma ar trebui sa primeasca medalii in loc de puncte, titlul suprem urmind a-i reveni celui care totalizeaza mai multe victorii. Ecclestone (foto) vrea sa se renunte la actualul sistem tocmai pentru a face intrecerile mai atractive si pentru ca pilotii sa isi doreasca numai primul loc, nu sa asculte de strategia echipelor. "Toata lumea este incintata de idee, toti o sustin. Sint suta la suta sigur ca este o modalitate buna", a spus englezul in virsta de 78 de ani. Ideea nu a fost inca prezentata Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), iar forul va avea o sedinta in 12 decembrie, la Monaco, unde vor participa si reprezentantii celor zece echipe din Formula 1. Daca sistemul propus de Ecclestone ar fi fost in vigoare pe parcursul sezonului recent incheiat, brazilianul Felipe Massa ar fi cistigat titlul deoarece s-a impus in sase curse, iar englezul Lewis Hamilton, cel care s-a incoronat pina la urma campion mondial, a avut cinci victorii. Oficialul vrea ca primii trei piloti clasati in fiecare Mare Premiu sa primeasca medalii de aur, bronz si argint in locul a 10, 8 sau 6 puncte. Cei care se vor situa dupa locul 4 nu vor primi puncte, dar clasarea lor va conta in ierarhia pilotilor si punctajele se vor mentine in campionatul constructorilor.
Echipa nationala de handbal feminin a Romaniei a sustinut ieri primul antrenament la Cluj inaintea "Trofeului Carpati" - ultimul test important pina la Campionatul European din Macedonia, care se va desfasura in perioada 2-14 decembrie. Marile absente au fost Ionela Gilca si Steluta Luca. Daca prima refuza sa mai raspunda convocarilor, Luca acuza o accidentare, spre ingrijorarea selectionerului Radu Voina: "Au absentat doua jucatoare, Ionela Gilca si Steluta Luca. Pe Ionela nu am mai sunat-o pentru ca am incercat sa o conving sa revina de prea multe ori. Cu Steluta discutasem si îmi spusese ca vine sa joace la nationala, dar zilele trecute mi-a spus ca o doare prea tare si nu poate. Ea nu va fi prezenta nici la Campionatul European din Macedonia", a afirmat Radu Voina pentru NewsIn.La capitolul plusuri, selectionerul a vorbit despre revenirea Cristinei Neagu, dupa o accidentare mai veche: "A revenit si e foarte bine. Chiar am felicitat-o dupa antrenament pentru ca se vede ca munceste mult", a adaugat antrenorul. Iata lotul complet convocat pentru "Trofeul Carpati": Luminita Hutupan, Tereza Tamas Pislaru, Paula Ungureanu - portari, Camelia Balint, Valentina Elisei Ardean, Ramona Maier, Catalina Cioarec, Adina Meirosu, Cristina Neagu, Oana Soit, Narcisa Lecusanu, Melinda Geiger, Carmen Amariei, Daniela Crap, Clara Vadineanu, Oana Manea si Florina Birsan. Vineri Romania va intilni Croatia de la ora 19, in cel de-al doilea meci al zilei, dupa confruntarea Germania-Ucraina, de la ora 17. Toate partidele nationalei Romaniei vor putea fi urmarite in transmisiune directa pe Sport.ro. D. S.
Didi, la clinica lui RonaldoFoto Diana SandorTony va reveni abia la anul alaturi de colegii sai de la CFRBatai mari de cap pentru CFR inaintea vacantei de iarna. Doi dintre cei mai importanti oameni ai campioanei, Didi si Tony, vor rata finalului turului din cauze medicale, ambii urmind sa fie operati in zilele ce urmeaza. Situatia primului, insa, e una mult mai complicata. Atacantul a acuzat dureri musculare puternice in minutul 20 al partidei cu Unirea Urziceni, din etapa a 13-a a Ligii 1, si a fost imediat inlocuit. Initial, fotbalistul a fost diagnosticat cu intindere de ligament colateral intern la genunchi, insa dupa un consult medical amanuntit, s-a dovedit ca este o recidiva la ruptura de ligamente incrucisate de la genunchiul sting, suferita in urma cu un an. Ca si atunci, Didi va sta pe tusa sase luni, urmind sa rateze, cel mai probabil, intreg campionatul. "Didi a plecat deja in Brazilia si se va opera in perioada urmatoare la o clinica foarte buna din Rio de Janeiro care ii apartine lui Ronaldo. Acolo vin medici profesionisti din Europa si am inteles ca e foarte buna. Daca nu va fi operat joi sau vineri, atunci saptamina viitoare sigur. Totusi, din pacate, Didi va lipsi cam sase luni de pe teren", a confirmat si presedintele "feroviarilor", Iuliu Muresan. In ceea ce-l priveste pe Tony, acesta va ajunge si el pe mina doctorilor. Accidentat in meciul cu Bordeaux, portughezul a facut niste teste care i-au relevat o afectiune la nivelul rotulei genunchiului drept. Urmarea? Operatie si minim o luna de repaus. Fara Muri si Galliasi la Tirgu-JiuIn afara celor doi, campioana a mai pierdut doi jucatori, cel putin pentru meciul din etapa urmatoare, cu Pandurii Tirgu-Jiu. Este vorba de fundasul Galliasi si mijlocasul Gabi Muresan, ambii suspendati pentru cumul de cartonase galbene. Totusi, ultimul se confrunta si el cu probleme medicale. Suspect de ruptura musculara, inchizatorul a primit vesti bune aseara, cind a efectuat un RMN: "Este doar o contractura, ceea ce necesita citeva zile de repaus. Sper sa ma refac pina la meciul cu Roma", ne-a declarat Muresan. Foto: Diana SANDORLegenda: Tony va reveni abia la anul alaturi de colegii sai de la CFR
Comuna noastra este situata în sud-vestul judetului, la limita cu Alba. Accesul în comuna se poate face pe doua cai, ambele pornind din DN1 Sibiu - Sebes - Alba, pe DJ Saliste - Gales -Tilisca- Rod - Poiana - Jina sau pe varianta Miercurea - Dobârca - Poiana - Jina. Spre vest exista un drum mai greu accesibil ce coboara în Valea Sebesului, facând legatura cu Dobra, Sugag, iar de acolo se coboara la Sebes sau se urca în munti spre Tau, Oasa, Obârsia-Lotrului, Brezoi-Vâlcea, Novaci-Gorj, Petrosani-Hunedoara. Teritoriul mai este strabatut de numeroase drumuri forestiere pe vaile Dobrei, Sugagului, Sebesului, Bistrei, drumuri pe care se poate ajunge cu masina pâna sus în inima muntilor, la colibele si stânile care sunt frecvente atât în muntii Cindrelului cât si în ai Sebesului. Vatra satului este asezata la 1000 metri altitudine, pe sapte coline, ca si Roma. Numarul total de locuitori cu domiciliul stabil în comuna Jina este de 4233, dintre care 2094 femei. Densitatea medie este de 13 loc / kmp, suprafata totala a comunei fiind de 315,66 kmp sau 31566 ha. Numarul gospodariilor este de aproximativ 2000, atât în vatra satului, cât si rasfirate, „colibi“ pe toata suprafata comunei. Cea mai mare parte a populatiei are ca principala sursa de venit agricultura, cresterea animalelor în special, cresterea pomilor fructiferi si doar 15% din totalul locuitorilor comunei Jina sunt angrenati în alte tipuri de activitati - turism, industrie, prestari servicii.
Cu cei peste un milion de euro veniti de la Uniunea Europeana, Cisadia isi propune sa devina unul dintre cele mai curate orase ale judetului. In consecinta, proiectul „Colectarea selectiva a deseurilor menajere in scopul reducerii deseurilor nedegradabile de pe raza orasului Cisnadie“ este aproape de finalizare. Europubelele au fost deja aduse, hala de la iesirea din oras este aproape gata, mai urmeaza sa soseasca masinile care vor transporta deseurile si sa fie amenajate insulele speciale, in punctele cheie ale orasului. „Hala este gata, iar in cateva zile urmeaza sa avem receptia, dupa care o vom preda operatorului. Au fost deja aduse europubelele. Avem 120 de containere de 1.100 de litri, pentru deseuri reciclabile, 80 de containere pentru biodegradabile, tot de 1.000 de litri, 3.500 de pubele pentru deseuri, de 120 de litri si 20 de containere metalice de sapte metri“, explica Adrian Cristea, secretarul Primariei Cisnadie.Pe ultima suta de metriTot in zilele urmatoare urmeaza sa fie aduse si cele doua autogunoiere si un autovehicul pentru transportul deseurilor, care vor fi duse la reciclare. In plus, vor fi amenajate in jur de 30 de insule cimentate si ingradite, care vor fi pozitionate simetric in toate zonele importante ale orasului. Pe ele vor sta containerele in care localnicii orasului isi vor putea depozita lucrurile nefolositoare. Dupa cum au declarat autoritatile locale, sistemul de gestionare a deseurilor care va fi implementat in Cisnadie este unul dintre cele mai eficiente. Mai exact, gunoaiele vor fi sortate pe categorii, pentru a urgenta procesul de selectie inainte de reciclarea propriu-zisa. „Hartiile vor fi puse la hartii, sticlele, la sticle si asa mai departe. Este, evident, cel mai simplu procedeu, care va usura si munca echipelor care se ocupa de intreg sistemul“, spune Johann Krech, primarul orasului.Cursuri de pregatireUn alt lucru pe care Primaria Cisnadie trebuie sa-l puncteze este programul de instruire a personalului specializat in domeniu, care se va implica activ in program. Mai precis, 35 de persoane, dintre care doi sefi de tura, sase soferi, un mecanic si un electrician, 18 muncitori necalificati, un secretar, trei casieri si trei paznici. Acestia vor duce la bun sfarsit programul finantat de Comunitatea Europeana. Johann Krech l primar Cisnadie„Acest proiect va ajuta autoritatile publice locale din Cisnadie si Sibiu sa implementeze prioritatile Planului National de Dezvoltare si directivele UE pentrru sporirea potentialului de investitii, reabilitarea mediului si cresterea calitatii vietii in cadrul comunitatii, precum si protejarea sanatatii populatiei“
Crescatorii de animale din judetul Sibiu practica, în cea mai mare parte, mulsul manual, uneori în conditii improprii. Conform datelor oferite de Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu (DSVSA), nici macar în fermele în care operatiunea se face cu ajutorul aparatelor de muls, produsul obtinut nu este tocmai igienic. „Exista abateri de la normele în vigoare, privind igiena animalelor si a mulsului, spalarea si dezinfectia necorespunzatoare a aparatelor si a ustensilelor folosite la muls, efectuarea lucrarilor de modernizare a fermelor în ritm lent din lipsa fondurilor necesare, personal cu slaba calificare pentru aceasta activitate sau comercializarea laptelui în locuri neautorizate“, a precizat dr. Ioan Pentea, purtatorul de cuvânt al DSVSA Sibiu. În plus, putini sunt producatorii de lapte care respecta graficul de afluire a probelor de lapte crud la laboratorul DSVSA Sibiu, pentru determinarea parametrilor de calitate. Concret, exista 152 de probe afluite în luna octombrie, fata de 253 probe afluite în luna precedenta, cei mai „neseriosi“ fiind producatorii individuali. Tot acestia nu au solicitat institutie sanitar veterinare din Sibiu emiterea documentului de Înregistrare Sanitar-Veterinara pentru vânzarea directa a laptelui crud catre consumatorul final.
Ministrul apararii a declarat ieri ca deocamdata se asteapta ca acordul intre Guvernul irakian si SUA, semnat oficial luni, sa fie ratificat si in Parlamentul de la Bagdad pentru a putea lua o decizie privind viitorul trupelor romanesti in Irak. Ratificarea definitiva a documentului in Parlamentul irakian ar putea interveni in jurul datei de 24 noiembrie. Romania a primit o invitatie preliminara din partea Guvernului irakian privind prezenta trupelor romanesti in Irak, insa asteapta o solicitare ferma in care sa se mentioneze sarcinile ce ar urma sa le revina militarilor romani, a spus ieri la postul de radio RFI ministrul apararii, Teodor Melescanu. Presupuneri si retinereIn urma cu o saptamana, ministrul Apararii spunea ca Romania si-ar putea retrage trupele din Irak la 1 ianuarie, daca pana la inceputul lunii decembrie nu se ia o decizie politica din partea guvernului irakian care sa includa si statul roman. „In principiu, pe 30 decembrie expira mandatul Coalitiei Multinationale din Irak. In opinia mea, daca pana la inceputul lunii decembrie nu vom avea o decizie politica, e greu de presupus ca vom mai putea face in mod eficient activitatea pe care ne-am propus-o. Daca nu vom avea o decizie politica pana la 1 decembrie, la 1 ianuarie este posibil sa ne retragem din Irak“, a spus Melescanu. De altfel, ministrul explica, la inceputul lunii noiembrie, la Arad, ca „pana la 31 decembrie urmeaza ca lucrurile sa se clarifice. Guvernul irakian sa faca o cerere pe care sa ne-o adreseze si noua, si altora in legatura cu dorinta de a continua sau nu cu prezenta militarilor in Irak si mai ales cu misiunile pe care fortele Romaniei si ale altor state le vor avea. Nu stiu care va fi solutia pana la urma, pentru ca cel mai greu este sa prevezi viitorul“.Un alt statutPotrivit ministrului apararii, este de asteptat ca statutul fortelor romanesti sa se schimbe odata cu semnarea noului acord intre SUA si Irak. „Deci, prima chestiune care se poate astepta este o schimbare a statutului fortelor noastre armate care participa acum la coalitia multinationala si probabil si o schimbare a misiunilor care le revin in noul context, context dominat de faptul ca autoritatile irakiene preiau in cea mai mare masura toate responsabilitatile legate de asigurarea securitatii, iar fortele coalitiei multinationale care vor fi invitate alaturi de SUA sa mai ramana in Irak vor fi in misiuni de tip necombatant, de sprijin si consiliere pentru fortele de securitate irakiene“, a explicat Melescanu. Parlamentul irakian urmeaza sa se pronunte definitiv asupra acordului de securitate cu Statele Unite in 24 noiembrie, a declarat duminica vicepresedintele legislativului de la Bagdad, Khaled al-Attiyah, citat de AFP. Teodor Melescanu l ministrul Apararii„Da, exista o invitatie de principiu pe care am primit-o, o invitatie preliminara. Asteptam o invitatie cu mai multe elemente, legate de sarcinile care ar urma sa revina militarilor romani si ne pregatim in acest sens“
Registrul Auto Român face controale exigente, chiar mai dese în 2008, si a propus ca masinile mai vechi de 7 ani sa fie testate anual, însa ministerele Finantelor, Transporturilor si Mediului nu au raspuns acestei initiative, arata Registrul, ca reactie la declaratiile premierului Tariceanu. Premierul a afirmat, ca va solicita ministrului Transporturilor sa verifice, prin „supracontroale“, daca la RAR sunt respectate conditiile de verificare tehnica a masinilor second-hand, aratând ca exista numeroase informatii conform carora masini care nu corespund din punct de vedere tehnic primesc viza RAR. Din datele RAR reiese ca peste 60% dintre vehiculele verificate în trafic în luna octombrie au fost neconforme cu securitatea rutiera, având defectiuni la sistemele de directie si frânare.
„Dupa felul în care decurg lucrurile, consider ca monitorizarea Comisiei Europene va continua si anul viitor si cred ca va înceta abia atunci când Comisia va constata ca sistemul judiciar este lasat sa functioneze independent, fara niciun fel de ingerinte si ca a devenit functional“, a precizat Daniel Morar. În opinia sefului DNA, „din perspectiva procurorilor, lucrurile nu s-au schimbat deloc“, deoarece „abordarea luptei împotriva coruptiei este aceeasi ca în anii precedenti“. El a subliniat ca, în continuare, prioritara este instrumentarea dosarelor de mare coruptie si a precizat ca, în prezent, pe rolul instantelor exista aproximativ 40 de cauze importante de coruptie trimise spre judecare de catre DNA. Lupta anticoruptieCât priveste asumarea politica a luptei anticoruptie, Morar a mentionat ca este necesara o abordare responsabila si consistenta în acest domeniu din partea tuturor autoritatilor. „Nu stiu daca este important sau nu ca lupta împotriva coruptiei sa figureze în programul partidelor, dar cu siguranta ca aceasta este o tema care se cere a fi abordata în mod responsabil de catre toate institutiile statului si anume: Parlament, Guvern, parchete, instante si alte autoritati ale statului. Consider ca lupta împotriva coruptiei nu este si nu trebuie sa fie un subiect spectaculos, ci o preocupare continua, iar responsabilitatea principala sa apartina sistemului judiciar“, a afirmat el. Instrumentul fundamentalSeful DNA a sustinut ca, pentru realizarea luptei anticoruptie, un instrument fundamental este cel legislativ, aducând în acest context discutia despre pericolul adoptarii de catre Parlament a modificarilor la Codul de procedura penala, aduse prin OUG 60/2006. Presedintele Traian Basescu a cerut, în urma raportului pe justitie din iunie, realizat de Comisia Europeana, accelerarea reformelor în domeniul luptei anticoruptie, vizând direct si explicit Parlamentul, ca for legiuitor. El a precizat ca a discutat cu toate institutiile responsabile, care s-au angajat formal într-un efort comun pentru ca anul viitor România sa iasa de sub monitorizarea CE.
Curtea Constitutionala a decis, ieri, ca Ordonantele de modificare a Legii electorale sunt constitutionale, respingând astfel exceptiile ridicate în procesul în care PRM a solicitat anularea Hotarârii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale. Curtea Constitutionala a luat în discutie exceptiile ridicate în dosarul în care Partidul România Mare a cerut anularea Hotarârii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale. Curtea de Apel Bucuresti aprecia, în motivarea deciziei din 28 octombrie prin care a sesizat Curtea Constitutionala în legatura cu unele texte de lege din ordonantele de urgenta privind organizarea alegerilor, la cererea PRM, ca textele criticate sunt constitutionale.
Politistii si specialistii silvici vor face controale, înaintea sarbatorilor de iarna, pe drumurile nationale, comunale si forestiere, precum si în piete, târguri si oboare pentru a preveni taierile si vânzarile ilegale ale brazilor de Craciun. Politia Româna a anuntat, ieri, ca structurile care se ocupa de ordinea si siguranta publica vor intensifica actiunile de control si patrulare în fondul forestier si în zonele acoperite cu vegetatie forestiera din afara acestuia, pentru a preveni taierilor ilegale de brazi de Craciun. Actiunile vor fi desfasurate în cooperare cu Jandarmeria Româna si personalul de specialitate din Directia Generala de Control Silvic si Cinegetic, Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic si de Vânatoare, Regia Nationala a Padurilor Romsilva, Directiilor Silvice, Garda Financiara si Garda Nationala de Mediu.
M.P., 17 ani, elevAs cheltui aproximativ 200 de lei, si as lua orice pentru ca prietena mea sa fie fericita.Cosmin, 17 ani, elevEu i-as lua prietenei mele un ursulet si un buchet de flori.Mitea Marius, 42 ani, jurnalistSunt dispus sa cheltuiesc în jur de 500 de lei, pentru a le face o surpriza familiei si prietenilor mei.Baba Ioana, 20 ani, studentaNu stiu cât o sa cheltui pentru cadourile de Craciun, dar o sa le iau familiei si prietenului meu ceva specific Sarbatorilor de iarna.
...continuare din numarul anteriorCe ar trebui sa se faca în perspectiva?În lupta cu inertia, este necesar a se concepe si pune în practica un program global si coerent de modernizare prin emancipare, asimilare si integrare în societatea civilizata, un program ce are drept repere obiectivele formulate în Planul National Antisaracie si Promovarea Incluziunii Sociale si în Strategia nationala pentru îmbunatatirea situatiei romilor.Un asemenea program trebuie derulat în mai multe directii. Le enuntam:Sedentarizarea populatiei nomade.Aplicarea consecventa a politicilor de reducere a saraciei.Îmbunatatirea spatiului locativ.Rezolvarea evidentelor populatiei - certificate de nastere, de casatorie, buletine de identitate.Asigurarea accesului la servicii gratuite de sanatate.Sprijinirea mentinerii si exprimarii identitatii etnice prin limba, cultura, mestesuguri.Sprijinirea asumarii identitatii etnice si cresterea stimei de sine.Valorificarea culturii populare traditionale.Emanciparea social-economica, sanitara, culturala în interiorul asezamintelor traditionale (satrelor).Cresterea gradului de participare scolara, prevenirea abandonului si absenteismului scolar.Sustinerea învatamântului în limba materna.Efectuarea propagandelor eficace privind participarea la târgurile locurilor de munca si ocuparea locurilor de munca.Schimbarea mentalitatilor negativiste privind scolarizarea si profesionalizarea.Cresterea numarului de mediatori scolari si sanitari în rândul etniei.Combaterea oricaror forme de discriminare a romilor si promovarea atitudinilor sustinatoare.Efectuarea campaniilor de reducere a analfabetismului, abandonului si absenteismului scolar.Reabilitarea imaginii de sine si a imaginii publice, deculpabilizarea etniei de infractiunile comise de indivizi si grupuri.Combaterea formelor parazitare de viata si prevenirea celor infractionale (cersit, înselatorie, furt, trafic de persoane, crime).Sprijinirea desprinderii de obiceiurile si traditiile defavorizatoare modernizarii.Continuarea politicilor de securitate sociala si de asistenta sociala. Antrenarea si responsabilizarea asociatiilor si fundatiilor culturale, formatiunilor politice apartinatoare etniei rome pentru a se implica în politicile sociale ale statului privind modernizarea si integrarea sociala a populatiei de etnie roma.
Ingrediente: 1,500 kg carne de oaie fara os, 800 g ceapa, 200 ml ulei, 100 g pasta de tomate, 25 g usturoi, 700 g ardei gras, 800 g rosii, 200 g orez, 1 legatura de verdeata, 100 ml de vin, sare, piper, boia, cimbru- dupa gust.Mod de preparare: Se spala carnea, se portioneaza câte 2-3 bucati la portie si se inabusa în ulei cu adaos de apa, apoi se pune într-un vas separat. Ceapa si ardeii se curata, se spala, iar ceapa se taie marunt, si ardeii se taie felii subtiri în lungime, apoi se înabusa în grasimea ramasa de la carne. Se adauga pasta de tomate dizolvata în putina apa împreuna cu carnea. Continutul se condimenteaza cu sarea, piperul, usturoiul si cimbrul, continuându-se fierberea. Oreyul se opareste, se scurge si se adauga odata cu rosiile taiate felii, când carnea este aproape fiarta. Compozitia se amesteca si se introduce vasul la cuptor pentru cca 30 de minute. La sfârsit se adauga vinul, stropit pe toata suprafata, si se verifica gustul. Se serveste cu mamaliguta.
Reporter: Care este cel mai frumos cadou pe care l-ati primit de Craciun? Dar cel mai frumos cadoul pe care l-ati facut?Arnold Klingeis: Cel mai frumos Craciun l-am petrecut la hotelul de gheata din Suedia. Acea excursie a fost cadoul de la familia mea. Cel mai frumos cadou oferit a fost în urma cu cinci sau sase ani când am surprins-o pe sotia mea cu o cina speciala.R.: Ce va doriti pentru Noul An?A. K.: Pentru anul urmator îmi doresc succes si cât mai multe realizari pe plan profesional, dar si liniste sufleteasca.R.: Care este ultima carte citita?A. K.: Am citit „Globality“ de Harold L. Sirkin. Aceasta carte vorbeste despre faptul ca nimic din ceea ce este sigur astazi nu este sigur mâine si în acelasi timp mi-a confirmat niste teorii în care credeam de mult.
Salut! Numele meu este Andreea, am 3 ani si jumatate si sunt la gradinita. Imi place foarte mult sa ma joc cu ceilalti copii desi uneori sunt cam rusinoasa. Cand nu ma joc imi place sa ma uit la desene animate, dar nu orice fel de desene ci numai cele cu Tom si Jerry, Scooby Doo si Powerpuff Girls.
Magdalena Dima, studenta în anul III la Facultatea de Drept „ Simion Barnutiu“ ne întreaba daca mai poate obtine subventia pentru încalzire în situatia în care nu a depus actele pâna la sfârsitul lunii octombrie si de ce acte are nevoie.Primaria Sibiu îi raspunde:Subventia pentru încalzire se acorda pâna în luna martie, actele se pot depune în continuare pâna în data de 15 a fiecarei luni. În aceasta situatie solicitantii vor primi subventia doar în luna urmatoare. Pentru a beneficia de ajutorul de încalzire sibienii trebuie sa depuna cererea la Serviciul Public de Asistenta Sociala, din bulevardul Victoriei sau la punctul de lucru din strada Ocnei, nr. 20, între orele 10 si 18. Acte necesare pentru obtinerea subventiei: copie dupa buletin sau cartea de identitate, adeverinta bursa, o copie a unei facturi de gaze naturale si viza de flotant.
Casa Artelor - Expozitia temporara „Ceramica si broderie - elemente de ornamentica transilvaneana - de la ora 9.00Biblioteca Astra - Expozitia artistului Aurel Dumitru - de la ora 10.00Centrul de Cultura F. Teutsch - Impresii de calatorie în Transilvania - de la ora 10.00Galeriile de Arta Contemporana - Expozitia ''Animated Films from Germany 2004'' - de la ora 10.00Palatul Brukenthal - Expozitia: "Sibiul vechi. Desene si Gravuri" - de la ora 10.00Studioul Cultural Habitus - Expozitia itineranta „Bibliotecha Corviniana“ - de la ora 10.00Turnul Sfatului - Expozitia „Mit si realitate actuala“ - de la ora 10.00Casa de Cultura a Sindicatelor - Spectacolul Kaspar dupa un text de Peter Handke - de la ora 19.00Facultatea de Litere, Aula „Avram Iancu“ et 1 - Seara filmelor de scurt metraj - de la ora 19.00
Aceasta actiune este realizata în colaborare cu Biroul de Promovare a Sanatatii si Educatiei pentru Sanatate, din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu si îsi propune sa sensibilizeze populatia referitor la beneficiul renuntarii la fumat. „Faptul ca rata adolescentilor care fumeaza creste în mod constant, este tulburator si acest lucru a fost un prim factor care ne-a determinat sa organizam acest proiect. De asemenea, efectele nefaste si variate ale fumatului, de la infertilitate, declinul inteligentei si pâna la decesele prin cancer pulmonar, au constituit urmatorii factori decisivi pentru realizarea acestei actiuni. Astfel, proiectul va consta în masurarea monoxidului de carbon din plamâni, cât si vârsta plamânilor, în acelasi timp, explicându-le oamenilor riscurile la care se expun daca vor fuma în continuare si sugerându-le sa renunte la fumat. Speram ca aceasta initiativa sa fie o reusita si sa aiba un impact puternic asupra oamenilor. Fii independent, nu dependent!“, a declarat Alina Soboteac, coordonatorul local an programului Anti-Fumat. Fumatul ucidePe tot parcursul saptamânii, voluntarii din cadrul Asociatiei Studentilor Medicinisti "Hipocrate" vor distribui pliante în zone cele mai circulate ale orasului, pentru a informa populatia despre riscurile asociate fumatului si despre incidenta crescuta a bolii. Daca, în urma actiunii, vor fi depistate cazuri cu valori foarte crescute ale monoxidului de carbon, persoanele respective vor fi îndrumate catre medicul de familie pentru a li se oferi informatii suplimentare. Astfel, se doreste promovarea unui stil de viata sanatos, în conditiile în care majoritatea persoanelor sunt victimele stresului si sedentarismului. Conform celor mai recente statistici, în România fumatul omoara 33.000 de persoane pe an. Peste 70 la suta dintre acestia mor între 35 si 69 de ani. Unu din patru decese suferite de persoanele din România în perioada activa a vietii sunt cauzate de bolile asociate fumatului. Fumatorii din România reprezinta peste 30 la suta din populatia activa, lucru care ne situeaza în primele zece tari din Europa, dupa numarul de fumatori.
Un barbat a ajuns în spital, dupa ce masina în care se afla, si care era condusa de un sofer baut, s-a izbit într-un podet. Accidentul s-a petrecut luni seara, în jurul orei 21.30, în localitatea Alma. Un barbat de 33 de ani a urcat la volanul unui VW, desi nu avea permis de conducere, si bause înainte. Nu a ajuns prea departe, deoarece a pierdut controlul directiei de mers, a patruns pe sensul opus de mers si a parasit partea carosabila, intrând în coliziune cu un podet, dupa care s-a rasturnat pe sosea. Pasagerul din dreapta soferului a fost ranit si a ajuns în spital. Soferul avea o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un barbat de 39 de ani din Rusciori a ajuns în spital dupa ce, la betie, s-a luat la bataie cu un amic. Evenimentul s-a produs luni noapte, în jurul orei 23, în localitatea Mag. Cei doi amici mai vechi era amândoi bauti când s-au întâlnit si s-au luat la cearta, apoi la paruiala. În cele din urma, unul dintre ei, a pierdut disputa si s-a ales si cu câteva rani. El a fost transportat la spital, însa starea sa nu e grava. Cercetarile sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a starii de fapt, urmând ca în functie de numarul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei sa se faca încadrarea juridica a faptei.
Agentii economici din judetul Sibiu anunta noi disponibilizari, atat pentru luna decembrie cat si de la inceputul anului viitor. Astfel, numai pentru luna viitoare patru firme au anuntat deja concedieri colective. „Este vorba despre o firma care se ocupa cu transportul international de autovehicule. Aceasta va disponibiliza cu data de 31 decembrie 2008 un numar de 16 persoane, conducatori auto. A doua firma care anunta concedieri colective este din domeniul industriei textile si va disponibiliza, cu data de 12 decembrie, 62 de salariati ai unitatii. Cele doua firme motiveaza concedierile colective pe fondul conditiilor economice nefavorabile. Cea de a treia firma este din domeniul constructiilor si disponibilizeaza, cu data de 15 decembrie, 50 persoane“, se precizeaza intr-un comunicat transmis de Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Sibiu. Cat pentru luna ianuarie a anului 2009, trei agenti economici din judet au anutat concedieri colective. „Este vorba de doua firme din domeniul constructiilor, una disponibilizeaza 50 de persoane cu data de 1 ianuarie 2009, iar cea de a doua 140 de persoane in perioada ianuarie - martie 2009. Cea de a treia firma se ocupa cu fabricarea anvelopelor si a camerelor de aer si va concedia 20 de persoane cu data de 1 ianuarie 2009“, se mai arata in comunicat. Creste rata somajuluiPotrivit unui raport dat publicitatii de AJOFM, pana la sfarsitul lunii octombrie, rata somajului scazuse cu 0,4 procente, comparativ cu cifrele inregistrate pe parcursul anului trecut. „La sfarsitul lunii octombrie, erau inregistrati 5.088 de someri. Din acestia, 2583 sunt femei, cu o rata a somajului de 3,1 la suta, iar 2.505 sunt barbati, cu o rata a somajului de 2,6 la suta. Aceasta evolutie se datoreaza cresterii gradului de ocupare a fortei de munca, de 72,4 la suta fata de 40 la suta, cat era prevazut sa se realizeze in 2008, dar si a pierderii unor persoane din evidentele noastre, ca urmare a incetarii drepturilor banesti si a neparticiparii active a acestora la cautarea unui loc de munca“, se arata in raportul AJOFM, prezentat in sedinta Colegiul Prefectural. Pentru luna noiembrie, reprezentantii institutiei estimeaza insa o crestere a ratei somajului cu 0,1-0,2 puncte financiare, din cauza numarului mare de disponibilizari din aceasta luna.
„Rezultatele cele mai slabe le avem la tinerii de 20 de ani, deoarece acestia cedeaza usor tentatiilor si nu le este frica de boala. Considera ca este un lucru care nu se intampla in viitorul apropiat“ Adriana Radulescu Desi nu sunt fumatoare, vad zilnic in jurul meu pachete de tigari inscriptionate cu mesaje infricosatoare. „Fumatul dauneaza grav sanatatii“, „Fumatul cauzeaza cancer“ sau „Fumatul in timpul sarcinii este periculos pentru copii“, sunt doar o parte din propozitiile inscriptionate pe pachetele de tigari din care prietenii si cunostintele mele extrag, mai mult sau mai putin gratios, „tigara cea de toate zilele“. Am auzit foarte multe motive pentru a aprinde o tigara: fie ca este asortata la cafea, fie ca este necesara in conditii de stres, uneori anturajul este de vina sau problemele de zi cu zi. „De maine incerc sa ma las“, „Cand o sa fiu insarcinata renunt de tot la tigari“, „Am incercat, dar n-am reusit“, „Tigara ma ajuta sa ma concentrez“ sau „Multi medici fumeaza“, sunt cateva dintre afirmatiile pe care le-am auzit de la prieteni si familie.Un pas inainteIn Sibiu, Cabinetul „Stop Fumat“ a inceput sa functioneze de la 1 iulie 2008 si pana in prezent s-au inscris aproximativ 200 de persoane. Doar 40% dintre acestia au reusit insa sa renunte la tigari. Nu doar sibienii si-au pus sperantele pentru o viata mai sanatoasa in acest cabinet, ci si persoane din intreg judetul. Curioasa daca programul „Stop Fumat“, initiat de Ministerul Sanatatii, da vreun rezultat, am mers la cabinetul deschis in cadrul Spitaului de Pneumoftiziologie pentru sibienii care vor sa scape de viciul numit fumat. Intr-un cabinet mic din capatul holului pacientii sunt primiti cu amabilitate de medicul Adriana Radulescu, unul dintre cei doi doctori care coordoneaza acest proiect. Desi este deschis de aproape cinci luni, abia acum a inceput lumea sa afle de existenta cabinetului. „Consider ca acest program este un pas inainte. Parteneriatul incheiat cu Institutul National de Pneumologie „Marius Nasta“ din Bucuresti expira in 31 decembrie, dar am comandat medicamente si pentru primul trimestru al anului viitor“, declara dr. Adriana Radulescu, coordonator Cabinet Stop Fumat.„Familia crede ca nu mai fumez“Existenta unei boli sau teama de boala sunt motivele cel mai des invocate de cei care s-au inscris in programul „Stop Fumat“. Din aceleasi considerente s-a programat pentru consult si o doamna trecuta de 50 de ani. Aceasta astepta emotionata in fata cabinetului sa-i vina randul. A hotarat ca este momentul sa se lase de fumat si are nevoie de ajutorul unui specialist. Intrand in vorba cu aceasta, am aflat ca fumeaza de mai mult de 30 de ani, iar acum doreste sa renunte pentru ca in urma cu opt ani a fost operata si trebuia sa renunte la tigari inca de atunci. Zambind, si-a amintit ca a inceput sa fumeze in anii '70 cand era eleva la liceu si „iesea cu fetele“. In urma cu opt ani a fost operata, iar doctorul i-a interzis acest viciu. Doamna mi-a mai marturisit ca nu a spus familiei ca vine la acest cabinet, deoarece familia crede ca a renuntat la tigari inca din anul 2000. Desi spune ca s-a inarmat cu multa vointa, nu este sigura ca va putea renunta prea usor la acest obicei vechi. Recunoaste ca tigarile sunt ca un drog si este constienta de toate riscurile la care se expune fumand un pachet de tigari pe zi, dar ii este teama ca se va ingrasa daca renunta la tigari. Tocmai de aceea si-a propus sa ceara ajutor de specialitate pentru a scapa definitiv acest viciu inainte de a fi prea tarziu. Tinerii renunta cel mai greu Media de varsta a persoanelor care au trecut pragul cabinetului „Stop Fumat“ este de aproximativ 45 de ani. Cel mai tanar fumator inscris in program are 18 ani, iar cel mai in varsta are 70. „Rezultatele cele mai slabe le avem la tinerii de 20 de ani, deoarece acestia cedeaza usor tentatiilor si nu le este frica de boala. Considera ca este un lucru care nu se intampla in viitorul apropiat“, declara dr. Adriana Radulescu. La polul opus se afla persoanele mai in varsta, care sunt cele mai motivate. Cei care doresc sa scape de dependenta de nicotina pot suna la numarul de telefon al Spitalului de Pneumoftiziologie, 0269/210543 si vor fi programati pentru un consult initial. Acesta consta in completarea unor formulare si chestionare despre boli anterioare, motivul pentru care vor sa renunte la fumat, de cat timp fumeaza sau cate tentative de renuntare au avut. Pentru a scapa mai usor de dependenta de tigari, pacientilor le sunt recomandate medicamente si plasturi cu nicotina. Tratamentul dureaza intre doua si trei luni, iar in unele cazuri, pacientilor le este recomandata si o consultatie la psiholog. In cadrul acestui program se va asigura atat o consultatie gratuita, cat si un tratament medicamentos, acestea fiind finantate din taxa de viciu.
Ingrijorati de numarul mare de accidente care se produc zilnic pe soselele din judet din cauza vitezei, politistii sibieni iau atitudine si inmultesc actiunile preventive pe aceasta linie. Daca ieri au organizat, impreuna cu colegii din Mures, a actiune in sistem „cascada“ pe DN 14, astazi, oamenii legii isi vor indrepta atentia catre DN 1, zona cuprinsa intre municipiul Sibiu si judeul Brasov. In acest scop, politisti sibieni vor organiza astazi, immpreuna cu IPJ Brasov, o alta actiune de tip „cascada“, in vederea depistarii si sanctionarii soferilor care depasesc limitele legale de viteza, riscandu-si astfel vietile, si punandu-i in pericol si pe ceilalti participanti la trafic. Paralel, politistii vor urmari si incalcarea altor reguli rutiere si vor lua masurile care se impun in fiecare caz in parte.
Vine din Avrig si are aproape 20 de metri. Bradul de Craciun a fost montat, ieri seara, in Piata Mare a orasului, langa biserica Romano-Catolica. La asa un brad, si costurile au fost pe masura. Surse din Primarie spun ca acesta ar fi costat in jur de 2.000 de lei. Bradul va putea fi admirat in toata splendoarea lui in 1 decembrie, cand luminile de sarbatori se vor aprinde in tot orasul.
Circulatia pe Valea Oltului a fost blocata, ieri, aproape doua ore dupa ce un autoturism intrat pe contrasens s-a izbit într-un camion care circula regulamentar. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 14, în adara localitatii Boita, din cauza unei depasiri neregulamentare. Soferul de numai 19 ani al autoturismului nu s-a asigurat suficient la efectuarea manevrei si a ignorat linia continua care îi interzicea depasirea, a patruns pe contrasens si s-a izbit într-un camion care transporta substante periculoase. Din fericire, cei doi tineri din autoturism, soferul de 19 ani si prietenul sau de 18 ani, au scapat cu viata, însa au ramas internati. În urma impactului, fenolit a fost deversat pe carosabil, însp ISU Sibiu si Garda de Mediu au stabilit ca substanta respectiva nu reprezinta un pericol pentru mediul înconjurator. Abia dupa aceea, circulatia pe Valea Oltului a putut fi reluata. Coloanele de autoturisme s-au întins pe aproximativ zece kilometri pe ambele sensuri. Tragedie pe DN 1Un alt accident deosebit de grav s-a petrecut luni seara, în jurul orei 21, pe DN 1, în afara localitatii Miercurea Sibiului. Soferul unui autoturism a vrut sa schimbe banda de mers, si a trecut de pe banda 1 pe banda 2. Nu s-a asigurat si a fost lovit în plin de o autoutilitara care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens unde a fost acrosat de un Audi, apoi de o autospecializata pentru transport material lemnos. Masina în care se aflau patru tineri cu vârste sub 27 de ani s-a facut praf. Trei dintre tineri, fratele soferului, sotia acestuia dar si sotia soferului au murit pâna sa ajuga salvatorii la ei. Soferul a ajuns în spital în coma profunda, iar medicii spun ca sansele lui de supravietuire sunt minime. Din cauza accidentului traficul în zona a fost paralizat aproximativ doua ore.
Numarul cazurilor de infectii acute de cai respiratorii (IACRS) si cel al pneumoniilor pare sa stagneze, potrivit datelor furnizate de Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Sibiu. În saptamâna 10.11-16.11.2008, în judetul Sibiu s-au înregistrat aproximativ 1.600 de cazuri IACRS, dintre care doar 46 au necesitat internari si 240 de pneumonii si bronhopneumonii, 15 dintre ele necesitând internari. În continuare, cele mai multe cazuri se înregistreaza la grupa de vârsta 15-44 ani. De asemenea, în cadrul campaniei de vaccinare antigripala s-au administrat în cursul saptamânii trecute aproximativ 8.500 doze de vaccin, astfel încât numarul total al persoanelor vaccinate a ajuns la cifra de 54.000.
Rectorul Universitatii „Lucian Blaga“, Constantin Oprean, a primit ieri titlul de membru de onoare al Institutului National de Cercetare Economica al Academiei Românei. „Este un moment deosebit de emotionant pentru mine, aceasta diploma valorând mai mult decât orice alt premiu. De asemenea, trebuie sa amintim faptul ca universitatea noastra se numara printre cele 23 de universitati din tara care sunt acreditate de Institutul National de Cercatare Economica“, a precizat Constantin Oprean. În cadrul aceleiasi festivitati, alti doi reprezentati ai Universitatii „Lucian Blaga“ au primit titlul de cercetator asociat al Institutului National de Cercetare Economica, pentru activitatea desfaturata. De asemenea, rectorul ULBS a dezvaluit ca Sibiul ar putea deveni gazda unui Institut de Cercetare Economica, înfiintat în cadrul unui parteneriat româno-german.Activitate apreciataPrintre cei prezenti la eveniment, alaturi de decanii universitatii sibiene, s-au numarat Mircea Ciumara, directorul Institutului National de Cercetare Economica, prefectul Ilie Mitea si ÎPS Laurentiu Streza, mitropolitul Ardealului. Ceremonia, care a avut loc în sala Senatului, a debutat cu prezentarea invitatilor si înmânarea diplomei de onoare rectorului Universitatii „Lucian Blaga“, pentru „contributia sa remarcabila desfasurata în cadrul actiunilor de cercetare, cât si pentru promovarea valorilor Institutului National de Cercetare Economica, în cadrul institutiilor din tara si strainatate“, a argumentat Ciumara.
Întâlnirea de promovare a proiectelor turistice care ar fi trebui sa aiba loc, mâine, în Sibiu a fost anulata. Potrivit unui comunicat de presa al Primariei, decizia a fost luata de conducerea Ministerului Turismului. „Reprezentantii Ministerului Turismului ne-au anuntat ca, dat fiind Memorandumul Ministerului Economiei si al Finantelor Publice, cu privire la modul de utilizare a resurselor publice si reanalizarea deciziilor de alocare a acestora în care se prevede printre altele «interzicerea încheierii oricaror angajamente legale începând cu luna noiembrie», responsabilii din Ministerul Turismului au luat decizia anularii evenimentului din 20 noiembrie“, se arata în comunicatul Biroului de Presa al Primariei. La Sibiu ar fi urmat sa soseasca si Lucia Morariu, secretar de stat în ministerul Turismului.
Presedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, sustine ca, potrivit unor sondaje interne ale partidului, candidatii social-democrati s-ar clasa pe primele locuri, în colegiile lor, exceptiile fiind Florin Orlatean, candidat în colegiul unu la Camera Deputatilor si Ioan Stroie, candidat pentru Senat, în municipiul Sibiu. În ceea ce-l priveste, actualul deputat a preferat sa nu comenteze daca ar vrea un post de ministru sau secretar de stat într-un eventual guvern al PSD. „Eu voi fi deputat, daca ma vor vota cetatenii. Ramâne de vazut care va fi structura guvernului, a ministerelor. E prematur sa comentez acest lucru“, a spus Cindrea.
Un barbat din localitatea Sadu este cercetat de catre politisti pentru furt de lemn, dupa ce a taiat ilegal un numar de 28 arbori de esenta rasinoasa. Conform articolului 8 din Codul Silvic, barbatul este acuzat de „taierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din radacini, fara drept, de arbori, puieti sau lastari din fondul forestier national si din vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infractiune silvica“. Prejudiciul, în valoare de 1.686,79 lei, a fost recuperat integral.
Din unsprezece proiecte la care s-a lucrat sau care se afla, inca, in lucru, municipalitatea sibiana a reusit sa acceseze fonduri europene nerambursabile doar pentru patru. Din 2004 si pana acum, foarte multi bani europeni au venit pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa si al apei uzate din oras. In total, valoarea proiectului se ridica la suma de 37.588.000 euro, insa doar 68 la suta din acesti bani provin din fondurile ISPA. Pe baza acestui proiect s-au inceput lucrarile la canalizarile din Gusterita si Turnisor si s-a modernizat statia de epurare de la Mohu. Potrivit contractului, canalizarea din Gusterita ar trebui sa fie gata la sfarsitul acestei luni, iar reprezentantii SC Apa-Canal SA au declarat ca primarul Klaus Johannis a cerut personal ca ritmul lucrarilor sa fie accelerat.Calcule nesatisfacatoareUn alt proiect important, a carui valoare urma sa atinga 200.000 de euro, a fost respins, dupa ce a fost depus pe linia de finantare PHARE CES Servicii Sociale 2004 - 2006. Banii ar fi trebuit sa fie investiti in amenajarea unui centru de consiliere pentru copiii cu comportament deviant si a altui centru pentru integrarea in societate a copiilor cu handicap, precum si in dezvoltarea serviciilor sociale pentru batrani. „Ca urmare a procesului de evaluare, cele trei proiecte nu au primit aprobarea finantarii. S-a motivat ca nu s-au intocmit bine bugetele“, spune Mirela Gligore, purtatoare de cuvant a Primariei. Centrul s-a reabilitat din banii nostriTot un refuz a primit si solicitarea Primariei Sibiu de a reabilita centrul istoric din fonduri europene, in perspectiva desfasurarii programului Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007. Proiectul, depus in ianuarie 2005, prevedea acordarea unei finantari nerambursabile de 2.686.608 euro si o contributie locala de zece procente din totalul costurilor eligibile. „In urma procesului de evaluare, proiectul a fost respins ca fiind neeligibil, desi ghidul de finantare prevedea clar posibilitatea finantarii acestor lucrari in cadrul programului mai sus amintit. Pe de alta parte, intarzierea procedurilor si a programului initial de evaluare si respectiv decalarea demararii proiectelor din acest program, activitatea nu s-ar fi incadrat in perioada necesara municipiului Sibiu pentru pregatirea infrastructurii Capitalei Culturale Europene 2007“, a precizat Mirela Gligore.Proiecte in lucruPentru ca fondurile europene mai pot fi accesate pana in 2013, timpul nu este inca pierdut. Unul dintre noile proiecte este demarat de Primarie, impreuna cu Fundatia pentru Reabilitare Urbana, pe POR axa 1 - Poli de dezvoltare urbana pe doua domenii: infrastructura urbana si infrastructura sociala. Pentru aceste programe abia a fost lansat ghidul de finantare. Costul total al unei finantari pentru acest proiect se poate ridica la 40 de milioane de euro, din care cofinantarea locala este de 2 %. Si Consiliul Judetean a initiat, cu primariile din judet, un proiect pentru managementul integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor istorice contaminate. Klaus Johannis l primar Sibiu„Municipalitatea va depune in continuare eforturi pentru a aplica la cat mai multe programe finantate pe Programul Operational Regional - axa prioritara 1, pentru a atrage fonduri pe care le putem folosi in proiecte pentru dezvoltarea municipiului“
Cea de-a 15-a editie a Târgului International Gaudeamus - Carte de Învatatura se va desfasura la pavilionul central al Romexpo din Capitala, între 19 si 23 noiembrie. Târgul va reuni aproximativ 400 de expozanti, atât edituri românesti cât si straine, institutii de învatamânt, agentii de difuzare si mass media. Din totalul expozantilor, 40% sunt edituri românesti, iar 36% sunt edituri straine. Târgul pregateste o serie de surprize tuturor celor care vor trece pragul pavilionului Romexpo din Capitala în aceasta perioada. Astfel, în cadrul aceluiasi eveniment vor avea loc peste 400 de evenimente, majoritatea lansari de volume ale autorilor români si ale celor straini tradusi în limba româna. Multe suprizePotrivit directorului executiv al târgului, Vladimir Epstein, printre punctele de atractie la Gaudeamus 2008 se numara lansarea volumului „O istorie critica a literaturii române“ de Nicolae Manolescu, programata pe 20 noiembrie, la ora 14.00, si vernisajul expozitiei „Leonardo da Vinci - Inventiile unui geniu“, care va avea loc pe 19 noiembrie, la ora 14.00, unde vor putea fi vazute reproduceri ale masinilor inventate si proiectate de marele om de stiinta italian, concepute de specialistii muzeului Leonardo da Vinci din Florenta. Pe site-ul evenimentului, www.gaudeamus.ro, se vor gasi diferite informatii de interes, cum ar fi catalogul complet al participantilor, programul manifestarilor si bilantul fiecarei zile a târgului.
Cunoscutul scriitor austriac Joseph Haslinger poposeste sâmbata la Sibiu pentru a prezenta un inedit reportaj de calatorie din America. Evenimentul va fi prezentat sub forma unui concert-lectura denumit sugestiv „O epopee pentru o voce trenanta si doua tromboane dezlantuite“, ce va avea loc în subsolul Bisericii Catolice din Piata Mica, numarul 4. Scriitorul va fi acompaniat de Bertl Mutter la tromboane si voce, împreuna cu Werner Puntigam la tromboane si zgomote. Interesul lui Haslinger pentru mitul american al liberalilor s-a nascut în timpul unui sejur în SUA, în anii 1990. Astfel, din perspectiva unui european, el interpreteaza mitul american al libertatii, punând în scena nu numai capacitatile vocale ale interpretilor si a instrumentelor acestora, dar si a unei întregi varietati de zgomote. Joseph Haslinger va completa performance-ul cu imaginile unor diapozitive si doua texte în proza, pe un episod rap. Prezentare neconventionalaPublicistul Joseph este unul dintre cei mai renumiti reprezentanti ai literaturii austriece contemporane, remarcându-se prin lucrari precum „Politica afectelor“ sau „Balul operei“. De asemenea, Bertl Mutter si Werner Puntigam, cei doi muzicieni neconventionali vor încerca sa demonstreze ca este posibil sa transformi complet un clasic reportaj de calatorie într-un neconformist, într-o „epopee de calatorie pentru o voce trenanta si doua tromboane dezlantuite“. Toti cei interesati sunt asteptati în sala Habitus, începând cu ora 19:00, intrarea fiind libera. Se pot face si rezervari la urmatoarele numere de telefon: 0269/232 456 sau 0269/232 457.
Intalnirea prilejuita de sarbatorirea Zilei Mondiale de Prevenire a Abuzului Asupra Copiilor va fi organizata cu sprijinul formatorului local din cadrul campaniei de educatie privind drepturile copilului, Adriana Orlea. Discutiile vor avea la baza materialele elaborate in campania de sensibilizare impotriva pedepsei corporale aplicate copiilor: „Mainile tale ar trebui sa ocroteasca nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii!“, campanie initiata de consiliul Europei si lansata la nivel european la 15 iunie 2008 si care, se desfasoara in Romania in perioada 16 octombrie-10 decembrie 2008. Ajutor binevenitIn cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu functioneaza Serviciul de Interventie in Situatii de Abuz, Neglijare, Exploatare si Echipa Stradala. Acesta este destinat victimelor violentei domestice, copiilor care sunt supusi la abuz fizic, sexual, emotional, neglijati sau exploatati, cat si copii strazii, familiile care au copii in strada, parintii, familia extinsa sau pentru persoanele care au in ingrijire copii, specialistii din cadrul institutiilor sau oricare persoana care doreste sa sesizeze o situatie de risc pentru un copil din comunitate. Astfel, Serviciul de Interventie in Situatii de Abuz, Neglijare, Exploatare si Echipa Stradala, este destinat protectiei copilului sau victimelor violentei in familie, iar misiunea sa este sa primeasca semnalari cu privire la situatii de abuz, neglijare si exploatare a copilului, sa asigure consilierea telefonica si sa intervina prompt in cazurile de urgenta, prin intermediul unei echipe mobile. „Acest serviciu actioneaza totodata si in vederea reintegrarii sociale a copiilor strazii si intervine pentru controlul si ameliorarea situatiei acestora. In cazul copiilor aflati pe strada, se contribuie la monitorizarea acestora si se asigura premisele necesare reintegrarii lor in familie. De asemenea, se monitorizeaza masurile de protectie speciala si serviciile necesare“, precizeaza Ana-Maria Popescu, purtator de cuvant in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu. Multe cazuriIn ultimii ani numarul copiilor abuzati a crescut simtitor, iar statisticile arata ca cele mai multe abuzuri se petrec in familie, dar sunt si situatii in care copiii sunt agresati in incinta scolilor. Copiii cu varste cuprinse intre 10 si 13 ani cad cel mai des victime abuzurilor, potrivit unui studiu initiat de Institutul pentru Cercetare si Prevenirea Criminalitatii. Date de contactServiciul de Intervente in Situatii de Abuz, Neglijare, Exploatare si Echipa Stradala poate fi contactat la numarul de telefon 0269/ 983, sau 0269/ 215177, cat si prin sesizare scrisa la adresa, strada Mitropoliei, numarul 2.
Selectionerul Victor Piturca spune ca nationala Georgiei, pe care Romania o va intalni in meciul amical de miercuri, se aseamana ca stil de joc cu Serbia, adversara „tricolorilor“ din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010. „Acest meci cu Georgia este ultimul din acest an, dar, din pacate, momentul nu este unul bun pentru nationala, pentru ca sunt multe accidentari. Jucatori importanti lipsesc, chiar ieri s-au accidentat cativa: e vorba de Codrea si Muresan, dar asta este situatia, sper ca dupa acest joc sa castigam ceva. Sunt cativa debutanti in lot, veniti de la tineret, care miercuri sper ca vor intra pe teren si vor confirma. Mi-as fi dorit sa jucam cu Italia sau Germania, dar si Georgia este un adversar puternic. Primul nostru adversar de anul viitor, Serbia, se aseamana ca stil de joc cu Georgia, pastrand insa proportiile. Georgia are jucatori tineri, puternici, cu tehnica buna“, a afirmat Piturca. Ar fi vrut ca meciul sa se joace la Pitesti Piturca ar fi dorit ca meciul amical cu Georgia sa se dispute la Pitesti, insa in cele din urma a preferat stadionul Dinamo deoarece se afla in centrul Capitalei. „Nu cred ca este un interes prea mare pentru nationala in Bucuresti, insa era foarte greu sa jucam in provincie. Eu as fi vrut in apropiere, la Pitesti, dar era foarte greu, pentru ca trebuia sa ne gandim la adversarul nostru si in plus si la jucatorii nostri, pentru ca nu erau decat doua zile si trebuia sa plece imediat la echipele lor. Am preferat Dinamo pentru ca e un stadion central si sper sa vina mai multi spectatori. Daca alegeam Steaua riscam sa vina doar oameni din Ghencea. Asa sper sa vina mai multi“, a declarat Piturca. Se renunta la turneul din Oman? Selectionerul a mentionat ca nu intelege de ce s-a facut atata caz in privinta convocarii fiului sau Alexandru in lotul pentru turneul din Oman. „Nu stiu ce caz s-a facut de acest lucru, Alexandru Piturca face parte dintr-un lot largit, din care voi alege 20 de jucatori pentru a face deplasarea in turneul din Oman. Asta daca turneul se va realiza, pentru ca asteptam in continuare o confirmare. Alexandru trebuie sa se regaseasca in lotul pentru Oman, iar in rest sunt doar presupuneri. Depinde in continuare ce evolutie va avea el“, a subliniat Piturca. Nu a vorbit cu Daniel Niculae Victor Piturca a declarat ca nu ar putea obliga pe nimeni sa vina la echipa nationala. „Eu nu as putea obliga pe nimeni sa vina la nationala, cine vrea sa vina, sa vina cu tot sufletul. Cu Daniel Niculae nu am mai vorbit, am incercat sa vorbesc cu el si probabil ca vom avea in cele din urma o discutie. Acum din declaratia lui am inteles ca vrea sa fie linistit, sa intre iar si sa joace la echipa de club. Ar insemna sa gresesc fata de toti carora le-am trimis telegrama de convocare atunci. Pentru mine nu e de inteles atitudinea lui. Pe de alta parte nu si-a exprimat public faptul ca nu mai vrea sa vina la nationala, cat timp sunt eu selectioner, sau ceva de genul acesta. Chiar l-am intrebat asta direct intr-un mesaj. Nu mi-a raspuns si pentru mine tacerea este un raspuns“, a subliniat Piturca. De asemenea, Piturca a spus ca nu exista niciun pact intre FRF si Fiorentina in privinta lui Adrian Mutu. „Nu a existat un pact intre FRF si Fiorentina, lucrurile erau clare, daca era apt juca si la club. Eu am discutat cu Adi si a spus ca abia incepuse antrenamentele, asa ca nu avea rost sa-l chemam, important este sa joace la echipa de club“, a spus Piturca. Partida Romania - Georgia va avea loc, miercuri, de la ora 20.30, pe stadionul Dinamo. Doar trei stranieri • Selectionerul Romaniei, Victor Piturca, a anuntat lotul pentru meciul de miercuri cu Georgia. Iata lotul: portari: Bogdan Lobont (Dinamo), Costel Pantilimon (FC Timisoara); fundasi: George Ogararu (Steaua), Cristian Panin (CFR Cluj), Gabriel Tamas (Dinamo), Mirel Radoi (Steaua), Dorin Goian (Steaua), Valerica Gaman (U Craiova), Razvan Rat (Sahtior Donetk); mijlocasi: Adrian Ropotan (Dinamo), Costin Lazar (Rapid), Razvan Cocis (Lokomotiv Moscova), Iulian Tames (FC Arges), Cristian Tanase (FC Arges); atacanti: Banel Nicolita (Steaua), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Florin Costea (U Craiova) si Gheorghe Bucur (FC Timisoara).
Presedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, ieri, ca toti jucatorii sunt tratati la fel de conducerea clubului chiar daca sunt straini sau români, în ciuda speculatiilor din ultima vreme conform carora cei de alta nationalitate decât cea româna sunt marginalizati. „Nu exista tensiuni în vestiar, la Dinamo nu se fac diferente, toti jucatorii sunt tratati în mod egal, asa cum este normal la toate cluburile mari. În momentul în care suntem cu platile la zi e normal sa ne gândim la performanta, indiferent ca este vorba de un jucator român sau strain“, a spus Borcea, citat de site-ul oficial al clubului. Calmeaza situatiaOficialul dinamovist a precizat ca în ultimele saptamâni s-a întâlnit de mai multe ori cu o parte dintre jucatorii care nu au intrat în vederile lui Mircea Rednic în acest sezon, dar si cu impresarii acestora pentru a lamuri situatia. „Cifrele vorbesc de la sine. Uitati-va la minutele jucate pentru Dinamo. Împreuna cu Mircea Rednic si cu impresarii jucatorilor am avut mai multe întâlniri“, a explicat acesta. Borcea a recunocut ca este dezamagit de o parte dintre jucatorii straini transferati în vara de Dinamo, dar acestia sunt platiti la timp si nu s-a pus problema sa fie pedepsiti în vreun fel. "Ce vina avem noi ca Thiago, Campos si Diakite nu au dat randament atâta timp cât obligatiile noastre au fost respectate? Este si cazul lui Vranjkovic, al lui Romanovs. Unii jucatori au confirmat, altii nu prea“. Blay ramânePresedintele gruparii din Stefan cel Mare a mai anuntat ca a demarat negocierile pentru prelungirea întelegerii cu George Blay, aflat în ultimele sase luni de contract. „Blay este un jucator pe care îl apreciem. Acelasi lucru este valabil si la Miranda, si la Julio Cesar, sunt jucatori pe care ne putem baza în lupta pentru titlu. Atunci când au intrat în teren, au demonstrat ca sunt jucatori de valoare. Cu Blay am avut deja o prima runda de discutii privind prelungirea contractului. Sunt convins ca vom ajunge la o întelegere în aceasta iarna, când intra în ultimele 6 luni de contract“, a afirmat acesta. Cristian Borcea a vorbit si despre conflictul pe care Jean Vladoiu l-a avut la finalul partidei cu Unirea Urziceni cu mijlocasul angolez Ze Kalanga. „Ze trebuie sa înteleaga ca la Dinamo se cere performanta. Trebuie sa dai totul pe teren în fiecare meci. Ze are valoare, iar Dinamo are nevoie de evolutia lui din derby-ul cu Steaua, de meciurile pe care le-a facut în sezonul în care am câstigat titlul. Nu merge cu jumatati de masura“, a conchis conducatorul dinamovist.
Fotbalistul sibian Fabian Teusan, în prezent la CS Buftea, dar care apartine lui FC Timisoara, a fost inclus în lotul nationalei de tineret pentru partida de verificare cu Bulgaria. Jucatorul a fost lansat în fotbalul mare de Interstar Sibiu, dupa care a plecat la Jiul Petrosani si mai apoi la Poli II Timisoara, iar în prezent este împrumutat la CS Buftea, echipa din Seria I a Ligii a II-a. Acesta se afla astfel în premiera convocat de catre antrenorul nationalei de tineret, Emil Sandoi, pentru meciul de verificare cu Bulgaria, ce va avea loc astazi. „Sper sa si joc în acest meci. M-as bucura foarte tare daca as avea posibilitatea sa intru pe teren. Pentru mine este o mare onoare ca am ajuns la lot si sper sa confirm asteptarile“, a declarat jucatorul. Lot numerosSelectionerul echipei Under 21 a României, Emil Sandoi, a anuntat, vinerea trecuta, lotul pentru partida amicala cu Bulgaria, din care fac parte 4 jucatori de la Universitatea Craiova, câte 3 de la Steaua si Otelul Galati si doar unul din partea liderului Ligii I, Dinamo. Lotul echipei nationale Under 21 pentru partida amicala cu Bulgaria: Silviu Lung Jr. (Universitatea Craiova), Cezar Lungu (Steaua) - portari; Stefan Barboianu, Radu Barbu, Constantin Gângioveanu (toti 3 Universitatea Craiova), Samoel Cojoc, Silviu Ilie, Laurentiu Iorga (toti 3 Otelul Galati), Andrei Cordos (Universitatea Cluj), Fabian Teusan (CS Buftea) - fundasi; Eric Bicfalvi (Gloria Buzau), Gabriel Torje (Dinamo), Andrei Ionescu (Steaua), Razvan Ochirosii (Steaua), Catalin Doman (FC Arges) - mijlocasi; Raul Rusescu (AFC Urziceni), Sabrin Sburlea (FC Brasov), Denis Alibec (Farul Constanta) - atacanti. Meciul se va disputa pe 19 noiembrie, de la ora 14:00, la Caracal, si va fi transmisa în direct de TVR 2.
Desemnat cel mai periculos jucator din tabara formatiei sale în meciul de la Bistrita, Ciprian Prodan nu se teme de meciurile care vor veni. Spune ca jucatorii trebuie sa se concentreze si sa obtina victoria în meciul cu Farul, pentru a avea un avantaj fata de una dintre principalele contracandidate la retrogradare. „Trebuie sa învingem. Nu avem alta varianta decât sa luam trei puncte în acest meci si sa avem macar 18 puncte la finele turului. Dupa aceea, daca la Cluj, în partida cu CFR-ul, vom reusi sa facem o surpriza si sa scoatem cel putin un punct ar fi perfect. Totul depinde de noi. Pe de alta parte, e mare pacat ca am irosit o sansa buna de a tine Bistrita sub noi. Din câte se pare Otopeniul si Gloria Buzau au cam picat, dar, oricum, mai sunt alte doua locuri care duc în liga a doua“, spune atacantul. Revine DuditaPoate chiar la meciul din aceasta etapa, cu Farul, Doru Dudita ar putea reveni pe gazon. Absent în ultimele meciuri din cauza unei interventii chirurgicale pentru extirparea puroiului din zona unde a mai fost operat o data, mijlocasul spune ca are un dor nespus de a reintra pe teren. „Ma simt foarte bine si îmi doresc sa fiu iarasi pe teren. Sunt convins ca echipa are nevoie de mine si tocmai de aceea vreau sa fiu într-o forma cât mai buna. Daca vom învinge Farul si Doamne da sa scoatem un rezultat mare la CFR, putem astepta mai linistiti pauza de iarna. Important este sa nu facem pasi gresiti pe propriul teren. Pacat este ca am pierdut sau am fost nedreptatiti în meciurile cu Otelul si Brasovul. Cu alte patru puncte în cont acum puteam sta mai sus în clasament“, spune jucatorul. Falemi da asigurariConsiderat drept cel mai experimentat jucator al echipei, fundasul Nana Falemi spune ca el si coechipierii sai nu trebuie sa se impacienteze de situatia din clasament, ci sa-si doreasca sa obtina mai multe. „Nu trebuie sa ne uitam în jos, ci sa ne gândim cum putem obtine maxim din fiecare partida. Nici la Cluj nu trebuie sa mergem cu capul plecat. Sunt o echipa ca oricare alta si trebuie sa speram ca vom scoate puncte. E o situatie mai periculoasa, dar noi trebuie sa ne salvam de la retrogradare. Pentru a fi siguri de izbânda ar trebui sa terminam în jurul pozitiilor 11, 12“, spune jucatorul.
Brown s-a nascut pe 19 martie 1978, masoara 1.88 metri si cantareste 78 de kilograme. El poate evolua pe posturile 1 si 2. Cariera lui a demarat in 1999 la Loyola (Illinois) in NCAA, unde a petrecut un sezon. In Europa, Brown a jucat in campionatele din Belgia, Polonia, Elvetia, Portugalia si Elvetia. In sezonul 2006/07, americanul a jucat in Cupa ULEB pentru formatia lusitana Queluz Sintra Patrimonio, competitie in care a bifat 10 prezente cu medii de 11.5 puncte, 2.8 recuperari si 2.5 pase decisive.Lider de echipaAmericanul a semnat deja un contract valabil pana la finalul turului, urmand ca in cazul in care va convinge sa-si prelungeasca angajamentul pana la finele sezonului. In opnia lui Mircea Vulc, directorul clubului sibian acesta este tipul de jucator care ar trebui sa devina liderul formatiei. „Este un jucator de care avem nevoie. Este genul de jucator care sa stie sa conduca o echipa din teren, care sa fie cerebral si sa-si ajute echipa. Nu ne trebuia un scorer, dar care sa nu fie interesat de soarta echipei ci doar de statisticile sale personale. Din cate am vazut despre el, Brown este tipul de jucator care ni se potriveste. Asteptam sa si confirme. Este experimentat si se pliaza foarte bine acestei echipe tinere a Sibiului“, spune Mircea Vulc. Saptamana de focIn urmatoarea saptamana, echipa de pe Cibin are parte de trei meciuri extrem de dificile. Sambata, elevii pregatiti de Peter Schomers se vor deplasa la Rovinari pentru confruntarea cu Energia, formatie care a eliminat CSU din Cupa Romaniei. Urmeaza apoi, miercuri, confruntarea cu CSU Brasov, formatie care este considerata una dintre revelatiile startului de sezon, pentru ca sambata viitoare, sibienii sa joace pe propriul teren contra campioanei CSU Asesoft Ploiesti. Matthews, the bestPentru a doua oara consecutiv in sezonul 2008/09 al Diviziei A la baschet masculin, un baschetbalist de la CSU Atlassib Sibiu este cel mai bun jucator al etapei, in opinia site-ului www.numaibaschet.ro. „Jucatorul cu numarul 4 din echipa pregatita de germanul Peter Schomers a izbutit la Pitesti, in meciul pe care CSU Sibiu l-a castigat cu scorul de 89-72 contra lui BC Arges din localitate, o performanta de exceptie, care echivaleaza cu cea mai valoroasa reprezentatie cel putin din punct de vedere statistic pentru un jucator in actualul sezon. Statistica lui Matthews la Pitesti are indicele 39 la eficienta Astfel, Matthews depaseste performanta lui Ionut Dragusin din etapa a 3-a. Atunci, pivotul echipei nationale a Romaniei si al lui CSU Brasov a izbutit un index de 38“, se arata in materialul publicat. Liderul campionatuluiIn actualul sezon Matthews are urmatoarele medii statistice: 21.6 puncte (liderul campionatului), 49% la aruncarile din actiune si 60% la cele libere, 7.0 recuperari, 2.2 pase decisive, 2.6 interceptii, 2.2 posesii pierdute, 3.4 greseli personale, 20.2 la eficienta si 33.4 minute/meci.
Comuna Selimbar din judetul Sibiu este situata la numai 5 km distanta de resedinta, in apropierea confluentei raului Sebes cu Cibin. Selimbarul este nu doar una incarcata de istorie, ci este considerata cea mai bogata din intreg judetul. In localitatea mentionata documentar pentru prima oara in 1323, Mihai Viteazul repurta, la data de 28 octombrie 1599, o victorie istorica in batalia impotriva ostii conduse de principele Transilvaniei, Andrei Bathory, ce avea sa-i deschida acestuia drumul spre cetatea Alba Iulia si infaptuirea primei uniri a Transilvaniei cu Tara Romaneasca. De altfel, in amintirea respectivei victorii obtinute de intaiul domn al Principatelor Unite, a si fost ridicata, in anul 1925, din initiativa ASTREI, o troita din lemn. Comuna, care, pe langa resedinta mai are in componenta alte trei sate (Vestem, Bungard si Mohu) este una dintre asezarile rurale cu cea mai mare populatie din judet, avand peste 5.000 de locuitori. Iar numarul acestora e in continua crestere, mai ales ca exista intentia edililor sibieni de transformare a asezarii intr-un viitor cartier al Sibiului. Un exemplu de vitejieMihai Viteazul (nascut, dupa cele mai multe surse in 1558) in Orasul de Floci (Ialomita) a fost, potrivit majoritatii istoricilor, fiul nelegitim al domnitorului Patrascu cel Bun, iar dupa altii, fiul lui Parvu Buzescu, tatal fratilor Buzesti. Batalia desfasurata la Selimbar la 18/28 octombrie 1599, a fost decisa ca si la Calugareni, de exemplul lui Mihai, intr-un moment in care superioritatea in artilerie a inamicului parea sa-i dea castig de cauza („cu cea mai mare viteza si indrazneala, prin pericolul la care s-a expus domnul in fruntea celor mai buni ostasi ai sai, a reusit sa stavileasca ofensiva dusmanului si sa-l puna pe fuga“). Nefericitul principe al Ardealului, fugar de la locul bataliei, a fost prins si ucis de secui pe cand incerca sa treaca in Moldova, dupa ajutor. Dupa secole, troita de la Selimbar a ramas singura. Anul trecut, anul Capitalei Culturale Europene a readus in atentia tuturor patrimoniul de valori al judetului. Nici troita nu a lipsit. De la troita istorica, La Troita SRLInitiativa de a construi aici un parc national istoric a palit insa nu in 2007, ci din 2005. Membrii si apropiatii Fundatiei Culturale „Selimbar 400“ s-au reunit in 2005 pentru a discuta proiectul crearii unui parc istoric national la Selimbar. Aceasta ar fi fost, conform initiatorilor, modalitatea optima a marcarii si valorificarii bataliei purtate de Mihai Viteazul in 1599 impotriva armatei transilvanene conduse de principele Andrei Bathory. In urma victoriei armatei comandate de Mihai Viteazul, acesta a inaintat catre Alba Iulia, intrand triumfal in cetate. Locul bataliei este cunoscut sub denumirea de Turken Hugel (Movila turcului) sau Movila lui Mihai. Actuala troita este o replica a troitei initiale, montate in perioada interbelica si este amplasata pe locul unde s-a descoperit groapa comuna a celor ucisi in batalie. Inca din anii 1970, la Sibiu s-a discutat un proiect care viza prelungirea bulevardului din Sibiu botezat dupa primul unificator, Mihai Viteazul, pana spre movila. Parcul, marcat corespunzator prin panouri publicitare, ar fi inclus un altar de reculegere, un grup statuar sau o statuie ecvestra a lui Mihai Viteazul, de mari dimensiuni, un motel si un spatiu de parcare. Acum din parcul istoric national a ramas doar amintirea unei initiative si o troita de lemn, care se stinge pe zi ce trece. Insa intreprinzatorii nu au uitat de troita, asa ca, la Selimbar gasiti si troita, dar si La Troita SRL. Aceasta este o firma cu doi angajati, care comercializeaza fainuri, dulciuri, carne si alcool.Drumul spre troita a devenit drumul spre blocuri si mallPana la 1 decembrie 2008 , in prelungirea bulevardului Mihai Viteazul va aparea un drum de piatra care va face legatura cu mall-urile din Selimbar. Potrivit prefectului de Sibiu, Ilie Mitea, drumul de piatra ar urma sa fie finantat de investitorii de la Carrefour, de cei care ridica ansamblul Zephir Park si, posibil, de proprietarii Kaufland. Drumul pietruit este o solutie pentru a-i ajuta pe sibieni sa ajunga mai usor la cumparaturi, in conditiile in care traficul rutier este sufocat pe DN1 la iesirea spre Selimbar, din lipsa centurii ocolitoare a orasului. La proiectul acestui drum au lucrat si cei de la ConA. Despre acest drum, primarul Klaus Iohannis nu spune prea multe lucruri de bine, insa nici nu se impotriveste solutiei gasite. Practic, sibienii nu mai cauta troita lui Mihai Viteazul, pe poteca batatorita, multi dintre cei tineri nici nu mai stiu exact de ce e acolo o troita, acum, pe drum asfaltat sau pietruit, toata lumea se inghesuie la mall. Chiar si administratia Selimbarului se lauda cu victoria timpurilor noastre: cea mai mare realizare economica este deschiderea, in zona a parcului comercial European Retailpark, investitie in valoare de 50 milioane euro, urmata de aparitia altor magazine mari.In locul parcului istoric, ansamblul rezidentialIn locul parcului national istoric dedicat curajului celor care au murit pentru visul unirii, sibienii si selimbarenii au acum un nou parc - a carui constructie a inceput deja: Zephir Parc Residence. In locul in care metrul patrat de teren este de cel putin cateva zeci de euro, investitorii de la Zephir Parc se mandresc cu privilegiul de a deveni nu doar dezvoltatori imobiliari, ci si creatori de noi oportunitati in zona Sibiu - Selimbar pentru toti cei care vor sa descopere placerea de a locui intr-un apartament modern si bucuria de a contempla, zi de zi, privelistea minunata a muntilor Fagaras. Dezvoltatorul imobiliar este Shapir Group - este cel mai mare grup din Israel (plasat pe locul I de D&B si BDI). Cu peste 40 de ani de experienta in constructia de proiecte de anvergura, grupul activeaza in Israel, si cateva tari din Europa de Est si Asia (Romania, Ucraina, Serbia si India). Este cea mai mare companie de infrastructura din Israel, avand in portofoliu cele mai importante lucrari realizare in Israel: drumuri, poduri sau tuneluri. Shapir Group este unul dintre cei mai importanti contractori de cladiri private si comerciale, facilitati publice si guvernamentale, proiecte la cheie, incluzand finantarea, constructia si intretinerea. 8 blocuri La Sibiu, Zephir Park Residence este conceput in doua faze de constructie. Din acest an parcul rezidential dezvolta partea rezidentiala a conceptului, identificata prin 8 blocuri cu regim de inaltime: 2XPA6; 2XPA7; 2XPA8; 2XPA9. Structura interioara a acestor blocuri este definita de o buna compartimentare in studiouri, apartamente cu doua, trei si patru camere. Un studio va avea o suprafata construita intre 46.16 mp si 49.56 mp. Cele mai incapatoare vor fi apartamentele de patru camere, cu o suprafata construita de maxim 112.85 mp. Deocamdata, preturile nu au fost facute publice pe site-ul oficial al proiectului.
Institutia noastra îi sfatuieste pe consumatori ca, înainte de a participa la jocurile si concursurile aparute în presa scrisa, pe canalele audio-vizuale sau la cele organizate de anumiti operatori economici, sa acorde multa atentie urmatorilor factori:- perioada în care se desfasoara promotia;- conditiile de participare la concurs si, în acest caz, trebuie sa solicite de la organizator regulamentul de joc; în general, regulamentul se gaseste la sediul organizatorului, la adresa de internet sau poate fi solicitat la un numar de telefon; sa acorde o atentie sporita paragrafelor scrise cu un font mai mic sau cu o culoare apropiata de cea a fondului materialului publicitar si la trimiterile din josul paginii, semnalate cu steluta (*). Pentru emisiunile televizate de tip " jocuri si concursuri ", sfatuim consumatorii sa se informeze complet asupra conditiilor din regulament înainte de a participa:- tariful apelului telefonic;- durata apelului telefonic si costurile implicite, datele pe care le solicita organizatorul jocului sau concursului;- sa se informeze daca va comunica în direct cu un operator sau apelul sau este preluat de un robot telefonic - în acest caz trebuie sa se intereseze care este durata de asteptare pâna la preluarea de catre operator, aceasta putând fi destul de mare si contra-cost. Sfatuim consumatorii sa citeasca cu atentie deosebita regulamentul în cazul pliantelor de concursuri si jocuri care sunt transmise prin posta si diversele materiale publicitare prin care consumatorii sunt informati ca au câstigat anumite premii sau ca vor castiga diverse premii daca achizitioneaza anumite produse. Totodata, va sfatuim sa va asigurati ca acele premii sunt într-adevar oferite si în ce conditii (fara alte costuri suplimentare sau cu participarea alaturi de ceilalti concurenti la o tombola unde va fi desemnat un singur sau mai multi câstigatori).
Câstig de 290.000 euroConcefa Sibiu (COFI) a obtinut în întervalul ianuarie-septembrie al acestui an un câstig net de 1,1 milioane lei (290.240 euro), de peste trei ori mai mic decât în aceeasi perioada a anului trecut, desi cifra de afaceri a societatii a crescut cu 57,2%, a anuntat, vineri, compania. În primele noua luni ale anului trecut, societatea obtinuse un câstig net de 3,43 milioane lei. În intervalul ianuarie-septembrie al anului curent, afacerile companiei au fost de 74,38 milioane lei, în crestere cu 57,2% fata de perioada similara a anului trecut, când acestea s-au cifrat la 47,31 milioane lei. Societatea are ca obiect de activitate constructia de cladiri si lucrari de geniu civil. Concefa Sibiu are un capital social de 18,87 milioane lei, divizat în 188,7 milioane actiuni cu valoarea nominala de 0,10 lei, iar actionarul majoritat este Cercel Horatiu, care are o detinere de 62%. Concefa Sibiu (COFI) are o valoare de piata de 30,19 milioane lei (8,07 milioane euro), conform ultimei cotatii de 0,16 lei, stabilita în cadrul sedinte de tranzactionare de vineri. Titlurile Concefa Sibiu se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul COFI. Compania de constructii Concefa Sibiu (COFI) (centru) preconizeaza în ianuarie, pentru anul în curs o dublare a afacerilor, pâna la circa 45 milioane euro, pe fondul contractelor deja încheiate cu parteneri atât privati, cât si din domeniul public.
Banca Comerciala Carpatica a majorat, incepand din 14 noiembrie, dobanzile la produsele pasive in lei cu pana la un punct procentual, informeaza banca. Astfel, pentru depozitul Pensia Plus, pe 12 luni, dobanda este de 14,75 la suta, la fel ca si cea pentru Depozitul Vivat. In cazul Depozitului Sibiu 2007 banca practica o dobanda de 14,50 la suta, iar pentru Depozitele Progres si Prosper o dobanda de 13 la suta. Contul curent Bonficat este purtatorul unei dobanzi de 10,50 la suta, pentru transele valorice cuprinse intre 500 si 10.000 lei, de 11,50 la suta pentru 10.000,01 - 20.000 lei si de 12 la suta pentru cele mai mari de 20.000.Promotii bancare pe piataBRD Groupe Societe Generale a marit dobanzile la conturile de economii Autocont si Atustart/Atusprint cu 1,25% puncte procentuale pana la 10% si respectiv cu 1,25 puncte procentuale, respectiv 10,25%. De asemenea, s-au majorat dobanzile si pentru Depozitul 1.000, pentru care banca a introdus si o noua scadenta, de 30 de zile, cu o dobanda de 12%. In ceea ce priveste maririle de dobanda, la Depozitul 1.000 acestea au crescut cu 2 puncte procentuale la scadenta de trei luni pana la 12%, cu 1,50 puncte procentuale la sase luni pana la 11,75% si cu un punct procentual pentru depozitele pe un an pana la 11,50%. Raiffeisen Bank deruleaza promotia Top 3 dobanzi in cadrul careia acorda o dobanda aflata in primele trei din piata la constituirea depozitelor in lei pe trei luni. Concret, dobanzile pentru acest produs sunt acum de 11,5% pe an pentru un depozit cuprins intre 150-4.000 de lei, de 12,15% pe an pentru sume intre 4.000 si 40.000 lei si de 12,8% pentru sume peste 40.000 lei. Totodata, banca are promotii si pentru depozitele pe trei luni in valuta, respectiv dobanda de 5% pe an la economiile in euro pentru minimum 5.000 euro si de 4% pentru depozitele in dolari, suma minima 5.000 dolari. Majorari si la alte banciBanca Transilvania a majorat de la 22 octombrie dobanzile oferite persoanelor fizice si juridice pentru conturi de economii si depozite la termen in lei. Noile valori ajung la 13% pe an. In cazul depozitului la termen destinat populatiei, rata dobanzii incepe de la 9,5% pentru scadenta de o luna, este de 10% pentru scadentele de 3, 9 si 12 luni si ajunge la 13% pentru depozitele constituite pe termen de sase luni. In cazul contului de economii, rata dobanzii este de 12%, pentru sume cuprinse intre 1.000 si 10.000 lei, 12,5%, pentru sume cuprinse intre 10.000 lei si 2,5 milioane lei, si ajunge la 13% in situatia in care disponibilitatile depasesc acest prag. Si Alpha Bank a majorat din aceasta luna dobanzile la produsele de economisire in lei pentru depozitele la termen constituite in lei de catre persoanele fizice, acestea ajungand pana la 11,25% pe an, iar pentru certificatele de depozit pana la 12,75% pe an. Pentru pensionari si studenti banca vine cu o oferta speciala, respectiv dobanzi mai mari cu 0,5% pe an pentru depozitele in lei si cu 0,25% pe an pentru economiile in valuta. Noile dobanzi pentru produsul Alpha Progressive cresc lunar pana la 19,25% pe an pentru lei, pentru economii cu scadenta la 12 luni. Iar pentru intervalul maximal al disponibilului, dobanda contului Premier constituit in lei ajunge la 10% pe an.
Carrefour, primul grup de distributie din Europa si al doilea din lume, va deschide joi, incepand cu ora 8.00, primul magazin din Sibiu, in centrul comercial Shopping City Sibiu. Carrefour Romania opereaza in prezent 19 hipermarketuri la nivel national. Carrefour este prezent si pe segmentul de supermarketuri dupa ce a preluat in toamna anului trecut lantul de magazine Artima, pentru 55 milioane de euro. Reteaua Artima opera 21 de supermarketuri, concentrate in vestul tarii, cu o suprafata totala de vanzare de 21.000 metri patrati. Pana la sfarsitul acestui an, 20 de magazine Artima vor fi remodelate sub brandul Carrefour Express. Retailerul francez Carrefour a inregistrat in primul semestru din 2008, pe piata din Romania, vanzari totale de 508 milioane de euro, in crestere cu 40,3% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Carrefour Romania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 866 milioane de euro, cu o crestere de 42,2% fata de 2006. In 2008, Carrefour Romania a anuntat ca se asteapta sa depaseasca pragul de un miliard de euro, in ceea ce priveste cifra de afaceri.Investitii de 34 milioane de euroDezvoltatorul britanic Argo Real Estate Opportunities Fund a investit 34 milioane de euro in extinderea cu 35.000 mp a parcului de retail Shopping City Sibiu, deschidere programata a avea loc in aceasta saptamana. Potrivit reprezentantilor companiei, extinderea Shopping City Sibiu gazduieste un hypermarket Carrefour de 12.000 mp, un operator de mobila Mobexpert de 7.740 mp, un magazin Flanco World (1.000 mp), un magazin Proges (1.200 mp) si o extindere cu 3.000 mp a Mall-ului Promenada. Suprafata totala a parcului de retail va ajunge la 85.000 mp inchiriabili cand toate extinderile vor fi finalizate. „Aceasta extindere va pozitiona Shopping City Sibiu ca unul dintre proiecte de retail importante din Romania, detinand doua hypermarkert-uri - Real si Carrefour, doi operatori de mobila - Mobexpert si Mobilia, doi operatori de bunuri electronice si electrocasnice - Media Galaxy si Flanco - un operator de bricolaje - Baumax, si un mall, acum extins - Promenada Mall. In plus, Shopping City Sibiu detine o unitate exterioara de retail de 4.000 mp care ii are chiriasi pe Hervis Sport, Takko Fashion, Deichmann si New Yorker“, au declarat reprezentantii Argo Real Estate. Inchirierile au fost realizate in exclusivitate de compania Cushman & Wakefield Activ Consulting. Michael Gingrich l Regional Asset Manager la Argo Real Estate „Extinderea Shopping City Sibiu va aduce un mare avantaj parcului de retail, oferind clientilor o singura destinatie pentru toate nevoile de shopping ale acestora. Retaileri de renume se vor alatura mixului deja puternic de branduri nationale si internationale. Aceasta cu siguranta va consolida optiunile de retail din Sibiu pentru o buna perioada de timp“
Sagat S.pA., care managerieaza si Aeroportul din Torino, este prima companie interesata de preluarea aeroportului sibian, însa conducerea Consiliului Judetean (CJ) Sibiu spune ca nu va lua nicio decizie decât dupa finalizarea studiului privind strategia de dezvoltare a aeroportului. „Am primit o solicitare de la o companie italiana de a vizita Aeroportul. Ne-au întrebat daca e posibila o privatizare. Vom vedea dupa ce se va publica studiul referitor la strategia de dezvoltare“, a declarat presedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch. CJ Sibiu a angajat în luna iunie 2008 firma germana Symbios pentru a realiza un studiu care sa arate varianta cea mai profitabila de manageriere a Aeroportului Sibiu. În 2008 au fost finalizate lucrarile de modernizare ale Aeroportului Sibiu, care au cuprins un nou terminal si o pista noua, în urma unei investitii de peste 170 milioane lei. Sagat S.pA. are la Torino peste 3.000 de angajati prin intermediul carora gestioneaza întreaga zona a aeroportului, de la întretinerea infrastructurii si pâna la gestionarea spatiilor comerciale din terminal. Fosta companie de stat, Sagat a fost privatizata începând cu 2001, astfel ca, în momentul de fata, municipalitatea din Torino mai detine 38% din actiuni, regiunea Piemont si provincia Torino opt, respectiv cinci procente, restul de actiuni fiind în portofoliul altor sase companii private.
Volumul tranzactiilor s-a pastrat, în continuare, scazut, valoarea acestora ridicându-se la putin peste 18,2 milioane lei (4,8 milioane euro). Indicele BET a pierdut 3,3%. Marius Veltan, directorul adjunct al Carpatica Invest, afirma ca în ultimul timp se remarca o activitate mai intensa a investitorilor speculativi. El spune ca investitorii pe termen lung si mediu lipsesc, însa indiferent de evolutie bursa va ramâne întotdeauna o optiune si crede ca pentru urmatoarele sase luni investitorii se vor feri sa mai intre la cumparare pentru portofolii pe orizonturi de timp lungi. Companiile din sectorul energetic au înregistrat corectii semnificative, cea mai mare scadere fiind consemnata de titlurile Petrom (SNP), care au coborât cu 8,7%, pâna la pretul de 0,178 lei/actiune ( 1 euroa3,7 lei), în timp ce actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au pierdut 3,2% fata de nivelul de referinta, atingând pretul de 0,0212 lei/actiune, scrie Ziarul financiar. Companiile de utilitati Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au pierdut în medie 3%, coborând la preturi de 12,6 lei/actiune si respectiv de 130 de lei/actiune. Societatile financiare au înregistrat si ele pierderi, cea mai pronuntata fiind cea a Bancii Române pentru Dezvoltare (BRD), titlurile bancii subsidiare înregistrând o corectie de 3%. Actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au închis în scadere cu 1% fata de nivelul de referinta, atingând un pret de tranzactionare de 0,198 lei/actiune.
Lapte de soia, pateuri vegetale, cârnati si crenvursti vegetali, parizer vegetal, prajituri si cozonaci, snitele, chiftelute din legume, brânza vegetala sunt doar câteva din produsele pe care românii care tin post le pot gasi pe rafturile magazinelor. Pentru a veni in întâmpinarea românilor care vor sa tina postul Craciunului, majoritatea magazinelor alimentare ofera o gama foarte diversificata de produse de post, care concureaza ca gust si forma cu produsele traditionale. Principalii furnizori de produse de post sunt Inedit si Darling - soia in diverse forme, Scandia si Mandy - pateuri si produse semipreparate, Cris Tim si Aldis - mezeluri vegetale, respectiv Dr. Oli - lactate si brânzeturi. Toate companiile sus-mentionate sunt furnizori pentru majoritatea lanturilor de supermarketuri din tara, dar produsele lor pot fi gasite si în magazine mai mici. Astfel, potrivit reprezentantilor companiilor care realizeaza si produse de port, in perioada postului Craciunului vânzarile cresc. Produse traditionaleProducatorul sibian si-a propus sa impuna pe piata produsele traditionale. În primul semestru din acest an, compania Scandia a obtinut o cifra de afaceri de peste 23,3 milioane de euro, în crestere cu 20% fata de perioada similara de anul trecut. Anul trecut, compania a raportat afaceri de 50 de milioane de euro. Potrivit propriilor estimari, Scandia Româna a detinut anul trecut o cota de 62,1% din piata de pate si de 54,5% pe segmentul întregii categorii de conserve (pate, pate vegetal, carne, mâncaruri), iar pentru acest an reprezentantii companiei estimeaza pastrarea acelorasi cote.
Acest premiu se acorda anual, in parteneriat cu Primaria Sibiu, studentilor romani cu lucrari de diploma deosebite. Juriul care decide castigatorii este compus profesori universitari din Cluj, Brasov si Bucuresti, precum si reprezentanti ai firmei Rehau. In anul 2008, Rehau decerneaza pentru a cincea oara premiul special. Anul trecut, sase absolventi de facultate care, conform deciziei juriului, au elaborat lucrari de diplome exceptionale, au primit ravnitele premii in valoare totala de 4.000 €. Premiul I a fost acordat Dianei Opruta pentru lucrarea sa de diploma „Tehnici, metode si proceduri spre dezvoltarea competitiva si inovativa a liniei de studiu in limba germana din cadrul Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj pentru orientarea acesteia catre piata“. Datorita potentialului exceptional al lucrarilor s-au acordat si cinci premii de merit.Rehau - lider pentru viitori lideriIn calitate de marca de prestigiu in domeniul solutiilor pe baza de polimeri, Rehau este lider international in domeniile Constructii, Automotive si Industrie. Forta inovatoare, structura care cuprinde mai multe domenii si eficienta sinergiilor ce rezulta de aici, fac din Rehau o companie unica in industria materialelor plastice. Rehau ocupa cu cei peste 15.000 de angajati din peste 170 de locatii in toata lumea un loc printre promotorii de inovatii. In Austria, Rehau este reprezentata din 1956. De peste 10 ani, de aici se dezvolta si administreaza cu succes Regiunea Europa de Sud-Est cu 1.700 de angajati din 28 de locatii in 17 tari. In Romania Rehau are un numar de 180 de angajati in cadrul administratiei comerciale din Bucuresti, in cele patru puncte de lucru cu depozit din Bucuresti, Cluj-Napoca, Bacau si Timisoara, in cadrul fabricii de tubulatura din Cisnadie si a reprezentantei din Constanta.Rehau, sponsor al arteiProiectul REHAU ARTCampus Romania 2007, derulat prin programul Sibiu - Capitala Culturala Europeana si finantat de firma austriaca REHAU, cel mai important colectionar de arta din Austria, a oferit anul trecut, zece zile de tabara pentru zece tineri plasticieni romani in resedinta de vara a baronului Brukenthal de la Avrig. Cei zece artisti beneficiari ai proiectului, Dumitru Gorzo, Gili Mocanu, Dan Maciuca, Marius Bercea, Kristina Ratiu, Mircea Suciu, Veres Szabolcz, Mirela Traistaru, Bogdan Tucudean, Sebastian Moldovan, au fost selectionati la Viena, dintr-un numar de 17 candidati. Dupa incheierea programului, lucrarile au fost expuse in 2007, pentru publicul pasionat, intr-unul din corpurile „sanatoriului“ - dupa destinatia pe care a primit-o locul in timpul comunismului; un loc bizar de rafinat, contrastand puternic cu cenusiul transilvan al oraselului Avrig. Locul a fost resedinta de vara a baronului von Brukenthal - un personaj extravagant, ramas in memoria colectiva nu atat in calitate de guvernator al Transilvaniei (zona istorica situata in centrul Romaniei), cat de mare colectionar de arta.
Dupa ce au urcat cu 52 la suta, actiunile Continental au scazut la 40,01 euro (50,11 dolari), totusi in crestere cu 36,3 la suta. „Vom implementa strategia noastra conform planului si vom finaliza preluarea dupa obtinerea acordului Uniunii Europene“, a declarat Juergen M. Geissinger, directorul executiv al Schaeffler Group KG. In august 2008, Schaeffler Group, cel mai mare producator de rulmenti din Germania, a obtinut controlul asupra Continental AG, companie evaluata la 12,1 miliarde de euro (17,9 miliarde de dolari) si va crea astfel cel mai mare producator mondial de componente auto. Schaeffler va plati 75 de euro pe actiune, cu sapte la suta mai mult decat oferta initiala, si va cumpara o participatie care nu va depasi 49,9 la suta in urmatorii patru ani. Manfred Wennemer, presedintele Continental, care s-a opus ofertei de preluare, va parasi compania. Avand sediul in micul oras bavarez Herzogenaurach, Schaeffler Group este o firma detinuta de miliardara germana Maria-Elisabeth Schaeffler. Firma Schaeffler este unul dintre cei mai mari producatori mondial de rulmenti, iar in cazul in care oferta de preluare a Continental va avea succes noua entitate ar urma sa aiba o cifra de afaceri de aproximativ 33 miliarde de dolari. Cu toate acestea, daca Schaeffler va reusi sa preia Continental, o firma de trei ori mai mare decat Schaeffler, ar fi pentru prima data cand o firma de familie din Germania reuseste sa preia o companie inclusa in indicele DAX al bursei de la Frankfurt. 2008 - 25 miliarde de euroContinental AG Hanovra isi propune, pentru 2008, realizarea unei cifre de afaceri de 25 de miliarde de euro si reducerea datoriilor nete, informeaza compania. „In prima jumatate a anului, rezultatele slabe inregistrate pe piata din America de Nord au fost compensate de conjunctura favorabila din Europa si Asia. Insa, in ultimul trimestru, au fost semne drastice de incetinire a cresterii in toate pietele, iar declinul dramatic din Europa a avut in mod special un impact negativ asupra noastra. Acesta tendinta ar putea sa se accentueze in anul 2009', a declarat recent Karl-Thomas Neumann, directorul executiv al Continental AG. El a adaugat ca grupul Continental, prin eficienta sporita si o strategie bine definita in ceea ce priveste procesele continue de restructurare, este bine pregatita pentru a face fata provocarilor dificile care vor urma. „Cu toate acestea, am configurat programe suplimentare de reducere a costurilor. De exemplu, in Automotive Group vom reduce personalul extern in regim outsourcing, vom tine cont de orele lucrate pana in prezent si vom prelungi concediul de sarbatori. In functie de locatie si de stadiul de realizare al unei lucrari, vom reduce numarul de zile lucratoare saptamanal de la 5 la mai putin. Aditional, investitiile care nu sunt absolut necesare vor fi amanate pentru moment“, a explicat Neumann. Vanzari sporiteIn primele noua luni ale 2008, concernul a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 60,6 la suta, comparativ cu perioada similara a anului trecut, ajungand la suma de 19.146,0 de milioane de de euro (in anul precedent suma a fost de 11.920,5 milioane de euro). La 30 septembrie 2008, Continental avea 146.496 de angajati, cu 5.158 mai putin decat la sfarsitul lui 2007. Vanzarea activitatii de electromotoare a dus la reducerea numarului de angajati cu 4.557. Concernul Continental AG este unul dintre furnizorii de top ai industriei de automobile la nivel mondial. Prin produsele si solutiile oferite partenerilor sai - anvelope, sisteme de franare, componente pentru mecanismele de rulare, infotainment, electronica pentru vehicule, anvelope si elastomeri tehnici - compania contribuie la siguranta in trafic si la protejarea mediului inconjurator. Comunicatii pentru automobileContinental este de asemenea un partener competent in sisteme de comunicatii pentru automobile. Concernul Continental AG se afla in Romania inca din anul 1998. Cu investitii de peste 350 de milioane de euro, prezenta cu 5 dintre cele 6 divizii ale concernului: anvelope pentru autoturisme, powetrain (sisteme de transmisie si actionare), interior si multimedia, chassis & safety (componente pentru sasiu si siguranta) si Contitech (tubulatura si sisteme de transmisie) in 5 locatii din Romania: Timisoara, Sibiu, Carei, Arad si Iasi si un numar de peste 6.500 de angajati, Continental AG este unul dintre investitorii si angajatorii de prim rang ai industriei automotive din Romania.
In perspectiva unui eveniment organizat periodic de administratia locala din municipiul Aiud intitulat „O jumatate de secol împreuna”, care va avea loc in data de 17 decembrie, primaria din localitate a venit ieri cu un anunt de interes pentru localnicii care au implinit sau implinesc in acest an 50 de ani de casnicie. “Primaria municipiului Aiud anunta, astfel, familiile care împlinesc anul acesta 50 de ani de la casatorie si domiciliaza pe raza municipiului nostru, dar nu au certificatele de casatorie înregistrate la Biroul de Stare Civila Aiud, sint rugate sa se prezinte la Centrul de Informatii pentru Cetateni din cadrul Primariei municipiului Aiud împreuna cu certificatul de casatorie, pina în data de 25 noiembrie 2008. Persoana de contact, referent – Aurelia Nedeliov”, se arata intr-un apel facut de conducerea administratiei locale aiudene.
La acest cabinet vor fi asigurate doar urgentele medico-dentare si nu se vor face tratamente dentare. Pacientilor din Alba Iulia sau din judet care vor ajunge aici li se vor administra serviciile de urgenta si mai apoi vor fi directionati spre alte cabinete dentare pentru continuarea tratamentelor stomatologice.Cabinet reinfiintat Acest tip de cabinete de urgente medico-dentare au mai functionat in cadrul structurilor de urgenta din spitale, dar au fost omise la momentul aparitiei normelor legislative de functionare a Unitatilor de Primiri Urgenta. Reorganizarea lor se va face de data aceasta pe baza Ordinului Ministerului Sanatatii Publice nr. 1523 emis in data de 3 septembie 2008. La Alba Iulia acesta va functiona in spatiul de la urgenta si va avea patru medici stomatologi. Asistentii medicali care vor lucra la acest cabinet vor fi cei angajati in cadrul Unitatii de Primiri Urgente. “Spatiul si personalul exista pentru reinfiintarea acestui cabinet de urgente stomatologice. Pentru moment, vom folosi dotarea de care cabinetul care functioneaza acum in cadrul Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta. Speram insa ca pe viitor sa beneficiem si de o dotare mai buna pentru acest cabinet stomatologic”, a explicat directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta, Diana Ciobotea.Urgente medico-dentareIn acest cabinet albaiulienii pot beneficia doar de o serie de interventii medico-dentare care sint clar specificate in ordinul Ministerului Sanatatii Publice. Pe acest ordin sint trecute stomatitele acute, gingvostomatitele ulceronecronice pentru care se vor administra spalaturi si coluraturi. De asemenea se pot efectua extractii in cazul pulpitei acut sau vor fi tratate abcesele, hemoragiile postextractionale sau alte tipuri de traumatisme dentare sau maxilo-faciale.“Mai multe tipuri de urgente vor fi tratate la acest cainet de stomatologie, dar ceea ce trebuie sa stie pacientii este faptul ca nu se vor face tratamente de lunga durata, adica dupa acordarea serviciului de urgenta acestia vor fi trimisi la un cabinet stomatologic unde sa continue tratamentul”, a mai explicat directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta Alba, Diana Ciobotea.
Selectionata feminina de handbal a Romaniei a sustinut, ieri, primul antrenament la Cluj, inaintea Trofeului Carpati, fara Ionela Gilca si Steluta Luca, cele doua nereusind sa raspunda convocarii tehnicianului Radu Voina din cauza problemelor medicale. “Am terminat antrenamentul, acum fetele sint la vestiare. Au absentat doua jucatoare, Ionela Gilca si Steluta Luca. Pe Ionela nu am mai sunat-o pentru ca am incercat sa o conving sa revina de prea multe ori. Cu Steluta discutasem si imi spusese ca vine sa joace la nationala, dar zilele trecute mi-a spus ca o doare prea tare si nu poate. Ea nu va fi prezenta nici la Campionatul European din Macedonia”. La capitolul plusuri, selectionerul a vorbit despre revenirea Cristinei Neagu, dupa o accidentare mai veche: “A revenit si e foarte bine. Chiar am felicitat-o dupa antrenament pentru ca se vede ca munceste mult”.
Simbata si duminica va avea loc la Alba Iulia un puternic open national de sah pentru juniori sub 12 ani. Turneul “Cupa Unirii” este organizat în cadrul manifestarilor cultural sportive dedicate Zilei Nationale a României. Deoarece turneul conteaza si ca ultima etapa a circuitului national Grand Prix Junior, un numar mare de juniori valorosi se vor bate pentru puncte care sa le asigure calificarea în finala Masters a circuitului. Si-au anuntat deja prezenta cluburi din Bucuresti, Piatra Neamt, Oradea, Cluj Napoca, Satu Mare, Tirgu Mures, Sibiu, Medias, Timisoara. Nu vor lipsi de la start nici cei mai buni juniori albaiulieni, în frunte cu Mihnea Costachi si Adrian Secheres, precum si juniori din alte localitati ale judetului Alba. Competitia se va desfasura în holul Primariei municipiului Alba Iulia, dupa urmatorul program:22.11.2008 – ora 9.45 - Festivitatea de deschidere22.11.2008 – ora 10.00 - Runda 122.11.2008 – ora 15.00 - Runda 222.11.2008 – ora 17.00 - Runda 323.11.2008 – ora 9.00 - Runda 423.11.2008 – ora 11.00 - Runda 523.11.2008 – ora 13.00 - Festivitatea de premiere
Presati de problemele economice pe care le au, angajatii accepta multe compromisuri care sa le permita sa traiasca mai bine, in aceasta situatie autoritatile nemaiavind cai de a interveni. Neoficial, situatia se regaseste si in judetul Alba. Odata cu criza economica, angajatii si angajatorii nici nu se mai feresc sa se laude cu ideile pe care le-au pus in practica. In ce priveste autoritatile, fara sprijin din interior si fara prea multe cai legale de a actiona (in lipsa unor sesizari), inspectorii de munca spun ca nu au inca nici o informatie cu privire la inventivitatea localnicilor. Cum nici Guvernul nu se grabeste sa puna in aplicare masurile anticriza, economia de suprafata si cea subterana se sustin reciproc in lupta cu situatia economica de la nivel mondial. Cine cistiga si cine pierde?La o prima vedere, mica intelegere dintre patron si angajati poate afecta ambele parti. Angajatorul ar putea oricind sa se aleaga cu amenzi sau cu probleme de pe urma oamenilor care nu mai respecta sarcinile. La rindul lor, acestia din urma pot deveni victime ale investitorilor rau intentionati sau pot constata la un moment dat ca au pierdut drepturile oferite prin lege oricarui angajat. In realitate situatia este cu mult mai simpla.Daca merge intr-un sens, functioneaza cu siguranta si in sens invers. Cel putin asta au inteles investitorii. „Eu chiar m-am bucurat ca au venit citiva tineri la mine si mi-au propus asta. As fi avut nevoie de inca 3-4 oameni, dar puteam sa le ofer un salar de nimic. Ei au venit cu ideea si normal ca am fost de acord. Mai bine ii dau unui om citeva milioane in plus si beneficiez de munca lui decit sa dau la stat si sa nu faca nimic cum trebuie sau sa nu gasesc omul de care am nevoie. Va dati seama ca a trebuit sa gasesc o solutie legala ca sa nu am probleme. Am facut contract de voluntariat si asta este. Spunem ca vin la munca de placere sau de plictiseala si se pregatesc ca sa stie meserie pentru cind vor fi angajati. In plus, daca se hotarasc sa plece, o fac foarte usor fara alte batai de cap”, marturiseste sincer unul dintre angajatori. Bineinteles ca nici unul dintre interlocutorii nostri nu a dorit sa isi decline identitatea sau ocupatia, deoarece prietenia cu autoritatile nu se numara printre prioritatile lor. Ca dovada...Ca o dovada a discretiei cu care trebuie depasita criza financiara mondiala, inspectorii ITM Alba ajung greu in posesia informatiilor. „La prima vedere nu exista nici o astfel de problema. Este foarte adevarat ca mintea romanilor este foarte inventiva, iar solutiile se pot gasi. Sint contractele de voluntariat, sint acele conventii pe cod civil - care sint fortate pina la limta legala si normele reduse la maxim. Noi controlam si incercam sa contracaram toate situatiile care nu respecta legea pentru ca, practic, este un abuz de drept. Ca sa putem stopa un fenomen de asemenea natura exista doar solutia instantei, daca nimeni altcineva nu intervine. Aceasta varianta este insa una de durata”, spune inspectorul sef al ITM Alba Dorel Fit. Astfel ca mediul economic local pare sa se autoregleze destul de bine in pragul crizei economice, fara a avea nevoie de ajutorul autoritatilor. „Nu pot sa merg si sa pun conditii. Am terminat intr-adevar o scoala, dar nu ii pasa nimanui. La fel ca si un om cu patru clase, am si eu cheltuieli si nevoi, iar patronii stiu exact cit pot si cit vor sa ofere. Ei au piinea si cutitul asa ca trebuie sa fie o intelegere reciproca. Asta am facut atunci cind mi-am gasit un job si sint multumit. Nu am ce pierde. Pensia oricum este asa cum este, asa ca nu regret nimic. Asigurarea de sanatate este degeaba in tara noastra, iar in somaj sper sa nu ajung. Seful stie si el ca daca nu sint multumit merg in alta parte. Practic, fiecare cistiga. Pierde doar statul, dar nu imi este mila pentru ca cei care ne conduc au de unde slabi! Acum am discutat cu patronul si ne-am inteles sa renuntam la contractul de munca. Facem contract de voluntariat, iar datoria catre stat o impartim in doua. Jumatate ii ramine lui si jumatate o iau eu in plus la salar. Este o idee de criza”ride unul dintre localnicii angajati.
Baschetbalistele antrenate de Nicusor Marcu au pierdut meciul cu Politehnica Iasi, disputat in deplasare, cu scorul de 98-53 (30-19, 29-13, 26-7, 13-14). In aceasta partida s-au remarcat Elisabeta Crecan 18 puncte, Oana Precup 12, Anca Cristea si Ana Marginean ambele cite 7, Adela Vilt 5, Carmen Negru 4. Formatia din Cetatea Marii Uniri se afla pe ultima treapta a clasamentului cu 7 puncte, 7 infringeri consecutive si cel mai probabil vor pierde si partida din etapa urmatoare, deoarece vor intilni liderul BCM Tirgoviste. “Primul sfert l-am inceput bine, in sfertul doi am inceput sa cedam. Am cazut in sfertul trei, unde diferenta a fost facuta. Este o diferenta mare fata de valoarea formatiei din Iasi”, a declarat Nicusor Marcu, antrenor principal CS Universitatea LPS Alba Iulia.Etapa VII (rezultate)CSM U Oradea BC Teleorman Alexandria 34 - 79 CET Govora U - Trustul CRE Cluj-Napoca 63 - 56 Politehnica National Iasi CS Univ-LPS Alba Iulia 98 - 53 Municipal - MCM TirgovisteSportul Studentesc Omnilogic 86 - 50 Olimpia Bucuresti CSM Satu Mare 44 - 83 Rapid CFR Marfa Bucuresti CSS-LMK Sf. Gheorghe 56 - 70 SCM CSS U Craiova ICIM Arad 68 - 76
In scolile din judetul Alba si din tara a inceput deja sa se vorbeasca de serbarile de Craciun, dar chiar inaintea vacantei de iarna, elevii claselor a VII-a si a VIII-a vor avea de sustinut tezele cu subiect unic. Aceste testari sint importante, deoarece ca si in anul scolar trecut media obtinuta la aceste teze cu subiect unic, pe semestrul I si al II-lea, va conta pentru elevii de clasa a VIII-a, in proportie de 50 % la admiterea in liceu.Calentarul tezelor unicePrima proba in cadrul acestor teze cu subiect unic va fi cea la limba si literatura materna care se va sustine in data de 25 noiembrie. Proba de limba si literatura romana, atit pentru elevii de clasa a VII-a cit si pentru cei care urmeaza ultimul an al ciclului gimnazial, se va sustine in data de 3 decembrie. Teza unica la matematica este programaata in 13 decembrie. Dupa aceasta data, elevii claselor a VIII-a vor mai avea de sustinut si o alta teza, la alegere intre disciplinele istorie si geografie. Si aceste teze vor avea subiect unic pentru toata tara. Fiecare dintre aceste examene va dura cite doua ore, iar subiectele vor fi de dificultate medie. Tinerii care din diverse motive nu vor participa la aceste examene cu subiecte unice vor sustine tezele unice intr-o sesiune speciala care va fi organizata in luna februarie a anului viitor. Desi in alti ani initiativa Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului de a posta posibilele subiecte ale examenelor nationale pe site-ul ministerului a fost criticata, si in acest an posibile variante de subiecte la teza unica la limba si literatura romana pot fi gasite pe internet. Nota pe baza careia elevii claselor a VIII-a vor fi admisi la liceu se calculeaza adunind media tezelor unice cu media generala de absolvire a claselor V-VIII, ambele fiind importante in proportie de 50% pentru obtinerea notei finale de admitere. Spre deosebire de alti ani, lucrarile cu note cuprinse intre 4.50 si 4.99, precum si notele cu 9.50 vor fi reexaminate, iar nota finala pentru acesti elevi va fi stabilita de catre o comisie de contestatii.
Primarul orasului Baia de Aries, Gheorghe Bora, a aratat zilele trecute ca administratia locala are in curs de derulare un proiect de finantare in valoare de 117.000 lei, depus la Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, care are ca obiectiv realizarea canalizarii si reabilitarea strazii 22 Decembrie din localitate. “Un alt proiect care se va finaliza la finele lunii viitoare este cel de dotare a birourilor primariei cu tehnica IT, proiect in valoare de 66.000 euro”, a aratat doua dintre investitiile aflate in curs de derulare primarul orasului din Apuseni. Seful administratiei locale din Baia de Aries a mai precizat ca spatiile preluate de consiliul local de la fosta intreprindere miniera care asigura peste 70 % din piinea localnicilor vor fi in perioada imediat urmatoare eficient exploatate, pentru a aduce pe de o parte bani la buget, iar pe de alta parte pentru crearea locurilor de munca atit de vitale la nivelul localitatii. El a precizat ca, la ora actuala, primaria se afla in tratative cu mai multe firme din judet, si nu numai, care s-au aratat interesate sa investeasca aici.
Reprezentantii administratiei locale aiudene au anuntat ieri ca persoanelor care locuiesc în orasul Aiud si în localitatea Aiudul de Sus, in zilele urmatoare, li se vor acorda subventiile pentru incalzirea locuintei cu lemne. Astfel, cei carora le-au fost aprobate cererile pentru a primi in aceasta iarna subventii si care au depus cererile pina în data de 15 septembrie sint asteptati în zilele de 19, 20 si 21 noiembrie, la casieria Primariei municipiului Aiud, intrarea de pe strada Bethlen Gabor, între orele 10-15, în vederea ridicarii sumelor aferente ajutorului pentru încalzire.
Atacantul Rapidului, Claudio Mejolaro “Pitbull”, a revenit ieri dimineata la antrenamentele conduse de José Peseiro, dupa accidentarea care l-a tinut departe de gazon aproape o luna. Atacantul portughez a suferit pe 20 octombrie, la meciul cu Gaz Metan Medias, o dubla ruptura musculara la piciorul sting, si a urmat perioada de refacere acasa in Portugalia. El a efectuat ieri dimineata sedinta de pregatire separat de ceilalti jucatori din lotul Rapidului, insa se simte foarte bine si spera sa revina cit mai curind pe gazon. Desi se preconiza ca atacantul va rata acest final de sezon, acesta are mari sanse sa revina in echipa giulesteana chiar in etapa urmatoare cu FC Vaslui.
Gigi Becali se va prezenta, miine, la DNA pentru a-si vedea materialul de urmarire penala intocmit de procurori impotriva sa, a declarat, marti, avocatul sau, Catalin Dancu, dupa termenul din procesul in care Teia Sponte cere ridicarea sechestrului in dosarul “Valiza”. Dancu a spus ca, tot miine, s-ar putea decide daca presedintele Universitatii Cluj, Anton Dobos, va fi scos din acest proces, avind in vedere ca are mari probleme de sanatate in urma unui accident de masina. Gigi Becali s-a aratat nemultumit de faptul ca procesul de marti, in care Teia Sponte a cerut ridicarea sechestrului din cazul “Valiza”, a fost aminat pentru a fi transferat la completul care s-a ocupat initial de cauza, considerind ca faptul ca a venit degeaba si ca a stat mai bine de doua ore la tribunal e o sicanare facuta de DNA.
Ambele grupe de juniori ale FC Unirea Alba Iulia au reusit sa cistige meciurile din Campionatul Juniorilor republicani disputate duminica pe terenul al II-a al complexului “Cetate”, în cadrul etapei a 11-a, din seria a VI-a. Echipa de Juniori A (nascuti în 1990 si 1991), a reusit sa obtina o victorie categorica, scor 4-0 (1-0), golurile fiind înscrise de Chirila, Mercurian, Stan, respectiv Alex Man. Antrenorii Nelutu Popa si Lita Ilie au utilizat urmatorul „unsprezece”: Raducanu – Florea, Man, Mihaltan, Gavrila – Tanase, Mercurian, Stan, Chirila – Londroman, Tamasan. Echipa de Juniori B (nascuti în 1992 si 1993) a cistigat cu scorul de 3-2 (2-1), gratie “dublei” lui Ghenescu si reusitei lui Stanciu. Antrenorul Alexandru Kalanyos a folosit garnitura: Raducanu – Schuuler, Ilie, Vasinca, Giurgiu – Bretoiu, Marica, Cretiu, Popa – Stanciu, Ghenescu. În etapa urmatoare ambele echipe vor juca la Sebes, în compania formatiilor similare de la CSS, din localitate.
Deocamdata, toate acestea sint in stadiul de bune intentii si totul depinde de o semnatura care sa fie data la Bucuresti pe o hotarire de Guvern, prin care cladirea Palatului Principilor sa fie trecuta in proprietatea publica a judetului Alba si in administrarea Consiliului Judetean Alba. Daca acest lucru nu se va intimpla, protocolul semnat intre sefii Prefecturii Alba, CJ Alba si Primariei Alba Iulia ramine inca o hirtie intr-un dosar, iar bunele intentii nu se vor materializa in nici un fel. “Deocamdata, pina nu se emite hotarirea de Guvern, sint doar intentii. Noi mai avem o cerere de trimitere din proprietatea publica a statului in proprietate publica a judetului, dar nu ni s-a dat. Speram ca acum sa se intimple chestia asta”, a declarat directorul Directiei Tehnice a CJ Alba, Dan Popescu, care si-a exprimat speranta ca problema va fi rezolvata chiar de acest Guvern. CJ in cetate, teatru in centruEl a precizat ca in Palatul Principilor ar urma sa isi aiba sediul Consiliul Judetean Alba, institutiile subordonate, alte institutii publice, iar o aripa va fi transformata in Palat al Culturii sau va fi “integrata” in Muzeul National al Unirii. In centrul municipiului, unde ar fi urmat sa fie construit noul sediu al CJ Alba va fi construit un teatru “de oameni mari”. “Acel teren de o mie de metri patrati care este in centru, va fi locatia pentru un teatru pentru municipiul Alba Iulia. Oricum solutia noastra acolo era una bivalenta: teatru si sediul consiliului judetean. Teatrul va ramine acolo, pentru ca un teatru trebuie sa fie in centrul orasului”, a afirmat Dan Popescu. El a mentionat ca in oricare dintre situatii - construirea unui nou sediu sau reabilitarea Palatului Principilor - Consiliul Judetean Alba se va muta din actualul sediu cam in doi ani si jumatate. In cazul Palatului Principilor acest termen curge din momentul in care acesta va fi trecut in administrarea judetului. “Cu siguranta, se va forma un colectiv format din ingineri, arhitecti, istorici si asa mai departe, care sa evalueze nu numai din punct de vedere tehnic ci si administrativ ce insemna acel palat. Financiar, din punctul meu de vedere, pentru reabilitarea acelei zone trebuie sa se gaseasca bani (...) Reabilitarea palatului poate fi etapizata. Din punctul meu de vedere, pentru un sediu al consiliului judetean, pentru mutarea intr-o parte a palatului in doi ani - doi ani si jumatate ar fi posibila. Asta o spun pentru ca am vazut ce este acolo (...) Daca ar fi construit noul sediu, tot cam atit ar dura”, a mai declarat Dan Popescu. Beneficiari colateraliIn protocolul incheiat intre prefectul Dan Simedru, presedintele CJ Alba Ion Dumitrel si primarul Mircea Hava se mentioneaza ca si alte institutii vor beneficia de pe urma unei eventuale retrocedari a Palatului Principilor. O parte din imobil va reveni Universitatii “1 Decembrie 1918” pentru desfasurarea activitatii, salile de sedinte ce vor fi amenajate in cladire vor fi puse gratuit la dispozitia Prefecturii Alba si “in caz de nevoie, spatiu de functionare si va asigura sedii administrative pentru servicii publice deconcentrate si institutii publice, in functie de solicitari, necesitati si disponibilitati”. In baza protocolului, Primaria municipiului Alba Iulia va repartiza un apartament eliberat de Gradinita cu program prelungit nr. 15, dupa finalizarea investitiei, la Directia Judeteana de Tineret, pentru a-si amenaja sediu. CJ Alba va transmite o suprafata de 1400 mp Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Durabile, pentru a fi finalizata si amenajata ca sediu pentru Centrul Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si 609 mp se transmit Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, pentru Organismul intermediar program operational, sectorial, dezvoltare resurse umane - Regiunea Centru. In acelasi document, se prevede ca CJ Alba sa treaca, la rindul sau, imobilul din str. Regina Maria nr. 6, in suprafata totala de 912 mp, din care teren construit 564 mp, aflat in proprietatea publica a judetului si in administrarea Consiliului Judetean Alba, in proprietatea publica a statului si in administrarea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse pentru sedii ale Directiei de Munca si Incluziune Sociala si Agentiei Prestatii Sociale. In fine, protocolul mai prevede identificarea a doua centrale termice dezafectate, care sa fie transformate in arhive pasive ale Directiei Judetene a Arhivelor Statului, Casei Judetene de Pensii, Inspectoratului Teritorial de Munca, Directiei Regionale de Statistica.
Atacantul formatiei CFR Cluj, Didi Cleidimar, diagnosticat cu recidiva la ruptura de ligamente incrucisate suferita acum un an, va fi operat zilele viitoare la o clinica de specialitate din Rio de Janeiro si va lipsi circa sase luni de pe gazon, a declarat, presedintele Iuliu Muresan. “Didi a plecat deja in Brazilia si se va opera in perioada urmatoare la o clinica foarte buna din Rio de Janeiro care ii apartine lui Ronaldo, care a deschis-o dupa problemele din ultima vreme. Acolo vin medici profesionisti din Europa si am inteles ca e foarte buna. Daca nu va fi operat joi sau vineri, atunci saptamina viitoare sigur. Totusi, din pacate, Didi va lipsi cam sase luni de pe teren”, a spus Muresan. Brazilianul gruparii din Gruia a acuzat dureri musculare puternice in minutul 20 al partidei cu Unirea Urziceni, din etapa a XIII-a, si a fost imediat inlocuit. Initial, fotbalistul a fost diagnosticat cu intinderea de ligament colateral intern la genunchi, insa dupa un consult medical amanuntit, s-a dovedit ca este o recidiva la ruptura de ligamente incrucisate de la genunchiul sting suferita in urma cu un an. In urma accidentarii din sezonul trecut, Didi a lipsit de pe gazon tot sase luni, din acest motiv ratind tot returul campionatului, dupa ce in prima parte marcase de sapte ori. In cei doi ani petrecuti la CFR, acesta a evoluat in 45 de partide in Liga I si a reusit sa inscrie de 13 ori. Un alt jucator cu probleme medicale este mijlocasul Gabriel Muresan, care va efectua in cursul zilei de marti un RMN pentru a se stabili diagnosticul dupa accidentarea la piciorul sting. Internationalul roman este suspect de intindere musculara si este foarte posibil sa rateze partida de etapa viitoare cu Pandurii, dar si disputa cu AS Roma din Liga Campionilor. De asemenea, francezul Tony este in continuare incert dupa accidentarea suferita in partida cu Girodins Bordeaux. Desi trebuia sa revina la antrenamente, fotbalistul acuza in continuare dureri.
Noi contestatii au fost depuse, ieri, la Biroul Electoral de Circumscriptie nr. 1 Alba. De aceasta data nu mai este vorba doar despre distrugeri de afise, ci despre posibilitatea ca unii presedinti de sectii de votare sa fie implicati politic. Contestatia depusa de primarul din Lopadea Noua, Marian Indreiu, va fi analizata astazi. “Am depus o contestatie in legatura cu presedintii sectiilor de vot de la Lopadea Noua si Bagau, deoarece sint membri marcanti ai PNL si ca atare au fost la alegerile locale din partea Partidului National Liberal, reprezentanti ai partidului la sectiile de vot (...) Noi am depus la nivel de prefectura o lista cu oameni din comuna apolitici si urma ca, din aceasta lista si din lista pe care domnul prefect o avea la nivel de judet cu juristi pe care ii putea desemna, sa fie desemnati. Oamenii au fost inlaturati, mai exact doi dintre acestia si inlocuiti cu membri ai PNL”, a declarat primarul din Lopadea Noua. Prefectul de Alba, Dan Simedru, a declarat ca el nu s-a implicat in nici un fel gestionarea listelor cu persoanele propuse sa devina presedinti de sectii de votare si ca doar le-a contrasemnat si le-a trimis mai departe, la Biroul electoral judetean. El a explicat ca, potrivit legii, aceste persoane pot fi juristi sau oameni cu probitate morala, in care comunitatea are incredere, precizind ca pot fi propuse de primarii, de societatea civila, dar se pot si autopropune. Daca se intimpla sa fie mai multe persoane pe un loc, se face tragere la sorti. “Daca ma acuza cineva pe mine, este in eroare, pentru ca eu nu am facut decit sa semnez o nota de inaintare a unor liste (...) Nu stiu cine i-a propus, nu am cum sa stiu cine si ce a propus in tot judetul”, a declarat Dan Simedru. Presedintele BEC nr.1 Alba, Gianina Muntean, a confirmat inregistrarea contestatiilor pentru cele doua sectii de votare, precizind ca discutarea acestora a fost programata pentru astazi. Aceasta a mai mentionat ca, in cursul zilei de ieri, a fost solutionata o plingere depusa de PNL referitoare la distrugerea unor afise in Abrud. Biroul electoral judetean a decis sesizarea politiei din localitate, care va trebui sa identifice persoanele care au distrus afisele si sa ia masurile care se impun.
Presedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, ieri, ca toti jucatorii sint tratati la fel de conducerea clubului chiar daca sint straini sau romani, in ciuda speculatiilor din ultima vreme conform carora cei de alta nationalitate decit cea romana sint marginalizati. “Nu exista tensiuni in vestiar, la Dinamo nu se fac diferente, toti jucatorii sint tratati in mod egal, asa cum este normal la toate cluburile mari. In momentul in care sintem cu platile la zi e normal sa ne gindim la performanta, indiferent ca este vorba de un jucator roman sau strain”, a spus Borcea, citat de site-ul oficial al clubului. Oficialul dinamovist a precizat ca in ultimele saptamini s-a intilnit de mai multe ori cu o parte dintre jucatorii care nu au intrat in vederile lui Mircea Rednic in acest sezon, dar si cu impresarii acestora pentru a lamuri situatia. “Cifrele vorbesc de la sine. Uitati-va la minutele jucate pentru Dinamo. Impreuna cu Mircea Rednic si cu impresarii jucatorilor am avut mai multe intilniri”, a explicat acesta. Borcea a recunoscut ca este dezamagit de o parte dintre jucatorii straini transferati in vara de Dinamo, dar acestia sint platiti la timp si nu s-a pus problema sa fie pedepsiti in vreun fel. “Ce vina avem noi ca Thiago, Campos si Diakité nu au dat randament atita timp cit obligatiile noastre au fost respectate? Este si cazul lui Vranjkovic, al lui Romanovs. Unii jucatori au confirmat, altii nu prea”. Presedintele gruparii bucurestene a mai anuntat ca a demarat negocierile pentru prelungirea intelegerii cu George Blay, aflat in ultimele sase luni de contract. “Blay este un jucator pe care il apreciem. Acelasi lucru este valabil si la Miranda, si la Julio Cesar, sint jucatori pe care ne putem baza in lupta pentru titlu. Atunci cind au intrat in teren, au demonstrat ca sint jucatori de valoare. Cu Blay am avut deja o prima runda de discutii privind prelungirea contractului. Sint convins ca vom ajunge la o intelegere in aceasta iarna, cind intra in ultimele sase luni de contract”, a afirmat acesta. Cristian Borcea a vorbit si despre conflictul pe care Jean Vladoiu l-a avut la finalul partidei cu Unirea Urziceni cu mijlocasul angolez Zé Kalanga. “El trebuie sa inteleaga ca la Dinamo se cere performanta. Trebuie sa dai totul pe teren in fiecare meci. Are valoare, iar Dinamo are nevoie de evolutia lui din derby-ul cu Steaua, de meciurile pe care le-a facut in sezonul in care am cistigat titlul. Nu merge cu jumatati de masura”, a conchis conducatorul dinamovist.
Comportamentul fanilor din Ghencea la meciurile reprezentativei au condus la aceasta solutie, varianta disputarii in provincie fiind exclusa data fiind apropierea meciurilor de campionat pe care multi dintre jucatori le vor sustine chiar vineri. O alta noutate este absenta multor jucatori straini din lot, majoritatea accidentati sau lipsiti de forma. Razvan Rat, Ciprian Marica si Razvan Cocis sint singurii stranieri ai lotului, Piturca incercind o formula experimentala, prin care sa verifice o serie de jucatori din campionatul intern. In plus, stoperii de baza ai nationalei, Goian si Tamas sint incerti primul neputind juca nici in meciul din primavara cu Serbia, din cauza suspendarii.Adversarul tricolorilor este unul de factura medie, Georgia, antrenata acum de reputatul tehnician argentinian, Hector Cuper, cunoscut prin performantele realizate cu Mallorca, Valencia si Inter Milano. Georgienii fac parte din grupa a VIII-a a preliminariilor Cupei Mondiale si au inre-gistrat doua remize (cu Cipru si Bulgaria) si doua infringeri (cu Irlanda si Italia). Selectionata din tara natala a lui Stalin este o echipa mai putin solida, dar foarte tehnica, Piturca etichetind jocul gruzinilor asemanator cu cel al viitoarei adversare din grupa, Serbia. Cel mai cunoscut jucator georgian este mijlocasul Levan Kobiasvili (31 de ani) care joaca la Schalke 04. In palmaresul dintre cele doua echipei, Romania a cistigat trei jocuri din patru, terminind unul la egalitate, 1-1 la Bucuresti, in 2001. FRF a anuntat ca incasarile din acest meci vor fi donate victimelor accidentului minier de la Petrila. Sa vedem cit se va incasa, stiuta fiind dragostea bucurestenilor pentru echipa nationala!Formatiile probabileRomania: Lobont – Ogararu, Gaman, Radoi, Rat – Ropotan, Cocis - Nicolita, Lazar, Costea – Marica. Georgia: Lomaia – Hizanisvili, Salukvadze, Kvahadze, Kandelaki – Kobiasvili, Hmaladze, Merebasvili, Razmadze – Aleksidze, Mcedlidze.
Platesc tribut trecutuluiVasile Onaca, patronul Oncos, se vede nevoit sa bage adinc mina in buzunarFostii jucatori ai Universitatii Cluj care si-au depus memorii in trecut la Federatie, pentru recuperarea anumitor restante financiare, au primit cistig de cauza definitiv. Ciprian Dancia, Alin Savu si Sorin Radoi isi revendica drepturile contractuale de pe vremea cind au imbracat tricourile "studentesti". Dancia are de primit 20.000 de euro, Sorin Radoi, 12.000 de euro iar Alin Savu 6.500 de euro. Acestia au depus initial memorii pentru a deveni liberi de contract si pentru a-si primi restantele. Au cistigat, dar "U" a facut apel, incercind sa faca rost de bani. Dupa meciul de la Petrosani, directorul executiv al clubului, Ioan Marginean a plecat direct la Bucuresti, incercind sa gaseasca mai multe solutii pentru rezolvarea situatiei. Cu toate acestea, pina ieri, cind Federatia a dat sentinta definitiva de restituire a restantelor catre cei trei jucatori, "U" nu izbutise sa plateasca nici un cent. Formatia "universitara" mai are la dispozitie doua zile pentru a face rost de aproape 40.000 de euro, in caz contrar urmind sa nu fie programata pentru partida de simbata, cu Muresul Deva, probabil ultimul joc oficial pe stadionul "Ion Moina", inainte de inceperea demolarii arenei. Bani in toate partileUniversitatea s-a mai aflat intr-o situatie similara in urma cu o saptamina, inaintea partidei cu Jiul. In ultimul moment, clubul a reusit insa sa achite datoriile catre alti trei fosti componenti ai lotului, Claudiu Raducanu, Cristian Silvasan si Mircea Olteanu. Cei trei au avut de incasat aproape 45.000 de euro. "U" Cluj a mai avut restante si fata de francezul Boudarene, dar in cele din urma, cele doua parti au ajuns la o intelegere amiabila. De asemenea, Universitatea mai are de achitat clubului Pandurii Tirgu Jiu o suma de bani, in contul transferului lui Nemanja Jovanovic, din urma cu un an si jumatate. In urma unor discutii cu oficialii Universitatii, echipa gorjeana a hotarit sa mai pasuiasca un timp clubul de pe "Moina".
Potrivit reprezentantilor Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Alba, fermierii din sectorul vegetal vor beneficia de la inceputul anului viitor de o majorare a subventiilor acordate pentru fiecare hectar cultivat, astfel incit valoarea totala a sprijinului financiar acordat de stat va ajunge la 109 euro pe hectar. “In conditiile in care anul acesta producatorii agricoli au beneficiat de un sprijin din fondurile europene, de 47 de euro la hectar, prin platile directe pe suprafata si 50 de euro pe hectar, din bugetul national, din 2009 producatorii vor primi 49 de euro la hectar din fonduri europene si 60 de euro de la bugetul ministerului”, au precizat reprezentantii aceleiasi institutii. Ei au precizat ca prin platile complementare stabilite de Executiv, crescatorii de bovine vor beneficia si ei de o crestere a spijinului de la 350 la 510 lei pe cap de bovina, in timp ce crescatorii de ovine vor primi o subventie de 40 de lei pentru fiecare animal.
Locuitorii din localitatile rurale ale Albei vor avea, incepind cu data de 1 ianuarie 2009, un sistem propriu de pensii. Acest lucru este deja reglementat prin Legea 263/2008, privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale ale agricultorilor, act normativ promulgat în urma cu citeva zile. Recent adoptata reglementare vine si cu unele noutati in ce priveste beneficiarii, astfel incit, vor avea calitatea de asigurat în sistemul de pensii pentru agricultori toate persoanele cu virste între 16 si 63 de ani care locuiesc la tara si care detin terenuri agricole în exploatare sau sint proprietari de terenuri forestiere, exploatari piscicole, animale ori stupi de albine, care desfasoara activitati agricole în gospodaria proprie sau activitati private nesalarizate în domeniul agricol, ori care sint membri ai societatilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultura. Exceptie de la regula vor face insa persoanele care urmeaza o forma de învatamint, dar si cei care beneficiaza deja de o pensie de CAP sau din sistemul public. Potrivit reprezentantilor Casei Judetene de Pensii Alba, inscrierea în sistemul de pensii pentru agricultori se va face pe baza unei declaratii de asigurare, care se depune anual la Casa Judeteana de Pensii. Asiguratii vor contribui, lunar, cu o anumita suma la sistemul de pensii, cunoscuta sub denumirea de unitate de contributie, cuprinsa între 10 si 50 de lei. Astfel, pentru fiecare zece lei depusi de asigurat, statul va contribui o suma dubla, respectiv, 20 de lei. Aceleasi surse au precizat ca pensia pentru agricultori se acorda femeilor si barbatilor care împlinesc 63 de ani si care au stagii de cotizare minime de 15 ani, ori stagii complete de cotizare de 30 de ani.
Dupa ce in 2007 numarul magazinelor on line a crescut cu peste 20 %, iar in 2008 cifrele vorbesc despre aproape 30 de procente, analistii apreciaza ca pina in 2011 sa fie functionale peste 5.000 de magazine cu activitati de comert pe internet. Mai mult decit atit, mai toate firmele care se respecta au un site si posibilitatea de a opera comenzi direct pe internet. Un astfel de serviciu trebuie completat cu cel al unei firme de curierat, insa totul este cu mult mai simplu si mai eficient, din punct de vedere al timpului, decit in comertul clasic. Ca dovada, in judetul Alba, piata de comert electronic a ajuns in acest an la aproape 20 de milioane de euro si este estimata sa creasca la 30 pina la sfirsitul anului. Piinea la mouseDesi exista destui localnici care nu stiu nici macar sa porneasca un computer sau ce inseamna internetul, mii de persoane apeleaza constant la internet pentru cumparaturi, aproape 60 % dintre acestea achizitionind in mod uzual on line, produsele dorite. „La inceput mi-a fost teama. Nu ai in fata un vinzator, nu vezi produsul, nu poti numara restul si se strecoara o oarecare panica. Dupa ce te obisnuiesti nu mai este nici o problema. Frica tipic romaneasca nu este de obicei justificata. Un magazin serios tine la imagine si la clienti si atunci totul e corect. La fel cum o poti pati pe internet poate sa se intimple in orice alt magazin real, dar asta tine de bune si rele intentii”, explica relaxata Corina Perolli, una dintre cumparatoarele inraite. Tocmai bazindu-se pe astfel de considerente, analistii sustin ca in comertul on line urmeaza o era de inflorire. Daca numarul de magazine specializate pe comert electronic s-ar putea dubla pina in 2011, valoarea cumparaturilor pe internet s-ar putea tripla in decurs de numai un an, mai spun specialistii. Mai simpluAm incercat sa aflam si care sint avantajele unui astfel de comert, dar si dezavantajele sale. „Avantajul cert este ca stai acasa in fotoliu, te joci la calculator si faci comenzile. Ai terminat si iti astepti produsele. Vine curierul si iti suna la usa, iti arata ce ti-a adus, verifici si a plecat. Totul se plateste on line de pe card sau din cont. Deci nu mai stai blocat in trafic, nu ingheti de frig iarna sau sa te topesti vara, nu mai stai la o coada infernala in supermarket si eviti o casa blocata, un client nemultumit sau o vinzatoare care nu se descurca. In schimb, dezavantajele sint in general pentru femei. Daca faci totul de acasa nu te mai poti intilni cu prietenele sa colinzi toate magazinele. Nu mai exista acea placere a cumparaturilor cind poti sa faci nazuri la tot ce vezi, sa mergi la o cafea si apoi sa te intorci sa le cumperi”, mai explica Corina Perolli. Cert este ca moda cumparaturilor on line pare sa pregateasca o prima explozie in Alba, chiar la finalul acestui an, atunci cind trebuie facute cumparaturile de sarbatori.
„Dupã felul în care decurg lucrurile, consider cã monitorizarea Comisiei Europene va continua ºi anul viitor ºi cred cã va înceta abia atunci când Comisia va constata cã sistemul judiciar este lãsat sã funcþioneze independent, fãrã niciun fel de ingerinþe ºi cã a devenit funcþional“, a precizat Daniel Morar. În opinia ºefului DNA, „din perspectiva procurorilor, lucrurile nu s-au schimbat deloc“, deoarece „abordarea luptei împotriva corupþiei este aceeaºi ca în anii precedenþi“. El a subliniat cã, în continuare, prioritarã este instrumentarea dosarelor de mare corupþie ºi a precizat cã, în prezent, pe rolul intanþelor existã aproximativ 40 de cauze importante de corupþie trimise spre judecare de cãtre DNA. Lupta anticorupþieCât priveºte asumarea politicã a luptei anticorupþie, Morar a menþionat cã este necesarã o abordare responsabilã ºi consistentã în acest domeniu din partea tuturor autoritãþilor. „Nu ºtiu dacã este important sau nu ca lupta împotriva corupþiei sã figureze în programul partidelor, dar cu siguranþã cã aceasta este o temã care se cere a fi abordatã în mod responsabil de cãtre toate instituþiile statului ºi anume: Parlament, Guvern, parchete, instanþe ºi alte autoritãþi ale statului. Consider cã lupta împotriva corupþiei nu este ºi nu trebuie sã fie un subiect spectaculos, ci o preocupare continuã, iar responsabilitatea principalã sã aparþinã sistemului judiciar“, a afirmat el. Instrumentul fundamentalªeful DNA a susþinut cã, pentru realizarea luptei anticorupþie, un instrument fundamental este cel legislativ, aducând în acest context discuþia despre pericolul adoptãrii de cãtre Parlament a modificãrilor la Codul de procedurã penalã, aduse prin OUG 60/2006. Preºedintele Traian Bãsescu a cerut, în urma raportului pe justiþie din iunie, realizat de Comisia Europeanã, accelerarea reformelor în domeniul luptei anticorupþie, vizând direct ºi explicit Parlamentul, ca for legiuitor. El a precizat cã a discutat cu toate instituþiile responsabile, care s-au angajat formal într-un efort comun pentru ca anul viitor România sã iasã de sub monitorizarea CE.
Ministrul apãrãrii a declarat ieri cã deocamdatã se aºteaptã ca acordul între Guvernul irakian ºi SUA, semnat oficial luni, sã fie ratificat ºi în Parlamentul de la Bagdad pentru a putea lua o decizie privind viitorul trupelor româneºti în Irak. Ratificarea definitivã a documentului în Parlamentul irakian ar putea interveni în jurul datei de 24 noiembrie. România a primit o invitaþie preliminarã din partea Guvernului irakian privind prezenþa trupelor româneºti în Irak, însã aºteaptã o solicitare fermã în care sã se menþioneze sarcinile ce ar urma sã le revinã militarilor români, a spus ieri la postul de radio RFI ministrul apãrãrii, Teodor Meleºcanu. Presupuneri ºi reþinereÎn urmã cu o sãptãmânã, ministrul Apãrãrii spunea cã România ºi-ar putea retrage trupele din Irak la 1 ianuarie, dacã pânã la începutul lunii decembrie nu se ia o decizie politicã din partea guvernului irakian care sã includã ºi statul român. „În principiu, pe 30 decembrie expirã mandatul Coaliþiei Multinaþionale din Irak. În opinia mea, dacã pânã la începutul lunii decembrie nu vom avea o decizie politicã, e greu de presupus cã vom mai putea face în mod eficient activitatea pe care ne-am propus-o. Dacã nu vom avea o decizie politicã pânã la 1 decembrie, la 1 ianuarie este posibil sã ne retragem din Irak“, a spus Meleºcanu. De altfel, ministrul explica, la începutul lunii noiembrie, la Arad, cã „pânã la 31 decembrie urmeazã ca lucrurile sã se clarifice. Guvernul irakian sã facã o cerere pe care sã ne-o adreseze ºi nouã, ºi altora în legãturã cu dorinþa de a continua sau nu cu prezenþa militarilor în Irak ºi mai ales cu misiunile pe care forþele României ºi ale altor state le vor avea. Nu ºtiu care va fi soluþia pânã la urmã, pentru cã cel mai greu este sã prevezi viitorul“.Un alt statutPotrivit ministrului apãrãrii, este de aºteptat ca statutul forþelor româneºti sã se schimbe odatã cu semnarea noului acord între SUA ºi Irak. „Deci, prima chestiune care se poate aºtepta este o schimbare a statutului forþelor noastre armate care participã acum la coaliþia multinaþionalã ºi probabil ºi o schimbare a misiunilor care le revin în noul context, context dominat de faptul cã autoritãþile irakiene preiau în cea mai mare mãsurã toate responsabilitãþile legate de asigurarea securitãþii, iar forþele coaliþiei multinaþionale care vor fi invitate alãturi de SUA sã mai rãmânã în Irak vor fi în misiuni de tip necombatant, de sprijin ºi consiliere pentru forþele de securitate irakiene“, a explicat Meleºcanu. Parlamentul irakian urmeazã sã se pronunþe definitiv asupra acordului de securitate cu Statele Unite în 24 noiembrie, a declarat duminicã vicepreºedintele legislativului de la Bagdad, Khaled al-Attiyah, citat de AFP. Teodor MeleScanu l ministrul Apãrãrii„Da, existã o invitaþie de principiu pe care am primit-o, o invitaþie preliminarã. Aºteptãm o invitaþie cu mai multe elemente, legate de sarcinile care ar urma sã revinã militarilor români ºi ne pregãtim în acest sens“
Patologia discala reprezinta 90% din cauzele durerilor lombare si sciatalgiilor. Examenul RMN s-a impus ca tehnica de electie în studiul discopatiilor, în particular a celor rezistente la tratament, însotite de deficit neurologic sau în cazul suspicionarii unui fragment discal migrat. Consider radiografia coloanei lombare ca inutila în investigarea patologiei discale netraumatice. 1. Hernia discala - fragment discal migrat subligamentar sau transligamentar; 2. Protruzie discala - portiune discala care împinge inelul fibros extern; 3. Prolaps discal - revarsare circumferentiala discala predominant în sens anterior si lateral, mai putin posterior. Inca nu este certa etiologia herniei de disc lombare, dar cu siguranta boala degenerativa, traumatismele repetate si factorii genetici au o implicare evidenta. Chiar mai obscura este etiologia durerii asociate cu hernia de disc. Desi presiunea mecanica a discului herniat pe nerv este un factor important, acesta nu explica simptomele în fiecare caz. Lindahl a demonstrat ca presiunea în cazul unor nervi normali este insuficienta pentru a cauza durerea în afara de cazul în care exista o sensibilitate crescuta a nervilor la durere. Inflamatia cauzata de descarcarea histaminelor, bradichininei sau a prostaglandinelor poate creste pragul de sensibilitate a nervului prin activarea receptorilor durerii (nociceptori) cind discul herniaza. O alta substanta care contribuie la durerea lombara joasa este fosfolipaza A2, care se gaseste în cantitati crescute în lichidul sinovial, în sinovita interapofizara si în fragmentele de disc herniate. Din cauza ca discul este tesut avascular (cel mai mare din corp), organismul îl percepe ca si corp strain si trece la un raspuns autoimun în unele cazuri. Se stie ca exista terminatii nervoase în periferia inelului fibros si cind se produce ruptura acestuia terminatiile nervoase sunt iritate cauzind durere lombara joasa. O alta cauza a durerii lombare joase este întinderea ligamentului longitudinal posterior de catre discul herniat sau protruzat. Miscarea anormala de la nivelul fatetelor articulare duce la instabilitatea coloanei. Aceasta, dezvoltata secundar sau concomitent cu degenerarea discala, joaca un rol important în lombosciatica si durerea lombara joasa. Spasmul muschilor paraspinali, inflamatia si eventual atrofia musculara pot aparea secundar osteoartritei de la nivelul articulatiilor interapofizare. Rigiditatea musculaturii paraspinale poate accentua si mai mult instabilitatea coloanei. Sindromul de muschi piriform - nevrita nervului sciatic proximal asociata cu:¤ traumatism în regiunea fesiera;¤ compresia nervului sciatic datorata hipertrofiei de muschi piriform (în cazul suprasolicitarii articulatiei coxofemurale), miozitei osifiante, tumorilor musculare. Bursitele trohanterice si de iliopsoas - pot determina compresie pe nervul sciatic proximal si sint asociate cu suprasolicitarea articulatiei coxofemurale, poliartrita reumatoida, artroze si traumatisme. Sacroileita unilaterala sau bilaterala produce iritatie de vecinatate a nervului sciatic. In concluzie, consider ca durerea lombara joasa cu sau fara sciatalgie poate fi elucidata corect numai cu ajutorul rezonantei magnetice. Exista posibilitatea ca dupa examenul RMN de coloana, bolnavul sa fie diagnosticat cu suferinta discala (dupa virsta de 40 ani exista discuri degenerate, protuzii si prolapsuri discale asimptomatice), dar cauza reala a sciatalgiei sa fie unul din sindroamele: piriforma, sacroileita, bursita, etc. Daca RM coloanei lombare nu evidentiaza suferinta discala si sint semne neurologice de neuropatie a sciaticului, urmatorul pas imagistic este RM pelvis care poate evidentia afectarea acestuia în cadrul sindroamelor descrise mai sus.
Simptome Transmiterea infectiilor respiratorii se realizeaza de la o persoana bolnava, pe cale aeriana, prin inhalarea picaturilor de saliva si secretii respiratorii contaminate, eliminate in cursul vorbirii, tusei sau stranutului, mult mai rar germenii fiind transmisi prin obiecte sau miini contaminate cu secretii respiratorii. Astfel, integrarea copiilor, mai ales a celor de virsta prescolara, in colectivitati in care deprinderile igienice nu sint pe deplin asimilate (tusea sau stranutul protejat prin utilizarea batistelor, spalarea frecventa a miinilor), explica in parte frecventa mare a infectiilor respiratorii la copii. Alte cauze favorizante sunt: mediul familial supraaglomerat, poluarea, inclusiv expunerea la fumul de tigara, boli pulmonare sau cardiace preexistente, anemia, malnutritia si tulburarile de crestere. Infectiile respiratorii se manifesta prin febra, oboseala, scaderea apetitului si simptome in functie de segmentul respirator afectat: nas infundat sau secretii nazale abundente (rinita), durere la inghitire sau senzatie de arsura permanenta in git (faringita), voce ragusita (laringita), tuse, de obicei seaca, uneori cu senzatie de arsura la nivelul pieptului (traheita). Tusea este un simptom care poate aparea in afectarea mai multor segmente respiratorii, respectiv in faringite, laringite, traheite, bronsite sau pneumonii. Virozele respiratorii reprezinta 90% din totalul infectiilor respiratorii la copii, afectind de obicei mai multe segmente respiratorii. Aproape intotdeauna sint afectiuni fara gravitate, in ciuda unor simptome adesea suparatoare, care se vindeca in citeva zile, chiar daca uneori tusea persista mai mult timp. Tratamentul lor este, cu exceptia gripei care poate fi tratata specific, suportiv: repaus in mediu cald si umed, antiinflamatoare (medicamentele continind aspirina sint total contraindicate la copii) si simptomatice pentru combaterea febrei, tusei si secretiilor nazale. Infectiile respiratorii produse de bacterii complica adesea o infectie virala, sint in general mai grave si beneficiaza de tratament antibiotic. De aceea, diferentierea celor doua tipuri de infectie este importanta dar adesea dificila, necesitind consult medical.Cea mai grava situatieIn evolutia infectiilor respiratorii pot surveni complicatii care necesita interventie medicala de urgenta, fiind necesar ca parintii copiilor sa cunoasca simptomele acestora. Cea mai grava posibilitate este obstructia cailor respiratorii printr-o inflamatie excesiva, mai ales la nivelul laringelui, in special la copiii mici, manifestata prin respiratie dificila, cu efort vizibil, zgomotoasa (suieratoare), iar in cazurile deosebit de grave, colorarea buzelor si apoi a pielii in albastru-violet (cianoza). Respiratia dificila, zgomotoasa sau cianoza sunt semne ale unei respiratii insuficiente, putind aparea si in afectarea altor segmente respiratorii (pneumonii, bronsite). Alte semne de gravitate care, daca apar in cursul unei infectii respiratorii, necesita interventie medicala de urgenta sint: respiratia frecventa, durerea la nivelul toracelui, retractia partii inferioare a toracelui in inspir, agitatia sau letargia copilului. Febra ridicata nu inseamna neaparat o gravitate mai mare a infectiei respiratorii, dar poate produce convulsii la copiii mai mici de 2 ani sau la cei bolnavi de epilepsie. Masurile de prevenire a infectiilor respiratorii se bazeaza pe vaccinarea antigripala si evitarea contactelor cu persoane bolnave. In acest sens, este necesara izolarea la domiciliu a copiilor bolnavi, extrem de contagiosi, pina la vindecarea bolii.
Autor: Floare SebastianFotografia ta te trimite printre nori! Amanunte despre concurs, aici.
Autor: Floare SebastianFotografia ta te trimite printre nori! Amanunte despre concurs, aici.
Autor: Floare SebastianFotografia ta te trimite printre nori! Amanunte despre concurs, aici.
Autor: Mihai Nechifor IoanaFotografia ta te trimite printre nori! Amanunte despre concurs, aici.
Autor: Mihai Nechifor IoanaFotografia ta te trimite printre nori! Amanunte despre concurs, aici.
Autor: Mihai Nechifor IoanaFotografia ta te trimite printre nori! Amanunte despre concurs, aici.
Situat pe Calea Turzii nr. 150, noul sediu dispune de o suprafata de 800 mp, investitia ridicindu-se la peste 600.000 de euro. Cel mai nou showroom din Cluj-Napoca, deschis de Autosincron, propune clujenilor intreaga gama de modele Land Rover si Mazda, intr-un spatiu de prezentare modern, conceput astfel incit diversitatea vehiculelor sa asigure clientilor care ii trec pragul cea mai buna alegere. Un fapt inedit si spectaculos totodata este dispunerea suprafetei de prezentare pe doua nivele, masinile de la etajul superior fiind „cocotate“ acolo cu ajutorul unei platforme speciale. De asemenea, clientii noului showroom au parte, pe linga o serie de oferte speciale pina la finalul anului, si de consultanta privind cele mai potrivite solutii de finantare si asigurare pentru autovehiculele achizitionate. Potrivit organizatorilor acestui eveniment, deschiderea noului showroom pentru cele doua marci pe care le reprezinta pe piata clujeana constituie dovada respectarii angajamentului asumat fata de iubitorii acestor branduri auto. B. P.
In trimestrul al doilea, cresterea pietei a fost de 117% fata de trimestrul anterior. Secretarul general al ALB, Adriana Ahciarliu, a precizat ca rezultatele se refera la datele cumulate de la societatile de leasing afiliate Asociatiei Societatilor Financiare din Romania (ALB), care are 34 de membri si reprezinta peste 94% din piata romaneasca de leasing. In acelasi timp, cresterea intregii piete de leasing a fost de numai 38% in trimestrul al treilea comparativ cu perioada aprilie-iunie, fata de avansul de 117% din al doilea trimestru comparativ cu primele 3 luni din 2008. Secretarul general al ALB a declarat pentru NewsIn ca rezultatele pietei romanesti de leasing sint influentate de cele din segmentul auto, deoarece acesta din urma are o pondere de 70% in total pe piata. Astfel, piata romaneasca de leasing ar putea creste in acest an cu doar 20%, pina la 6 miliarde de euro, fata de avansul de 51,3% inregistrat in 2007 in comparatie cu anul anterior. Rezultatele din al treilea trimestru au fost influentate de introducerea taxei de poluare, incepind cu 1 iulie 2008, aceasta inlocuind vechea taxa de prima inmatriculare, care a functionat din 2007 pina in primul semestru din 2008. „Taxa auto a afectat piata de leasing auto din Romania si functionarea acesteia pe parcursul intregului an“, a mai spus Adriana Ahciarliu. Ea a explicat ca romanii care au avut de ales intre o Dacia noua si o masina second-hand, din import, au optat pentru a doua varianta, in contextul in care costurile cu taxa de poluare sint aproape la acelasi nivel. Dupa introducerea acestei taxe, vinzarile de autovehicule in leasing au fost afectate semnificativ in cel de-al treilea trimestru. In ceea ce priveste efectele crizei mondiale asupra acestei piete, precum si problemele inregistrate in sectorul auto, Ahciarliu crede ca acestea se pot observa in evolutia pietei de leasing auto din octombrie. Totusi, in ciuda unor finantari mai slabe, secretarul general al ALB exclude scaderea dobinzilor pe aceasta piata, „mai ales in conjunctura economica actuala“. Mai mult decit atit, costurile de refinantare ale companiilor de leasing ar putea creste si mai mult, din cauza coboririi ratingului de tara de catre agentiile de evaluare financiara Fitch si Standard&Poor, a explicat Ahciarliu. Ea considera ca, in contextul economic actual, societatile de leasing si-ar putea orienta afacerile catre segmentul de leasing operational (de inchiriere a flotei pe anumite perioade de timp, cu servicii de management incluse). NewsIn