Mentinut in viata doar de aparate, un tanar va deveni, in curand, primul donator de organe din istoria Spitalului Judetean Sibiu. Parintii pacientului aflat in moarte cerebrala, dupa un tragic accident, si-au dat acordul pentru ca acestuia sa i se preleveze inima, ficatul si rinichii. Prima din cele trei echipe de medici, care vor efectua interventiile chirurgicale, se afla deja la Sibiu. Amanunte, in editia de luni a Monitorului de Sibiu!
O calificare cu orice pret in sferturile de finala ale Cupei Romaniei era tot ce isi doreau CFR-istii inaintea partidei cu Sportul Studentesc. Indiferent de scor sau de jocul prestat, victoria era necesara ca aerul pentru jucatorii campioanei, dar si pentru antrenorul Maurizio Trombetta. In teren, lipsa de concentrare a CFR-istilor si tupeul slab al "studentilor" au dat o nuanta cenusie meciului, presarat cu numeroase greseli individuale de-o parte si de cealalta. Pina la urma, insa, dorinta campioanei s-a indeplinit, Panin marcind unicul gol al partidei cu un sut superb de la 20 de metri ('74). Kone, intrat pe final, a scapat sansa de a face 2-0 tintind bara portii lui Niculescu ('90), asta dupa uriasa ocazie de gol a Sportului din minutul 81, cind Curelea si Varga nu l-au putut invinge pe Nuno Claro din pozitii foarte bune. CFR Cluj: Nuno Claro - Panin, cadu, Alcantara, Toma - Muresan, Prette ('58, Trica) - Culio ('80, M. Jose), Peralta, Dubarbier - Oberman ('71, Kone)
1998Prima pagina, prima editie, prima sarbatoareKlaus Johannis, primarul municipiului SibiuZiarul Monitorul a devenit de-a lungul timpului o prezenta obisnuita in peisajul presei sibiene, iar faptul ca astazi implineste 10 ani de existenta dovedeste si intareste importanta acestui cotidian pentru comunitatea sibiana. Cu ocazia implinirii celor 10 ani de activitate doresc sa va felicit pentru perseverenta de care ati dat dovada si va doresc in continuare multa putere de munca. Tin, pe aceasta cale, sa felicit actuala echipa pentru munca pe care o depune si imi exprim increderea ca buna colaborare intre institutiile noastre va continua si pe viitor, pentru a veni in sprijinul sibienilor si pentru a le aduce in permanenta informatiile de interes public. La multi ani!Ilie Mitea, prefectul judetului SibiuDe-a lungul celor 10 ani de activitate, Monitorul de Sibiu a reusit, in mare masura, consider eu, sa indeplineasca principiile de baza ale mass media. Ati dovedit echilibru in modul de abordare a materialelor de presa si ati informat cetatenii despre realitatile judetului. Sunt convins ca si de acum inainte, Monitorul de Sibiu va actiona corect, iar interesul cetateanului va fi singura presiune care se va putea regasi in paginile ziarului. Acum, la 10 ani de la primul tipar, nu pot decat sa va doresc din sufletul, intregului corp redactional, multa sanatate si putere de munca. Sper ca vom avea ocazia sa sarbatorim impreuna cat mai multe aniversari!Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean SibiuVa felicit cu ocazia aparitiei de 10 ani, ma bucur ca exista un ziar care se straduieste si reuseste sa aduca stiri obiective, variate si va doresc succes in continuare. La multi ani!lt. col. Costel Dogaru, inspector sef al Inspectoratului Judetean de Jandarmi SibiuCu prilejul acestei aniversari, doresc sa imi exprim, in numele personalului Inspectoratului, sincere sentimente de apreciere pentru efortul depus de jurnalistii dvs. pentru asigurarea dreptului universal si constitutional la informare, al tuturor cetatenilor, prezentand adesea eficient, oportun, corect si complet informatia de presa. Va urez multa sanatate, vointa si putere de a contribui la efortul comun pentru sustinerea reciproca a tuturor entitatilor care alcatuiesc societatea si comunitatea locala, asa cum o cunoastem si cum, fundamentata pe valori etice si reguli, convietuieste. La multi ani!mr. Cosmin Balcu, inspector sef imputernicit la comanda ISU SibiuSper sa comunicam in continuare intr-un climat armonios si prielnic, sa demonstram impreuna ca actionam in slujba populatiei, a cetateanului. Eu si institutia pe are o reprezint suntem deschisi la orice fel de colaborare, si vrem sa va uram La multi ani si multa, multa sanatate!cms. Lucian Muntean, seful Inspectoratului Judetean de Politie SibiuLa multi ani si a cat mai muste articole bune, sau rele, dar care, asa oricum ar fi ele, bune sau rele, sa reuseasca sa indrepte activittaea institutiilor de la nivelul judetului. Acum, la ceas aniversar, uram „La multi ani!“ tuturor ceor care zi de zi duc mai departe ziarul dumneavoastra. La cat mai multe aparitii la fel de bune, sau chiar mai bune!
Cine ar fi crezut? Cand am ajuns la Monitorul de Sibiu, aveam 20 de ani, o facultate de jurnalism inceputa, foarte putina experienta si foarte multe vise. Unele dintre ele s-au implinit aici. Am trecut prin vremuri grele, iar - nu o data - obstacolele erau la un pas de a ma determina sa renunt. Ma bucur ca nu am facut-o. Increderea in proiectele noastre de viitor si sustinerea colegilor au cantarit intotdeauna mai mult decat dezamagirile.In zece ani, Monitorul a devenit un brand pe care suntem mandri sa-l purtam. Fara falsa modestie, Monitorul a ridicat standardul presei locale in Sibiu. A adus un continut editorial viu, dar echilibrat, bine ancorat in realitatea orasului, zeci de concursuri si campanii de interes comunitar, o retea de distributie proprie, policromia, suplimente tematice de sport, economie, IT, sanatate si divertisment si multe altele, din „retete“ originale sau aplicate cu succes in intreaga retea Monitorul.Jurnalisti bine pregatiti si devotati au semnat, de-a lungul timpului, reusitele Monitorului. Pe unii dintre ei am avut bucuria sa ii cunosc. Sa le „fur“ meseria. Multumesc, Dan Greavu, Grigore Uidilescu, Izabela Paulescu, Liviu Brezae, Cosmin Pal! Pe altii ii stiu doar din povestirile „veteranilor“ si, in primul rand, ale dragei noastre Eta.Matur, desi media de varsta a echipei redactionala nu depaseste 25 de ani, Monitorul a ales sa se implice si mai serios in viata comunitatii. In ultimul an, dupa un parteneriat onorant cu Programul Sibiu - Capitala Culturala Europeana, Monitorul a premiat cei mai valorosi 44 elevi din judet, in cadrul campaniei „Premiaza-ti elitele!“, a lansat „A doua Cuponiada“ si „Monitorul Cartierelor“, pentru a fi o punte de legatura intre problemele sibienilor si administratia locala, a plantat 200 de puieti de stejar, in „Paduricea Monitorul“, a organizat Cupa Monitorul VTM, pentru a da posibilitatea soferilor amatori sa-si exteriorizeze pasiunea. In plus, beneficiaza de suplimentele specializate „Banii, Casa si Masina“, „Monitorul Turistic“ si „Alege TV“. Sunt cateva dintre noutatile primite cu mare entuziasm de catre sibieni, un motiv in plus sa privim increzatori spre viitor. Urmatoarea aniversare va fi, cu siguranta, si mai fericita.Cat de mult inseamna pentru tine, cititorule, 10 ani?
„Un reper in Sibiu“Sorin Stanislav, director general Compania de MediaMonitorul este, daca vreti, cartea mea de vizita, deoarece cred in produs, in piata de print si in dezvoltarea pe on-line, in viitorul media in general, pentru ca in anii acestia Monitorul a schimbat foarte multe in oras si in comunitate. Pentru ca, in Sibiu a fost, este si sper va ramane un reper din punct de vedere al continutului: ziar comunitar, care acopera o nevoie a cetatenilor si care lucreaza pentru cetateni. Pentru ca, in 10 ani, Monitorul a evoluat odata cu piata, odata cu cetatenii, cu nevoia lor de informare (mai rapid, mai la obiect, mai diversificat), dovada fiind trecerea la conceptul bi-media (sb.ro).„Cei mai buni jurnalisti din oras“Dan Greavu, director executiv Monitorul de SibiuDe ce Monitorul de Sibiu? Pentru ca imi place sa citesc stirile inainte ca ele sa devina publice, pentru ca am crescut in dictatura si vreau sa lupt pentru democratie, pentru ca Monitorul de Sibiu mi-a oferit ocazia sa ma implic in viata orasului, pentru ca imi place sa stau de vorba cu oamenii si sa incerc sa le fiu de ajutor si, cel mai important, pentru ca, in 10 ani, m-am obisnuit sa lucrez alaturi de cei mai buni jurnalisti din oras. De nota 10 Mihai Colibaba, redactor sef Cine ar fi crezut? Cand am ajuns la Monitorul de Sibiu, aveam 20 de ani, o facultate de jurnalism inceputa, foarte putina experienta si foarte multe vise. Unele dintre ele s-au implinit aici. Am trecut prin vremuri grele, iar - nu o data - obstacolele erau la un pas de a ma determina sa renunt. Ma bucur ca nu am facut-o. Increderea in proiectele noastre de viitor si sustinerea colegilor au cantarit intotdeauna mai mult decat dezamagirile. In zece ani, Monitorul a devenit un brand pe care suntem mandri sa-l purtam. Fara falsa modestie, Monitorul a ridicat standardul presei locale in Sibiu. A adus un continut editorial viu, dar echilibrat, bine ancorat in realitatea orasului, zeci de concursuri si campanii de interes comunitar, o retea de distributie proprie, policromia, suplimente tematice de sport, economie, IT, sanatate si divertisment si multe altele, din „retete“ originale sau aplicate cu succes in intreaga retea Monitorul.Jurnalisti bine pregatiti si devotati au semnat, de-a lungul timpului, reusitele Monitorului. Pe unii dintre ei am avut bucuria sa ii cunosc. Sa le „fur“ meseria. Multumesc, Dan Greavu, Grigore Uidilescu, Izabela Paulescu, Liviu Brezae, Cosmin Pal! Pe altii ii stiu doar din povestirile „veteranilor“ si, in primul rand, ale dragei noastre Eta.Matur, desi media de varsta a echipei redactionala nu depaseste 25 de ani, Monitorul a ales sa se implice si mai serios in viata comunitatii. In ultimul an, dupa un parteneriat onorant cu Programul Sibiu - Capitala Culturala Europeana, Monitorul a premiat cei mai valorosi 44 elevi din judet, in cadrul campaniei „Premiaza-ti elitele!“, a lansat „A doua Cuponiada“ si „Monitorul Cartierelor“, pentru a fi o punte de legatura intre problemele sibienilor si administratia locala, a plantat 200 de puieti de stejar, in „Paduricea Monitorul“, a organizat Cupa Monitorul VTM, pentru a da posibilitatea soferilor amatori sa-si exteriorizeze pasiunea. In plus, beneficiaza de suplimentele specializate „Banii, Casa si Masina“, „Monitorul Turistic“ si „Alege TV“. Sunt cateva dintre noutatile primite cu mare entuziasm de catre sibieni, un motiv in plus sa privim increzatori spre viitor. Urmatoarea aniversare va fi, cu siguranta, si mai fericita.Cat de mult inseamna pentru tine, cititorule, 10 ani? „Monitorul m-a ajutat sa ma dezvolt!“Liliana Nenciu, redactor sef adjunctMonitorul de Sibiu inseamna pentru mine o adevarata familie. In urma cu doi ani, m-am mutat la Sibiu si am cautat un ziar unde sa imi pot continua activitatea jurnalistica inceputa pe alte meleaguri. Redactorii sefi la acea vreme nu m-au privit ca o „straina“ si mi-au acordat toata increderea si sprijinul de care am avut atat de mare nevoie. In doar cateva luni am devenit secretar general de redactie si am inceput sa cred tot mai mult ca intr-adevar se pune accent pe promovarea tinerilor. Din aceasta functie am avut multe de invatat si am avut ocazia sa conduc campanii precum „Premiaza-ti elitele“, care mi-au adus multe satisfactii profesionale, dar si personale. Din luna septembrie a acestui an am fost promovata redactor-sef adjunct. Este o implinire profesionala faptul ca pot lua decizii pentru ziar, dar si faptul ca pot forma oameni noi de presa. Ziarul Monitorul de Sibiu reprezinta viata mea si de aceea ii urez viata lunga!„Imi place ce fac“Laura Catuneanu, secretar general de redactieAm „sarit“ in redactia Monitorului in aprilie 2007, direct din Bucuresti. Sa lucrez aici a fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodata. Eu ma decid greu, dar si cand o fac, atunci sa te tii! Ce-mi place la Monitorul de Sibiu? Imi place ceea ce fac, imi plac oamenii cu care lucrez si ma bucura faptul ca munca noastra, de zi cu zi, e rasplatita de sibienii care au ramas fideli Monitorului de Sibiu. Nu-mi place ca trebuie sa ma trezesc devreme si ca fumez pe fuga, dar asta e alta poveste. Mai bine i-as felicita pe Cristi, Dan, Liliana, Sorin, Mihai, Alina, Eta, Madalina, Raluca, Jeni, Lenuta, Petra, Adi, Doru, Dan, Ovidiu, Mihaela, pe toti colegii mei. Precizare. Ordinea colegilor mei a fost stabilita prin tragere la sorti.„O viata cu Monitorul“Cristi Florea, redactor sportPot spune ca sunt de o viata la Monitorul. Da, nu sunt decat zece ani, dar poate unii dintre cei mai frumosi din viata. Aceia in care am trecut de la adolescenta la viata propriu zisa. Am venit un pustan si acum pot spune ca m-am maturizat. Aproape zece ani petrecuti zi de zi in aceasta redactie nu inseamna putin. In primul rand inseamna pasiune. Dorinta de a fi intotdeauna cel mai bun, sa iei fata concurentei cu stiri dezvaluite in premiera si informatii ascunse ochiului public. Au fost nenumarate satisfactii, dar si dezamagiri. Marile victorii ale echipelor care au devenit de suflet au palit, din pacate, la marile pierderi, pricinuite de disparitia formatiilor mele dragi, Soimii Sibiu si Interul. Am avut puterea sa trecem peste, sa o luam de la capat si sa pun la fel de mult suflet. Sper sa putem vorbi cu aceleasi ganduri si cand Monitorul va implini 20 de ani.„Am trecut peste toate“Margareta Lupu, redactor evenimentIn cazul meu, au trecut cinci ani de cand fac parte din echipa Monitorului de Sibiu. Adica jumatate din varsta publicatiei. Uneori mi se pare ca timpul a zburat, alteori ca a trecut o eternitate de cand lucrez aici. Am trecut peste toate, si bune si rele, deoarece am avut intotdeauna colegi pe cinste. Am inceput sa cred ca, aici, doar oamenii care au spirit de echipa, tin la colegi si inteleg spiritul acestui ziar rezista. Dovada: de-a lungul timpului, s-au perindat pe la Monitorul multe persoane care aspirau la un post de redactor. Doar cei mai buni au ramas. Noua, cei care forman astazi o echipa inchegata, ne-au ramas amintirile, experienta, demnitatea si, de ce nu, mindria de a forma echipa Monitorului de Sibiu. Ziarul care sta de vorba cu oamenii, ziarul care incearca sa va fie aproape. Suntem noi! „Adio, liniste!“Alina Cimpeanu, redactor administratie„Neata!“, spun eu. Mi se raspunde: „Servus, Alinuta!“. In spatele vocii e, mai mereu, Elena, alteori, Jeni sau chiar Marius, care apare din biroul vecin. Cum intru in redactie, cum imi pot lua adio de la liniste, dar ma integrez urgent, nu ma plang. Telefoanele suna ca si cum zgomotul ascutit ar fi cel mai firesc lucru din lume, muzica de pe calculatorul meu, care e deja aprins de Raluca, se „deruleaza“ fara shuffle, daca ajung devreme lumina e stinsa si asa o las pana apare Laura care ma intreaba daca imi place pe intuneric sau Cristi care, daca trece de 20 de ori pe langa biroul meu, in trei sferturi dintre ocazii, ma sperie, la propriu, asa cum numai el stie, sau Ovidiu, care pur si simplu este rizibil, in sensul bun al termenului. In cea mai agasanta situatie, se mai intampla sa ma enervez din cauza unui text editat nu tocmai in conformitate cu opiniile mele, iar in cea mai fericita situatie, ma „delectez“ gustativ cu o ciocolata sau un suc natural de mere, cadouri, care ma asteapta pe birou. „Mergem mai departe“Raluca Nicolae, redactor culturaUite ca am ajuns si aici. Este prima aniversare a Monitorului la care particip si pot sa spun ca ma bucura extraordinar acest lucru. Ma bucur ca fac parte dintr-un colectiv unit, dintr-o redactie cu ziari?ti profi, dintr-o echipa tanara. Ma bucur ca, desi nu este intotdeauna usor, mergem mai departe. Ma bucur ca alaturi de aceasta echipa pot serba cei 10 anisori ai ziarului. La multi ani, Monitorul de Sibiu!„Mereu primul“Madalina Mocanu, redactor socialPentru mine, Monitorul de Sibiu reprezinta mai mult decat un loc de munca. Reprezinta primul meu birou, primul zambet de dimineata, prima ceasca de cafea, prima carte de vizita... A fost primul in toate si pentru mine va ramane PRIMUL mereu, oricate locuri de munca, birouri si carti de vizita voi schimba, Monitorul de Sibiu va ramane locul meu de suflet. Cu biroul care se „cutremura“ de cate ori intra Ovidiu pe usa, cu ceasca de cafea portocalie ce a facut senzatie in redactie si cu toti alaturi de care petrec minim opt ore pe zi. Este locul unde timpul trece altfel... sunt de trei luni in redactie si deja sarbatoresc zece ani. Cine nu si-ar dori un loc de munca unde timpul trece asa de repede? La multi ani!AmintiriDan Merid Macovei-Lupu, "muncitor" la ComunicatiiPana la el (Monitorul - n. b.), am facut doar ce mi-a placut; de atunci incolo, imi place ce fac. MementoMi-e imposibil sa nu amintesc de cineva, fara de care nu as fi ajuns in redactie: Pino (Dan Poplacenel), personaj irepetabil, serios si competent pana la antipatie, spontan si spiritual pana la inconstienta, a fost de la inceput. Monitorul de Sibiu ii datoreaza mult.„Sunt mandra!“Elena Liuta, secretaraSunt foarte mandra ca am implinit zece ani cu Monitorul de Sibiu. In tot acest timp, am lucrat cu o echipa tanara, dinamica, de la care am invatat multe. Sper sa implinesc si 20 de ani, tot alaturi de Monitorul de Sibiu. „Munca si daruire“Eugenia Banu, sef departament publicitateFiecare zi la Monitorul de Sibiu e diferita. Singurul lucru care nu a lipsit niciodata, in zece ani de zile, este munca si daruirea noastra, cu care am reusit sa devenim din ce in ce mai buni. La multi ani, Monitorul de Sibiu! „Monitorul - acel cantec ce ramane un hit“Echipa de Marketing: Bianca, Mihaela, Petra, Zina si IoanDesi suntem o echipa tinerica pentru Monitorului de Sibiu, dupa spusele sefilor suntem perfecti pentru un astfel de birou. Departamentul de marketing este un du-te-vino de la prima ora a diminetii. Telefonul mereu suna, oamenii mereu oferteaza, iar de cele mai multe ori se aud rasete si bancuri. Cu domnul Ivan langa noi nu poti decat sa razi si sa uiti daca vreun client a uitat sa-si platesca factura pe luna aceasta si iti spune „Pana diseara aveti banii in cont“. Suntem biroul in care oricat de suparat ai fi sau necajit, soarele rasare mai devreme ca niciodata!
In urma cu cinci luni, ma desprindeam cu inima stransa de un studio local de televiziune pe care l-am servit cu dedicatie si devotament vreme de patru ani. Pana cand am ajuns sa calc pragul redactiei Monitorul de Sibiu, unde acelasi dozaj de implicare profesionala, dublat de pasiunea pentru cuvant, s-a multiplicat dupa o axioma doar de gazetari stiuta. Lipsa implinirii depline in cariera m-a facut sa mi-o promit intr-o buna zi si, spre surprinderea mea, s-a intamplat mai repede decat mi-am imaginat. Alaturi de o mana de oameni, mi-am insusit deprinderile de a decripta fiecare cuvant in parte, de a-mi pune la bataie simtul artistic si de a-mi alege cu rigoare mijloacele de exprimare, mai cu seama intr-o pagina in care doar omul simplu si povestea lui au darul sa incline talerul balantei pana la pamant. Datorita lor, am invatat oamenii pe dinafara, le-am disecat vietile, le-am portionat emotiile in sabloane de zambet si le-am oferit, in parte, cate un varf de penita prin suflul cernelii de tipar. Le multumesc lor:Mihai Colibaba - un tanar bantuit si chiar locuit de idei geniale, care s-a asociat neconditionat cu visul meu de a face presa scrisaDan Greavu - omul cu cea mai fireasca alcatuire interioara si acea carisma ravasitoare care te obliga, de la departare, sa-l respecti si sa-l aprecieziLiliana Nenciu - dificila si inabordabila la prima vedere dar supraomenesc de sensibila la prima citire, cea cu care m-am razboit atat de des incat am realizat cat de grav e sa crezi ca le stii pe toateLaura Catuneanu - o tanara vivace, dominata in permanenta de un teribilism controlat, sclipire, farmec, intuitie tipic gazetareasca si nu in ultimul rand de...umor specific dunarean(bancul cu mazarea :D)Raluca Nicolae - spirit viu creativ si literalmente pretabil pentru arta scrisului de buna calitateCristi Florea - intai iti este profund antipatic pentru ca in secunda urmatoare sa descoperi ca si tu ii esti lui.Margareta Lupu, Alina Campeanu si altii. Ei toti m-au incuviintat, m-au creditat si legitimat in toata puterea cuvantului ca om de presa. Gratie lor mi-am descoperit singura unitate de masura: implinirea de sine. La ceas aniversar, urez colectivului pe putin inca 10 ani de performanta si amintiri cu emotie, nod in gat, gratitudine, revolta si dor.La Multi Ani, Monitorul de Sibiu!
Monitorul de Sibiu ramane inainte de toate o stare de spirit. Iar la componente intra mai multe decat in saorme. Zambetul pe care il ai cand iti vezi seful in ciubote de pescar si costum de firma, aroma cafelei de dimineata de la secretariat, primul exemplar al zilei cu articolul tau pe prima pagina la chiosc, mandria de a iti vedea semnatura sub cele cateva randuri pentru care ai lucrat o zi intreaga. Adaugi cantecele de la focul de tabara din team-building, bucuria de a avea o exclusivitate, de a da primul o stire scapata concurentei, goana dupa o fotografie, cearta de la editare cu sefii, telefoanele in cascada, treptele suite si coborate de mii de ori si ramai cu un singur gand. Reporter sau distribuitor, cititor sau fotoreporter, in Monitorul de Sibiu ai un prieten. Sau cum e cazul meu... mai multi prieteni. La Multi Ani.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, la o emisiune a Antenei 3, ca doreste sa fie premier si dupa alegeri, precizând ca asteptarile sale au în vedere câstigarea scrutinului, liderul PNL precizând ca nu comenteaza refuzul lui Traian Basescu de a-l desemna prim-ministru din nou. „Presedintele este liber sa spuna ce vrea. Poate vrea sa faca declaratii socante“, a spus Tariceanu, raspunzând, la un interviu acordat Antenei 3, daca doreste sa mai fie prim-ministru si dupa alegerile de la 30 noiembrie, în conditiile în care presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu-l va mai desemna în acest post. De altfel, pe parcursul aceleiasi emisiuni, în alt context, premierul a mai spus ca ultimul lucru pe care doreste sa-l faca este „sa fie pe aceeasi lungime de unda“ cu Basescu.
„Suntem în prezenta unui conflict constitutional grav între Parlament si Guvern. Parlamentul, printr-o lege promulgata de presedinte, a stabilit un lucru, Guvernul se opune aplicarii legii. Eu nu concep ca o încalcare grava si repetata a Consitutiei sa ramâna în afara unei sanctiuni“, a declarat Muraru, care a mai spus ca primul ministru trebuie sa intre în legalitate. În aceste conditii, Avocatul poporului considera ca si noua Ordonanta a Guvernului privind profesorii este neconstitutionala. „Aceasta ordonanta, a doua, nu raspunde motivatiei noastre admise de Curte pentru respingerea primei ordonante. Noua ordonanta va avea aceeasi soarta“, a afirmat Muraru.Situatie nerezolvataAvocatul poporului a primit, miercuri, noua solicitare a sindicatelor de a sesiza CCR cu privire la neconstitutionalitatea noii Ordonante de Guvern prin care Executivul blocheaza majorarea salariilor profesorilor. Odata declarata neconstitutionala ordonanta din octombrie de blocare a cresterii cu 50% a salariilor profesorilor, situatia nu este rezolvata, din punctul de vedere al sindicatelor, pâna nu este atacata la CCR si noua ordonanta data de Executiv luni, 10 noiembrie. În aceste conditii, Federatia „Spiru Haret“ a solicitat Avocatului Poporului, miercuri dimineata, sa sesizeze Curtea Constitutionala în legatura cu neconstitutionalitatea ordonantei emise luni de guvern, prin care salariile cadrelor didactice ar urma sa creasca, diferentiat, în doua trepte, cu pâna la 28%. Motivele invocate de „Spiru Haret“ prin care se sustine neconstitutionalitatea Ordonantei 151/2008 sunt legate de respectarea legilor si a dreptului la negocieri. Federatia Sindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI), a anuntat si ea, marti, ca va sesiza Curtea Constitutionala în legatura cu aceeasi ordonanta. Ordonanta ce prevede cresterea salariilor profesorilor cu pâna la 28%, în 2009, este înca în vigoare.
Initial, dosarul a fost inregistrat la Sectia a III-a civila, insa judecatorii au sustinut ca nu sunt competenti sa il judece si au decis sa il trimita la Sectia a VIII-a de contencios administrativ. Nici aceasta sectie nu a vrut sa judece dosarul. In aceste conditii, dosarul a fost trimis, in octombrie, de catre presedintele Curtii de Apel Bucuresti, Nicolae Florescu, inapoi la Sectia a III-a Civila. Completul de la Sectia a III-a civila, care a fost desemnat sa judece ieri procesul, a considerat, insa, ca dosarul trebuie sa se intoarca la completul de la aceeasi sectie de unde a plecat.Fals in declaratiiIn cazul Mona Musca, procurorii Parchetului General au dispus, la data de 14 august 2008, inceperea urmaririi penale pentru fals in declaratii, in legatura cu declaratia pe propria raspundere data de fostul deputat privind colaborarea cu fosta securitate. Astfel, Mona Musca a dat o declaratie pe proprie raspundere, cand a devenit parlamentar, ca nu a colaborat cu fosta securitate, dar CNSAS a stabilit, ulterior, ca fostul deputat a facut politie politica. In septembrie 2006, CNSAS a decis ca fostul deputat a facut politie politica, dupa ce s-a descoperit ca a semnat un angajament cu Securitatea, in perioada in care era asistent universitar la Facultatea de Filologie din Timisoara. Scandalul „Mona Musca - turnator la Securitate“ a debutat in 8 august 2006, atunci cand Lavinia Sandru a lansat informatia ca dosarul colegei sale de Parlament se afla pe masa de lucru a Colegiului CNSAS. Imediat, in presa scrisa au aparut date despre relatia cu Securitatea a Monei Musca. Potrivit acestora, Musca ar fi dat informari despre studentii straini, sub numele de cod „Eva“ sau „Dana“, in 1970, pe vremea cand era cadru didactic la Institutul de Lingvistica al Universitatii din Timisoara.Politie politicaIn aceeasi saptamana, Mona Musca a admis, mai intai, ca a furnizat date despre studentii straini, insa nu Securitatii, ci conducerii institutiei la care lucra, dupa care, intr-o conferinta de presa organizata ad-hoc, a facut marturisiri complete despre angajamentul pe care l-a semnat cu politia politica a statului comunist.Mona Musca accentua, in acea conferinta de presa, ideea ca informatiile pe care le furniza securistilor nu constituie politie politica, dupa definitia data de asa-numita Lege „Ticu“. Pe 19 septembrie, cei 11 membri ai Colegiului CNSAS ajungeau la concluzia ca relatia Monei Musca-Securitate se defineste ca „politie politica“. „Este o grava eroare (decizia CNSAS, n.r). Voi face contestatie si voi merge in instanta. Sunt uluita ce se poate intampla cuiva in Romania, ce se poate intampla atunci cand partenerii sau adversarii politici vor sa te elimine sau atunci cand nu faci parte din niciun grup de interese. La ce foloseste nu stiu“, au fost comentariile Monei Musca, imediat dupa aflarea verdictului. Mona Musca l fost deputat liberal„N-am ezitat sa semnez un angajament cu Securitatea strict pe aceasta problema - siguranta studentilor straini si a statului roman in raport cu ei. Acest lucru mi s-a parut normal fiindca, atunci, orice persoana din Romania era obligata sa dea informatii despre studentii straini. Era o obligatie a tuturor“
Noul executiv de dupa alegeri va trebui sa creasca în 2009 toate taxele, inclusiv cota unica, la nivelul de 19%, pentru a face fata crizei care va afecta economia româneasca, în conditiile diminuarii productiei si a cresterii somajului, au declarat miercuri, surse din BNR. Potrivit reprezentantilor BNR, deficitul bugetar se va apropia, sau chiar va depasi 3% din PIB în 2008. „Vom solicita o crestere a nivelului taxelor în 2009, cel mai probabil la 19%, pentru ca va fi aproape imposibil sa mai mentinem deficitul bugetar sub 3% din produsul intern brut, din cauza crizei economice care va afecta România si a cresterii cheltuielilor bugetare“, au precizat, surse din banca centrala. În prezent, cota unica din România este de 16%, iar o eventuala majorare la 19% ar duce-o la nivelul celei din Slovacia, tara care va intra în zona euro de la 1 ianuarie 2009.
Presedintele Traian Basescu a participat ieri la sedinta de bilant a Consiliului de Conducere al ICR, ocazie cu care a anuntat ca Horia Roman Patapievici va ramâne la conducerea Institutului înca patru ani. Mandatul lui Horia Roman Patapievici expira în ianuarie 2009. Sedinta de ieri a fost ultima a Consiliului de Conducere al ICR, în actuala formula. Traian Basescu a spus ca îsi doreste ca progresele înregistrate de ICR sa continue si a anuntat ca nu vizeaza schimbarea conducerea Institutului în ianuarie 2009. În opinia sefului statului, obiectivul ICR de a deveni o institutie „respectabila, credibila si eficienta“, la finalul primilor patru ani de mandat al lui H. R. Patapievici, a fost atins. „Astazi suntem cu un Institut consolidat si pus în slujba culturii românesti“, a adaugat Basescu.
B.M., 59 ani, pensionaraEu personal, tin post doar miercuri si vineri, e un post mai lejer, din motive de sanatate.Adrian Rotaru, 39 ani, student restaurareÎncerc sa tin post, însa nu reusesc tot timpul, pentru ca sunt plecat mai mereu. Pentru mine, acest post are o semnificatie atât sufleteste cât si trupeste.Sivia Clidan, 64 ani, pensionaraPâna acum am reusit sa tin tot postul, iar daca ma ajuta Dumnezeu, încerc sa îl tin si anul acesta. Postul înseamna dezlegare, sanatate, rugaciune catre Maica Domnului, si împlinirea dorintelor.Angela, 20 ani, studentaNu stiu daca îl tin tot timpul, poate miercuri si vineri. Înainte, postul, pentru mine însemna ceva. Acum însa, nu mai are nici o semnificatie.
Care este scopul recorelarii ?Atenuarea decalajelor majore care exista între pensii în functie de anul înscrierii la pensie.Când se efectueaza recorelarea?Se efectueaza în sase etape pe parcursul anilor 2002-2004, în doua etape pentru fiecare an (semestrial, în lunile ianuarie si iulie).Cine beneficiaza de recorelare?Pensionarii, pentru limita de vârsta si stagiu complet de cotizare (cu vechime integrala) si pensionarii beneficiari de pensie de urmas, înscrisi la pensie înainte de 1999 al caror punctaj mediu anual este mai mic de trei puncte si pentru care se înregistreaza cele mai mari decalaje.Pensionarii agricultori ale caror drepturi de pensie au fost stabilite anterior datei de 29 iulie 1992.De ce se aplica doar pensionarilor de pâna în 1999? Pâna în acest an pensia medie a intrarilor din fiecare an este sub punctajul mediu estimat.De ce pentru pensionarii din 1998 se aplica procesul de recorelare în 2003? Pentru ca pensia medie a celorlalte categorii de pensionari a atins pensia medie a pensionarilor din 1998 dupa primele doua etape de recorelare.De ce nu se recoreleaza pensiile pensionarilor care nu au vechime integrala?Si în cazul acestor pensionari, raportul dintre pensia medie pentru vechime integrala si cea pentru vechime incompleta nu s-a deteriorat, dimpotriva, s-a mentinut sau chiar s-a îmbunatatit, datorita unor ridicari la nivelul pensiei minime si a indexarilor si a majorarilor nediferentiate.Ce înseamna recorelarea?Corectarea, în plus, a punctajului mediu anual al fiecarui pensionar (se acorda suplimentar un numar de puncte care, în ultima instanta, înseamna bani: punctajul se înmulteste cu valoarea unui punct de pensie).Cum s-a stabilit punctajul mediu anual pentru pensionarii iesiti la pensie înainte de 1 aprilie 2001 ?S-a împartit valoarea pensiei cuvenite sau aflate în plata la 31 martie 2001 (din care s-a scazut contributia de asigurari de sanatate) la valoareaunui punct de pensie stabilita la 1 aprilie 2001.Care este tinta recorelarii?Tinta recorelarii o reprezinta punctajul mediu estimat, pe care l-ar fi obtinut o persoana care în toata viata activa, respectiv 25 de ani pentru femei si 30 de ani pentru barbati, ar fi realizat luna de luna salariul mediu.Care este valoarea punctajului mediu estimat?1,15074 puncte pentru pensia pentru limita de vârsta cu vechime integrala (HG nr. 523/31 mai 2001).Cum se acorda punctajul suplimentar si cum a fost determinat?S-a stabilit care este punctajul mediu anual al pensionarilor în functie de anul înscrierii la pensie;Punctajul mediu anual pentru fiecare an de iesire la pensie s-a comparat cu punctajul mediu estimat, diferenta reprezentând punctajul suplimentar care se acorda fiecarei persoane, astfel încât, în anul 2004, pensia medie a pensionarilor înscrisi la pensie în acelasi an sa atinga pensia corespunzatoare punctajului mediu estimat;S-a acordat prioritate pensionarilor cu venituri mici, care au primit în anul 2002 un procent de recorelare mai mare comparativ cu procentul acordat pensionarilor cu venituri mai mari, urmând ca proportia sa se modifice, astfel încât în luna iulie 2003 recorelarea sa se realizeze în proportie de 65%, iar pâna în anul 2004, toti pensionarii a caror pensie se recoreleaza sa primeasca întreaga recorelare.
Ingrediente: 300 g carne tocata de porc sau de vita, sau amestecata, jumatate de cana de orez, lasat la înmuiat în apa cel putin 1/2 ora, 1 morcov, 1 dovlecel, 2 cepe, 12 ardei de marime medie, 300 ml suc de ro?ii, 3 ro?ii întregi, 1 lingurita de sare, 1 lingurita de piper, 2-3 foi de dafin, smântâna pentru servit.Mod de preparare:Pregatim compozitia pentru ardeii umpluti astfel: amestecam carnea tocata cu morcovul, ceapa si dovlecelul date pe razatoare. Adaugam orezul înmuiat în apa, sarea si piperul si amestecam bine. Se aseaza ardeii într-o cratita potrivita ca marime, apoi se toarna la început peste ei, sucul din rosii, completând cu apa pâna la nivelul lor (jumatate suc, jumatate apa) si lasându-i sa fiarba la foc mic, acoperiti, 40-50 minute. Dupa 20 minute, se întorc în sos. Când sunt fierti, se freaca faina cu 2 linguri de apa rece si se amesteca sosul, lasându-l sa fiarba câteva clocote, ca sa se lege ca o smântâna subtire. Mâncarea se sareaza dupa gust si se presara cu frunze de patrunjel si telina taiate marunt.
Reporter: Care este cartea dumneavoastra de suflet?Ion Besoiu: În primul rând Biblia, de ea nu ma despart niciodata, apoi "Pe Frontul de vest nimic nou" si "Arcul de triumf" de Erich Maria Remarque. Sunt niste carti de exceptie, le-as recomanda tuturor celor pasionati de lectura.Rep.: Ati regretat ca ati plecat din Sibiu?I.B.: Da, tot timpul. Pentru ca este orasul meu de suflet, de origine. Am fost nevoit sa plec din Sibiu, pentru ca pe vremea aceea teatru si film se facea doar în Bucuresti.Rep.: Care sunt doua din principiile pe care le aveti si considerati ca trebuie sa le transmiteti?I. B.: Cinstea si onoarea. Acestea doua ar trebui sa le fie transmise tinerilor de catre parintii si dascalii lor, sa-i învete înca de pe bancile scolii ce presupun aceste lucruri. Si daca ar fi si munca, tabloul ar fi perfect.
Ma numesc Zina Maria, am numai doua luni si sunt o fetita foarte cuminte. Mami si tati ma iubesc foarte mult si la fel si eu pe ei. Abia astept sa cresc mare sa pot citi MONITORUL DE SIBIU.
Domnul Marian Popescu, din cartierul Lazaret, ne semnaleaza faptul ca a vazut în repetate rânduri, în mijloacele de transport în comuni, diver?i tineri care chestionau calatorii. Dânsul ne întreaba cine sunt tinerii respectivi si de ce sunt lasati sa faca astfel de chestionare în mijloacele de transport. Raspunsul îl poate gasi ?i pe site-ul Primariei Sibiu.Municipalitatea a demarat în anul 2005 un amplu proiect care vizeaza modernizarea sistemului de transport public în comun ce presupune înnoirea flotei de aubuze si reconfigurarea orarelor de trafic si a statiilor. Parte a acestui proiect este un studiu de trafic special realizat pentru transportul în comun. Aceasta actiune urmeaza sa se desfasoare în perioada 10 – 23 noiembrie 2008. Primaria Municipiului Sibiu a încheiat un contract de servicii cu firma SC Trenkwalder – Sobis Sibiu pentru efectuarea studiului si interpretarea rezultatelor. În perioada mentionata un numar de aproximativ 300 de operatori de interviu si numaratori, în majoritate studenti, vor urca în mijloacele de transport în comun pentru a numara calatorii de pe traseele Tursib si pentru a adresa întrebari calatorilor cu privire la destinatia calatoriei, motivul acesteia, tipul legitimatiei folosite, frecventa cu care calatorii folosesc transportul în comun si un anumit traseu.
Casa de Cultura a Studentilor - Festival de DansCasa Artelor - Expozitia temporara CERAMICA SI BRODERIE-ELEMENTE DE ORNAMENTICA TRANSILVANEANA - de la oar 9.00Hotel Ramada - Forumul regional de marketing si comunicare - de la ora 9.00Biblioteca Astra - Expozitia artistului Aurel Dumitru - de la ora 10.00Centrul de Cultura F.Teutsch - Impresii de calatorie în Transilvania - de la ora 10.00Palatul Brukenthal - Expozitia Sibiul vechi. Desene si GravuriPrimaria Sibiu - Hymalaia, oameni si munti- de la ora 10.00Sala Transilvania - Târgul National de Vânatoare si Pescuit- de la ora 10.00Turnul Sfatului - Expozitia Mit si realitate actuala - de la ora 10.00Teatrul Gong - Ars Hungarica - de la ora 18.00Teatrul National Radu Stanca - Faust - de la ora 18.00- loc de desfasurare hala Balanta- Astayi nu se fumeaza - de la ora 19.00Promenada Mall - Concert Andreea Banica - de la ora 18.30
O femeie de 33 de ani a ajuns ieri în stare grava în spital, dupa ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit în plin de o alta masina, care circula regulamentar. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri dimineata, în jurul orei 8.30, pe DN 14, în afara localitatii Brateiu. Soferita unui autoturism marca Peugeot care mergea dinspre Brateiu spre Medias nu s-a asigurat la efectuarea manervrei de intoarcere si a intrat în coliziune cu un autoturism marca Fiat, care se deplasa regulamentar în aceeasi directie. În urma impactului, soferita Peugeot-ului a fost ranita grav, fiind transportata de urgenta la spital.
Un barbat din Medias s-a ales cu câtiva pumni, pentru un fular si un tricou. Incidentul s-a petrecut miercuri seara, în jurul orelor 23.30, pe Soseaua Sibiului din municipiul Medias. Barbatul a fost atacat de catre trei tineri care l-au lovit cu pumnii în cap, dupa care i-au smuls fularul de la gât si o plasa în care avea un tricou, apoi care au disparut fara urma. Victima s-a dus la Politie si a denuntat tâlharia. Oamenii legii nu au pierdut vremea si, la scurt timp, i-au gasit pe tâlhari, Erau trei tineri în vârsta de 15, 17 si 20 de ani. Ei sunt cercetati acum de catre Biroul Investigatii de Criminale din cadrul Politiei Municipiului Medias, în stare de libertate.
Aproximativ 18.000 de sibieni au fost concediati din luna mai si pâna în prezent, conform datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Sibiu. Alte trei firme au anuntat deja noi disponibilizari pâna la sfârsitul lunii noiembrie si începutul lunii decembrie. Reprezentantii ITM Sibiu considera ca acest lucru este normal, în conditiile în care în luna mai se deschide sezonul si se fac angajari masive, iar în luna septembrie încep concedierile. Cu toate acestea diferenta dintre numarul persoanelor concediate si numarul persoanelor angajate în intervalul mai-noiembrie este de aproximativ 650. Numai în domeniul textil, au fost depuse la sediu ITM Sibiu patru notificari de concedieri colective care au vizat un numar total de 259 de persoane care au fost sau urmeaza a fi disponibilizate. „Avem informatii certe ca o alta firma din domeniul textil urmeaza sa preia 40 de salariati dintre cei ce urmeaza a fi disponibilizati“, se precizeaza într-un comunicat al ITM Sibiu. Un alt producator de textile va concedia 62 de persoane, iar o firma de transport international renunta la 16 conducatori auto. De asemenea, o firma din domeniul constructiilor a anuntat o disponibilizare de aproximativ 150 persoane în perioada noiembrie 2008 - martie 2009, pe care le va reangaja atunci când starea vremii va mai permite lucrari.
Eugen Barbu, candidat la Camera Deputatilor, în Colegiul 2, din partea PSD sustine dreptul de a vota al studentilor din Sibiu, chiar daca acestia au domiciliul în alte orase. „În Sibiu învata peste 3.000 de studenti veniti din alte orase ale tarii. Sunt tineri care nu au voie sa voteze la alegerile din 30 noiembrie, desi traiesc aici. Legea 35, din martie 2008 le interzice studentilor dreptul de a vota, daca nu au viza de flotant mai veche de trei luni. Suntem de abia în cea de-a doua luna a anului universitar. Multi nu au aceasta viza mai veche de trei luni“, a declarat Barbu, adaugând ca studentii care au domiciliul stabil în alte judete nu sunt la curent cu campania electorala de acasa si nici nu îi cunosc pe candidatii de acolo. Apel catre politicieniCandidatul PSD va purta, astazi, o discutie în acest sens cu presedintele PSD de la nivel central, Mircea Geoana, si cu presedintele PSD Sibiu, deputatul Ioan Cindrea. Totodata, Barbu face un apel catre toti politicienii din Sibiu, indiferent de partidul politic din care fac parte sa sprijine dreptul studentilor.
Voluntarii Societatii Studentilor Medicinisti „Hipocrates“ Sibiu (SSMHS) isi propun sa masoare glicemia a 600 de persoane, in intervalul orar 9.00 - 12.00. „Am decis sa organizam aceasta actiune, deoarece in fiecare zi apar noi cazuri de diabet, iar populatia trebuie sa fie informata tocmai pentru a preveni acest lucru si a avea un stil de viata mai sanatos. Majoritatea persoanelor sunt victimele unei alimentatii nesanatoase, a sedentarismului si a stresului zilnic. Astfel de actiuni au mai fost organizate si anul trecut, cand peste 300 de persoane au fost consultate si indrumate“, a precizat Nicoleta Miu, coordonatoarea proiectului. Totodata, studentii isi propun sa informeze populatia, impartind pliante cu privire la importanta depistarii prococe a diabetului zaharat, asupra riscurilor asociate si a incidentei crescute a bolii. Daca vor fi depistate cazuri de hiperglicemie, persoanele respective vor fi indrumate catre medicul de familie.Boala secolului XXIDiabetul este o boala cronica caracterizata prin nivele ridicate ale glucozei in sange (hiperglicemie), existand doua tipuri de diabet: tipul I este caracteristic copiilor, iar tipul II apare la varsta adulta. Aproximativ 50% dintre persoanele cu diabet II nu sunt constiente de starea lor. Previziunile Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca diabetul si complicatiile sale vor fi unele dintre principalele cauze de handicap si de decese in urmatorii 25 de ani. Totodata, diabetul constituie principala cauza a pierderii vederii pentru persoanele cu varsta intre 20-74 de ani si a insuficientei renale cronice terminale. In urma sondajelor efectuate, Romania se situeaza pe primele locuri in Europa in ceea ce priveste numarul de imbolnaviri.Nicoleta Miu l coordonator proiect„Anul acesta, in cazul in care persoanele respecta regulile de realizare a testului, noi estimam sa consultam aproximativ 200 de persoane la Real si 400 in cadrul policlinicii“
Sa fim marturisitori!Cum de va fi inteles omul acesta atat de adanc aceasta trecere din dragostea vorbita, descantata si aceea marturisita prin taina faptelor? Pentru ca Hristos, la vremea de acum, ca dintotdeauna, nu are nevoie de avocati, ci de marturisitori. Nu de aparatori „la bara“, ci de angajati in binevestirea dinaintea unei lumi care piere in propria-i angoasa, in propria-i, nenorocita-i dezbinare. „Samarineanul milostiv“ a fost interpretat de multe ori si in multe chipuri. De cele mai multe ori alegoric, Hristos Salvatorul, Care Se pleaca spre cei aflati la marginea cailor de acces intre credinta (Ierusalim) si viata cotidiana (Ierihon), raniti de talharii-diavoli, furaciosii de viata si duh. Hristos Consolatorul, Mangaietorul, Care-Si intinge-n untdelemn divina-I mana, pentru ca, atingand ranile, ele sa se transforme in semne ale biruirii mortii. Hristos Biruitorul, Care are unde sa-Si aseze pe omul ranit si, mai ales, are disponibilitate sa plateasca datoria pana la inzdravenirea totala.Ce inseamna sa creziParabola aceasta ne obliga sa recunoastem ca adevarate spusele unei ganditoare franceze (Georgette Blaquére): „Credinta nu-i sa crezi ca Dumnezeu exista, ci, mai ales, sa crezi ca tu existi pentru Dumnezeu“. Caci aici e cheia parabolei. Sa descoperi ca, in Hristos, nu-I esti indiferent lui Dumnezeu. Pentru ca prea ades ne-am lasat furati de ideea ca noi trebuie sa fim ca samarineanul. Dar, sa luam aminte! Noi suntem cazuti pe cale. Ni se cere sa recunoastem Samarineanul Caruia nu-I suntem indiferenti. Pe Cel Care ne poate scoate din santurile unde talharii ne-au facut vecini cu moartea. Sa vedem, in sfarsit, ca izbavirea nu vine de la functionarii balansului intre lege si gest, ci de la Acela Care toate le face ca Dumnezeu, punand mai apoi aceeasi putere si-n ceilalti, de neam si lege duhovniceasca asemeni Lui.Lectie personalaEste parabola care m-a facut, personal, sa aflu care este valoarea preotiei mele in Hristos. Unii confrati, din jena sau puerila deductie, inlocuiesc cuvantul „preot“ care cobora de la Ierusalim spre Ierihon, cu „rabbinul“. Se simt probabil culpabili in raport cu darul pe care preotia l-a asezat in ei, de a lucra cu timp si fara timp, de dragul slujirii lui Dumnezeu si al aproapelui. Drama lor e comuna cu a tuturor acelora care, schimband cuvintele, cred ca schimba continutul dramei lor. Cand Dumnezeu cere de fapt sa schimbam „continutul“ faptuitor al credintei noastre, pentru ca sa reconstituim in noi „chipul slavei lui Dumnezeu“, oricat de adanci vor fi „ranile pacatelor“. Pentru ca Dumnezeu sa Se faca in noi si prin noi chip al Samarineanului, pentru ca „celalalt“ sa-L afle pe Dumnezeu in noi, mana intinsa la marginea de noroi a santurilor vietii.Aproapele din departele meu. Lacrima pe obrazul lui Hristos, care asteapta a fi stearsa cu mangaierea dragostei lucratoare.
Respectarea LegiiParabola de astazi ne spune de un învatator de Lege, care vine la Mântuitorul nostru Iisus Hristos si Îi adreseaza o întrebare: „Învatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?“. E, de altfel, aceeasi întrebare cu care vine si tânarul bogat la Mântuitorul (Lc 18, 18). Raspunsul e acelasi, pentru amândoi. Adica raspunsul e în poruncile dumnezeiesti. Spre deosebire de tânarul bogat, acestuia din Evanghelia de astazi Domnul îi cere sa spuna el însusi ce scrie în Lege.Învatatorul raspunde: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine însuti“. La care Mântuitorul zice: „Drept ai spus. Fa aceasta si vei trai“ (v. 28). Însa învatatorul de Lege cere o noua explicatie: „Cine este aproapele meu?“.Stim prea bine ca notiunea de aproapele, pentru poporul iudeu, avea un sens restrâns, adica se limita doar la poporul ales. De aceea Mântuitorul îi raspunde cu aceasta parabola, a Samarineanului Milostiv.Ura, uitataDin text, întelegem ca cel ce se cobora de la Ierusalim spre Ierihon era iudeu. Acesta, pe drum, este jefuit de tâlhari si lasat prada mortii. Domnul nostru Iisus Hristos nu Se opreste însa prea mult la a descrie acest aspect, pentru ca era o situatie cu care se întâlneau des calatorii din acea regiune. El Se opreste la modul în care se raporteaza ceilalti semeni, ceilalti oameni care treceau, prin aceleasi locuri, si care îl întâlnesc pe omul acesta cazut între tâlhari. Si ni se spune cum un iudeu si un slujitor al templului trec pe lânga el, fara sa îi dea o mâna de ajutor, „trecând pe alaturi“, cum ne spune textul (v. 31-32). Ceea ce însa nu au facut nici preotul, nici levitul, va face un samarinean. Stim, din Scriptura si din Traditie, mai ales, ca între iudei si samarineni exista o ura de moarte, manifestata, deseori, în tot felul de situatii. Acesta, samarineanul, îl vede pe ranit, „vine la el“ – ne spune Scriptura – si i se face mila (v. 33). Nu stim cât de priceput era samarineanul la a acorda un astfel de ajutor celui ranit, daca avea cunostinte medicale sau nu, daca se grabea sau nu. Stim doar ca mila aceasta îl face sa se opreasca si sa acopere, cu dragostea sa, tot ceea ce, în situatii obisnuite, poate, nu ar fi reusit sa faca.A fi milostivDe aceea Mântuitorul, raspunzând cu o alta întrebare învatatorului de Lege, spune: „Care dintre cei trei e aproapele celui cazut între tâlhari?“ (v. 36). „Cel care a facut mila cu el“, vine imediat raspunsul carturarului. În interpretarea Sfintilor Parinti, Samarineanul cel Milostiv este, desigur, Mântuitorul Hristos. Noul Testament spune, deseori, ca Mântuitorul este aproapele fiecaruia dintre noi. Textul evanghelic nu ne sugereaza însa precis o astfel de identificare. Ceea ce se întelege foarte clar, însa, e ca fiecare dintre noi trebuie sa ne facem aproapele celuilalt, chiar si vrajmasilor, dupa cum am vazut, atât din Evanghelia aceasta, cât si din celelalte porunci ale Mântuitorului.Cât de multi sunt si astazi cei cazuti între tâlhari! Si pe lânga câti dintre acestia trecem si noi total nepasatori! Sunt multi cazuti între tâlharii ispitelor, ai necunoasterii lui Dumnezeu, ai pacatelor, si pe lânga care nu mai trece nimeni sa le lege ranile, sa îi duca la Vinecatorul Hristos. Exemplu„Mergi si fa si tu asemenea“ adresat de Mântuitorul învatatorului de Lege este raspunsul pe care îl primim de fiecare data în astfel de situatii. Aici e cheia parabolei de astazi. Sa descoperi ca, în Hristos, nu-I esti indiferent lui Dumnezeu si ca, în virtutea acestei iubiri, si tu trebuie sa manifesti iubire, recunostinta, dragoste fata de orice prilej pe care Hristos ti-l aduce înainte ca sa Îl marturisesti si sa Îi faci voia. Si noi suntem cazuti pe cale. Si ni se cere sa recunoastem Samarineanul, Caruia sa nu-I fim indiferenti. Caci El ne poate scoate din santurile unde tâlharii ne-au facut vecini cu moartea. Sa vedem, în sfârsit, ca izbavirea ne vine de la Acela Care pe toate le face ca Dumnezeu, punând mai apoi aceeasi putere si-n ceilalti, de neam si lege duhovniceasca asemenea Lui.
Monografia bisericilor ortodoxe din Sibiu face parte din cartile care ramân. O aducere laolalta, între coperte de carte, a lacasurilor lui Dumnezeu din cetatea Sibiului se impunea cu necesitate, mai ales într-o perioada în care acestea nu sunt deloc de neluat în seama. Si asta, într-un context în care o buna parte din aceste biserici s-au construit în perioada de dupa evenimentele din decembrie 1989. 39 de biserici si capeleSebastian Dumitru Cârstea este cel care, dincolo de un volum absolut remarcabil dedicat vietii monahale din Ardeal (Monahismul ardelean în trecut si astazi, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, 666 p.), ne pune la îndemâna aceasta curajoasa monografie (Editura Agnos, Sibiu, 2008, 188 p.), într-o izbutita încercare de radiografiere a acestui segment de cercetare. Sunt surprinse, în volum, 39 de biserici sau capele sibiene, fiecare dintre ele fiind trecute prin grila istoricitatii, a arhitecturii si picturii cu care s-au învesmântat pe parcursul fiintarii lor ca lacasuri ale lui Dumnezeu, precum si a preotilor slujitori, cu date foarte precise asupra aspectelor prezente. De asemenea, fiecare biserica este localizata, pe lânga punctele de identificare geografica si ca hram, cu imagini sugestive surprinse de autor în cercetarea sa.„Absolut necesara“Prefata e semnata de ÎPS Dr. Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, care tine sa puncteze ca „o astfel de carte era absolut necesara, mai cu seama pentru turistii care vor vizita orasul nostru (...) si care vor avea posibilitatea sa cunoasca – prin aceasta carte – întreaga istorie a ortodoxiei sibiene, centrul cultural si spiritual al Mitropoliei Ardealului de doua secole si jumatate încoace. Vor putea afla ca aici, la Sibiu, pe lânga monumentele eclesiale prea bine cunoscute, cum sunt catedrala evanghelica-luterana în stil gotic, biserica romano-catolica din Piata Mare, în stil baroc, biserica zisa a Ursulinelor etc. exista si o serie de biserici ortodoxe, precum sunt cele din groapa, cu hramul Buna Vestire, din strada Lunga, cu hramul Sf. Ev. Luca, din strada Reconstructiei, cu hramul Sf. Ap. Petru si Pavel, catedrala mitropolitana, cu hramul Sf. Treime, construita între anii 1902-1906, precum si bisericile monumentale construite dupa 1989: Înaltarea Domnului si Sf. Nicolae, din bulevardul Mihai Viteazu, Sf. Ioan Botezatorul din strada Calea Poplacii, Nasterea Domnului, din strada Constitutiei, Pogorârea Sf. Duh, din cartierul Valea Aurie si altele“.Monografia beneficiaza si de rezumate în limbile engleza, germana si franceza, precum si de un aparat bibliografic ce certifica preocuparea si abilitatea riguroasa pentru un demers cu bataie lunga, cum este cel al lui Sebastian Dumitru Cârstea.
Candidatul liberal la Camera Deputatilor, Eugen Mitea, a declarat, ieri, ca cel mai bine pentru PNL ar fi sa treaca în opozitie, dupa alegerile de la sfârsitul acestei luni. Desi candideaza sub sigla partidului aflat la guvernare, Mitea îsi sustine punctul de vedere. „Pentru PNL, cel mai bine e sa ramâna în opozitie. Nu este o perioada prea fericita pentru guvernare. Si parlamentarii care fac parte din partidele care sunt în opozitie îsi pot sustine si promova proiectele legislative“, a marturisit Mitea. Ca motivatie, liberalul a lasat sa se înteleaga ca PNL nu mai poate guverna sub presedintia lui Traian Basescu si ca partidului sau i-ar sta bine la guvernare cu un alt presedinte. Candidat anti-maneleUnul din proiectele din oferta electorala a lui Eugen Mitea este promovarea valorilor si a patrimoniului cultural, în conditiile în care multi români, mai ales tineri, sunt fani ai manelelor. „La un concert coral, sala e aproape goala. Daca vine Vali Vijelie sau Adi de la Vâlcea, ca nici nu stiu cum îi cheama, sala e plina. Nu am nimic cu cei care asculta manele, dar cred ca trebuie sa insistam pe promovarea culturii. E cazul sa o lasam mai moale cu manelele“, crede Mitea. Tot în oferta sa electorala, candidatul PNL spune ca ar fi indicat ca si consilierii locali si cei judeteni sa fie alesi tot prin vot uninominal si nu pe liste de partid.
Klaus Johannis si-a facut publica supararea pe presedintele Traian Basescu. Dupa ce i-a acordat titlul de cetatean de onoare si l-a insotit pe presedinte in numeroasele vizite de anul trecut, Johannis marturiseste ca s-ar fi asteptat macar la un raspuns, daca nu la o vizita. „Sunt dezamagit ca dl. presedinte Traian Basescu nu mi-a raspuns la invitatia de a veni la Sibiu. Putea macar verbal sa ne anunte cand ar putea sa vina, dar nu s-a intamplat lucrul acesta. Sincer, nu cred ca va veni anul acesta, daca nu a reusit sa vina pana acum“, a apreciat, ieri, primarul. Traian Basescu a devenit cetatean de onoare al Sibiului la sfarsitul anului trecut, odata cu premierul Calin Popescu Tariceanu.2007, an profitabilPrimarul a adaugat, ieri, ca anul Capitalei Culturale Europene a fost unul profitabil pentru politicienii de la Bucuresti, care au venit in Sibiu „pentru mai multa imagine“. Anul acesta insa, vizitele celor din capitala s-au rarit. „In 2007 a fost multa imagine de luat din Sibiu. Anul acesta, se pare ca e mai putina imagine“, spune Johannis. Din lipsa de timpDaca tot a amintit de politicieni, Johannis a vorbit, ieri, si despre candidatii sibieni la alegerile parlamentare. Insa nu prea mult, pentru ca a recunoscut ca, din lipsa de timp, nu a reusit sa se puna la curent cu ofertele electoarale ale candidatilor. Insa promite ca le va studia. Johannis nu s-a aratat deranjat de faptul ca unii candidati se folosesc de imaginea sa in fluturasii electorali pe care ii distribuie prin oras. „Daca ei considera ca trebuie sa ma mentioneze, probabil ca acest lucru imi va creste popularitatea. Daca am ceva ce poate fi valoros pentru altii, nu poate decat sa ma bucure“, a explicat primarul.
Sibienii din mai toate cartierele vor ramâne fara apa potabila, din cauza unor lucrari ale SC Apa Canal SA, la reteaua proprie. În zilele de 17, 18 si 19 octombrie, lucrarile vor cauza scaderea presiunii în multe zone foarte populate. Este vorba de cartierele Hipodrom, Valea Aurie, Turnisor si Vasile Aaron. În aceste zile, presiunea la apa va fi scazuta si în centrul istoric, în zona Stefan cel Mare, pe bulevardul Victoriei, în Zona Industriala Vest, precum si în localitatile Selimbar, Sura Mica si Ocna Sibiului. „Lucrarile presupun refacerea hidroizolatiei interioare a rezervoarelor de stocare a apei potabile si înlocuirea conductelor si valvelor ce le deservesc. Aceste lucrari fac parte din contractul finantat prin fonduri ISPA privind reabilitarea si modernizarea Uzinei de Apa. Lucrarile s-au impus în urma unei durate de exploatare continua de peste 30 de ani“, se arata într-un comunicat de presa al Primariei. În aceleasi zone, câteva zile mai târziu nu va curge deloc apa la robinete. Furnizarea apei se va întrerupe total în intervalul 22-23 noiembrie, când se va finaliza reabilitarea rezervoarelor.
Sute de persoane s-au inghesuit sa fie primele care admira superbele trofee expuse la Sala Transilvania, chiar in incaperea din dreapta, de la parter. Organizatorii au tinut ca totul sa arate ca la carte. Chiar de la intrare, un „pat“ vast de frunze intampina vizitatorii, care chiar pot ajunge sa creada ca au ajuns direct in padure. Mai apoi, privelistea de pe pereti, este mai mult decat complexa: trofee de cerb, solide si impozante, blani de urs, de chiar doi metri lungime, cranii de alte animale salbatice, unele mici, altele voluminoase si toate cu o incontestabila istorie vanatoreasca in spate. Toate trofeele ocupa, desigur, locul central al salii, de o parte si de alta, iar marginile incaperii sunt ocupate de tot felul de standuri care au sau nu legatura cu domeniile „expuse“, de la standul in care se vand celebrele palarii Dadarlat, si pana la locul unde se comercializeaza cutite, curele din piele sau mulinete pentru pescarii amatori. Dezamagitor pentru impatimitii celor doua sporturi centrale ale expozitiei, trofeele expuse nu sunt de vanzare, desi evenimentul poarta denumirea de targ. Singurele produse supuse comercializarii sunt cele pe care vanzatorii care participa la targ, le ofera vizitatorilor, de la echipamente specifice si pana la costume de marcaSibiu si numai SibiuRobert Blaj, directorul Directiei Silvice Sibiu a declarat ca niciun alt oras al tarii nu s-ar fi pretat mai bine pentru organizarea Targului National de Vanatoare si Pescuit, decat Sibiul. De asemenea, tot acesta a promis ca acest eveniment nu va ramane singular si ca, poate chiar anul viitor, va mai fi organizat unul de aceeasi amploare sau chiar mai semnificativ. „Sunt mandru ca sunt sibian si ca fac parte din primul oras al tarii care a organizat un targ cu trofee atat de valoroase si in numar atat de mare. Noi incercam, astfel, sa ducem mai departe stafeta, pe care am preluat-o de la oamenii de valoare care s-au implicat in aceste doua domenii, iar cea mai buna cale spre acest lucru este gandirea unor astfel de evenimente, de care suntem mandri“, a spus Robert Blaj, directorul Directiei Silvice Sibiu. De asemenea, acesta i-a invitat pe sibieni si pe turistii din alte zone ale tarii sa viziteze expozitia pana pe data de 16, mai ales ca la intrare nu se va percepe nicio taxa. Marius Ureche, purtatorde cuvant Directia Silvica Sibiu„Targul National al Vanatorilor si Pescarilor Sibiu este un eveniment unic pe tara si gazduieste cele mai importante trofee ale tarii, din cele doua domenii. Suntem onorati de participarea atator personalitati, printre care si reprezentanti ai Consiliul International al Vanatorii si al Protectiei Vanatului sau a televiziunii bucurestene, care a venit sa transmita intregii tari ce se intampla la Sibiu“
Sensurile unice desenate de municipalitate si parcarile din centrul istoric au fost remarcate si premiate de organizatia Civitas, aflata sub patronajul Uniunii Europene. „Daca am fi fost membri ai organizatiei, am fi primit si bani pentru infrastructura“, a spus, ieri, primarul Klaus Johannis. Premierea a avut loc in perioada 9-11 noiembrie, in Bologna, Italia. Din partea Sibiului, distinctia a fost acceptata de Ilie Cretu, directorul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public si Privat al Municipiului Sibiu. Organizatia Civitas, in care coopereaza 36 de orase europene, are ca scop un transport mai bun si nepoluant.
Afirmatia este sustinuta de educatoarele de la gradinita Fratii Grimm, din Sibiu, care au demarat un proiect în care a fost implicata si fundatia „Eugen Barbu“. „Sponsorizarea cu dulciuri si baloane a dobândit iz electoral, fara voia noastra. Noi, educatori si parinti, ne declinam public orice legatura cu candidatul Eugen Barbu si vom veghe în continuare ca universul copilariei sa nu mai fie întinat de intersele personale ale vreunui candidat“, se arata în dreptul la replica semnat de Dorina Urcan, directoarea gradinitei. La rândul lor, si reprezentantii fundatiei spun ca Eugen Barbu nu a fost implicat în proiectul din parcul Sub Arini si ca acest proiect a fost coordonat de vicepresedintele Ovidiu Heljiu.
Sibienii pasionati de arta pot participa, astazi, la vernisajul unei impresionante expozitii. "Animated Films from Germany 2004'' este titlul expozitiei care se va desfasura la Galeriile de Arta si care va fi vernisata cu începere de la ora 13.00. Expozitia este adusa în premiera la Sibiu de Centrul Cultural German. Secunda pretioasaExpozitia contine materiale folosite pentru realizarea filmelor, o multitudine de desene si papusi, care au fost create special pentru cele 15 filme de animatie premiate la Festivalul International de Filme de Animatie de la Stuttgart. Lucrarile expuse stau marturie pentru volumul imens de munca necesar realizarii unui film de animatie. "În aceasta forma a cinemaotgrafiei artistul nu-si poate permite sa iroseasca nicio secunda pentru ca fiecare moment este creat imagine cu imagine, manual sau electronic", se arata într-un comunicat de presa. Iar pentru a crea o secunda de film de animatie e nevoie de douasprezece secvente desenate. Curatorul acestei expozitii este Albrecht Ade, directorul artistic al Academiei de Film Baden-Wurtemberg si fondatorul Festivalului de Animatie din Stuttgart.
In premiera, Asociatia Rockin' Transilvania va oferi unei formatii rock din Romania dreptul de a participa la cel mai mare concurs international pentru trupe rock. Competitia se desfasoara anual in cadrul celebrului festival WACKEN OPEN AIR. Astfel, Rockin' Transilvania va organiza selectia nationala pentru aceasta competitie, la finalul careia un juriu format din reprezentanti ai music businessului va desemna primul reprezentant al Romaniei la Marea Finala din 2009. Doar compozitii propriiMai mult, trupele se pot inscrie deja pentru selectia la nivel national, termenul limita fiind 31 ianuarie 2009. Pentru a putea participa la o astfel de selectie, doritorii trebuie sa indeplineasca anumite criterii. Astfel, trupa inscrisa in concurs nu trebuie sa aiba un contract cu o casa de discuri si nici sa nu fie pe cale sa incheie un contract. Membrii trupei trebuie sa poata canta un set de piese cu durata de 30 de minute, iar compozitiile trebuie sa fie proprii. Cei interesati pot trimite cererile de inscriere la WOA Metal Battle Romania, la C.P. 117, O.P. 1, Sibiu, impreuna cu un CD demo, o fotografie a trupei, informatii despre trupa/biografie si date de contact (adresa, telefon, pagina web, adresa e-mail etc.) . Pentru mai multe detalii puteti accesa www.metal-battle.com.
De la jumatatea lunii trecute, angajatii fiecarei institutii au intrare libera la Brukenthal, la sfarsit de saptamana. „Fiecare institutie isi alege ziua si ne comunica si noua pentru a-i lasa sa viziteze muzeul“, a spus Sabin Luca, directorul muzeului. Luca a adaugat ca, prin aceasta metoda incearca sa atraga vizitatori. „Oamenii isi imagineaza muzeul plin cu lucruri prafuite. Ei vin, iar dupa ce se conving ca este cel mai modern muzeu din Romania, revin“, mai precizeaza Sabin Luca. Muzeul Brukenthal isi propune sa lanseze un program nou pentru tara noastra. Abordare diferitaMuzeul de Istorie "Casa Altemberger" a vernisat expozitia permanenta cu titlul "Miscarea Nationala a Romanilor din Transilvania". Expozitia a fost oranizata pe fondul aniversarii a 90 de ani de la Marea Unire. „Expozitiei ii revine datoria morala sa reconstituie miscarea nationala a romanilor din aceasta parte importanta a Transilvaniei”, spune muzeograful si curatorul expozitiei, Aurelia Cozma. Expozitia se dorestea fi o reconstituire a miscarii nationale din zona Sibiului, in orasul de azi, intrucat se pastreaza cladirile si orasul acelor vremuri. „Aceasta expozitie nu respecta tiparele miscarii nationale, in sensul ca nu o prezinta drept o lupta sangeroasa intre etnii, ci a fost mai mult o lupta a intelectualilor si a culturii“, arata Sabin Luca. Anul viitor, cand se vor termina lucrarile de renovare la Casa Albastra, va fi inaugurata si Galeria de Arta Romaneasca. Alaturi de lucrarile pictorilor romani, colectia mai cuprinde si opere ale unor artisti sasi, maghiari si evrei. Premii pentru copiiCu ocazia incheierii primei etape a proiectului educational organizat in cadrul programului "Descoperind Muzeul", muzeul National Brukenthal a premiat cei mai talentati elevi care au participat la concursul de creatie "Muzeul National Brukenthal in reprezentarea copiilor". Proiectului a presupus organizarea a doua expozitii cu o durata de doua saptamani in salile de activitati educative ale Muzeului de Istorie, respectiv Muzeului de Istorie Naturala si o expozitie a selectiei finale pentru premiere in sala de activitati educative a Palatului Brukenthal. „Acest program s-a adresat copiilor din clasele a III-a si a IV-a, care au venit cu invatatoarele si au redat sectiile muzeului in viziunea lor“, spune Sabin Luca. Au fost acordate 33 de premii, 13 pentru Muzeul de Istorie Naturala, 11 pentru Palatul Brukenthal si noua pentru Muzeul de Istorie. Posibila nominalizare la EMYAMuzeul National Brukenthal a fost selectat in primele 56 de muzee din peste 500 de institutii inscrise in cursa pentru premiul Muzeul European al Anului EMYA. Juriul a vizitat muzeul sibian, iar astazi comisia va face nonimalizarile pentru cele cinci premii. Abia peste o saptamana acestea vor fi facute publice. "Sunt extraordinar de bucuros ca presedintele Asociatiei Muzeelor Europene a vrut sa ne jurizeze. Asta inseamna ca da importanta muzeelor sibiene“, a conchis Sabin Luca. Sabin Luca l directorul muzeului Brukenthal„Oamenii isi imagineaza muzeul plin cu lucruri prafuite. Ei vin, iar dupa ce se conving ca este cel mai modern muzeu din Romania, revin“
Voleibalistele de la CSM Sibiu au sanse infime sa bifeze al doilea succes al campionatului la finele etapei de sambata, intrucat jucatoarele pregatite de Honorina Borojni vor juca la Bacau, cu Universitatea. Cum gazdele din aceasta partida au doar o infrangere in cele sase partide, in timp ce sibiencele au obtinut doar o victorie, balanta inclina clar in favoarea moldovencelor. Tocmai de aceea, nici antrenoarea echipei de pe Cibin nu-si face prea mari iluzii. „Mergem sa jucam cat putem de bine, dar nu prea cred eu ca putem face mare lucru. In volei, ierarhiile se cam respecta. Nu putem emite mari pretentii, mai ales ca jucam si pe teren advers. Le-am vazut cateva meciuri ale celor din Bacau si pot spune ca sunt superioare noua. Important pentru noi este sa crestem in evolutii de la meci la meci“, sustine antrenoarea sibiencelor. Revine ConstantinescuDaca in partida trecuta, pierduta pe propriul teren, in fata echipei din Tg. Mures, Borojni a folosit-o destul de putin pe Raluca Constantinescu, care vine dupa o accidentare, se pare ca la Bacau ea va intra pe teren din primul minut. Chiar si asa, nici conducerea formatie nu-si face prea mari iluzii in ceea ce priveste un rezultat favorabil. „Pentru noi ar fi o performanta sa le luam un set. Trebuie sa jucam cat mai exact si sa nu ne speriem si daca vom pierde cu 3-0. Noi suntem o echipa tanara, lipsita de experienta, de la care avem sperante in retur. Sunt convins ca putem mai mult, dar deocamdata n-am reusit prea mare lucru. Pana la finalul turului ar fi foarte bine daca am mai obtine o victorie“, sustine Viorel Cintean, presedintele formatiei sibiene.
3,5 kilometri pe macadam. 22 de piloti. Spectacol total la Sibiu Rally Show 2008. „Asa cum ma asteptam vor fi peste 20 de piloti pe lista de start la editia din acest an. Cei mai buni piloti din competitia interna se vor intrece pe masini cu tractiune integrala, masini cu care concureaza si in Campionatul de Raliuri al Romaniei. In plus, 8 copiloti se vor intrece intr-o competitie speciala pentru a vedea cat de bine se descurca la volan. Sunt sigur ca si anul acesta vom avea parte de mult spectacol“, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului. Sistemul de concursSibiu Rally Show se va desfasura pe pista de rally cross din Cartierul Strand, aceeasi pe care se desfasoara si super speciala in Raliul Sibiului. In prima runda toate perechile vor efectua trei manse complete si se va lua in considerare cel mai bun timp. Primii opt clasati se vor califica in sferturile de finala. Cele patru perechi vor parcurge doua manse complete iar cei mai buni patru piloti, in functie de timpul obtinut, se vor califica in semifinale. In aceasta faza a competitiei sunt programate trei manse, invingatorul fiind cel care castiga doua din cele trei curse. Castigatorii se vor bate pentru titlu in finala mare, iar invinsii se vor lupta pentru locurile 3 si 4 in finala mica. Startul in Sibiu Rally Show 2008 este programat la ora 10:00. Desfasurarea competitiei va putea fi urmarita si online pe site-ul www.sibiurallyshow, site care va fi lansat oficial pe data de 15 noiembrie la ora 10:00.Oaspeti surprizaInvitatii speciali la Sibiu Rally Show vor fi copii aflati in ingrijirea Spitalului Hospice „Casa Sperantei“ Brasov. De asemenea, toate fondurile stranse cu ocazia acestui eveniment vor fi donate acestui spital, pionier al ingrijirii paliative din Romania si Europa de Est. „La Sibiu Rally Show nu va exista anul acesta o taxa de inscriere pentru piloti si copiloti. In schimb acestia sunt invitati sa doneze o suma de bani care va fi apoi directionata spre spitalul Hospice „Casa Sperantei“ din Brasov. Aceasta campanie a fost initiata cu sprijinul Mihaelei Radulescu si sper sa strangem cat mai multe fonduri pentru acest spital“, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Show 2008.
CSU Atlassib nu mai are decat patru americani in lot, iar Mircea Vulc, directorul clubului sibian spune ca este un numar aproape perfect pentru ca echipa sa-si poata indeplini obiectivele. Spune ca tactica cu sase sau chiar sapte straini in lot este falimentara, cel putin in acest moment. „De la inceput am spus ca este o prostie. Cum trebuie sa ai cel putin un jucator roman in teren trebuie sa le explici celorlalti trei ca vor veni de pe banca. Cum ei cred ca sunt cei mai grozavi accepta cu greu acest lucru si atunci deja ai o problema in echipa. Anul trecut, cand aveai cinci straini in lot si jucai meci de meci cu ei era mai bine. S-au cristalizat, nu aveai probleme“, sustine Mircea Vulc. Lipsiti de sansaIn opinia directorului clubului sibian, CSU a avut ghinion in momentul in care a facut alegerea jucatorilor. Spune ca in fiecare an, in momentul transferurilor este o adevarata loterie, care poate da roade sau poate ca nu. „Am avut nesansa. Se intampla sa mai si ai ghinion. Despre Rice, i-am spus dinainte lui Peter ca nu cred ca este tipul de lider de care avem nevoie. El a spus ca ar putea fi, dar se pare ca am avut dreptate. Despre Bell, stiam dinainte ca e slab, dar Schomers s-a gandit ca il va folosi in defensiva. N-a fost sa fie si de aceea am reziliat contractul si cu el. Oricum, vina ne-a apartinut tuturor, pentru ca impreuna am luat decizia de a-i aduce. In momentul de fata reprezentam o echipa buna, daca jucam pe viteza. In stilul acesta, cu o aparare agresiva pe tot terenul putem invinge pe aproape oricine, dar nu reusim sa mentinem un ritm constant pe toata durata partidei, pentru ca ar insemna sa jucam in sapte-opt jucatori“, sustine Vulc. Au gasit jucatorulDe la rezilierea contractului cu cei doi, conducerea formatiei se afla in cautarea unui jucator care sa devina liderul formatiei. Vulc spune ca de aceasta data el a fost cel care a facut alegerea si este un jucator care poate sa evolueze atat pe pozitia doi, cat si pe unu si reprezinta un bun marcator, dar si un adevarat exemplu pe teren. „L-am gasit si acum suntem in ultimele tratative cu el. Va aparea, probabil saptamana viitoare. Este un bun marcator, dar, in acelasi timp si un bun fundas. Poate fi solutia pe care o cautam. Oricum, el va semna un contract pana la iarna si, daca va confirma, vom semna o prelungire de contract. A jucat ultima data in Portugalia“, sustine sibianul. Din iarna, inca unulIn ceea ce priveste achizitiile viitoare, Mircea Vulc spune ca nu se opresc aici. Acesta spune ca pana in iarna conducerea vrea sa gaseasca un pivot de top, care poate sa faca legea sub panourile adverse. „Cautam si un jucator bun care sa poata sa faca fara probleme jocul cu spatele. Sincer, de la Donald Little, n-am mai avut un jucator atat de bun. Tocmai de aceea, acum a si ajuns sa joace in Coreea si sa castige cate 25.000 de dolari pe luna“, mai spune Vulc. Au prima sansaIn ceea ce priveste meciul pe care CSU Atlassib il joaca, maine, in deplasarea de la Pitesti, cu BCMUS, Vulc este convins ca formatia gazda pleaca cu prima sansa. „Au un lot foarte bun si pornesc cu prima sansa. Nu vom merge la plimbare si vom incerca sa castigam“, incheie fostul tehnician.
Neinvinsa in ultimele doua etape, Gaz Metan Medias se pregateste intens pentru ultimele trei batalii ale finalului de tur. Prima disputa va avea loc luni, la Bistrita, pe terenul Gloriei, una dintre formatiile aflate si ea in lupta pentru evitarea retrogradarii. Tocmai de aceea, Cristi Pustai anticipeaza o partida grea. „Va fi foarte dificil pentru ca avem de infruntat o echipa puternica, cu vechi traditii in liga I, dar care, ca si noi, se afla in zona inferioara a clasamentului si se lupta pentru salvare. Este un meci mai important ca si altele, desi, teoretic, tot trei puncte se pun in joc. Aici e vorba de moral, de distanta fata de urmaritoare si, mai mult de atat de confortul care ti-l da intotdeauna locul in clasament“, spune Cristi Pustai. Fara amintiriChiar daca in acest meci, mai multi jucatori de la Gaz Metan Medias vor avea ocazia sa-l intalneasca din postura de adversar pe Ioan Ovidiu Sabau, fostul lor antrenor, Pustai spune ca nu crede ca meciul va avea o incarcatura mai aparte. „Nu cred ca meciul este mai aparte pentru cineva dintre noi. Este un joc normal, pe care fiecare echipa va vrea sa-l castige, indiferent de relatiile care au fost in trecut. Am ramas in relatii de prietenie cu Nelutu, normale pentru doi tehnicieni tineri, care au colaborat in trecut. Nu cred ca aceste relatii are cum sa ne incarce negativ pentru acest meci. Jucatorii au legaturi de prietenie, se respecta, suntem cu toti profesionisti si toate acestea nu sunt decat lucruri normale“, sustine antrenorul. Trei puncteIn opinia jucatorilor medieseni acest meci este unul in care se pot obtine trei puncte, dar, cu totii, spun ca s-ar multumi si cu unul. Alex Curtean crede ca in acest meci colegii sai au si un avantaj, dar si dezavantaj. „Suntem mai proaspeti decat ei, sau cel putin asa ar trebui pentru ca au avut un meci de Cupa ce a durat 120 de minute. Daca stim sa fructificam acest lucru. Din pacate, nu totdeauna teoria se si respecta in practica. Ei au avantajul ca il vor avea pe banca pe domnul Sabau, care ne cunoaste pe multi dintre noi si ne cunoaste la fiecare atat calitatile cat si defectele. Bistrita a dat semne de revenire in ultima perioada, dar asta nu inseamna ca noi nu ne putem dori trei puncte. Sunt convins ca se poate. Totul depinde de noi“, sustine Alex Curtean, golgheterul formatiei in acest tur de campionat. Se reface lotulDin fericire pentru acest meci, Cristi Pustai nu are prea mari batai de cap in ceea ce priveste accidentati.Ba mai mult, in ultimele zile a primit numai vesti bune. Grillo s-a refacut si face parte din lot, Dudita si-a reluat antrenamentele dar probabil nu va forta, in timp ce sarbii isi vor relua si ei de astazi antrenamentele. „Sunt motive de bucurie, dar cel mai vesel o sa fiu dupa ce vom invinge la Bistrita. Trei puncte luate in acest meci ar conta foarte mult“, spune Pustai.
FC Cisnadie se apropie cu pasi repezi de finele celui de-al doilea tur petrecut în esalonul trei al fotbalului românesc. Desi, la startul campionatului, echipa pregatita de Jan Gavrila si-a trasat ca obiectiv promovarea în liga a doua, din pacate, acum, cu doar câteva etape înainte de finele primei jumatati a campionatului obiectivul este destul de departe. Totusi, fotbalistii din Cisnadie mai pastreaza sanse de a ocupa locul doi la finele campionatului, care, de asemenea, duce la barajul de promovare. Tocmai de aceea, sibienii nu au voie sa faca nici o greseala în meciurile care le-au mai ramas pâna la pauza de iarna. Contra revelatieiAdversarul sibienilor din partida de astazi este Sanatatea Cluj, nimeni alta decât formatia care a reprezentat revelatia sezonului trecut de Cupa României, ajunsa pâna în sferturile de finala ale competitiei. Totusi, în acest sezon, echipa nu a mai impresionat cu nimic. Ocupa în acest moment doar pozitia a 14-a în clasament, cu 12 puncte, cu noua mai putin decât gazda partidei de astazi, FC Cisnadie. Mai mult, linia de clasament este net favorabila gazdelor, care în 13 etape au marcat 25 de goluri si au primit 18, în timp ce clujenii au punctat de 20 de ori în portile adverse, dar au primit 31 de goluri, fiind pe pozitia a treia într-un top al celor mai subrezi defensive. Teama de esecChiar daca sunt constienti ca au prima sansa la victorie în acest meci, jucatorii formatiei sibiene se tem totusi de un rezultat negativ. Sunt convinsi ca trebuie sa se concentreze pentru a acumula toate cele trei puncte si sa nu-si trateze cu dispret adversarii. „Genul acesta de echipe te incomodeaza cel mai mult. Vin aici cu sperante la puncte. Nu au ce pierde, ci doar ce sa câstige. Probabil ca se vor cantona în aparare si vor încerca sa dea lovitura pe contratac. Poti sa ataci în valuri, sa ai ghinion si la o singura faza periculoasa sa marcheze. Sper sa nu fie scenariul unui film de cosmar si tocmai de aceea trebuie sa ne concentram si sa obtinem o victorie categorica“, spune Luci Tarcea, jucator de baza în garnitura din Cisnadie.
Fundasul stelist Dorin Goian i-a ironizat, joi, pe rivalii din Stefan cel Mare, declarând ca Liga Campionilor va ramâne în continuare un vis pentru Dinamo, în ciuda faptului ca formatia lui Mircea Rednic este în prezent liderul Ligii I. „Îi lasam pe cei de la Dinamo sa vorbeasca. Noi jucam de 3 ani în Liga Campionilor si vorbim mai putin decât ei. Cei de la Dinamo au mai vorbit si înainte, dar deocamdata Liga Campionilor este un vis pentru ei. Eu sunt convins ca va ramâne si în continuare un vis. Ei n-au fost în stare sa ajunga nici macare în grupele Cupei UEFA. Când vor ajunge la performantele noastre, atunci vor putea sa vorbeasca. Nu au realizat nici macar un sfert din ce am facut noi“, a declarat Dorin Goian joi, replicând astfel la ironiile lui Cristian Borcea, care declarase ca „Steaua mai are sansa porcului de Craciun sa câstige acest campionat“. Sta linistitNici diferenta de puncte dintre Steaua si lider nu îl îngrijoreaza pe Goian, care nu crede ca avansul alb-rosilor este insurmontabil. „Campionatul e lung si se pot întâmpla multe pâna la final. În primul rând trebuie sa câstigam noi toate punctele, pentru ca liderul se poate schimba. Cred ca se poate schimba chiar din aceasta etapa“, a spus fundasul stelist. Jucatorul a comentat si meciul Stelei cu FC Timisoara si s-a declarat ca e convins într-o victorie a echipei sale. „Trebuie sa spargem ghinionul cu FC Timisoara. Suntem foarte montati si cred ca vom face o partida buna si vom câstiga. Timisoara a aratat ca o formatie puternica. Eu cred ca este echipa cea mai puternica din campionat si suntem constienti de importanta meciului cu Timisoara“, a spus Dorin Goian.
Proprietarii de locuinte trebuie sa refuze, pâna la 1 iulie 2009, orice oferta venita din partea firmelor de asiguari sau a oricaror alte persoane care doresc sa încheie contracte pentru asigurarea obligatorie a locuintelor, deoarece legea din domeniu nu a intrat înca în vigoare, informeaza MIRA. Printr-un comunicat, Ministerul Internelor si Reformei Administrative îi informeaza pe proprietarii de locuinte ca Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor împotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor intra în vigoare la 120 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. Conform acestei legi, momentul în care obligativitatea asigurarii locuintei devine efectiva este 1 iulie 2009. Pâna la aceasta data, MIRA si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor vor informa periodic publicul asupra societatilor de asigurare abilitate sa încheie astfel de asigurari, precum si asupra conditiilor în care acestea se vor încheia.
Agentia Româna pentru Conservarea Energiei (ARCE) intentioneaza sa lanseze un program pentru eficientizarea energetica a cladirilor publice, prin care va cofinanta pâna 50% din necesarul de investitii, bani din bugetul de stat, a declarat ieri presedintele ARCE, Tudor Constantinescu. „Vrem sa lansam un Program de crestere a eficientei energetice în cladirile publice, pentru perioada 2009-2010. Acum e în stadiu de draft. Programul prevede sa cofinantam, cu sprijinul Ministerului Economiei si Finantelor, lucrari de reabilitare publica si vom asigura între 25 si 50% din necesarul investitiei. Sectorul public trebuie sa joace un rol exemplar“, a precizat Constantinescu. Acest program nu va fi la scara nationala, ci limitat la un numar de cladiri.
Impatimitii dimensiunii virtuale a ceea ce ne inconjoara au ajuns sa depinda in fiecare secunda de Internet. Mai nou, cele mai trainice prietenii, relatiile intre amorezi si parteneriatele de orice natura se intretin on-line. Vremea cand se barfea la sezatoare sau in fata portii la un cornet de floarea soarelui, a apus demult. Acum, cu noua tehnologie, barfa se ascunde in fata „comment-urilor“ de la fotografiile si textele postate pe bloguri. Se fac schimburi de replici dure, observatii acide si „bascalie“ ca pe vremea taberelor scolare. Singura si cea mai trista diferenta este ca in timpul studentiei „terestre“ cand distractia si amuzamentul atingeau cote maxime chiar si fara Internet, vocabularul nu era atat de...deocheat. De la diferite lozinci si pana la injuraturi, intreaga „colectie literara“ se regaseste cu fidelitate pe paginile de profil ale celor mai multi dintre adeptii „bloggingului profesionist“.Zimbiti, va rog!La categoria „grea“ a noului sport virtual sunt inscrisi si mediesenii. Fetele se afiseaza in fotografii cu havanele aprinse, fustite cu improvizatii vulgare si pozitii mai mult decat obscene. Baietii isi scot in evidenta tatuajul de pe umar, telefonul mobil si masina. Nu putine sunt fotografiile in care mediesencele au toate aceeasi infatisare cu libera trecere de la dizgratios, la respingator. Daca nu isi urca picioarele pe caloriferele de prin casa sau nu se sprijina de sifonierul mamei ca autostopistii, atunci aleg sa-si declanseze blizul pe decolteul generos ori sa rida in hohote linga bar in cluburi frecventate de tinerii din Medias si Sibiu. „Cele mai hilare sunt pozele facute cu telefonul in fata oglinzii. Mi se par de-a dreptul de prost gust. Recunosc, si eu am cont pe Hi5, dar evit sa postez fotografii de acest gen. Am observat ca de regula pustoaicele intre 13 si 18 ani obisnuiesc sa se fotografieze singure in oglinda. Nu pot decit sa rad in hohote cand vad asa ceva si ma amuz copios cand vad poze facute prin baie langa vasul de toaleta sau, mai rau, linga un televizor cu ecranul acoperit de mileuri. Nu vreau sa fiu rautacioasa dar...unele postari sunt de-a dreptul iesite din comun“, crede Oana din Medias.Teapa onlineUn cont pe Hi5 sau un blog poate fi, in unele cazuri, o foarte buna metoda de promovare. Pot beneficia de publicitate in forta diverse produse, servicii, campanii sau chiar publicatii online. Metoda nu functioneaza insa si in cazul pustoaicelor care, din dorinta de a-si etala maretia cu care au fost inzestrate de la natura, trec in extremea cealalta si nu mai prezinta interes pentru eventualii „admiratori“. „M-am trezit cu invitatii de la persoane necunoscute pe care, pe moment, le-am acceptat pe pagina mea. Nu apuci sa cunosti persoana respectiva pana cand nu ii vizualizezi profilul complet, incepand cu pozele. Degeaba scria la datele personale ca respectiva domnisoara X este studenta la Stomatologie. M-am lamurit imediat si mi-am facut o impresie total opusa aparentelor. In realitate, tipa este o copila inconstienta, nu pare sa aiba mai mult de 15 ani si si-a scris la status „In cautare de senzatii tari“...O cunosc. Sta intr-un cartier din Medias. Are ambitie multa si minte putina. La ce sa te astepti cand dai peste asa fete? Pe mine, ca baiat, nu ma atrage cu nimic profilul ei on-line, cu atat mai putin in persoana. Poate daca facea o selectie mai inspirata de poze, m-as fi aratat interesat“, marturiseste Traian, student. Politicieni cu blogPoliticienii romani incep sa acorde si ei atentie mediului online, dupa exemplul celor de peste Ocean, care au deja o intreaga retea de prezentare pe internet. Inclusiv formatiunile politice nu se pot abtine de la „blogareala“ . Cu precadere in campania electorala, figuri marcante de pe scena politica locala si lideri de partid si-au deschis unul sau mai multe conturi prin intermediul carora si-au promovat sistemul de valori si au incercat din rasputeri sa-si cucereasca electoratul prin articole care de care mai credibile. La fel de persuasive sint si ilustratiile incorporate in formatul grafic al blogului. Consilierii de imagine si web-administratorii care au conceput site-urile oficiale ale celor mai multi dintre politicieni si-au adus contributia deopotriva la blogurile lansate special pentru un astfel de moment decisiv. Wordpress.ro gazduieste de ceva vreme bloguri apartinind lui Ion Ariton, Ralucai Turcan, partidului PD-L, alaturi de alti actori politici ai Sibiului. Informatiile pe care le pot posta pe internet cuprind atat componenta listelor de candidati, fotografii, date personale, filmari, precum si opiniile candidatilor cu privire la anumite subiecte de interes. Cu asa beneficii directe, nici nu e de mirare ca „blogging-ul“ a cucerit atat de repede o planeta de oameni cu preocupari diferite, de la elev pana la top-manager.Lozinci„Sexy si rea“, „Bomba Baby“, „Cea mai tare din parcare“, „Sint o papusa blonda si sint a ta“ sunt doar cateva dintre statusurile cu care cateva sibience mai rebele isi imagineaza ca pot avea priza la baietii de varsta lor. Situatii ca acestea sunt de intalnit peste tot in lume. Cei care vor sa serveasca o portie dubla de ras sunt invitati sa acceseze pamflet-site-ul www.pitzipoanca.org. Dupa primele cinci minute de navigare, nu mai ramane loc de niciun comentariu.
Societatea Luxten, care se ocupa cu iluminatul public în municipiul Medias, a demarat împodobirea orasului pentru sarbatorile de iarna. Mai întâi a fost împodobita zona centrala a orasului, cu cele doua piete mari, Corneliu Coposu si Regele Ferdinand I. Ulterior se va trece si la strazile din cartiere, dar si la intrarile în municipiu. Iluminatul ornamental va fi finalizat pâna la sfârsitul lunii noiembrie. „Iluminatul public va fi asigurat fara nici un fel de problema. În ceea ce priveste iluminatul ornamental de sarbatori, s-a trecut deja la instalarea figurinelor, plaselor ornamentale si a celorlalte materiale care vor împodobi orasul. Iluminatul de sarbatori va deveni functional pe 1 Decembrie, de Ziua Nationala a României” precizeaza Alina Streza, purtatorul de cuvânt al Primariei Medias.Brad uriasCa si în anii anteriori, nu va lipsi traditionalul brad de Craciun din Piata Corneliu Coposu. În prezent, autoritatile locale cauta un brad înalt de cel putin 15 metri, care sa poata fi instalat, iar apoi împodobit. Ulterior, el va fi aprins în seara zilei Sfântului Nicolae, în cadrul unei ceremonii devenite o traditie. „Municipalitatea încearca sa gaseasca si un brad de Craciun care sa poata fi montat în Piata Primariei. Acesta va fi unul de mari dimensiuni, si va fi împodobit pâna în preajma sarbatorii Sfântului Nicolae. În seara zilei de 6 decembrie, bradul va fi aprins în cadrul unei manifestari specifice sarbatorilor de iarna” mai spune Alina Streza.
Conducerea municipalitatii s-a întâlnit, ieri, cu reprezentantii furnizorilor de utiliati si ai celor care lucreaza pe domeniul public. Scopul discutiilor a fost acela de stabilire a unor reguli clare cu privire la marcarea si semnalizarea tuturor lucrarilor efectuate pe domeniul public, astfel încât sa fie evitate orice accidente. „Toate lucrarile vor fi marcate, semnalizate, astfel încât sa evitam orice accident. Vor fi puse totodata panouri informative, ca sa se stie cine lucreaza, ce lucreaza, si care este durata de executie. Întâlnirea a fost cauzata de evenimentele neplacute provocate de lipsa marcajelor rutiere” a explicat primarul Daniel Thellmann. Din 1 ianuarie 2009, municipalitatea nu va mai face nici un fel de concesie. Cine nu respecta legea, va fi sanctionat drastic.
Realizarea de noi locuri de joaca pentru copii este o prioritate pentru acest sfârsit de an. Deoarece au constatat ca la nivelul municipiului nu sunt suficiente locuri de joaca, edilii au decis crearea unora noi. Astfel, municipalitatea va achizitiona anul acesta si la începutul anului viitor, aparate de joaca care corespund tuturor standardelor de siguranta. Primele vor fi montate la începutul lunii decembrie în mai multe zone din oras. Aparatele de joaca de sase tipuri vor fi montate anul acesta pe strazile Buzias, Turda, Anton Pann si Gravorilor. Ulterior, primavara viitoare se va continua montarea lor si în alte locatii. „În Medias, locurile de joaca au devenit insuficiente. Ca urmare a acestui lucru, municipalitatea va achizitiona aparate de joaca pentru copii, având dotari sigure si moderne. Cele unsprezece locatii unde aceste spatii de joaca vor fi amenajate s-au stabilit deja. Sunt sase tipuri de aparate pentru care s-a optat: leagane de doua feluri, tobogane de doua feluri, balansoare si carusele. Primele aparate vor fi achizitionate pâna la începutul lunii decembrie si vor fi ulterior amplasate. Restul aparatelor vor fi montate anul viitor, între 30 martie - 3 aprilie, în restul locatiilor alese” a precizat viceprimarul Teodor Neamtu. Valoarea totala a investitiei facuta de municipalitate se ridica la 134.000 lei. Banii vor fi platiti în întregime de la bugetul local.
Elevii de scoala generala vor învata sa colecteze selectiv. Saptamâna viitoare va începe o campanie educationala în zece scoli din municipiul Medias. Actiunea se refera la colectarea de catre elevi a ambalajelor provenite de la iaurt si lapte. Practic, a fost încheiat un parteneriat între Serviciul Public de Ecologizare din municipiul Medias, Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu, si firma Tetra Pak, furnizorul de iaurt si lapte. Aceasta va pune la dispozitia scolilor generale implicate în proiect, în fiecare clasa, afise de promovare a campaniei si cosuri de gunoi speciale pentru colectarea deseurilor. În urma colectarilor, elevii vor fi premiati cu brelocuri si materiale promotionale realizate chiar din materialele colectate.
Picajul economiei mondiale nu a afectat, cel putin pentru moment, Mediasul. Potrivit datelor statistice, afisate pe site-ul oficial al Primariei, anul trecut au fost eliberate, in total, 424 de autorizatii de constructie. In 2008, pana pe 1 noiembrie au fost eliberate un numar comparabil. Potrivit datelor centralizate au fost eliberate un numar total de 372, insa, cum mai sunt disponibile inca doua luni, s-ar putea cu numarul sa fie aproximativ la fel cu cel din 2007. Reclama negativaPotrivit constructorilor, pana in momentul de fata, pe piata imobiliara din Medias nu s-a simtit un reflux datorat crizei econoice mondiale. Valer Blaga, proprietarul grupului de firme Granit, deocamdata nu se poate vorbi de o situatie de criza ci doar de o precautie a oamenilor. „Cred ca mai mult toate aceste discutii interminabile de pe canalele media au facut ca oamenii sa se teama mai mult decat e cazul. Nu cred ca oamenii de rand simt ceva din aceasta criza economica. Doar ca, speriati, au inceput sa se teama si sa nu mai arunce lichiditatile in piata. Fiecare a inceput sa fie un pic mai precaut si sa se gandeasca mai mult inainte de a face o cheltuiala majora“, sustine Blaga. Din cauza bancilorPotrivit lui Blaga, toata aceasta temere a populatiei vizavi de situatia mondiala se datoreaza in mare parte bancilor, care au restrictionat, intr-un mod strict acordarea de credite, in special cele imobiliare. „Daca nu ar fi foat aceasta restrictionare a bancilor nu se mai putea vorbi de nici o criza. Totusi, tot ele cred ca o sa dea din nou drumul la piata. Daca nu o vor face, atunci, e foarte probabil ca omenii sa inceapa sa-si retraga depozitele si ca urmare cei care vor avea de suferit vor fi tot bancile care vor intra in criza de lichiditati. Sunt convins ca va urma o perioada un pic mai grea dupa care totul se va relaxa“, opiniaza omul de afaceri. Urmeaza luni grelePrimele sase luni din 2009 vor fi cele mai dificile. Cel putin aceasta este parerea lui Blaga, care este convins ca in prima jumatate a anului viitor sectorul constructiilor, dar nu numai, va fi destul de afectat. „Probabil ca toata aceasta situatie de criza va dura pana la la mijlocul anului viitor. In aceasta perioada probabil ca va construi doar cine are siguranta ca poate duce la bun sfarsit investitia pe care o demareaza si nu cei care se bazeaza pe un imprumut. Si in acest moment avem ceva probleme cu oamenii care au platit un avans pentru un apartament, li s-a promis de la banca ca vor primi credite, iar acum bancile refuza. Teoretic, ei ar putea pierde sumele date ca avans, dar nu vom face asa ceva pentru ca suntem oameni si cuvantul este foarte important intr-o relatie de colaborare. Oricum, toata lumea va fi un pic afectata in prima jumatate a anului urmator“, sustine omul de afaceri. Vanzari in picajNu doar domeniul constructiilor este afectat in ultima perioada. Potrivit declaratiilor oferite de patronii depozitelor de materiale de constructii, vanzarile au scazut destul de brusc in ultima perioada, insa nu pun acest picaj doar pe temerea persoanelor de a mai face investitii, ci si pe venirea iernii, un anotimp nu tocmai propice pentru constructii si amenajari.
Statul roman investeste scandalos de putin in exportul de cultura, in conditiile in care bugetul alocat Institutului Cultural Roman (ICR) pe 2009 a fost micsorat la 32 milioane de lei, a afirmat directorul institutului, Horia Roman Patapievici, la prezentarea bilantului ICR pe intervalul 2005-2008. „Bugetul pe 2009 este scandalos de mic, un buget de desfiintare. Noi am construit un buget rational, de 59 de milioane de lei, l-am dramuit apoi la 50 de milioane si am obtinut, in final, doar 32 de milioane. Atat investeste statul roman in exportul de cultura!“, a explicat Patapievici. In opinia lui Patapievici, principala piedica pentru ICR, din punct de vedere financiar si administrativ, este chiar legea pe baza careia functioneaza institutul. „Modificarea Legii 356/2003, o lege-piedica din punctul nostru de vedere, ramane un scop pentru urmatorul mandat“, a spus directorul ICR.Proiecte culturalePotrivit bilantului ICR, printre cele mai reusite programe initiate si concretizate in ultimii patru ani se numara TPS (Translation and Publication Support Programme) - un program de finantare a editorilor straini pentru traducerea autorilor romani in intervalul 2006-2008, targurile de carte desfasurate in 2007 si 2008, bursele acordate traducatorilor din 2006 pana in prezent, precum si programul "Culorile avangardei. Arta in Romania 1910-1950", initiat in 2007. Laude de la BasescuPrezent la prezentarea bilantului, presedintele Traian Basescu a spus ca ICR a devenit un instrument credibil de promovare a culturii romanesti, neutru din punct de vedere politic, si a precizat ca va face tot posibilul ca bugetul institutului pe 2009 sa permita executarea programului de dezvoltare a proiectelor.Pe de alta parte, seful statului a precizat ca nu vizeaza o schimbare a actualei conduceri a ICR, al carei mandat expira in ianuarie 2009. Din punctul de vedere al administrarii bugetului, Basescu a aratat ca ICR este un exemplu pentru modul cum trebuie folositi banii publici, avand in vedere ca doar 30 la suta din buget este alocat cheltuielilor administrative, iar 70 la suta din buget este folosit pentru proiecte.
Printul Charles, mostenitorul coroanei britanice împlineste, astazi, 60 de ani fara sa întrevada înca momentul când îi va urma mamei sale, regina Elisabeta a II-a, înca în vigoare la 82 de ani, comenteaza AFP. Charles Philip Arthur George Windsor va marca evenimentul cu o serie de manifestari de-a lungul întregii saptamâni, care vor culmina sâmbata cu o mare petrecere si un concert privat al cântaretului Rod Stewart. În urma cu câteva luni, fiul cel mare al reginei Elisabeta a Marii Britanii a devenit cel mai vârstnic print de Wales de la atribuirea acestui titlu mostenitorului tronului. Un singur print mostenitor a fost încoronat la o vârsta mai înaintata decât cea a lui Charles: William al IV-lea în 1830. El avea 64 de ani la momentul încoronarii. „Face ceea ce a facut întotdeauna: asteapta ca mama lui sa moara“, scrie în Telegraph Magazine jurnalista Emma Soames, nepoata lui Winston Churchill si fosta apropiata a printului.Iertat de engleziPrintul de Wales a fost învinovatit în anii care au precedat si urmat divortului, pronuntat în 1996. El a fost acuzat ca si-a neglijat sotia depresiva în favoarea Camillei Parker Bowles, cu care s-a recasatorit în 2005. Însa ziarele din Marea Britanie spun ca englezii l-au iertat. „Publicul îi vede pe printul Harry si printul William si recunoaste ca Charles este un tata foarte bun. Acesti copii ar fi putut deveni delincventi, dupa despartire, divort si apoi moartea mamei“, scrie The Telegraph. William are în prezent 26 de ani, iar Harry 24.
Nici celebritatile nu scapa de datoriile catre stat. Starul international Michael Jackson a intrat in vizorul presei din intreaga lume din cauza darilor pe care le are de platit. Ca sa le acopere, Michael Jakson a vandut ferma Neverland companiei Sycamore Vallerz Ranch, potrivit registrelor primariei Santa Barbara, a anuntat revista britanica Female First. Dupa o cariera plina de excese si decizii neinspirate, Michael Jackson a ajuns in situatia de a pierde trei proprietati importante. Este vorba despre ferma "Neverland" din Santa Barbara, vila familiei Jackson din California si Casa "The Henderson" din Las Vegas. Incredibil, dar adevaratCu datorii de peste 24 de milioane de dolari, "regele muzicii pop" este pe punctul de a ramane si fara jumatate din catalogul Beatles, pe care l-a castigat la licitatie, in 1985, contra sumei de 47,5 milioane de dolari. Colectia de drepturi muzicale a starului american este evaluata acum la suma de un miliard de dolari si cuprinde, pe langa discografia Beatles, piese ale unor artisti de calibru, cum ar fi Bob Dylan, Neil Diamond si Elvis Presley. Compania Sony Entertainment detine cealalta jumatate a catalogului si a purtat nenumarate negocieri cu Jackson, pentru a ajunge la o intelegere in caz ca acesta falimenteaza. Daca Michael Jackson va ajunge in acesta situatie, partea sa de catalog va fi scoasa la licitatie, iar Sony se va lupta cu alte companii pentru castigarea colectiei. Toate astea vin la 25 de ani de la lansarea celebrului "Thriller", cel mai bine vandut album din toate timpurile.
Filme pentru telefonul mobil si 73 de scurtmetraje de animatie si fictiune vor putea fi vizionate, de azi pâna duminica, la cea de-a doua editie a Festivalului International de Film Digital Kinofest, singurul de acest gen din România si Europa de Est, potrivit organizatorilor. Festivalul are trei sectiuni - animatie, fictiune si microfilme, adica filme pentru telefonul mobil, dar nu neaparat realizate cu ajutorul acestuia. Prin aceste categorii de filme, organizatorii vor sa popularizeze miscarea de avangarda a filmului digital. "Filmul digital nu este foarte popular la noi, desi aceasta miscare este destul de cunoscuta în vest. Combinând metodele clasice cu grafica digitala, filmele digitale nu au un regizor, ci, pentru realizarea lor colaboreaza mai multe persoane, printre care programatori, animatori, Dj-i sau graficieni. Rezulta niste creatii extrem de interesante, iar publicul român va fi, cu siguranta convins", a explicat, pentru NewsIn, directorul si organizatorul festivalului, Valentin Partenie. Filmele selectionate în competitia de animatie, 45 la numar, provin din Italia, Germania, SUA, Franta, Spania, Rusia, Slovenia, Olanda, Marea Britanie, Japonia, Elvetia, Israel, Belgia, Hong Kong, Australia, Bosnia – Herzegovina si Romania. Cele 28 de creatii din categoria fictiune aduc, în plus, perspectiva Greciei si a Mexicului.