monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Povestea dramatică a unei clujence umilită și bătută de propriul iubit

Violența domestică este o problemă socială cu care se confruntă mii de femei din România în fiecare an. Zilnic se petrec câteva zeci de cazuri, unele dintre chiar și la Cluj.

Povestea cutremurătoare a unei tinere care a fost agresată de iubit: „M-a tras de păr și a început să mă lovească cu picioarele. Am rămas șocată”

 

 


Abuzul fizic și verbal asupra femeilor este o problemă cu care se confruntă societatea în care trăim de zeci de ani. Dacă până acum victimele se găseau cel mai des în căsnicii nefericite, în ziua de astăzi violența își face prezența și în relațiile adolescentine. Un astfel de episod s-a încheiat tragic la Cluj, în această vară, după ce un bărbat gelos și-a ucis iubita în cartierul Gheorgheni.

 


Adelina a fost una dintre miile de fete care a trecut printr-o perioadă dificilă, la o vârstă destul de fragedă. Tânăra a povestit pentru monitorulcj.ro perioada sumbră prin care a trecut în urmă cu 2 ani.

Cum a început totul?

Adelina este o tânără studentă în Cluj, care a trăit momente cumplite în fosta sa relație care a durat 4 ani de zile. Ea și-a cunoscut fostul iubit pe când avea 16 ani, la un meci de fotbal din Cluj.


„După meci am ieșit în oraș cu o gașcă mai mare, iar când ne-am văzut ne-am plăcut din prima! A fost un click destul de puternic între noi. Din păcate eu am plecat în orașul meu natal peste câteva zile, dar noi am continuat să vorbim. Lucrurile au evoluat încetul cu încetul. Am decis să formăm un cuplu, chiar dacă ne despărțeau 300 de km”, a povestit Adelina pentru monitorulcj.ro.

Pentru o perioadă cei doi au avut o relație la distanță, pentru că Adelina încă era la liceu. În acest timp Adelina se îndrăgostea din ce în ce mai tare de el, datorită gesturilor mici de afecțiune de care dădea dovadă.


„Faptul că făcea sacrificii să vină la mine în oraș, m-a făcut să îl iubesc. Nu avea o situație financiară foarte bună, dar în ciuda banilor el venea în fiecare lună la mine pentru a ne vedea. Erau dăți în care veneam și eu la Cluj, dar mai rar pentru că eu încă eram la liceu”, spune tânăra.

„A fost un șoc pentru mine, parcă era alt om”

Momentul în care relația celor doi a început să scârție, a fost atunci când Adelina a realizat că iubitul său avea probleme cu alcoolul.


„Nu era gelos, însă tot ce a fost toxic între noi a pornit de la problema sa cu alcoolul. Atunci am început să îmi ridic niște semne de întrebare. Mereu când consuma alcool făcea scandal, de multe ori nu conștientiza ceea ce făcea. A fost un șoc pentru mine, parcă era alt om. Cu toate acestea nu am sunat niciodată la poliție. Îl iubeam foarte mult și nu voiam să pățească ceva rău.. știu că sună ciudat, dar asta simțeam în acele momente”, explică Adelina.

Pe măsură ce trecea timpul, au început certurile între cei doi, băiatul devenind destul de nervos la fiecare ceartă, aruncând cu vorbe urâte spre iubita sa.

„Devenise foarte agresiv din punct de vedere verbal, iar eu fiind o persoană destul de vulcanică răspundeam cu aceeași monedă. Dar niciodată nu mi-am putut imagina că va ajunge să mă lovească. Cu timpul, de la vorbe urâte s-a ajuns la palme, scuipături, bruscări.. și multe altele. Nimeni nu știa prin ce trec, pentru că noi pozam ca fiind un cuplu perfect”, povestește tânăra.

„M-a tras de păr și m-a dat jos din pat, apoi a început să mă lovească cu picioarele”

După fiecare palmă dată, băiatul își găsea drumul înapoi spre ea. Adelina îi căuta scuze mereu, fiind orbită de iubire. Doar că o seară avea să schimbe situația dintre cei doi. Într-un weekend băiatul s-a dus să o viziteze pe iubita sa, petrecându-și timpul la mătușa fetei. În acea seară băiatul a băut mai multe pahare, devenind foarte gelos pe motivul fostelor relații.

„Am încercat să aplanez situația și m-am pun la somn, moment în care m-a tras de păr foarte tare și m-a dat jos de pe pat. Apoi a început să mă lovească cu picioarele, să mă scuipe și să mă facă în toate felurile. Când am reușit să scap din mâinile lui m-am dus în bucătărie unde se afla mătușa mea. Văzându-ma toată plânsă, m-a întrebat ce am.. i-am spus că m-a lovit, însă ea nu a avut nicio reacție. Am început să plâng și mai tare când am realizat că eu chiar dacă spun ce pățesc, nu se schimbă nimic”, povestește Adelina.

S-au mutat împreună la Cluj, dar relația era deja consumată

După terminarea liceului, Adelina a venit la Cluj pentru a începe studiile universitare, moment în care cei doi iubiți au deci să se mute împreună într-un apartament. De când s-au mutat împreună, situația dintre cei doi s-a reglat, băiatul fiind mult mai calm. Doar că Adelina și-a dat seama că relația lor era deja consumată.

„Am luat amândoi această decizie de a ne muta împreuna și a fost foarte bine la început. Eu pentru el eram fata perfectă, în viziunea lui eram tot ceea ce își dorește de la o fată. Îmi făcea totul pe plac, se comporta frumos cu mine. Dar după un timp și-a găsit un job care îl completa. Mă bucuram mult pentru el, însă noi ca și relație nu mai existam... el vorbea toată ziua de job-ul său. Nu mai aveam momentele noastre de cuplu”, explică tânăra.

Băiatul a continuat să o amenințe, deși erau despărțiți

După 6 luni de stat împreună, tânăra a decis să încheie relația, doar că el timp de 3 săptămâni a continuat cu amenințări prin telefon.

„Mă suna pe la două noaptea și îmi spunea că mă va prinde și am să văd eu cine este el. Cu toate acestea au fost doar amenințări, nu s-a ajuns la nimic concret. Deși relația a fost cu bune și cu rele, am evoluat oarecum împreună. El și-a găsit un rost în viață și eu m-am maturizat destul de mult”, spune Adelina.

Părinții fetei nu au știut momentele tragice prin care a trecut tânăra de cele, și chiar și-au format o părere foarte bună despre el. După ce s-a terminat relația, Adelina a decis să îi povestească totul mamei sale pentru a întelege de ce a decurs la această decizie.

„Nu le-am spus nimic când eram cu el. Părinții mei aveau această imagine cu el de băiat bun și nu voiam sa le-o schimb. Am vrut ca decizia de a mă despărți de el să fie a mea, să nu mă las influențată de alte vorbe”, spune tânăra.

O nouă șansă la iubire!

În momentul de față Adelina se află într-o altă relație, unde chiar se simte împlinită și fericită. Tânăra consideră că relația trecută a ajutat-o să își creeze noi principii și a învățat că nu trebuie să accepte un astfel de tratament din partea unui bărbat.

„Cu toate că a fost o perioadă extrem de dificilă, această expreiență m-a ajutat să am încredere în mine și să îmi dau seama de ceea ce este corect să se întâmple într-o relație și ce nu. Iubirea nu le poate învinge pe toate. Daca doi oameni nu se respectă reciproc, acea relație nu va avea viitor. Așa mi-am pornit relația actuală: pe încredere, respect și spațiu personal atunci când este momentul. Dacă te-a lovit sau jignit odată, o va mai face și a doua oară”, afirmă Adelina.

Ziua internațională pentru eliminarea violenței domestice

Cazul Adelinei este unul dintre miile de cazuri din România. Societatea românescă se confruntă cu această problemă de zeci de ani, chiar dacă femeile au mai prins curaj în ultimii ani, cifrele ne arată altă realitate. În starea de urgență s-a constatat o creștere a violenței în familie potrivit Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). În ultimele 8 luni s-au înregistrat 4.856 de ordine de protecţie provizorii, iar acestea sunt cazurile în care femeile au avut curaj să sune la autorități.

Astăzi, 25 noiembrie, este ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, doar că acest lucru ar trebui să îl facem în fiecare zi, să spunem „Stop violenței”!

CITEȘTE ȘI:

Un bărbat acuzat că și-a bătut soția a fost arestat

 

 

Un bărbat și-a bătut sora și a tăiat-o cu un cuțit, după care l-a lovit și pe iubitul femeii