Studenții se vor întoarce fizic la facultate din toamnă! Se pare că decizia a fost luată sâmbătă de rectorii universităților împreună cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Un turist cazat la o pensiune din Cluj a avut parte de o surpriză neplăcută, iar pe lângă asta, angajații și conducerea pensiunii chiar i-au râs în față atunci când acesta a reclamat nemulțumirile sale.
Mai multe localități din Cluj sunt sub cod roșu de vijelii puternice și grindină. Autoritățile au trimis mesaj RO-ALERT pentru a informa oamenii.
Nunțile și botezurile se pot organiza cu 300 de persoane, doar dacă acestea sunt vaccinate anti-COVID.
De la 1 iulie, terasele, restaurantele și cluburile vor fi deschise până la ora 02:00. Numărul maxim de persoane care vor putea participa la nunți sau botezuri va fi de 300.
Un bărbat de 26 de ani din Apahida a distrus mașina unei femei, provocându-i pagube destul de serioase. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Biserica Ortodoxă Română nu este de acord cu introducerea unei noi materii de educație sexuală în școli, deoarece există deja noțiuni predate la alte materii, susține instituția.
Monitorulcj.ro. a sesizat poliția în cazul celor doi tineri care au întreținut relații sexuale în mijlocul unui club din Cluj-Napoca. Polițiștii îi caută pe ambii tineri.