monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

De unde provine denumirea „Cluj-Napoca”? Numele orașului, schimbat în nenumărate rânduri, în sute de ani

Municipiul Cluj-Napoca nu a fost numit dintotdeauna așa. Denumirea a suferit numeroase schimbări, până a se ajunge la cea finală. Dar de unde provine aceasta?

De unde provine denumirea „Cluj-Napoca”? Numele orașului, schimbat în nenumărate rânduri

 

 


Cu toate că nici până în ziua de astăzi denumirea exactă a orașului de pe Someș nu este cunoscută, există câteva informații care ar putea să se apropie destul de mult de adevăr.

 


De la Clus, Cluș, Klus, într-un final s-a ajuns la Cluj, cotidianul de azi, căruia i s-a adăugat „Napoca”.

De unde provine „Cluj”?

Cluj provine din latinescul Castrum Clus, denumire folosită pentru a desemna cetatea orașului medieval, care era situată aici. Atunci a fost solosită pentru prima oară sintagma Castrum Clus, în secolul XII.


Cuvântul „clusa” provenit din limba latină însemna „închis”. Acesta era o referință la modul în care e situat Clujul, fiind înconjurat de dealuri. Totuși, aceasta nu este neapărat originea numelui Cluj.

Denumirea ar putea proveni și de la un primar sas, Klaus, sau deoarece așezarea medievală a apărut în umbra unei mănăstiri, numită în germană Kloster.


Municipiul are și alte denumiri precum cea în maghiară, Kolozsvár, sau germană, Klausenburg. Cea din urmă reprezintă una dintre cele Șapte Cetăți săsești din Transilvania. Chiar dacă denumirea „Cluj” a devenit oficială după ce municipiul a fost inclus în Regatul României în 1918, primul nume românesc al acestuia a fost Cluș, deseori scris Klus.

„Napoca”, opțiunea comuniștilor?

Denumirea „Napoca” a fost adăugată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974 în cadrul politicii „național-comuniste” din perioada lui Nicolae Ceaușescu.


Cu toate acestea, originea acestui nume este mult mai veche, fiind preluată de către coloniștii lui Traian, care au pus bazele primei așezări romane, de pe „castrul roman Napoca”. Ruinele acelei așezări sunt regăsite lângă Piața Ion Luca Caragiale, pe strada Victor Deleu. Prin vremea împăratului Hadrian, această Napoca devine municipiu, iar ulterior colonie, cu ajutorul împăratului Marcus Aurelius.

Numele Cluj-Napoca a fost atribuit orașului „pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”, conform decretului din 1974.

În ziua de azi, cel mai des este folosit numele de Cluj. Unii îl preferă pentru că este mai scurt, dar alții se împotrivesc modificările făcute de comuniști.

CITEȘTE ȘI:

Calitatea vieții din Cluj-Napoca, mai bună decât la New York sau Londra, dar benzina e mai scumpă

 

POZA ZILEI. Cum arăta strada George Barițiu, înaintea acoperirii Canalului Morii