Așa-numiții fumători sociali, persoane care își aprind țigările numai la anumite ocazii, s-ar putea confrunta cu aceleași riscuri pentru sănătatea inimii ca și cele care practică acest obicei în mod curent, indică un studiu realizat recent în Statele Unite, citat vineri de Reuters.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, vineri, că s-a semnat contractul pentru achiziţionarea a 109.000 de doze de vaccin ROR, iar cele 10.000 de doze care urmau să ajungă în Uniunea Europeană şi au fost blocate vor ajunge la medicii de familie săptămâna viitoare.
Peste 260.000 de copii și adolescenți cu vârste sub 18 ani au ajuns, în perioada 1990 - 2010, la departamentele de urgență ale spitalelor din Statele Unite din cauza rănilor cauzate de bețișoarele de urechi, conform unui studiu realizat recent, citat de Reuters.
Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgență, decizia de suspendare temporară a exportului intracomunitar a vaccinului combinat care protejează împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR). Decizia a fost luată la solicitarea ministrului Florian Bodog.
O pastilă conținând o anumită enzimă le permite persoanelor care manifestă sensibilitate la gluten să consume mici cantități din această proteină conținută de produse din cereale fără a resimți efectele specifice intoleranței la aceasta, informează duminică The Telegraph.
Primul registru al donatorilor activi de sânge din România a fost lansat astăzi la Cluj-Napoca, în cadrul campaniei „Donează sânge! Fii erou!”, iniţiată de studenţii de la Medicină, la nivel national.
Un electrod montat pe scalpul unui nou-născut, aproape de partea moale a capului, poate semnala momentele în care acesta are dureri, în cadrul unei noi metode descrise miercuri în ''Science Translational Medicine'', informează Huffington Post și Science News.
Anul trecut, la Cluj-Napoca a fost inaugurată rețeaua de Telemedicină în Epilepsie din România, proiect inițiat de medicul neurolog clujean Bogdan Florea.