Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească este asigurată în permanenţă în perioada Sărbătorilor Pascale 14 aprilie 2017 – 18 aprilie 2017 în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice, potrivit unui comunicat remis de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj.
Cercetătorii au identificat cinci pietre de temelie pentru fericirea oamenilor. Vezi ce e mai important decât banii!
Focarele actualei epidemii de rujeolă au apărut în Bistriţa Năsăud, la graniţa cu Clujul, în comunităţi unde copiii nu figurează pe listele medicului de familie, ca urmare, sunt nevaccinaţi, se arata într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii de anul trecut.
Conducerea Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca spune, cu referire la reportajul realizat de jurnaliști ai televiziunii France 2 care prezintă nereușitele profesionale ale unor tineri rezidenți dintr-un spital francez, că aceia nu erau toți absolvenți ai universității.
Sărbătorile Pascale sunt o sărbătoare de familie, când în prim plan se află mesele bogate, îmbelșugate, cu multe tipuri de alimente, însoțite de cele mai multe ori de alcool și produse de patiserie dulci.
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Cluj este în mijlocul unui scandal, în urma unui reportaj difuzat recent de televiziunea publică France 2.
În contextul epidemiei de rujeolă, specialiştii averizează că la nivel Regiunii Europene a OMS, toate țările trebuie să stabilească vaccinarea ca fiind o prioritate.
Copiii care provin din familii în care sunt prezente animale au niveluri mai mari din două tipuri de bacterii "bune", asociate cu un risc scăzut de alergii și obezitate, au concluzionat specialiştii de la o universitate americană, într-un studiu realizat recent.