monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Pachetul de servicii medicale de bază va intra în vigoare la 1 aprilie

Pachetul de servicii medicale de bază va intra în vigoare de la 1 aprilie, dată care va însemna totodată și deschiderea discuțiilor pentru pachetul suplimentar de asigurări private de sănătate.

"Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a avut o întâlnire planificată cu delegația Fondului Monetar Internațional, reprezentanții Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene. Discuțiile dintre reprezentanții MS și ai FMI, BM și CE s-au axat pe evaluarea modului în care se derulează acordul cu cele trei instituții internaționale, în cadrul misiunii de revizuire a documentelor încheiate cu aceste instituții internaționale.

În cadrul acestor discuții s-au evidențiat eforturile depuse de Ministerul Sănătății pe parcursul anului 2013 pentru îndeplinirea obiectivelor ce stau la baza reformei în sistemul de sănătate. Reprezentanții FMI, CE și ai BM au apreciat pașii făcuți de Ministerul Sănătății și faptul că toate proiectele se află în graficul asumat. În cadrul discuțiilor, un accent important a fost pus pe introducerea pachetul de servicii medicale de bază, care va intra în vigoare de la 1 aprilie 2014, și care va însemna totodată și deschiderea discuțiilor pentru pachetul suplimentar de asigurări private de sănătate", se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătății.


De asemenea, părțile au agreat pașii viitori pentru aprofundarea reformei în sănătate, care să contribuie la crearea unui sistem public sanitar "echilibrat", de natură să respecte nevoile populației: achiziții publice centralizate, influența bugetară a introducerii noii liste de medicamente compensate, reeșalonarea unor programe naționale de sănătate ca urmare a impactului fiscal calculat.

La finalul discuțiilor, reprezentanții FMI, CE și BM au reiterat faptul că rezultatele obținute sunt încurajatoare și creează premisele unei reformei profunde și serioase în sănătate.


Totodată, ministrul Eugen Nicolăescu i-a asigurat pe partenerii internaționali că politicile publice realizate de MS au fost și vor continua să rămână în acord cu standardele Uniunii Europene, Programul de Guvernare și acordul pe care Romania îl are cu organismele financiare internaționale, scrie agerpres.ro.