monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Pușcăriașii români, fruntași la vaccinare! Peste 75%, imunizați împotriva COVID-19

Deținuții din România sunt adevărat model când vine vorba de vaccinarea împotriva COVID-19, fiind imunizați peste 75%.

Pușcăriașii români, fruntași la vaccinare! Peste 75%, imunizați împotriva COVID-19

Un procent de 78% dintre deţinuţi şi 62% dintre poliţiştii de penitenciare sunt vaccinaţi împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

„În contextul epidemiologic actual, dată fiind creşterea, la nivel naţional, a numărului de cazuri COVID-19 raportate în valul 4 al pandemiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a intensificat - în considerarea atributului managerial al coordonării/îndrumării unităţilor subordonate - seria activităţilor preventive, axate pe reiterarea necesităţii protejării stării de sănătate a personalului şi a persoanelor custodiate, cu accent pe importanţa vaccinării împotriva COVID-19. Deşi decizia cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 aparţine, în ultimă instanţă, fiecărei persoane în parte, nu trebuie ignorat faptul că o astfel de rezoluţie personală prezintă impact colectiv. (...) Vaccinarea contribuie atât la reducerea riscului de îmbolnăvire, cât şi la diminuarea riscului de a dezvolta o formă severă de boală", a precizat ANP referitor la rata de vaccinare atinsă.


La nivelul tuturor unităţilor din sistemul poliţiei penitenciare, au fost accelerate demersurile de informare cu privire la beneficiile vaccinării împotriva COVID-19, complementar campaniilor de informare întreprinse anterior (distribuire de materiale informaţionale, emisiuni radio-tv prin studiourile interne ale locurilor de deţinere etc.). Seriile de informări/discuţii/dezbateri derulate au inclus nu doar diseminarea informaţiilor corecte referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19, ci, mai ales, testimoniale ale persoanelor vaccinate din mediul de detenţie, care au relatat experienţa proprie post-inoculare şi au subliniat beneficiile vaccinării, a adăugat ANP