OPINIE. Zece proiecte pentru noul Ministru al Sănătății

Am sentimentul că, în ultimii aproape 3 ani, de când am scris opinia de mai jos, au apărut ceva muguri de politici publice durabile, chiar dacă mai e mult până la o schimbare completă – adică până la a înlocui în totalitate formula din prezent în care toți furnizorii aleargă să pună mâna pe 45 miliarde lei ai finanțării sistemului fără să facă mare lucru pentru pacienți (în afară de PR-ul obișnuit „facem totul pentru pacienți”).

Noua grilă de salarizare a personalului sanitar, noua lista de medicamente gratuite (am rezerve asupra felului cum a fost făcută, dar era necesară), proiectele de screening și mai nou propusa co-plată în spitalele private (în sfârșit, o să avem competiție egală între public și privat), sunt exemple de politici publice durabile. Obiectivul următor este ca după 3-5 ani să tragem linie și să măsurăm în indicatori ce efecte au avut aceste politici asupra sănătății românilor.

Restul muncii Ministrului Sănătății & echipa din Minister este poliție și micromanagementul vaccinărilor, a infecțiilor spitalicești, a diplomelor false, prevenția gripei, scandaluri pe dezinfectante, sau apariții la TV să dea socoteală în schimbul celor care sunt plătiți și răspunzători să asigure funcționarea curentă a sistemului sanitar.

Să ai pe mâna 45 miliarde lei din buget, alte câteva zeci de miliarde din diverse surse europene și când există o masă de cash la populație estimată la 30 miliarde lei pentru a fi investită în sănătate – și să nu poți face reforme durabile, pare de neconceput.

Câteva din proiectele din opinia din 2016 sunt alte idei de politici publice sustenabile care să scoată sistemul sanitar din ape tulburi și să eficientizeze utilizarea banilor, iar asta nu numai în marile orașe universitare. România are nevoie să ajungă să acționeze în spiritul sloganului Zilei Mondiale a Sănătății:  „Universal Health Coverage: everyone, everywhere” – „Acoperirea universală a sănătăţii: toată lumea, pretutindeni”.

Zece proiecte pentru noul Ministru al Sănătății

Am ajuns în situația absurdă ca după 10 ani în care banii alocați sănătății s-au dublat, ajungând la circa 30 miliarde de lei, la sfârșitul lui 2016 să fie returnați la buget aproape 1 miliard de lei, oricare ar fi motivul. Iată că, deși toți să plâng că nu sunt destui bani în sănătate, ei există, dar sunt folosiți ineficient.

Așa că haosul din reglementare, dezordinea din finanțare, lipsa priorităților în bugetare și risipa și neglijența în execuție vor continua până ce nu vor fi luate niște măsuri serioase. Nu corective, paleative sau exerciții de imagine, ci măsuri care ar putea însemna o schimbare serioasă, durabilă și modernă a sistemului. România trece prin toate crizele prin care au trecut majoritatea celorlaltor țări din Europa în domeniul sănătății. Cele 10 proiecte propuse pot evita alte crize.

Regândirea finanțării / administrării fondului de sănătate. Modelul din prezent bazat exclusiv pe finanțarea din contribuții obligatorii de la 5 milioane de contribuabili care asigură întreagă populație de 20 de milioane este nesustenabil, e nevoie să fie căutate formule hibrid. Trebuie găsită o altă soluție pentru finanțarea / administrarea fondului de sănătate, sau poate nici nu trebuie constituit un fond de sănătate.

Trimiterea la domiciliul fiecărui asigurat a notei de plata cu serviciile de care a beneficiat. Fără că acesta să aibă obligația de plata, ci pur și simplu să vadă cât au costat serviciile medicale sau medicamentele de care a beneficiat. Se demontează mitul politicianist că sănătatea e gratuită, și de ce nu, măsură ar putea servi că cea mai bună prevenție – văzând cât costă să fii bolnav, mai bine investești mai mult să fi sănătos.

Deductibilitatea asigurărilor personale de sănătate. S-a vorbit recent de deductibilitatea abonamentelor de sănătate, o idee de la care se poate pleca – chiar este de conceput că un spital județean să vândă pachete de abonamente pentru să zicem, angajații a trei mari fabrici din județ. Nici nu ar fi necesar un administrator pentru serviciu, de exemplu băncile de retail ar putea prelua / opera decontările. E măsura de la care poate porni prevenția în sănătate, descentralizarea în finanțare și competiția reală între serviciile publice și operatorii privați.

Management privat / privatizare la spitalele județene și municipale. Finalmente va trebui să acceptăm o formă sau alta de privatizare a spitalelor publice, soluția reală pentru a le eficientiza și face transparente și competitive. Altfel, indiferent despre ce alte forme de management vorbim, endogamia, oligocrația și nepotismul vor continua să sugrume mediul spitalicesc. Iată două idei de finanțare: ce-ar fi să listăm la BVB zece dintre cele mai importante spitale din țară? Ce-ar fi ca spitalele județene să meargă la marii angajatori și să contracteze abonamente, cum fac cele private?

Regândirea proiectelor spitalelor regionale. Spital Național de Referință da, spitale regionale de tip „mamut” – mai bine ne mai gândim. Îndatorează infernal statul pentru următorii 30 de ani, dotarea devine extrem de costisitoare, administrarea este un calvar, transportul angajaților în afara orașelor o misiune imposibilă. Nu degeaba țările cu tradiție spitalicească și operatorii privați renunță la mega-structuri și preferă soluții mono- sau oligo-specialități. Mai bine banii sunt folosiți pentru reabilitarea profundă a spitalelor existente.

Scutirea de impozit pe salarii la medici. Am mai vorbit despre asta. Când un medic primar de rețea va câștiga 5.000 euro/lună, unul specialist 4.000, și toți ceilalți în jur de 2.000, atunci vom discuta despre rămânerea medicilor în țară și alt tip de relație medic – pacient.

Fabrică de medici. Dublarea locurilor în facultățile de medicină. România este deja o sursă credibilă de medici pentru Europa. O bază academică ce ar putea forma 10.000 medici pe an ar propulsa România în rândul celor mai importanți fabricanți de resurse în medicină, într-o Europa care are nevoie de așa ceva că de aer.

Standardizarea achizițiilor din spitale. Nu licitații naționale: licitațiile naționale fac statul captiv la anumiți furnizori care, experiența din alte țări a demonstrat, sunt incapabili să se țină de condițiile contractuale. Standardizarea tarifelor și costurilor de achiziție este o metodă validată de control a cheltuieilor și de evitare a oricăror suspiciuni.

Strategia națională a medicamentului. Am mai scris și despre asta. În maximum 5 ani nu va mai exista niciun interes de a fabrica medicamente în România și vom deveni dependenți de importuri. În condițiile în care celelalte țări europene au găsit mijloace de a subvenționa și proteja producția locală. O strategie națională a medicamentului crează certitudini pentru sistemul sanitar dar și pentru furnizori, industrie, cercetare-dezvoltare, proprietate intelectuală, etc.

Informatizarea totală a sistemului sanitar. Automatizarea completă a relației dintre administratorii, jucătorii și beneficiarii din sistemul sanitar. Aplicații pentru orice privește sănătatea – când să mergi la medic, când să îți faci analizele, când să îți duci copilul la vaccinare, să nu uiți să îți iei medicamentele, să nu uiți să te speli pe mâini chiar, se poate, pentru că suntem țară care se laudă cu cei mai buni IT-iști și cel mai rapid internet.

Opinie semnată de Dragoş Damian, CEO-ul firmei de medicamente TERAPIA