monitorulcj.ro Menu
Europarlamentarul român Monica Macovei

Monica Macovei vrea ”aducerea” Republicii Moldova în UE

Europarlamentarul român Monica Macovei a susținut, miercuri, în plenul Parlamentului European, în calitate de președinte al Comitetului de cooperare cu Republica Moldova, necesitatea protejării țării vecine prin aducerea ei în Uniunea Europeană având în vedere presiunile Federației Ruse asupra țărilor din Parteneriatul Estic.

Înțelegere secretă între PSD și PDL

Luni, în Biroul Permanent Național al PDL, se luase decizia ca senatorii democrat-liberali să meargă în Biroul Permanent al Senatului, unde urmau să ceară rezolvarea de urgență a problemei grupului Partidului Conservator din Senat, mai exact să ceară desființarea grupului PC, din cauza unei probleme mai vechi legate de numărul insuficient de senatori pe care aceștia îl au.

Consilierii turdeni școliți pe banii contribuabililor

Consilierii turdeni școliți pe banii contribuabililor
În cadrul ultimei ședințe de consiliu local de la Turda, a trecut prin analiza forului deliberativ și proiectul de hotărâre ce prevede ca liberalul Cristian Felezeu dar și viceprimarul Lucian Varo, să participe la un curs organizat de către Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș- Bolayi.